REVISTA PRESEI 11.10.2014

Willy Homner
Revista Presei / 11 octombrie 2014

ADEVARUL

România-Ungaria: Suporterii maghiari vin spre Bucureşti gata înfierbântaţi

Suporterii maghiari au pornit, vineri, din Gara Nyugati (Gara de Nord) a Budapestei spre Bucureşti, pentru a urmări de pe Arena Naţională din Bucureşti meciul România-Ungaria, partidă care se anunţă a fi cea mai tensionată din a doua etapă a preliminariilor pentru Euro 2016. Incidente au apărut încă dinaintea pornirii trenului special pus la dispoziţia microbiştilor maghiari. Pentru a ajunge la Bucureşti, suporterilor maghiari le-a fost pus la dispoziţie o cursă feroviară specială, cu şapte opriri, care este programată să ajungă în Gara Obor din Capitală sâmbătă, în jurul orei 12.00. Costul unei călătorii a costat aproximativ 300 de euro de persoană, banii fiind plătiţi de Naţionala Ungariei pentru fiecare suporter. La Budapesta, spiritele erau încinse încă dinainte de plecarea trenului, un microbist ghinionist fiind nevoit să renunţe la călătorie şi la ocazia de a vedea meciul pe Arena Naţională după ce o petardă i-a explodat în mână.

Rafinăria Petrotel, cu pierderi de 210 de milioane de euro în 2013, este "găina cu ouă de aur" a ruşilor de la Lukoil

Chiar dacă rafinăria Petrotel de la Ploieşti a înregistrat în ultimii ani pierderi de zeci, chiar sute de milioane de euro, ea reprezintă un activ strategic pentru grupul rus Lukoil, întrucât ea generează eficienţă pe lanţul valoric, dar şi profit pentru compania-mamă care îi vinde ţiţei adus din Rusia la preţuri mari. Rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploieşti a înregistrat anul trecut o pierdere de 208 milioane de euro la o cifră de afaceri de 1,24 miliarde de euro, iar în 2012 a marcat o pierdere de 61,67 de milioane de euro la afaceri de 1,56 miliarde de euro. În 2010 şi 2011, pierderile rafinăriei au fost de 68 de milioane de euro, respectiv 88 de milioane de euro. Grupul petrolier Lukoil este cea mai mare companie privată din Rusia din punct de vedere al veniturilor, cu o cifră de afaceri de 141 miliarde de dolari în 2013. Compania deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior.

Umbra lui Putin în economia românească

Deşi România şi Rusia nu sunt chiar "prietene", mărimea pieţei şi forţa de muncă foarte calificată au făcut ca o serie de conglomerate ruse, fie de stat, fie private, să se extindă în ţara noastră. "Adevărul" vă prezintă cum şi-au derulat ruşii afacerile în ţara noastră. Lukoil, care a iscat în ultima săptămână un scandal de proporţii, este cea mai mare prezenţă rusă în ţara noastră. Grupul rus deţine în România rafinăria Petrotel de la Ploieşti şi a treia reţea de benzinării ca întindere, cu 300 de staţii de alimentare. RAFO este o altă rafinărie cu proprietar rus. Ultimul an în care rafinăria din judeţul Bacău a mai produs motorină sau benzină a fost 2008. Alro, cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, este următorul pe listă. Acesta este deţinut de către oligarhul Vitali Machitski prin intermediul grupului Vimetco, înregistrat în Olanda. Mechel este un mare grup metalurgic şi minier rus. A deţinut până anul trecut un număr de cinci combinate siderurgice în România, precum cel de la Târgovişte, Ductil Steel Buzău, Oţelul Roşu (punct de lucru pentru Buzău), Laminorul Brăila şi Câmpia Turzii.

Anarhie vs. stabilitate: de ce dictatura şi haosul merg mână în mână

Pentru unii politologi a devenit o modă să argumenteze că un stat autocrat dar stabil este mai bun decât unul care testează o democraţie falimentară, dar se pierde din vedere un lucru foarte important: dictaturile sunt adevărata sursă a haosului, susţine jurnalistul Mathieu von Rohr, într-o analiză amplă publicată în cotidianul german "Der Spiegel". "Căderea dictatorilor nu este, întotdeauna, un motiv de bucurie", scria Christiane Hoffmann, editorialist la aceeaşi publicaţie. "Daca cetăţenii unei ţări ar avea de ales între o dictatură funcţională şi haosul creat de un stat aflat în cădere liberă sau deja falimentar, dictatura ar putea să le pară răul cel mai mic, pentru că promite o stabilitate continuă". Este o ipoteză seducătoare, ce a devenit şi mai apreciată de când războiul civil a îngenunchiat Siria. Primăvara Arabă dezlănţuită a exagerat speranţa de a democratiza Orientul Mijlociu. Greşeala este simpla prezentare a unei dictaturi ca fiind stabilă. Dictaturile nu fac decât să creeze condiţiile pentru haosul ce le va urma.

Misterioasa soră a lui Kim Jong-un ar fi preluat conducerea Coreei de Nord

Cu fiecare zi, misterul dispariţiei din viaţa publică a lui Kim Jong-un se adânceşte. Liderul nord-coreean nu a mai fost văzut de peste o lună. Zvonurile despre sănătatea lui precară s-au înmulţit, el suferind, pe rând, de gută, de diabet şi chiar de probleme la glezne. Acum, un grup de dizidenţi din Coreea de Nord susţin că sora mai mică a liderului este cea care conduce ţara, în timp ce el se recuperează. Solidaritatea Intelectualilor Coreei de Nord, un think tank condus de dezertori din ţara comunistă, susţine că sora lui Kim Jong-un, Kim Yo-jong, deţine, cel puţin temporar, conducerea guvernului. Grupul nu a dezvăluit sursa informaţiilor, dar se pare că, într-adevăr popularitatea surorii este în creştere, notează CNN. Se pare că Kim Yo-jong a fost identificată de presa nord-coreeană ca fiind director adjunct al Partidului Muncitoresc, o poziţie foarte puternică, spune Michael Madden, cel care conduce blogul "Observatorul Conducătorilor nord-coreeni".

Contribuţia la PIB a prostituţiei şi contrabandei

Parte din impactul adus de implementarea SEC2010 provine din introducerea în calculul PIB-ului a unor activităţi ilegale: prostituţia, contrabanda cu alcool şi tutun, şi droguri. Aceste activităţi, care vor fi cuprinse de acum în calcule, au avut anul trecut un impact de 0,23 asupra PIB-ului, mai mare decât estimarea iniţială, când creşterea PIB era apreciată la 0,1, cel mult 0,2%. Adriana Ciuchea, a explicat pentru cursdeguvernare.ro că lucrurile au stat relativ simplu la calcularea contrabandei cu alcool, tutun şi droguri. "Pentru datele referitoare la prostituţie a fost nevoie de o adevărată investigaţie, însă", întrucât nu există date oficiale pentru aproximarea acestei pieţe. Pentru culegerea datelor s-au folosit surse din cele mai diverse, inclusiv cele aflate din anunţurile mascate din ziare, precum cele care oferă "masaj erotic, cu sau fără finalizare". Potrivit INS, valoarea acestor servicii s-a ridicat în 2013 la aproape 180 de milioane de lei, adică 0,03% din PIB:

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis şi Monica Macovei, ţintele primelor dezinformări din campanie

Antena 3 a lansat, în prima săptămână din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, două ştiri false. Prima: Klaus Iohannis locuieşte în Bucureşti în casa unui apropiat al lui Traian Băsescu. A doua: Monica Macovei este cercetată de DIICOT. Ambele ştiri au fost preluate imediat de postul de casă al premierului Ponta, România TV, şi de site-ul DC News, condus de Bogdan Chirieac. La mijlocul acestei săptămâni, în emisiunea "Sinteza zilei", Mihai Gâdea anunţa că Iohannis s-a mutat în cartierul de lux Primăverii din Bucureşti, într-un imobil de un milion şi jumătate de euro, care aparţine unuia dintre apropiaţii lui Traian Băsescu. Pentru mai multă credibilitate, Gâdea a prezentat şi imagini cu Iohannis ieşind dintr-o clădire. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Potrivit B1TV, casa în care stă Iohannis - în perioada în care se află în Bucureşti, în campanile electorală - este proprietatea celui mai important dealer de autoturisme BMW din România: Michael Schmidt.

Consumul de energie s-a redus cu 1,1% în primele opt luni ale anului

Consumul final de energie electrică în economia naţională a fost de 32,9 miliarde KWh în primele opt luni ale acestui an, mai mic cu 1,1% faţă de perioada corespunzătoare din 2013, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi interval, iluminatul public a înregistrat o scădere cu 25,1%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,6%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4,17 miliarde KWh, în scădere cu 168,9 milioane KWh, respectiv cu 3,9%. Exportul de energie electrică a fost de 4,6 miliarde KWh, în creştere cu 3,8 miliarde KWh. Resursele de energie primară au crescut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, iar cele de energie electrică s-au majorat faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 8,5%, a anunţat vineri INS.

EVENIMENTUL ZILEI

Condamnaţi la închisoare, fraţii teroristului Hayssam au fugit din ţară

Mukhles şi Mahmoud Omar au fost daţi în urmărire internaţională pe 8 octombrie, la o zi după ce Instanţa Supremă i-a condamnat, definitiv, la câte cinci ani de închisoare pentru că, în 2006, l-au ajutat pe fratele lor, Omar Hayssam , să fugă din ţară. Potrivit poliţiştilor, Mukhles se află în Israel, iar Mahmoud a plecat din România pe 3 octombrie, pe la Giurgiu, înainte de sentinţă. Omul de afaceri Mustafa Tartoussi, proprietarul navei Iman T., la bordul căreia a fugit Hayssam, a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Sentinţele date de magistraţi au infirmat astfel toate scenariile lansate de Hayssam, care a trimis procurorii pe alte piste, şi a negat constant că a părăsit România la bordul navei Iman T. În prezent, acesta se află după gratii,fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism.

Mircea Albulescu: "I-am spus lui Dumnezeu: Ia-mă pe nepusă masă"

A împlinit 80 de ani. A fost sărbătorit la UNATC, dar şi la Majestic. La Academia de Teatru, locul unde a trudit să rupă lanţurile unei gândiri strâmbe în aşa fel încât să dea viaţă unei noi generaţii de actori tineri, incredibili. Şi la Teatrul Radiofonic, locul care şi acum înseamnă pentru Mircea Albulescu enorm: de altfel, teza sa de doctorat are ca subiect Teatrul Radiofonic. A stat de vorbă cu fiecare om ce i-a ieşit în cale, a îmbrăţişat şi a primit urările cu bucurie din partea celor ce îl iubesc sau dimpotrivă. A făcut toate acestea cu o naturaleţe desăvârşită, ca şi cum vârsta pe care o purta pe umeri devenea din ce în ce mai uşor de purtat.

După intervenţia publică a preşedintelui Băsescu Rafinăria Lukoil a notificat Garda de Mediu că reporneşte instalaţiile

La o săptămână de la întreruperea activităţii, rafinăria Lukoil Ploieşti a notificat, ieri, Garda de Mediu Prahova că va începe procedurile de pornire a instalaţiilor tehnologice. "Începând de astăzi (ieri-n.r.) Rafinăria Lukoil intra în procedură de repornire a instalaţiilor. Au fost notificaţi toţi agenţii companiilor de mediu. Procedurile de repornire durează două-trei zile", a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache. În documentul Lukoil se mai menţionează că, pe perioada regimului tranzitoriu de pornire, rafinăria va monitoriza, prin laboratorul său, emisiile la limita amplasamentului. Vestea a fost bine primită şi la Chişinău, deoarece Lukoil Moldova importă 90-95% din necesarul de carburanţi din România. SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti este cercetată de către procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro.

Schimbare de macaz sau stratagemă? Putin: "Nu suntem împotriva apropierii Moldovei şi Ucrainei de UE!" Se destramă Imperiul Moscovei?

Moscova nu se opune unei apropieri a Republicii Moldova sau a Ucrainei de Uniunea Europeană, dar pe baza unor discuţii care să evalueze impactul asupra economiei ruse, a declarat Vladimir Putin, vineri, la reuniunea Comunităţii Statelor Independente (CSI) de la Minsk. "Nu ne-am opus niciodată unor relaţii mai apropiate cu UE, noi înşine dorim această apropiere", a asigurat liderul de la Kremlin, care a atras însă atenţia că, în afara unei analize atente, "pieţele noastre" riscă să fie invadate de produse europene, ceea ce ar aduce prejudicii interesului naţional rusesc. "Dacă discuţiile au loc în timp util, atunci nu va fi nici o problemă. Aceasta este valabil atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru Ucraina", a mai declarat Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin, confruntat cu o serie de sancţiuni ale Occidentului, ale căror efecte asupra economiei ruse încep să se simtă din ce în ce mai pregnant, are de luptat şi cu o tot mai accentuată tendinţă centrifugă în CSI. Până mai ieri, cel mai fidel aliat al Moscovei, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a început să-şi anunţe veleităţile naţionaliste.

JURNALUL NATIONAL

Cine sunt ziariştii care au lansat intoxicări în dosarul Microsoft?

O diversiune de presă, servită pentru a acoperi denunţătorii din dosarul Microsoft este surprinzător denunţată de Băsescu Traian. În furibunda declaraţie de presă, Băsescu spune:" (...) domnul Bittner nu a fost anchetat, nu a dat nicio declaraţie. Îmi menţin declaraţia şi acest lucru nu scrie în dosar. Am răspuns doar unui joc care se făcea în mass-media de oameni mai mult sau mai puţini binevoitori, care voiau să protejeze pe adevăraţii denunţători, punând în spatele unuia care nici măcar nu a dat vreo declaraţie în acest dosar, că asta a fost una din liniile de falsificare a dezbaterii publice, au venit procurorii americani sau a venit FBI şi i-au pus în braţe declaraţiile lui Bittner. Dar, de fapt, era o grupare de politicieni şi ziarişti, care avea ca obiectiv să îi acopere pe cei care au făcut în fapt denunţurile. Nu spun că au făcut un lucru rău, dar acesta era obiectivul mutând totul la Bittner. Cu ce l-a deranjat pe domnul magistrat, că această informaţie nu există în dosarul pe care eu l-am primit de la DNA?".

SFÂNTUL MORMÂNT de la Ierusalim, "sub protecţia" românilor credincioşi

Mănăstirea Polovragi, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, este aşezată în Depresiunea Polovragilor din nord-estul judeţului Gorj, la intrarea în Cheile Olteţului ce despart Munţii Parângului şi Munţii Căpăţânii, în apropiere aflându-se şi Peştera Polovragi. Biserica datează din 1505 şi este ridicată din temelie de doi fraţi boieri olteni, Radu Comisul şi Petru Spătaru, în timpul domnitorului Radu cel Mare. După o perioadă de timp, mănăstirea intră în posesia logofătului Danciu Pârâianu din timpul domnitorului Matei Basarab. Danciu Pârâianu, fiind omul de încredere al domnitorului Matei Basarab, în 1643 a fost trimis ca ambasador la Constantinopol şi acolo s-a întâlnit cu Patriarhul Paisie al Ierusalimului. Din dialogul pe care l-au avut împreună au ajuns la înţelegerea să închine Mănăstirea Polovragi, cu tot cu averi, Sfântului Mormânt de la Ierusalim pe motivul că în acea perioadă situaţia Patriarhiei Ierusalimului se găsea decăzută din punct de vedere material.

Cum poţi retrage bani de la ATM fără să ai măcar CARD!

Un joc de-a şoarecele şi pisica, hackerii caută metode prin care să pătrundă şi să profite de breşele de securitate din sistemele informatice, pentru faimă sau bani şi alţii încearcă să le protejeze împotriva acestor atacuri. Experţii în securitate informatică ai Kaspersky Lab. au desfăşurat o investigaţie în cazul unor atacuri cibernetice efectuate asupra mai multor automate bancare din estul Europei. În codurile instalate pe maşinile atacate de hackeri echipa Kaspersky a descoperit un malware - Backdoor.MSIL.Tyupkin - care le permitea acestora să retragă 40 de bancnote fără să fie necesar un card bancar. Malwerul devine activ doar la o anumită oră din timpul nopţii, fiind destul de bine camuflat, neputând fi detectat cu uşurinţă. De asemenea, foloseşte o cheie de criptare ce se modifică aleator la fiecare sesiune, interacţiunea cu malware-ul nefiind permisă decât atunci când este utilizată această cheie.

Stiglitz: Starea economiei mondiale este îngrijorătoare

Zona euro riscă să intre în recesiune, iar SUA se chinuie cu o relansare mediocră, a declarat, vineri, laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, care a tras un semnal de alarmă cu privire la deteriorarea economiei mondiale, transmite CNBC. Stiglitz a apreciat că dacă Europa ar intra în recesiune cel mai probabil aceasta va fi una relativ minoră, însă o stagnare persistentă ar putea pune zona unică în pericol pentru un deceniu pierdut. 'Pentru mine, problema nu este că ţările din zona euro înregistrează o creştere foarte mică sau chiar una negativă, problema reală este că nu sunt unde ar trebui să fie', a spus Stiglitz, profesor de economie la Universitatea Columbia. În plus, Stiglitz susţine că austeritatea este remediul greşit pentru repararea economiei zonei euro. 'Liderii europeni au supraestimat în mod constant starea economiei. Din păcate, liderii europeni, în special Germania, nu par să recunoască faptul că austeritatea este unul din motivele pentru care Europa are performanţe atât de slabe', a spus Stiglitz.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb