REVISTA PRESEI 05.07.2014

Willy Homner
Revista Presei / 5 iulie 2014

ADEVARUL

Lumină din lumină: Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni Electrica

Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni la SC Electrica după ce a vândut o parte din titlurile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea primite ca despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate abuziv, unul din motivele invocate fiind susţinerea unor proiecte sociale. Consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sorin Câlea, a declarat, vineri, că numărul de acţiuni cumpărate la Electrica şi suma aferentă sunt "confidenţiale". Potrivit acestuia, o parte din acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea au rămas în portofoliul Arhiepiscopiei. El a adăugat că scopul pentru care s-a optat pentru acţiuni Electrica este, pe de-o parte, împărţirea riscului în mai multe locuri şi, pe de altă parte, pentru susţinerea unor proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Clujului. Electrica a atras 1,95 miliarde lei din vânzarea a 177 de milioane de acţiuni noi, statul scăzându-şi participaţia de la 100% la 49% din acţiuni.

Şantajul, în cel mai pur stil mafiot - de ce a fost condamnat Adrian Năstase la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat motivarea sentinţei din 6 ianuarie 2014, prin care Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi şantaj. Motivarea sentinţei se întinde pe nu mai puţin de 214 pagini. Şantajul, în cel mai pur stil mafiot. Fostul premier a fost acuzat în dosarul "Zambaccian" pentru că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Mihai-Răzvan Ungureanu - Scrisoare deschisă adresată doamnei Elena Udrea

"Vă prezentaţi drept singura depozitară a moştenirii politice a lui Traian Băsescu şi credeţi că aveţi dreptul de a împărţi certificate de băsism dreptei. Cred că în ciuda tuturor declaraţiilor dumneavoastră nu sunteţi în nici un fel în măsură să excludeţi pe cineva atunci când vine vorba de confirmări politice. Împreună cu Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Cristian Preda, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi sau Daniel Funeriu şi alături de toţi cei care se găsesc în PDL, FC sau PMP, fac parte integrantă din ce e astăzi o parte a dreptei româneşti. Faptul că suntem despărţiţi în atâtea partide vi se datorează în bună măsură. Număraţi-i pe cei care au contribuit la marile succese ale ultimilor 10 ani şi uitaţi-vă în jurul Preşedintelui. Câţi se mai regăsesc? Nu sunteţi izolată, întâmplător, politic. Aţi lucrat constant la îndepărtarea noastră până aţi devenit captivă propriilor dumneavoastră vise şi aţi închis orice uşă. Fortăreaţa pe care aţi construit-o e mai degrabă o închisoare, pentru că înainte de a-i lăsa pe alţii să intre, vă împiedică să faceţi parte din orice dialog normal."

Viaţa privată a doi agenţi ruşi şi războiul ascuns sub ochii noştri

Ce au în comun conturile de pe reţelele sociale a doi ofiţeri de informaţii ruşi, criza bancară din Bulgaria, meniul online al unui restaurant chinezesc din Occident şi conducta de gaz South Stream? Un comunicat remis pe 30 iunie de compania de securitate cibernetică Symantec, cu sediul în Mountain View (California) readuce în atenţie un complot care are legătură atât cu Internetul, cât şi cu pasiunea pentru mâncare asiatică a lui Peter, un tânăr care lucrează pentru FSB şi nu se fereşte să posteze selfie pe reţelele sociale cu porţii de sushi. . Americanii au semnalat activitatea de spionaj industrial a unui grup de hackeri din Rusia ale căror obiective sunt companii energetice din Occident. Operaţiunea, semnalată încă din 2012, poartă numele de cod "Ursul energetic", datorită originii atacurilor şi domeniului vizat. Practic, grupul de hackeri despre care există indicii că e finanţat şi susţinut de guvernul rus, a spionat peste 1.000 de companii occidentale din 84 de ţări, din 2011 până acum. Hackerii au intrat pe calculatoarele companiilor vizate, indirect, infectând paginile web pe care angajaţii acestora le frecventau - de exemplu, meniul online al unui restaurant chinezesc.

Forţele ucrainene au recucerit o suburbie a Slavianskului

Serviciile de securitate ucrainene au reocupat vineri orăşelul Mikolaivka, o suburbie a oraşului Slaviansk, capturând aproximativ 50 de insurgenţi, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arseni Avakov Un răspuns public a venit din partea liderului separatiştilor care cere ajutorul celor de la Moscova pentru aranjarea unui armistiţiu cu autorităţile de la Kiev. "Orăşelul Mikolaivka este în totalitate sub controlul nostru! Am capturat circa 50 de combatanţi care au depus armele", a transmis Avakov. Potrivit unui general al Gărzii Naţionale, numeroşi civili au fost răniţi în confruntările armate de la periferia oraşului Slaviansk, unul dintre bastioanele insurgenţilor proruşi. "Sperăm să restabilim normalitatea şi la Slaviansk", a spus Avakov.

Bucureşti-Constanţa, cu 160 km/h pe calea ferată

Premieră absolută pe Căile Ferate Române: trenurile circulă pe ruta Bucureşti-Constanţa, începând de astăzi, cu o viteză comercială de 160 km/h, parcurgând cei 255 de kilometri în mai puţin de două ore. Ultimul record pe această rută a fost de două ore şi 15 minute, atins în 1989-1990. Călătorii câştigă timp, dar CFR mai are încă destule puncte nevralgice în concurenţa cu transportatorii rutieri. Aşadar, după mai bine de opt ani în care calea ferată Bucureşti-Constanţa "a scos peri albi românilor" (vorba unuia dintre foştii miniştri de la Transporturi), acum se poate circula civilizat, adică parcurgând 255 de kilometri în 115 minute.

PNL, cea mai mare gaură în buget după alegerile europarlamentare

Toţi competitorii electorali care au obţinut mandate PE la scrutinul din 25 mai, cu excepţia lui Mircea Diaconu, au încheiat campania cu rezultate financiare negative, cel mai mare deficit fiind înregistrat de PNL (-4.624.414 lei), urmat de PSD-UNPR-PC (-2.720.250), PMP (-419.902), PDL (-416.569). Autoritatea Electorală a Permanentă a publicat, vineri, rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, ale alianţelor electorale, organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi de la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Situaţia a fost publicată în Monitorul Oficial de către AEP, potrivit Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Controlul judiciar, contestat de Dan Voiculescu. Nelu Iordache i-ar fi plătit acestuia 900.000 de euro, sub forma unor contracte de publicitate

Omul de afaceri Nelu Iordache s-ar număra printre denunţătorii lui Dan Voiculescu. Iordache ar fi plătit 900.000 de euro la Antene, sub forma unor contracte de publicitate, arată surse judiciare citate de digi24.ro. Scandalul a ieşit la iveală după ce aceştia au depus plângeri la DNA. Procurorii anticorupţie l-au audiat ieri aproape patru ore pe Dan Voiculescu, acesta fiind pus sub control judiciar. Dan Voiculescu a mers, în jurul orei 13, la sediul Poliţiei Ilfov, conform controlului judiciar impus de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Voiculescu a contestat deja această măsură impusă de procurori, termenul stabilit de magistraţi pentru contestaţie fiind data de 8 iulie.

Polonia anunţă sfârşitul privatizărilor. Marile companii de stat au acum ca directivă dezvoltarea internaţională şi investiţiile în infrastructura ţării

Guvernul Poloniei vrea să păstreze controlul asupra companiilor importante şi nu va mai derula vânzări de active la scară largă, urmând în schimb să încurajeze dezvoltarea locală şi internaţională a acestora, a declarat Wojciech Kowalczyk, secretar de stat la Trezoreria Poloniei, citat de Wall Street Journal. Vânzarea de participaţii la companiile de stat a ajutat bursa de la Varşovia să intre în top 10 la nivel european în funcţie de capitalizarea companiilor listate, guvernul polonez fiind autorul unor oferte publice iniţiale mari. Astfel, listarea asigurătorului PZU a fost a doua ca valoare la nivel european în 2013, cu 1,99 miliarde de euro, în timp ce intrarea pe bursă a companiei miniere JSW a atras 1,35 miliarde de euro în 2011, pe locul patru în Europa în anul respectiv. Volumele de tranzacţionare pentru acţiunile acestor companii au fost, însă, reduse, în parte pentru că statul a păstrat participaţii mari la companii.

EVENIMENTUL ZILEI

Se strânge laţul în jurul lui Voiculescu: este chemat, săptămânal, la Poliţie

În aşteptarea verdictului din procesul ICA, Dan Voiculescu face cărări la Poliţie. Procurorii DNA îl acuză de şantaj asupra a trei afacerişti ameninţaţi că firmele lor vor fi prezentate negativ la Antene. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu (67 de ani), a făcut, ieri, prima sa vizită la secţia de poliţie. Măsura face parte din controlul judiciar impus de procurorii DNA în dosarul în care patronul trustului Intact este acuzat de şapte infracţiuni de şantaj. Voiculescu trebuie să se prezinte, săptămânal, la secţia de poliţie şi nu are voie să părăsească ţara fără acordul procurorului DNA. O altă decizie luată de oamenii legii a fost confiscarea armelor de vânătoare şi a cartuşelor deţinute de acesta. Tot ieri, avocaţii politicianului au contestat la Tribunalul Bucureşti măsura controlului judiciar impus de DNA, proces care se va judeca pe 8 iulie.

Şapte membri ai Comisiei Fond Funciar din comuna Nana, urmăriţi penal

Procurorii Parchetului ICCJ au început urmărirea penală în dosarul Nana faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, fiind acuzaţi de 135 de fapte privind terenuri retrocedate ilegal mai multor persoane. Primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, este acuzat, alături de Georgică Stolea, de conflict de interese şi abuz în serviciu, iar Tudoriţă Niculae, secretarul comunei Nana, Florian Deci, Marius Gelu Neagu şi Marian Dobre, sunt urmăriţi penal pentru conflict de interese, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, în aceeaşi cauză mai sunt urmăriţi penal Simona Alina Preda, pentru fals material în înscrisuri oficiale, şi Constantin Manea, pentru abuz în serviciu, preciza atunci PICCJ.

Republica Moldova a suspendat retransmisia postului rus Rossia 24 după "o serie de reportaje manipulatorii"

Retransmisia postului de televiziune Rossia 24 a fost suspendată pe teritoriul Republicii Moldova până pe 1 ianuarie 2015, o decizie în acest sens fiind luată astăzi de Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova, informează portalul Unimedia. Potrivit sursei citate, canalul rus a fost acuzat de manipulare şi propagandă, în contextul evenimentelor din Ucraina, şi de faptul că nu a respectat, prin programele sale, normele prevăzute în Codul Audiovizualului din Republica Moldova. Unimedia mai scrie că Rossia 24 a realizat o serie de reportaje manipulatorii despre Republica Moldova, cât şi despre alte state din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Conform postului Radio Chişinău, şi alte canale ruse de televiziune au fost sancţionate de CCA. Astfel posturile de televiziune Prime şi TV 7 au primit avertisment public, iar RTR şi Ren TV au primit amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 5400 de lei (285 de euro).

PC îl trădează pe Voiculescu şi sare în braţele lui Ponta

Numele lui Dan Voiculescu nici nu a fost pronunţat la Consiliul Naţional al PC. În schimb, numele cel mai des evocat a fost al premierului. Niciun cuvânt despre preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, la Consiliul Naţional al partidului, de ieri. Asta deşi pe desfăşurătorul evenimentului, uitat pe holurile Parlamentului, apărea că la ora 11.05, chiar în deschiderea lucrărilor Consiliului, Dan Voiculescu va susţine un discurs. Nemenţionate public, problemele liderului PC au întunecat atmosfera: evenimentul a fost lipsit de viaţă, doar pozele lui Daniel Constantin cu tinerele conservatoare animând atmosfera. În lipsa lui Voiculescu, participanţii la Congres şi-au îndreptat speranţele înspre liderul PSD, Victor Ponta, şi o bună parte din discursurile conservatorilor l-au avut în prim-plan pe preşedintele PSD şi susţinerea sa în cursa pentru Cotroceni.

Insolvenţă la CFR Marfă

Pe lângă 2.500 de angajaţi ai companiei de transport marfă, vor pleca acasă şi 300 de persoane de la CFR IRLU, subsidiară a companiei feroviare de stat, care va intra în insolvenţă. Deşi Dan Şova, ex-ministrul Transporturilor, promisese că va păstra circa 1.000 de posturi din cele 2.500 care trebuiau desfiinţate la CFR Marfă, niciun loc de muncă nu va fi salvat. Zilele trecute, Guvernul a aprobat deja hotărârea privind sumele care revin disponibilizaţilor. Concedierile la CFR Marfă au fost convenite de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional deoarece altfel ar fi fost imposibilă scăderea contribuţiilor sociale, de la 1 octombrie, a explicat pentru EVZ Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă. Prin concedieri, compania de stat ar trebui să economisească într-un an 140 de milioane de lei, la fondul de salarii. "La pachet" cu concedierile, autorităţile ar fi convenit şi introducerea CFR IRLU, subsidiara CFR Marfă, în insolvenţă. Compania are în prezent circa 50 de milioane de lei datorii către furnizori şi 1.500 de angajaţi. Circa 300 dintre aceştia vor fi disponibilizaţi în acest an.

Creştere importantă a rulajului bursier, din listarea Electrica

Tranzacţiile cu acţiuni Electrica depăşeau 8,5 milioane euro (37,53 milioane lei) la ora 14.00, după prima jumătate a sesiunii de tranzacţionare de vineri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iar preţurile la care au fost efectuate transferurile s-au situat între 11,04 lei/acţiune şi 11,26 lei/acţiune. Bursa a înregistrat în intervalul menţionat 2.328 tranzacţii cu acţiuni Electrica, în condiţiile în care micii investitori care au cumpărat acţiuni în oferta publică Electrica la un preţ cu discount, de 10,45 lei/acţiune, au vrut să marcheze profituri de câteva procente chiar din prima zi în care aceste titluri au intrat la tranzacţionare. Preţurile la care au fost efectuate operaţiuni cu acţiuni Electrica au fost cu 5,64% - 7,75 % mai mari decât cu preţul cu discount din ofertă, de 10,45 lei/acţiune, respectiv cu până la 2,3% mai mare decât preţul de 11 lei/acţiune pentru celelalte tranşe de investitori.

JURNALUL NATIONAL

Ponta, la CNN: După mulţi ani dificili şi multe sacrificii, România nu mai este o problemă pentru UE

România doreşte să arate că integrarea sa în NATO şi în Uniunea Europeană a fost un succes, iar acest lucru poate fi un exemplu pentru popoarele ucrainean, moldovean şi georgian, care trebuie să fie susţinute, a declarat premierul român Victor Ponta, într-o intervenţie la CNN International. ''Este întotdeauna mai uşor să faci declaraţii politice decât acţiuni concrete. Dar, ceea ce vedem noi acum în apropierea graniţelor României - Ucraina, Moldova sau Georgia - ar putea părea foarte îndepărtat pentru politica din Marea Britanie sau Franţa. Dar ei sunt vecinii noştri şi noi dorim sa arătăm că exemplul României, exemplul Poloniei, au fost evenimente încununate de succes în ceea ce priveşte integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Şi dacă popoarele ucrainean, moldovean şi georgian, dacă conducerea politică are curajul de a spune 'da' Occidentului, 'da' Alianţei Nord-Atlantice, 'da' Uniunii Europene, noi nu ar trebui numai să aplaudăm. Noi ar trebui să le ajutăm în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, investiţiile în dezvoltarea instituţiilor democratice şi europene'', a spus Ponta, în emisiunea The Business View difuzată de CNN International.

ALERTĂ pe litoralul bulgăresc! Apa Mării Negre ar putea fi CONTAMINATĂ cu virusul hepatitei A

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre că există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A. Potrivit informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, cauza o reprezintă inundaţiile provocate de ploile puternice care au afectat portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră, informează MAE într-un comunicat. Inspecţia Regională de Sănătate Varna a comunicat joi că urmare unor analize ale apei de mare din zona 'Plaja ofiţerilor - Varna' s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică 'Escherichia coli' şi 'enterococi intestinali'. Specialiştii le recomandă turiştilor să nu consume midii crude, să utilizeze duşul după băile în mare, să respecte cu stricteţe regulile igienico-sanitare şi, pentru siguranţă, cei care îşi petrec vacanţa pe litoralul bulgăresc în acest an să se vaccineze împotriva hepatitei A.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb