REVISTA PRESEI 07.02.2015

Elena Deacu
Revista Presei / 7 februarie 2015

ADEVARUL

Gafă de proporţii la Paris, înainte de vizita lui Iohannis

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, un comunicat prin care anunţă că şefa Institutului Cultural Român din Paris va fi sancţionată, după ce a trimis invitaţilor la o recepţie organizată în onoarea preşedintelui Klaus Iohannis un fişier de uz intern. În fişier, invitaţii erau caracterizaţi drept "indezirabili" sau chiar "scârboşi". Şefa ICR Paris a trimis invitaţilor un email în care era ataşat un document intern. Respectivul document conţinea comentarii la adresa fiecărui invitat şi a fost reclamat, într-o scrisoare trimisă ambasadorului român la Paris, de către unul dintre invitaţi. MAE a reacţionat vineri şi a precizat că şefa ICR va fi sancţionată cu un avertisment. Situaţia este prezentată de scriitorul Eugen Mihăescu, într-o scrisoare adresată publicaţiei "Cotidianul".

Vasile Astărăstoae şi-a dat demisia din funcţia de rector al UMF Iaşi

Potrivit unui anunţ făcut în după-amiaza zilei de vineri, 6 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasile Astărăstoae şi-a dat demisia din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi. Astărăstoae, în acelaşi timp şef al Colegiului Medicilor din România, ar fi trebuit să renunţe la toate funcţiile publice încă din vara anului 2014, în urma unei decizii definitive a Curţii Supreme de Justiţie. Vasile Astărăstoae a fost condamnat în iulie 2014 de Curtea Supremă pentru conflict de interese după ce inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Integeritate (ANI) au constatat că oficialul s-a angajat pe sine şi pe fiica sa în mai multe proiecte europene derulate de instituţiile pe care le conducea.

TOP 30 cei mai bogaţi români care s-au certat cu legea

3,4 miliarde de euro: aceasta este averea cumulată a celor mai bogaţi 30 de români care sunt fie condamnaţi definitiv (sau cu drept de apel ori recurs), fie urmăriţi penal. Cele 3,4 miliarde de euro reprezintă aproape 20% din averile cumulate ale celor mai bogaţi 500 de români - 18,3 miliarde de euro, potrivit topului realizat de Adevărul Financiar, pe baza evaluărilor Forbes 500 de miliardari din cele mai recente trei ediţii. În ultimele luni, dosarele Microsoft, Carpatica şi Astra Asigurări, dosarul retrocedărilor ilegale şi cel al "sifonării" SIF-urilor au trimis în atenţia anchetatorilor parlamentari, miniştri, un şef al DIICOT şi 10 preşedinţi de consiliu judeţean. Recent, lor li s-au adăugat alte nume sonore din politică - Elena Udrea, urmărită în dosarul Microsoft şi cel al Galei Bute - dar şi personalităţi notorii din mediul de business local.

Ancheta din 1930 care spune adevărul despre bogăţia ascunsă în vechile mine ale Apusenilor

Jafurile săvârşite în anii 1930 în minele de aur din Apuseni arată cât de bogate erau zăcămintele. Bandele de hoţi care dădeau târcoale cămărilor de aur şi cei care îşi riscau viaţa coborând cu funii în puţurile adânci de zeci de metri scoteau la suprafaţă sute de grame de metal preţios, la fiecare încercare. Într-un dosar păstrat la arhive, 30 de hunedoreni erau anchetaţi pentru că ar fi furat aur în valoare de zece milioane de lei. Cei mai mulţi dintre cei 30 de hunedoreni anchetaţi în dosarul furturilor de aur au fost arestaţi, iar ulterior, dosarul a fost înaintat Tribunalului Hunedoara, care i-a condamnat la închisoare. În prezent, minele de aur din zonă nu mai există, vechile galerii fiind închise.

Noutăţi pe piaţa drepturilor TV » Ce se întîmplă cu Look TV după ce şi RCS&RDS va transmite meciurile

La mijlocul anului trecut, Intel Sky Broadcast a decis să cumpere drepturile TV pentru Liga 1, dar şi pentru Cupa Ligii pentru următarele cinci sezoane, acestea fiind transmise de Look TV şi Look Plus. După disputarea turului oficialii companiei au decis să le vîndă şi celor de la RCS&RDS, contra sumei de 24 de milioane de euro anual. Ieri dimineaţă, oficialii Intel Sky Broadcast au emis un comunicat GSP.RO prin care anunţă că au semnat un parteneriat extins cu RCS&RDS, prin care Look TV şi Look Plus vor fi difuzate în pachetul de bază al operatorului de cablu. Începînd din acest an, meciurile din Liga 1 se vor vedea în reţelele Telekom, RCS&RDS, UPC România, Focus Sat, Orange TV şi Ines IPTV.

Cleric jihadist, mentor al teroriştilor Al Qaeda, critică dur Statul Islamic pentru incendierea pilotului iordanian

Un cleric jihadist, binecunoscut în cercurile Al-Qaeda, a criticat dur militanţii Statului Islamic pentru că l-au ars de viu pe pilotul iordanian. "Acest lucru nu e acceptabil în nicio religie", spune el. Abu Mohammed al-Maqdesi, considerat mentorul spiritual al multor militanţi Al-Qaeda, a criticat acţiunile Statului Islamic imediat după ce a fost eliberat din închisoare. El a petrecut peste trei luni închis în Iordania, notează "Associated Press". Eliberarea lui Al-Maqdesi din închisoare, dar şi critica acerbă la adresa Statului islamic au venit într-un moment în care guvernul iordanian încearcă să câştige popularitate pentru decizia de a intensifica raidurile aeriene împotriva grupării teroriste, ca răspuns la uciderea pilotului. În Amman, câteva mii de persoane, inclusiv Regina Rania a Iordaniei, au demonstrat pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Regele Abdullah al II-lea şi faţă de deciziile lui de a înteţi atacurile asupra teroriştilor.

Papa Francisc: Este în regulă să pălmuieşti uneori un copil, atâta vreme cât nu-l umileşti

O nouă afirmaţie controversată a fost făcută recent de către Papa Francisc. Acesta a spus că este de acord ca părinţii să îşi pălmuiască uneori copiii, atâta timp cât o fac cu demnitate şi fără să umilească minorul, notează CNN. "Am auzit odată la o nuntă un tată care spunea: «Uneori i-am pălmuit pe copii, dar niciodată peste faţă, pentru a nu-i înjosi». Ce frumos, mi-am zis. Acest om are sentimentul demnităţii", a spus Papa Francisc în cadrul unei cuvântări ţinute în Piaţa Sfântul Petru "Un tată bun ştie să aştepte şi ştie să ierte din toată inima. Desigur, el poate aplica şi o anumită disciplină fizică, deoarece un tată nu este nici slab, nici supus şi nici sentimental", a mai spus Papa Francisc. Pedepsele fizice aplicate copiilor rămân şi astazi un subiect controversat în majoritatea ţărilor. În legătură cu afirmaţiile sale, Papa Francisc nu a scăpat de câteva critici lansate de utilizatori în spaţiul virtual.

Iohannis şi-a amânat vizita în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a amânat vizita oficială în Republica Federală Germania, în semn de respect faţă de funeraliile fostului preşedinte Richard von Weizsäcker, care sunt organizate pe 11 februarie, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială. Potrivit comunicatului de presă, Klaus Iohannis şi-a amânat vizita oficială în semn de respect faţă de funeraliile fostului preşedinte Richard von Weizsäcker, care sunt organizate pe 11 februarie, dată la care fusese programată şi vizita şefului statului. Preşedinţia a mai precizat că vizita Preşedintelui României la Berlin va avea loc la o dată care urmează să fie stabilită ulterior. Preşedintele României, Klaus Iohannis, efectuează în perioada 10-12 februarie vizite la Paris şi Bruxelles. În cea de-a treia zi a vizitei sale, Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Întâlnirea dintre Putin, Merkel şi Hollande s-a încheiat. Textul unui nou plan de pace este în pregătire, anunţă Kremlinul

Întâlnirea dintre preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele francez Francois Hollande, desfăşurată vineri seara la Moscova, s-a încheiat, textul unui nou plan de pace fiind în proces de pregătire, a anunţat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Discuţiile dintre cei trei lideri politici, care au durat aproape cinci ore, au fost caracterizate de oficialul rus drept "constructive şi substanţiale". Mai mult decât atât, Putin, Merkel şi Hollande au hotărât să continue dialogul şi duminică, la telefon, potrivit purtătorului de cuvânt de la Kremlin. În prezent, cele trei părţi au convenit să pregătească un text comun cu privire la implementarea acordurilor de la Minsk, care va conţine şi o serie de amendamente propuse de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

EVENIMENTUL ZILEI

Mihail Sadoveanu a condamnat oameni la moarte

Cine i-a spus lui Sadoveanu "Ceahlăul oportunismului" a fost inspirat. Maestrul din Fălticeni a ştiut mereu să se aşeze de partea călduţă a Istoriei. Adeseori, a călcat pe cadavre. La propriu. După Primul Război Mondial, Mihail Sadoveanu se înscrie în Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, foarte în vogă în acea perioadă, şi este ales senator în 1926. După instaurarea dictaturii carliste, în februarie 1938, se arată un aprig susţinător al monarhiei, drept care se află printre senatorii numiţi de rege. La numai câteva ore după ce Regele Mihai I abdică, pe 30 decembrie 1947, la ora 15.30, printr- o decizie a Consiliului de Miniştri, Mihail Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române: sub preşedinţia lui CI Parhon, "Ceahlăul literaturii" este unul dintre cei patru vicepreşedinţi, alături de Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ioan Niculi. Un alt episod negru din biografia lui Sadoveanu este semnătura sa, de vicepreşedinte al MAN, pe rezoluţia de respingere a cererii de comutare a pedepsei cu moartea pentru 12 oameni în toamna lui 1953.

Klaus Iohannis, primul interviu pentru o televiziune străină

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a acordat, în premieră de la preluarea mandatului, un interviu unei televiziuni străine. Şeful statului a vorbit la TV5 MONDE, în cadrul principalei emisiuni de politică externă a postului francez de televiziune. În timpul interviului, preşedintele a declarat că eradicarea corupţiei a fost tema principală a campaniei sale electorale şi că România trebuie să respecte trei puncte esenţiale în politica externă: NATO, UE si americanii. "Alianţa cu americanii va continua, nu vor fi schimbari esentiale in abordare. Ei sunt partenerii nostri strategici. Avem trei puncte ale politicii externe, NATO, UE si americanii. Este şi loc de relatii bilaterale, cum ar fi relatia bilaterala cu Franta. Romania trebuie sa fie un partener serios si de cursă lungă. Rusia a călcat linia rosie."

Fosta directoare a BCR Moineşti, condamnată la şapte ani de închisoare

Fosta directoare a filialei BCR Moineşti, Geta Dascălu, a fost condamnată, vineri, de Tribunalul Judeţean Bacău, la şapte ani de închisoare pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, abuz în serviciu, constituire de grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informaţional şi fals în scrisuri. Instanţa i-a obligat pe inculpaţi să plătească sumele de 1.836.403,61 lei ş 107.967,5 euro, prejudiciul stabilit prin expertiză, la care se adăugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform Agerpres. Geta Dascălu este acuzată că, în perioada 2004-2008, când a deţinut şi funcţia de director executiv al BCR Moineşti, în complicitate cu alţi angajaţi ai băncii şi administratori de firme, a semnat în fals şi a întocmit contracte de credite în baza unor acte false, prejudiciul fiind de aproape 2.000.000 de lei şi peste 134.000 euro. Ea este acuzată şi de faptul că ar fi accesat fără drept conturile unor persoane şi a retras ilegal bani, semnând în fals ordinele de plată în locul titularilor de conturi.

Metroul românesc intră în rândul lumii! Nu va mai trebui să treci pe la bancomat ca să iei cartelă

Metrorex organizează o licitaţie prin care va achiziţiona servicii bancare în valoare de 1,466 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare, potrivit anunţului postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Anunţul implică încheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic pe o durată de 4 ani. Serviciile bancare se referă la plata prin POS la casierii, automate de vânzare cartele şi direct la turnichet cu card bancar contactless. Sursele de finanţare sunt asigurate prin bugetul de stat şi venituri proprii. În prezent, doar câteva staţii de metrou permit plata cu cardul pentru achiziţia de cartele sau abonamente. Şi mai puţine staţii sunt prevăzute cu dispozitive de citire a cardurilor contactless, lângă turchineţi. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 24 februarie 2015, ora 10,00, urmând ca acestea să fie deschise două ore mai târziu.

Sănătatea, în topul domeniilor căutate de români pe Google

Sănătatea este unul din domeniile care îi preocupă cel mai mult pe românii cu acces la internet. Peste 550 de milioane de căutări în acest domeniu au fost înregistrate de Google numai anul trecut. Astfel, sănătatea s-a clasat pe locul doi în topul căutărilor, după turism şi înaintea celui financiar şi de frumuseţe. "Anul trecut au fost 550 milioane de căutări în domeniul sănătăţii, este foarte mult. Comparând cu alte sectoare precum cel de frumuseţe şi îngrijire personală, financiar şi turism am rămas surprins, pentru că mă aşteptam ca oamenii să caute mai multe informaţii despre produsele de înfrumuseţare, dar partea de sănătate depăşeşte acest segment inclusiv cumulat cu finanţele", a declarat Răzvan Iordache, Industry Analyst la Google România. Ebola, calculatorul sarcină, hemoroizii şi zona zoster sunt subiectele care i-au interesat cei mai multţi dintre românii care accesează motorul de căutare.

JURNALUL NATIONAL

Basescu nu i-a predat lui Iohannis 50 de dosare de inalta coruptie intocmite de SRI - surse

Conform unor surse din SRI, apropiate Administratiei prezidentiale, citate de cotidianul.ro, informeaza ca in luna octombrie 2014, generalul Florian Coldea i-a prezentat lui Traian Basescu situatia a 50 de dosare de inalta coruptie constituite in colaborare cu Directia Nationala Anticoruptie cu DNA, si pregatite pentru primul semestru al anului 2015. Sursele citate relateaza ca situatia celor 50 de dosare nu a fost transferata la predarea-primirea mandatului catre Klaus Iohannis. Mai mult, cotidianul.ro spune ca de o saptamana, prin unele departamente ale SRI (Protectia Interna, Grupul de Evidenta a Activitatii cu Ofiterii Acoperiti, Directia Juridica si Directia Securitatii Economice se distrug o serie de documente si se radiaza fisiere, care ar dovedi implicarea politica si depasirea atributiilor savarsite de George Maior si Florian Coldea la ordinele lui Traian Basescu, precum si urmele unor actiuni de favorizare asumate "pe cont propriu" de institutie.

Adriean Videanu, ELIBERAT din arest. Fostul ministru rămâne sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis eliberarea din arest preventiv a fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, cercetat penal de DNA alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica. Instanţa a admis o contestaţie a lui Adriean Videanu faţă de măsura arestării preventive, în cazul acestuia fiind dispusă măsura controlului judiciar, a declarat avocatul lui Videanu, Cristian Ene. În schimb, Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş rămân în arest. Hotărârea este definitivă. În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

Rasmussen AVERTIZEAZĂ: Putin ar putea ataca o ţară baltică pentru a testa NATO!

Vladimir Putin ar putea plănui un atac asupra unei ţări baltice pentru a testa reacţia de momilizare a NATO, avertizează fostul secretar general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, potrivit The Daily Telegraph. Putin are ambiţii foarte periculoase şi ele depăşesc Ucraina, ţintind state baltice pentru a testa solidaritatea Alianţei Nord-Atlantice. "Putin vrea să redea Rusiei poziţia sa de mare putere. Există o mare probabilitate ca el să intervină în (regiunea) Baltica pentru a testa articolul 5 al NATO. Putin ştie că el va fi învins dacă va trece linia roşie şi atacă un aliat al NATO. Dar el este un specialist al războiului hibrid", a declarat Rasmussen. Articolul 5 din Tratatul Alianţei Nord-Atlantice stipulează că un atac armat împotriva uneia din ţările membre "va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părţilor". Şi, în consecinţă, acestea vor sprijini "partea sau părţile atacate", inclusiv prin forţă dacă va fi necesar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb