REVISTA PRESEI - 09.10.2010

Willy Homner
Revista Presei / 9 octombrie 2010

ADEVĂRUL

Băncile trec la şantaj pe buget

Bancherii susţin că, din cauza pierderilor pe care le vor suferi din aplicarea Ordonanţei 50/2010 în forma iniţială, vor ajunge mai puţini bani la bugetul statului, iar economia va avea de suferit. Bancherii au trecut la şantaj şi ameninţări pe Ordonanţa creditelor. Mesajul lor este că băncile se vor muta din România, iar pierderile lor se vor reflecta şi în economia naţională. Băncile încearcă pe toate căile ca Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori să nu devină lege în forma iniţială. După ce au făcut lobby la Banca Naţională a României, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, bancherii trec la şantaj pe bugetul de stat.

"Bancherii îşi fac rău singuri"

Senatorul Iulian Urban spune că ameninţările bancherilor nu fac rău decât lor. "Opinia publică va taxa o astfel de formă de şantaj manifestată de bănci, iar politicienii vor acţiona în favoarea clienţilor", a declarat pentru "Adevărul" Iulian Urban. Acesta a adăugat că nu se lasă impresionat de declaraţiile lui Radu Gheţea şi că "băncile sunt într-o poziţie în care s-ar putea trezi şi cu mai puţini bani în condiţiile în care tema suprataxării băncilor este una foarte fierbinte în Europa". Ceea ce au făcut băncile la Camera Deputaţilor (n.r. - amendamentele de la Comisia economică) este neconstituţional, spune Urban.

Lobby şi ameninţări

După ce în anii de boom s-au bucurat de profituri de mili-arde de lei, bancherii se tem că, pe lângă criza economică, aplicarea Ordonanţei 50 le va tăia substanţial din câştiguri sau îi va aduce chiar pe pierdere. În 2008, profitul net al băncilor s-a ridicat la 4,4 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), iar în 2009 acesta a fost de peste cinci ori mai mic, respectiv 772 de milioane de lei (193 de milioane de euro). Gheţea crede că, în 2010, profiturile se vor transforma în pierderi.

Ce urmează pe Ordonanţa 50

-Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a trecut marţi de Comisia economică din Camera Deputaţilor cu 83 de amendamente în favoarea băncilor. -Următorul pas este adoptarea de către Comisia de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. -Ordonanţa va fi dezbătută în plen. -Legea va fi promulgată de preşedintele României, Traian Băsescu. -Publicarea legii în Monitorul Oficial şi intrarea ei în vigoare.

Cum a mutilat mâlul toxic copii şi bătrâni care nu au ştiut cum să se apere de viitură

Doctorii care au tratat persoanele arse de substanţa toxică deversată în localităţile Kolontar şi Devecser spun că unii dintre pacienţii lor vor suferi toată viaţă. Un copil de doar trei ani va rămâne orb după ce părinţii l-au spălat pe faţă, din greşeală, cu apă în care a ajuns mâlul roşu. Medicii din Ajka, localitate apropiată de zona dezastrului, la care au ajuns toţi cei arşi au povestit despre copiii, gravidele şi bătrânii care vor avea de suferit toată viaţa din cauza dezastrului ecologic din Ungaria. Cel mai impresionant a fost cazul unul copil de trei ani, pe care părinţii l-au spălat pe faţă cu apa deja poluată, imediat după deversare. Ei nu au ştiut la ce îşi expun odrasla care acum, la patru zile de la tragedie, este aproape de orbire.

Ajunge în scaunul cu rotile

Un alt caz grav este cel al unui bărbat care a fost prins de viitură. A reuşit să scape de valul puternic, dar pentru că a avut şi mâl pe el şi nu s-a curăţat imediat picioarele sale îi vor fi amputate. El este unul dintre pacienţii transferaţi cu elicopterul la un spital din Budapesta.

Din cauza contactului prelungit cu apa vor avea de suferit şi animalele.

Ungurii ne liniştesc, noi îi credem

Unda toxică va ajunge în apele româneşti cel mai devreme luni la prânz, însă partea maghiară ne asigură că poluarea va fi minimă. Ungaria şi România transmit la unison veşti liniştitoare în privinţa consecinţelor accidentului ecologic de la Veszprem. Declaraţiile optimiste din partea ungurilor au curs toată ziua de ieri. "Fluxul toxic nu va avea, probabil, efect asupra ecosistemului Dunării, începând din oraşul Komarom (80 de kilometri vest de Budapesta - n.r.)", a anunţat Emil Janak, directorul zonal al companiei ungare de administrare a apelor, citat de AFP.

Greenpeace agită apele

Specialiştii organizaţiei de mediu Greenpeace au analizat mostre de nămol roşu din zona afectată şi susţin că situaţia reală diferă de cea prezentată oficial de autorităţile maghiare. Probele chimice relevă o concentraţie de arsenic de două ori mai mare decât nivelul normal, arată Greenpeace, care acuză guvernul ungar că a ascuns informaţii despre cantitatea reală de substanţe toxice deversată.

Ungaria ne-a taxat dur, România tace

În urma accidentului ecologic de la Baia Mare, din ianuarie 2000, Ungaria a dat România în judecată şi a primit despăgubiri în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro. Acum, după dezastrul de la Veszprem, România se arată indulgentă cu Ungaria. "Un stat dă în judecată alt stat atunci când are motive. Deocamdată, nu avem motive", a spus, ieri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

"A scos cuţitul şi a dat pe unde a nimerit"

Romel Voicu (19 ani) a fost arestat ieri, pentru 29 de zile, fiind acuzat de omor calificat, după ce l-a înjunghiat în inimă pe Andrei Goreci (17 ani). Tânărul ar putea fi acuzat şi de tentativă de omor, pentru că a provocat răni şi altui elev. Anchetatorii au găsit încă din ziua crimei arma cu care ucigaşul l-a înjunghiat pe adolescent. Surse judiciare au descris reacţia violentă a criminalului la audieri. Suspectul a declarat cu nonşalanţă: "Ei, asta este, l-am omorât! Iau zece ani pentru un prost!"

Traian Băsescu a chemat luni partidele la consultări pe Legea Pensiilor. Liberalii au refuzat invitaţia

Şeful statului i-a invitat pe preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României la Palatul Cotroceni luni, la ora 12.00, pentru consultări. Printre temele care vor fi dezbătute se află Legea Pensiilor, pe care preşedintele a retrimis-o în Parlament. Cele trei teme pe care preşedintele vrea să le discute şi liderii partidelor politice sunt: priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educaţiei şi Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.

România, pe locul doi în UE la producţia de porumb. Baconschi: Putem deveni "grânarul" Europei

România are un enorm potenţial agricol, fapt ce ar putea face ca ţara noastră să devină un "nou grânar" al Europei, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi. Potrivit calculelor Reuters, România va devansa Italia şi se va plasa anul acesta pe locul doi în Uniunea Europeană la producţia de porumb. "I-am vorbit domnului ministru (ministrul irlandez de Externe - n.r.) despre enormul nostru potenţial agricol şi despre ideea că totuşi ţări ca România ar putea să redevină, într-o formă extrem de tehnologică şi cu standardele de securitate alimentară necesare, un nou grânar al Europei. Este mai puţin plauzibil să ne aşteptăm ca Europa să fie hrănită de Brazilia, de exemplu, în secolul 21.

Nicolas Sarkozy, în plerinaj la Vatican

Liderul de la Elysée doreşte să-şi recâştige alegătorii catolici, care nu agreează politica de expulzare a rromilor adoptată de Guvern. În programul vizitei preşedintelui francez la Sfântul Scaun s-a aflat şi participarea la o "rugăciune pentru Franţa", în Bazilica Sfântul Petru. Preşedintele francez a fost primit ieri dimineaţă de Papa Benedict al XVI-lea, într-o audienţă privată ce a durat 30 de minute, intens comentată de presa franceză. Aceasta susţine că vizita oficială la Vatican a lui Sarkozy a reprezentat o misiune delicată, întrucât acesta a trebuit să "reîncălzească" relaţiile cu Sfântul Scaun, "şifonate" de polemicile recente referitoare la politica Franţei în privinţa expulzării rromilor.

China a bruiat semnalul CNN în momentul transmiterii câştigătorului premiului Nobel

Decernarea premiului Nobel pentru pace disidentului chinez Liu Xiaobo, care execută o pedeapsă de 11 ani de închisoare în ţara sa, a stârnit imediat reacţia autorităţilor de la Beijing. Ministrul de Externe chinez a anunţat că acordarea Nobelului pentru pace lui Liu Xiaobo "este total contrară principiilor" acestei distincţii şi va leza relaţiile dintre China şi Norvegia.

Alpinista Coco atacă vârfurile Antarcticei

Românca de 15 ani ar putea deveni prima alpinistă din lume care a urcat pe cei mai înalţi vulcani. Expediţia "Antarctica 2010" este prima în care alpinista nu va urca alături de tatăl ei, de la care a moştenit pasiunea pentru munte şi care-i este antrenor. Crina Coco Popescu pleacă în decembrie să escaladeze cele mai înalte vârfuri din Antarctica, vulcanul Sidley (4.181 de metri) şi muntele Vinson (4.897 de metri).

EVENIMENTUL ZILEI

Tatăl lui Iri - 50 de ani în guvern, de la Dej până la Ciorbea

Ion Columbeanu a avut un statut privilegiat la vârful puterii o jumătate de veac, supravieţuind dictatorilor Dej şi Ceauşescu, pe care îi admiră şi astăzi. Dar şi pe nea Nicu Văcăroiu. Afacerile lui Irinel Columbeanu au intrat la apă. A dispărut aproape de tot din "recuzita" emisiunilor de divertisment. Extravaganţele cu care ne-a obişnuit, în mai bine de 15 ani de când şi-a făcut apariţia în viaţa mondenă a Capitalei, au început să-i facă mai mult rău decât bine. Afacerea cu "columbeanit" de la Târgu Cărbuneşti e moartă, iar averea sa, estimată în ultimii ani la 150 de milioane de euro, a scăzut la 35-39 de milioane, conform Top 300, realizat de revista "Capital". Setea de publicitate cu orice chip l-a pus pe butuci pe Irinel şi îi ameninţă serios căsnicia. Hărţuită de paparazzi, Monica a plecat în America, unde a anunţat că se va şi stabili.

Ungaria: riscul unui accident ecologic, semnalat din 2006

Autorităţile de la Budapesta identificaseră încă de acum patru ani potenţialul pericol reprezentat de fabrica de alumină din localitatea Ajka. Bilanţul tragediei a ajuns ieri la 7 morţi. Fabrica de alumină din Ungaria, al cărei bazin de stocare a cedat luni, eliberând o viitură de reziduuri toxice, a fost identificată încă din 2006 ca un obiectiv cu risc de accident ce ar putea contamina Dunărea. "Autorităţile ungare sunt cele care au identificat acest risc", a declarat pentru "Evenimentul zilei", Philip Weller, secretar executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), un organism transnaţional de mediu, la care participă 13 ţări şi UE.

Laszlo Borbely: "Nu există niciun pericol pentru România"

Îngrijorarea părţii române scade, pe măsură ce se adună veştile optimiste venite dinspre guvernul maghiar. Totuşi, specialiştii monitorizează atent situaţia. La intrarea Dunării în ţară, la Baziaş, aceştia iau probe la fiecare trei ore pentru a stabili compoziţia apei. De altfel, autorităţile din judeţul Mehedinţi s-au reunit încă de joi, într-o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a hotărî măsurile care se impun, dacă situaţia o va cere.

Cocor s-a reinventat pentru clienţii cu portofele mari

Prăfuitul Cocor, plin de vânzători de "de toate", şi-a schimbat radical lookul, afişându-se fresh şi stilish, după modelul Sack"s Fifth Avenue. În clădirea care acum doi ani încă expunea la intrare banale rochii de mireasă, confecţii ieftine şi pantofi no name, se vor comercializa haine scumpe de la Gucci, la Ferre, bijuterii de lux sau creaţii ale designerilor români. De acum, Cocor nu mai este pentru oricine, ci doar pentru cine-şi permite. A fost nevoie de 25 de milioane de euro pentru acest facelift al vechiului magazin, dar şi o "media faţadă" care lasă cu gura căscată pe oricare dintre cei 100.000 de şoferi care trec zilnic prin faţa magazinului.

Noile pensii: pierderi mari, câştiguri mici

Marii pierzători în lupta statului cu eliminarea pensiilor speciale sunt aviatorii. Sunt şi câţiva norocoşi care vor lua bani mai mulţi. Aproape 5.500 de pensii acordate în baza unor legi speciale au fost recalculate de experţii Casei de Pensii, în urma procesului cerut de executiv pentru a elimina pensiile aşa-numite "de lux". În medie, acestea au scăzut de peste trei ori, de la 5.146 la 1.587 de lei. Cele mai mari reduceri se înregistrează în cazul personalului civil navigant, potrivit centralizărilor făcute de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Muncii.

Soldele militarilor cresc cu 5,5 la sută pentru a putea fi impozitate

Un document intern al Ministerului Muncii, trimis Caselor de Pensii din toată ţara, dezvăluie modul în care sunt rezolvate probleme salariale ale anumitor categorii profesionale. Este vorba despre persoanele asigurate din sistemele de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, care, pentru a nu suferi în urma trecerii de la un sistem de asigurare la altul, vor beneficia de majorări de venituri.

România rămâne în top 10 state în pericol de faliment

În trimestrul al treilea al acestui an, situaţia ţării noastre s-a îmbunătăţit în ceea ce priveşte probabilitatea de încetare de plăţi. România a coborât două poziţii în clasamentul statelor cu cel mai mare risc de faliment. Totuşi, ţara noastră a rămas în top 10 state cu cea mai mare probabilitate de încetare de plăţi, potrivit indicatorilor calculaţi de analiştii companiei de monitorizare a pieţei financiare Credit Market Analysis (CMA). În raportul anterior al celor de la CMA, România se poziţiona pe locul opt, însă acum analiştii companiei de monitorizare au considerat că Irlanda şi Portugalia (două state care fac parte din PIGS - Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania) au o situaţie mai precară decât noi.

Comisia Europeană nu cedează şi vrea să taxeze băncile

Băncile sunt subtaxate, fiind scutite de TVA, şi ar trebui să contribuie la refacerea economiilor care au suferit din cauza lor, apreciază Comisia Europeană, care se pare că nu renunţă la planul de a taxa suplimentar instituţiile financiare. Astfel, Comisia a prezentat joi proiectul unei "taxe pe activităţile financiare", estimând că până la 25 miliarde euro ar putea fi strânse la bugetele statelor membre ale UE, dacă s-ar aplica o taxă de 5% pe întregul profit şi pe remuneraţiile din sistemul bancar.

"Cea mai grea iarnă", o mare gogoaşă mediatică

Vorbe aruncate. EVZ a verificat ceea ce era previzibil: stirea alarmista despre cumplita iarna ce ne asteapta, cea mai dura din ultima mie de ani, e complet falsa. E prea devreme pentru a sti cum va fi vremea la iarna. In Romania, Agerpres a adus stirea, apoi a fost simplu: tot regimentul de televiziuni nationale au impanzit vestea, fara remuscari.

Francizele care te scot din criză

Îţi poţi deschide propria afacere cu mai puţin de 5.000 de euro, iar şansele de reuşită sunt mari dacă ştii ce franciză să alegi. Pe internet există sute de propuneri de afaceri la cheie. Spiritul antreprenorial se cere mai mult ca oricând pus la încercare în această perioadă de criză. Guvernul a anunţat că sprijină afacerile demarate de tinerii până în 35 de ani, dar trebuie să vă grăbiţi pentru că fondul pus la dispoziţie n-ajunge decât pentru 200- 300 de proiecte. Obţinerea unei francize poate fi o alegere interesantă pentru că porneşti la drum cu o afacere teoretic îndelung verificată pe piaţă şi cu un model de business pus în braţe. Tot ce trebuie să faci este să treci la treabă.

Secretele celui mai accesat blog din România

Deţinătorul codrosu.ro, cel mai accesat site la categoria blog, spune că-şi atrage cititori prin intermediul Google şi al cuvintelor-cheie pe care le introduce în textele sale. Potrivit trafic.ro, una dintre entităţile care contabilizează numărul de vizite pe site-urile româneşti, codrosu.ro este pe primul loc. Asta se întâmpă cam de un an. Ca exemplu, în ultima săptămână, a avut o medie zilnică de 24.000 de vizitatori unici, aproape dublu faţă de locul al doilea, mircea-badea.ro. Unul dintre secretele succesului: cuvinte şi expresii-cheie în texte pe care oamenii le tastează în motorul de căutare Google şi dau ca rezultat trimiteri către texte care apar în codrosu.ro.

O tovărăşie de Premiu Nobel

Romanul Marius Boamfa, cercetator la Philips, a impartit ani laboratorul de fizica din Nijmegen cu Andrey si Kostia, care au primit Nobelul in urma cu cateva zile. Un olandez de origine romana prezinta o alta fata a celor doi fizicieni care au luat Nobelul in 2010: oameni care stiu sa rada, dau sfaturi de viata si mananca la gramada, dupa nopti de studiu. Andrey Geim si Konstantin Novoselov au primit, marti, Premiul Nobel pentru Fizica, pentru "lucrari revolutionare asupra grafenei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb