REVISTA PRESEI - 10.09.2011

Willy Homner
Revista Presei / 10 septembrie 2011

ADEVĂRUL

Gheorghe Mărmureanu, seismolog: "Roşia Montană e într-o zonă seismică activă"

Gheorghe Mărmureanu a trimis autorităţilor mesaje privind caracteristicile seismice din Banat. Deocamdată nu a primit răspuns. Joacă rolul pompierului atunci când diverşi "specialişti" prevăd cutremure catastrofale. Îl enervează cei care-l sună, panicaţi, să ceară informaţii despre cutremurele mici şi "normale" care au loc în fiecare zi. Plecat dintr-un sat din apropierea Bacăului, se autoironizează cu un umor specific moldovenesc: "un paysan care-a ajuns în America la doctorat!" La aproape 72 de ani este încă neobosit: gestionează proiecte de milioane de euro la Institutul de Fizică a Pământului, unde e încă director (onorific), şi se bate pentru altele. Nu crede că seismele pot fi prevăzute cu ştiinţa de azi. Tocmai de aceea, avertismentele sale sunt luate, în general, în seamă.

Egiptenii au pătruns în ambasada israeliană de la Cairo şi au aruncat mii de documente pe fereastră

Ambasada Israelului din Cairo a fost luată cu asalt de protestatari care au dărâmat unul din pereţii exteriori ai clădirii şi au aruncat mii de documente de la ferestrele ambasadei. Ministerului de Interne a declarat stare de alertă iar primul ministru a convocat echipa de criză pentru a discuta situaţia. Ambasadorul Israelului, Yitzhak Levanon, familia sa şi a personalului ambasadei au plecat de urgenţă la aeroportul din Cairo şi au plecat spre Israel, au informat televiziunea egipteană de stat şi oficialii. În jur de 1.000 de persoane au protestat vineri noapte în faţa ambasadei israeliene de la Cairo. Aceştia au lovit cu ciocane şi bare de metal un perete înalt de doi metri până când l-au dărâmat şi au reuşit să pătrundă în incintă. Egiptenii furioşi au înlocuit steagul ţării vecine cu al lor şi au incendiat două maşini de poliţie.

Iliescu îl atacă dur pe Geoană: Cu gafele lui am pierdut alegerile!

Preşedintele de oanoare al PSD, Ion Iliescu l-a arătat cu degetul pe şeful Senatului, Mircea Geoană, ca responsabil pentru pierderea suferită de PSD în două confruntări electorale importante: parlamentarele din 2004 şi prezidenţialele din 2009. Autorul ştampilei "prostănacul", care a rămas lipită pe imaginea fostului şef al PSD, a făcut apel la cei care, "prin decizii personale, riscă să compromită interesul general", să renunţe la politică. "Am pierdut alegerile pe mâna noastră în 2004 şi alegerile prezidenţiale din 2009, tot pe mâna noastră, din cauza gafelor aceluiaşi om: Geoană.

Teoriile conspiraţiei în mintea americanilor

Nici interviurile cu sutele de familii de evrei americani care şi-au pierdut rudele şi nici prezentarea publică a rămăşiţelor avionului care s-a prăbuşit în Washington nu au reuşit până acum să elimine teoriile conspiraţiei. "Adevărul" a stat de vorbă cu profesori şi psihologi despre numărul tot mai mare de americani care cred că atentatele de la 11 septembrie nu au fost comise de Al-Qaida. "De ce, cu o zi înainte de lansarea avioanelor în WTC, evreii care lucrau acolo au fost anunţaţi să nu se prezinte la birou în dimineaţa aceea? În jur de 4.000 de oameni nu s-au prezentat la lucru în dimineaţa aceea!!!! Cine a pus într-adevăr la cale 11 septembrie? Unde este avionul care s-a < prăbuşit > peste Pentagon?!!!"

Cine se bate să fie Doamna de Fier a PDL

Consiliera premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, va încerca să o detroneze pe şefa organizaţiei femeilor democrat-liberale, deputata Sulfina Barbu, la alegerile interne din 15 octombrie. Profesia: economist. Vârsta: 33 de ani. Fosta consilieră a europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, Andreea Paul Vass, ea însăşi candidată la alegerile pentru Parlamentul European din 2009, s-a remarcat atât prin punctele sale de vedere din domeniul economic, în calitate de sfătuitor al premierului, cât şi pentru susţinerea cauzei femeilor, pe care le consideră mai reprezentative decât bărbaţii în politică.

Viitorul manager privat al Romgaz ar putea câştiga 4,5 milioane de euro anual. Ministerul Economiei neagă

Managerii privaţi care vor fi numiţi la companiile de stat ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract, transmite Mediafax. La Romgaz este vorba de 4,5 milioane de euro, la Transgaz - 3,1 milioane de euro, iar la Hidroelectrica - 2,7 milioane de euro. Informaţia apare într-un proiect trimis Guvernului spre aprobare. Potrivit Mediafax, proiectul a fost asumat de ministrul Economiei, Ion Ariton, şi de cel al Transporturilor, Anca Boagiu, în subordinea cărora se află majoritatea companiilor care vor avea manageri privaţi.

Bursele europene o iau la vale după demisia economistului Stark de la BCE

Acţiunile de pe bursele europene, în special titlurile bancare, şi-au accentuat vineri scăderea, imediat după anunţul privind demisia economistului neamţ Juergen Stark de la Banca Centrală Europeană. La ora 13:30 GMT, indicele pan-european FTSE 300 era în scădere cu 1,4%. Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 2,08%, DAX al bursei din frankfurt cu 3,27%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 3,08%. Indicele FTSE Mib al bursei din Milano a coborât cu 3,67%. Acţiunile Societe Generale au scăzut cu peste 10%, urmate de Credit Agricole, cu 8,48%, BNP Paribas, cu 7% şi Natixis, cu 7,49%. Titlurile companiei de asigurări Axa au pierdut 8,15%. Demisia lui Stark a fost motivată, de fapt, de divergenţele cu restul conducerii BCE în privinţa controversatului program de achiziţii de obligaţiuni al instituţiei, au afirmat surse, pentru Reuters.

De ce nu a vrut Sberbank subsidiara din România a Volksbank

Volksbank România nu a fost implicată în achiziţia Volksbank International de către Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, din cauza portofoliului complicat, cu multe credite în franci elveţieni, şi a situaţiei economice dificile din România, a declarat Sergei Gorkow, vicepreşedintele Sberbank. Subsidiara din România a grupului austriac a fost cea mai grea problemă a negocierilor pentru preluarea Volksbank International de la grupul Volksbank, a afirmat Gorkow într-un interviu publicat de cotidianul austriac WirtschaftsBlatt cu titlul "România a părut a fi prea dificilă".

Finanţele analizează impozitarea anuală a microfirmelor şi ridicarea plafonului TVA la 50.000 de euro

Patronatele au cerut Ministerului Finanţelor, în cadrul întâlnirii de astăzi, impozitarea anuală a microîntreprinderilor şi ridicarea plafonului de plată a TVA de la 35.000 la 50.000 de euro, propuneri pe care Finanţele le consideră pertinente şi le vor analiza, a declarat, pentru "Adevărul", Dan Lazăr, secretar de stat în minister. Discuţiile au vizat noile modificări ale Codului fiscal. La întâlnire a participat şi premierul Emil Boc. "Patronatele au venit cu o serie de propuneri pe care le vom analiza, întrucât unele dintre ele sunt chiar pertinente", a precizat Lazăr.

Oficial polonez: Euro nu va supravieţui dacă Italia va fi înghiţită de criza datoriilor

Euro nu va supravieţui în cazul în care criza datoriilor suverane înghite Italia, a declarat ministrul de finanţe polonez Jan Vincent-Rostowski la un forum economic din sudul Poloniei, potrivit "Wall Street Journal". El a cerut liderilor europeni să instituţionalizeze gestionarea economică a Uniunii Europene. Polonia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene în această jumătate de an. "Desigur, există o problemă a datoriei suverane, în special în ţările din zona euro, dar dacă luăm datoria consolidată a tuturor ţărilor din zona euro raportată la PIB-ul zonei, vom descoperi că este puţin mai mică decât în SUA şi mult mai mică decât în Japonia. şi totuşi, zona euro are o criză a datoriilor suverane. Iar asta pentru că există verigile slabe din lanţ. Am creat un sistem care este ca un lanţ cu legături. Când vine criza, ea rupe în punctul cel mai slab".

Statul român începe "în cel mai scurt timp" negocierile cu Petrom pentru a cumpăra rafinăria Arpechim

Ministerul Economiei va începe în cel mai scurt timp negocierile cu Petrom pentru a prelua rafinăria Arpechim Piteşti, pe care compania petrolieră a decis în martie să o închidă definitiv, informează un comunicat al ministerului. Ministrul Economiei, Ion Ariton, s-a întâlnit astăzi cu noul CEO al OMV, Gerhard Roiss, şi cu Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. "În cadrul întâlnirii, ministrul Ion Ariton a exprimat dorinţa statului român de a cumpăra de la compania OMV Petrom S.A. rafinăria Arpechim Piteşti. În acest sens, domnul Gerhard Roiss şi-a declarat disponibilitatea de a începe în cel mai scurt timp negocierile cu statul român", se arată în comunciat.

Cartelul laptelui: producătorii Dorna, Albalact, Lacta şi Simultan sunt anchetaţi de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei investighează o posibilă înţelegere între patru companii producătoare de lactate de a participa cu oferte trucate la o licitaţie organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu pentru atribuirea contractelor de "furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari", informează un comunicat al instituţiei de concurenţă. Companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cele patru companii sunt Dorna Suceava, Albalact Alba, Lacta Giurgiu şi Simultan Făget Timiş. În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile celor patru companii. Valoarea totală a contractelor încheiate cu acestea pentru perioada 2010-2014 este de 17,9 milioane de lei (aproximativ 4,2 milioane de euro).

EVENIMENTUL ZILEI

Gabriel Oprea: UNPR merge pe propriile picioare şi va obţine minimum 10% în alegeri

Gabriel Oprea spune că UNPR cântăreşte greu în actualul echilibru politic şi că are un număr de parlamentari egal cu UDMR. Uniunea Naţională pentru Progresul României este un partid de stânga, într-un guvern de dreapta. Susţine austeritatea, dar nu renunţă la "Coşul pensionarilor", pe care îl compară cu programul de distribuire a alimentelor din partea UE. Gabriel Oprea, unul dintre liderii UNPR, nu aleargă după funcţii, dar şi că nu ar refuza "responsabilităţi suplimentare". Spune că este un partid de centru stânga, care are la bază apărarea interesului naţional şi promovarea dialogului social. Noi nu suntem nici stânga populistă, nici dreapta radicală. Noi reprezentăm stânga responsabilă, iar oamenii apreciază acest echilibru Primarii par să simtă o veritabilă atracţie pentru acest partid şi se înghesuie la intrare. Ambiţiile sunt mari: "Avem potenţial de 20 - 25% din electorat".

Victor Mocanu, "Lăpuşneanul" PSD: Nu mă vreţi, eu mă vreau

Pesedistul buzoian Victor Mocanu îi aruncă mănuşa liderului Victor Ponta: USL să-l susţină pe Bâgiu la şefia CJ. Lui îi ajunge filiala PSD. Lăsat pe margine în jocul USL pentru locale, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, şi-a arogat postura voievodului Lăpuşneanu în relaţia cu Kiseleff numărul 10: "Dacă voi nu mă vreţi candidat, eu mă vreau! Socialdemocratul susţine că, indiferent de decizia conducerii centrale, el şi "cumătrul" Constantin Boşcodeală sunt decişi să meargă la alegeri din postura de candidaţi PSD. "USL poate să mizeze pe cartea Cristian Bâgiu, noi mizăm numai pe a noastră", sună mesajul formulat de şeful CJ în exerciţiu.

Leonard Orban va fi ministrul fondurilor comunitare

Consilierul prezidenţial Leonard Orban va fi ministrul care va coordona fondurile europene. Anunţul a fost făcut de Elena Udrea. "Se va înfiinţa probabil cel mai târziu în luna octombrie şi va fi condus, probabil, de domnul Orban", a declarat Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului referindu-se la Ministerul Fondurilor Europene. Supervizor peste achiziţiile publice. Orban este, în prezent, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene al Administraţiei Prezidenţiale. Ieri, el trasa, la Radio France International, fişa postului viitorului minister. "Rolul principal al acestui minister şi al ministrului responsabil ar trebui să fie de coordonare. Nu e vorba de a prelua programele operaţionale care există la diferite ministere, pentru că asta ar însemna reînceperea procesului de evaluare, lucru care ar dura extrem de mult, ci o coordonare pe orizontală, o gestionare a problematicii extrem de largi care se întâlneşte pentru toate programele operaţionale.

Mircea Geoană: "Nu tot ce vine de la Traian Băsescu este neapărat rău". Iliescu: Geoană ar trebui să plece din politică

Fostul contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009 a găsit câteva vorbe bune de spus despre cel care l-a învins. "Nu tot ce vine de la Băsescu e neapărat rău", a declarat Mircea Geoană ieri seară, la Antena 3. "Ideile nu sunt neapărat rele, eu cred că nu are cu cine să le pună în practică, e o problemă cu selecţia de cadre. Degeaba ai o idee bună dacă ai un Ministru de Finanţe foarte slab. Are o echipă care, în clipa de faţă, trebuie primenită de sus până jos", a comentat preşedintele Senatului. Asta nu înseamnă că Mircea Geoană nu are critici la adresa actualului şef al statului. Principalul reproş pe care i-l face acesta lui Băsescu ar fi că după alegeri nu a constituit o majoritate care "să reprezinte întreaga populaţie". "Eu nu aş fi mers în continuare exclusiv cu ai mei", a spus fostul preşedinte al PSD.

Victor Ponta îi dă în judecată pe Traian Băsescu şi Sorin Blejnar. Palatul Cotroceni: Ponta refuză să se maturizeze

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a depus astăzi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a şefului ANAF, Sorin Blejnar. "La întâlnirea de la Cotroceni (consultarea cu partidele organizată în luna iunie - n.n.) am fost avertizat, am fost ameninţat, prevenit că am probleme cu contractele Turceni şi Rovinari", a declarat preşedintele PSD. "Fiind funcţionar public, domnul Blejnar s-a conformat instigărilor lui Traian Băsescu. Am aşteptat ca ANAF să verifice toate documentele pe care i le-am pus la dispoziţie, am primit procesul verbal de la ANAF care arată că acuzaţiile au fost neadevărate. Că nu am avut niciodată relaţii contractuale cu Rovinari şi Turceni", a spus Ponta.

Victor Ponta, disperat să îngroape scandalul "Oprescu-gazon"

În lipsă de idei şi din prietenie pentru "independentul" Sorin Oprescu, Victor Ponta a depus plângeri penale împotriva lui Băsescu şi Blejnar printr-un avocat, susţinând ulterior că a făcut-o personal. Gestul lui Victor Ponta de a depune plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a lui Sorin Blejnar este lipsit de credibilitate, inclusiv din prisma faptului că s-a prezentat la Parchetul General (PG) fără actul de identitate. Ca fost procuror, Ponta era obligat să cunoască procedura. Potrivit unor surse judiciare, plângerea efectivă ce conţine şapte pagini a fost depusă de un avocat, după aproximativ două ore de la prezentarea copreşedintelui USL la Parchet. Acesta este şi motivul pentru care Victor Ponta a ieşit din instituţie după numai două minute, susţinând în mod eronat că a depus documentul.

Metropola americană iartă, dar nu uită

Cu câteva zile înainte de comemorarea atentatelor din 2001, o organizaţie civică propune dragostea în locul răzbunării. Dacă există cu adevărat şi în America biserici ale căror nume pot fi asociate cu sintagma "minune dumnezeiască", atunci Capela Sfântul Paul este cu siguranţă un astfel de locaş. Construită în secolul al XVIII-lea, devenită loc de reculegere pentru primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington, capela a scăpat din atentatul din 11 septembrie 2001 fără măcar un vitraliu spart, deşi se afla la câteva sute de metri de "Gemenii" care sau prăbuşit.

"Remember to love"

După zece ani de la tragicul eveniment, iată că biserică de pe strada Fulton joacă din nou un rol important. În incinta sfântului locaş, activiştii unei organizaţii civice au început, joi, ceea ce s-a numit "New York, oraşul panglicilor albe". La primele ore ale dimineţii zeci, apoi sute de oameni au primit, în curtea bisericii, câte o panglică albă, de câte o jumătate de metru, care avea imprimat la unul dintre capete "Remember to love" (Aminteşte-ţi să iubeşti!). "Într-adevăr, acesta este mesajul nostru la zece ani de la atentate", spune Mark, un tânăr de culoare care munceşte de zor împărţind bucăţile de panglica albă. "Deci nu să urăşti, nu să te răzbuni, nu să arăţi că eşti ca cei care au pus la cale tragedia din 2001", subliniază acesta.

Comemorare 9/11: "America este puternică afară, dar fragilă acasă"

La un deceniu de la atacurile din septembrie 2001, americanii de rând nu mai văd rostul războiului împotriva terorismului şi vor ca ţara lor să îşi îndrepte atenţia spre proprii cetăţeni. Patrulele de poliţişti înarmaţi până în dinţi care mărşăluiesc prin Times Square sau păzesc staţiile de metrou şi alte obiective strategice din New York lasă impresia că, la zece ani de la atentatele de la 11 septembrie, mare lucru nu s-a schimbat şi că America este în continuare sub stare de asediu. Pentru localnici, aceasta pare să fie starea de normalitate, însă mulţi o contestă şi agitaţia creată cu ocazia comemorării a zece ani de la atentatele care au lovit America la ea acasă este un bun prilej pentru a da curs din nou nemulţumirilor provocate de un sistem tot mai vigilent.

Constantin Roibu mai are cel mult şase luni la Oltchim

La conducerea combinatului va veni, de anul viitor, un manager privat. S-ar pune astfel capăt domniei managerului care, în două decenii, a adus compania la datorii de 2,2 miliarde lei. Combinatul vâlcean Oltchim se numără printre primele patru companii de stat care vor avea manageri privaţi, alături de Hidroelectrica, Tarom şi CFR Marfă. Aceştia vor fi numiţi în funcţie până în luna martie a anului viitor. Oltchim este înglodat în datorii. Peste 1.000 de salariaţi au fost trimişi în şomaj tehnic. Directorul Constantin Roibu se ţine de 20 de ani de scaun. Pe 31 august, Constantin Roibu a fost alungat din funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al combinatului chimic, ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb