REVISTA PRESEI 04.04.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 4 aprilie 2012

ADEVARUL

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu: "S-a încercat vânzarea CupruMin de două ori la preţuri mai mici decât cel actual"

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost invitatul lui Emil Hurezeanu marţi seara, la Realitatea TV. Se apropie termenul în care ar trebui să îmi îndeplinesc o promisiune - trebuie să prezint în Parlament raportul primelor 100 de zile: ce am găsit, ce am făcut, ce doresc să fac. Despre acuzele lui Ponta în ceea ce priveşte privatizările: "Eu sper că domnia sa urmăreşte emisiunea (Victor Ponta, n.red.) şi va afla răspunsurile pe temele de care deja s-a pronunţat. Nu admit din partea nimănui o exprimare de acest gen. Premierul Ungureanu apără doar interesele naţionale, a arunca o umbră de îndoială asupra cuiva, fără să poată proba, e o lipsă de responsabilitate a propriilor cuvinte. La Roşia Poieni. e un mare zăcământ, care are o concentraţie extrem de scăzută. Ceea ce face ca zăcământul să aibă nevoie de o tehnologie foarte bună pentru a obţine profit. Toate guvernele şi-au dat seama că această mină nu poate deveni profitabilă decât cu o mare investiţie.

UE are cel mai mare număr de şomeri din ultimii 15 ani. România, singura ţară unde şomajul a rămas constant în ultimul an

Rata şomajului în zona euro a ajuns la 10,8% în creştere faţă de prima lună a anului cu 0,1%, potrivit statisticilor Eurostat, biroul de statistică al UE, care estimează că 24,5 milioane de europeni au fost şomeri în luna februarie 2012. Pentru zona euro, datele comparative arată că rata şomajului este cea mai mare din ultimii 15 ani, 17,1 milioane de persoane fiind fără job în luna februarie. Doar în ultimul an, 1,8 milioane de europeni au ajuns şomeri în UE. Între primele două luni ale acestui an, numărul şomerilor a crescut cu 167.000 de persoane. Cele mai scăzute rate ale şomajului sunt înregistrate în Austria (4,2%), Ţările de Jos (4,9%), Luxemburg (5,2%) şi Germania (5,7%), iar cele mai mari în Spania (23,6%) şi Grecia (21%).

Cutremur pe Wall Street: Moody's retrogradează ratingul principalelor bănci americane

Retrogradările ratingului financiar al unor bănci importante, precum Morgan Stanley şi UBS AG, bănci a căror evaluare financiară ar putea fi redusă de agenţia de rating Moody's până la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, ameninţă să zguduie Wall Street. Moody's a avertizat încă din 15 februarie că ar putea retrograda ratingul Morgan Stanley şi UBS cu trei paliere. Ratingul financiar al Citigroup Inc. şi Bank of America Corp. ar putea fi redus la rândul său la "Baa2", cu doar două paliere peste nivelul de "junk". Aceste reduceri vor creşte costurile de finanţare şi de garanţie pentru băncile retrogradate, fapt care va afecta tranzacţiile acestora în domeniul produselor financiare derivate, conform analiştilor şi directorilor executivi intervievaţi de agenţia de ştiri Bloomberg.

Burse: "Febra Apple" va creşte valoarea acţiunilor companiei la 1.001 dolari

Acţiunile Apple Inc., cea mai valoroasă companie din lume, vor creşte la 1.001 dolari în următoarele 12 luni, stimulate de creşterea vânzărilor în China şi de introducerea unui nou tip de televizor, conform estimărilor Topeka Capital Markets. Noua ţintă anunţată de Brian White, analist la Topeka, reprezintă o creştere de 62% faţă de preţul curent, cea mai mare dintre toate previziunile urmărite de agenţia de ştiri Bloomberg. Câştigurile vor fi stimulate de cererea enormă pentru următorul tip de iPhone precum şi de continua expansiune pe piaţa chinezească şi de televiziune, a declarat acesta.

Ungureanu şi "sfatul înţelepţilor" din mediul de afaceri

Premierul şi-a format un consiliu de 26 de antreprenori, bancheri şi şefi de multinaţionale alături de care va găsi soluţii pentru susţinerea şi creşterea economică a României, potrivit "Ziarului Financiar". Este pentru prima dată când un premier constituie un asemenea consiliu care ar trebui să vină cu soluţii din mediul privat către cel guvernamental pentru creşterea economică. Consiliul format din 26 de consultanţi va fi coordonat de Răsvan Radu, director executive al UniCredit Ţiriac Bank, scrie "Ziarul Financiar".

5 directori executivi ai companiilor de tehnologie care ar putea fi demişi

A fi director executiv în domeniul online este o slujbă foarte nesigură. Compania ta are milioane de clienţi, dar mai niciunul nu plăteşte. Guvernul te supraveghează iar publicul te acuză că îi oferi acestuia acces la informaţii personale. Nu deţii niciun drept asupra informaţiilor publicate pe site-ul companiei tale, iar cei care deţin aceste drepturi ţin cu dinţii de ele. Eşti condamnat să rămâi numărul 2. Acestea sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă directorii executivi ai companiilor online. Portalul de ştiri economice, "Business Insider", prezintă o listă a celor mai importanţi directori executivi din acest domeniu care şi-ar putea pierde slujba.

László Tökes, posibil candidat la Preşedinţia Ungariei

După demisia lui Pal Schmitt din funcţia de preşedinte al Ungariei, cele cinci partide parlamentare s-au reunit în vederea stabilirii paşilor necesari pentru nominalizarea unui nou preşedinte al ţării. Formaţiunile din opoziţie doresc o personalitate care să obţină consensul tuturor partidelor, eventual un prestigios reprezentant al mediului academic. Ideea a fost respinsă de premierul Viktor Orban, care doreşte "un preşedinte activ politic care să situeze mai la dreapta decât el." Deţinând majoritatea de două treimi în Parlament, Fidesz are dreptul de a nominaliza un candidat. Oficial nu s-a pronunţat nici un nume, dar există de-acum o listă neoficială care circulă în presă. Numele lui László Tökes, printre posibilii candidaţi, a fost evocat în cotidianul "Nepszabadság" şi pe site-ul "Index".

Guvernul CDR se întruneşte după gratii

Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti, a fost reţinut ieri de procurorii DNA pentru că a pretins taxe de protecţie angajaţilor săi. El a condus FPS în guvernarea ţărănistă. Procurorii susţin că Sorin Dimitriu împreună cu alţi doi complici au ameninţat opt angajaţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti că îi concediază dacă nu cedează o parte din salariu, reprezentând sume cuprinse între 30% şi 70% din venitul lunar al acestora. Alţi doi foşti ministri în perioada de guvernare a Convenţiei Democratice (1996 - 2000) au mari probleme cu Justiţia. Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor în acea perioadă, şi Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii, ambii ţărănişti în perioada exercitării mandatului, au primit câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul".

Lagarde cere ajutorul Statelor Unite pentru a creşte resursele FMI

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a cerut Statelor Unite, într-un discurs la Washington, să susţină efortul instituţiei de creştere a resurselor sale financiare, transmite AFP. "Suntem acolo pentru a ne servi membrii, inclusiv Statele Unite. Susţineţi-ne! A venit momentul ca naţiunile lumii să se unească din nou pentru a face faţă unei provocări economice majore, iar Statele Unite sunt un partener de prim rang", a afirmat Lagarde în discursul adresat în mare parte SUA, la adunarea anuală a agenţiei americane de presă AP. Ea a făcut referire la tradiţia rurală americană, în care toţi vecinii se adună să construiască un hambar.

CURENTUL

Declarat incompatibil de către justiţie, deputatul Sergiu Andon pierde calitatea de parlamentar

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, prin sentinţă irevocabilă, că activitatea de avocat a deputatului PC Sergiu Andon este incompatibilă cu statutul său de parlamentar. Este o victorie deosebit de importantă a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), iar în urma acestei sentinţe pronunţate de instanţa supremă, Andon devine primul parlamentar român a cărui incompatibilitate a fost dovedită clar în justiţie. Fapt care va aduce după sine şi revocarea sa din Camera Deputaţilor. Prin urmare, cel care a fost considerat, ani la rând, mâna dreaptă a lui Dan Voiculescu, va trebui să se mulţumească doar cu profesiunea sa de bază: cea de avocat.

Închiderea spitalelor, un experiment ratat al reformei din sănătate

Primul pas în reforma sănătăţii, închiderea spitalelor bugetofage din oraşele mici de provincie, nu a avut efectul scontat în urmă cu un an de către Ministerul Sănătăţii. În continuare banii cheltuiţi pentru sănătatea românilor sunt din ce în ce mai mulţi, iar cetăţenii sunt la fel de nemulţumiţi de serviciile oferite de sistemul medical românesc. În paralel, Ministerul Sănătăţii pierde proces după proces în teritoriu, unde se duce o grea bătălie pe destinaţia spitalelor închise de la 1 aprilie 2011 pentru a fi transformate în cămine de bătrâni. Dintre cele aproape 120 de spitale anunţate pentru reprofilarea ca aziluri de bătrâni sau centre de permanenţă, mai puţin de jumătate au fost reorganizate.

CURIERUL NATIONAL

Munca în străinătate a devenit sezonieră

Majoritatea românilor care îşi depun CV-urile pentru a lucra în străinătate caută joburi sezoniere. Ţările preferate pentru angajări sunt Marea Britanie şi Germania, dar există fluctuaţii în funcţie de regiunea de provenienţă. Potrivit datelor publicate de portalul Tjobs.ro, într-o singură lună au fost înregistrate aproape 61.000 de aplicaţii on-line. Raportul portalului de recrutare mai relevă că, în luna februarie, a fost înregistrată o creştere de peste 23% faţă de prima lună a anului în ceea ce priveşte CV-urile trimise folosind platforma de recrutare on-line.

Ce facem cu tezaurul de cupru al ţării?

Actele semnate de Guvern în vederea privatizării societăţii Cupru Min şi a cesiunii exploatării zăcământului de minereu de cupru de la Roşia Poieni au pus pe jar opinia publică. Pe drept cuvânt! Cetăţenii au de ce să fie suspicioşi atât timp cât societăţii româneşti, în ansamblul ei, i-a revenit într-atât de puţin din utilizarea resurselor naturale ale ţării în ultimii 20 de ani. Dincolo de acordul cu FMI, nu vedem care este graba pentru care un Guvern cu mandat limitat şi legitimitate nereînnoită în alegeri se precipită să înstrăineze exploatarea unei resurse importante fără o dezbatere publică prealabilă, fără transparenţă, fără explicaţii clarificatoare.

CE va relua plăţile pentru dezvoltarea resurselor umane

Guvernul spune că măsura este una "excepţională", având în vedere situaţia economică a României. Comisia impune României reducerea cu 10% a sumei de decontat pentru unele facturi. Guvernul a primit o informare din partea Comisiei Europene (CE) în care se arată că plăţile pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) vor fi reluate în perioada imediată, documentul fiind analizat în şedinţa de ieri a Executivului. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că reprezentanţii CE şi-au anunţat intenţia de a relua aceste plăţi "ca măsură excepţională", având în vedere situaţia economică a României.

Ministerul Agriculturii îi despăgubeşte parţial pe posesorii de sere şi solarii afectaţi de ninsorile abundente

Suma totală alocată celor 2.950 de producători agricoli se ridică la aproape 2 mil. euro. Cuantumul maxim nu depăşeşte echivalentul în lei a 7.500 euro pe beneficiar, adică 33.000 lei. Ministerul Agriculturii a elaborat recent un proiect de Hotărâre de Guvern prin care şi-a propus să compenseze parţial pagubele provocate serelor şi solariilor de ninsorile abundente din această iarnă. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, reglementată prin această hotărâre, sunt de 8,52 mil. lei (circa 1,9 mil. euro) şi se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare acordate MADR.

EVENIMENTUL ZILEI

Vasile Pruteanu, ministrul turismului politic

După Sorin Frunzăverde, încă un preşedinte de Consiliu Judeţean dezertează din PDL şi ia calea USL. Spre deosebire de Frunzăverde însă, pentru Vasile Pruteanu, ex-şeful CJ Neamţ, acest gest reprezintă o întoarcere la matcă. El a bifat, în 12 ani, cinci partide: PSD, PNL, PLD, PDL şi, de ieri, din nou, PNL. Prin aceste transferuri strategice Pruteanu a reuşit să se menţină, cu foarte mici întreruperi, la putere. Fostul său şef, Gheorghe Ştefan, pune această plecare pe seama problemelor pe care Pruteanu le avea cu ANI.

De ce Herculane e la pământ şi Karlovy Vary e buricul Europei. Cazul care ne face, ca români, să murim de ciudă

Sunt identice, dar Herculane e pustie, în timp ce Karlovy Vary aduce 400 milioane euro pe an. Specialiştii în balneologie ştiu ceva ce i-ar face pe români să arunce cu basca de pământ de ciudă: Herculane şi Karlovy Vary sunt staţiuni identice, ca două picături de apă. Le leagă o sumă de coincidenţe uluitoare dar le desparte un prezent necruţător. Două staţiuni trase la indigo. Sunt singurele băi din Europa care au apă termală cu sulf coloidal, excelente pentru sănătate, au ioni negativi în mediul înconjurător, sunt cam la aceeaşi altitudine, au acelaşi decor natural, fiind străjuite de versanţi abrupţi, şi până şi arhitectura este aceeaşi, fiind amândouă dezvoltate în vremea Imperiului Austro-Ungar.

Banii pentru Cupru Min vin până la vară

Canadienii vor plăti abia după avizul anti-trust, procedură care poate dura până la sfârşitul lui mai. Canadienii de la Bayfront Capital Partners, care prin vehiculul Roman Copper au câştigat licitaţia pentru Cupru Min, mai au la dispoziţie până la o lună şi jumătate pentru a vira banii, spune Silviu Mănăstire, consilier al ministrului Economiei. "Săptămâna aceasta, cel târziu luni se va semna contractul. Apoi, cumpărătorul trebuie să ceară aprobarea de la Consiliul Concurenţei în 15 zile. Consiliul răspunde în cel mult 30 de zile. Banii se dau când se face transferul de proprietate. E o etapă impusă de legislaţia europeană", spune Mănăstire.

JURNALUL NATIONAL

Familia ministrului Predoiu s-a înfruptat din falimentul BIR. 1.500 de miliarde de lei au fost recuperate de pe urma lichidării Băncii Internaţionale a Religiilor. Unde sunt banii?

Falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) i-a lăsat pe marea majoritate a acţionarilor şi creditorilor cu buza umflată. Singurii care s-au pricopsit cu câteva zeci de milioane de euro au fost cei de la societatea care a lichidat banca şi casa de avocatură, controlate de actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi socrul său, Călin Andrei Zamfirescu, împreună cu câţiva asociaţi ai acestora. Avocatul Bogdan Firuleasa îi acuză pe aceştia de interese meschine, motiv pentru care Dinel Nuţu - Staicu ar sta "nevinovat" aproape un an în puşcărie.

Băsescu a discutat cu lideri PDL luni noaptea şi l-a întrebat pe Prigoană dacă a negociat cu Oprescu. Prigoană spune că nu a discutat nimic cu Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni noaptea, în Modrogan, la o discuţie cu liderii PDL şi l-a ironizat pe Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, întrebându-l "Ai negociat toată primăria cu Oprescu, sau au rămas bucăţi nenegociate?", potrivit unor surse citatate de Hotnews. Silviu Prigoană a declarat la un post de televiziune ca nu a purtat niciun fel de discutie cu Traian Basescu in noaptea respectiva. Sursele "participante la discuţii", au afirmat că mai mulţi lideri i-ar fi cerut lui Emil Boc să-şi anunţe candidatură la Primăria Cluj-Napoca.

De ce nu se găseşte sare autohtonă în magazine. Sarea Română şi-a secretizat afacerile

În hypermarketuri, magazine, magazinaşe nu se mai găseşte nici urmă de sare românească. Toată sarea de pe rafturi este importată din ţări precum Turcia sau Ucraina. În acelaşi timp statul român, prin Societatea Naţională a Sării - Salrom, patronează afacerile cu sare românească, fie ea pentru consum sau pentru industrie. Astfel, la şefia Societăţii Naţionale a Sării - Salrom a fost uns Gabriel Muraru un apropiat al controversatului politician-afacerist din Neamţ, Gheorghe Ştefan, cunoscut în lumea fotbalului drept Pinalti. Odată cu numirea lui Muraru, toate contractele comerciale ale companiei de stat au fost secretizate pe motiv că acestea reprezintă secrete comerciale.

APOCALIPSA DUPĂ EURO. Cât ar valora monedele naţionale, dacă euro se prăbuşeşte

Părerea generală este că dacă euro s-ar sparge, atunci inimaginabilul se va produce şi apocalipsa financiară ar lovi planeta atât de puternic încât falimentul Lehman Brothers ar arăta ca o joacă de copii. Însă pe lângă aceste aserţiuni despre pericolul iminent, nimeni nu adusese cifre exacte. Ei bine, cineva chiar s-a apucat să calculeze ce ar însemna spargerea controlată a Uniunii Monetare. Economiştii Jens Nordvig şi Nick Firoozye de la Nomura au publicat un studiu pe această temă pentru a concura la premiul Wolfson Economics. Studiul arată un adevărat dezastru pentru statele cu probleme financiare din euro, precum Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi Irlanda, unde monedele naţionale se vor deprecia semnificativ.

NATIONAL

Lovitura dupa lovitura pentru DNA: Nastase nu e corupt si fotbalul e curat!

Cei opt inculpati in dosarul transferurilor de jucatori de fotbal, Ioan si Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gigi Netoiu si Gheorghe Popescu, au fost achitati, ieri, de Tribunalul Bucuresti. Daca dosarul transferurilor din fotbal ar fi fost cotat la casele de pariuri in ceea ce priveste pedepsele pe care procurorul DNA Cristian Anghel le solicitase, acum ar fi fost zi de doliu pentru pariori. Instanta a stabilit ca niciunul dintre inculpati nu se face vinovat de savarsirea vreunei fapte penale. Ca atare, s-a decis si ridicarea sechestrului asigurator pe conturile cluburilor FC Dinamo, Rapid, Otelul Galati si Gloria Bistrita, precum si pe cele ale fratilor Becali.

Tiberiu Urdareanu, "Stapanul licitatiilor"

Milionarul Tiberiu Urdareanu a reusit sa puna mana, de la inceputul anului, pe contracte in valoare de peste 30 de milioane de euro din bani publici. Cea mai recenta afacere este cea incheiata luni, cand firma UTI a primit de la CFR 43.000 de euro, pentru montarea unor detectoare de fum. Statia CFR din Drobeta Turnu Severin, care a costat aproape 6 milioane de euro si a fost inaugurata in urma cu doi ani cu scene XXX pe plasme, va fi cea mai sigura gara din lume. Peste 43.000 de euro sunt investiti doar in sistemul de detectoare de incendiu, asa ca nici fumul locomotivelor diesel nu va trece neobservat.

Videanu testeaza o alianta PDL - PNL fara Crin Antonescu

PDL si PNL sunt singurele formatiuni care ar putea lua impreuna masuri de dreapta autentice. O spune Adriean Videanu, care nu exclude posibilitatea ca cele doua formatiuni sa colaboreze in viitorul apropiat. Desi considera ca liberalii si-au tradat valorile atunci cand au ales sa se alieze cu pesedistii, liderul democrat-liberal considera ca PDL si PNL ar putea totusi sa construiasca o miscare politica. Coincidenta sau nu, declaratia pedelistului vine la doar cateva zile dupa ce in mediile politice au inceput sa circule zvonuri care dau ca sigura aparitia unei noi constructii politice formate din liberali, pedelisti, dar si alti reprezentanti ai dreptei.

Tiganii nostri au creat un nou sat "Fantanele" in Berlin!

Peste 700 de romi din satul Fantanele s-au mutat intr-un complex de locuinte de pe Harzer Strasse din Berlin, iar cei ramasi acasa o lauda pe Angela Merkel pentru acest lucru, spre deosebire de Nicolas Satkozy care-i expulzeaza pe romi, scrie Der Spiegel. Romii ramasi acasa se roaga in Biserica Penticostala din sat pentru familiile lor din Germania si pentru cancelarul Angela Merkel. "Angela, esti mama Europei, te iubim", ii transmite unul dintre sateni cancelarului, pentru ca Merkel ii primeste pe romi in tara sa, spre deosebire de presedintele Frantei Nicolas Sarkozy, care ii expulzeaza.

PUTEREA

Ministrul transporturilor îi atacă pe Băsescu şi Boagiu. Nazare muşcă mâna care l-a hrănit

Tânărul ministru al transporturilor şi infrastructurii, Alexandru Nazare, muşcă mâna care l-a hrănit. Nazare, un apropiat al fostului ministru Anca Boagiu, consideră că foştii şefi de la transporturi au cheltuit miliardele de euro alocate infrastructurii fără să aibă planificări adecvate. Mai mult, proaspătul şef al transporturilor consideră că este primul care a introdus un Masterplan de dezvoltare a transporturilor în România pe următorii 10-15-20 de ani.

Grecia cere despăgubiri colosale Germaniei

Autorităţile elene cer Germaniei compensaţii pentru ocupaţia nazistă a Greciei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, scrie Newsin. Grecia cere compensaţii în valoare de 70 - 95 de miliarde de euro, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului elen de Externe Grigoris Delavekouras. Pe de altă parte, Germania susţine că a plătit deja toţi banii pe care îi datora Greciei pentru ocupaţia nazistă. Cunoscutul activist antinazist elen Manolis Glezos, care a smuls steagul nazist de pe Acropole în 1941, a descris această declaraţie a Berlinului drept "iritantă". Dosarul compensaţiilor intervine în condiţiile în care Germania este principalul contribuitor la pachetul internaţional de salvare destinat Greciei.

Oltchim: Decizie privind conversia datoriilor

Conversia în acţiuni a creanţei AVAS la Oltchim, în valoare de circa 125 milioane de euro, şi a dobânzilor aferente va fi finalizată în luna aprilie, au declarat surse din domeniu. "Zilele următoare vor avea loc discuţii între reprezentanţii Ministerului Economiei, cei ai Finanţelor şi ai AVAS. Vrem să finalizăm acest proces mai devreme de sfârşitul lunii aprilie", au spus sursele citate de NewsIn. Potrivit acestora, creanţa de bază are o valoare de circa 125 milioane de euro, la care se adaugă dobânzile, care vor fi şi ele transformate în acţiuni. "Vom vedea la următoarele discuţii care este valoarea dobânzilor pe care le vom tranforma în acţiuni", au adăugat sursele. Guvernul şi-a asumat privatizarea integrală a pachetului deţinut de stat la Oltchim, adică 54% în prezent, până la finele lunii aprilie 2012.

Datorii ale CFR de 4 miliarde de euro, convertite în acţiuni

Guvernul a decis, marţi, conversia în acţiuni a unor datorii de 4 miliarde de lei pe care Compania de Căi Ferate (CFR) SA le are la stat, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Conform ordonanţei de urgenţă adoptate marţi de Guvern, odată cu realizarea conversiei în acţiuni, Ministerul Transporturilor se va înscrie ca unic acţionar la CFR SA. Stingerea prin conversie se va realiza prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/2007, care reglementează datoria publică. CFR SA a reuşit în 2011 reducerea cu 36 de procente a datoriilor, care au atins la finele anului trecut un miliard de euro.

Bulgaria se răzgândeşte cu gazele de şist

Guvernul Bulgariei intenţionează să ridice interdicţia pentru prospectare şi extragere de zăcăminte de gaze de şist, transmite Agerpres citând ziarul bulgar "Duma". În ciuda moratoriului asupra metodei de fracturare hidraulică, impus de parlament în urma unor numeroase acţiuni de protest, noul ministru al economiei şi energiei, Delian Dobrev, a declarat că acest capitol nu este închis încă. "Dacă se va dovedi că gazele de şist nu dăunează mediului şi studiul de impact va fi favorabil, atunci şi noi trebuie să le folosim", a spus Dobrev.

ROMANIA LIBERA

Tragediile rutiere, mină de aur pentru mafia din justiţie

Media europeană a despăgubirilor plătite familiilor victimelor accidentelor rutiere nu depăşeşte 15.000 de euro, dar în România au existat şi cazuri în care judecătorii au acordat compensaţii de 1.000.000 de euro. Cum ajung aceşti magistraţi la asemenea decizii? Se ascunde şi altceva în spatele mărinimiei lor? Câţi bani ajung cu adevărat la familii? În materia accidentelor rutiere, s-a creat acum o psihoză, mulţi avocaţi vin şi iau dosare. Concurenţa e tot mai puternică şi metodele nu sunt întotdeauna ortodoxe. Ştiu un poliţist din Iaşi, care a ieşit la pensie acum şi se ocupă cu asta, se duce la mort să determine familia să semneze un contract de reprezentare. Liviu Filip avocat.

Când coloniile îşi cumpără metropola. Investitorii angolezi preiau controlul asupra băncilor portugheze

Intr-o ironică întorsătură de situaţie, investitorii din Angola, ţară a cărei economie a înregistrat în ultimii 10 ani o creştere medie de 11,1%, îşi îndreaptă atenţia - şi averile - către fosta lor putere colonială, Portugalia. Criza financiară din Europa are şi efecte mai puţin aşteptate; astfel, publicaţia portugheză Visao relatează că printre investitorii cei mai interesaţi de achiziţionarea unor companii din Portugalia aflate în dificultate se numără din ce în ce mai mulţi oameni de afaceri din Angola - care a fost, din secolul 19 şi până în 1975, o colonie portugheză.

MRU, de trei ori mai darnic decât Boc? Ambiţia premierului de a nu ceda solicitărilor cu iz electoral a ţinut doar o săptămână

După discuţii în spatele uşilor închise, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a făcut pe plac liderilor coaliţiei: Guvernul a alocat, ieri, aproape 650 milioane lei pentru plata datoriilor primăriilor şi pentru continuarea proiectelor în derulare. Adică, dintr-un singur foc, de aproape trei ori mai mult decât a alocat Guvernul Boc în întreg anul 2011. Va opri acest "cadou" hemoragia PDL?

ZIARUL FINANCIAR

Cel mai mare operator medical privat se apropie de rulajul Spitalului Universitar

Serviciile medicale private, unul dintre cele mai dinamice sectoare din economie, şi-a continuat ascensiunea anul trecut, astfel că primii zece jucători au ajuns la afaceri de peste 200 mil. euro, adică aproape jumătate din piaţă. Deschiderile de spitale private au bătut recordul anul trecut, când s-au inaugurat opt unităţi, după ce anterior businessul se baza pe deschiderea de policlinici. Extinderea a presupus şi recrutări de personal, astfel că marii operatori au fost extrem de dinamici şi din punctul de vedere al resurselor umane. MedLife, s-a apropiat de pragul de 50 mil. euro anul trecut, când şi-a majorat efectivul cu 783 de persoane, potrivit ultimelor estimări oferite. Spre comparaţie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unul dintre cele mai mari din România, fondat în 1978 şi care are peste 1.000 de paturi, a avut anul trecut un buget de venituri şi cheltuieli de 65 mil. euro.

Salariile softiştilor din vestul ţării sfidează criza: 2.000 euro net/lună

Cel mai mare salariu pe care îl poate obţine un angajat dintr-o companie de software din vestul ţării este de 2.600 de euro brut/lună, aceasta fiind remuneraţia primită de un software architect din regiune, potrivit studiului salarial şi de beneficii AIMS Salary Map IT realizat în perioada februarie -martie 2012 pe un eşantion de 4.500 de angajaţi din Timişoara, Cluj, Sibiu şi Braşov.

Investitorii nu sunt de acord cu proiectul CNVM de desfiinţare a RASDAQ, care lasă în aer companii de peste 2 miliarde de euro

Asociaţia Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC) consideră că pro­iectul de instrucţiune prin care CNVM desfiinţează piaţa RASDAQ creează confuzie în rân­dul investitorilor şi nu lămureşte statutul acestei pieţe pe care sunt listate în prezent circa 1.150 de companii cu o capitalizare cumulată de peste 2,2 miliarde de euro. Proiectul a fost publicat săptămâna trecută de CNVM şi prevede că toate firmele de pe RASDAQ vor fi mutate pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care va stabili ulterior o listă cu societăţile ce îndeplinesc condiţiile de transfer pe piaţa reglementată, acestea urmând să fie obligate să consulte acţionarii cu privire la promovarea la uneia dintre categoriile Bursei.

Azi se dă marea bătălie de la Fondul Proprietatea: principalii acţionari îşi aleg reprezentanţii şi decid dacă vând activele pe bucăţi

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) decid astăzi cine vor fi cele cinci persoane care îi vor reprezenta în conducere şi dacă vor plăti bonusuri administratorului ca să vândă mai repede activele fondului şi să le împartă banii. Tot azi este supusă la vot listarea secundară la Bursa de Valori din Varşovia. Lupta pentru controlul FP se dă azi în Adunarea Generală a Acţionarilor, când sunt programate alegeri pentru Comitetul Reprezentan­ţi­lor (CR), organismul care îi supraveghează pe americanii de la Franklin Templeton care administrează averea de 3,6 miliarde de euro a fondului. Fondurile străine de investiţii deţin 47% din acţiunile FP, sunt cei mai mari acţionari şi îşi vor plasa oamenii în structura de supraveghere.

Arabii închid producţia de locomotive de la Electroputere Craiova. AVAS spune că nu-i poate trage la răspundere

Electroputere Craiova (EPT), un simbol al industriei româneşti, va renunţa definitiv la producţia de locomotive, care a consacrat-o în ultimele decenii, deşi în 2007, cu ocazia privatizării, grupul Al Arrab, care a cumpărat firma de la stat, promitea că va majora afacerile companiei de cinci ori şi o va transforma într-una de talie internaţională care să se bată de la egal la egal cu giganţi în producţia de locomotive. Arabii nu au reuşit să readucă Electroputere pe linia de plutire, care de 11 ani nu a mai raportat un an cu profit deşi Al Arrab a vândut în 2010 active ale companiei în valoare de 30 mil. euro, de 12 ori mai mult decât au plătit pentru pachetul de acţiuni al companiei în urma privatizării, respectiv 2,3 mil. euro.

SUA, o economie clădită pe datorie: Bătrânii suportă şi acum povara creditelor din timpul studenţiei

Povara plăţii creditelor pentru studenţi are consecinţe devastatoare asupra situaţiei financiare a persoanelor în vârstă. Noile date ale Rezervei Federale New York arată că americanii cu vârstă de peste 60 de ani încă datorează 36 miliarde dolari aferente creditelor pentru studenţi, iar mai mult de 10% din aceste împrumuturi sunt neperformante, scrie The Washington Post. În consecinţă, spun avocaţii, nu este ceva ieşit din comun ca verificările autorităţii de asigurări sociale să fie foarte numeroase sau ca persoanele care colectează datoriile să chinuie datornici de 80 de ani pentru credite pe care le-au luat în urmă cu zeci de ani, notează publicaţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb