• ADEVARUL
• Borbely a demisionat, UDMR rămâne la guvernare
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a demisionat, ieri, din Guvern, în urma unei discuţii cu premierul Ungureanu. Dialogul a vizat acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuă, aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie ministrului Mediului. Borbely a catalogat acuzaţiile ca nefondate şi a precizat că îşi va dovedi nevinovăţia. "Vreau să vă spun că atunci când am aflat de comunicatul DNA am luat decizia să demisionez astăzi (joi, n.r). Nu pentru că aş avea motive să demisionez. Refuz cu tărie orice fel de acuzaţie, care consider că este nefondată, şi sper că o să reuşesc să-mi dovedesc nevinovăţia", a declarat Borbely.
• Apune era Jeffrey Franks. Urmează era Erik de Vrijer
Olandezul Erik de Vrijer va prelua din vară şefia delegaţiei FMI la Bucureşti, după ce mandatul de trei ani al americanului Jeffrey Franks va expira. La sfârşitul acestei luni, Franks va face ultima vizită în România, în calitate de şef al misiunii, urmând ca din vară să-i predea ştafeta expertului olandez Erik de Vrijer, directorul adjunct al departamentului pentru Europa din cadrul FMI şi şef al misiunilor din Franţa şi Belgia. "Noul şef al delegaţiei FMI în România este un olandez cu o vechime considerabilă, cu o experienţă foarte bogată, a lucrat în foarte multe ţări din Europa. În prezent, este şef al delegaţiei în Franţa şi Belgia, a declarat pentru "Adevărul" Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
• Băieţii deştepţi ar putea plăti daune uriaşe
Clienţii privilegiaţi ai Hidroelectrica pot fi nevoiţi să ramburseze statului dublul prejudiciului. Daunele pe care traderii aflaţi sub contracte bilaterale cu Hidroelectrica ar trebui să le plătească dacă la nivelul Comisiei Europene se va considera că energia ieftină de care beneficiază este ajutor de stat "ar fi enorme", a declarat ieri Valentin Mircea, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei (CC), în cadrul conferinţei Focus Energetic. Valoarea daunelor pe care asa-zişii "băieţi deştepţi" din energie ar trebui să le plătească este de ordinul miliardelor de euro, consideră specialiştii din energie. La nivelul anului 2009, se considera că aceştia au beneficiat de diferenţe de tarife în valoare totală de un miliard de euro.
• Vosganian: Aplicarea Tratatului fiscal de la 1 ianuarie 2013 e compromisă
Senatorul liberal Varujan Vosganian susţine că aplicarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare la 1 ianuarie 2013 este "compromisă", dacă gradul de absorbţie a fondurilor nu creşte la peste 50%. El a susţinut că în cazul în care Executivul nu poate accelera absorbţia fondurilor europene trebuie să-şi asume faptul că semnarea Tratatului fiscal a fost "exclusiv un gest de politică externă, fără nicio rezonanţă în politica internă a României". Vosganian a precizat că este surprinzător că Guvernul nu foloseşte pentru cofinanţări banii de la BEI atraşi în 2008.
• Planurile de urbanism pentru proiectul Roşia Montană, anulate a doua oară în justiţie
Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) primeşte o nouă lovitură în justiţie. Curte de Apel Alba Iulia a anulat, miercuri, 4 aprilie 2012, planurile de urbanism aferente proiectului propus pentru mina de aur de la Roşia Montană aprobate prin hotărârea Consiliului local nr. 1 din ianuarie 2009. Sentinţa a fost pronunţată într-o acţiune judecatorească promovată de Asociaţia Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu din Cluj-Napoca şi de către Fundaţia Culturală Roşia Montană. Hotararea Curţii de Apel Alba este irevocabilă.
• Victor Ponta depune plângere penală împotriva premierului Ungureanu
Liderul PSD, Victor Ponta, depune plângere penală împotriva primului-ministru Mihai Răzvan Ungureanu pe motiv că banii de la Guvern au fost împărţiţi discreţionar primăriilor PDL. Premierul a scris pe blogul său că a făcut această plângere şi dă exemplul localităţilor din Gorj.
• Sectorul privat american a creat 209.000 de noi locuri de muncă
Luna martie a fost o lună foarte bună pentru economia Statelor Unite, cel puţin în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă, ultimele informaţii arătând că aceasta este într-o perioadă de redresare moderată dar susţinută. Informaţiile furnizate de ADP, biroul de salarizare american, arată că sectorul privat american a creat 209.000 de noi locuri de muncă în luna martie, iar informaţiile cu privire la luna februarie au fost modificate în creştere, de la 216.000 de noi locuri de muncă la 230.000, anunţă publicaţia financiară "Financial Times".
• Germania ar putea să renunţe la 1 miliard de euro în dividende Deutsche Telekom
Reprezentanţii angajaţilor Deutsche Telekom AG au cerut guvernului Germaniei să renunţe cel puţin la o parte din suma de aproape 1 miliard de euro în dividende anuale în schimbul unei cote de participare mai mare în această companie. Motivul pentru care angajaţii fostului monopol de stat pe piaţa telefonică au cerut acest lucru este finanţarea costurilor pentru introducerea de reţele de internet mai rapide, anunţă Bloomberg.
• Australia şi Noua Zeelandă ar putea adopta o monedă unică
Australia şi Noua Zeelandă iau în calcul adoptarea unei monede unice, potrivit propunerii comune a comisiilor de productivitate din cele două ţări, scrie "The Telegraph". Comisiile de productivitate ale celor două state consideră că o valută comună Trans-Tasman ar putea reducerile costurile de afaceri, dar au menţionat Europa ca un exemplu cu posibile dezavantaje.
• CURENTUL
• Apele Române: Preţul cel mai mic, tunul cel mai mare
La o licitaţie organizată în aprilie-mai 2009, la Direcţia Apelor Siret Bacău (actuala ABA Siret Bacău), o firmă a reuşit performanţa de a oferi un preţ record de şapte ori mai mic decât cel estimat iniţial pentru un contract. Concret, conform anunţului de atribuire nr. 60517/01.05.2009, firma V.E.S.I. Trust Consult S.R.L. a câştigat licitaţia pentru obiectivul "Servicii de supraveghere a execuţiei lucrărilor de construcţii prin diriginţi de şantier, pentru realizarea obiectivului de investiţii "Amenajare râu Trotuş şi afluenţi pe tronsonul Ghimeş - Urecheşti, judeţul Bacău". Valoarea finală a contractului, de 1.428.000 lei, reprezintă 14,12% din valoarea estimată iniţial pentru acesta, adică 10.109.174,30 lei. Directorul general Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), Csaba David, face parte din Consiliul de administraţie al Administraţiei Bazinale Siret Bacău.
• Complexul Palas din Iaşi - bun de demolat, primarul Nichita - bun de plată
Curtea de Apel Bucureşti a respins ieri ca nefondată cererea de revizuire depusă de administraţia locală Iaşi la decizia din noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, decizie prin care complexul Palas din Iaşi intra în ilegalitate. Decizia irevocabilă de ieri a Curţii de Apel Bucureşti statuează în afara legii complexul Palas, care se pregăteşte să-şi deschidă oficial porţile înainte de debutul campaniei electorale a primarului Nichita . Reamintim că decizia din noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea desfiinţa asocierea dintre Primăria Iaşi şi Iulius Group în vederea construirii Complexului Palas.
• DNA a pus sechestru pe casele lui Mircea Sandu şi Mitică Dragomir
Procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile ale preşedintelui FRF, Mircea Sandu, preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, şi ale celorlalţi zece membri ai Comitetului Executiv cercetaţi în cazul excluderii Universităţii Craiova, au declarat surse judicare. Sursele citate au precizat că Direcţia Naţională Anticorupţie a pus sechestru pe un imobil aparţinând lui Mircea Sandu şi pe trei imobile ale lui Dragomir.
• CURIERUL NATIONAL
• Stocurile de cereale din UE vor ajunge în 2012 la minimul ultimilor patru ani
Rezervele de cereale ale Uniunii au scăzut puternic în sezonul 2010-2011, în urma interdicţiei impuse de Rusia pe exporturi. Reuters: Traderii şi analiştii spun că perspectivele negative privind recolta ameninţă să se prelungească şi sezonul viitor. România a avut anul trecut un sezon agricol cu recolte-record, inclusiv la grâu şi porumb, însă pentru acest an aşteptările sunt mai pesimiste.
• Cât de periculoasă este moţiunea de cenzură pentru cabinetul Ungureanu?
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, că moţiunea de cenzură care va fi depusă de USL în 17 aprilie va fi un test pentru coaliţie şi a precizat că dacă aceasta va trece, "coaliţia a luat sfârşit", pentru că înseamnă că nu există o voinţă politică pentru a susţine actualul Guvern, informează Mediafax. Dacă va trece, va fi o noutate absolută, o premieră internaţională, nu numai naţională, când un Guvern este dat jos printr-o moţiune de cenzură fiindcă se angajează să implementeze o lege şi legea să fie respectată.
• Spania, şi nu Grecia, reprezintă adevăratul test al Uniunii Europene
Peninsula iberică este atrasă într-un cerc vicios al colapsului economic, fiscal şi politic, iar dacă UE va permite Spaniei să intre în această capcană, daunele rezultate pot face ca situaţia din Grecia să pară doar o joacă de copil. Testul decisiv al planurilor zonei euro privind redresarea economică nu a fost niciodată reprezentat de Grecia, ci de Spania, iar UE arată faptul că poate pica acest test. Noul plan de austeritate al Guvernului spaniol nu a reuşit să câştige încrederea investitorilor, iar acest lucru poate reprezenta o ameninţare nu doar pentru Spania, ci pentru întreaga Uniune Europeană, transmite Bloomberg. Emisiunea de obligaţiuni spaniole, care a avut loc miercuri, a fost primul verdict dat de pieţe asupra noului buget, iar acesta nu a fost deloc bun. Cererea a fost slabă iar costurile de împrumut pentru randamentele titlurilor de 10 ani au crescut pe piaţa secundară, ajungând la 5,7 procente, cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul acestui an.
• Dumitru: Creşterea salariilor va fi legală doar cu noi disponibilizări
"Legea responsabilităţii fiscale spune clar că Guvernul nu poate să crească în timpul anului cheltuiala pentru personal stabilită prin buget". Creşterea salariilor bugetarilor se va putea aplica fără încălcarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare doar dacă statul va recurge la noi disponibilizări pentru a menţine suma totală alocată prin buget pentru cheltuieli de personal, a declarat ieri preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
• Cum a ajuns CFR să aibă datorii de 4 mld. lei?
Compania a acumulat datorii de 900 mil. euro către bugetul de stat, jumătate din această sumă fiind penalităţi şi majorări pentru neplată. CFR SA a acumulat datorii de 4 mld. lei către bugetul de stat din cauza subfinanţării şi a lipsei investiţiilor, care să asigure operatorilor servicii de calitate, permiţându-le să crească veniturile şi să ramburseze datoriile către CFR SA, iar aceasta să achite la rândul ei plăţile restante, scrie Mediafax.
• Contractul pentru vânzarea Cupru Min va fi semnat astăzi
Contractul pentru vânzarea Cupru Min Abrud va fi semnat astăzi de către oficiali OPSPI şi reprezentanţi ai companiei canadiene Roman Copper, prevederile acordului urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare, a afirmat ieri pentru Mediafax şeful OPSPI, Florin Vlădan, arătând prin declaraţia sa că "nu este niciun fel de lucru pe care să-l ţinem ascuns". Privatizarea Cupru Min se impunea pentru că societatea aflată în subordinea Ministerului Economiei "abia îşi trăgea sufletul", a declarat ieri consilierul ministrului Lucian Bode, Tudor Şerban, precizând că această companie nu era în insolvenţă, avea un oarecare profit, dar menţinerea companiei într-o economie centralizată "echivala cu transmiterea molimei datoriilor şi la alte societăţi".
• EVENIMENTUL ZILEI
• Agricultura cu OMG-uri este o agricultură în lohn?
Slow Food îşi susţine prin cel puţin 10 motive, împotrivirea faţă de culturile modificate genetic. Agricultura cu OMG-uri este o agricultură în lohn. Crează dependenţă comercială, fiind o însclăvire modernă a micilor fermieri. Sunt mai mult de zece motive pentru care Carlo Petrini, preşedintele Slow Food crede că nu este corect acest de model de agricultură. Conform unor ştiri recente, Polonia se alătură ţărilor care interzic cultivarea porumbului modificat genetic, MON 18. Acum în Uniunea Europeană sunt deja câteva ţări în frontul contra-OMG: Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Marea Britanie. De ce sunt belgienii, polonezii, bulgarii, britanicii, francezii, germanii contra plantelor modificate genetic?
• Radu Mazăre, anchetat la afacerile cu bani europeni
EXCLUSIV EVZ. Instituţia care supraveghează modul în care se folosesc fondurile europene în România, s-a sesizat cu privire la ingineriile primarului din Constanţa. Departamentul pentru luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat în urma anchetei publicată de EVZ legată de afacerile cu fonduri europene derulate de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi a demarat o investigaţie pe această temă. EVZ arăta cum firme cu acţionariat în off-shore-ul cipriot şi în spatele cărora se ascund interesele celor doi politicieni câştigă licitaţii pe bani europeni. EVZ vă prezintă astăzi o nouă afacere, aflată la final, în care hotelul deţinut oficial de Mazăre şi Nicuşor Constantinescu a fost modernizat pe bani europeni chiar de către firma în spatele cărora se află interesele celor doi.
• Fisura de la sectorul 6 se adânceşte în USL: Antonescu nu exclude candidaturi separate la primărie
Preşedintele PNL, Crin Antonescu nu exclude posibilitatea ca în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere cu PSD la nivelul sectorului, liberalii şi social-democraţii să meargă pe liste separate în acest sector. La nivelul acestei administaţii, social-democraţii emit pretenţii prin senatorul Gabriel Mutu, în timp ce liberalii conduşi de liderul filialei de sector, Rareş Mănescu, susţinuţi numai de Antonescu, dar nu şi colegii de la celelalte sectoare, ţin cu dinţii de candidatura la această primărie, ameninţând că vor merge pe liste separate în caz contrar.
• JURNALUL NATIONAL
• Cui va vinde Bayfront mai departe CupruMin? Conexiunile duc la compania poloneză de stat KGHM ca fiind adevăratul cumpărător
Statul român va semna mâine cu Roman Copper contractul de privatizare a CupruMin, însă adevăratul mister este cui vor vinde canadienii mai departe compania. Firma canadiană a câştigat lunea trecută licitaţia organizată de statul român pentru vânzarea pachetului integral de acţiuni pentru 200,77 milioane de euro, de peste 3,5 ori mai mult decât cerea iniţial statul. Compania a fost înfiinţată special pentru a cumpăra CupruMin, aşa că nu se ştie cum va face investiţiile necesare pentru continuarea activităţii. Conexiunile indică faptul că gigantul minier polonez de stat KGHM poate fi peţitorul-surpriză al CupruMin. La începutul lunii martie, KGHM a achiziţionat producătorul canadian Quadra FNX Mining pentru 2,91 miliarde de dolari. Quadra avea mai multe mine în Canada, SUA, Chile, Germania şi Groenlanda.
• Idei marca Silviu Prigoană: Parcarea în Bucureşti să se plătească prin SMS şi recompense pentru cei care predau câini vagabonzi!
Candidatul PDL la şefia Primăriei Capitalei, Silviu Prigoană a declarat joi, la B1 TV, că principala experienţă care îl recomandă ca primar general este cea de manager, dovedind în trecut că poate administra foarte bine un buget. "Am în background ce am făcut până acum. Am demonstrat ca manager ce pot să fac, iar Bucureştiul are problema asta de manageriat". "Toţi au rezolvat problema câinilor în Europa, numai noi nu. În şase luni rezolvăm problema asta. Primăria are foarte puţini prinzători de animale şi vom merge pe ideea de a plăti cinci lei pe câini şi o să-i aducă lumea". "Locurile de parcare există pentru toate autoturismele din Bucureşti. Parcarea trebuie plătită prin SMS, există implementată peste tot în Europa această metodă. Nu trebuie să stai să cauţi o etichetă, să cauţi bani, dai un SMS şi ţi-ai plătit parcarea".
• Crin Antonescu: "Exclud o colaborare cu Ungureanu, dar dacă pleacă şi vrea să se înscrie în PNL va fi reprimit"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat joi seară la România TV că exclude o colaborare cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, însă a susţinut că, în cazul în care acesta "pleacă" şi vrea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal, este posibil să fie primit. "Dacă în 1990 cineva mă întreba: e posibil să colaborezi politic, ba chiar să fii aliat cu dl Ion Iliescu, aş fi răspuns fără să ezit: da, o exclud. Nu exclud să colaborez cu nimeni în decursul timpului de pe principiile şi bazele de pe care vorbesc acum. Ceea ce exclud este ca până în anul 2020 sau 2016 să colaborez cu dl Mihai-Răzvan Ungureanu în calitatea sa de reprezentant al lui Traian Băsescu, al SIE, al vreunei alte formaţiuni politice dacă îşi face şi este dreptul domniei sale să o facă. Asta exclud cu totul", a spus Antonescu.
• 190.000 de bugetari trebuie DAŢI AFARĂ pentru reîntregirea salariilor celor rămaşi
Guvernul nu poate creşte legal salariile bugetarilor dacă nu va face noi disponibilizări astfel încât să se încadreze în suma totală alocată prin buget pentru cheltuieli de personal, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. Cheltuielile de personal în sectorul bugetar sunt stabilite la 39,8 miliarde de lei în acest an, potrivit legii bugetului. Un calcul simplu rezultă că o reîntregire a salariilor, printr-o majorare cu 16%, care să respecte condiţia legală de menţinere a cheltuielilor nominale cu personalul, ar echivala cu disponibilizarea a circa 190.000 de angajaţi din sectorul public, dintr-un total de aproximativ 1,2 milioane de angajaţi.
• NATIONAL
• D'Agnese, Pinocchio de la Enel
Tichie de margaritar pe chelia Enel! Asa poate fi rezumata actiunea boss-ului Luca D'Agnese, care arunca 750 de milioane de euro pe contoare inteligente, in timp ce reteaua electrica are o vechime de peste 50 de ani si se "prajeste" la fiecare fluctuatie de tensiune. In timp ce procurorii incearca sa faca lumina in scandalul Enel izbucnit la Constanta, iar Luca D'Agnese - CEO al companiei italiene - este acuzat ca nu a respectat planul de investitii promis statului roman, abonatii continua sa plateasca facturi uriase in schimbul unor servicii care lasa mult de dorit.
• Ungureanu, speriat de motiune
Cu atatea dezertari din PDL, motiunea de cenzura pe care o va depune opozitia imediat dupa Paste il preocupa serios pe premierul Ungureanu. Spre deosebire de Emil Boc, care nu dadea multi bani de motiunile de cenzura depuse de opozitie, Mihai Razvan Ungureanu se teme ca demersul ar putea avea succes. Nu de alta, dar PDL colcaie de nemultumiri, fapt care mentine la cote ridicate riscul ca principalul partid de guvernamant sa-si mai piarda niste parlamentari.
• Rus strica prietenia de la Cluj: "Boc este o rusine nationala"
Dupa ce ani la rand a fost banuit ca este "pe felie" cu pedelistii clujeni, social-democratul Ioan Rus s-a napustit, ieri, la gatul acestora. Emil Boc este o "rusine nationala" iar Alin Tise, presedintele CJ Cluj," ii prostanac de la mama lui, ii facut asa, invers". Asa i-a etichetat Rus pe cei doi fruntasi PDL, in cadrul unei dezbateri privind mediul economic.
• Record de turnat la DNA: 68 de complici!
Dupa ce au reusit ca la prima instanta de judecata sa obtina condamnarea unui om de afaceri la peste sase ani de puscarie pentru evaziune fiscala si coruperea unor functionari, procurorii DNA au avut surpriza ca, la negocierile ulterioare, invinuitul le dea drept bonus nu mai putin de 68 de complici ai sai. Printre care alti oameni de afaceri, dar si inalti functionari din primarii si, dupa cum sustin sursele noastre, chiar inspectori ai Garzii Financiare si ANAF.
• Fraude imense in sistemul energetic din Gorj
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a sesizat DNA in legatura cu mari nereguli descoperite in urma unor controale la unitatile miniere si energetice din Gorj. Societatile de stat au cheltuit ilegal zeci de milioane de lei si au falsificat acte contabile. Controlul ANAF a fost declansat in 2011 la complexele energetice Turceni si Rovinari, precum si la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. In urma controlului, care a vizat activitatea din perioada 2007-2009, angajatii Fiscului au gasit falsuri in acte contabile, prin care s-au "palmat" zeci de milioane de lei, pentru a nu se plati darile aferente catre stat.
• PUTEREA
• Contracte cu dedicaţie, la Poşta Română
Societatea comercială Mefisto Com SRL, care are ca obiect de activitate "comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun", a executat... lucrări de tâmplărie la câteva oficii poştale din Prahova. Aceasta se explică prin faptul că patronul firmei Mefisto Com, Constantin Rusu, a înfiinţat un punct de lucru cu obiect de activitate "fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie din metal", pe Aleea Nucilor la numărul 4, stradă pe care locuieşte directorul Poştei Române, Daniel Neagoe, împreună cu mama acestuia, Victoria Neagoe, la numărul 8.
• Udrea îl vede pe Ungureanu ca lider al unei noi forţe politice de dreapta
Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, miercuri seara, că premierul Ungureanu poate fi liderul în jurul căruia să se construiască o nouă forţă politică de dreapta, însă trebuie ca acesta să-şi dorească un astfel de proiect. ''Cred că poate fi liderul în jurul căruia să se construiască o nouă forţă politică de dreapta. Are o cotă de încredere bună, ceea ce îi dă posibilitatea să-i adune în jurul său pe cei care ar dori să construiască această forţă politică de dreapta.
• Trei bancheri de la Leumi Bank, trimişi în judecată
Procurorii DNA Bacău au trimis în judecată patru membri din conducerea Bank Leumi România, sub acuzaţia că în anul 2007 au blocat fraudulos contul unei persoane cu peste 1 milion de euro. Potrivit DNA, Manfred Rauchwerger, senior vicepreşedinte executiv şi preşedinte al Comitetului de credite al centralei Bank Leumi România, Laurenţiu Mitrache, director general, Ion Popovici, vicepreşedinte executiv, şi Nina Negoiţă, director de insolvenţă, sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi participaţie improprie la infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic.
• Gheţea (ARB): Băncile mici nu vor mai acorda credite IMM-urilor din ianuarie 2013
Băncile mici nu vor mai putea acorda credite IMM-urilor după implementarea acordului Basel III privind capitalul băncilor, din ianuarie 2013, a declarat ieri, într-o conferinţă la BNR, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea. "Marile bănci, cu capital foarte solid şi foarte mare, vor putea să acorde credite în continuare, dar băncile mici nu vor mai putea oferi credite IMM-urilor, în opinia noastră. S-au făcut presupuneri că vom mai avea patru sau şase bănci. Întrebarea rămâne câte IMM-uri vom mai avea", a afirmat Gheţea.
• MKB Romexterra Bank, vândută către un consorţiu susţinut de PineBridge Investments
MKB Bank a semnat joi cu un consorţiu de investitori susţinut de PineBridge Investments un acord privind vânzarea MKB Romexterra Bank, filiala română a MKB Bank, se arată într-un comunicat de presă. Termenii acordului nu au fost făcuţi publici, aceştia cuprinzând condiţii standard de finalizare a tranzacţiei, inclusiv aprobarea acesteia de către Banca Naţională a României şi Consiliul Concurenţei din România.
• ROMANIA LIBERA
• Efectele "curăţeniei din vămi"? Şpagă de 70 de lei pentru o tonă de marfă adusă din Bulgaria
Reporterii incognito ai Rl au refăcut drumul contrabandiştilor de legume şi fructe aduse din Bulgaria şi Grecia. După ce au cumpărat 1000 de kilograme de portocale, mere, salată şi alte produse, fără să aibă documente justificative, jurnaliştii au ajuns la punctul de trecere a frontierei Ruse-Giurgiu. Deşi, nu a trecut decât un an de la arestările pentru corupţie care au avut loc în vămile româneşti, reporterii sub acoperire au constatat că unii funcţionari şi-au păstrat vechile obiceiuri: dacă primesc şpagă sunt dispuşi să închidă ochii la marfa care intră în ţară fără acte, contribuind astfel la prosperitatea samsarilor şi păgubirea bugetului de stat.
• Sorin Frunzăverde crede că principala greşeală a PDL e că a guvernat arogant
În opinia sa, principala greşeală a PDL a fost greşeala guvernamentală. "Am dat dovadă de multă aroganţă în actul guvernamental", a susţinut fostul prim-vicepreşedinte al democrat-liberalilor. Frunzăverde spune că viaţa politică românească a devenit tensionată în momentul în care discursul politic a devenit violent în anii '97 - '98. "Eu sunt adeptul unui alt tip de discurs şi conversaţie politică", a subliniat Sorin Frunzăverde.
• Ungureanu a discutat cu Ion Ţiriac la Palatul Victoria
Omul de afaceri Ion Ţiriac a discutat, joi, la Guvern, cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, relatează Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, Ungureanu l-a invitat pe Ţiriac la Palatul Victoria pentru discuţii privind mediul de afaceri, în seria de întâlniri pe care premierul le are cu antreprenorii, în condiţiile în care marţi a fost înfiinţat Consiliul consultativ pentru mediul de afaceri. Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a exprimat, marţi, speranţa că va obţine de la Consiliul consultativ pentru mediul de afaceri soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale şi pentru absorbţia fondurilor europene.
• SUA dezvăluie un acord secret între Israel şi Azerbaidjan
Fostul ambasador american la ONU, John Bolton, a acuzat Administraţia Obama că a lăsat intenţionat să se scurgă informaţii privind alianţa militară secretă dintre Israel şi Azerbaidjan. În ultimul raport dintr-o serie de documente explozive privind ostilităţile secrete ale Israelului contra Iranului - dezminţite de guvernul israelian - Foreign Policy citează anonimi responsabili americani potrivit cărora Israelul a obţinut acces la bazele aeriene azere de la frontiera cu nordul Iranului, exemplu al unei alianţe strategice dintre cele două ţări.
• ZIARUL FINANCIAR
• 2 milioane de euro ocolesc săptămânal vistieria Hidroelectrica
Ministerul Economiei, proprietarul Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, susţine că se doreşte identificarea unor soluţii "cu maximă urgenţă" prin care contractele directe ale companiei să fie renegociate sau anulate, după cum a precizat ieri Tudor Şerban, consilierul ministrului economiei, dar realitatea arată că de zece ani aceste contracte sunt de neclintit în ciuda declaraţiilor politice. Astfel, în timp ce afaceri precum Energy Holding au ajuns la sute de milioane de euro, vistieria Hidroelectrica a fost ocolită numai în fiecare săptămână din 2010 de câştiguri potenţiale de 2 milioane de euro.
• "V-aţi angajat să maximizaţi valoarea unei acţiuni, să listaţi fondul la Varşovia, Londra, şi n-aţi făcut nimic, după ce aţi venit acţiunile au căzut."
Zeci de bătrâni care au îndurat abuzurile regimului comunist şi au sperat că Fondul Proprietatea (FP) va fi compensarea mult-aşteptată vin la fiecare adunare generală a acţionarilor sperând că cineva îi va asculta şi pe ei. Unii, mai curajoşi, îşi strigă frustrarea în AGA şi cer socoteală privind preţul acţiunilor administratorului Franklin Templeton sau membrilor din Comitetul Reprezentanţilor (CR), care ar trebui să-i reprezinte şi pe ei. Unii mai speră să afle de ce, dacă li s-a spus că acţiunile primite la FP valorează 1 leu, nu le pot vinde pe bursă cu mai mult de 60 de bani. Alţii cer să li se acorde mai multă atenţie. "Noi ne-am luptat şi pentru noi a fost creat Fondul Proprietatea."
• Dezastru la atragerea de fonduri europene: doar 194 mil. euro absorbţie în trei luni, la un sfert faţă de obiectiv
Rezultatele atragerii fondurilor europene nerambursabile la primul trimestru din 2012, fonduri de care economia are nevoie ca de aer pentru a se redresa, sunt deplorabile: doar 194 de milioane de euro atrase în trei luni faţă de 875 de milioane de euro cât ar fi trebuit absorbite pentru ca Guvernul să se încadreze în ţinta promisă de 3,5 miliarde de euro în 2012 pentru fondurile structurale şi de coeziune.
• Ce sfaturi dă la Bucureşti Jim Rogers românilor, guru al pieţelor financiare: deveniţi fermieri, iar româncelor: căsătoriţi-vă cu un fermier
"Toată lumea este pesimistă, toată lumea crede că este o recesiune în România. Cred că, de fapt, România este într-o poziţie economică mai bună decât cred românii că este. Totuşi, pot să spun că sunt îngrijorat de restul lumii mai degrabă pentru 2013 si 2014. Probabil că România va fi afectată dacă tot restul lumii va avea probleme; România are o lungă istorie de ţară agricolă, de minerit, de energie. Aşa că eu cred că România este o ţară care ar trebui să fie în poziţia perfectă pentru următorii 20-30 de ani având în vedere ceea ce se va întâmpla cu lumea. Ştiu că există multe poveşti de succes cu specialiştii IT în România, ca şi în alte ţări. Dar faptul că România ar putea să devină cel mai mare centru IT al lumii nu este aşa. Credeţi-mă."