REVISTA PRESEI 10.11.2012

Willy Homner
Revista Presei / 10 noiembrie 2012

ADEVARUL

Noi dezvăluiri în cazul Ericsson: fostul ministru Sorin Pantiş figurează şi el în dosar

Scandalul Ericcson ia amploare. Fostul ministru al Telecomunicaţiilor Sorin Pantiş apare pe lista celor nominalizaţi de fostul director al reprezentanţei Ericsson în România, Thomas Lundin, acuzaţi că ar fi primit mită pentru ca suedezii să obţină contractul pentru implementarea sistemului 112 - numărul unic de urgenţă. După ce Dan Nica a fost nominalizat de Thomas Lundin drept unul dintre beneficiarii mitei pentru ca Ericsson să primească, fără licitaţie, contractul de 40 de milioane de dolari, numele unui alt fost ministru este asociat scandalului de corupţie. Potrivit riseproject.ro, liberalul Sorin Pantiş (52 de ani), fost ministru al Comunicaţiilor în perioada 1997-1998, este indicat de Lundin printre "decidenţii politici" care ar fi fost plătiţi pentru "a apăra interesele companiei L.M. Ericsson".

A murit actorul IURIE DARIE

Iurie Darie a murit la vârsta de 83 de ani, după ce a fost internat de mai multe ori cu grave probleme medicale în ultimul an. Născut la 14 martie 1929, în Vadul Rascov din judeţul Soroca, a ales lumea artelor plastice încă din tinereţe. Actorul a fost internat în repetate rânduri la spitalul "Bagdasar-Arsenie" din Bucureşti şi a fost intubat de mai multe ori, deoarece nu putea respira de unul singur şi a murit după o lungă suferinţă. Luna trecută, actorul a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme respiratorii.

Victor Ponta: "ANI trebuia să facă acuzaţii înainte să înceapă campania electorală sau după aceasta"

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ar fi trebuit să se sesizeze cu privire la cei patru demnitari ai Guvernului, acuzaţi de incompatibilitate, înainte de începerea campaniei electorale sau după această perioadă, în condiţiile în care trei dintre aceştia candidează la parlamentare, a declarat vineri premierul Victor Ponta, susţinând totodată necesitatea ca ANI să aducă unele clarificări în legislaţie. Premierul a accentuat ideea că este prima zi de campanie electorală: "S-a deschis ziua cu aceste constatări ale celor de la ANI. Eu nu am, cel puţin formal, niciun motiv să spun că este un atac politic, dar cred că tocmai în ideea de neimplicare politică, ar fi fost ideal ca asemenea constatări să se anunţe ori înainte de campania electorală, ori după", a declarat Ponta la Realitatea TV. Potrivit lui Victor Ponta, legislaţia este una ambiguă, astfel încât funcţionarilor verificaţi de ANI li se pot reproşa oricând nereguli.

Întrebare pentru Copos: unde au dispărut peste 30 de milioane de euro din transferuri?

În ultima sa declaraţie, Copos a precizat că a băgat "40-50 de milioane în club", ceea ce poate fi real, dar nu spune şi câţi bani a scos. Pentru că, pe lângă vânzările de jucători, s-au mai încasat bani din sponsorizări, drepturi TV, bilete şi alte venituri. Cert este că George Copos nu a "donat" aceşti bani clubului Rapid, ci a împrumutat clubul. De aceea, în acest moment, cine vrea să preia Rapidul trebuie să plătească datoriile societăţii, iar cele mai mai mari datorii sunt chiar către George Copos! Preşedintele Ioan Taban a explicat situaţia la DigiSport: "Rapidul costă între 15 şi 21 de milioane de euro. Sunt bani pe care Copos i-a băgat în club şi pe care îi vrea înapoi". Aşadar, "Berlusconi din Giuleşti" nu intenţionează să iasă în pierdere sub nicio formă.

BUCHAREST FORUM a pus bazele Pactului pentru relansarea economiei româneşti

Dezbaterile din grupurile de lucru din prima zi a Bucharest Forum, organizat de Aspen Institute Romania în perioada 8-9 noiembrie 2012, au condus la stabilirea principalelor elemente care pot sta la baza unui Pact pentru relansarea economiei, care să fie împărtăşit în egală măsură de decidenţii din mediul de afaceri şi din cel politic. "Acest Pact nu este gândit ca un document final, ci ca un proces continuu de consultare şi de dialog, care să rezulte în măsuri şi politici care să permită relansarea economică a României şi poziţionarea strategică a acesteia la nivel regional", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Pe câţi bani aşteaptă Guvernul să pună mâna de la Petrom, Romgaz, CupruMin şi Rompetrol

Guvernul are aşteptări mari de la cele mai importante companii din România fie că este vorba despre listarea unor pachete de acţiuni pentru anul viitor, dar şi din cedarea acţiunilor de la Rompetrol în acest an. Guvernul aştepta peste 2 miliarde lei (448,2 mil euro) din listarea unor pachete de acţiuni la OMV Petrom (SNP), Romgaz şi vânzarea CupruMin, amânate pentru anul viitor, dar mizează încă să încaseze în acest an 704 milioane lei (155,9 mil euro) din cedarea pachetului minoritar la Rompetrol (RRC)

Daniel Dăianu: De ce continuarea acordului cu FMI este benefică pentru România

România este bine să continue relaţia cu "Troica" (FMI, BM şi UE), sub forma unui acord preventiv, din mai multe raţiuni. Pieţele externe, mai ales cele financiare, sunt încă neprietenoase. Unora poate să le pară curios această afirmaţie având în vedere evoluţia marjelor la obligaţiunile noastre suverane în ultimele două luni. Dar pieţele se cuvine să fie judecate şi din perspectiva evenimentelor ce le pot "reîngheţa" şi care pot cauza măriri drastice la spread-uri.

Şeful CIA demisionează din cauza unei relaţii extraconjugale

David Petraeus, directorul CIA, puternica agenţie americană de informaţii, şi-a anunţat demisia din cauza unei relaţii extraconjugale. Într-un mesaj către angajaţii agenţiei, Petraeus dă explicaţii cu privire la o relaţie "extraconjugală". "Un astfel de comportament este inacceptabil atât ca soţ, cât şi ca şef al unei organizaţii cum este a noastră", scrie fostul general, în fruntea agenţiei din vara anului 2011, potrivit AFP. În general popular şi mediatizat, considerat artizan al strategiei ce a permis Statelor Unite să iasă cu fruntea sus din încurcătura irakiană, David Petraeus a părăsit armata pentru a lua frâiele CIA, aminteşte AFP. Demisia lui va necesita efort pentru a-l substitui, în timp ce Barack Obama, abia reales, ar trebui deja să înlocuiască mai mulţi membri influenţi ai cabinetului său, printre care şi secretarul de stat Hillary Clinton sau şeful Pentagonului, Leon Panetta.

EVENIMENTUL ZILEI

Decizie incendiară anunţată pe surse

Un zvon lansat de Reporter Virtual şi continuat de Cătălin Tolontan, pe blogul propriu, străbate audio-vizualul românesc: Guvernul Ponta pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă prin care televiziunile şi radiourile vor putea negocia publicitatea direct cu clienţii, scoţând din joc agenţiile. Miza: comisioanele foarte mari pe care le pretind agenţiile de publicitate pe o piaţă hipercompetitivă, în care volumul total a ajuns la 200 milioane de euro, la jumătate decât în 2008. Sunt două faţete ale acestei decizii strategice. Prima: Dan Voiculescu este suspectat ca precursor al legii, pentru că o televiziune afiliată puterii politice are influenţă şi în mediul economic. Pe de altă parte, agenţiile fac acum profituri, iar televiziunile au pierderi. Dezbaterea se anunţă incendiară.

A.N.I. Maşina de secerat miniştri

În doar şase luni de zile, Guvernul USL şi-a pierdut miniştrii rând pe rând, răpuşi de incompatibilităţi. După dezvăluirea făcută ieri de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), atacurile din ultimul timp la adresa acestei instituţii, lansate din zona politică şi nu numai, pot fi citite în cu totul altă cheie. Trei miniştri din Guvernul USL, secondaţi de secretarul general adjunct al Executivului, au fost găsiţi incompatibili. În total, patru USL-şti pentru care verificările s-au terminat în prima zi a campaniei electorale. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop şi Eduard Raul Hellvig, ministrul ezvoltării şi Turismului au fost trecuţi în rândul înalţilor demnitari publici cu probleme de integritate. Următorii pe lista miniştrilor cu probleme grave de imagine sunt Dan Nica, de la Comunicaţii şi Ecaterina Andronescu, de la Educaţie.

POZIŢIONARE. Mona Pivniceru spune că NU SE ATINGE de ANI, Instanţa Supremă şi CSM

Comunicat scurt de la Ministerul Justiţiei, în care ministrul Pivniceru îşi precizează poziţia. "Ministerul Justiţiei nu are în lucru şi nici nu şi-a propus să aducă modificări cadrului normativ în vigoare aplicabil Consiliului Superior al Magistraturii, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi/sau Agenţiei Naţionale pentru Integritate.", se arată în comunicatul remis redacţiei Evenimentul zilei. Ministrul a făcut precizarea după ce voci din sistemul de justiţie, precum şi din zona politică au atenţionat cu privire la intenţia de a reduce competenţele ANI, precum şi de a pune Parchetele şi CSM-ul sub control parlamentar.

ROMÂNII NU S-AU ÎNVĂŢAT MINTE. Escrocheria cu maşini de cusut Singer revine!

Ultima victimă a escrocilor care recurg la metod "Singer" este un ieşean. Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, iar suma pierdută se ridică la 15.000 de lei. Criza a reînviat escrocii care acţionează prin metoda "cumpăr maşini de cusut". După ce umplu oraşul de anunţuri cu oferte de cumpărare a unor maşini de cusut germane, cu o anumită serie, escrocii o dau cotită. În momentul în care cineva doreşte să vândă un astfel de obiect şi iau legătura cu potenţialii cumpărători, aceştia sunt înştiinţaţi că achiziţia se face doar pentru două maşini de cusut cu aceeaşi serie. În continuare, autorul anunţului precizează că ştie o persoană care are o maşină potrivită şi care este dispusă să o vândă eventualului cumpărător. Astfel, în loc să vândă obiectul, persoana de bună credinţă ajunge să mai cumpere o maşină de cusut marcă germană.

Creditul de casă în euro, tot mai accesibil

Aţi amânat cu câteva luni achiziţia unei locuinţe prin credit? Vedeţi cum s-au modificat costurile din vară până în prezent şi care sunt cele mai bune oferte din piaţă. Pe măsură ce Prima Casă pare că se apropie de final, creditele ipotecare clasice pentru cumpărarea unei locuinţe vor căpăta o vizibilitate din ce în ce mai mare, după ce în ultimii ani au fost căutate extrem de puţin. Revista Capital a analizat schimbările de costuri din ofertele băncilor şi a observat că, deşi fluxurile de valută de la băncile-mamă se reduc, împrumuturile ipotecare în euro se distanţează tot mai mult ca accesibilitate faţă de cele în moneda naţională, după cum se poate vedea în cele două tabele ataşate. Se observă şi câteva dezertări" din pluton, în funcţie de strategia impusă de banca-mamă sau de lipsa de lichiditate de care au suferit băncile în ultimul timp.

Vplay cerşeşte bani

Cel mai popular site care oferă seriale gratuite online, vplay.ro, acuzat de cei de la Pro TV că încalcă drepturile de autor, a început o campanie pe internet prin care cere donaţii pentru a intra în legalitate. Două dintre site-urile care oferă filme gratuite, enumerate de Pro TV pe o listă care a ajuns la direcţia de anchetare a fraudelor din cadrul Poliţiei, cer bani. După aproximativ 5 minute de vizionare gratuită dintr-un film, siteul Serialepenet.ro te anunţă: "Pentru a vedea tot episodul trebuie să plăteşti". Un abonament pentru şase luni costă 46 de lei, ţi se cer datele personale şi se precizează că vei primi codul de acces prin intermediul unui curier în termen de maximum 2 zile.

SCANDAL! Cadu e acuzat că a "trântit" meciul cu Galatasaray pentru o sumă fabuloasă!

O persoană din Cluj care s-a recomandat "domnul Mihai" susţine că Ricardo Cadu, căpitanul echipei CFR, a primit 320.000 de euro pentru a nu-şi apăra corect şansele în meciul din Liga Campionilor cu Galatasaray, pierdut de "feroviari", scor 1-3. "Suma de 320.000 de euro, de la afaceristul turc Salem, a ajuns la Cadu, care este un om foarte influent în Cluj şi are şi afaceri aici. E vorba de o mafie a portughezilor, membrii ei nu sunt interesaţi de performanţă. I-a dus la el acasă, am rămas oripilat când am văzut aşa ceva. Ei nu au niciun interes de performanţă. Am discutat cu un portar de la CFR care a fost trecut pe linie moartă. Ei sunt mână în mână şi cu Mureşan, şi cu Paszkany. Au adus o marionetă de a lor, ies campioni şi apoi fac asemenea lucruri în Europa", a declarat "domnul Mihai" la Sport.ro

JURNALUL NATIONAL

"Să ne rugăm să nu fie îngheţ, că altfel nu vine nici dracu' la vot!"

Buzeştenii habar n-au care sunt candidaţii şi pentru ce votează pe 9 decembrie a.c. Pe uliţa prăfuită, nea Florea se plimbă nestingherit, cu mâinile în pantalonii negri, de stofă, netulburat parcă de nici o grijă. Cu pălăria neagră pe cap, cu boruri mari şi vestă aurie cu fir brodat, pantofi de lac cu vârf ascuţit pare un adevărat bulibaşă. Acum, că a venit vremea ploilor şi a noroaielor, nu prea îl mai trage aţa să cutreiere ţara, în căutare de muşterii care să-i cumpere cazanele de făcut ţuică. Aşteaptă să vină Crăciunul, "să facem petrecere mare, cum e tradiţia pe la noi", ne spune bărbatul de 57 de ani. Ziua de 9 noiembrie nu-i spune nimic. Habar nu are că a început campania electorală, deşi 9 decembrie i-a rămas bine întipărită în minte, ca fiind ziua alegerilor.

La Lehliu Gară, Partidul e-n toate

Despre cum percep unii cetăţeni de-ai noştri campania electorală, atât de esenţială. Hai, mă, mă laşi cu Tanţa şi Costel? La Lehliu e o oboseală de te doare capu'! Îmi pare rău, da' în afară de "Partid", la Lehliu, nu mai e nimic. Mirosim a Partid, Partidul e-n toate fibrele ţesăturilor noastre, Partidul e-n toate cele ce sunt şi mâine vor râde la maşina de spălat! Te duci la Lehliu, te duci "La Partid", altă treabă nu poţi să ai. Copiii vin "La Partid", liceenii vin "La Partid", muncitorii vin "La Partid", medicii, ăia care mai sunt, vin "La Partid", comercianţii vin "La Partid", văduvele vin "La Partid", profesoarele de franceză vin "La Partid", toată lumea vine "La Partid". Nu vii "La Partid, nu eşti din Lehliu, nu exişti. Adică nu ai spiritu' care trebuie, spiritu' de Lehliu. La Lehliu nu-ţi trebuie decât spiritu' "Partidului". Îmi pare rău s-o spun, n-ai spiritu' partidului, nu eşti la Lehliu, eşti la foaie verde, nu ştiu unde.

Salariu fabulos pentru cel mai bine plătit IT-ist din România

Valoarea totală a celor mai bine plătiţi angajaţi din industria IT în 2011 a fost de peste 15 milioane de lei, conform informaţiilor comunicate de ANAF în exclusivitate pentru Capital. Cel mai mare salariu din domeniul IT în 2011 a fost de aproape 2,3 milioane de lei, ceea ce înseamnă că cel mai bine plătit IT-ist din România a avut anul trecut un salariu de 190.000 de lei, echivalentul a aproximativ 45.000 de euro pe lună, la un curs de 4,3 lei pentru un euro. Cam cât câştigă un CEO de multinaţională.

Bursa profesională acordată de Guvern este de 500 lei numai în noiembrie, ulterior scade la 200 lei

Valoarea bursei profesionale pe care Guvernul o va acorda elevilor din învăţământul profesional se va cifra la 500 lei, dar numai pentru luna noiembrie a acestui an şi va coborî imediat după această lună la 200 lei, procedura fiind aprobată la nivelul Executivului prin hotărâre, informează Mediafax. Conform deciziei Cabinetului, bursa profesională constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre de guvern. Actul normativ aprobat de Guvern include însă şi un articol care stabileşte că, prin excepţie de la această prevedere, "bursa cuvenită pentru luna noiembrie 2012" este de 500 lei.

Gazul pentru populatie se scumpeste cu 10% in 2013

Consumatorii casnici de gaze naturale vor plati facturi mai mari cu peste 10% in 2013, conform unui document al ANRE care prezinta un grafic de majorare al tarifelor. Astfel, de la 1 iulie 2013, consumatorii casnici vor plati cu 8% mai mult iar de la 1 octombrie 2013 vor suporta inca o crestere , dar cu 2%. In total, va fi o majorare de 10,15% a pretului gazelor naturale livrat in regim reglementat. "Acestea vor di majorate in conformitate cu angajamentele asumate de Guvernul Romaniei fata de FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana in Memorandumul privind calendarul de eliminare a preturilor reglementate la gazele naturale aprobat in sedinta de guvern din luna iunie 2012", se spune in documentul Autoritatii Nationale de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb