REVISTA PRESEI 05.04.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 5 aprilie 2012

ADEVARUL

Borbely, trădat de cuscră la DNA

Mărturia în baza căreia procurorii au adunat probe suficiente pentru a-l acuza pe ministrul Mediului de trafic de influenţă şi fals în declaraţii a fost depusă la DNA de soacra fiului vitreg al demnitarului. Procurorii anticorupţie i-au cerut ieri procurorului general al României, Codruţa Kovesi, să solicite Camerei Deputaţilor, prin intermediul Ministerului Justiţiei, aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului Mediului, Laszlo Borbely (58 de ani). Ministrul UDMR este suspectat de anchetatori de comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă şi de fals în declaraţii de avere, în formă continuată. El nu poate justifica suma de 80.000 de euro cu care ar fi cumpărat un apartament în Calea Victoriei, din Capitală, "ascuns" pe numele cuscrei sale, după cum susţin procurorii DNA.

Război politic pe cartela de vot a lui Victor Ponta

Deputaţii jurişti au decis, fără cvorum, să îl pedepsească pe liderul PSD, pe care îl acuză că un alt deputat a votat cu cartela sa. Ponta susţine că a lăsat cartela în bancă. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis să propună Biroului Permanent sancţionarea deputatului PSD Victor Ponta cu interzicerea participării la lucrările Camerei pe o perioadă de maximum 15 zile, pe motiv că un alt deputat a votat cu cartela sa la şedinţa din 21 iunie 2011. Decizia a fost luată în prezenţa a doar trei deputaţi din cei 23 din comisia juridică: Daniel Buda (PDL), Gabriel Andronache (PDL) şi Gheorghe Gabor (PNL). Institutul de Politici Publice (IPP) a sesizat anul trecut faptul că un deputat a votat cu cartela electronică a lui Victor Ponta în timp ce acesta se afla la Cotroceni.

BRD: Economia românească va creşte cu 1,9% în acest an

Produsul Intern Brut al României va creşte cu 1,9% în acest an, estimează analiştii BRD, care a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pe fondul deteriorării perspectivelor exporturilor. Creşterea PIB va fi stimulată de investiţii şi de consumul privat. Analiştii BRD au coborât şi în luna otombrie a anului trecut prognoza de creştere economică a României pentru 2012 de la 2,8% la 2,1%.

Jim Rogers: Politicienii vor găsi căi de a fenta chiar şi sistemul etalonului aur

Istoria ne arată că politicienii şi-au dorit, şi au reuşit de fiecare dată, să controleze banii, impunând monopolul asupra producţiei acestora. Politicienii au reuşit astfel de fiecare dată să păcălească oamenii, care până la urmă au fost cei ce au suportat toate consecinţele. Acestea sunt răspunsurile date de celebrul investitor american Jim Rogers (managerul Rogers Holdings and Beeland Interests şi cofondator al Quantum Fund, alături de omul de afaceri George Soros) întrebărilor adresate de Forbes România, în cadrul conferinţei pe tema "CEE şi China: Punţi de investiţii şi oportunităţi de afaceri", organizate de CFA România, pe data de 4 aprilie, la Bucureşti. Jim Rogers îşi argumentează astfel punctul de vedere în care susţine că nici măcar un sistem monetar precum cel bazat pe aur nu ar putea feri populaţia de abuzurile politicienilor tentaţi să se folosească de monopolul asupra banilor, în satisfacerea unor interese electorale.

Reţeta Monti provoacă efecte adverse

În timp ce Europa aşteaptă reformele drastice ale Guvernului de la Roma, italienii se opun din răsputeri reformării pieţei muncii pentru că-i afectează negativ. Premierul Italiei, Mario Monti, încearcă să redea credibilitatea Italiei la nivel mondial, dar în ţară lucrurile nu sunt la fel de simple. Reforma muncii, pe care a susţinut-o cu tărie, în pofida protestelor vehemente ale sindicatelor, va constitui primul mare test politic pentru guvernul tehnocrat de la Roma. Ieri, în contextul prezentării pachetului legislativ în Parlament, Monti a atras atenţia politicienilor că reforma trebuie să treacă rapid, dacă Italia vrea să convingă creditorii că este serioasă în ceea ce priveşte "schimbarea formei economiei sale", relevă Reuters.

Michelin pregăteşte o mare investiţie. Ministrul Economiei o vrea în România, la Zalău

"Grupul Michelin are în plan o investiţie la nivel mondial şi în acest moment se analizează dacă ea va fi în Europa, şi dacă va fi în Europa, dacă va fi în România, şi dacă va fi în România, dacă ea va fi la Zalău". Anunţul a fost făcut miercuri, 4 aprilie 2012, la Zalău, de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode. Aflat în oraşul său de domiciliu în prima vizită oficială de la numirea sa la conducerea Ministerului Economiei, Lucian Bode a declarat că a avut, în calitate de ministru, discuţii cu reprezentanţii Michelin. "Sper să pot spune în curând că în Sălaj vor fi create locuri de muncă şi că vor fi investite sute de milioane de euro", a adăugat el.

Bursele scad după ce FED a dezminţit speculaţiile despre noi măsuri de stimul

Bursele europene au deschis pe roşu pentru a doua zi după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a dezminţit speculaţiile cu privire la implementarea de noi măsuri de stimulare a celei mai mari economii globale. FED a amânat implementarea unor noi măsuri de acomodare monetară cu excepţia cazului în care creşterea economică a Statelor Unite se va opri sau preţurile vor creşte sub ritmul-ţintă de 2%, se arată în stenogramele şedinţei din 13 martie care au fost publicate ieri.

Comisia Europeană verifică informaţiile despre contractele semnate între Hidroelectrica şi "băieţii deştepţi"

Comisia Europeană analizează informaţiile transmise de autorităţile române cu privire la contractele pe termen lung încheiate între Hidroelectrica şi distribuitorii, furnizorii şi cumparătorii de energie electrică, menţionează surse CE. "Comisia va trata într-o manieră coerentă toate cazurile, care sunt asemănătoare şi presupun chestiuni similare", precizează surse de la Comisia Europeană citate de Mediafax. Comisia Europeană (CE) analizează un posibil ajutor de stat acordat "băieţilor deştepţi" din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurenţei a deschis o investigaţie privind legalitatea acestor acorduri.

Radu Berceanu se retrage din politică

Liderul PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a anunţat, la Craiova, că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, iar până la sfârşitul anului se va retrage şi din funcţia de preşedinte al filialei doljene. "Vreau să vă spun că nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare, pentru că este suficient. Eu la sfârşitul acestui an şi al acestui mandat de parlamentar împlinesc 23 de ani de când sunt parlamentar şi cred că este suficient. Trebuie să vină tineret şi în Parlament şi cred că este bine să nu stai prin Parlament până când nu mai ştii bine ce se întâmplă pe acolo", a declarat Berceanu.

Preţul Cupru Min a fost estimat fără a fi folosit un evaluator independent, iar valoarea zăcământului nu a fost luată în considerare

"Preţul de vânzare a fost determinat prin raport de evaluare întocmit în conformitate cu standardele ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România-n.r.), pe baza aplicării metodei activului net corectat şi a cash-flow. În evaluare nu a fost luată în considerare valoarea zăcământului, ci valoarea activelor societăţii şi cantităţile de minereu cuprifer estimate a fi exploatate în condiţiile efectuării investiţiilor tehnologice şi de mediu preliminate de către conducerea societăţii prin intermediul unui plan de afaceri", se arată într-un document oficial obţinut de Mediafax. Documentul este redactat de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), instituţia din subordinea Ministerului Economiei care a derulat privatizarea Cupru Min. Conducerea OPSPI nu a putut fi contactată pentru explicaţii pe această temă.

CURENTUL

Peste 60% dintre părinţi le dau copiilor medicamente fără recomandarea medicilor

Părinţii care le dau copiilor medicamente fără să aibă recomandarea medicului riscă să le agraveze acestora boala şi chiar să-i intoxice, punându-le în pericol uneori viaţa. Cei mai mulţi se bazează pe sfaturile prietenilor şi farmaciştilor sau pe informaţiile de pe internet. Circa 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor pentru tuse, febră, nas înfundat, dureri de gât sau de cap, fără să meargă la medic pentru afecţiunea respectivă, iar mamele sunt cel mai adesea cele care consideră că ştiu cel mai bine care sunt tratamentele cele mai potrivite pentru copiii lor, potrivit unui studiu prezentat ieri de Ministerul Sănătăţii.

Aur şi fum de Tia Serbanescu

Se trăieşte periculos în politica noastră în ultimele zile: ba dispare câte-un demnitar de la PDL luându-şi funcţia (şi dosarele) cu el şi e găsit după două zile la USL, ba pleacă alt demnitar la DNA luându-şi şi "grupul infracţional" cu care a petrecut ani în şir. Cei din fotbal sunt mai norocoşi: toţi baronii (Ion şi Victor Becali, Copos, Borcea, Gigi Neţoiu) care au vândut jucători băgându-şi banii în propriul buzunar şi driblând astfel şi statul şi propriile cluburi, au fost achitaţi de judecători deşi procurorii ceruseră zeci de ani de închisoare. Justiţia a înţeles că există şi zone protejate, cu faună ocrotită de lege, şi nu s-a atins de această rezervaţie cu fosile.

CURIERUL NATIONAL

Ce drum trebuie să-şi caute România?

Bogdan Olteanu (BNR) spune că este nevoie de clarificarea opţiunilor legate de monopolurile de stat şi de resursele naturale. Activităţile care aduc valoare adăugată mare, expansiunea regională a companiilor româneşti şi proiectele de infrastructură trebuie urmărite strategic, afirmă şeful UniCredit Ţiriac Bank. Tomá¹ Sedláèek, fost consilier al lui Vaclav Havel, spune că trebuie să renunţăm la obsesia creşterii pentru că ea ne-a adus la criză. Într-un context internaţional dominat de incertitudini, România îşi continuă programul de reforme pentru a-şi păstra caracterul de economie deschisă, favorabilă investiţiilor străine, a declarat ieri premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, în deschiderea unei conferinţe regionale de investiţii privind Europa Centrală şi de Est.

Micii producători pot intra în marile reţele dacă se aliază

Aceştia vor avea acces în supermarketuri dacă livrează un volum mare de mărfuri, la o calitate constantă şi preţuri comparabile cu ale altor furnizori. Micii producători trebuie să aibă acces la marile lanţuri de magazine, fără ca acestora din urmă să li se impună să-i accepte, au conchis ieri oficiali ai Consiliului Concurenţei şi Protecţiei Consumatorilor.

Majorările salariale din Germania cresc divergenţele economice din zona euro

În timp ce naţiunile, începând cu Grecia şi ajungând la Spania, se luptă în continuare cu recesiunea şi şomajul record, lucrătorii din Germania câştigă unele dintre cele mai mari creşteri salariale din ultimele două decenii, cu personalul de serviciu public prevăzut să câştige cu 6,3% până la sfârşitul anului viitor, notează Bloomberg. Acest lucru măreşte decalajele dintre cea mai mare economie a Europei şi restul ţărilor din zona euro, ceea ce face ca politica monetară a BCE (o singură monedă pentru toată lumea) să fie mai puţin eficientă.

Cum se vor dezvolta relaţiile comerciale dintre România şi China?

În 2011, schimburile bilaterale dintre România şi China s-au ridicat la 4,4 miliarde dolari. Huo Yuzhen: Guvernul chinez va continua să susţină companiile care investesc în ţările din ECE. Ungureanu: Anul trecut, ritmul de creştere a exporturilor româneşti către China a avut o dinamică mai mare decât a importurilor din această ţară.

FP va începe vânzarea de active, iar banii vor merge către acţionari

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat, ieri, propunerea celui mai mare acţionar, Fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, iar banii respectivi urmează să fie distribuiţi acţionarilor, informează Mediafax. Elliott vrea ca administratorul Franklin Templeton să vândă din activele Fondului, banii obţinuţi urmând să fie distribuiţi acţionarilor, iar administratorul să primească şi un comision suplimentar de 1,5% din sumele încasate. Reprezentanţii Elliott menţionează, într-o scrisoare transmisă FP, că pe măsură ce activele sunt vândute şi banii sunt distribuiţi acţionarilor, valoarea activelor din portofoliu se va diminua şi, totodată, ar fi recomandabilă renunţarea la actualul comision de administrare, de 0,479% pe an.

EVENIMENTUL ZILEI

DNA a început campania de primăvară!

Procurorii anti-corupţie nu slăbesc ritmul: trei nume grele în două zile. Dimitriu, şeful Camerei de Comerţ Bucureşti e acuzat de şantaj şi abuz în serviciu. Boşcodeală, primarul Buzăului s-a trezit cu sechestru pe avere, iar Borbely, ministrul Mediului e cercetat pentru trafic de influenţă. Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sorin Dimitriu, reţinut de DNA pentru că făcea chetă din salariile angajaţilor sau colaboratorilor plătea între 1 şi 18 % din cuantumul unui salariu lunar.

Ponta câştigă cu "ajutor" liberal contra lui Antonescu

ALEGERI 2012. Bătălia pentru nominalizarea candidatului la primăria sectorului 6 este pe cale de a fi câştigată de Gabriel Mutu (PSD) susţinut, în dauna liberalului Rareş Mănescu, şi de PNL Bucureşti. După luni întregi de negocieri intense şi dispute subterane, omul lui Victor Ponta - Gabriel Mutu - are prima şansă să fie desemnat candidat USL la primăria sectorului 6 în competiţia cu favoritul lui Crin Antonescu - Rareş Mănescu. PSD a luat faţa PNL în bătălia pentru nominalizarea candidatului pentru sectorul 6 - considerată a fi singura cu şanse de a fi smulsă PDL- şi cu aportul consistent al unei aripi liberale, care nu se află sub controlul lui Crin Antonescu.

JURNALUL NATIONAL

Desantul camionetelor gri. Americanii mişună prin satele din Vaslui pentru a pune bazele exploatării gazelor de şist

Americanii mişună de aproape un an prin judeţul Vaslui, pentru a pune bazele exploatării gazelor de şist. Au construit un depozit de explozibil, au săpat pe pământurile oamenilor dintr-o mulţime de sate, s-au întâlnit cu primarii, au negociat tranzacţii de terenuri. Nici autorităţile, nici compania nu au mişcat un deget să informeze comunităţile despre planurile lor. Oamenii au aflat abia anul ăsta, din presă, că România a bătut palma cu Chevron pentru o exploatare care le-ar putea otrăvi sursele de apă.

România poartă negocieri SECRETE pentru vânzarea de avioane de luptă MIG 21 Croaţiei!

De circa trei luni de zile, România încearcă să câştige cursa de înarmare a Croaţiei, cu avioane de luptă multirol MIG 21. Nu, nu este o glumă proastă. Croaţia, ţară candidată la integrarea în Uniunea Europeană, încearcă să amâne o decizie costisitoare privind dotarea forţelor aeriene cu avioane de luptă moderne. În condiţia în care resursa de zbor a avioanelor MIG 21 croate expiră anul acesta, soluţia de criză este modernizarea şi recondiţionarea acestora şi achiziţia a încă 4-8 avioane MIG 21. În acest fel, Croaţia speră să îşi mai poată apăra spaţiul aerian încă trei ani, cu o cheltuială minimă. Condiţia este să se ajungă la o înţelegere cu una dintre cele două state ce ar putea fi implicate în această soluţie: România şi Ucraina. Conform surselor noastre, favorită este România, care are facilităţile necesare pentru modernizarea rapidă a avioanelor de luptă croate.

Miting de protest joi in Capitala: NU hotiei, STOP privatizarii CupruMin

Asociatia PROVULCAN- Abrud organizează joi, între orele 16 si 18 va avea loc un miting de protest fata de privatizarea CupruMin in Piata Victoriei. Acesta va fi urmat de un mars intre orele 18 si 19 pe Calea Victoriei, cu o oprire de 5 minute pe trotuarul de vizavi de Ministerul Economiei, luând sfarsit in fata Ateneului Roman. Protestul este o reactie la privatizarile frauduloase ale resurselor naturale si strategice ale Romaniei. Cel mai recent exemplu fiind CupruMin Abrud. Aceste vanzari se fac prin incalcarea Constitutiei Romaniei, Art.135, alin2-b,d si Art.136, alin.3 s 4, ceea ce duce la incalcarea Art. 165 C. Pen, faptele fiind chiar asociate unei infractiuni agravate deoarece se produc pagube importante economiei nationale.

Austriecii de la OMV şi-au scos doar din dividende banii care i-au dat pe Petrom

Austriecilor de la OMV le mai trebuie circa 27 de milioane de lei ca să acopere costul acţiunilor Petrom cumpărate de la statul român, exclusiv din dividendele nete luate de la cea mai profitabilă companie românească. În fapt costul a fost acoperit de mai mult de două ori dacă se adaugă şi tranzacţiile la care a fost obligată Petrom de firma "mamă". OMV va încasa, net, dividende pe 2011 în valoare de 750 de milioane de lei după plata impozitului de 16%. De când a cumpărat Petrom, în 2004, OMV a încasat deja dividende de 1.674 milioane de lei, astfel că veniturile totale din dividendele Petrom se ridică la peste 2.397 milioane de lei. Pentru pachetul de control de 33% din acţiunile Petrom, cumpărat în 2004, OMV a dat 669 milioane de euro, adică 2.424 milioane lei noi, la cursul mediu din 2005.

NATIONAL

Vanghelie face blat cu UNPR

Spre surpriza multora, Marian Vanghelie este inca membru al PSD. Realitate care nu va ajuta insa prea mult partidul condus de Victor Ponta. Marian Vanghelie ar fi batut palma cu UNPR, dupa cum sustin ultimele zvonuri de resort. Intelegerea nu vizeaza primaria 5, reduta politica in care s-a baricadat Vanghelie, dupa matrasirea sa din fruntea filialei PSD Bucuresti. In schimb, il va vaduvi pe Sorin Oprescu de sprijinul cuvenit si promis de Victor Ponta, in momentul in care edilul a catadicsit sa-si pateze blazonul de independent candidand sustinut de USL.

Contracte de 400 de milioane de euro pentru firma lui Nelu Iordache

In timp ce aproape 20 de firme cer deschiderea procedurii de insolventa sau declararea falimentului firmei Romstrade, compania controlata de omul de afaceri Nelu Iordache castiga licitatii publice pe banda rulanta, obtinand recent contracte de aproape 400 de milioane de euro. Saptamana trecuta, Romstrade a castigat o licitatie pentru proiectarea si modernizarea si reabilitarea unor drumuri judetene din Bistrita Nasaud si Maramures in valoare de 128 de milioane de euro.

Bogdan Hossu, urmarit de DNA pentru nepotism de miliarde!

Dupa cum "National" a dezvaluit in exclusivitate, procurorii anticoruptie au luat in vizor mai multi lideri sindicali si adevaratele "curti regale" constituite, pe solide interese financiare, in jurul acestora. Printre cei vizati se afla si Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Sindicale "Cartel ALFA" , suspectat ca ar fi atribuit lucrarile de reparatii a doua hoteluri apartinand sindicalistilor firmei unui nepot de-al sau.

Basescu obliga PDL sa se ridice la jumatatea USL-ului

Daca nu scot, in toamna, un scor egal cu macar jumatate plus 1 din cota USL-ului, pedelistii zboara direct in opozitie, i-a avertizat Traian Basescu pe democrati. Vor nu vor, pedelistii trebuie sa lase certurile deoparte, sa-si refaca randurile si sa obtina un scor electoral cat mai bun, daca vor sa mai intre in cartile guvernamentale. Aceasta este invatatura pe care Basescu le-a dat-o democratilor, luni, la ceas tarziu de noapte. Ca sa priceapa tot pedelistu', presedintele in functie a explicat inca o data ca va aplica ad literam Constitutia, care spune ca partidele si nu aliantele sunt invitate la consultarile post-electorale, menite sa stabileasca noua majoritate parlamentara.

Marca germana, unica supravietuitoare a disparitiei euro

Tot mai multi economisti "chibiteaza" la meciul dintre euro si dolar, iar analistii bancii japoneze Nomura sustin ca, in cazul disparitiei bruste a euro, mai toate monedele nationale ale statelor europene s-ar prabusi fata de dolar. Toate, cu exceptia marcii germane. Organizatia britanica Policy Exchange a selectat recent cinci finalisti din randul celor chemati sa vina cu o solutie economica fezabila, in cazul disparitiei monedei unice. Printre acestia se numara si analistii bancii japoneze Nomura, care prevad un viitor pesimist, chiar dramatic, in cazul in care statele zonei euro revin la monedele lor nationale.

PUTEREA

Cererea de arestare a lui Sorin Dimitriu, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a vicepreşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sorin-Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, a fost respinsă, marţi seara, de către Tribunalul Bucureşti. Acuzat de şantaj, Dimitriu va fi cercetat în libertate. Ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Gabriel-Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCI Bucureşti, sunt cercetaţi, de asemenea, în libertate.

PREMIERĂ. Declaraţia Elenei Udrea la DNA

Fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a dat o declaraţie de martor, la DNA, în dosarul corupţiei din Vama Constanţa, în care senatorul PC (fost PDL) Mircea Banias a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, printre care şi fostul secretar general al Ministerului de Interne, Laurenţiu Mironescu (PDL). Fostul ministru a recunoscut că se cunoştea cu Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, iar relaţiile lor erau doar pe linie politică, Elena Udrea fiind, în perioada respectivă, coordonator politic al Organizaţiei Judeţene PDL Constanţa. Mircea Banias este senator ales în acest judeţ, iar Laurenţiu Mironescu, fost deputat PDL de Constanţa şi vicepreşedinte al filialei municipale a partidului.

Ungureanu va răspunde "la un moment dat' cine se află în spatele Cupru Min

Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, că va putea răspunde 'la un moment dat' cine sunt investitorii din spatele Cupru Min. Deşi banca de investiţii canadiană Bayfront Capital Partners este unicul acţionar al investitorului de la Cupru Min, Roman Copper, autorităţile române nu au putut oferi până acum informaţii suplimentare substanţiale. 'Dacă vă referiţi la cine se află în spate, ce alimentează, vă pot răspunde la un moment dat. Se va putea prezenta singur, până la urmă', a declarat Mihai-Răzvan Ungureanu.

IFN-urile au acordat credite de circa 500 milioane de euro, în 2011

Membrii Asociaţiei Societăţilor Financiare din România - ALB România au acordat credite în valoare de 469 milioane de euro, anul trecut, potrivit unui document prezentat într-o conferinţă de presă. Dintre împrumuturile acordate, 438 milioane de euro (93%) reprezintă credite destinate consumului personal (în scădere cu 11% faţă de decembrie, 2010), 16 milioane de euro (4%) credite industriale şi 15 milioane de euro (3%) credite auto (în creştere cu 46% faţă de finele anului 2010).

ROMANIA LIBERA

Cine serveşte interese străine în afacerea Chevron?

Tehnologia extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice a fost dezvoltată în ultimii 20 de ani în Statele Unite şi a produs o revoluţie în materie energetică. În numai 10 ani, SUA au ajuns cel mai mare producător de gaze din lume, şi din importator au ajuns să îşi satisfacă nevoile din producţie proprie. 25% din producţia americană de gaze reprezintă gaze de şist dar specialiştii estimează că până în 2030 aceasta ar putea reprezenta 50-60%. Mai mult, având în vedere abundenţa şi concurenţa acerbă de pe piaţa americană, gazul natural a ajuns la o treime din preţul cu care se vinde în Europa. Această reducere abruptă a dus la ieftinirea gazului natural lichefiat (LNG) pe care americanii au început deja să îl trimită peste Atlantic spre groaza ruşilor de la Gazprom care îşi văd monopolul ameninţat.

"Samson" şi "Daniel", apărătorii Israelului

În cazul unui atac nuclear asupra Israelului, există o soluţie deja pregătită de decenii şi adusă la zi cu regularitate - opţiunea Samson. În prezent, în faţa ameninţării iraniene, dispozitivul de ripostă se numeşte Proiectul Daniel şi este conceput de specialiştii Ministerului israelian al Apărării. Potrivit unor surse israeliene citate de Sunday Times, Israelul a încheiat încă de acum câţiva ani repetiţiile privind o lovitură preventivă contra Iranului şi nu va permite în nici un caz ca reactoarele iraniene să atingă nivelul critic. În cel mai rău caz, "dacă eforturile internaţionale eşuează, suntem încrezători că vom putea demola dintr-o lovitură aspiraţiile nucleare ale regimului ayatollahilor".

ZIARUL FINANCIAR

Puneţi pe masă trei proiecte concrete în care să meargă miliardul de euro din privatizări

Ziarul Financiar cere Guvernului să prezinte trei proiecte concrete - de exemplu un centru medical de top, un parc tehnologic şi o universitate - unde să meargă banii din privatizarea Cupru Min, Transelectrica şi din celelalte companii care vor mai fi vândute. Statul român poate obţine anul acesta 1 mld. euro din privatizări şi listări pe bur­să ale companiilor de stat, dar dacă aceşti bani nu vor fi evidenţiaţi distinct într-un cont al statului şi cheltuiţi doar pe proiecte de infrastructură sau care să contribuie la relansarea economiei, privatizările sunt degeaba.

Final de mandat pentru britanicul care a condus patru ani BCR: avans pe corporate, declin la retail şi multe credite neperformante

După aproape patru ani la conducerea BCR, britanicul Dominic Bruynseels, 52 de ani, lasă cea mai mare bancă de pe piaţă cu o poziţie vizibil întărită pe zona de corporate banking, dar mai slabă la retail faţă de începutul mandatului şi cu o povară a creditelor neperformante care au făcut ravagii în contul de profit şi pierdere pe 2011. Teoretic, de la 1 aprilie funcţia de CEO al BCR ar fi urmat să fie preluată de cehul Tomas Spurny, însă procedurile de autorizare la BNR au amânat transferul de putere, marţi având loc încă o şedinţă a comitetului executiv condusă de Bruynseels.

Fără tranzacţii cu acţiuni străine pe ATS de Paştele catolic

Societatea de brokeraj Tradeville, principalul furnizor de lichiditate pentru acţiunile străine tranzacţionate pe sistemul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a anunţat că vineri, 6 aprilie, şi luni,9 aprilie, nu va asigura cotaţii pentru acţiunile emise de Deutsche Telekom (simbol bursier DTE), Bayer (BAYN), E. ON (EOAN), SAP (SAP), Adidas (ADS), Danone (BN), Christian Dior (CDI), Heineken (HEIA), L'Oreal (OR), având în vedere că pe bursele unde sunt listate companiile nu se tranzacţionează în aceste zile când se sărbătoreşte Paştele catolic.

Germania ar putea introduce un impozit "pe îmbătrânire"

Guvernul german lucrează la o "strategie" vizând problema îmbătrânirii populaţiei şi ia în calcul introducerea unei taxe asupra veniturilor pentru finanţarea costurilor pe care aceasta le presupune, scrie cotidianul Die Welt în ediţia de miercuri, relatează AFP. Una dintre măsurile esenţiale, propuse de partidul conservator CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel, care se află la guvernare în cadrul unei coaliţii cu liberalii din FDP, va fi crearea unei taxe pe veniturile contribuabililor cu vârsta de peste 25 de ani, care ar permite o perpetuare a sistemului protecţiei sociale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb