REVISTA PRESEI - 09.04.2011

Willy Homner
Revista Presei / 9 aprilie 2011

ADEVĂRUL

Record istoric: benzina a depăşit şase lei/litru

Cele mai scumpe sortimente de benzină costă peste şase lei pe litru, după ce companiile petroliere au majorat preţul carburanţilor. Scumpirile nu se vor opri aici, deoarece cotaţiile internaţionale ale petrolului vor continua să crească. Preţul de referinţă al carburanţilor a depăşit pragul psihologic de şase lei pe litru, după ce principalele companii petroliere de pe piaţă au scumpit benzina şi motorina cu nouă bani. Astfel, cea mai scumpă benzină costă la Petrom 6,01 lei pe litru, iar în staţiile Rompetrol a ajuns la 6,02 lei. Cea mai ieftină este OMV Carrera 95, cu un preţ de 5,21 lei pe litru.

Preţul petrolului Brent a depăşit 124 de dolari, ajungând la maximul ultimilor doi ani şi opt luni

Preţul petrolului Brent a depăşit valoarea de 124 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani şi opt luni, după ce atacuri asupra unor exploatări petroliere din Libia au provocat temeri privind întreruperea livrărilor din această ţară o lungă perioadă de timp, transmite Reuters. Preţurile materiilor prime au avut un trend general pozitiv, ca urmare a aşteptărilor ca redresarea economiei mondiale să alimenteze cererea. Continuarea conflictelor în Orientul Mijlociu şi îngrijorarea că amânarea alegerilor din Nigeria va provoca un nou val de violenţe au influenţat piaţa.

Cinci portiţe prin care a putut fugi Dinel Staicu

Dinel a dispărut cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei prin care a fost condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. A fost dat în urmărire internaţională, iar autorităţile sunt încrezătoare - cel puţin declarativ - că Dinel va ajunge în scurt timp după gratii. Lacunele legislative, cârdăşia cu şeful Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dezinteresul judecătorilor care au decis condamnarea fostului miliţian de a institui împotriva sa măsura interdicţiei de a părăsi ţara sau refuzul magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 2 de a accepta această măsură preventivă împotriva lui Dinel Nuţu au făcut ca acesta să ia drumul străinătăţii.

Victor Ponta: "Fac un apel către primari, medici şi asistente să redeschidă spitalele închise de Guvernul Boc"

Aflat la Braşov pentru a semna protocolul de colaborare al Uniunii Social Liberale, Victor Ponta, preşedintele PSD, a făcut un apel către primarii, medicii şi asistentele din ţară să se întoarcă la servici. Victor Ponta susţine că exemplul primarului şi al medicilor din Bălceşti, judeţul Vâlcea care au redeschis, în această dimineaţă, spitalul reprezintă un prim semnal de solidaritate faţă de pacienţii disperaţi din România. El îi încurajează astfel pe medici şi asistenţi să se întoarcă la servici şi să se împotrivească hotărârii Guvernului, care a pus lacăte la uşile spitalelor.

Deputatul PDL Dan Păsat, trimis în judecată de DNA pentru şantaj

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe Dan Păsat - deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de şantaj şi infracţiunea prev. de art. 12 lit. a din Legea 78/2000, şapte acte materiale (efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite); Constantin Marin, pentru două infracţiuni de şantaj şi pe Vasile Preda - primar al comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, pentru mărturie mincinoasă.

George Brăiloiu, managerul companiei KDF Energy: Românul care l-a repatriat pe Emil Cioran

Managerul companiei KDF Energy a devenit joi proprietarul documentelor licitate la Paris, aparţinând scriitorului român Emil Cioran. Omul de afaceri spune că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai Bibliotecii Centrale Universitare pentru a dona lotul Cioran statului român. "Am aflat de licitatie cu o zi înainte. Eram în România, în maşină, ascultam postul Radio France Internationale. La ştiri, era un interviu cu un om de cultură francez care critica statul român că nu se implică. Şi, având logistica necesară - noi fiind companie de trading pe multe pieţe -, am organizat rapid la Paris angajarea unui broker specializat. Practic, ne-am înscris la licitaţie în ultima secundă"

NATO nu cere iertare rebelilor

Trupele loiale lui Gaddafi câştigă teren în Libia, profitând de tensiunile apărute între opozanţii regimului şi trupele de intervenţie ale NATO. Mercenarii liderului libian au lansat ieri mai multe obuze spre intrarea vestică a oraşului estic Ajdabiya, obligându-i pe rebeli fie să se grupeze în centrul localităţii, fie să fugă spre Benghazi, fieful opoziţiei. Relaţia Alianţei Nord-Atlantice cu rebelii este extrem de încordată după ce NATO a bombardat tancuri aparţinând insurgenţilor, ucigând doi soldaţi rebeli şi rănind mai mulţi medici. Însă comandantul adjunct al operaţiunii aliate în Libia, contraamiralul Russel Harding, a transmis ieri că NATO nu este responsabilă de nicio greşeală. "Situaţia pe teren este extrem de schimbătoare. Până ieri nu am fost informaţi că forţele CNT utilizează tancuri", a subliniat contraamiralul. NATO a respins ideea că ar exista un impas politic sau militar în Libia.

Pacea vine de la turci

,,Comunitatea internaţională avansează pentru găsirea unei soluţii politice. Ştim că nu poate exista o soluţie pur militară ", a declarat, purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu. Turcia a venit deja cu un plan de Pace pentru nordul Africii. Premierul Recep Tayyip Erdogan a prezentat deja câteva puncte ale strategiei sale pentru Libia, care nu prevedea plecarea lui Gaddafi de la putere. Şeful Executivului turc cere trupelor puterii să se retragă din oraşele în care sunt grupaţi rebelii, încetarea imediată a focului, şi crearea unor coridoare umanitare pentru a ajuta populaţia cu alimente şi medicamente. Deşi până acum a refuzat participarea la operaţiunile militare ale coaliţiei în Libia, Germania vrea să se implice acum. Armata germană ar putea asigura securitatea transporturilor umanitare destinate civililor libieni, pe care le pregăteşte UE.

Economia Japoniei, în stare gravă

Guvernul de la Tokyo depune eforturi uriaşe să normalizeze situaţia în ţară după dezastrul produs de cutremur şi tsunami la 11 martie şi după criza nucleară. Un prim pas în acest sens este decizia Executivului nipon de a ridica interdicţia asupra unora dintre produsele alimentare din zona Fukushima. Astfel, laptele şi spanacul, din regiunea centralei nucleare vor reveni pe rafturile magazinelor. O mână de ajutor economiei nipone dau şi producătorii auto Toyota şi Nissan, care au anunţat că-şi reiau activitatea la toate uzinele din Japonia. Cele două companii, care au fost obligate să-şi închidă temporar fabricile după cutremurul de luna trecută, estimează că producţia va fi redusă la jumătate. Estimările specialiştilor nu sunt însă tocmai încurajatoare. Un raport al Executivului arată că economia Japoniei este în stare gravă şi nu-şi va reveni prea devreme.

Rehn: Ajutorul financiar pentru Portugalia va ajunge probabil la 80 miliarde euro

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Ollie Rehn, a afirmat că un pachet de ajutor financiar pentru Portugalia se va ridica probabil la 80 de miliarde de euro şi va fi condiţionat de "un program ambiţios de privatizare". Comisarul european a anunţat, după o reuniune a miniştrilor de Finanţe, desfăşurată în Ungaria, că un acord care să asigure finanţarea din partea Uniunii Europene (UE) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI) ar putea fi finalizat până la mijlocul lunii mai. Potrivit "estimărilor preliminare", planul de ajutor ar urma "să fie, probabil, de aproximativ 80 de miliarde de euro", a precizat comisarul într-o conferinţă de presă. Va fi vorba de un program multianual, "cel mai probabil pe trei ani", a precizat comisarul european.

Ungaria va folosi gaze din rezerva strategică pentru a reduce impactul preţului de import

Ungaria va folosi un sfert din rezerva sa strategică de gaze de 1,2 miliarde de metri cubi, pentru a reduce impactul creşterii preţului de import asupra sistemului centralizat de încălzire şi a furnizorilor de utilităţi, potrivit cotidianul Portfolio, care citează un decret guvernamental. Astfel, rezerva strategică a statului va coborî de la 1,2 miliarde de metri cubi la 915 milioane de metri cubi în următorul an de consum. Asociaţia de Stocare a Hidrocarburilor din Ungaria va trebui să vândă gazele puse la dispoziţie la preţul mediu la care au fost achiziţionate iniţial, care este cu circa 30% mai mic decât actuala cotaţie de import. O cantitate de 85 de milioane de metri cubi va fi direcţionată către furnizorii de utilităţi, iar restul de 200 de milioane de metri cubi va fi pusă la dispoziţia companiilor de termoficare. Această măsură este fără precedent în Ungaria, notează ziariştii de la Portfolio.

Preşedintele-director general al radioului publlic, András István Demeter: Nu m-a sunat Băsescu. A răspuns mereu invitaţiei

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, András István Demeter, a declarat la "Special Adevarul.ro" că nu a fost sunat niciodată de oamenii politici, preşedinte sau premier, înainte de apariţia acestora la postul public de radio. "Noi avem o practică, moştenită şi asumată şi de mine. Cu regularitate venim cu câteo invitaţie pe care o înaintăm fie Administraţiei Prezidenţiale, fie Palatului Victoria, fie întregului cabinet, pentru ca în anumite chestiuni publice să se păstreze regularitatea prezenţei primului ministru, a preşedintelui sau a întregului cabinet. Având această practică nu a fost cazul, până acum, să fi bătut la uşa noastră una din aceste personalităţi ale vieţii publice", a declarat preşedintele-director general al SRR.

EVENIMENTUL ZILEI

"Salvatorul" scrierilor lui Cioran: "O să păstrez fotocopii". Şefa BCU: "Ne-am bătut ca chiorii!"

George Brăiloiu, omul de afaceri care a cumpărat toate documentele lui Cioran vândute la Paris, spune că a aflat de licitaţie cu o zi înainte de desfăşurarea ei, în timp ce asculta radioul în maşină. George Brăiloiu, cel care i-a ajutat pe iubitorii de Cioran să răsufle uşuraţi, cumpărând toate documentele licitate la casa "Binoche et Giquello", declară, într-un interviu acordat "Evenimentului zilei", că a plătit de două ori mai mult decât îşi propusese pentru cele 123 de piese scoase la vânzare. Omul de afaceri, patron al companiei KDF Energy, afirmă că va dona întregul fond documentar statului român, după ce îşi va face fotocopii de pe piesele achiziţionate, şi că, înainte de a decide instituţia în gestiunea căreia va lăsa scrierile lui Cioran, va consulta mai mulţi specialişti.

FANATISM EXTREM: Tragedia familiei decimate prin înfometare

A pierdut în câţiva ani o nevastă, doi copii şi o noră, toţi morţi de foame. O fiică şi un băiat sunt la puşcărie, acuzaţi că şi-au ucis prin înfometare sora mai mică. Din secta fanatistă de la Techirgiol a reuşit să-şi salveze doar doi fii şi şapte nepoţi. Un grup religios fanatic din Techirgiol, Constanţa, şoca, la începutul anilor 2000, după ce moartea unei tinere de 27 de ani a adus în atenţie practicile unei sectei desprinse din Biserica Adventistă. Tânăra, care cântărea doar 20 de kilograme, fusese înfometată de familie pentru că îndrăznise să spună că vrea să se căsătorească şi să plece de acasă. Cornelia Mandache, fiica lui Teofil Mandache, este trecută acum pe lista lungă a deceselor în familie, provocate de malnutriţie, un post negru îndelungat care, sperau ei, le va purifica sufletul şi le va aduce mântuirea Domnului. La aproape 10 ani de atunci, Teofil Mandache, un bătrânel de 79 de ani, îşi numără morţii din familie pe degete.

Ioan Neculaie, "Berlusconi de Braşov", are pretenţii peste Crudu şi Drăguşanu

Ioan Neculaie spune că a făcut primul milion "ca dracu"". În comunism croia blugi, care-i aduceau bani frumoşi. Acum este pe locul 19 în topul bogătaşilor României şi are renume de playboy. La 53 de ani întoarce banii cu lopata, are echipă de fotbal, hotel de lux, vorbeşte la "per tu" cu ziariştii şi, prin patul lui, zice presa tabloidă, a trecut crema piţipoancelor la modă. Lumea îl confundă cu alt milionar, diferenţa fiind un singur "i" şi circa un miliard de euro. Înainte de "89 făcea bişniţă cu blugi şi pantaloni reiaţi. Apoi s-a băgat în construcţii şi, cum altfel, la privatizări. A pierdut un fotoliu de senator la mustaţă. Charisma, succesul la femei frumoase şi reuşita în afaceri i-au lipit de frunte sintagma "Berlusconi de România".

Hoţii de fier vechi au păgubit CFR-ul cu 4,3 milioane de euro

La începutul săptămânii, într-o staţie din Prahova, hoţii au furat 30 de relee dintr-un tablou care gestiona instalaţia de semnalizare. Pe piaţă, "prada" ar fi fost valorificată pe câţiva zeci de lei. Anul trecut au fost înregistrate 2.802 de furturi, aproape dublu faţă de 2009. La începutul aceste săptămâni, 39 de trenuri care aveau traseu prin gara Cricov, o localitate din judeţul Prahova, au fost nevoite să meargă cu viteza melcului. Călătorii au aşteptat mai bine de o oră în câmp. E scenariul absurd care se întâmplă zilnic pe căile ferate din România. Potrivit statististicilor CFR, dacă se calculează o medie a furturilor de anul trecut, au fost câte şapte în fiecare zi. De vină sunt hoţii de fier vechi, iar miza furtului, care aproape paralizează mersul trenurilor, nu se ridică la mai mult de câteva zeci de lei. Însă, pentru CFR, paguba e de ordinul milioanelor de euro.

WikiLeaks: Un mic război între România şi Iran pentru a proteja interesele comerciale ale lui SOV

O telegramă Wikileaks din august 2006, publicată vineri de kamikazeonline.ro, descrie detaliile sechestrării platformei petroliere "Orizont" de către autorităţile iraniene în Golful Persic. Ambasada SUA de la Bucureşti nota reflectarea partizană a incidentului pe Realitatea TV şi remarca faptul că GSP, compania implicată în diferendul comercial, era controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Concret, un litigiu comercial (aşa cum avea să se dovedească întreaga afacere după discuţii directe purtate între preşedinţii Traian Băsescu şi Mahmoud Ahmadinejad) lua proporţiile unei intervenţii armate caracterizate ca fiind un act de agresiune împotriva României.

CSM verifică de ce magistraţii nu l-au oprit pe Dinel Staicu să fugă din ţară după ce şi-a schimbat numele

Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat în cazul Dinel Nuţu (fost Staicu) - urmărit internaţional după ce a fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor - şi urmează să facă verificări în legătură cu măsurile luate de magistraţi în dosarele penale ale acestuia.

Cum a murit Iuri Gagarin. Rusia a publicat rezultatele anchetei din 1968

Moscova a declasificat astăzi documentele care prezintă cauzele accidentului aviatic din 1968, în urma căruia şi-a pierdut viaţa primul om care a păşit în spaţiul cosmic, Iuri Gagarin. Potrivit AFP, rezultatul anchetei efectuate de o comisie sovietică arată că avionul s-a prăbuşit în urma unei "manevre rapide prin care pilotul a dorit să evite un balon meteorologic". Concluziile au fost ţinute la secret până acum, dar statul rus a decis să le facă publice în preajma sărbătoririi a 50 de ani de la călătoria în spaţiu a lui Gagarin, din aprilie 1961.

NATIONAL

Băncile şi Poliţia, cu chiloţii în vine în faţa "hold-up"-urilor: Capitala, lăsată pradă jafurilor armate!

Reporterii de investigaţii ai "Naţional" au descoperit că serviciile secrete sunt în alertă maximă cu privire la iminenţa confruntării societăţii româneşti cu un nou fenomen infracţional extrem de greu de combătut. Este vorba despre apariţia şi înmulţirea jafurilor cu mână armată, ţintele cele mai la îndemână, atât pentru "stranierii" întorşi cu un bogat "CV" în domeniu din Occident, cât şi pentru ageamii autohtoni fiind unităţile bancare. Iar oraşul în care specialiştii se aşteaptă să explodeze în scurt timp "hold-up"-urile este Bucureştiul.

Rambursări legale de TVA

ANAF va rambursa în luna aprilie TVA în cuantum de 1,12 miliarde de lei, din care va restitui efectiv 788,8 milioane de lei şi va compensa restul, potrivit instituţiei. Deconturile de TVA au fost organizate drept deconturi cu compensare şi restituire în sumă de 875,7 milioane lei, din care se compensează 86,9 milioane lei şi se restituie 788,8 milioane de lei, deconturi cu compensare integrală în valoare de 248,8 milioane de lei şi deconturi cu compensare parţială de 4 milioane de lei.

Au crescut preţurile la consum

Preţurile de consum au crescut cu 0,5% în martie, astfel că rata anuală a inflaţiei a urcat de la 7,6% în februarie la 7,8%, potrivit mediei estimărilor analiştilor AAFBR, care au revizuit în urcare pentru a doua lună consecutiv prognoza de inflaţie pentru finele acestui an, de la 4,5% la 4,8%. Pentru finele anului viitor, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 4,1%, iar previziunile se situează în intervalul 3,5% - 5%.

Popa, escortat de poliţişti români

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru, a declarat, ieri, că o escortă formată din poliţişti români va pleca la Jakarta, în Indonezia, pentru a-l aduce în ţară pe Nicolae Popa. "În acest moment se analizează mai multe variante legate de perioade de timp pentru deplasarea poliţiştilor români în Jakarta", a afirmat Militaru, precizând că preluarea lui Popa face parte dintr-o procedură poliţienească.

Liderii de sindicat habar n-au că ministrul Muncii, Ioan Botiş, i-a lăsat fără "obiect de activitate". S-a desfiinţat contractul colectiv de muncă!

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional îşi încetează existenţa prin Codul de Dialog Social, declara, deunăzi, ministrul Ioan Botiş. Surprinzător, anunţul nu a inflamat mişcarea sindicală aşa cum era de aşteptat, fiind ignorat complet şi de majoritatea politicienilor din opoziţie. Prezentată ca o mare realizare de către Botiş (va fi un avantaj imediat faptul că unele sectoare îşi vor permite salarii mai mari), legea are de fapt un alt scop: trimiterea în şomaj a liderilor de sindicat. În acest război sindicate-guvernanţi victime au căzut însă salariaţii. Şi asta deoarece prin eliminarea contractelor colective de muncă se pune în pericol protecţia acestora. Grilele de salarizare automat vor dispărea şi ele, angajaţii fiind lăsaţi la mâna patronului care poate foarte bine să nu ţină cont de pregătirea sau de experienţa acestora în momentul în care le stabileşte remuneraţia.

Vrea să destindă atmosfera în partid. Theodor Paleologu, pe post de bufon la Congresul PDL

Congresul PDL-ului are parte de un candidat-surpriză: Theodor Paleologu. Care nu vrea însă să şi câştige, ci doar să fie "o pată de culoare" la alegerile interne. Cu o sinceritate absurdă în context, Paleologu recunoaşte că se bagă singur în seamă: "Hai să fim serioşi şi să ne vedem lungul nasului. M-am înscris în această cursă pentru a promova nişte idei, pentru a insista asupra unor lucruri şi despre asta este vorba. Nu vizez propriu-zis şefia PDL (...) ci dezbaterea pe care o va crea". În plus, vrea să se asigure că nimeni nu se va plictisi la reuniunea pedelistă: "Pur şi simplu vreau să contribui la dezbatere, să destind atmosfera, de ce nu să constitui o pată de culoare la congres. În felul acesta e mai multă animaţie, mai mult suspans. N-o să ne plictisim".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb