REVISTA PRESEI - 06.01.2011

L.D.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 6 ianuarie 2011

ADEVĂRUL

Vadim joacă natural rolul nebunului

Corneliu Vadim Tudor riscă până la trei ani de închisoare, fiind cercetat penal pentru ultraj, ofensă adusă unor însemne şi refuzul de a respecta o decizie judecătorească. Cazul clinic invocat de psihiatri nu scuză comportamentul lui Vadim la evacuarea din sediul PRM. Sociologii spun că "Tribunul" a avut o manifestare studiată pentru a atrage simpatie. Ministerul Public s-a sesizat din oficiu în urma incidentelor de marţi, 4 ianuarie, de la evacuarea sediului central al PRM, din strada Emile Zola. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, că va începe urmărirea penală pe numele lui Corneliu Vadim Tudor.

Elevii de a IV-a iau primii în piept Legea Educaţiei

Copiii care sunt acum la finalul ciclului primar sunt prima generaţie care va urma gimnaziul de cinci ani, vor da admitere la liceu pe bază de portofoliu şi Bacalaureat transdisciplinar. Potrivit noii Legi a Educaţiei, şcoala va începe la 6 ani cu clasa pregătitoare. Vor fi 5 ani de şcoală primară, alţi 5 de gimnaziu şi 3 ani de liceu. Noua Lege a Educaţiei îi atinge pe toţi elevii mai mici de clasa a VII-a. Primele examene schimbate le vor da elevii care sunt acum în clasa a IV-a. Portofoliul va conta în proporţie de 70% la admitere şi restul de 30% va fi reprezentat de examenul de admitere. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că legea va fi aplicată treptat, astfel încât elevii care sunt acum în sistem să nu fie bulversaţi.

O "palmă" de la Băsescu pentru Schengen

Preşedintele Traian Băsescu l-a pus la colţ pe Teodor Baconschi, ministrul de Externe. La fel au procedat şi vecinii bulgari. Guvernanţii de la Sofia asigură că Bulgaria va îndeplini până în martie toate condiţiile de aderare la spaţiul Schengen şi recomandă României să facă şi ea eforturi. Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, susţine că, spre deosebire de guvernanţii de la Bucureşti, cei de la Sofia recunosc că reproşurile Uniunii Europene privind corupţia şi deficienţele în sistemul judiciar sunt justificate.

Legea presei, ticluită de un turnător al Securităţii

Mogulul Peter Heltai, fost informator al serviciilor secrete române în anii "80, a inspirat câteva dintre prevederile legii. Heltai este un apropiat partidului de guvernământ Fidesz şi a scris note informative despre artistul de origine clujeană Tibor Gall şi despre Geza Szöcs, actual secretar de stat. Aceste date au ieşit la lumină după ce Tibor Gall, un artist plastic transilvănean care trăieşte la Berlin, a cerut CNSAS dosarul său, unde figura informatorul "Hegel". El l-a identificat în persoana lui Peter Heltai.

CURIERUL NAŢIONAL

Cui îi mai foloseşte impozitul de 3%?

Microîntreprinderile au parte de un nou impozit de la 1 ianuarie 2011. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat că patronii vor putea opta, de la 1 ianuarie 2011, între plata unui impozit pe profit de 16% şi plata unei taxe de 3% din venituri. Eliminarea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi la 1 ianuarie 2010 a condus la închiderea a mii de întreprinderi, iar acum, odată cu reintroducerea acestuia, oamenii de afaceri au avut o nouă surpriză neplăcută. Potrivit Ministerului Finanţelor, pot alege acest sistem de impozitare firmele care au 1-9 angajaţi şi au obţinut în anul anterior o cifră de afaceri de până la 100.000 de euro.

Guvernul ar vrea să păsuiască datoriile firmelor cu probleme

Firmele aflate în dificultate financiară ar putea fi păsuite, pe o perioadă de cinci ani, la plata datoriilor restante, cu condiţia să-şi constituie garanţii şi să-şi achite datoriile curente. Procedura este avizată şi reglementată într-un document semnat de premierul Emil Boc, Guvernul argumentând necesitatea luării acestei măsuri pe considerentul că, prin eşalonarea ratelor, se vor crea resurse certe inclusiv pentru pensii şi sănătate. Problema care apare este însă cea legată de garanţii, care nu pot fi realizate de firmele cu probleme financiare...

FP nu va mai depozita profit la Depozitar

Interesul investitorilor pentru acţiunile Fondului Proprietatea şi tranzacţiile cu aceste titluri în regim extrabursier la Depozitarul Central au dus profitul instituţiei aproape de valorile din cel mai bun an financiar, 2007. Precizarea a fost făcută de către Adriana Tănăsoiu, directorul general al DC în cadrul unei mese rotunde cu jurnaliştii. Listarea FP la cota BVB în acest an va lipsi Depozitarul de una din principalele sale surse de venituri din ultimii doi ani. Tranzacţionarea în ring a titlurilor Fondului va compensa doar parţial pierderea întrucât DC percepe un comision de doar 0,0085% din transferurile bursiere, având unul dintre cele mai mici tarife din Europa.

Salvarea Californiei, în mâinile noului guvernator

În noul birou, Erich Kwek are acum suficient spaţiu, o masă de conferinţe şi o zonă de relaxare. Acest loc ar putea fi uşor confundat cu un birou dintr-o corporaţie de succes, însă tabla lungă de pe perete aminteşte că această cameră nu a fost concepută pentru a fi un birou. În urmă cu un an, aceasta era de fapt o sală plină cu elevi de clasa întâi. Astăzi, directorul Şcolii Primare Telechron din districtul Whittier, California, priveşte pe fereastra biroului său curtea şcolii, goală. La finele anului trecut, tăierea bugetului de stat a trimis Şcoala Primară Telechron într-o ultimă vacanţă de vară.

EVENIMENTUL ZILEI

Antonescu mută cu Voiculescu ca să-i dea şah lui Ponta

PNL şi PC au făcut alianţa mică a opoziţiei şi aşteaptă ca şi PSD să se alăture construcţiei politice. Dan Voiculescu nu l-a mai aşteptat pe Victor Ponta. A plecat singur de lângă PSD pentru a se alia cu liberalii. Prin această mutare, Dan Voiculescu şi-a găsit un partid şi şi-a asigurat perpetuarea politică. Iar Crin Antonescu şi-a găsit un trust de presă pentru nevoile mediatice. Dincolo de interesele personale ale celor doi lideri pentru această alianţă, graba cu care a fost anunţată are alte raţiuni. Prin această mutare, Dan Voiculescu şi Crin Antonescu caută să-i forţeze mâna lui Victor Ponta să grăbească constuituirea marii alianţe a opoziţiei PSD-PNL-PC care să înceapă demolarea regimului Băsescu.

BNR vrea să ţină în frâu preţurile

Consiliul de Administraţie al băncii centrale a decis să nu modifice dobânda de politică monetară. Decizia de ieri a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) de menţinere a dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% are ca principal semnal stabilitatea preţurilor, spune analistul financiar Bogdan Baltazar. "În continuare există o tendinţă de creştere a preţurilor, iar prin această hotărâre BNR a vrut să reducă presiunile inflaţioniste", susţine Baltazar. Dacă ne referim la dorinţa de creditare, şi aceasta rămâne, dar va trebui amânată. De aceea, rezervele minime obligatorii pentru pasivele băncilor în lei şi în valută au rămas nemodificate. În prezent, acestea sunt la 15% pentru pasivele în lei şi la 25% pentru cele în valută.

Educaţia mai are de învăţat 30 de ani

Între şcoala românească şi cele din China, Japonia, Coreea de Sud sau Singapore există o diferenţă de câteva zeci de ani. Putem ajunge în "lumea bună" doar dacă începem schimbările urgent. România a întrecut Thailanda şi Trinidad Tobago. Deocamdată, îi batem doar la testele internaţionale PISA (Programul Internaţional pentru Evaluarea Elevilor) ale căror rezultate au fost făcute publice la sfârşitul anului trecut. Asta ar fi jumătatea plină a paharului. Dacă ne gândim însă că ne plasăm pe locul 49 la lectură între cele 65 de ţări participante, că suntem pe locul 47 la matematică şi pe locul 48 la ştiinţe, sau dacă luăm în considerare faptul că atât vecinele Bulgaria şi Serbia, cât şi Uruguay şi Mexic ne întrec la capitolul cunoştinţele elevilor, ne îngheaţă zâmbetul pe buze.

Veşti bune de la FMI: luăm banii şi încheiem un nou acord

Conducerea FMI va discuta mâine, la Washington, situaţia României. Mihai Tănăsescu spune că raportul va fi acceptat şi că vom semna un nou acord cu Fondul în martie sau în aprilie. România începe relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) din acest an cu dreptul. Există semnale că boardul Fondului va aproba mâine ultimul raport despre România şi că ne va acorda următoarea tranşă din împrumut, cea de-a şaptea, în valoare de 769 milioane DST (900 milioane euro). Mâine, conducerea FMI are programată o întrunire în cadrul căreia va discuta atât raportul despre situaţia României care, dacă trece cu bine, ne va permite să luăm banii.

FINANCIARUL

Pericolul inflaţionist ţine BNR în corzi: dobânda-cheie rămâne la 6,25%

Şedinţa de politică monetară de ieri a Băncii Naţionale nu a surprins piaţa, care anticipase că dobânda-cheie va rămâne neschimbată, la nivelul minim de 6,25%, iar rezervele minime obligatorii vor fi menţinute la 15% pentru pasivele în lei şi 25% pentru valută. În aceste condiţii, analiştii sunt de părere că decizia nu va avea efecte nici asupa dobânzilor creditelor în lei, nici asupra monedei naţionale. În opinia lor, hotărârea adoptată de conducerea BNR reflectă o atitudine prudentă a băncii centrale, în condiţiile în care există incertitudini în ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei, riscuri fiind aşteptate din partea preţurilor administrate, ale energiei, combustibililor, alimentelor, precum şi din zona accizelor.

Al doilea an de criză a atras doar 50% din investiţiile lui 2009, 4,4 miliarde euro

Al doilea an de criză în sectorul investiţiilor în construcţii se prefigurează ca fiind mai prost comparativ cu 2009, valoarea totală a investiţiilor în proiecte de construcţii (infrastructură, locuinţe şi clădiri comerciale) urmând să consemneze în 2010 şi cel mai jos nivel din ultimii cinci ani. Institutul Naţional pentru Statistică a înregistrat la nouă luni un volum al investiţiilor în construcţii de 4,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă doar 77,5% din acelaşi interval cu un an mai devreme, care, printre altele, a fost un alt an de scădere pronunţată.

Aproape jumătate din managerii români se gândesc la concedieri ca o primă măsură de reducere a costurilor

Competiţia pe piaţă este în creştere în România şi în Europa Centrală şi de Sud-Est, potrivit unui studiu global realizat de compania de consultanţă Ernst&Young şi dat publicităţii ieri. În proporţie de 78%, liderii de business din România au afirmat că, în următorii doi ani, va creşte competiţia pe piaţa internă. Principalul motiv pentru această tendinţă, indicat de 62% dintre repondenţii români, este activitatea noilor companii venite din statele dezvoltate şi a companiilor locale deja active.

GÂNDUL

Băsescu: România "nu aruncă cu pietre" în Franţa şi Germania, dar nu mai aruncă nici cu bani

Preşedintele Traian Băsescu l-a ameninţat, râzând, pe ministrul Vreme de la Comunicaţii că dacă informatizarea sistemului de plată a taxelor şi impozitelor nu va fi gata în martie, îi va lua cartea de credit. România va trebui să se bată politic, nu cu pietre, cu Franţa şi Germania pentru aderarea la Schengen, însă pentru că nu există un termen fixat pentru aderarea la acest spaţiu, cele 271 milioane euro, aflate la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor, ar trebui alocate IMM-urilor şi nu neapărat grupului EADS. Declaraţia a fost făcută miercuri de preşedintele Traian Băsescu, care a participat la şedinţa Executivului.

Afacerea banilor de zăpadă. Cine ia 100 de milioane de euro

Există standarde de cost, sunt prevăzute sancţiuni, dar şi şmecherii legale prin care lucrările făcute de mântuială se decontează chiar în baza sentinţelor judecătoreşti. La nivel naţional, 100 de milioane de euro sunt alocaţi de Ministerul Transporturilor (MT) pentru deszăpezire şi alte lucrări de întreţinere a drumurilor, ce vor fi executate în iarna 2010-2011. Suma este comparabilă cu cea cheltuită anul trecut şi cu cea din sezonul rece 2008-2009, şi se prevede că va fi suplimentată, la 150 de milioane de euro, în cazul în care abundenţa ninsorilor va depăşi prognozele.

Vadim, urmărit penal. Cum a ajuns Dan Diaconescu la adăpostul pentru câini din Pantelimon

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, este urmărit penal pentru infracţiunile de ultraj şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, în legătură cu atitudinea şi opoziţia manifestate în timpul evacuării silite din sediul central al partidului. Vadim riscă o pedeapsă cu închisoare de maximum cinci ani: nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani, iar ultrajul cu închisoarea de la şase luni la doi ani. Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, că va începe o urmărire penală şi criminalistică pe numele lui C.V.Tudor, în urma incidentelor de luni, de la evacuarea sediului central al PRM. "Vă asigur că dosarul va fi soluţionat cu celeritate", a declarat Kovesi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

JURNALUL NAŢIONAL

Adrian Sobaru: "Nu regret ce am făcut"

Palid, cu fruntea bandajată, sprijinit de soţie, dar pe picioarele lui, Adrian Sobaru a fost externat din Spitalul Universitar, azi, în jurul orei 13:30. "Nu regret, nu-mi pare rău. Îmi e dor de copii", a spus acesta, din maşina care l-a luat de la una din intrări, în timp ce purtătorul de cuvânt al spitalului dădea declaraţii despre starea lui, la o altă intrare. În declaraţiile date cu o săptămână în urmă, directorul spitalului, dr. Cătălin Cîrstoiu, spunea că psihologul care l-a examinat pe Sobaru a observat că pacientul manifestă "tulburare depresivă majoră cu idei interpretative şi de culpabilizare".

Parcare, pasaj şi magazine, în Piaţa Charles de Gaulle

O parcare subterană, un pasaj rutier şi o zonă comercială, de toate acestea vor beneficia bucureştenii, şi nu numai, care vor traversa zona centrală a Capitalei. Lucrările vor începe în martie şi vor dura doi ani, costurile fiind ridicare la 93.750.000 de euro. Pentru că este vorba despre un parteneriat public privat, Primăria Capitalei va suporta jumătate din sumă, urmând ca restul să fie achitat de firma câştigătoare a licitaţiei. "Suntem pe ultima sută de metri, săptămâna aceasta definitivăm contractul, vom colabora pe acest proiect cu firma Romstrade. Este vorba despre o parcare şi un pasaj subteran în Piaţa Charles de Gaulle, un nivel fiind ocupat de spaţii comerciale", ne-a declarat Bogdan Hreapcă, directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Capitalei.

Cartea succesului Elenei

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Tu-rismului, Elena Udrea, este mul-ţu-mită de realizările din 2010 pe care le-a avut ministerul pe care îl conduce, chiar dacă unele proiecte nu s-au de-rulat în ritmul pe care şi l-a propus, dând exemplu numărul mic de lo-cuinţe ANL construite. Udrea susţine că din cauza bugetului redus instituţia nu a reuşit anul trecut să atingă toate ţintele propuse iniţial. Bugetul pe 2010 a fost de 2,2 miliarde de lei, adi-că cu 41% mai mic faţă de bugetele în-sumate ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi Ministerului Turismului în 2009, respectiv 3,03 mi-liarde de lei. Mai mult, bugetul pentru anul acesta este cu circa 1% mai mic faţă de cel din 2010.

NAŢIONAL

Boc, când o verifici pe Ioana Băsescu?

Ioana Băsescu ar putea să intre în atenţia "Poliţiei Fiscale", noua instituţie care ar trebui să vâneze averile ilicite, deţinute de bogaţii României. Premierul Boc şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ar trebui să o controleze şi pe fiica preşedintelui, deoarece ea a investit sume importante de bani care, aparent, nu pot fi justificate. Reporterii "Naţional" au descoperit că fata cea mare a preşedintelui Tra-ian Băsescu se ţine de afaceri, dar nu pare a avea succesul care să justifice nişte proprietăţi în valoare de peste un milion de euro. În afară de colaborarea cu un magazin controversat de havane şi de cabinetul notarial, Ioana Băsescu oferă şi consultanţă.

Lui Antonescu i-au crescut "Antene"

Crin Antonescu l-a jumulit pe Victor Ponta de Antene şi şi-a tras un nou "mogul": Dan Voiculescu. Acesta din urmă pretinde ca dar de nuntă grupuri parlamentare proprii pentru PC. Unită-n cuget şi simţire, conducerea PNL a votat în favoarea constituirii alianţei cu PC-iştii lui Dan Voiculescu. Evident, conservatorii nu au avut nicio greaţă în a sări din barca PSD-ului în cea a PNL-ului, mai ales că liderul social-democrat Victor Ponta nici nu s-a grăbit să-i cultive. Ba chiar i-a poftit să-şi "clarifice" orientarea doctrinară. Zis şi făcut, au spus conservatorii, care l-au lăsat una-două pe Ponta fără Antene - pierdere pe care preşedintele PSD o va resimţi din plin în viitorul televizat.

PUTEREA

Câinii latră, caravana trece. Opoziţia plănuieşte o mega-alianţă, iar Traian Băsescu şi-a reactivat rolul de preşedinte-jucător

Partidul lui Dan Voiculescu i-a părăsit ieri oficial pe social-democraţi şi s-a aliat cu liberalii. Cu toate că PC divorţează de PSD, atât liberalii, cât şi social-democraţii spun că se vor regăsi cu toţii în curând într-o alianţă mai mare menită să preia puterea şi să o păstreze în următorii 6-8 ani. Ţintele mega-alianţei: dărâmarea Guvernului Boc, destructurarea PDL şi suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Crin Antonescu a fost primul care a făcut pasul spre marea unire a Opoziţiei. Ieri, liderul liberal a oficializat anunţul de formare a unei alianţe politice între PNL şi PC, conservatorii urmând să rupă înţelegerea la tribunal pe care o au deja cu PSD. Atât Antonescu, cât şi preşedintele PSD, Victor Ponta, susţin că pasarea Partidului Conservator de la unii la alţii nu constituie motiv de dezbinare între PSD şi PNL.

Cad capete la Guvern. Băsescu a condamnat la remaniere trei miniştri

Deşi şi-a asumat de formă eşecul pentru amânarea aderării la spaţiul Schengen pentru că "cineva trebuie să şi-l asume", Traian Băsescu s-a dus la Guvern unde a dat de pereţi cu ministrii Cabinetului Boc. Cel mai crunt loviţi au fost ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, şi cel al externelor, Teodor Baconschi, acesta din urmă fiind de asemenea în vizorul conducerii PDL. Nici ministrul telecomunicaţiilor, Valerian Vreme, nu a scăpat nescărmănat. "Este evident că marile noastre probleme sunt cantonate în zona justiţiei şi, sub preşedinte, fiecare trebuie să-şi asume responsabilităţile pe care le are", a spus Traian Băsescu. El l-a criticat pe Predoiu pentru că nu a fost în stare să cheltuiască banii pentru investiţii.

MApN confirmă că Spitalul Militar încheie contracte păguboase

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" achiziţionează anumite medicamente de dragul programelor naţionale. Aceasta este concluzia ce ar putea fi formulată din declaraţiile reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale. Conducerea Spitalului Militar Central este acuzată că încheie "contracte păguboase" cu prietenii primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. După ce ziarul "Puterea" a arătat, anul trecut, că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", din Bucureşti a cheltuit 1,5 milioane de lei pentru medicamente ce nu ar trebui să reprezinte priorităţile respectivei unităţi sanitare, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a lăsat de înţeles că "nu era de ales".

Cazul angajărilor pe pile de la Jandarmerie ajunge la Parchetul General

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au dispus începerea urmăririi penale "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals în declaraţii, în cauza constituită ca urmare a raportului întocmit de Corpul de Control al ministrului administraţiei şi internelor şi transmis instituţiei.

ROMÂNIA LIBERĂ

Cine a suspendat autostrada lui Oprescu

Înainte de a fi "suspendată" pe cerul Capitalei, autostrada lui Oprescu, mai precis licitaţia pentru studiul de fezabilitate, a fost suspendată de instituţiile statului ca urmare a neregulilor din licitaţie. Beneficiarii sunt nimeni alţii decât angajaţi ai primăriei, ale căror firme au fost date câştigătoare ale contractului. Anunţată cu surle şi trâmbiţe în 2008 ca minunea suspendată ce va străbate semeţ Bucureştiul pe direcţia nord-sud şi care va rezolva problema circulaţiei, autostrada primarului general al Capitalei a sfârşit 2010 prost. În ultimele zile ale lunii decembrie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a obligat primăria lui Oprescu să renunţe la intenţia acesteia de a acorda contractul de realizare a planurilor de urbanism zonale (PUZ) şi a studiilor de fezabilitate (SF) aferente autostrăzii unui consorţiu de firme, ce avea printre acţionari angajaţi ai primăriei.

"Soluţia imorală" e de dreapta

După o lungă perioadă de rătăcire în zona stângii, conservatorii lui Dan Voiculescu şi-au dat seama că, de fapt, sunt compatibili doctrinar şi ideologic cu urmaşii brătienilor. Aşa că s-au rupt de lângă PSD pentru a face o Alianţă de Centru-Dreapta cu liberalii (ACD), construcţie cu planuri măreţe: candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016, iar în viitorul apropiat grupuri parlamentare pentru PC. "Cred că este momentul să ne întoarcem acolo unde ne este locul, pe partea de centru-dreapta a eşichierului politic", a declarat ieri pre-şe-dintele PC, Daniel Constantin. La rândul lui, Crin Antonescu a afirmat că este decis să acţioneze pentru ca actuala opoziţie să îşi asume responsabilitatea de a se transforma în putere, în condiţiile în care România are nevoie de "o adevărată revoluţie" pe cale democratică prin care să schimbe cât mai repede preşedintele, Guvernul şi majoritatea parlamentară.

Vadim riscă trei ani de puşcărie

Preşedintele PRM riscă trei ani de închisoare pentru acuzaţiile de ultraj şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Vadim este criticat şi de ceilalţi europarlamentari români. Excepţie face Gigi Becali, care l-a apărat pe tribun în cel mai violent limbaj. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au autosesizat, ieri, după incidentele petrecute marţi, 4 ianuarie 2011, când mai mulţi poliţişti de la Secţia 1 Poliţie şi executorul judecătoresc Paula Daniela Şomăldoc au fost bruscaţi şi li s-au adresat injurii de către Corneliu Vadim Tudor, cu prilejul evacuării silite din sediul PRM.

Ce zic europarlamentarii români despre nărăvaşul Vadim

Câteva picături din paharul cu apă al lui Vadim Tudor au stropit şi obrazul Parlamentului European şi pe cei ai europarlamentarilor români, însă instituţia nu-l poate sancţiona pe tribun în nici un fel pentru izbucnirile violente şi indecente din timpul evacuării cu scântei de ieri. RL a intervievat mai mulţi dintre colegii de serviciu ai eurodeputatului PRM, pentru a afla în ce măsură imaginile transmise de televiziuni în cursul zilei de marţi le afectează europarlamentarilor români credibilitatea şi imaginea în faţa eurodeputaţilor celorlalte state membre UE.

ZIARUL FINANCIAR

Cine nu vrea să i se aplice OUG50 are două luni să aleagă

Clienţii cu credite în derulare care nu vor să li se aplice prevederile Ordonanţei 50/2010, prin care se transparentizează costul finanţării, mai au 53 de zile în care pot notifica băncii că denunţă actele adiţionale. Renunţarea la aplicarea Ordonanţei 50 ar însemna întoarcerea la forma iniţială a contractului. Ar putea fi tentaţi de o asemenea alternativă clienţii care consideră că pot ajunge la condiţii mai bune atacând în instanţă anumite clauze pe care le consideră abuzive din contractele iniţiale.

Brokerii au făcut doar 12 mil. euro din tranzacţii pe Bursă

Valoarea comisioanelor încasate de firmele de brokeraj din intermedierea tranzacţiilor cu acţiuni pe Bursă a scăzut anul trecut la circa 12 mil. euro, faţă de un nivel de peste 15 mil. euro în 2009, ca urmare a scăderii comisioanelor. Cifra este comparabilă cu afacerile unei companii de talie mică de pe Bursă, precum Turbomecanica. Pe aceste venituri se bat în prezent peste 60 de firme de brokeraj care au împreună circa 1.000 de angajaţi.

Băsescu către miniştri: Faceţi licitaţiile, plătiţi avansurile şi daţi drumul la lucrări de investiţii

Preşedintele a trasat ieri sarcinile guvernului Boc pentru 2011 în care susţine că vom înregistra creştere economică după doi ani de declin. El a cerut miniştrilor să cheltuiască banii pentru investiţii, susţinând că pentru acest lucru deficitul poate fi majorat întrucât FMI nu se opune acestui lucru când banii sunt alocaţi pentru dezvoltare. Preşedintele Traian Băsescu şi-a început anul în forţă printr-o descindere la şedinţa Guvernului, dar şi la cea a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acordul cu FMI, banii pentru investiţii care, în opinia şefului statului, sunt cu miliardele, dar nu sunt cheltuiţi, salariile profesorilor sau ale medicilor care ar trebui negociate cu Fondul Monetar Internaţional sau necesitatea modificării rapide a Codului muncii pentru flexibilizarea pieţei muncii au fost temele atacate de şeful statului în timpul primei şedinţe de guvern din acest an, în faţa miniştrilor care nu au îndrăznit să-i adreseze la final nicio întrebare.

David, Hidroelectrica: Următorul bubble care se va sparge este energia. Prima va fi energia regenerabilă în 5-6 ani

Mihai David, fost director general al Hidroelectrica, actual membru al consiliului de administraţie al celei mai valoroase companii de stat, crede că după criza financiară izbucnită în urmă cu mai bine de doi ani de zile, un nou bubble începe să prindă contur, maximul putând fi atins în următorii 5-6 ani. Dacă atunci a fost vorba despre credite fără acoperire, produse financiare exotice şi o piaţă imobiliară mult supraevaluată, acum ar putea fi vorba despre energie. Mai precis despre energie verde. "Următorul bubble care se va sparge este energia, iar prima va fi energia regenerabilă. Valoarea capacităţilor de producţie este supralicitată, iar în 5-6 ani am putea asista la o spargere a acestei bule", crede David.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb