REVISTA PRESEI 14.02.2015

Willy Homner
Revista Presei / 14 februarie 2015

ADEVARUL

Varujan Vosganian şi-a dat demisia din PNL

Senatorul Varujan Vosganian şi-a dat demisia din PNL, printr-un mesaj postat pe blogul personal. Gestul său vine în urma solicitării liderului PNL, Alina Gorghiu, ca urmare a votului de joi din Parlament, prin care senatorul a rămas cu imunitate. "Către conducerea Partidului Naţional Liberal. Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiţi, prin prezenta, demisia mea din noul PNL", a scris Vosganian pe blogul personal. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că a luat act de demisia lui Varujan Vosganian din PNL, dar "accidentul" de la votul din Senat nu se va "şterge cu buretele".

Cristoiu, dezvăluiri uluitoare despre jurnalul Elenei Udrea

"După respingerea acestei plângeri, s-a declanşat o isterie naţională. Pe Elena Udrea o simpatizez, am scris împotriva scoaterii domniei sale în cătuşe, dar încă din ziua acelei plângeri, am scris de nenumărate ori -pentru că eu am jurnalul ei, dar nu puteam să public acest denunţ- că Elena Udrea nu avea niciodată date concrete. Din acest punct de vedere, DNA a procedat corect. Este o prăpastie între ce ştie ea şi ce spune în denunţ, ea evită orice lovitură mortală. Eu cred că ştie multe, dar, atrag atenţia, Elena Udrea a ţinut totul sub control", a afirmat Ion Cristoiu. "În jurnal nu există lucruri compromiţătoare despre anumite persoane despre care putea să dea, chiar în jurnal. Este foarte prudentă cu anumite persoane şi ceea ce înseamnă că şi atunci când l-a scris, s-a gândit nu să se confeseze, ci să îl folosească, pentru că e o prăpastie între jurnal şi declaraţii. În jurnal nu vorbeşte de 'coruptul' Florian Coldea (...) Uitaţi-vă la acest denunţ. Nu îmi spune nimic", a adăugat Ion Cristoiu.

SwissLeaks: Care sunt legăturile nebănuite dintre cei opt români titulari ai conturilor secrete din Elveţia

Pasiunea pentru fotbal şi legăturile cu puterea politică de dinainte de 1989 sunt doar două dintre trăsăturile comune ale românilor bogaţi cu conturi în Elveţia, deconspiraţi de Rise Project. Rise Project a făcut publică a doua serie de clienţi şi titulari de conturi secrete (până de curând) ai sucursalei HSBC Geneva. Astfel, apar în media alte şase nume, care se adaugă lui Viorel Hrebenciuc şi lui Robert Deutsch, cei care deţineau, la aceeaşi bancă, un cont comun: Daniela Florentina Ganea, Ionuţ Costea, Vladimir Cohn, Sorin Creţeanu, Jean Valvis şi Gabriel Hanganu. Din capul locului, e bine de subliniat că banii dintr-un cont secret (aşa cum sunt multe conturi ale băncilor elveţiene) nu înseamnă automat că titularul este personaj negativ. Nici că banii sunt murdari.

"Războiul este deja aici, dar arată diferit". Rusia ameninţă că va distruge flota României

Ce prevede acordul de la Minsk obţinut după 17 ore de negocieri dificile? Va fi pace în Ucraina sau războiul va continua aşa cum s-a întâmplat după semnarea primului acord de la Minsk? A câştigat Putin partida? Armand Goşu - Negocierile au avut în diverse variante la Minsk. Au durat 17 ore, toată noaptea. Spre dimineaţă, în acelaşi timp, în altă clădire, la 10 minute distanţă se continua grupului de contact compus din Ambasadorul Rusiei la Kiev, fostul preşedinte al Ucrainei şi cei doi preşedinţi ai Republicilor Populare, plus preşedintele OSCE. Cele două întâlniri au avut loc separat. Eu în momentul ăsta nu înţeleg unde s-a negociat textul acordului. Putin spune clar ce vrea. Putin a spus că "Nu suntem de acord cu ordinea mondială rezultată după Al Doilea Război Mondial". Aparatul de la Moscova crede că Războiul Rece nu a fost câştigat de Occident. Occidentul nefiind câştigător al Războiului Rece, nu trebuia să se poarte ca învingători cu ruşii. Aşa se gândeşte în Rusia.

SUA trimit avioane de luptă în Germania: "Securitatea Europei este o prioritate pentru noi"

Americanii au anunţat săptămâna această că 12 avioane de luptă A-10 Thunderbolt vor fi trimise la baza aeriana Spangdahlem din Germania, ca parte din "Operation Atlantic Resolve", misiune care a fost formată după intervenţia Rusiei din Ucraina de anul trecut, anunţă CNN. "Forţele Aeriene americane îşi măresc prezenţa în Europa pentru a reasigura aliaţii şi naţiunile partenere că securitatea europeană este o prioritate pentru noi", a declarat locotenent-general Tom Jones, vicecomandant al Forţelor Aeriene SUA din Europa şi Africa. În afară de baza din Germania, avioanele A-10 vor fi detaşate mai departe în alte naţiuni din Europa de est. Avionul A-10, cunoscut şi sub numele de "warthog", a fost proiectat în anii '70 pentru a susţine trupele terestre din Europa împotriva tancurilor şi vehiculelor armate ale Uniunii Sovietice.

Mama Elenei Udrea, în lacrimi la puşcărie. Maria i-a adus fiicei sale haine şi apă plată la arest

Ieri, pentru Elena Udrea a fost cel mai emoţionant moment de când a fost arestată. Fostul ministru al turismului a fost vizitată de mama ei, iar când s-au revăzut cele două au izbucnit în plâns. Elena Udrea se află de trei zile în arestul Poliţiei Capitalei. Abia ieri a putut primi vizite, iar prima care a venit a fost mama ei, Maria Veliceasa. Aceasta a ajuns în jurul orei 9.30 şi a zăbovit circa două ore. A venit însoţită de şofer care a cărat mai multe sticle de apă plată şi o geantă. Maria Veliceasa a adus în arest tot ce i-a cerut fata ei, aflată la mare necaz: haine comode, încălţăminte sport, fructe, apă, cereale şi batoane dietetice.

Ce conţine valiza nucleară a preşedinţilor SUA

Cel mai bine păstrat secret al preşedintelui Statelor Unite este o valiză de culoare neagră, dar cu un conţinut "roşu". Această valiză îl însoţeşte mereu pe liderul de la Casa Albă, oricare ar fi acesta, încă de pe vremea lui John F. Kennedy şi a crizei rachetelor cubaneze din 1962. Numită oficial drept "valiza de urgenţă a preşedintelui", servieta conţine obiecte secrete care-i permit acestuia să autorizeze un atac nuclear în timp ce se află la distanţă de centre fixe de comandă. Potrivit fostului director al Biroului Militar al Casei Albe, în interiorul genţii sunt patru obiecte: două cărţi cu măsuri de represalii nucleare, o listă de locuri secrete unde preşedintele se poate adăposti, un carnet index cu diferite coduri de autentificare şi un dosar ce conţine instrucţiuni despre cum operează Sistemului de Transmisie de Urgenţă. Aşadar, butonul roşu şi alte clişee din filme lipsesc cu desăvârşire.

EVENIMENTUL ZILEI

Bruxelles. Iohannis, după întâlnirea cu Poroşenko: În câteva zile merg în Ucraina

Consiliul European a început, joi, cu două ore întârziere, pentru ca liderii care au negociat la Minsk să ajungă la Bruxelles. Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko au avut o întâlnire în cadrul Consiliului European. Şeful statului a declara după încheierea reuniunii că România înţelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinătatea noastră şi se implică în soluţionarea lui. Totodată, el a anunţat că va efectua o vizită în câteva zile în Ucraina. Iohannis a mai spus că măsurile antiteroriste capătă o nouă dimensiune şi relevanţă politică după atentatul din Franţa şi că acestea trebuie aplicate în interiorul UE, fără diferenţe între ţările din spaţiul Schengen şi cele din afara lui. La începutul reuniunii, şeful statului a fost surprins de camerele de luat vederi discutând în germană cu Angela Merkel.

Prima noapte în puşcărie lui Miron Mitrea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat ieri, la doi ani de închisoare, pe fostul deputat PSD, în dosarul în care a fost acuzat de luare de mită. Fostul ministru al Transporturilor s-a predat la IPJ Constanţa. Acesta a fost adus la penitenciarul Poarta Albă în jurul orei 18:30. IPJ a confirmat pentru evz.ro că Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, s-a predat, iar la 17:30 va pleca la penitenciarul Poarta Albă. Înainte să se preda, Miron Mitrea era căutat de poliţie, iar oamenii legii, după ce-au primit mandatul de la judecători, s-au prezentat la locuinţa acestuia, din cartierul Cotroceni, pentru a-l ridica. Fostul ministru era însă dispărut fără urmă.

Ministerul Apărării din România a anunţat ce se întâmplă cu recrutările tinerilor

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat ieri că nu există vreun proces de mobilizare a rezerviştilor şi de recrutare a tinerilor pe teritoriul României, după ce în presă au apărut mai multe informaţii pe marginea acestui subiect. Ministerul Apărării Naţionale infirmă categoric existenţa vreunui proces de mobilizare a rezerviştilor şi de recrutare a tinerilor pe teritoriul României. Mobilizarea rezerviştilor şi încorporarea tinerilor pentru executarea serviciului militar obligatoriu sunt posibile numai la declararea stării de război sau de mobilizare, conform Legii nr. 355/ 2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război", se arată într-un comunicat al ministerului.

Frank Timiş nu mai are bani pentru achitarea datoriilor

Producătorul de minereu de fier African Minerals, controlat de omul de afaceri român Frank Timiş, a anunţat că nu dispune de fonduri pentru achitarea dobânzilor de 17 mil. dolari aferente obligaţiunilor convertibile de 400 de dolari ce trebuiau plătite în 10 februarie, la două luni de ce o criză de numerar a forţat compania să închidă operaţiunile din Sierra Leone. Producătorul, care a fost afectat puternic de criza preţurilor la minierul de fier şi de impactul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, a mai anunţat că mina din Tonkolili, Sierra Leone, a rămas închisă, chiar dacă au continuat discuţiile cu Shandong, despre finanţarea pe termen lung a proiectului minier. Shandong Iron and Steel, partenerul chinez din cadrul proiectului Tonkolili (25%), a emis pretenţii împotriva proiectului, care au condus la diminuarea valorii acestuia, potrivit African Minerals.

Ultima invenţie: drone, pe post de ospătari

Un restaurant din Singapore are o idee inovatoare: pentru a rezolva problema numărului mic de ospătari, a pus în funcţiune chelneri "roboţi zburători". Proiectul dronelor The Infinium Robotics va fi implementat în tot lanţul de restaurante până la finalul anului. Antreprenorii au încercat diverse soluţii: roboţi la bucătărie, meniuri pe Ipad şi livrarea cu trenul. Acesta este, însă, primul restaurant care va avea 40 de drone ce le servesc clienţilor cina. Trebuie luate măsuri de precauţie, pentru evitarea accidentelor (de pildă, ca mâncarea fierbinte să fie răsturnată în poala clienţilor), dar responsabilii dau asigurări că dronele au instalate camere şi senzori, pentru a nu se lovi de oameni.

JURNALUL NATIONAL

William Brânză, telefonul fără fir între Udrea şi Cocoş?

Avocatul Wiliam Brânza a avut simultan doi clienţi de marca :Dorin Cocos si Elena Udrea. Branza asigura apararea lui Cocos si Udrea in dosarele aflate pe rol la DNA. El s-a pastrat foarte discret in postura de aparator al fostului cuplu Cocos - Udrea pana cand a aparut informatia difuzata de Radu Tudor care mentioneaza prestatia avocatiala a lui Branza, desprinsa din titlul piesa , ''Sluga la doi stapani. W.Branza a renuntat sa o mai apere pe Elena Udrea, intelegand din context ca decizia avocatului a fost luata dupa ce clienta lui a lansat acuzatia ca Dorin Cocos a dus 500 000 de euro generalului Coldea pentru finantarea postului tv al deputatului Sebastian Ghita. Branza sustine ca Dorin Cocos dezminte rolul pe care fosta lui sotie spune ca l-a avut in aceasta operaţiune denunţată de Udrea la DNA.

Condamnarea lui Mitrea, dată pentru a nu demonta Trofeul Calităţii

Finalul procesului judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era importantă nu doar pentru Miron Mitrea şi Irina Jianu, ci mai ales pentru judecătorii care au dat sentinţe grele în Trofeul Calităţii la aceeaşi instanţă. Mitrea şi Jianu erau resemnaţi în privinţa verdictului, previzibil la instanţa supremă. Declararea lor ca nevinovaţi arunca în derizoriu şi sentinţa în procesul Trofeul Calităţii în care ţinta a fost Adrian Năstase. Fostul premier fusese acuzat în pachetul de dosare fabricat de DNA că a numit-o şi menţinut-o în funcţie pe Elena Jianu la şefia Inspectoratului de Stat în Constructii. Năstase a explicat şi a susţinut că responsabilitatea numirii a revenit ministrului Miron Mitrea, în subordinea căruia se afla ISC. Atunci a fost disjunsă cauza Mitrea - Jianu, şi traficul de influenţă pus în sarcina lui Mitrea care a numit-o şi mentinut-o în functie pe Jianu în schimbul unor lucrîri de construcţie la casa mamei ministrului Transportului.

Interceptat în dosarul "Alro", Breazu şi-a vândut firma la moldoveni

Tudor Breazu, alias "Cici" a fost interceptat şi în dosarul "ALRO". El folosea un telefon înregistrat pe firma Ekaton Grup SRL, societate pe care "Cici" o folosea în afacerile imobiliare. În această societatea el era ascociat cu George Siea, care deţinea 5% din părţile sociale. Pe 3 decembrie 2007, Breazu şi Siea au decis să scape de firmă. Astfel, i-au adus în societate pe cătăţenii moldoveni Veaceslav Arnaut şi Pavel Resetnicov. Primul a preluat de la breazu 95% din părţile sociale ale firmei, iar celălalt părţile sociale ale lui Siea. Pentru a i se pierde urma firmei, s-a decis ca Ekaton Grup să fie rebotezată Reseslav Imob SRL. Totodată, şi-a schimbat sediul social din strada Aleea Podul Giurgiului din Bucureşti, în strada Republicii nr. 100 din localitatea ilfoveană Dragomireşti Deal. Potrivit Ministerului de Finanţe, societatea Reseslav Imob se află în dizolvare cu lichidare din data de 22 noiembrie 2013.

Preşedinta Argentinei a fost pusă sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei

Preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, a fost pusă oficială sub acuzare pentru că ar fi obstrucţionat justiţia şi ar fi acoperit implicarea Iranului într-un atac din 1994 asupra unui centru al comunităţii evreieşti din Buenoes Aires soldat cu moartea a 85 de persoane, relatează AFP şi DPA. Procurorul Gerardo Pollicita a pus-o sub acuzare pe Cristina Kirchner în legătură cu o plângere pe care procurorul Alberto Nisman a înaintat-o la 14 ianuarie. Nisman, care investiga atacul asupra centrului AMIA de 11 ani, a fost găsit mort în apartamentul său, în condiţii misterioase, patru zile mai târziu, la 18 ianuarie. El a fost descoperit într-o baltă de sânge, cu un revolver lângă el, în apartamentul său din Puerto Madero, un cartier de lux din capitala Buenos Aires. Ulterior, un alt procuror a precizat că Alberto Nisman, al cărui deces a stârnit un val de emoţie în Argentina, ar fi intenţionat un timp să ceară plasarea în detenţie a Cristinei Kirchner, sub acuzaţia de obstrucţionare a justiţiei.

Seismologii turci şi germani fac PREVIZIUNI ÎNGRIJORĂTOARE

Oamenii de ştiinţă turci şi germani susţin că au identificat o zonă seismică extrem de periculoasă situată la mai puţin de 20 de kilometri de centrul istoric al oraşului Istanbul, The Australian. Situat sub Marea Marmara, acest segment al faliei Anatoliei de Nord a fost îngrijorător de tăcut în ultimii ani, iar experţii se tem că acest fapt ar putea sugera o acumulare a tensiunii. "Blocul pe care l-am identificat ajunge la 10 kilometri adâncime în zona faliei şi nu a dat dovadă de vreo activitate seismică de când am început să efectuăm măsurători acum mai bine de patru ani. Acest lucru ar putea sugera că mult-aşteptatul seism din Marmara ar putea origina din această zonă", a explicat Marco Bohnhoff, profesor în cadrul German Research Centre for Geosciences (GFZ) din Potsdam, în apropiere de Berlin.

Inflaţia, la un nou minim istoric: 0,41% în ianuarie

Inflaţia anuală în România a coborât la un nou minim istoric, de 0,41%, în ianuarie 2015, după ce la finalul anului trecut s-a situat la nivelul de 0,83%, reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu luna anterioară, în ianuarie 2015 preţurile de consum au crescut cu 0,43% iar 'creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2014 - ianuarie 2015) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2013 - ianuarie 2014), calculată pe baza IPC, este de 1%', se precizează în comunicatul INS. În ianuarie 2015 comparativ cu decembrie 2014, cel mai mult au crescut tarifele serviciilor, cu 0,61%, urmate de preţurile mărfurilor alimentare, cu un avans de 0,57%, şi de cele ale preţurilor nealimentare, cu 0,23%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb