REVISTA PRESEI 07.11.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 7 noiembrie 2014

ADEVARUL

Statul se contrează cu Rompetrol pe fondul de investiţii de un miliard de dolari

Memorandumul convenit de Guvern cu Rompetrol prevede achiziţia unui pachet de 26,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare pentru 200 de milioane de dolari şi înfiinţarea unui fond de investiţii care să aibă proiecte de până la un miliard de dolari. Rompetrol a anunţat deja public în ce ar dori să investească, respectiv extinderea reţelei de benzinării şi o centrală pe cogenerare pe platforma de la Năvodari, proiecte care totalizează 350 de milioane de dolari. Numai că Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, spune că Rompetrol a propus cumpărarea de benzinării deja construite, idee respinsă din start de către stat. Autorităţile vor ca investiţiile făcute de acest fond să genereze noi locuri de muncă, valoare adăugată în economie şi profit. Statul vrea ca fondul de un miliard de dolari ce va fi constituit împreună cu Rompetrol să realizeze investiţii în extinderea depozitelor de gaze naturale sau într-un combinat chimic

De ce fug Ponta şi Iohannis de o confruntare faţă-n faţă

Victor Ponta şi Klaus Iohannis se invită reciproc la o confruntare tête-à-tête, dar niciunul dintre ei nu vrea să accepte condiţiile impuse de celălalt. De ce se feresc candidaţii de o confruntare şi pe cine avantajează lipsa unei dezbateri înainte de turul II? Ponta nu acceptă ca dezbaterea să aibă loc în altă parte decât la cele patru televiziuni de ştiri stabilite de echipa sa, pe când Iohannis vrea ca ambii să accepte invitaţia Universităţii din Timişoara de a fi gazda confruntării dintre cei doi. În ultimele zile, tema dezbaterii dintre cei doi finalişti s-a transformat într-un joc de ping-pong început chiar din a doua zi după primul tur al alegerilor. Analistul politic, Adi Zăbavă, crede că Ponta evită să aibă loc o singură confruntare cu Klaus Iohannis pentru că se teme de un posibil eşec care nu ar mai putea fi recuperat. Prezidenţiabilul ACL i-a propus lui Victor Ponta ca echipele lor de campanie să poarte negocieri privind locul şi temele de discuţie ale confruntării.

Cum coace Tăriceanu majorarea cotei unice şi care este fiscalitatea în alte ţări din Europa

Aflat în capul listei cu nominalizări pentru funcţia de premier în cazul în care Victor Ponta ar câştiga alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu crede că o reanalizare a nivelului cotei unice, în sensul creşterii, este necesară pentru a avea investiţii publice mai mari. În plus, spune fostul premier, România are cea mai scăzută fiscalitate din Europa. "Unii au fetişizat ideea de cotă unică a cărei paternitate mi-o asum, dar nu asta este problema. Problema este nivelul de taxe. Cota unică a fost gândită dintr-un alt motiv, dintr-un motiv de simplificare a cadrului fiscal. Aşadar, ceea ce este însă o problemă care trebuie discutată în România este că românii ar fi foarte fericiţi să trăim cu cotă unică de 16% şi să avem cheltuieli ca şi când impozitele s-ar colecta în Germania sau în Franţa, la nivelul de fiscalitate de acolo", a declarat Tăriceanu. Taxarea medie în România este de 43,2%, potrivit ediţiei pe 2015 a raportului "Doing Business" întocmit de Banca Mondială, în timp ce în Bulgaria este de 27%, în Polonia - de 38,7%, în Croaţia - 18,8%.

Klaus Iohannis acceptă condiţiile Monicăi Macovei

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a anunţat, joi, că va semna scrisoarea Monicăi Macovei, în care aceasta şi-a prezentat condiţiile pe care Iohannis ar trebui să le îndeplinească pentru a avea parte de susţinerea ei în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Candidatul Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale 2014, Klaus Iohannis, alături de co-preşedintele ACL, Vasile Blaga, s-au întâlnesc joi, 6 noiembrie, la Cluj-Napoca, cu toţi co-preşedinţii ACL din Transilvania şi Banat. Liderii ACL au discuta despre rezultatele din primul tur de scrutin şi au pus la punct strategia de campanie pentru cel de-al doilea tur de scrutin. În urma reuniunii, candidatul ACL calificat în turul doi al alegerilor prezidenţiale a susţinut o declaraţie de presă în cadrul căreia a anunţat va semna scrisoarea Monicăi Macovei şi, dacă va fi nevoie, va da un document scris în acest sens:

Sorin Ovidiu Vîntu, de la Jilava, către politicieni: "Domnilor, investiţi în puşcării, investiţi în viitor!"

Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat la Jilava, a debutat recent în blogosferă şi a promis o serie de dezvăluiri care vizează politicienii de top ai ţării. SOV a subliniat, însă, că îşi păstrează secretele până după campania electorală. Până atunci, însă, a redactat texte referitoare la condiţiile din închisoare şi, într-unul dintre cele mai recente, i-a sfătuit pe oamenii politici să investească în penitenciare. "După cum bine ştiţi, o campanie electorală pentru Parlament vă costă între 200 şi 400 de mii de euro. Banii aceştia îi luaţi de la diverşi oameni de afaceri şi îi restituiţi prin contracte cu statul, contracte la nişte preţuri uriaşe, preţuri care cuprind plata datoriei (că doar nu veniţi cu bani de acasă), profitul afaceristului şi încă ceva în plus pentru voi. Aşa că, mai devreme sau mai târziu, veţi scrie alături de mine la celebra revistă a penitenciarului Mlădiţele Jilavei sau alături de Copos, Voiculescu şi alţii la nu mai puţin celebra revistă a penitenciarului Rahova, Înmugurim printre zăbrele", scrie SOV, pe blog. Luxemburg, paradisul marilor profituri

Mai bine de 340 de multinaţionale, dintre care unele cu operaţiuni şi în România, au acorduri fiscale speciale cu autorităţile luxemburgheze, care le permit să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro. Rulându-şi profiturile prin micul ducat european, companiile obţin rate de impozitare mai mici de 1%, faţă de peste 21% - rata medie de impozitare a profitului în UE, sau 40%, rata de impozitare a profitului în SUA. Amploarea beneficiilor fiscale oferite de Luxemburg marilor companii care-şi deschid aici sedii a fost scoasă la iveală de o investigaţie-mamut realizată de 80 de jurnalişti din 26 de ţări, printre care şi România. Cele aproximativ 28.000 de pagini de documente confidenţiale publicate de International Consortium of Investigative Journalists arată cât de departe au mers autorităţile luxemburgheze în concesiile făcute marilor corporaţii.

BANCHERUL

Mugur Isarescu: Statutul Eximbank se poate regandi, pentru a deveni banca de dezvoltare

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ieri, in cadrul conferintei in care a prezentat raportul asupra inflatiei, ca statutul Eximbank ar putea fi regandit pentru ca aceasta sa devina banca de dezvoltare, cu scopul sustinerii mai puternice a finantarii IMM-urilor, in contextul in care ritmul de creditare a firmelor este "mai rau decat firav". Ideea unei banci de dezvoltare este sustinuta de doi reprezentanti ai guvernului Ponta: Eugen Teodorovici, ministrul pentru fondurile europene si Florin Jianu, ministrul pentru IMM-uri. Intrebat de catre Bancherul.ro daca sustine ideea unei banci de dezvoltare, Mugur Isarescu a raspuns: "Raspunsul meu este: hai sa discutam, sa aprofundam problema, nu am cum sa va raspund asa direct. E cazul ca si economistii din Romania sa-si dea cu parerea, pentru ca nu este o decizie pe care sa o ia numai banca nationala, in principal o ia guvernul, daca se doreste o banca de dezvoltare. Si dincolo de orice, e vorba de oameni: ca sa faci o noua banca cu capital de stat, iti trebuie soliditate. Numai daca ne uitam la trecut si incep discutiile. Nu avem un trecut prea glorios aici"

BRD a avut pierderi de 120 milioane lei in trimestrul trei

BRD a suferit o pierdere neta de 120 milioane lei in trimestrul trei al acestui an, din cauza cresterii puternice a costului net al riscului, volumul provizioanelor aferente creditelor neperformante ajungand la 951 milioane lei la finalul lunii septembrie, aproape dublu fata de cele 492 milioane lei de la finalul lunii iunie, conform datelor publicate ieri de banca. In trimestrul 3 din 2013, volumul provizioanelor la BRD a fost si mai mare, depasind 1 miliard de lei. La sfarsitul lunii iunie 2014, BRD a raportat un profit de 122 milioane lei, care a scazut la doar 20 milioane lei in septembrie, ca efect al piederilor aferente costului riscului. Fata de trimestrul 3 din 2013, profitul este in scadere cu 60%. In acelasi timp, BRD si-a diminuat puternic, cu 1,6 miliarde lei, creantele asupra Bancii Centrale, care reprezinta rezervele minime obligatorii (RMO) impuse bancilor de BNR, de la 5,9 miliarde lei in iunie la 4,3 miliarde lei in septembrie.

CURENTUL

Românii din diaspora îi dau lovitura finală lui Victor Ponta pentru 16 noiembrie, cu un simplu apel telefonic

Răzbunarea românilor din diaspora poate întoarce aroganţa angajaţilor din ambasade faţă de cei care voiau să voteze, împotriva PSD. Indignaţi şi umiliţi că nu au putut vota în turul I în străinătate, români din diaspora dau telefoane acasă, la părinţi şi bunici şi le cer să nu voteze cu Ponta la alegerile din 16 noiembrie având un instrument năprasnic de negociere. În judeţul Vaslui de exemplu, statistica în 2013 arăta că sunt plecate la muncă în străinătate peste 100.000 de persoane. Comunitatea vasluienilor de peste hotare este foarte unită. În Spania se organizează chiar mini-campionate de fotbal între echipe formate din consăteni: Comuna X contra Comuna Y. Comunitatea e foarte activa pe facebook şi a pornit un război cu Ponta şi PSD. Rând pe rând, aceştia au început să-şi sune părinţii şi bunicii rămaşi în ţară să le ceară să nu voteze duminica viitoare cu Ponta, promiţându-le că dacă nu fac asta nu vor mai veni în ţară nici măcar în vizită şi anunţându-le că duminică seara le vor suna şi le vor pune sa spună sub jurământ cu cine au votat.

Reţineri în dosarul primarului de la Piteşti: Tudor Pendiuc, fiica sa şi mai mulţi oameni de afaceri

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost reţinut joi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au declarat surse judiciare. El este acuzat, potrivit surselor citate, de săvârşirea unor fapte de corupţie, şi anume abuz în serviciu şi luare de mită în legătură cu iniţierea unui proiect de modernizare a serviciului public de transport local de călători în Piteşti. Alături de edil au fost reţinuţi Florin Barbu, Constantin Scarlat, director general SC CNCD, iar anterior alte două persoane - Valentin Vişoiu, asociat la SC CNCD SA, şi fiica primarului, Ema Pendiuc. Ei vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Sursele citate au precizat că Ema Pendiuc este acuzată de complicitate la luare de mită iar Valentin Vişoiu de complicitate la avut în serviciu şi dare de mită. Potrivit datelor de la dosar, mita în acest caz se ridică la un milion de euro.

Lacătul - de Tia Şerbănescu

Scenă semnificativă în curtea MAI: dârdâind de frig o oră întreagă (în uniforme de vară) angajaţii aşteptau aliniaţi cu fanfara militară lângă ei, să vină marele Ponta să dea cheile maşinilor noi cu care înzestrase ministerul. Aşa e ritualul la noi: singurul care dă chei (de maşini, de locuinţe, de sedii) e Ponta. Ceilalţi stau drepţi şi aşteaptă cheile. Într-un cuvânt, sunt la chei. Cei doi, Ponta şi Tăriceanu, au şi început să iasă împreună la tv şi s-au fotografiat pentru afişele de turul doi - ca să nu mai stea Ponta singur pe toţi stâlpii. Le stă bine laolaltă: unul minte, altul trădează. Chiar se completează. În fine, case de piatră. Iar noi să dârdâim puţin şi la botez. În partea dreaptă, Iohannis e aproape singur. Dl. Antonescu nu s-a implicat deloc - pesemne de dragul amintirilor cu Ponta, mulţi lideri liberali au trădat dreapta votând cu stânga iar d-nele Udrea şi Macovei s-au lăsat greu. "Trecerea mea de la pisic la James Bond nu mi-a prins rău" a mărturisit (referindu-se la acuzaţia de ofiţer acoperit) Ponta care aduce vag a Bond. Mai bine pisic decât James Bond, mai bine neamţ decât vagabond.

CURIERUL NATIONAL

ASF revoluţionează piaţa RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat ieri, în­tr-o conferinţă de presă, care sunt principalele modificări aduse normei RCA, act normativ care va intra în vigoare la 1 ianuarie. Asigurătorii nu mai au voie să vândă poliţele pe pierdere, ceea ce ar putea însemna creşterea tarifului practicat. Fiecare poliţă va conţine tariful, notificat în prealabil de ASF şi imposibil de modificat timp de un an, precum şi toate costurile şi cheltuielile de intermediere. Oferta de preţ trebuie să conţină criteriile specifice clientului: vârsta, domiciliul, marca maşinii etc.

Juncker, în lumina reflectoarelor după descoperirea schemei fiscale Luxemburg

Guvernele din Europa şi din întreaga lume au pierdut cursul a miliarde de euro din potenţialul impozit pe venit, din cauză că mai multe companii şi-au canalizat profiturile lor prin intermediul Luxemburgului, se arată într-o anchetă realizată în 32 de ţări de Consorţiul Jurnaliştilor de Investigaţie şi mass-media. Printre cele 343 de companii vizate, se află şi producătorul de mobilier suedez Ikea, o instituţie financiară germană - Deutsche Bank şi compania de tehnologie americană Apple, care potrivit investigaţiilor au pus în aplicare structuri financiare complexe pentru a plăti cât mai puţin impozit posibil. Aceste scheme au fost aprobate de administraţia financiară din Luxemburg, la momentul când Jean-Claude Juncker se afla în poziţia de premier.

Isărescu nu are un candidat de premier favorit

Guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu nu are o preferinţă specială pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care aceasta se va elibera prin câştigarea alegerilor prezidenţiale de către actualul premier Victor Ponta. "Lucrăm cu orice premier pe care îl dă ţara", a declarat ieri şeful băncii centrale în cadrul unei conferinţe de presă. Isărescu a făcut precizarea la o întrebare a Curierului Naţional legată de propunerile lansate de candidatul Ponta pentru o preluare a şefiei Guvernului la cumpăna dintre ani. Cele trei nume avansate erau cele ale fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, a vicepreşedintelui BNR Florin Georgescu şi a actualului şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior.

Economia nu plânge după banii furaţi de la stat

Reducerea investiţiilor de stat raportată în statisticile recente ar putea să nu fie un element alarmant pentru economia naţională, ci chiar să reflecte o gestiune mai bună a banului public, a declarat ieri într-o conferinţă de presă guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu. Când pentru un metru pătrat de stradă plăteşti mai puţin, atunci poate însemna că faci mai mult cu sume reduse de bani, a explicat raţionamentul său şeful băncii centrale. El a precizat că nu are date în acest sens, dar că reprezintă o ipoteză care merită să fie luată în calcul. Un argument în acest sens ar putea fi acela că date disponibile pe portalul BNR indică un nivel în creştere al economisirilor la nivelul autorităţilor locale, iar excedentul bugetar raportat la 1 octombrie a.c. vine în acelaşi sens. "Cred că bătălia asta cu corupţia are şi ea efecte pozitive. (...) Se eliberează sume imense într-un asemenea efort", a declarat Isărescu.

EVENIMENTUL ZILEI

Şpaga lui "Mitică Ceferică" pentru directorii de la Căile Ferate: bani şi vacanţe de lux

Detalii inedite apar în referatul procurorilor DNA, prin care s-a cerut arestarea milionarului Călin Mitică, patronul companiei Transferoviar, şi a altor şase persoane. Judecătorii au respins cererea, dar procurorii DNA au contestat sentinţa. Potrivit DNA, mituirea funcţionarilor era făcută de trei apropiaţi ai lui Mitică: Kinga Mădărăşan- director general Transferoviar, Adriian Ştefan -director infrastructură Transferoviar şi Dumitru Bărbăcuţi- director general Remarul 16 Februarie. "Beneficiarii" erau: Georgel Mihuţ -directorul Salinei Ocna Dej, Teodor Gavriş - director Tracţiune CFR Călători, şi Laurenţiu Seceleanu - director CFR Galaţi. Mita era dată sub diverse forme. De exemplu, Seceleanu a primit de la Adriian suma de 25.000 de lei într-o parcare a unui supermarket. Soţia directorului CFR, Liliana Seceleanu, a fost angajată la Tranferoviar şi a încasat salariu timp de un an. De regulă, şefii cei mari erau plătiţi pentru serviciile lor prin virament bancar, iar plata se făcea în conturile unor firme controlate de rude.

PROTESTE la Bruxelles. Peste 100.000 de oameni au ieşit în stradă din cauza măsurilor de austeritate

Protestatarii au manifestat împotriva măsurilor de austeritate anunţate de noul guvern de dreapta, numărul acestora fiind estimat la aproximativ 100.000 de către forţele de ordine, în timp ce sindicaliştii susţin că au fost cu 30.000 mai mulţi. Sindicatele, care au organizat marşul împreună cu partidele de stânga, au evocat până la 130.000 de participanţi. Organizatorii au salutat mobilizarea "istorică" ce a depăşit cu mult ultimele manifestaţii naţionale împotriva măsurilor de austeritate, organizate în 2011 şi 2013. Zeci de mii de persoane, purtând haine în roşu, verde şi albastru, culorile celor trei mari sindicate belgiene, au manifestat pe marile bulevarde din centrul oraşului.

DOSARUL EADS. Vasile Blaga, acuzat că a luat mită de 80.000 de euro. Banii ar fi ajuns în campania lui Băsescu

Numele lui Vasile Blaga apare în dosarul EADS, potrivit informaţiilor prezentate în exclusivitate de România TV. Liderul PDL este acuzat că a luat 80.000 de euro mită în cel mai mare dosar de corupţie din România, iar banii ar fi fost folosiţi pentru finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Dezvăluirea a fost făcută în faţa procurorilor de către un martor în acest dosar. Potrivit România TV, Claudiu Florică l-a denunţat pe Vasile Blaga (ministru de interne în perioada în care s-a semnat contractul pentru securizarea frontierelor) că a luat mita de 80.000 de euro în dosarul EADS.

JURNALUL NATIONAL

Traian Băsescu nu scapă de dosarul "Flota"

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, susţine că după terminarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu dosarul "Flota" ar putea fi redeschis. Controversatul dosar în care Traian Băsescu a fost inculpat după ce au dispărut navele maritime româneşti a fost curăţat de procurorii anticorupţie. Fostul procuror şef al DNA, Daniel Morar a anunţat în februarie 2008 că dosarul a fost închis încă din decembrie 2007, deşi, iniţial statul român a fost prejudiciat cu aproximativ 275 milioane de euro. Mai mult, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a ţinut să facă câteva precizări importante legate de dosarul "Flota": "în timp ce era domnul Traian Băsescu ministru al Transporturilor, a început anchetarea sa pentru dosarul < Flota >. A durat foarte mult. În 1999 a fost gata prima expertiză care îl punea pe primul plan ca responsabil pentru o uriaşă fraudă de aproape 300.000 de euro. Exista o expertiză înaintată Parchetului General."

Judecătorii Dan Lupaşcu şi Viorica Costiniu de la CAB au admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Dan Voiculescu

Portalul lumeajustitiei.ro prezinta încheierea din 15 octombrie 2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de apăratorul lui Dan Voiculescu, avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Judecatorii Dan Lupaşcu şi Viorica Costiniu de la Sectia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti judecă, marţi 11 noiembrie 2014, contestaţia în anulare a lui Dan Voiculescu împotriva deciziei din controversatul dosar "Telepatia", prin care magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea au dispus condamnarea acestuia la 10 ani de închisoare. Potrivit incheierii formulate de judecatori, profesorul Mateuţ a invocat în cerere nu mai puţin de trei cazuri, din cele nouă prevăzute de lege, prin care este permisă recurgerea la această cale extraordinară de atac.

Nu mai avem risc politic în an electoral

Luna octombrie ne-a prins cu excedent bugetar, o premieră în politica post-decembristă, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României nu mai există riscul politic în anul electoral, adică economia românească nu mai riscă să derapeze ca urmare cheltuielilor mai mari pe care de regulă le înregistrează bugetul în anii alegerilor. Explicaţia este simplă: în conturile statului sunt acum mai mulţi bani, ca urmare a măsurilor luate de Guvern. "Din ce am citit nu s-au cheltuit banii, mai ales la autorităţile locale. Dupa cum ştiţi, banii Finanţelor sunt aici la BNR. Mă uit în fiecare dimineaţă în conturi şi văd cât de mulţi bani sunt. Nu se cheltuiesc, aşa se face că ne-a prins octombrie cu excedent bugetar, o premieră în politica post-decembristă mai ales în an electoral", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

NATIONAL

Profil de turnator in Romania

Desi a dat cu subsemnatul mai mult decat oricare alt denuntator, Nelu Iordache nu a reusit sa-i sprijine pe procurori in retinerea si arestarea niciunui "peste mare". Asa ca, practic, se poate spune ca Iordache a scris mult si prost, el nebeneficiind prin urmare de nicio favoare permisa de lege. La polul opus, prototipul "denuntatorului destept" este reprezentat de catre un alt om de afaceri, Claudiu Florica. Prins de doua decenii in zeci de combinatii in care arunca nemijlocit cu spagile si in stanga si in dreapta, manjind practic orice politician intalnit in cale, indiferent ca era de la Putere sau din Opozite, boss-ul de la Fujitsu Siemens Computers a reusit sa-si negocieze la sange intelegerile facute cu procurorii. Si iata cum, spre deosebire de Nelu "Sadoveanu" Iordache, Claudiu Florica a scris scurt si la obiect, el fiind "fitilul" care a aprins atat "bomba" Microsoft, cat si pe cea a noului dosar de proportii pe cale sa explodeze, este vorba de EADS.

Ungureanu da alarma in ACL

Razvan Ungureanu critica aducerea PRM alaturi de actuala coalitie guvernamentala si avertizeaza asupra pericolului "refacerii patrulaterului rosu" - alianta aflata la guvernare in anii '90. Ungureanu face referire la guvernarea Vacaroiu, in care PSD-ul (numit PDSR in aceea vreme) a cooptat la putere alte trei partide recunoscute drept "rosii"si nationaliste - Partidul Unitatii Nationale a Romanilor (PUNR), Partidul Socialist al Muncii (PSM) si PRM, combinatie politica botezata de presa "patrulaterul rosu". Victor Ponta afecteaza imaginea Romaniei "oferind un colac de salvare nationalismului cel mai abject si mai neeuropean cu putinta", acuza acum Ungureanu.

PUTEREA

Tudor Pendiuc, eternul primar al Piteştiului, ridicat de DNA

Tudor Pendiuc (PSD), eternul primar din Piteşti, a fost dus cu mascaţi, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a da explicaţii cu privire la atribuirea unor contracte pentru transportul public din municipiu, pentru care ar fi luat mită un milion de euro. Procurorii DNA au făcut percheziţii la locuinţa lui Pendiuc, la Primărie, la sediile mai multor firme şi la domiciliile mai multor persoane. La închiderea ediţiei, procurorii nu luaseră o măsură cu privire la primarul Piteştiului. Tudor Pendiuc este la al şaselea mandat de primar al municipiului Piteşti, pe care îl conduce de 22 de ani. Dosarul de corupţie în care este anchetat vizează fapte din perioada 2007-2014, în legătură cu transportul public din municipiu.

Isărescu: "Benzină mai scumpă, tutun şi alcool mai ieftine!"

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%. Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel mai probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului. "La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite", a spus Isărescu la prezentarea raportului trimestrial privind inflaţia. Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.

Predoiu. Monstrul Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că în al doilea tur al prezidenţialelor speră ca oamenii să vadă că Victor Ponta este un monstru "care se ascunde în spate, sub rânjetul ăsta de copil nevinovat". Este revoltător să scoţi toţi monştrii ăştia care au bântuit societatea românească din dulap. Ura între oameni, sciziunea între categorii sociale, între provinciile româneşti. (...) Am circulat în ultimul an peste 140 de mii de kilometri pe roţi, în ţară. Nu există această diferenţiere, sigur că există regionalisme, sigur că fiecare e mândru de ţuica din judeţul lui, vinul care se face în alt judeţ. Aia e altceva. Dar nu există în capul nici unui român, poate în capul sec al domnului Ponta, această idee de a fi fracturaţi, de a fi despărţiţi", a declarat Predoiu.

ROMANIA LIBERA

PSD a cumpărat liniştea revoluţionarilor înainte de alegeri

În a patra zi de campanie electorală a primului tur al alegerilor, PSD a semnat un protocol cu asociaţiile de revoluţionari în care le promite reluarea plăţii indemnizaţiilor. Scopul, spun revoluţionarii, a fost să-i reducă la tăcere până după alegeri. Pe 6 octombrie 2014, la începutul campaniei prezidenţiale pentru primul tur al scrutinului pentru alegerea preşedintelui, se semna, la Bucureşti, un protocol între Partidul Social Democrat şi nouă asociaţii de revoluţionari. "Obiectul prezentului protocol îl reprezintă susţinerea acordată de către Partidul Social Democrat la nivel parlamentar şi guvernamental pentru alocarea fondurilor necesare la bugetul de stat în vederea reluării plăţilor privind indemnizaţiile reparatorii pentru incontestabi­lii "Luptători pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989", precizează documentul.

Verificarea voturilor multiple durează 6 luni, deşi ar fi putut avea loc în timp real

Numărul alegătorilor pe listele suplimentare s-a dublat la prezidenţialele de duminică, faţă de alegerile din 2009. Creşterea acestor cifre, mai ales în judeţe fără opoziţie, industrie şi potenţial turistic a generat controverse. Suspiciunile puteau fi îndepărtate dacă politicienii luau măsuri pentru depistarea votului multiplu în timp real. La primul tur al alegerilor prezidenţiale au votat 9.723.232 de alegători, din care 1.126.284 pe liste suplimentare, iar 76.016 au utilizat urna specială, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central (BEC). Procentul celor care au votat pe liste speciale este de 11,5% din totalul alegătorilor. Listele suplimentare sunt destinate alegătorilor care se află în altă localitate faţă de cea de domiciliu - studenţi, navetişti, turişti. În 2010, Autoritatea Electorală Permanentă a desfăşurat, împreună cu STS, un program-pilot de verificare a votului multiplu în timp real. Prin introducerea datelor în calculator, în fiecare secţie de votare, operatorii puteau să identifice în timp real dacă respectivul CNP a mai fost folosit pentru vot. În ciuda succesului programului-pilot, acesta a fost stopat.

Incorect politic despre alegerile prezidenţiale

Există câteva adevăruri despre români pe care le eludăm în mod constant stingheriţi de ceea ce vedem în oglindă, de la naţionalismul primitiv care caracterizează o bună parte a populaţiei la provincialismul balcanic al fostului Regat şi până la cultul meschin al pomenii. Dacă vrem să înţelegem cum este posibil ca un impostor intelectual, un personaj extraplat din punct de vedere moral şi un laş cinic precum Victor Ponta să ajungă la doi paşi de a deveni şeful statului, atunci ar fi bine să ne înfruntăm demonii şi să ne privim aşa cum suntem. Românii nu sunt buni, drepţi şi primitori aşa cum ne mângâie propaganda naţionalismului duios. Sunt, mai degrabă, invers: meschini, corupţi şi intoleranţi până la xenofobie. Dacă nu vă place acest portret incorect politic şi vreţi să dovediţi că este greşit, atunci ştiţi ce aveţi de făcut pe 16 noiembrie. Nu trebuie să v-o spunem noi.

ZIARUL FINANCIAR

Zona Barbu Văcărescu - Floreasca s-a schimbat radical în plină criză prin investiţii de 600 mil. euro

Pe o rază de mai puţin de un kilometru în jurul staţiei de metrou Aurel Vlaicu, investitorii imobiliari au construit şi continuă să ridice clădiri de birouri în care la final ar putea lucra 40.000 de oameni. Doi dintre investitori - sud-africanul Martin Slabbert şi grecul Ioannis Papalekas - vor să controleze această zonă care până la venirea crizei era, din punct de vedere imobiliar, doar o pată gri pe harta Capitalei. Cea mai înaltă clădire din România, cel mai scump mall vândut în Bucureşti, primul proiect de pe piaţa locală al grupului suedez Skanska şi sediul unor companii precum Oracle, Raiffeisen, PwC, Colgate-Palmolive sau Exxon au în comun perimetrul format în jurul străzilor Fabrica de Glucoză şi Barbu Văcărescu, pasajului Pipera şi calea Floreasca. La începutul crizei, în această zonă era doar fostul sediu al grupului Oracle, dezvoltat de Raiffeisen Evolution, un showroom auto al grupului Porsche, câteva clădiri mai vechi şi mult teren disponibil pentru construcţii.

Alpha Bank: Vom continua să investim în România

Grupul Alpha Bank va continua să investească în România şi va fi alături de clienţii ei de aici şi în anii care vor urma, a declarat la Bucureşti Artemios Theodoridis, directorul general al Alpha Bank Grecia. "Alpha Bank a depăşit cu bine testul de stres al Băncii Centrale Europene, confirmând că grupul nostru operează cu un capital suficient. În acest context, Alpha Bank îşi reafirmă angajamentul faţă de România, o ţară în care ne-am desfăşurat cu succes operaţiunile timp de 20 de ani. Vom continua să investim în România şi să fim aproape de clienţii noştri", a menţionat el. Bancherul grec a venit la Bucureşti la aniversarea a 20 de ani de la lansarea Alpha Bank pe piaţa românească.

România a plătit 4,3 mld. euro pe autostrăzi, suficienţi pentru 700 km

Cu 644 km de autostrăzi, dintre care numai 530 construiţi după Revoluţie, România rămâne prinsă în "păienjenişul" subdezvoltării infrastructurii. Compania Naţională de Au­tostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a plătit 4,3 miliarde de euro pentru proiecte de autostrăzi în perioada 2008-2014, iar în acelaşi interval reţeaua locală de şosele de mare viteză s-a mărit cu doar 373 de kilometri, numărând în prezent 644 de kilometri, potrivit unei analize a ZF pe baza informaţiilor transmise de compania de drumuri. Cu suma pe care CNADNR a cheltuit-o începând din 2008 până în prezent se puteau construi peste 700 de kilometri de autostrăzi, dacă se ia în calcul un cost mediu de 6 milioane de euro/kilometru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb