• ADEVARUL
• USL asediază redutele din jurul lui Traian Băsescu
USLi-a schimbat, ieri, pe Vasile Blaga din fruntea Senatului şi pe Roberta Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor. Obiectivul final este suspendarea şefului statului. Noua putere a început, de ieri, asaltul asupra unor poziţii importante în stat, controlate de PDL: Senat, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului. Obiectivul final al liderilor USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, este suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. USL l-a înlocuit, ieri, pe Vasile Blaga (PDL) din fruntea Senatului cu şeful PNL, Crin Antonescu. Roberta Anastase a fost reovcată din fruntea Camerei Deputaţilor.
• Cum poate fi suspendat şeful statului
Încercările USL de a schimba conducerile Parlamentului, Camerei Deputaţilor şi Avocatului Poporului fac parte din suita de acţiuni ce vizează suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Liderii USL au anunţat că, în prezent, mai au nevoie doar de trei voturi în Parlament pentru suspendarea preşedintelui. Social-liberalii trebuie să strângă cel puţin 229 de voturi ale parlamentarilor în favoarea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu pentru ca demersul să fie aprobat. Numărul total de parlamentari este, în prezent, de 457, ceea ce înseamnă că majoritatea este de 229 de voturi. În total, USL are 226 de parlamentari şi mai are nevoie doar de trei voturi pentru suspendarea preşedintelui.
• Două voturi pentru suspendare
Graba USL în ceea ce priveşte suspendarea şefului statului este întemeiată, deoarece mai mulţi senatori şi deputaţi au fost aleşi, la scrutinul local din 10 iunie, preşedinţi de consilii judeţene sau primari, ei urmând să renunţe la mandatul de parlamentar. Numărul de parlamentari USL care vor pierde mandatul în urma alegerilor locale se ridică la 17. Ca urmare, numărul total de parlamentari va fi de 440, iar majoritatea va deveni 221. În noile condiţii, USL are 210 parlamentari, deci are nevoie de încă 11 voturi pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Pentru a obţine aceste 11 voturi, USL va fi nevoită să atragă de partea sa parlamentari de la UNPR, care nu s-au decis încă dacă vor vota suspendarea preşedintelui, UDMR, sau de la minorităţi.
• Băsescu: Cer majorităţii să înceteze acţiunile împotriva instituţiilor statului român
Băsescu a ieşit, ieri-seară, cu o declaraţie de presă după o zi în care USL, UNPR şi UDMR au votat în Parlament înlocuirea din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Vasile Blaga cu Crin Antonescu, precum şi revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu. Basescu: "Ţinta finală a acţiunilor majorităţii parlamentare conduse de domnul Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor este punerea sub control a Justiţiei. Suspendarea preşedintelui este doar o etapă. Problema acestor domni şi a partidelor lor este punerea sub control a Justiţiei. De asemenea, efectele acţiunilor politice ale Guvernului, din ultimele săptămâni, ale primului-ministru şi ale majorităţii parlamentare, de astăzi, vor avea efecte economice extrem de grave pentru România şi pentru populaţia României".
• Kelemen Hunor: Resping acuzaţiile lui Băsescu, nu a fost corect informat. UDMR nici nu a votat
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora UDMR ar ataca instituţiile statului şi consideră "o exagerare" asocierea făcută de şeful statului între instituţii şi persoanele care le conduc. Kelemen Hunor a declarat, marţi, că atunci când UDMR era în coaliţie la guvernare cu PD, de fiecare dată a explicat importanţa instituţiilor fundamentale şi a acţionat ca atare.
• Criza din România îngrijorează Bruxelles-ul
Nume mari din Parlamentul European şi-au exprimat îngrijorarea faţă de derapajele Guvernului Ponta, pe care le-au catalogat drept "uimitoare". Mai mulţi lideri politici importanţi de la Bruxelles au comentat în detaliu situaţia politică din România, dovedind că sunt la curent cu toate scandalurile de la noi din ţară, de la controversele privind reprezentarea României la Consiliul European până la asaltul de ieri al USL. "Popularii" au informat toate parlamentele şi guvernele ţărilor din Uniunea Europeană, cu date şi fapte, cu liste şi detalii, despre situaţia democraţiei din România.
• Deutsche Welle: Noaptea democraţiei, ceaţa raţiunii
"Cum se distruge libertatea? Dar democraţia, expresia politică a libertăţii unei naţiuni?", se întreabă Deutsche Welle într-un articol consacrat ultimelor evenimente de pe scena politică românească. "În Germania naziştii au desfiinţat democraţia Republicii de la Weimar prin aşa-numita lege a împuternicirii. Era o lege prin care Parlamentul împuternicea guvernul cancelarului Hitler, conferindu-i, sub bici nazist, prerogative discreţionare şi plenipotenţiare". Există şi alte căi, mai lente, de a o lichida. Corupţia e una dintre ele. Demagogia, alta. Iar când demagogia e televizată prin antene, fumigene şi glasuri care mai de care mai corupte e vorba chiar de o modalitate redutabilă. În România, după ani de sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată a forţei mentale de rezistenţă a cetăţeanului s-a trecut la mijloace mai contondente.
• Bilanţ descrescător în sistemul bancar
În anul 2011, bilanţul agregat al sistemului bancar românesc s-a plasat în continuare pe trend descrescător (-1,1%, la valoare brută, variaţie în termeni reali), arată Banca Naţională în Raportul Anual pe 2011. Principalele modificări în structura activului au constat în "menţinerea traiectoriei descendente a creanţelor faţă de banca centrală, mult mai atenuată însă comparativ cu anul 2010, temperarea ritmului de creştere aferent expunerii faţă de sectorul guvernamental şi reluarea activităţii de creditare începând cu luna septembrie, după doi ani consecutivi de restrângere".
• Realitatea TV s-a întors în proprietatea familiei Vântu
Cei doi copii ai lui Sorin Ovidiu Vântu, Ioana şi Ionuţ Codrin, controlează compania cipriotă care deţine majoritatea acţiunilor Realitatea Media, informează paginademedia.ro, în urma unei anchete demarate împreună cu RISE Project. La 30 aprilie 2011, la doar o zi după ce SOV a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, a fost anunţată vânzarea postului Realitatea TV către Elan Schwartzenberg. Tranzacţia a fost făcută prin intermediul companiei offshore Bluelink Comunicazione, înregistrată în capitala cipriotă Nicosia. Compania deţine 86,5% din acţiunile postului de ştiri. La începutul lunii aprilie 2012, Ioana Vântu este numită în fruntea Bluelink Comunicazione. În aceeaşi zi, ea şi fratele ei preiau 82% din compania cipriotă. Elan Schwartzenberg şi Vitalie Dobândă, un apropriat al lui SOV, rămân cu participaţii egale, de 9%. Aşadar, de la 10 aprilie 2012, postul de ştiri Realitatea TV s-a întors în proprietatea familiei Vântu.
• CURENTUL
• "Ziua cuţitelor lungi": Curtea Constituţională, ultima redută a democraţiei în faţa loviturii de stat a USL
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român. Şeful statului a subliniat că face un apel la responsabilitate şi a cerut majorităţii parlamentare să înceteze atacurile la adresa instituţiilor, fie că este vorba de Curtea Constituţională, de Senat, de Camera Deputaţilor, de Avocatul Poporului sau de "alte instituţii care îi deranjează, inclusiv justiţia, ţinta finală a acţiunii majoriăţii parlamentare şi a liderilor acesteia". "Trebuie să înţeleagă că a venit timpul când în faţa justiţiei politicienii sunt egali cu ceilalţi cetăţeni ai ţării", a mai spus Traian Băsescu.
• Antisemitul Zgonea: Blaga şi Anastase pot să sesizeze şi pe mama Curţii Constituţionale
Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, un antisemit notoriu, catalogat ca atare de organizaţiile evreieşti din România, după ce a afirmat public faptul că "statul român se comportă ca un jidan", a demonstrat ieri că nu dă doi bani pe instituţiile democratice, deşi îşi doreşte chiar funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Călcând legile în picioare cu bună ştiinţă, Zgonea a declarat pe un ton de stăpân pe moşie că Vasile Blaga şi Roberta Anastase pot să sesizeze "şi pe mama Curţii Constituţionale" referitor la revocarea lor din funcţiile de preşedinţi ai Senatului, respectiv Camerei, el precizând că cei doi trebuie să respecte legea.
• Comisia juridică a Camerei, mai tare decât Înalta Curte: Pâslaru şi Andon nu sunt incompatibili
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor contrazice decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie şi deputatul PSD Florin Pâslaru care a fost acuzat de conflict de interese. Comisia Juridică a Camerei a stabilit că dimpotrivă, deputaţii Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Andon (PC) nu se află în situaţie de incompatibilitate şi nici de conflict de interese.
• CURIERUL NATIONAL
• Cu ce bani reformăm Sănătatea?
Modul în care legislaţia este concepută nu arată clar cum se va rezolva problema finanţării sistemului sanitar. Scoaterea FNUASS din bugetul consolidat este o decizie bună, însă este nevoie şi de majorarea bugetului alocat sănătăţii. Trebuie stabilit şi ceea ce cuprind pachetele de servicii medicale, întrucât fără acestea degeaba se vorbeşte despre reformă. Proiectul de lege privind reforma sistemului de sănătate a fost pus ieri în dezbatere publică, însă reprezentanţii din domeniu consideră că modul în care legislaţia este concepută nu arată în mod clar cum se va rezolva problema finanţării.
• Perfuzia de lichiditate, un tratament ineficient pentru muribundul bancar
"Totdeauna băncile câştigă!". Am auzit această sintagmă de multe ori - adesea rostită cu năduf - de către românii care au simţit, pe drept cuvânt, că instituţiile de credit se află pe poziţii de forţă în raport cu propriii lor clienţi. Adevărul este că în toate timpurile creditorii au avut un ascendent în faţa debitorilor. Ce ne facem, însă, că şi băncile au probleme în faţa creditorilor lor, fie ei bănci-mamă cu probleme acasă, instituţii similare din piaţa interbancară care se feresc să îşi extindă expunerea şi deponenţi îngrijoraţi de siguranţa economiilor lor. Contrar consensului, băncile nu câştigă totdeauna. În România, creditarea cu buletinul şi finanţarea balonului imobiliar au echivalat cu distrugeri de capital, iar băncile acum trebuie să finanţeze prin pasive (scumpe) nişte active care pot fi recuperate în mică măsură sau, în unele cazuri, deloc.
• SUA sărbătoresc azi Ziua Independenţei
De 236 de ani, americanii celebrează libertatea cuvântului, a religiei, a presei şi respectul pentru drepturile fundamentale. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi Prima Doamnă, Michelle Obama, vor sărbători Ziua Independenţei cu familiile militarilor, invitaţi la Casa Albă pentru un grătar, un concert şi focuri de artificii.
• FMI: Insolvenţa Hidroelectrica ar putea bloca vânzarea acţiunilor
Aceasta este prevăzută pentru sfârşitul lunii octombrie. Mihai Tănăsescu: Sectorul energetic va fi liberalizat complet până în ianuarie 2015. Autorităţile de la Bucureşti îşi vor concentra eforturile în 2012 pentru a vinde acţiuni la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz. Potrivit celei de-a cincea evaluări a Fondului Monetar Internaţional (FMI) efectuată asupra României, publicată la 2 iulie pe site-ul Fondului, insolvenţa producătorului de energie electrică Hidroelectrica ar putea bloca vânzarea acţiunilor prevăzută pentru sfârşitul lunii octombrie.
• Surprizele se ţin lanţ: Slovenia ar putea fi a şasea ţară din zona euro care cere ajutor extern
După Cipru şi Spania, problemele din sectorul bancar ar putea face o nouă victimă. Guvernul slovac a declarat că va face tot posibilul să găsească o soluţie, pentru a evita o situaţie care ar impune solicitarea unui ajutor extern. Slovenia va deveni cea de-a şasea ţară din zona euro care va solicita finanţare externă, din cauza problemelor din sectorul bancar, consideră mai mulţi economişti, citaţi de Bloomberg. Slovenia, care a adoptat moneda euro în anul 2007, evaluează "povara fiscală" generată de acoperirea pierderilor din industria financiară după ce Nova Ljubljanska Banka, cea mai mare instituţie de credit din ţară, a avut nevoie de o majorare de capital din partea Guvernului. Premierul Janez Jansa a declarat săptămâna trecută că Slovenia "riscă un scenariu grecesc".
• EVENIMENTUL ZILEI
• România, trezeşte-te! Mineriadă parlamentară în beneficiul USL
PSD, PNL şi PC au declanşat un asalt fără precedent asupra instituţiilor statului, pentru a îndepărta orice piedică din calea suspendării lui Traian Băsescu. USL a luat cu asalt instituţiile statului, într-un efort de a acapara puterea într-o singură zi şi de a avea cale liberă către suspendarea lui Traian Băsescu. În acest scop, ieri, în Parlament, USL i-a schimbat dintr-un foc pe Avocatul Poporului şi pe preşedintele Senatului, Vasile Blaga. În locul lui Blaga a fost instalat Crin Antonescu, care devine, astfel, al doilea om în stat şi preşedinte interimar în cazul suspendării lui Băsescu. Spre seară puterea a reuşit să o revoce şi pe Roberta Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor. Înlocuitorul acesteia este Valeriu Zgonea (PSD).
• THE ECONOMIST vine cu cea mai bună glumă despre plagiatul lui Ponta: "Numele meu e Paste. Copy Paste"
Nu trece zi în care plagiatul premierului Victor Ponta să nu fie discutat în presa străină. Prestigioasa revistă The Economist i-a consacrat articole ample, astăzi pe blogul revistei apărând un nou material, cu un titlu care parafrazează celebra replică din James Bond: "Numele meu este Paste. Copy Paste".
• JURNALUL NATIONAL
• Crin Antonescu, noul preşedinte al Senatului. Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei
În urma votului deputaţilor, Valeriu Zgonea a fost ales, cu 161 de voturi "pentru", preşedinte al Camerei Deputaţilor. Preşedintele grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este singura propunere înaintată pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte al Camerei Deputaţie. Cu 160 de voturi "pentru" şi unul împotrivă, potrivit surselor Antena 3, Roberta Anastase a fost revocată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În sală au fost prezenţi 177 de deputaţi, 16 dintre aceştia, cel mai probabil reprezentanţii UDMR, abţinându-se de la vot
• SMART, supapa pe unde se scurg banii Transelectrica. Marea companie se lasă prostită din interes de o subsidiară care extrage contractele de mentenanţă
ţi aprins vreodată becul? Normal, toată lumea face asta. Ei bine, mai puţin ştiut e faptul că în preţul plătit există o componentă indirectă ce constituie tarif pentru transportul energiei. Transelectrica preia curentul electric de la poarta hidrocentralei sau termocentralei şi îl transportă până în reţelele de distribuţie din fiecare regiune a ţării. Iar pentru acest serviciu, care este un monopol natural, este plătită. Suma e gândită să acopere inclusiv dezvoltarea reţelei, reparaţiile sau orice alte lucrări necesare. Ei bine, tocmai aceste lucrări sunt acum scăpate de orice control al Transelectrica. Şi asta pentru că sunt realizate de SMART, o subsidiară proprie, care are conducere diferită şi priorităţi proprii. Iar Transelectrica nu are nici un fel de control asupra ei, din moment ce numirile sunt făcute la nivel politic, de către ministerul Economiei.
• Băsescu: Acţiunile majorităţii parlamentare şi ale liderilor lor aduc prejudicii grave economiei
Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel ca majoritatea parlamentară să-şi încheie acţiunile din ultimele săptămâni, menţionând că obiectivul final este acela de punerea sub control a justiţiei şi că totul va avea efecte catastrofale asupra economiei. Turbulenţele politice din România nu pot avea decât efecte negative asupra economiei, investitorii sunt oricum descurajaţi de climatul economic european, iar ceea ce vedem în prezent nu face decât să amâne orice decizie de investiţie, a declarat Andrei Rădulescu, analist de investiţii la SIF Broker, pentru ECONOMICA.net.
• Reuters şi France-Presse: Evoluţiile politice din România riscă să conducă la un blocaj instituţional şi la blocarea reformelor economice solicitate de FMI
Agenţiile de ştiri Reuters şi France-Presse prezintă noile evoluţii politice din România, notând că ofensiva majorităţii parlamentare este "îngrijorătoare", riscând să conducă la un blocaj instituţional şi la blocarea reformelor economice solicitate de FMI. "România, situaţie îngrijorătoare după o ofensivă a majorităţii aflate la putere", titrează Agenţia France-Presse, prezentând noile evoluţii politice de la Bucureşti. "Noua coaliţie de centru-stânga aflată la putere în România a lansat marţi o ofensivă în războiul împotriva preşedintelui de centru-dreapta, destituindu-l, printr-un vot-surpriză şi contestat, pe preşedintele Senatului, în ceea ce opoziţia a catalogat drept o lovitură de stat", scrie Isabelle Wesselingh, în materialul publicat de France-Presse. Evenimentele politice de la Bucureşti sunt comentate şi de Reuters, care notează că, "potrivit analiştilor politici, acţiunile USL ameninţă statul de drept şi separaţia puterilor în stat". "Disputele politice au paralizat, efectiv, procesul decizional, conducând la întârzierea reformelor importante convenite în cadrul acordului de asistenţă financiară încheiat cu FMI", comentează Reuters.
• Isar: Avem bogăţii, dar de ele profită alţii
Într-un interviu acordat ECONOMICA.NET, Lucian Isar, ministru desemnat pentru Mediul de Afaceri din Cabinetul Ponta vorbeşte despre posibilităţile de a construi mai mulţi poli de dezvoltare regională în România, despre o creştere economică care să nu fie ajutată cu bani de la stat şi despre cum ne putem transfroma dintr-un prelucrător într-un producător de valoare adăugată mare.
• NATIONAL
• Scoateti democratia in afara legii!
In numele democratiei, politicienii, indiferent de culoarea lor politica, au facut cele mai mari abuzuri. Au calcat in picioare legile, s-au sters la fund cu regulamentele, sustinand cu tupeu ca numai asa tara noastra poate sa redevina un regim constitutional. Hamesiti dupa opt ani de opozitie, uselistii vor sange. Nu pentru ca ei ar fi frustrati si plini de ura, ci pentru ca "asa a vrut poporul". O scuza penibila, la adapostul careia pesedistii si liberalii fac toate ordinariile posibile. Si nu o fac finut si cu tact, ci cu bocancii. Sa fi cerut oare poporul ca Monitorul Oficial sa treaca in subordinea Guvernului, Curtea Constitutionala sa fie redusa la tacere si Consiliul de atestare a titlurilor universitare sa fie desfiintat?
• Politia franceza scotoceste birourile lui Sarkozy dupa fonduri ilegale
Politia franceza a ravasit birourile si casa in care locuieste fostul presedinte Nicolas Sarkozy, cautand dovezi pentru finantarea ilegala a campaniei prezidentiale din 2007. Perchezitia proprietatilor face parte din investigatia legata de contributia la campania electorala a Lilianei Bettencourt, mostenitoarea L`Oreal, cea mai bogata femeie din Franta. Politia a cercetat proprietatea Carlei Bruni din Paris, unde ea si Nicolas locuiesc din 2008, biroul firmei la care Sarkozy este asociat si biroul unde s-a mutat dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale. Sarkozy si sotia lui, Carla, nu au fost prezenti, fiind plecati in vacanta la Quebec. Eric Woerth, trezorierul partidului UMP, al lui Sarkozy, este cercetat ca ar fi primit direct bani cash, in jur de 800.000 de euro, de la Liliane Bettencourt. Sarkozy este banuit ca ar fi luat si el bani cash de la Liliane.
• Ambasadorul SUA: Va fi o zi neagra in istoria Romaniei
Mark H. Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucuresti, se arata foarte ingrijorat de situatia politica din Romania, acesta condamnand incercarile USL-ului de a prelua toate functiile importante din stat. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark H. Gitenstein, a comentat, marti, incercarile USL-ului de a-i schimba din functie pe presedintii celor doua camere ale Parlamentului, pe Avocatul Poporului si membrii Curtii constitutionale, declarandu-se profund ingrijorat de situatia politica din Romania.
• Obama cere ajutor ca sa infranga elita Bilderberg a lui Romney
Presedintele american Barack Obama le-a telefonat din Air Force One sustinatorilor cu "greutate", rugandu-i sa-si deschida "portofelele" pentru campania prezidentiala. Obama le-a specificat ca Mitt Romney, fiind sustinut de elita miliardarilor republicani, l-a surclasat din punct de vedere al finantelor pentru campanie. "Am nevoie cu adevarat sa faceti ce ati facut in 2008", a argumentat presedintele american. In 2008, miliardarii "lui" au facut ce s-a hotarat la intrunirea grupului Bilderberg, in care Hillary Clinton a fost "sfatuita" sa se dea la o parte din calea lui Obama, in schimbul mandatului de ministru de Externe. Insa anul acesta Bilderberg a hotarat sa-l sustina pe mormonul Mitt Romney, iar miliardarii se supun acestui "obiectiv". In mai, Romney avea stransi 76 de milioane de dolari pentru campanie, iar Obama doar 60.
• SUA si-au intarit fortele in Golf
Pana si magnatul mass-media Rupert Murdoch, dupa critici indelungate asupra lui Romney, si dupa audieri peste audieri cu privire la practicile oamenilor sai de presa, a sfarsit prin a posta pe Twitter: "Sigur ca vreau sa castige Romney, sa ne salveze de socialism"! Analistii militari spun ca Obama nu mai are alta sansa sa castige un nou mandat decat daca incepe un razboi. Si acest "scenariu" e dorit de Bilderberg, asa ca totul merge struna! Ieri a iesit la iveala ca SUA, fara tam-tam, si-au intarit fortele din Golf cu nave rapide, avioane de lupta si inca un grup portavion.
• PUTEREA
• I-au ciuruit!
Acţiunile în forţă ale USL, de marţi, au fost numite în diverse moduri, fie lovitură de stat, fie ziua în care a murit democraţia. Dar indiferent cum am numi-o, putem observa că Uniunea a încălcat mai multe legi şi chiar prevederi ale Constituţiei, totul pentru a acapara funcţiile importante şi instituţiile decisive care ar fi putut reprezenta piedici în faţa "tancurilor". Cea mai răsunătoare lovitură a fost cea a revocării lui Vasile Blaga de la preşedinţia Senatului şi urcarea pe tron a lui Crin Antonescu. Liderul liberal devine, astfel, primul "la coadă" pentru ocuparea postului de preşedinte al ţării, după eventuala suspendare a lui Traian Băsescu. Avocatul Poporului a căzut şi el la datorie, televiziunea naţională şi radioul au fost ocupate de oamenii USL, Antonescu ameninţă Curtea Constituţională cu modificarea componenţei. În acest moment, USL are toate pârghiile să facă să duduie economia Românie. Antonescu şi Ponta nu mai au nici un motiv să se plângă că nu sunt lăsaţi să lucreze pentru popor.
• "Jurnalul Naţional" se joacă cu istoria României
"Jurnalul Naţional" a publicat, în numărul său de ieri, pe prima pagină, sub titlul "Foşti prim-miniştri ai României deţinuţi politic" fotografia lui Adrian Năstase, alături de figuri istorice dramatice care au ocupat această înaltă demnitate publică în secolul trecut, sfârşind în temniţele comuniste. În "Jurnalul Naţional", numele şi fotografia lui Adrian Năstase sunt puse în aceeaşi galerie cu Iuliu Maniu, Gheorghe Tătărăscu, Constantin Argetoianu, Ion Giurtu, Generalul Arthur Văitoianu, foşti primi-miniştri ai ţării deţinuţi politici în puşcării precum cele de la Sighet sau Râmnicu Sărat. Câţiva reputaţi istorici şi politologi ne-au exprimat opiniile lor faţă de această alăturare.
• BNR a mizat pe euro, pentru păstrarea rezervelor
În ciuda deprecierii euro faţă de dolar, Banca Naţională a României (BNR) aales anul trecut să ţină o parte mai consistentă a rezervelor în moneda unică europeană. Astfel, dacă BNR avea, la sfârşitul anului 2010, 66% din rezerva valutară în euro, 24% în dolari şi 10% în alte valute, în 2011, ponderea euro a crescut la 76,7%, cea a dolarului a scăzut la 14,8%, în timp ce în alte valute BNR mai ţine doar 8,5%, din rezervă. Totodată, pentru prima dată de când publică date despre rezerva internaţională, BNR a investit în obligaţiunile suverane ale Japoniei, ţara OECD cu cea mai mare datorie publică, din datoria căreia a cumpărat titluri de 4,8 miliarde de lei.
• ROMANIA LIBERA
• Interviu cu ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein: "Stabilitatea instituţiilor statului este critică pentru România şi pentru viitorul ei!"
"Ţinem aceste adevăruri ca fiind auto-evidente, că toţi oamenii s-au născut egali şi au fost dăruiţi de Creator cu anumite Drepturi şi că printre acestea se află dreptul la Viaţă, Libertate şi căutarea Fericirii." Este, probabil, cea mai faimoasă frază din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, pe care americanii o sărbătoresc azi, 4 iulie. Într-un moment atât de întunecat pentru soarta democraţiei româneşti, RL a stat de vorbă cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, despre soarta Libertăţii în România şi despre derapajele actualului guvern.
• Asalt violent asupra statului de drept
USL a deschis drumul suspendării lui Traian Băsescu, iar Crin Antonescu a fost uns şef al Senatului şi poate deveni, în caz că operaţiunea USL va reuşi, preşedintele interimar al României. În plan internaţional, reacţiile sunt însă negative. Interesant pentru actualul context este că parlamentarii PSD şi PNL fac trimitere în cererea de revocare a lui Vasile Blaga la derapaje repetate ale acestuia de la unele decizii ale Curţii Constituţionale din 1992 până în prezent. În timp ce Curtea este acuzată zilnic de liderii USL pe motiv de politizare, iar premierul Victor Ponta şi-a permis recent, printr-un gest fără precedent, să încalce o decizie a acestei instanţe supreme, parlamentarii USL i-au reproşat ieri lui Blaga faptul că a ignorat tocmai Curtea Constituţională.
• ZIARUL FINANCIAR
• Topul celor mai mari 300 de companii şi bănci din România în 2011
Două din trei companii sau bănci aflate în top nu au făcut deloc profit în 2011 sau chiar au fost pe pierderi. Petrom, Dacia şi Rompetrol au rămas şi anul trecut cele mai mari companii din România în 2011, cu afaceri cumulate de peste 53,6 miliarde de lei (12,6 miliarde de euro), potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului pe baza bilanţului contabil depus de companii la Ministerul de Finanţe. Cu excepţia băncilor, cele peste 270 de companii aflate în topul celor mai mari jucători din economie au avut o cifră de afaceri cumulată de 356 miliarde lei (84 de miliarde de euro) în 2011, adică circa 40% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Împreună, companiile şi băncile din top 300 de pe piaţa locală au un efectiv de 600.000 de angajaţi, adică 15% din numărul total de salariaţi din economie.
• Mai pleacă trenurile din gară şi se mai dă ora exactă la radio? Mai este administrată această ţară?
România alunecă într-o asemenea stare de ne-administrare încât te mai întrebi cum de mai pleacă trenurile din gară, se dă ora exactă la radio şi maşinile păstrează partea dreaptă pe şosele. În 2012 derapajul a început de la aiuritoarea plecare a guvernului Boc înainte cu doar nouă luni de finalul mandatului, în plină iarnă de grad zero, cu drumuri blocate şi trenuri prinse în zăpadă zile la rând. Trebuie să vină altcineva, se spunea, cineva care să salveze partidul, ţara. Un Mesia. Mihai Răzvan Ungureanu s-a poticnit însă în doar trei luni într-o privatizare eşuată, Cupru Min, de care nimeni nu vorbise până atunci şi de care nimeni nu a mai vorbit de atunci încoace.
• "Suntem în două Românii. Problemele lor nu mai sunt şi ale noastre. Tot ceea ce îi interesează este să ajungă la butoane"
Gabriel Biriş este categoric: "De când a ajuns la butoane, actualul guvern nu a făcut nimic-nimic. Nu a făcut nimic pentru economie, pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene. Trăim în două Românii. Problemele lor nu mai sunt şi ale noastre. Tot ce îi interesează pe ei este să ajungă la toate butoanele şi să câştige alegerile legislative. Dar, din scandal în scandal, vor face şi mai mult rău României. Pentru că cei 54% din oamenii care au votat cu USL la alegerile locale au făcut-o din furie împotriva fostei guvernări, din dragoste pentru Ponta. Acum unii dintre aceştia vor zice: toţi sunt la fel şi vor sta acasă. Astfel, partidele extremiste vor ajunge să aibă o influenţă mare în România. Acesta este riscul pe care reacţiile lor îl provoacă".
• Al doilea "roşu" de la Bruxelles: suspendarea rambursărilor pentru patru programe de fonduri UE
Autorităţile de la Bruxelles au suspendat pentru a doua oară în acest an rambursarea facturilor pe care România le trimite pentru rambursarea banilor cheltuiţi prin intermediul liniilor de finanţare pe fonduri europene. Dacă la începutul anului a fost suspendat programul de Resurse Umane în valoare de 4,5 miliarde de euro, acum Comisia Europeană a încetat plăţile pentru patru programe - Regional, Transport, Mediu şi Creşterea Competitivităţii, în valoare totală de 15 miliarde de euro, adică mai bine de două treimi din totalul banilor disponibili până la sfârşitul lui 2013.
• Şeful CNADNR a fost demis după numai două săptămâni: Poate mi se trage de la blocarea unei plăţi către Romstrade
Mihail Başulescu, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a fost demis din funcţie de către Ovidiu Silaghi, ministrul transporturilor, la doar două săptămâni după ce preluase conducerea companiei. Motivul invocat de ministru a fost întârzierea în derularea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti. "Poate mi se trage de la faptul că am blocat o plată de 54 mil. de lei (12 mil. euro) către Romstrade pentru şoseaua Transalpina, pentru că am cerut verificarea lucrărilor înainte de inaugurare. Sau poate cuiva nu i-a convenit că am atras atenţia asupra calităţii lucrărilor autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, dar şi a calităţii oamenilor din compania de drumuri", a declarat pentru ZF Mihail Başulescu.