REVISTA PRESEI 04.11.2013

Willy Homner
Revista Presei / 4 noiembrie 2013

ADEVARUL

Leul rămâne cea mai performantă monedă din Uniunea Europeană după primele 10 luni ale acestui an

Leul a rămas după primele 10 luni ale acestui an cea mai performantă monedă din Uniunea Europeană, fiind singura care înregistrează o creştere în faţa euro comparativ cu cotaţia din ianuarie, conform unei analize a Casei de brokeraj Noble Securities. La sfârşitul lui octombrie, leul a înregistrat o creştere de aproximativ 0,5% în faţa euro comparativ cu cotaţia avută la începutul lunii. Forintul a marcat un avans de aproape 0,7% în octombrie faţă de euro, iar zlotul polonez s-a apreciat cu circa 0,9%. Kuna croată a înregistrat o variaţie redusă luna trecută raportat la euro, coroana cehă s-a depreciat cu circa 0,4%, iar coroana suedeză şi lira sterlină au scăzut cu circa 1,3% fiecare în perioada menţionată.

Hidroelectrica va fi listată după modelul Romgaz

Producătorul de energie Hidroelectrica va fi listat după modelul de succes al Romgaz, pachetul de acţiuni fiind suplimentat de la 10% la 15% din titlurile companiei. Noul nivel al participaţiei a fost stabilit în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar oferta este programată pentru luna iulie 2014, a anunţat, vineri, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie. La rândul său, Gabriel Dumitraşcu, seful Direcţiei de privatizare din cadrul Departamentul pentru Energie, a afirmat că modificarea pachetului de acţiuni scos la vânzare va necesita reluarea selecţiei intermediarului operaţiunii. Iniţial, statul a ales asocierea BRD - Citigroup - Societe Generale - Intercapital Invest pentru a intermedia listarea Hidroelectrica. Alegerea a avut loc în luna aprilie 2012, însă trecuseră câteva luni după ce societatea de stat a intrat în insolvenţă. Listarea va avea loc în luna iulie 2014, astfel încât să existe un an de la ieşirea din insolvenţă. Hidroelectrica a anunţat un profit brut de 681 de milioane de lei în primele nouă luni şi estimează un profit-record pentru acest an. Tot la capitolul listări, Niţă a menţionat şi Electrica, printr-o ofertă pentru 51% din acţiuni.

Ce spun cititorii adevărul.ro despre arestarea "Comisarului Cattani": "Ăsta e Kafka, frate..."

Arestarea poliţistului Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a stârnit o reacţie în lanţ din partea celor care l-au cunoscut. Peste 16.000 de oameni au apreciat pagina de internet "Respect, Traian Berbeceanu", dedicată comisarului şef de la Crimă Organizată Alba. Sute de cititori ai adevarul.ro şi-au spus părerea despre arestarea "Comisarului Cattani". "Tot sistemul e putred şi corupt. Totuşi am impresia că la Berbeceanu e ceva trucat. Omul acesta şi-a făcut foarte mulţi duşmani. Mafia aurului dacic are legături până sus la Guvern. Dacă se găseşte unul idealist ca Berbeceanu care deranjează, metoda cea mai bună este să-l acuzi de corupţie", scrie Uwe, pe adevarul.ro. "Nu ştiu dacă e vinovat sau nevinovat, însa nu pot crede că o să fie condamnat pe baza mărturiilor unor foşti puşcăriaşi, pe care el i-a anchetat. Cam ciudat", scrie Gicu, pe adevarul.ro. "Asta e Kafka, frate... Hoţul ajunge să bage poliţistul la puşcărie. Numai în România se putea aşa ceva", scrie un alt cititor al adevarul.ro.

Viviane Reding, vicepreşedintele CE: România, una dintre ţările în care statul de drept este în pericol sau de-a dreptul încălcat

Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul european pentru justiţie, a declarat, pentru ziarul german "Die Zeit", că România este una dintre ţările membre în care statul de drept nu este respectat, amintind totodată că Uniunea Europeană ar trebui să ofere sancţiuni pentru astfel de abateri. "În prezent, dacă o ţară nu respectă statul de drept, avem posibilitatea să o sancţionăm. Cea mai dură pedeapsă este să-i luăm ţării respective dreptul de vot în Consiliu. Eu însă cred că avem nevoie de alte măsuri, mult mai diferenţiate, deoarece în Europa există ţări în care statul de drept este pus în pericol, iar în altele acesta este pur şi simplu încălcat", a declarat Viviane Reding pentru ziarul "Die Zeit". Vicepreşedintele Comisiei Europene a confirmat la întrebarea jurnaliştilor nemţi că se referă la România şi Ungaria, dar nu doar la ele. "Am face bine dacă ne-am uita împreună cu atenţie cum funcţionează statul de drept în multe dintre ţările membre", a completat comisarul european pentru justiţie.

Palmă dată Rusiei la Chişinău - 100.000 de oameni strigă "Vrem Unirea", fluturând steagurile României

Lovitură grea dată propagandei ruse în Republica Moldova, care spunea că moldovenii vor spre Rusia, şi nu spre Europa. Ieri, duminică, 3 noiembrie 2013, aproximativ 100.000 de moldoveni au ieşit în centrul capitalei celui de-al doilea stat românesc. După ce cu ajutorul Partidului Comunist s-a încercat organizarea de manifestaţii anti europene, dar la care au participat doar câteva zeci de moldoveni, marea majoritate membri de partid, astăzi Rusia a primit o palmă severă din Republica Moldova, al doilea stat românesc, acolo unde 100.000 de oameni au ieşit în Piaţă pentru a cere integrarea europeană. Este cea mai mare manifestaţie de stradă din ultimii zece ani, peste aşteptările liderilor pro-occidentali, organizatorii acestui eveniment.

Tichetele de masă scot la iveală sărăcia din SUA: reprezentanţii băncilor de alimente recunosc că sunt "panicaţi"

15% dintre cetăţenii celei mai mari economii mondiale depind de programul guvernamental prin care primesc tichete pentru alimente. Reprezentanţii băncilor de alimente, instituţii nonguvernamentale care funcţionează din donaţii, recunosc că sunt "panicaţi" şi că se aşteaptă la un număr-record de solicitări din partea americanilor nevoiaşi, mai ales în timpul iernii. Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai bună pentru băncile de alimente, care primesc cele mai mari donaţii în decembrie. Anul acesta însă, următoarele luni vor fi şi cele mai grele: instituţiile recunosc că sunt "panicate" şi că se pregătesc deja pentru un număr-record de solicitanţi, în contextul în care unu din şapte americani depinde de ajutoarele guvernamentale oferite de stat sub formă de tichete de masă pentru a se hrăni. Nivelul este unul record în istoria SUA, stârnind o amplă dezbatere privind revenirea economică despre care vorbesc liderii de la Washington.

CAPITAL

Listarea Romgaz a scos miliarde de euro din conturile bancare

Oferta publică iniţială a Romgaz Mediaş a depăşit toate aşteptările, cel puţin în ceea ce priveşte interesul şi potenţa financiară a micilor investitori, care au subscris titluri în valoare de 1,1 miliarde euro, mai mult decât dublu faţă de valoarea întregii oferte. O gură de oxigen sau o rampă de lansare? Se pune întrebarea, ce va fi, în caz de succes, oferta Romgaz, o gură de oxigen care să justifice existenţa BVB într-o perioadă nefastă sau o rampă de lansare pentru piaţa de capital din România? Dacă ne luăm după subscrierile investitorilor mici, putem spune fără îndoială, că este un punct de plecare pentru o perioadă mult mai bună a bursei. Incredibil este un lucru: numărul investitorilor mici care au subscris sare de 10.000, conform ordinelor plasate, adică mai mult decât numărul investitorilor activi de la BVB, care se învârte în jurul a 8.000. Incredibil deoarece însemna că piaţa are suficienţi investitori potenţiali, cu cash disponibil pentru acţiuni, numai că BVB şi brokerii nu ştiu cum să îi atragă.

Meseria în care salariul unui începător pleacă de la 335.000 de dolari

Profesioniştii din industria fondurilor de investiţii speculative (hedge fund) şi-au văzut veniturile crescând pentru al treilea an consecutiv, cu salariul mediu pentru un analist începător la un fond de hedging cu performanţe medii de 335.000 de dolari în 2013, potrivit unui raport din industrie. Managerii de portofoliu de la marile fonduri de hedging au numai motive de bucurie dat fiind faptul că salariul mediu a ajuns la 2,2 mil. dolari, potrivit raportului 2014 Glocap Hedge Fund Compensation. Majorarea nivelului compensaţiilor băneşti se datorează mai degrabă creşterii bonusurilor, decât a salariului de bază. "Fondurile de prime în industria fondurilor speculative au fost alimentate în 2013 de o combinaţie de creştere a stimulentelor de performanţă şi a unor bonusuri suplimentare de management generate de creşterea alocaţiilor capitalului investitorilor", spune Anthony Keizner, şeful Glocap.

CURENTUL

Mii de medici au protestat în Capitală cu cruci şi sicrie

Medicii nu renunţă la proteste şi nu se lasă impresionaţi de promisiunile ministrului Sănătăţii care par să nu se materializeze. Sâmbătă, peste patru mii de cadre sanitare au protestat între orele 11.00 şi 14.00, în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au venit atât din Bucureşti cât şi din ţară pentru a îşi cere drepturile. Protestul cadrelor sanitare organizat sâmbătă în Capitală s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 14.00, după ce manifestanţii veniţi în marş din Piaţa Victoriei au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi aproape 20 coroane de flori, sugerând astfel "moartea Sănătăţii" în România. Pe una dintre coroane a fost menţionat numele ministrului Sănătăţii, în mesajul "Nu te vom uita niciodată, Eugen Nicolăescu"

Europa reală şi fascinaţia UE

De câteva zile, în librării a apărut o carte-semnal pentru o tendinţă în creştere pe continent, care nu poate fi ignorată nici în România: euroscepticismul sau, mai "soft" spus, eurorealismul. Sub titlul "România-Alternative la corsetul UE", autorul, dr. în economie Radu Golban produce analize şi reflecţii asupra condi­ţiei României de membru al UE, cu plusurile şi minusurile faptului, şi aşează subiectul în contextul, mai larg, continental şi global, al poziţiei României în lume. Până mai anii trecuţi, apariţia, în România, a unei cărţi cum este aceasta ar fi părut dacă nu de neînchipuit, oricum de nedorit, de evitat şi, pe cât posibil, de ignorat. A pune sub semnul îndoielii sau întrebării apartenenţa la Uniunea Europeană ca variantă nu optimă, ci singura posibilă, echivala în opinia comună (de fapt, mai degrabă în cea oficială) cu un adevărat sacrilegiu.

CURIERUL NATIONAL

Romgaz, o ofertă aproape perfectă

Oferta publică la Romgaz s-a încheiat cu succes, preţul de 30 lei/acţiune fiind considerat unul bun pentru statul român, valoarea companiei ridicându-se la 3,56 mld. dolari. Intrarea acţiunilor SNG la cota Bursei poate fi un reper atât pentru creşterea companiei, cât şi pentru dezvoltarea pieţei de capital. Operaţiunea a fost umbrită, însă, de numărul mic al acţiunilor alocate investitorilor mici, în condiţiile în care în piaţă există sentimentul că băncile au abuzat de utilizarea scrisorilor de garanţie. Percepţia în piaţă este aceea că statul a obţinut un preţ bun, preţul fiind situat peste estimările iniţiale. "Oferta este aproape perfectă", a declarat pentru Curierul Naţional Dumitru Beze, preşedinte al Asociaţiei Investitorilor, afirmând că singurul neajuns a fost nivelul redus de alocare pe tranşa investitorilor mici, unde aceştia nu au primit decât 7% din acţiunile subscrise. "Golăniile băncilor" au fost reclamate de piaţă, unde există percepţia că s-a abuzat de scrisorile de garanţie pentru a se introduce ordine mari care au diluat alocările celor care au participat corect aducând bani de acasă.

Aurel Şaramet, din nou pe mâna procurorilor

Şeful Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), totodată membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Garantare, cercetat deja în dosarul mafiei creditelor ilegale care ar fi prejudiciat statul cu peste 22 mil. euro, ar putea intra din nou în vizorul procurorilor în urma plângerii penale depuse de Corpul de Control al premierului. Verificările Corpului de Control al premierului au scos la iveală faptul că Fondul de Contragarantare şi FNGCIMM au acordat garanţii duble creditelor din perioada 2010 - 2013. Excesul de salarizare şi de premiere din aceeaşi perioadă însumează peste 10 mil. lei. Membrii Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului au efectuat cheltuieli de protocol cu 25 de festinuri, deşi Codul Fiscal prevede că acestea pot fi decontate dacă sunt acordate partenerilor de afaceri

Băncile elene au credite neperformante de 65 miliarde euro

Procentajul creditelor neperformante a depăşit în prezent 30% din soldul total al împrumuturilor, în urcare de la 25% la sfârşitul anului trecut şi 18% în 2011. Băncile elene sunt, însă, reticente să vândă portofoliile de credite neperformante, din cauza preţurilor foarte mici oferite de investitori. Fondurile străine care caută oportunităţi în Grecia oferă preţuri "umilitoare", similare celor din România, pentru achiziţia de împrumuturi neperformante aflate în portofoliile băncilor, în principal credite de consum. Soldul creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar din Grecia a crescut în acest an la 65 miliarde de euro, de peste două ori nivelul capitalului, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers (PwC), citat de cotidianul elen Kathimerini, informează Mediafax.

Macovei: Zgonea şi Fenechiu resping înfiinţarea Parchetului European

Europarlamentarul PDL Monica Macovei îi acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi pe preşedintele Comisiei de afaceri europene a Camerei, Relu Fenechiu, că resping înfiinţarea Parchetului European, deoarece nu doresc apariţia unei instituţii care să îi ancheteze. "Valeriu Zgonea (PSD) şi Relu Fenechiu (PNL) ar trebui să îi întrebe pe oamenii care i-au votat dacă se simt jigniţi de faptul că Uniunea Europeană vrea să înfiinţeze un birou de Procuror European care să ancheteze fraudele din toate statele membre. Vor fi surprinşi de ce vor cu adevărat alegătorii lor. Doar că Zgonea şi Fenechiu, exact ca şefii lor de partid, Ponta şi Antonescu, nu se mai gândesc de multă vreme la interesele oamenilor obişnuiţi, sătuli de corupţie şi fraude, ci numai la interesele lor: să nu cumva să mai apară vreo instituţie care să îi ancheteze", se arată într-un comunicat al europarlamentarului PDL.

EVENIMENTUL ZILEI

Traian Băsescu împlineşte astăzi 62 de ani

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 62 de ani. Aceasta este penultima aniversare ca preşedinte al României, înainte de încheierea mandatului de la Cotroceni. Născut în 4 noiembrie 1951 la Basarabi, în judeţul Constanţa, Traian Băsescu a avut un parcurs politic de invidiat, el câştigând toate alegerile în care şi-a înscris candidatura. Cariera politică a lui Traian Băsescu a început în anul 1990 cu funcţia de ministru al Transporturilor în anul 1991. Începând din 2004 devine preşedinte al României. În 2007, Traian Băsescu a fost suspendat, însă şi-a reluat funcţia în urma unui referendum popular. Doi ani mai târziu, Băsescu este reales preşedinte al ţării, iar în 2012 este suspendat pentru a doua oară, rămânând însă în funcţie după un referendum invalidat de Curtea Constituţională.

Mărmureanu şi Arafat trag un serios semnal de alarmă. Urmează un cutremur ca în 1940 (7,7 grade) sau în 1802 (7,9 grade). SMS-urile nu mai sunt salvatoare!

Viitorul cutremur mare ar urma să lovească mai puternic Moldova şi Basarabia (inclusiv Chişinăul). Bucureştiul şi Iaşiul ar fi mai ferite. Normele de protecţie a elevilor în şcoli sunt total greşite. Ministrul Costoiu bate câmpii cu SMS-urile. Gheorghe Mărmureanu, anunţă că urmează un cutremur de mare adâncime, iar Raed Arafat atrage atenţia că, în cazul unui seism puternic, spitalele din Bucureşti nu ar putea face faţă. Invitaţi în emisiunea "După 20 de ani", atât Mărmureanu cât şi Arafat i-au pus pe români, serios pe gânduri. "Urmează acum un cutremur foarte adânc", a avertizat seismologul, adăugând acesta poate semăna cu cele produse în Vrancea, în 1940 sau 1802, care au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Sebastian Ghiţă: Nu am reuşit să mă apropii de Crin Antonescu

Patronul România TV, Sebastian Ghiţă, a declarat duminică seară, în cadrul emisiunii "Interviurile lui Ion Cristoiu" de pe B1 TV că regretă că nu a reuşit să se apropie prea mult de Crin Antonescu. "Nu am reuşit să apropii o relaţie foarte strânsă de Crin Antonescu, lucru de care mi-a şi părut rău încă la început, eu având posibilitatea să mă înţeleg cu mulţi oameni, dar nu am nicio reacţie rea cu Crin Antonescu, am una, la nivel personal, chiar una decentă, normală", a declarat Sebastian Ghiţă. Acesta a negat că acuzaţiile liberalilor care spun că postul RTV îl atacă pe Crin Antonescu. " Cea mai mare prejudecată a este că eu sunt postul RTV. Acolo mai sunt 600 de oameni care lucrează. Pot să le spun eu orice, să vorbească frumos despre Crin Antonescu, dar ei tot ce vor fac", a precizat Ghiţă. Despre Victor Ponta, Sebastian Ghiţă povesteşte că l-a cunoscut la baschet. Cât despre Sorin Ovidiu Vântu, patronul RTV spune că prima impresie pe care i-a lăsat-o acesta a fost că "este un om dificil".

JURNALUL NATIONAL

Bendei&Mitică de la Ligă riscă între 2 şi 12 ani de închisoare

În urma cercetărilor efectuate de ANAF, Ioan Bendei şi Mitică Dragomir sunt suspectaţi că ar fi comis infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani . Pentru cele două infracţiuni, ambii riscă să fie condamnaţi la o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 12 ani de închisoare. Neregulile constatate au rezultat în urma controalelor efectuate la începutul anului de reprezentanţii Ministerului de Finanţe. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat bugetul statului şi că au făcut mai multe nereguli referitoare la veniturile şi cheltuielile societăţilor S.C. BODU SRL şi RCS&RDS. Ca urmare a celor constatate, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au formulat în luna mai 2013 o sesizare penală la DNA împotriva lui Dragomir Dumitru (în calitate de acţionar unic SC BODU SRL) şi Bendei Ioan (administrator RCS&RDS) solicitând procurorilor continuarea cercetărilor începute în ceea ce-i priveşte pe cei doi.

Şeful NSA l-a lăsat perplex pe fostul ambasador al SUA în România, James Rosapepe:"Diplomaţii ne-au spus ce lideri europeni să spionăm!"

Într-o neaşteptată întorsătură a situaţiei în ceea ce priveşte scandalul din jurul interceptărilor efectuate de Agenţia Naţională americană de Securitate (NSA), directorul acestei agenţii, generalul Keith Alexander, a aruncat "pisica" în curtea diplomaţiei americane. Indicând o oarecare ruptură între Casa Albă şi serviciile secrete, şeful spionilor americani i-a acuzat pe "decidenţii politici" şi pe "diplomaţi" că au dictat ţintele care trebuie monitorizate, scrie The Guardian. Într-un schimb de replici dur, fostul ambasador american în România, James Carew Rosapepe, i-a cerut lui Alexander să justifice actele de spionaj asupra aliaţilor Americii, informează sursa citată. Rosapepe, care a fost ambasador în România în mandatul preşedintelui democrat american Bill Clinton, şi acum este senator de Maryland, i-a cerut şefului NSA socoteală în legătură cu monitorizarea convorbirilor telefonice de pe telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel, scrie The Guardian. Alexander a răspuns tăios, susţinând că diplomaţii au avut rolul lor în indicaţiile privind activităţile de spionaj.

Tranzacţie ŞOC pe piaţa telecom: Adio, Vodafone!

AT&T, cea mai mare companie telecom din SUA, vrea să preia Vodafone anul viitor, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Conducerea AT&T "pregăteşte terenul" pe plan intern, vizând "o strategie pentru o tranzacţie complexă" cu grupul britanic, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Europa, au afirmat sursele citate de Bloomberg, preluat de Mediafax. Totodată, compania americană elaborează o strategie pentru dezvoltarea operaţiunilor Vodafone în Europa, unde rata de penetrare a serviciilor de internet mobil este mai lentă decât în SUA. Alternativ, grupul AT&T este interesat de preluarea EE, cel mai mare operator din Marea Britanie după numărul de clienţi, format în 2010 ca joint venture între Orange (Franţa) şi Deutsche Telekom (Germania).

NATIONAL

Pact secret Antonescu - Blaga la Ministerul de Interne!

Rebeliunea liberala de la varful MAI, programata in timpul vizitei premierului Victor Ponta in SUA a fost dejucata, in ultimul moment, de dezvaluirile din "National". Iata insa ca fruntasii PNL nu doar ca nu au renuntat la planul de a pune mana pe functiile de conducere ale unor structuri cheie, dar chiar au marit potul! Astfel ca, in aceste zile, are loc pe sestache o ampla campanie de numire la sefia a nenumarate directii a unor ofiteri reuniti in jurul "chestorului Logan", marioneta Gheorghe Popa. Concomitent insa, spre marea surpriza a profesionistilor din sistem, au fost reactivati mai multi veterani ai ministerului, recunoscuti a fi drept unii dintre cei mai loiali oameni ai lui Vasile Blaga, de pe vremea cand acesta era ministru de Interne. Crin Antonescu si Vasile Blaga au batut palma pentru a transforma MAI intr-o afacere in doi, cu scopul de a asigura noii axe PNL - PDL. Controlul total inainte de organizarea europarlamentarelor din primavara.

Robert Negoita, japca la bugetul Primariei Sectorului 3

Proiectele lui Negoita nu sunt folositoare, dar sunt costisitoare. Ce-i drept primarului ii merge, pentru ca smecheriile lui sunt votate pe banda rulanta de consilierii USL. Nu mai departe de zilele trecute, pesedistului a usurat bugetul local de aproape 800.000 de euro, bani pe care intentioneaza sa ii utilizeze pentru mansardarea sediului Directiei de Impozite si Taxe de pe strada Campia Libertatii, o cosmelie de nici 400 de metri patrati. Ca sa nu bata totusi la ochi, in anexa hotararii de consiliu au fost trecute si alte lucrari de spoire a cladirii cu pricina. Dupa lovitura de 800.000 de euro, consilierii USL au propus transferarea sumei de un milion de lei de la invatamant la spatii verzi. Cand si-au dat sema ca nu da bine sa iei bani de la scoli si sa-i cheltuiesti pe gazon si panselute, primarul si oamenii lui au modificat hotararea de consiliu in asa fel incat in document sa figureze ca milionul va fi folosit pentru "lucrari de utilitate publica".

Fenechiu ii cere lui Ponta sa o impoziteze pe matusa Tamara

Relu Fenechiu ii indeamna pe premier si pe ministrul de Finante sa lase piscinele in pace si sa impoziteze mai bine banii mosteniti de la tot felul de matusi Tamara. Prezent la o dezbatere a oamenilor de afaceri, Relu Fenechiu a contestat oportunitatea introducerii unei taxe pentru posesorii de piscine. "Aud ca in Romania trebuie sa taxam piscinele si casele. Asta o poti face in Monte Carlo, in Romania trebuie impozitati toti cei care au case, bani si nu ii pot justifica. Azi inca mai poti spune ca ii ai de la matusa Tamara sau de altundeva", a atacat Fenechiu, facand aluzie la averea mostenita de familia Nastase de la o matusa care, altfel, traia din pensie, intr-o garsoniera.

Moisescu si Chiliman denunta mafia de la varful PNL

Vlad Moisescu si Andrei Chiliman repun pe sine PNTCD-ul, cu intentia declarata de a-l asmuti contra PNL-ului condus de Crin Antonescu. Odata ales in functia de prim-vicepresedintele al PNTCD, Vlad Moisescu a acuzat lipsa de principii si de valori de care dau dovada cei mai multi "actori politici" si transformarea partidelor in "simple asocieri de gasti, ori de grupuri organizate in stil mafiot". Iar pentru exemplificare, Moisescu a folosit PNL, partid pe care il cunoaste foarte bine din interior: "Armata rosie a PSD-ului are astazi tara la dispozitie, cu largul concurs al unui grup incompetent si uneori infractional organizat, intitulat < Conducerea PNL >".

Profit record, de 3.000.000%, din Bitcoin

Bitcoin, moneda digitala care a facut valuri in ultimii ani, in general, si in aprilie acest an, in mod special, cand a ajuns la valoarea de aproape 200 de euro, i-a adus unui tanar din Norvegia un profit urias, de 3.000.000%! Kristoffer Koch era student in 2009, cand a cumparat 5.000 de unitati Bitcoin cu 20 de euro. Timpul a trecut, iar anul acesta, in aprilie, cand moneda digitala s-a apreciat foarte mult, ajungand la valoarea de 192 de euro, Koch si-a adus aminte de investitia lui si a constatat ca valora peste 643.000 de euro. Din pacate, uitase parola portofelului electronic din contul sau de pe site-ul Bitcoin, insa a recuperat-o, apoi a transformat 1.000 de unitati Bitcoin in cash, cumparandu-si un apartament intr-unul dintre cele mai scumpe orase norvegiene.

PUTEREA

Pascariu îi ameninţă pe sindicaliştii de la TAROM

Ameninţat cu o posibilă demitere în prima Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea loc la TAROM în perioada imediat următoare, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA), Dan Pascariu, a trecut la ameninţări directe la adresa persoanelor din companie care îi contestă deciziile. O primă "ţintă" este Aurel Curdov, şeful Sindicatului Tehnic din TAROM, care şi-a "permis" să-l critice pe Pascariu pe Facebook, dar şi în faţa presei. Pascariu i-a transmis zilele trecute un e-mail lui Aurel Curdov în care îl anunţă că îl va da în judecată pentru calomnie şi totodată îl ameninţă voalat că îl va da afară, acuzându-l că nu-şi onorează obligaţiile de seviciu. "Vă previn ca instigarea angajaţilor împotriva preşedintelui sau membrilor CA se pedepseşte şi că pactul pe care l-aţi făcut cu dl. Heinzmann nu va fi de bun augur pentru nici unul dintre dvs.", afirmă Dan Pascariu în e-mail.

ROMANIA LIBERA

Interviu cu Titus Corlăţean, ministrul de externe: Ce obiective are România în legătură cu Rusia

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (45 de ani), sugerează că atunci când a fost la Moscova a avut mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că deschiderea care a avut loc anul acesta spre Rusia s-a produs în dublu sens - prin vizita şefului Consiliului de Securitate al Kremlinului, Nikolai Patruşev, la Bucureşti şi prin primirea şefului diplomaţiei române la omologul său, Serghei Lavrov. Din punctul de vedere al şefului diplomaţiei de la Bucureşti, principalul obiectiv al României în legătură cu Rusia este reducerea dezechilibrului balanţei comerciale: România importă gaz de peste 3 miliarde de dolari şi exportă produse în Rusia de circa un miliard. În ceea ce priveşte ideea parteneriatului strategic cu China, lansată de Victor Ponta cu ocazia vizitei sale la Beijing, Corlăţean este mai ponderat şi consideră că în viitor poate fi lărgită cooperarea cu această ţară, dar sub o altă denumire.

BLACK FRIDAY 2013. Unde şi cum găseşti cele mai bune oferte online de reduceri?

Mai este mai puţin de o lună până la marile reduceri de Black Friday. Daca vă doriţi, de mult timp, un anume produs sau dacă vreţi să faceţi un cadou special de Sărbători, puteţi profita de aceste super-reduceri. Iar pentru a nu sta la cozile imense ce se formează la magazine, puteţi profita de comerţul online. Toţi marii retaileri au deja pagini pe Internet, iar cei mai mulţi dintre ei vand online. Aşa că tot ce aveţi de făcut este sa căutaţi aceste pagini, sa vă informaţi cu privire la cele mai avantajoase oferte şi, in "vinerea neagră", să plasaţi comanda. Sigur, veţi aştepta poate un pic mai mult decât de obicei până vă vor fi livrate produsele, dar preţul s-ar putea să vă convingă că merită.

ZIARUL FINANCIAR

Ruşanu, ASF: Consultanţii de la Romgaz au evaluat greşit oferta, uitându-se mai mult după interesele lor, nu după cele ale vânzătorului (statul), care îi plăteşte

Dan Radu Ruşanu, pre­şe­din­te­le ASF, Autoritatea de Su­pra­veghere Finan­ciară, sus­ţi­ne că cei care s-au ocupat de intermedierea vân­zării a 15% din Romgaz (banca americană Gold­man Sachs, Erste, Raiffeisen şi BCR - n. red. ) s-au gândit mai mult la interesele lor în tranzacţie şi mai puţin la cele ale vânză­torului - statul român - cel care i-a angajat şi îi plăteşte pentru a obţine cel mai bun preţ. Evaluarea total greşită din partea consultanţilor a interesului şi capacităţii pieţei interne de a absorbi această ofer­tă de acţiuni, cea mai mare din istoria României, evaluare acceptată de către vânzător prin departamentul de energie prin ministrul Constantin Niţă, şi di­rec­ţia de privatizări (condusă de Gabriel Dumitraşcu), a pus Guvernul în postura să scadă preţul înainte de ofertă de la 600 mil. euro pentru 15% din acţiuni la 386 mil. euro (1,7 mld. lei) cât s-a obţinut în final. Întrebaţi de ce nu au stabilit un interval de preţ mai mare pentru vânzarea acţiunilor Romgaz, oficialii Departamentului pentru Energie au răspuns că preţul propus de consultanţi a fost şi mai mic.

Pentru ministrul muncii şi pentru guvern totul se învârte în jurul majorărilor de pensii şi salarii la stat. Dar despre cei care produc bani pentru aceste majorări şi de ce au ei nevoie, când vor vorbi?

Mariana Câmpeanu, ministrul muncii: Salariile şi pensiile cresc la anul. Pensionarii vor primi mai mulţi bani. Se reîntregesc pensiile. Cei care au pierdut bani îi vor primi înapoi. Salariile bugetarilor cresc. Liviu Voinea, ministrul bugetului: Trebuie să ne încadrăm în anvelopa salarială. Creştem investiţiile la anul. În doi ani, vom avea încă "X" kilometri de autostradă. Toată ziua vedem pe galben aceste breaking news, care au în spate declaraţii ale miniştrilor cabinetului Ponta sau ale liderilor USL, alianţa care conduce România de un an şi jumătate şi are 70% din Parlament. Cam aceasta este retorica guvernului Ponta, să împartă banii care se strâng la buget din plăţile pe care le fac companiile şi românii. Problema este că se vorbeşte atât de puţin de cei care contribuie la buget, încât parcă nici nu ar exista.

Topul celor mai mari tranzacţii cu birouri din Bucureşti

Două tranzacţii din cel de-al treilea trimestru, semnate de producătorul de componente auto Honeywell şi de banca germană Deutsche Bank, au mai mişcat piaţa de birouri a Capi­talei în care deocamdată continuă să domine renegocierile şi prelungirile de contracte existente. Honeywell şi-a extins spaţiul ocupat în clădirea BOC din Pipera de la 5.000 la 11.000 mp, iar Deutsche Bank a închiriat alţi 6.000 mp în ace­eaşi clădire, cele două grupuri având intenţia de a dezvolta la nivel local centre de suport tehnologic sau de servicii. Datele centralizate de ZF din pia­ţa imobiliară arată că în cele mai mari 20 de contracte semnate anul acesta în Bucureşti au fost tranzacţionate spaţii de birouri de circa 63.000 mp, echivalentul a 3% din stocul Ca­pitalei, la chirii care pleacă de la 7-8 euro/mp lunar în zona Pipera-Tunari şi pot ajunge la 17-18 euro/mp în Aviatorilor sau la Piaţa Victoriei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb