REVISTA PRESEI 07.09.2017

Willy Homner
Revista Presei / 7 septembrie 2017

REVISTA PRESEI 07.09.2017

ADEVARUL

Comisia "Alegeri 2009" a decis: Geoană preşedinte!

Majoritatea PSD-ALDE din Comisia "Alegeri 2009" a ajuns la concluzia că turul doi al scrutinului prezidenţial din urmă cu opt ani a fost fraudat pentru a-l scoate pe Traian Băsescu preşedinte, în detrimentul lui Mircea Geoană, însă fără a aduce dovezi clare. Principalii vinovaţi: Băsescu, fostul premier Emil Boc şi miniştrii din guvernul acestuia. În raportul adoptat de Comisia "Alegeri 2009", structură condusă de deputata Oana Florea, este indicat faptul că ar fi fost săvârşite mai multe infracţiuni: constituire de grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu.

Ungaria ameninţă să rupă relaţiile diplomatice cu România

Sute de oameni au protestat miercuri, 6 septembrie, în faţa Prefecturii Mureş pentru funcţionarea unui liceu catolic desfiinţat de o hotărâre judecătorească definitivă din iunie 2017. Desfiinţarea acestei şcoli a determinat Guvernul Ungariei să-şi retragă sprijinul pentru aderarea României la OCDE şi a convocat ambasadorul României la Budapesta. Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş susţine că juridic vorbind Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş nu mai există, în urma unei decizii judecătoreşti definitive luate în iunie. MAE atrage atenţia asupra transformării cazului din Târgu Mureş într-un subiect de campanie în Ungaria şi că orice relatare despre nerespectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale este contrară realităţii.

Mafia decontărilor din CNAS: "Îţi dau la fiecare pacient 100 de lei"

Nu mai puţin de 26 de firme care furnizează servicii medicale la domiciliu au fost puse sub acuzare în dosarul decontărilor fictive de la CNAS. Este vorba de cazul în care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile fostul şef al instituţiei al CNAS, Marian Burcea, fostul consilier al şefului SRI, Sergiu Ciobanu şi alte 11 persoane: directori, funcţionari, afacerişti sau avocaţi cu toţii fiind acuzaţi că au furat vieţile pacienţilor. Potrivit unor surse judiciare, 58 de persoane şi firme sunt cercetate în această anchetă, prejudiciul adus CNAS fiind de 13,1 milioane de lei. Cele 26 de societăţi sunt acuzate de înşelăciune, în formă continuată după ce ar fi indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), cu prilejul derulării relaţiei contractuale de furnizare de servicii medicale la domiciliu.

Ce lider PSD din teritoriu e favorit să-l înlocuiască pe Ţuţuianu

Cel care vine în locul lui Ţuţuianu va trebui să gestioneze situaţia dificilă de la Apărare în contextul în care trebuie să se asigure că sunt bani atât pentru plata salariilor militarilor, dar să se ocupe şi de programul de înzestrare a Armatei. Surse politice au declarat pentru "Adevărul" că cele mai mari şanse pentru a-l înlocui pe Adrian Ţuţuianu le are Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin, unul dintre cei mai importanţi lideri ai partidului din teritoriu. Mocioalcă este la al cincilea mandat de parlamentar, în acest moment fiind secretarul Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor. Însă funcţia din Parlament contează mai puţin. Motivul pentru care Dragnea îl vrea pe Mocioalcă ministru ţine de răfuielile interne din PSD.

Cum distruge Liviu Pop sistemul de Educaţie

Şcoala începe în doar câteva zile, iar ministrul Educaţiei continuă să facă experimente atât pe elevi, cât şi pe dascăli. În premieră naţională, copiii de clasa a V-a vor găsi în prima zi de şcoală pe bănci manuale de Sport, dar nu şi manualele disciplinelor importante, acestea fiind înlocuite, "momentan" de un Compendiu. Tot din prima zi de şcoală, cei mai mulţi dintre copii se vor întoarce în şcoli fără avize şi autorizaţii de funcţionare. Cu toate acestea, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, are timp pentru alte activităţi. Printre altele să schimbe inspectorii şcolari generali din ţară care au fost puşi pe funcţii de foştii miniştri prin concurs. A schimbat deja aproape o treime dintre inspectori, punând în locul lor persoane controversate, conectate politic.

Pentagonul caută un remediu împotriva radiaţiilor

Potrivit CNN, cercetătorii angajaţi de Pentagon sunt pe punctul de a găsi un remediu bazat pe terapia celulară avansată în caz de expunere la radiaţii. Un anunţ în acest acest a fost făcut de Yaky Yanay, preşedintele companiei Pluristem Therapeutics, care se ocupă de proiect. Coreea de Nord şi-a intensificat în acest an demonstraţia de forţă în faţa americanilor şi vecinilor săi, efectuând teste balistice intercontinentale şi nucleare. Ultimul test, efectuat duminică, a constat în lansarea unei bombe cu hidrogen. Potrivit Ministerului nipon al Apărării, puterea bombei testate de nord-coreeni duminică s-a ridicat la 120 de kilotone, cu mult peste cea a bombelor atomice lansate la Hiroshima şi Nagasaki în 1945. După acest test, orologiul apocalipsei de la Hiroshima a fost resetat de la zero, amintind că o nouă catastrofă nucleară se apropie.

Firme de top din întreaga lume se luptă pentru construirea podului românesc de o jumătate de miliard de euro

Pentru a-şi creşte şansele, firmele care vor să construiască podul peste Dunăre, care asigură legătura cu malul tulcean, undeva între Galaţi şi Brăila, s-au grupat în două consorţii internaţionale. Primul include societăţi din Italia şi Japonia, iar cel de-al doilea din China, Spania şi România. Podul este estimat, cu tot cu infrastructura de conectare rutieră, la un cost de 500 de milioane de euro. În ciuda numeroaselor contestaţii şi controverse legate de legalitatea demersului de construire a podului peste Dunăre dintre Galaţi şi Brăila (să nu uităm că există şi un dosar DNA în speţă), licitaţia internaţională pentru atribuirea proiectării şi execuţiei merge mai departe.

BANCHERUL

Unicredit se ruşinează să spună caţi clienţi are, dar speră la 1 milion

Băncii Unicredit i-e ruşine să răspundă caţi clienţi are, la întrebările ziariştilor, probabil pentru că sunt mai putini decât si-ar dori, in comparaţie cu concurenta. Banca italiană, care are o tradiţie in relaţia cu firmele, încearcă de ani buni să-si echilibreze structura clientelei prin atragerea mai multor persoane fizice. In acest scop, Unicredit plănuia, in urma cu 3-4 ani, o extindere a reţelei teritoriale, strategie care nu i-a reuşit. Banca a trebuit sa închidă unele unităţi abia deschise pentru că deşi se aflau in zone cu mare afluenţă de potenţiali clienţi, aceştia nu intrau in bancă pentru a-si face carduri sau credite. De aceea Unicredit a schimbat radical tactica: in loc să deschidă noi unităţi, îşi dezvoltă aplicaţiile de internet si mobile banking, cu costuri mult mai scăzute, care-i permit să ofere clienţilor servicii bancare cu comisioane mici.

COTIDIANUL

Cu ciocanul la Cultură şi cu popa la Transporturi - Cornel Nistorescu

Probabil că Olguţa Vasilescu îşi imaginează că prezenţa sa la România Mare şi colaborarea cu Vadim Tudor au contaminat-o cultural şi au făcut şi din ea un om de cultură. Altfel nu înţeleg de ce s-a făcut de rîs susţinînd un inginer care a fost la compania de transport în comun şi la administraţia cimitirelor din Craiova să ocupe postul de şef al Comisiei de cultură a Senatului României. Probabil că onestitatea senatorului Radu Preda s-o fi impresionat atît de mult (asta a şi mărturisit). Numai că onestitatea unui inginer n-are nici o legătură cu activitatea unei comisii juridice sau a uneia de cultură. E ca şi cum l-ai socoti bun de conducerea Comisiei de cultură pe un om care stă pe strada numită Marin Sorescu sau locuieşte peste drum de Teatrul Naţional.

Benjamin Netanyahu, un premier cuprins de panică

"Panica" lui Benjamin Netanyahu pare sa fie produsă de sincopele politicii americane din Orientul Mijlociu, care, în opinia lui Charles Freeman, fost ambasador SUA în Arabia Saudită, au avut drept scop să convingă statele arabe să accepte Israelul. A fost unul dintre motivele care a dus la invazia Irakului, în 2003, la războiul din Liban împotriva Hezbollah, în 2006, şi apoi la războiul din Siria. Rezultatele au fost catastrofale pentru SUA şi Israel, scrie Alastair Crooke, un adept al dialogului cu Hamas şi Hezbollah şi fost consilier al lui Javier Solana, şef al diplomaţiei UE: azi, Irakul este condus de şiiţii influenţaţi de Iran, Hezbollahul sprijinit de Iran a ajuns o forţă nu numai în Liban, ci şi în regiune, iar Siria este aliata Rusiei, Iranului, Hezbollahului şi chiar a Irakului.

Confortul casei, prin control la distanţă. Inovaţiile IFA Berlin

În perioada 31 august - 5 septembrie a avut loc Târgul de Tehnologie IFA Berlin. Preocuparea cea mai importantă a producătorilor de electrocasnice a fost să încheie contracte de parteneriat cu fabricanţii de camere video. Ei au căutat tot mai multe soluţii pentru controlul de la distanţă a gospodăriilor. Pentru bucătării, se oferă cuptorul cu unde electromagnetice. Deşi are dimensiuni normale, aparatul este apt să decongeleze, să deshidrateze, să dospească aluatul, să gătească la temperaturi joase şi chiar să facă pizza. Maşina de spălat Samsung spală mai eficient rufele prin rotaţii inverse ale cuvei şi tamburului. Nici aspiratorul nu este lăsat să stea degeaba. Scout RX 2 de la Miele, aspiratorul cu doi ochi, se poate plimba prin casă sau poate fi pus să patruleze prin locuinţă şi să te anunţe dacă vede ceva suspect.

CURENTUL

Spărgătoarea de inimi tomnatice care făcea sex pe canapeaua lui Crin rămâne preşedinte la Hidroelectrica. Profesioniştii sunt eliminaţi

Andreea Lambru, 27 de ani, cu studii pe la o particulară, membră în guvernul Ponta, rămâne preşedinta Consiliului de Supraveghere la Hidroelectrica. Fondul Proprietatea a transmis astăzi un comunicat referitor la cea mai recentă şedinţă AGA: "la AGA Hidroelectrica din 31 august 2017, Ministerul Energiei, reprezentând Statul Român ca acţionar majoritar al Hidroelectrica, şi-a aprobat propria propunere de atragere a răspunderii doamnei Oana Truţa, membră a Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica. Această situaţie a declanşat automat revocarea doamnei Truţa din funcţia de membru al Consiliului. Fondul Proprietatea şi-a exprimat indignarea totală faţă de eliminarea Oanei Truţa din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica la data de 31 august 2017 şi consideră că acţiunile întreprinse de Ministerul Energiei sunt nefondate şi abuzive.

CURIERUL NATIONAL

România continuă lupta anticorupţie

Ministerul Justiţiei a emis un proiect de act normativ privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în vederea finanţării participării României, prin Ministerul Justiţiei, într-un proiect de asistenţă tehnică privind conformitatea legislaţiei naţionate cu prevederile Convenţiei OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici în cadrul tranzacţiilor comerciale internaţionale. Contribuţia voluntară a României pe anul 2017 la bugetul Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA) este în cuantum de 5.000 de euro. Începând cu 2013, România contribuie anual cu 10.000 de euro la bugetul IACA.

Cât costă terenurile agricole în Oltenia

Piaţa terenurilor agricole în Oltenia este extrem de dinamică. Numărul celor care vor să vândă creşte pe zi ce trece, dovadă fiind ofertele publicate pe site-urile Direcţiilor Agricole. În judeţul Dolj, terenurile se tranzacţionează cu preţuri care pornesc de la 2.000 lei/hectar şi ajung şi la 20.000 lei/hectar. De când a intrat în vigoare Legea nr. 17/2014, care reglementează vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, la nivelul judeţului Dolj au fost înregistrate 27.000 de oferte de vânzare.

Fondul Proprietatea: Acţiune abuzivă a Ministerului Energiei la AGA Hidroelectrica

La AGA Hidroelectrica din 31 august 2017, Ministerul Energiei, reprezentând statul român ca acţionar majoritar al Hidroelectrica, şi-a aprobat propria propunere de atragere a răspunderii doamnei Oana Truţa, membră a Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica. Această situaţie a declanşat automat revocarea doamnei Truţa din funcţia de membru al Consiliului. Fondul Proprietatea îşi exprimă indignarea totală faţă de eliminarea Oanei Truţa din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica la data de 31 august 2017 şi consideră că acţiunile întreprinse de Ministerul Energiei sunt nefondate şi abuzive.

EVENIMENTUL ZILEI

Se pregăteşte cel mai mare MARŞ împotriva IMIGRANŢILOR şi a lui SOROS

Noua Forţă din Italia pregăteşte cel mai mare marş care se va îndrepta spre Roma ca punct final. Primarul Virginia Raggi este împotriva Noii Forţe deci şi împotriva acestei acţiuni. Declaraţia sa de astăzi a fost seacă: "Marşul spre Roma nu se va repeta". Roberto Fiore (Noua Forţă) a declarat că "partidul este unul patriotic, nu fascist" aşa cum se tot repetă, iar acţiunile lor sunt numai pentru binele cetăţenilor şi siguranţa femeilor. Îngrijorare mare la Roma deoarece acţiunile anunţate de Noua Forţă nu sunt pe placul politicienilor de la putere. ''Marşul spre Roma nu poate şi nu trebuie să se repete'' scrie pe Twitter primarul Virginia Raggi despre iniţiativa Noii Forţe (FN) care se va desăşura împotriva ''ius soli''(născuţi din părinţi străini în Italia) şi a imigraţiei, pe 28 octombrie când va fi aniversarea istoricului marş al lui Benito Mussolini.

Dana Gîrbovan îi DĂ PESTE NAS lui Tudorel Toader: "Ar însemna un regres al independenţei justiţiei"

"Cea mai controversată propunere a ministrului este cea privind trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, care ar da o pârghie ministrului cu privire la exercitarea atribuţiilor de către judecători şi procurori, deoarece Inspecţia Judiciară nu se ocupă doar de acţiuni disciplinare şi cercetarea disciplinară a judecătorilor, ci face şi verificări privind managementul. Acestea pot avea ca efect revocarea din funcţie a preşedinţilor de instanţe, se pot face, conform proiectului, verificări privind apărarea independenţei unor judecători sau procurori, toate acestea sub controlul ministrului justiţiei, care va putea retrimite la IJ pentru a reface cercetările făcute de inspectori", a declarat Dana Gîrbovan, la dezbaterea 'Quo Vadis, Justiţie?', organizată de o fundaţie culturală, la Cluj-Napoca.

Tudose a făcut DEZVĂLUIRI despre rectificarea bugetară. Unde se vor aloca mai mulţi BANI

Premierul Mihai Tudose a declarat, la Antena 3, că rectificarea bugetară va avea loc săptămâna viitoare şi că aceasta va fi pozitivă. De asemenea, el a dezvăluit că vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru Sănătate. Întrebat despre acuzaţiile la adresa Guvernului, potrivit cărora creşterea economică se duce în majorarea salariilor şi pensiilor, şi mai puţin în zona de investiţii, Tudose a precizat că "toţi oamenii de bună-credinţă s-au uitat peste nişte cifre. INS nu minte. Când cel mai mare procent din această creştere e dat de zona industrială, de exporturi, eu cred că suntem în direcţia bună. Noi ne-am apucat şi de spitale şi de autostrăzi şi de pensii şi salarii. O problemă este că un spital durează doi trei ani să-l faci, dar pensia poţi să o dai din a doua zi. De când am ajuns la guvernare, am început să facem viaţa românilor mai bună".

JURNALUL NATIONAL

Mihai Tudose, după ce Ungaria şi-a retras sprijinul aderării României la OCDE: "Nu cred că statul ungar va juca la asemenea nivel"

Premierul Mihai Tudose a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea, la Sinteza zilei, de la Antena 3, despre noua lege a pensiilor, despre situaţia salariilor din mediul privat, dar şi despre cel mai recent atac al Ungariei la adresa României, pe tema aderării ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). "Această inflamare s-a produs cu începerea anului şcolar. MAE român a ieşit cu un comunicat, cel ungar a ieşit cu altul. Eu nu cred că statul ungar va juca la asemenea nivel, şi că, de fapt, e o interpretare eronată. Vom încerca să spunem exact ceea ce se întâmplă. E o problemă în justiţie, dar şi o problemă a consiliului local. Întotdeauna, înainte de alegerile din Ungaria, încep mici probleme şi la noi. Noi nu le facem nimic celor două milioane de cetăţeni maghiari din România, au toate drepturile", a spus el.

Incredibil! Comunicatul care l-a DEMIS pe Tutuianu este inca valid pe site-ul MAPN! Urmeaza si Ciolacu?

La 24 de ore de la difuzarea comunicatului M.Ap.N. CARE A DETERMINAT DEMISIA MINISTRULUI ŢUŢUIANU, acest comunicat este încă în vigoare. Nu este anunţată nici demisia ministrului, nici propunerea Guvernului ca postul vacantat să fie ocupat de Ciolacu. Urmează faza a doua a scandalului?

Ghiţă şi goana după valiza diplomatică

Sebastian Ghiţă a sponso­rizat, printr-una din firmele sale, deplasarea la Belgrad a unei delegaţii a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) cu doar câteva zile înainte să fugă din România pentru a se refugia, culmea ironiei, chiar în Serbia. Peşcheşul oferit MAE de către Teamnet World Professional Services SRL în decembrie 2016 apare în evidenţele instituţiei conduse atunci de Lazăr Comănescu ca sponsorizare oferită cu titlu de protocol. Ministerul a primit, de altfel, în ultimele trei luni din 2016, de zece ori mai multe sponsorizări decât în toată perioada ianuarie-septembrie 2016. Teamnet World Professional Services SRL a sponsorizat MAE cu 9.000 de lei, pe 09.12.2016, cu titlu de protocol, pentru o depla­sare a oficialilor ministeriali la Belgrad.

Evazioniştii şi afaceriştii corecţi, băgaţi în aceeaşi oală de Guvern

De la 1 octombrie, noua ordonanţă privind plata defalcată a TVA adoptată pe 30 august şi publicată pe 31 august în Monito­rul Oficial (OG 23/2017) se va aplica opţional de către persoanele juridice care doresc acest lucru, aplicarea ei urmând să devină obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Prin noul act normativ, care a declanşat vii dezbateri în mediul de afaceri, Guvernul susţine că se va realiza un mecanism îmbunătăţit de colectare a taxei pe valoarea adăugată, în condiţiile în care la ora actuală TVA-ul reprezintă în România cea mai importantă sursă de venit a buge­tului general consolidat (24,4% în 2015 şi 23,1% în 2016). Pe de altă parte, un sondaj realizat de către Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii arată că 97,5% dintre respondenţi nu susţin plata defalcată a TVA.

NATIONAL

Sistemul, lăsat fără calul troian din PSD

După alegerile parlamentare din 2016, deşi PSD a câştigat detaşat puterea politica in România, au apărut tot felul de sincope in guvernare si crize in partid. Aceste spasme au fost generate de cozile de topor ale "sistemului" care încă aplica principiul: "Nu contează cine câştigă alegerile, noi guvernăm". In aceasta categorie se înscriu Victor Ponta, Sorin Grindeanu si, mai nou, fostul ministru al Apărării si şeful Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu. Fiecare dintre cele trei personaje au fost bănuite că au legături suspect de apropiate cu serviciile secrete. Ţuţuianu a încercat destabilizarea Guvernului si decredibilizarea internaţionala a României. Deşi nu face parte din reţeaua Ponta - Ghiţă - Grindeanu, fostul ministru al Apărării a avut si el un protector apropiat din zona serviciilor, nimeni altul decât Viorel Hrebenciuc, marele păpuşar din perioada Năstase.

"Maimuţoi" pus cu japca peste SRI!

Deşi funcţia de preşedinte al Comisiei comune permanente pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Roman de Informaţii este vacantă de câteva luni bune, de când Adrian Ţuţuianu a fost promovat vremelnic la conducerea Ministerului Apărării Naţionale, niciun parlamentar nu se înghesuie să pună mana pe acest post. Deşi este, de departe, cel mai important in lupta pentru "resetarea" sistemului. Iar simpla citire a componentei comisiei este suficienta sa "legendeze" varianta că parca SRI-ul si-a făcut din start cărţile ca nu cumva să aibă vreo grija cu controlul parlamentar.

Începe meciul Merkel-hackerii lui Putin

Acuzata de ingerinţe in alegerile prezidenţiale americane si franceze, nu pare sa existe nici un dubiu că Rusia va încerca să influenţeze in propriile-i interese voturile din Germania. Ministrul german de Interne a publicat, de altfel, un recent avertisment public cu privire la potenţialele cyberatacuri si campanii de dezinformare ruseşti in perspectiva alegerilor. Însă, pentru expertul Joerg Forbrig, citat de Slate, Germania va fi o nucă prea tare pentru Vladimir Putin. Presa germană constituie un scut important împotriva influentelor ruseşti. Media publica, cu un jurnalism mereu echilibrat si de calitate, se bucură de încredere zdrobitoare din partea cetăţenilor germani. Media privată, online si print, nu au căzut in polarizare si senzaţionalism, cum predomină in alte ţări.

PUTEREA

UNGARIA, şantaj diplomatic la adresa ROMÂNIEI

Autorităţile ungare au anunţat miercuri că au suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Ministerul român al Afacerilor Externe precizând că reacţia statului vecin "contravine mesajelor de deschidere recente". Mai mult, MAE apreciază că asocierea sprijinului cu evenimente recente este "complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă", iar o abordare condiţională este respinsă de statul român, informează Agerpres.

KOVESI, despre o eventuală demisie: "Nu, în nici un caz!"

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat Agerpres, că nu intenţionează să demisioneze din funcţie, dar, întrebată dacă se vede făcând altceva decât DNA, ea a replicat că ar putea să devină mamă. "Nu (demisionez - n.r.). În niciun caz. O să ne continuăm treaba. Împreună cu echipa cu care sunt o să ne continuăm treaba, la fel ca şi până acum", a afirmat şefa DNA. Întrebată dacă se vede făcând altceva decât DNA, dacă rămâne în sistem sau îşi doreşte să evolueze din punct de vedere al carierei în alt domeniu, Kovesi a răspuns: "Aş putea să devin mamă, nu?". Despre cel mai greu moment la conducerea DNA, ea a promis că acest lucru o să îl dezvăluie la terminarea mandatului.

ROMANIA LIBERA

Medici care aveau contracte cu serviciile de informaţii au băgat în buzunar banii încasaţi de la Casa de Sănătate pentru bolnavii fictivi

Banii încasaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru bolnavi fictivi şi servicii medicale neprestate s-au dus la firme deţinute de către medici de la spitale prestigioase din Bucureşti. Unii dintre aceşti medici aveau contracte inclusiv cu sistemul de ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie. Poate chiar mai grav, unul dintre afacerişti avea acces direct la Sistemul Informatic Unic Integrat şi deţinea ilegal două token-uri de semnătură electronică aparţinând unor medici, în baza cărora a întocmit acte medicale false, utilizând fără drept semnăturile electronice a doi medici. Sistemul Informatic Unic Integrat este o bază de date care conţine toate informaţiile medicale ale românilor. Acest sistem este păzit de Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru că reprezintă o tentaţie pentru spionajul economic din domeniul farmaceutic.

FMI îi dă replica lui Tudose, după ce a fost acuzat că a greşit prognozele legate de România

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) îi răspund premierului Mihai Tudose, care, după întâlnirea cu aceştia, a afirmat că "au cam greşit" ultimele două previziuni cu privire la economia României. Prognozele realizate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) cu privire la evoluţiile economice sunt bazate pe datele anunţate până la momentul realizării lor, însă rezultatele finale sunt influenţate de decizii care deseori sunt luate ulterior, au declarat, ieri, pentru Agerpres, reprezentanţii FMI.

Cazul "Roşia Montană" se prăfuieşte de 15 ani în sertarele procurorilor, în vreme ce România riscă să plătească despăgubiri de 4,4 miliarde dolari

Contribuabilul român ar urma să achite o notă de plată foarte piperată în urma neînceperii proiectului exploatării aurifere de la Roşia Montană. În tot acest timp, procurorii refuză să redeschidă un dosar pe această temă. Gabriel Resources Ltd. a solicitat ţării noastre despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari în procesul de arbitraj, sub formă de compensaţii pentru pierderile suferite. Acţiunea a fost depusă la un tribunal arbitral constituit sub auspiciile Centrului Internaţional al Băncii Mondiale pentru reglementarea disputelor legate de investiţii (ICSID). O decizie nu poate fi pronunţată mai devreme de toamna anului 2019. Gabriel Resources acuză autorităţile române că, "prin acţiuni şi lipsă de acţiuni", a blocat implementarea pro­iectului de exploatare minieră, fără nicio compensaţie, şi a cauzat companiei "pierderi semnificative".

ZIARUL FINANCIAR

Bugetele multinaţionalelor, date peste cap: salariile angajaţilor au crescut peste prognoze, 4,9% în ultimul an

Salariile angajaţilor din multinaţionalele prezente în România au cres­cut, în medie, cu 4,9% în 2016, cu 1,1% peste prognozele făcute de angajatori în 2015, arată rezultatele studiului salarial realizat de firma de consultanţă în management şi executive search Korn Ferry Hay Group. Cele mai mari creşteri salariale s-au realizat în industria auto (+7%), în sectorul IT&C (+6,4%), în retail (+5,3%) şi în sectorul ser­viciilor de externalizare de tip "shared" (+5,02%). Majoritatea companiilor multinaţionale au fost obligate să crească salariile mai mult decât au prevăzut cu un an în urmă. În 2016, salariile angajaţilor au crescut cu 4,9%, deşi anterior companiile prognozaseră o creştere de 3,8%. Pentru 2017, pre­viziunea de creştere salarială este de 4,5%.

Se anunţă o nouă revoluţie care porneşte din Anglia: Marea Britanie îşi forţează companiile să publice diferenţele salariale dintre directori şi angajaţi

Marea problemă economică şi socială a acestui deceniu este inegalitatea care ia diferite forme. Cea mai gravă este cea a distribuirii veniturilor. Îngrijorată de inegalitatea în creştere, Marea Britanie a anunţat la sfârşitul lunii august o serie de măsuri menite să sporească transparenţa privitoare la plăţile primite de executivii din companii, sperând astfel să crească presiunile asupra companiilor care oferă pachete generoase de plăţi şefilor, dar limitează plăţile angajaţilor de rând. Observatorii apreciază că măsurile vor determina angajaţii să ceară majorări de salarii. Propunerile includ un plan de a obliga toate companiile listate public să-şi facă public raportul salariilor, comparând salariile CEO-ului cu cel al angajatului de rând, cât şi cel de a crea un registru al companiilor care s-au confruntat cu opoziţia acţionarilor faţă de nivelul plăţilor oferite executivilor, potrivit New York Times.

Românii investesc mai mult ca francezii în reparaţii şi amenajări de locuinţe

Creşterea salariilor şi a consumului se reflectă în vânzările magazinelor de bricolaj de pe piaţa locală, iar clienţii sunt dispuşi să lase mai mulţi bani la casă faţă de acum trei ani. "În medie fiecare client care intră în România într-un magazin Leroy Merlin cumpără zece articole. Per total, anul acesta vom ajunge la un total de 10 milioane de clienţi, iar anul acesta vom vinde 100 de milioane de produse. Vindem mai mult ca în Franţa deoarece acolo casele sunt deja echipate cu tot ce au nevoie. Aici oamenii în continuare repară şi construiesc, în timp ce francezii investesc mai mult în decoraţiuni", a declarat Frederic Lamy, director general al Leroy Merlin România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb