REVISTA PRESEI 09.05.2017

Willy Homner
Revista Presei / 9 mai 2017

REVISTA PRESEI 09.05.2017

ADEVARUL

Legea graţierii revine la forma propusă de Guvern

Senatorii PSD-ALDE au decis să întoarcă Legea graţierii la Comisia juridică, dar nu pentru a mai fi dezbătută, ci pentru a fi adoptată în forma în care a venit de la Guvern. Astfel, Liviu Dragnea încearcă să se dezică de modificările în favoarea penalilor operate de senatorul PSD Şerban Nicolae, care au scos din nou lumea în stradă. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE, iar împotrivă cei de la PNL şi USR, aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea Legii graţierii.

Emmanuel Macron a fost ales preşedintele Franţei. Ce urmează?

Emmanuel Macron, ales duminică preşedinte al Franţei, ar urma să îşi preia mandatul de la actualul şef al statului, Francois Hollande, cel mai târziu pe 14 mai, dar şi până atunci are o agendă superîncărcată: transferul de putere, numirea unui prim-ministru şi formarea unui nou guvern. Luni, Macron şi Hollande au mers împreună la Arcul de Triumf la ceremonia anuală de la mormântul soldatului necunoscut, pentru a aniversa victoria aliaţilor în Europa din 1945, în Al Doilea Război Mondial. Transferul de putere va avea loc duminică, la Palatul Elysee, a anunţat actualul şef al statului, François Hollande, cu ocazia ceremoniei de marcare a 72 de ani de la capitularea Germaniei naziste. Noul şef al statului va desemna apoi un nou prim-ministru, iar acesta va trebui să-şi formeze guvernul.

Proteste violente în Franţa, după alegerea lui Macron

Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene şi au tras cu gloanţe de cauciuc, luni după-amiază, spre participanţii la o manifestaţie împotriva capitalismului organizată de sindicalişti la Paris după victoria înregistrată de Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale. O parte a sindicaliştilor francezi contestă în continuare reforma pieţei muncii introdusă de guvernarea socialistă şi redactată de Macron pe când se afla la conducerea Ministerului Economiei. Potrivit organizatorilor, mii de persoane au urmat apelul "Frontului Social" şi au ieşit în stradă la Paris a doua zi de la victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale. Protestatarii s-au adunat în Piaţa Republicii, după care au plecat în marş spre Piaţa Bastiliei.

Cheltuială fabuloasă fără finalizare. Statul român n-a reusit în 11 ani să modernizeze două nave de luptă

Modernizarea fregatelor Regele Ferdinand şi Regia Maria este o poveste fără sfârşit. Navele Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost achiziţionate de statul român din Marea Britanie, de la BAE Systems, în cadrul unui contract controversat, de 116 milioane de lire sterline, semnat în 2003. În 2004 şi 2005, atunci când au fost aduse din Marea Britanie, fregatele au fost dezechipate de unele dintre sistemele de luptă şi de comunicaţii, întrucât România nu era ţară membră NATO şi, prin urmare, nu deţinea licenţă pentru sistemele de la bord. Urma o a doua etapă, de modernizare, care trebuia să înceapă în 2006, chiar cu Regina Maria. Nici până în prezent nu s-a făcut nimic în acest sens, deşi toţi miniştrii Apărării care s-au succedat au promis că ele vor fi dotate cu tehnică de luptă.

Localitatea din România care a ajuns să fie păzită cu o dronă

Comuna Teliu, judeţul Brasov, se întinde pe 40 de kilometri pătraţi şi are o populaţie de 3.707 locuitori, conform ultimului recensământ. Acum este păzită de o firmă privată care are în dotare şi o dronă ultramodernă. În comună a rămas şi un poliţist care colaborează cu firma privată şi îi însoţeşte la majoritatea intervenţiilor ce pot deveni cazuri penale. "Un birou de poliţie locală ar fi costat 400.000 de lei pe an, iar paza asigurată de o firmă privată costă 100.000 de lei pe an. Firma are dotări moderne, chiar şi un echipaj 4X4 cu câine de pază, are dispecerat, comuneişi timpul de răspuns este două minute, 24 de ore din 24. De asemenea, s-au montat butoane de panică la toată magazinele din comună deoarece mai sunt persoane recalcitrante atunci când beau. Acum se apasă butonul şi agenţii vin rapid", spune primarul comunei.

Prigoana fumătorilor. Noi măsuri împotriva împătimiţilor de ţigări

Noile pictograme de pe pachetele de ţigări, care sunt mai dure, i-au determinat pe români să sune în disperare la numărul de telefon inscripţionat pe pachete. Dacă unii solicită sprijinul psihologilor, alţii spun că imaginile sunt prea dure şi îi bagă în sperieţi pe copii, arată specialiştii. Potrivit Directivei Europene anti fumat, până pe 20 mai trebuie să dispară de pe piaţă şi tutunul aromat. Noile pachete de ţigări, cu pictograme care ocupă aproape întreaga suprafaţă a pachetelor care se găsesc în comerţ îi înspăimântă pe copii, dar şi pe fumători. Cel puţin aşa susţin specialiştii pneumologi care au testat piaţa. De altfel, acesta era şi efectul aşteptat de autorităţi atunci când au decis implementarea Directivei Europene antimufat.

BANCHERUL

Cum au evoluat primele trei mari bănci (BCR, BT si BRD) in primul trimestru din 2017

BCR, cea mai mare bancă locală, a obţinut cel mai solid profit operaţional in primul trimestru din acest an, de 338 milioane lei, in creştere cu 2,4% fată de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită reducerii cheltuielilor, in condiţiile in care veniturile din dobânzi si comisioane au fost in scădere. BRD a reuşit însă să-si majoreze cu 10% profitul operaţional, la 266 milioane lei, in timp ce BT a contra-performat, cu o scădere de 5,4%, la 315 milioane lei. Cel mai mare profit net a fost înregistrat de BRD, cu 330 milioane lei, in creştere de 45 ori, fata de 266 milioane lei al BT (+15%) si doar 196 milioane lei al BCR (-38%), datorita reversărilor de provizioane constituite anul trecut pentru riscurile evaluate aferente potenţialelor pierderi din aplicarea Legii 77/2016 privind darea in plată si altor credite neperformante.

COTIDIANUL

Rîdem de noi ca de proşti - Cornel Nistorescu

Avem deja o tradiţie în a ne bate joc de noi. Viorel Gaiţă a patentat umorul născut din prostia omului amărît. "Lumea lui Gaiţă" a avut un succes nebun, deşi rîdeam de ne prăpădeam de compatrioţii noştri mai săraci cu duhul. Adevărul este că ne place nu doar să rîdem. Ne distrăm în bătaie de joc. Avem chiar o doză de sadism. Suntem nişte artişti ai batjocurii. Dacă te duci la o terasă sau într-o cîrciumă şi zăboveşti niţel, poţi vedea mereu oameni care îşi găsesc un semen (ei îi zic fraier) de care să-şi bată joc. Şi o fac cu sete, cu poftă, cu dezinvoltură, uneori cu un talent nebun. Batjocoresc slăbiciunile cu o răutate de copii sadici. Suntem moralişti? Nici vorbă! Suntem doar miştocari, socotind că aşa ne eliberăm, că aşa ne exprimăm faţă de slăbiciunile omeneşti, că aşa taxăm răul şi non-eticul, urîtul şi grotescul.

Se cunoaşte prima ţară pe care o va vizita Emmanuel Macron

Emmanuel Macron, proaspăt ales preşedinte al Franţei, intenţionează să ajungă în Germania, în prima sa vizită în calitate de şef al statului francez, a declarat Sylvie Goulard, europarlamentar şi o apropiată a lui Macron, pentru CNews. De altfel, Macron şi cancelarul german Angela Merkel au avut o convorbire telefonică duminică seară, după ce a fost anunţat rezultatul alegerilor, informează DPA. Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, a declarat că Merkel i-a transmis lui Macron că ''doreşte cu nerăbdare o cooperare strânsă (...) în spiritul prieteniei tradiţionale franco-germane''.

În numele stabilităţii, UE acceptă naţionalismul şi corupţia

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-au felicitat pe Boyko Borisov cu ocazia învestirii sale în fruntea noului guvern al Bulgariei. Merkel a vorbit despre "succesul fenomenal" al lui Borisov, aflat la al treilea mandat al său, şi şi‑a exprimat convingerea că Germania şi Bulgaria vor avea şi în viitor parte de aceeaşi excelentă cooperare. În plus, potrivit serviciului de presă al noului guvern, Merkel a declarat că îşi doreşte să se bazeze pe viitoarea preşedinţie bulgară a Consiliului UE. Cum arată guvernul în care îşi pune speranţele Merkel şi care a fost politica premierului cu "succes fenomenal"? Guvernul învestit joi, 4 mai, la Sofia este unul de coaliţie: partidul Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (de centru-dreapta, condus de premierul Borisov) s-a coalizat cu extrema-dreaptă pentru a obţine puterea.

CURENTUL

Cum pot băncile îmbunătăţi modul în care interacţionează cu clienţii lor

La nivel global, 32% dintre consumatori consideră că produsele şi serviciile financiare seamănă între ele, indiferent cine este furnizorul lor. În România, 40% dintre respondenţi declară acest lucru, conform EY Global Consumer Banking Survey. 50% dintre participanţii români la studiu menţionează că o experienţă bancară mai bună reprezintă principalul motiv al deciziei de a schimba furnizorul principal de servicii financiare. În efortul de a se diferenţia, băncile se confruntă cu ofertele venind dinspre noii jucători. Printre aceşti noi furnizori care intră în competiţie cu băncile tradiţionale se numără şi cei care vin cu o ofertă exclusiv online. Conform datelor studiului EY, consumatorii români se declară interesaţi de aceste noi oferte într-o măsură mai mare (44%) decât, de exemplu, consumatorii germani (39%) şi cei italieni (38%).

CURIERUL NATIONAL

Noile norme RCA, încă incerte

La 18 mai expiră termenul până la care tarifele RCA au fost plafonate, timp în care autorităţile ar fi trebuit să elaboreze şi să aprobe o nouă lege privind acest segment de piaţă. Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).: La aproape 6 luni de la decizia de plafonare a tarifelor RCA, statul român se află exact în aceeaşi situaţie, fără soluţii, fără nicio strategie. "Şansele adoptării legii RCA în următoarele 10 zile sunt aproape nule şi asta pentru că doar la Comisia de Buget-Finanţe au fost depuse 327 de amendamente", a declarat Cristian Muntean preşedintele ASSAI.

Românii din UK: Învăţământul britanic este mai slab decât cel românesc

Conform unui sondaj efectuat de AngliaMea.ro printre românii din Marea Britanie, învăţământul britanic este mai slab decât cel românesc. Astfel, la întrebarea "Cum apreciaţi sistemul de învăţământ din Marea Britanie?", 54% au ales varianta "Este mai slab decât cel din România", pentru 14% este "Foarte slab". Doar 8% apreciază că ar fi "Mai bun decât cel din România". În primul rând, părinţii români au impresia că în Marea Britanie copiii lor învaţă mai puţin. Sistemul de învăţământ britanic se axează mai mult pe calitate şi pe aptitudinile elevului decât pe cantitate. Numărul materiilor este mult mai scăzut, elevii fiind cei care îşi aleg, în funcţie de preferinţe, materiile pe care doresc să le studieze, mai ales în ciclurile superioare. De asemenea, elevii sunt încurajaţi să-şi aleagă activităţi extracurriculare sportive, artistice etc.

Cât de mult s-au scumpit apartamentele

Indicele Imobiliare.ro: După Cluj-Napoca, Bucureşti şi Timişoara, un nou oraş depăşeşte pragul de 1.000 euro/mp. Constanţa devine, astfel, cel de-al patrulea mare oraş al ţării în care preţurile locuinţelor depăşesc pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat. Suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a crescut în aprilie cu 1,2%, de la 1.092 de euro pe metru pătrat util, la 1.105 euro pe metru pătrat. Valoarea actuală este cu 8,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 1.016 euro pe metru pătrat util. În Capitală, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,2% pe parcursul lui aprilie (de la 1.175 la 1.201 euro pe metru pătrat util). In Cluj-Napoca este vorba, mai exact, despre o creştere generală de 2,7% (de la 1.260 la 1.294 de euro pe metru pătrat).

Dodon a ordonat armatei să expună în centrul Chişinăului tehnică militară sovietică

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat pe Facebook că a ordonat Armatei Naţionale să scoată tehnică militară sovietică în Piaţa Marii Adunări Naţionale, notează Radio Chişinău. Acesta a anunţat, într-un mesaj în limba rusă, intitulat "Acestea nu sunt Hummer-urile NATO", că tehnica militară sovietică va fi expusă în PMAN începând de duminică, 7 mai, până miercuri. "Nimic şi nimeni nu ne va face să uităm marea realizare a bunicilor şi străbunicilor noştri! Noi ţinem minte şi ne mândrim!", a mai scris Igor Dodon. Militari ai armatei Republicii Moldova şi ai SUA au participat, în perioada 3 mai - 20 mai 2016, la exerciţiul "Dragon Pioneer 2016", desfăşurat, în premieră, în Republica Moldova. Autovehiculele americane care au intrat în Republica Moldova în urmă cu un an au fost întâmpinate de protestatari din partidul socialistului pro-rus Igor Dodon.

19 mil. euro, profitul net al KRUK din T1

Grupul KRUK, companie poloneză de management al creanţelor care activează şi în România, a anunţat un profit net de aprox. 19 milioane euro (80,1 milioane zloţi) în primul trimestru din acest an, în creştere cu 32% comparativ cu perioada similară a anului precedent. În ceea ce priveşte sumele colectate aferente portofoliilor achiziţionate, acestea au fost de aprox. 73 milioane euro (în creştere cu 42% faţă de perioada similară a anului precedent). Pentru prima dată în istoria companiei, sumele colectate pe pieţele străine au fost mai mari decât sumele colectate pe piaţa de profil din Polonia.

EVENIMENTUL ZILEI

Acuzaţiile grave ale unui fost şef la contraspionaj. Kovesi şi Coldea au încălcat legislaţia UE şi o hotărâre CEDO pentru a acoperi corupţia din SRI

Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu preşedintelui Curţii Militare de Apel Bucureşti, şefa DNA şi fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, sunt acuzaţi de abuzuri grave. Fostul ofiţer al serviciului secret arată cum acţionau procurorii militari la comandă, fără să ţină cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de corupţie nu sunt secrete de stat

Primăria condusă de soţul Gabrielei Firea cumpără limuzină premium cu bani de la buget

Conform unui anunţ de licitaţie, oficialii Primăriei Voluntari au finalizat procedura de achiziţie, prin negociere fără anunţ de participare, autovehicul Volkswagen Passat. Licitaţia derulată de Primăria Voluntari a fost câştigată de Porsche Inter Auto Romania, care furnizează o maşină Volkswagen Passat, Primăriei Voluntari contra sumei de 144.314 lei, fără TVA, estimarea iniţială a valorii contractului era de 158.228 lei, fără TVA.

Mitică Dragomir face declaraţii explozive: " Inspectorii ANAF au cerut MITĂ"

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, cercetat sub control judiciar pentru că ar fi luat mită 3,1 milioane de euro de la fostul administrator al RCS&RDS Ioan Bendei, a făcut declaraţii de necrezut la B1 TV. Mitică Dragomir a declarat la B1TV că inspectorii ANAF veniţi în control au cerut 5000 euro mită, iar în schimb va fi scutit de controale timp de doi ani, iar firma lui nu va mai avea probleme în acest sens. Mitică Dromir se află, de vineri, sub control judiciar, impus de către Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru 60 de zile, pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani. În acelasi dosar, Ioan Bendei, la data faptelor administrator al companiei de televiziune prin cablu RCS&RDS, este urmărit penal pentru dare de mita si spalare de bani.

JURNALUL NATIONAL

Sebastian Giţă va fi audiat în Serbia în vederea extrădării

Sebastian Ghiţă va fi audiat în Serbia în zilele următoare, pentru a putea răspunde la acuzaţiile pentru care statul român cere extrădarea acestuia, scrie Antena 3. Documentele au ajuns deja de la Ministerul Justiţiei de la Belgrad la Curtea Supremă de Justiţie. Deocamdată, nu se ştie data la care fostul deputat PSD va fi audiat în Serbia, însă curând el va sta în faţa unui complet de trei judecători care va decide dacă fostul deputat român va fi sau nu extrădat. În cazul în care Sebastian Ghiţă va cere azil politic, întreaga procedură de extrădare poate fi suspendată. În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.

Ioan Bendei, "şantajatul" de la RCS&RDS, şi-a tras hotel de patru stele în centrul Braşovului

Administratorul firmelor magnatului Zoltan Teszari, proprietarul grupului RCS&RDS, pus sub acuzare de procurorii DNA pentru dare de mită şi spălare de bani, a devenit proprietar al unui luxos hotel, amplasat în apropierea centrului istoric al Municipiului Braşov. Firma la care este unic acţionar Ioan Bendei, şi pe care acesta o administrează pentru următorii 25 de ani, a primit, în luna ianuarie a acestui an, de la Agenţia Naţională de Mediu, autorizaţia de mediu pentru "Victoria Bulevard Hotel" din Braşov, o unitate de cazare ultramodernă, de patru stele, destinată, în special, întâlnirilor de afaceri. Tot în luna ianuarie, şeful lui Bendei, Zoltan Teszari, a decis să-l renumească pe Ioan Bendei în funcţia de membru al CA al RCS Management SA, alături de un alt inculpat din dosarul DNA, Mihai Dinei.

Liberalii de la talpa ţării trag cu Orban, Buşoi l-a enervat pe Klaus Iohannis

Cu excepţia lui Marian Munteanu, ceilalţi trei candidaţi aruncaţi de PNL în bătălia pentru primăria Capitalei în 2016 candidează anul acesta pentru funcţia supremă în partid. Ultimul intrat în cursă, europarlamentarul Cristian Buşoi, a început cu stângul după ce a folosit sloganul preşedintelui Klaus Iohannis, "România lucrului bine făcut", în discursul de lansare a candidaturii. În schimb, Ludovic Orban pare să fi devenit favoritul liberalilor din teritoriu.

Rapiţa, noua cultură-vedetă a României

Profitând de preţurile bune la export şi de productivitatea ridicată, fermierii români au intrat în febra cultivării rapiţei. Cererea pe piaţă este foarte mare având în vedere că rapiţa se foloseşte în multe domenii. Industria alimentară, cea a cosmeticelor şi a biocombustibililor sunt mari consumatoare de rapiţă. Anul trecut, rapiţa a ajuns la preţuri-record la bursa MATIF Paris, cea mai reprezentativă pentru regiune, depăşind valoarea de 1.900 lei/tonă. Pentru acest an se aşteaptă însă ca preţurile să scadă. Suprafaţa semănată cu rapiţă în România, în acest sezon, este cea mai mare de după anul 2010, când s-a înregistrat un vârf, ajungând la peste 460.000 de hectare, faţă de 412.000 în 2016. Cotaţiile futures (cu termene de livrare în viitor) de la bursa MATIF arată că acum rapiţa se tranzacţionează în jurul valorii de 1.800 lei/tonă pentru livrarea în luna mai 2017.

NATIONAL

Jucăriile care nu fac nimic, dar au înnebunit lumea

Se numesc "hand spinner", ceea ce s-ar putea traduce cu "învârtitorul de mână" si sunt atâtea modele încât nimeni nu a stat să le numere vreodată. Din New York până la Paris, si din Londra până in Tokyo, toata lumea se joacă cu acest dispozitiv care, dacă stai să te gândeşti mai bine, practic nu face mai nimic. Copii, adolescenţi, dar mai ales adulţii au aşa ceva in mână, fie ca se duc spre serviciu, fie ca stau pe băncuţe in parcuri. Este jucăria cu cel mai mare succes întâlnit vreodată. In principiu, găseşti spinnere si cu 10 dolari, dar si cu 200 de dolari, in funcţie de cum vrei să arate sau dacă vrei musai unul fără pereche. Ba se aude că se vor lansa si unele din aur sau argint sau incrustate cu pietre preţioase.

Se scumpesc iar ţigările!

Ministerul de Finanţe pregăteşte (încă) o lovitura pentru fumători: începând cu vara acestui an pachetele de ţigări se vor scumpi in următorii patru ani, pe motivul creşterii veniturilor bugetare. După majorarea cu 1% a accizelor la ţigarete de la 1 iunie, ne putem aştepta ca un pachet de ţigări să se scumpească cu 10 bani. Asta in prima fază, pentru ca MF vrea sa majoreze accizele si in anii următori, cu un ritm de 2% anual, ajungând ca in 2021 acciza să ajungă la 476,2 lei pe mia de ţigarete (in prezent, 435,5/1000 ţigarete). Potrivit unor specialişti din Finanţe, accizele vor creste cu 2% de la 1 ianuarie 2018 si in cazul altor produse din tutun, inclusiv pentru rezervele lichide pentru ţigările electronice.

Au desfiinţat filajul, dar l-au triplat!

După ce Dragoş Tudorache a reorganizat in pripă Direcţia de Informaţii si Protecţie Internă, doar pentru ca "Doi s' un sfert"-ul să nu mai poată organiza misiuni de filaj, toţi "urecheaţii" de la "Doi s' un sfert" s-au mutat la DOS ! Iar operaţiunile de filaj nu doar că nu au dispărut, dar ele chiar se suprapun si, in tot mai multe cazuri, au fost pur si simplu triplate in urma folosirii intensive a subterfugiului declanşării anchetelor "in rem"! Însă cel mai grav este ca multe structuri teritoriale au ajuns sa se comporte ca un "stat in stat", efectuând propriile operaţiuni de filaj. Aşa ca, la un moment dat, mare va mai fi mirarea judecătorilor când vor încerca să descâlcească firele acestor dosare si, mai ales, să stabilească legal ancheta cărei structuri are prioritate in instanţă.

Să nu mai fim proştii de serviciu Schengen!

Din 2007 am tras din greu pentru a îndeplini criteriile tehnice de accedere a României in Spaţiul Schengen. Iar in urma unui efort logistic, dar mai ales financiar uriaş suportat de către statul romăn, care, de exemplu, a trebuit să securizeze frontiera externa a Uniunii Europene cu controversatul sistem EADS, s-a recunoscut ca indeplinim toate aceste criterii tehnice încă din anul 2010, dar asta nu este suficient si pentru a primi "OK"-ul strict politic al Olandei. Tara care îşi apără astfel, cu o strategie politica de o perversitate rar întâlnita, beneficiile financiare uriaşe ale Portului Rotterdam, beneficii care ar scădea simţitor odată cu devenirea Portului Constanta drept cea mai mare poarta maritima de intrare a mărfurilor in Spaţiul Schengen.

PUTEREA

ŞOC în politică: Fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, CONDAMNAT la închisoare

Flavius Câmpeanu, fiul Marianei Câmpeanu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Şi nu este singurul condamnat în dosar. Şi fostul director al Registrului Auto Român (RAR), Flavius Crăpătureanu, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Flavius Câmpeanu, director tehnic al instituţiei, şi pe Ovidiu Crăpătureanu, fostul director al RAR, după ce acesta din urmă a cumpărat la un preţ supraevaluat un teren pentru un aşa zis poligon de încercări auto. Fiul ministrului Muncii este cel care a semnat şi întocmit un memoriu tehnic astfel încât configuraţia terenului să corespundă cu suprafaţa oferită spre vânzare.

Premierul GRINDEANU l-a dat afară pe şeful VĂMILOR, numit de CIOLOŞ

Sorin Grindeanu a semnat, luni, decizia de eliberare a lui Dorel Fronea din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Fronea având în coordonare până acum Direcţia Generală a Vămilor. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Dorel Fronea deţinea acest post, cu rang de subsecretar de stat, din iulie 2016, fiind numit de fostul premier Dacian Cioloş. Până la desemnarea înlocuitorului său, atribuţiile de coordonare a Direcţiei Generale a Vămilor vor fi execitate de Marius-Marin Florea, care coordonează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. Totodată, premierul Grindeanu a eliberat-o din funcţie pe Carmen-Elena Tatu, care ocupa funcţia de inspector general antifraudă la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

ROMANIA LIBERA

Tinichigiii Dreptului: Preşedinţii comisiilor juridice din Parlament, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, sunt extrem de discreţi cu studiile lor

Preşedinţii comisiilor juridice din Parlament sunt extrem de discreţi cu studiile lor. Eugen Nicolicea nu are experienţă în domeniu. Şerban Nicolae a terminat o facultate de drept, trecută la secret, şi a obţinut prima slujbă onorabilă abia după vârsta de 30 de ani. Din biografia de senator a scos perioada în care a fost muncitor. Şerban Nicolae a fost promovat de Ion Iliescu, cel care l-a luat peste tot, prezentându-l deopotrivă lui Putin, dar şi Papei Ioan Paul al II-lea. Este neclar cum a ajuns Nicolae în intimitatea fostului preşedinte. Presa menţionează adesea că a fost şoferul sau.

Statul pune tunurile pe producătorii de gaze. Guvernul introduce supraimpozit pe profit

Guvernul introduce supraimpozit pe profit, iar Parlamentul vrea, la rândul său, să majoreze suprataxa pe venit. Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor acuză producătorii de gaze naturale că au majorat deja preţurile cu peste 20%, după 1 aprilie, şi propune o majorare a taxelor pe veniturile obţinute din scumpiri. Dezbaterile din Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor s-au terminat cu circ, săptămâna trecută. Preşe­dintele comisiei, pesedistul Iulian Iancu, l-a atacat pe reprezentantul companiei OMV Petrom pentru că a majorat preţurile cu peste 10%, deşi a promis Guvernului că nu va face asta până la finele anului. Totul pleacă de la decizia Executivului de a libera­liza preţul de vânzare către populaţie a gazelor din producţia internă de la 1 aprilie.

ZIARUL FINANCIAR

Mişcare şoc pe piaţa de retail. Aldi, un gigant german din comerţ, începe recrutarea pentru intrarea în România

Discounterul german Aldi , un gigant cu 10.000 de magazine şi afaceri de 50 mld. euro anual, a început procesul de recrutare a echipei locale de management, acesta fiind un prim pas ­care marchează intenţia retailerului de a intra pe piaţa din România, afirmă mai multe surse din piaţă. Retailerul a venit cu oferte peste piaţă, astfel că un manager de expansiune poate câştiga peste 5.000 de euro, spun jucătorii din piaţă şi specialiştii. Salariile diferă însă între un român şi un expat. În cazul primului s-ar plăti salarii raportate la ceilalţi jucători din România, pe când în cazul unui expat s-ar lua în calcul ţara lui de provenienţă şi venitul anterior. Totuşi, intrarea oficială ar putea avea loc peste 3-5 ani sau chiar mai târziu, afirmă aceleaşi surse din retail şi din piaţa de recrutare.

Regina Maria intră cu o clinică pe Calea Dorobanţilor în locul celebrului magazin Victoria 46

Regina Maria, al doilea jucător din piaţa de servicii medicale private din România, va deschide o nouă clinică în Bucureşti, în spaţiul de 900 de metri pătraţi unde până în 2015 a funcţionat magazinul Victoria 46, unul dintre reperele pieţei de lux din România. Regina Maria are deja 16 policlinici doar în Bucureşti, iar decizia acţionarilor este surprinzătoare în condiţiile în care pe o rază de 300 de metri se află şi spitalul Euroclinic (parte a reţelei Regina Maria), dar şi policlinica Regina Maria Floreasca (pe strada Axinte Uricariul). Din datele ZF, spaţiul din Calea Dorobanţilor în care urmează să funcţioneze noua policlinică Regina Maria are circa 900 de metri pătraţi şi este deţinut de familia Bonte, care a pus şi bazele reţelei de farmacii Centrofarm. Chiria lunară este estimată de ZF între 13.000 şi 15.000 de euro.

Cea mai importantă "industrie" a României

Comerţul în ansamblul său este cea mai importantă "industrie" a României atât ca business, cât şi ca număr de salariaţi. Astfel, toate companiile cu afaceri în comerţ au terminat anul trecut cu afaceri de circa 100 mld. euro, iar numărul de salariaţi care lucrează în aceste firme este de circa 800.000. Unu din şase angajaţi din economie lucrează în comerţ, fie el alimentar, de modă, electro-IT, bricolaj sau mobilă. (Datele includ atât comerţul cu ridicata, cât şi pe cel cu amănuntul şi comerţul auto.) Comerţul a revenit în prim-plan în ultimii doi ani, când românii au început din nou să aibă apetit pentru consum şi şi-au deschis portofelul pentru a-şi cumpăra produse mai scumpe sau pentru a face investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată. După mai mulţi ani în care agricultura sau exporturile au fost motoarele principale ale economiei, consumul intern a revenit în prim-plan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb