REVISTA PRESEI 17.06.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 17 iunie 2011

ADEVARUL

Populaţia va plăti acelaşi preţ la gaze până la 1 aprilie 2012, iar industria - cu 10% mai mult din iulie

Guvernul a modificat Legea gazelor, astfel încât populaţia să consume mai puţine resurse de import, iar preţul final să rămână acelaşi timp de nouă luni, adică până la începutul lunii aprilie a anului viitor. Gazele pentru consumatorii industriali se vor scumpi cu 10% de la 1 iulie, urmând ca o nouă ajustare de circa 12-14% să aibă loc în septembrie, în funcţie de evoluţia preţului de import. Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii gazelor, astfel încât consumatorii casnici şi producătorii de energie termică pentru populaţie să utilizeze mai puţine gaze de import, iar preţul plătit de aceştia să nu fie modificat timp de nouă luni, începând cu 1 iulie.

Fantoma Lehman Brothers bântuie băncile europene

Băncile europene, în special cele greceşti, ar putea avea mari probleme în următoarea perioadă, întrucât riscurile ataşate portofoliilor de credite sunt la nivelul din 2008, când s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers. În România, oficialii BNR se străduiesc să dea asigurări că băncile greceşti prezente pe piaţa locală nu au nici cea mai mică problemă. Primul cuvânt care ne vine în minte atunci când auzim de Lehman Brothers este "faliment". Astfel că un raport al Băncii Centrale Europene, care dezvăluie percepţiile sumbre ale bancherilor despre riscurile la care sunt expuse instituţiile financiare din zona euro, a dat fiori pe toate pieţele atunci când a inclus ideea că destinul băncii americane, care s-a prăbuşit în 2008, s-ar putea repeta la nivelul Europei.

Creditul pentru populaţie nu va mai creşte ca-n 2007

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a avertizat că ritmul de creştere al creditării persoanelor fizice nu se va întoarce prea curând la nivelul înregistrat în urmă cu trei-patru ani. Creditul de retail va creşte cu aproximativ 3-5% pe an şi nu va mai înregistra avansuri de 50-60%, aşa cum se întâmpla înainte de criză, în 2007-2008, spune şeful băncii centrale. Criza a afectat direct procesul de creditare a persoanelor fizice. Populaţia, în bună parte îndatorată peste măsură, a preferat să nu mai contracteze credite, în timp ce băncile au devenit mult mai prudente în acordarea împrumuturilor. Astfel, în intervalul aprilie 2010 - aprilie 2011, soldul creditelor în lei pentru populaţie a scăzut cu 7,2%, în timp ce componenta în valută a înregistrat o uşoară creştere, de 2,3%, avans calculat în echivalent lei.

Francul elveţian, la maximul istoric

Efectele crizei tot mai acute din Grecia s-au răspândit pe toate pieţele de pe continentul european, astfel că România nu a fost ocolită de acestea. Leul s-a depreciat semnificativ ieri în raport cu moneda europeană, dar mai ales faţă de francul elveţian. "Pierderile înregistrate de leu pe parcursul ultimelor două săptămâni sunt mai mari decât cele ale monedelor regionale. Acest lucru sugerează că participanţii la piaţă percep un risc mai ridicat în România decât în celelalte ţări din regiune. Atât timp cât incertitudinea privind Grecia va persista leul ar mai putea înregistra pierderi faţă de euro", se arată într-un raport al ING Bank. Banca Naţională a României a anunţat pentru astăzi o referinţă de 3,505 lei/franc, maximul istoric, cu 6,86 bani peste referinţa de miercuri.

Studiu: Cel mai scump apartament scos la vânzare costă 1,9 milioane euro. Află unde este situat

Are 240 de metri pătraţi, costă 1,9 milioane de euro şi este situat în zona parcului Herăstrău din Capitală. Este vorba despre cel mai scump apartament scos la vânzare în România. De altfel, circa 90% din locuinţele de lux aflate la vânzare se află în Capitală, potrivit datelor imobiliare.ro. Topul oraşelor cu cele mai scumpe proprietăţi rezidenţiale este completat de Braşov, nstanţa, Cluj şi Timişoara.

Intrarea României în război - o eroare motivată geopolitic

Intrarea efectivă a României (şi mai cu seamă a armatei române) în alianţa cu Hitler, odată cu atacul asupra Uniunii Sovietice de acum 70 de ani, rămâne în analiza de azi ceea ce ea a fost şi atunci: un eveniment politic şi militar ubicuu şi complex, despre care în egală măsură se poate spune că a fost o eroare, dar şi că a avut, totuşi, o legitimare istorică.

Această ambivalenţă derivă dintr-un detaliu concret (şi, atunci, dramatic) al geopoliticii româneşti la începutul anilor "40 ai secolului trecut: pur şi simplu, România era prinsă pe linia previzibilă de contact dintre două puteri totalitare - Germania hitleristă şi URSS stalinistă -, fără nici un alt aliat regional sau occidental valid şi dispus s-o ajute să "evadeze" din această capcană.

Crima de la Braşov, negociată ca la piaţă

Mama criminalului Erwin Preşmereanu are o relaţie veche cu avocatul Victor Teodorescu, cel care a comandat uciderea soţiei sale. Datorii de 50.000 de euro şterse şi 20.000 de euro cash. Acestea sunt sumele pe care le-a plătit avocatul Victor Teodorescu pentru a-şi vedea soţia moartă. Uciderea medicului psihiatru Violeta Teodorescu s-a transformat din ceea ce părea o crimă comisă în scop de jaf într-un caz cutremurător, în care soţul avid după bani a plătit moartea soţiei. Procurorii Parchetului General au propus arestarea preventivă a avocatului Victor Teodorescu (43 de ani), acuzat de instigare la omor deosebit de grav.

Sorin Ovidiu Vântu şi Ilie Cezar au fost eliberaţi în această seară. Judecătorii le-au impus şase condiţii pentru a părăsi celulele

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a părăsit arestul, potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Astfel, instanţa a decis judecarea acestuia în stare de libertare şi i-a impus şase condiţii. De asemenea, şi Ion Ilie Cezar, arestat odată cu Vântu, a părăsit arestul. Decizia Tribunalului Bucureşti este una definitivă, potrivit Mediafax. Iniţial, magistraţii au apreciat că este legală măsura arestării preventive, astfel că menţinuse cele 60 de zile de arest. Ulterior, avocaţii celor doi, Sorin Ovidiu Vântu şi Ion Ilie Cezar, au cerut eliberarea condiţionată, solicitare care a fost admisă.

Cei doi n-au voie să părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei şi nici să ia legătura cu părţile din dosar.

Grecia îşi joacă ultima carte

Premierul grec renunţă la miniştrii nepopulari, în speranţa că va îndupleca opoziţia, grecii şi propriul partid să accepte noile măsuri de austeritate. Mai mulţi parlamentari au primit ameninţări. Doi dintre ei au părăsit corabia pe cale să se scufunde a premierului socialist George Papandreu. Confruntat cu o mobilizare masivă împotriva planului de austeritate, atât din partea populaţiei, cât şi din partea opoziţiei şi chiar în sânul propriului partid, premierul grec George Papandreu a încercat, miercuri seară, să-şi depună demisia şi să încerce formarea unui guvern de uniune naţională. Dar condiţiile puse de el opoziţiei, de a continua măsurile de austeritate aşa cum au fost propuse de actualul Cabinet şi continuarea acordului cu FMI, fără niciun fel de modificări, au dus la eşuarea negocierilor.

CURENTUL

Turcescu îl urechează pe Mircea Badea pentru ce-a făcut Cristoiu

Mega-deontologul Robert Turcescu a lansat un subiect de dezbatere, de fapt un fel de urecheală ca între băieţei la bloc, apostrofându-l pe Mircea Badea că nu şi-ar fi plătit taxele către stat. Din surse numai de el ştiute, Turcescu a calculat că Badea ar avea venituri lunare de vreo 7000 de euro şi datorii mari la stat. Colovial şi cumva şugubăţ, Turcescu grăieşte cam aşa: "Doar cifre seci: Mircea Badea - aproximativ 320.000 RON datorie către Fisc reprezentând TVA neplătit ca persoană fizică (drepturi de autor). Deci, vreo 100.000 USD. Mihai Gâdea, cam tot pe acolo. Trăim în România, deci ne plătim şi noi dările către stat, băieţi?"

Pârâcioşii de serviciu ai PSD-ului la Bruxelles lovesc din nou

Devenit deja un fel de ansamblu folcloric care cântă numai melodiile comandate din Kiseleff de triada Ilici-Năstase-Ponta, eurodeputaţii PSD pot obţine brevet de pârâcioşi de serviciu la Bruxelles. Externalizarea problemelor interne ale României către UE s-a transformat deja în atribuţie de serviciu pentru europarlamentarii roşii. Cel mai nou episod din seria impotenţei politice înlocuite cu bârfa pe la colţurile Bruxelles-ului îi are ca protagonişti pe eurodeputaţii Cătălin Ivan, Victor Boştinaru şi Viorica Dăncilă. Aceştia au solicitat Comisiei Europene să le comunice dacă este la curent cu intenţia guvernului de a nu organiza un referendum pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României. Cu alte cuvinte, au dorit să culeagă o poziţie a CE-ului pe această temă pe care apoi să o folosească, chipurile, ca "argument european" împotriva măsurilor de reorganizare gândite de PDL.

CURIERUL NATIONAL

Imobiliarele şi consultanţa alimentează reţelele de spălare a banilor

În domeniul imobiliar nu există o legislaţie clară, prin care să se stipuleze criteriile de eligibilitate, un anumit capital social, un anumit profil profesional. În cazul firmelor de tip offshore nu există documente justificative de niciun fel.

"Domeniul imobiliar şi cel privind serviciile de consultanţă, în special consultanţa pentru înfiinţarea unor firme de tip offshore, sunt extrem de sensibile din punct de vedere al spălării banilor. Vulnerabilitatea este dată de absenţa unei legislaţii clare, prin care să se stipuleze criteriile de eligibilitate, un anumit capital social, un anumit profil profesional care să fie respectat şi să poată fi monitorizat, astfel încât să se prevină spălarea de bani", a declarat pentru Curierul Naţional Adriana Luminiţa Popa, expert în domeniul de prevenire şi combatere a spălării banilor.

Dominique Ristori: Agricultura ar putea fi o afacere extrem de profitabilă pentru România

La nivelul Europei, produsele agricole s-au scumpit în ultimele 12 luni cu 24%. Cea mai mare provocare a României va fi să-şi schimbe politicile din domeniu, a spus şeful JRC.

România ar avea foarte mult de câştigat, dacă ar reuşi să-şi eficientizeze sectorul agricol, în condiţiile în care deţine o diversitate de culturi foarte mare şi în contextul în care la nivel european preţurile pentru produsele agricole au decolat în ultimul an, este de părere directorul general al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC - Joint Research Centre of European Comission), Dominique Ristori.

Investitorii pariază din nou: Grecia va intra vara aceasta în incapacitate de plată

Mulţi investitori consideră că autorităţile din zona euro rămân fără timp

Lipsa unui al 2-lea pachet de ajutor financiar duce la deteriorarea în continuare a încrederii, la extinderea problemelor şi la o criză dezastruoasă. Temerile privind un posibil "accident" al Greciei chiar din această vară, prin intrarea în incapacitate de plată, care ar putea afecta inclusiv sistemul bancar, au determinat investitorii să cumpere instrumente de asigurare a datoriilor statului elen pe perioadă de un an, notează Financial Times. Plasamentele în asigurarea datoriilor împotriva riscului de neplată (credit default swap - CDS) ar genera profituri substanţiale în cazul unei restructurări dure a datoriilor în următoarele 12 luni.

RCS&RDS a trecut pe pierdere anul trecut

Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS a încheiat anul trecut pe pierdere, după ce în 2009 a consemnat un câştig net de 211,83 milioane de lei, potrivit situaţiilor financiare aprobate de acţionari la finele lunii mai. "Se aprobă ca pierderea înregistrată potrivit situaţiilor financiare să fie acoperită în anii ulteriori. Se aprobă amânarea discutării bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2011", potrivit datelor publicate de operator

Unde sunt apartamentele de super-lux?

Unităţile locative de peste 1 mil. euro se găsesc de regulă în nordul Capitalei. Acestea se detaşează prin spaţii generoase, mobilă de lux şi terase. În ţară cele mai mari preţuri sunt în Braşov, unde cea mai mare cotaţie este de 750.000 de euro. În ultimii trei ani preţurile locuinţelor s-au modificat atât în rândul imobilelor pentru clasa medie, cât şi cele pentru oamenii cu bani şi pretenţii. Curierul Naţional a realizat un top 10 al celor mai scumpe apartamente din Bucureşti pe baza ofertelor de pe site-urile imobiliare.ro, anunturiparticulari.ro şi titirez.ro. În urma întocmirii acestui top am observat că cele mai scumpe apartamente se găsesc în Bucureşti cu preţuri între 1.900.000 de euro şi 600.000 de euro, mai exact în zona de Nord (Herăstrău, Primăverii, Kiseleff - Charles de Gaulle, Piaţa Domenii)

EVENIMENTUL ZILEI

90% dintre pensiile militarilor au crescut. Vezi cine e cel mai bogat pensionar

Pensiile a peste 90% dintre militarii pensionari au crescut, potrivit datelor oferite de Ministerul Apărării Naţionale.

Cel mai "bogat" pensionar din armată este un fost pilot de supersonice, care va primi 12.200 de lei. Cei care au făcut calculele explică modul cum au crescut cele mai multe pensii, în pofida previziunilor din 2010.

PSD se aliază cu Vadim împotriva voinţei lui Ponta

Deşi preşedintele PSD Victor Ponta spunea că nu se vor mai face alianţe locale cu PRM, organizaţile judeţene din Tulcea ale celor două partide vor semna azi un protocol de colaborare. PRM va fi reprezentat de C.V. Tudor, PSD de vicepreşedintele Marian Vanghelie.

19 februarie 2011. Corneliu Vadim Tudor şi vicepreşdintele PSD Robert Negoiţă semnau, la hotelul ultimului, cu mare fast, protocolul de colaborare al filialelor Ilfov de la cele două partide. Trei zile mai târziu, pe 22 februarie 2011, iritat de aceste colaborări locale, Victor Ponta, preşedientele PSD anunţa că a fost ultimul protocol semnat.

17 iunie 2011, patru luni mai târziu, organizaţiile din Tulcea ale PSD şi PRM vor semna un protocol de colaborare care prevede interzicerea oricărei colaborări cu PDL, a declarat purtătorul de cuvânt al PRM, Marius Marinescu.

Ce ascund proiectele UDMR şi PCM de împărţire a României

În replică la cele opt superjudeţe avansate de PDL, politicienii maghiari propun o "macroregiune" care corespunde cu teritoriul obţinut de Budapesta, în 1940, prin Dictatul de la Viena. Budapesta acuză PDL de forţarea hărţii etnice în Transilvania, CNS îndeamnă secuimea să iasă în stradă şi să blocheze drumurile, UDMR susţine că nu recunoaşte decât propriul proiect de reorganizare administrative- teritorială. Atât liderii maghiari de peste hotare, cât şi cei de aici insistă ca reprezentativitatea minorităţii să nu fie diluată de viitoarele super-judeţe.

FINANCIARUL

Liniile de finantare externa ale companiilor s-au prabusit cu peste 80% in primele patru luni

De la declansarea crizei, ponderea datoriei externe private pe termen mediu si lung a scazut de la 67% la 50%. Soldul creditelor financiare si comerciale, care include si imprumuturile de la bancile-mama, s-a diminuat cu peste 600 mil. euro de la 1 ianuarie. La finalul lunii aprilie, datoria ex­terna privata pe termen mediu si lung a scazut, fata de martie, cu 243 mil. euro (0,67%), la 37 mld. euro. De la inceputul aces­tui an, di­minuarea finantarilor desti­nate secto­ru­lui bancar si corporate pe termen mai mare de un an a fost de 330 mil. euro, di­na­mica lunara fiind una neuniforma, cu o crestere aproa­pe nesemnificativa in ia­nu­arie, de 0,06%, ur­mata de o scadere in februarie, cu 0,5%, si de un alt avans in martie, cu 0,21%.

Ministerul Economiei concediaza 1.480 de energeticieni, cu 25 mil. lei plati compensatorii

Scopul actiunii il reprezinta eficientizarea companiilor din sectorul de producere a electricitatii si cel de servicii.

Statul va plati 25,2 milioane de lei in doi ani. Vor fi afectati salariati din sase com­panii. Cele mai multe disponi­bilizari se fac la Electrica Serv, pres­tatorul de servicii al Electrica. Concedierile vor duce la reduceri ale cheltuielilor totale ale societatilor cu pana la 1% pe an. Anul acesta vor fi disponibilizati 1.480 de salariati de la sase companii aflate in por­to­foliul Ministerului Economiei, iar efortul bu­getar pentru acordarea salariilor compensatorii se ridica la 25,2 milioane de lei, suma impartita in mod egal in 2011 si 2012, se arata intr-un proiect de lege al guvernului.

Legea fair-play-ului financiar va zgudui din temelii fotbalul romanesc

De anul viitor, fiecare echipa va putea cheltui doar ceea ce produce. Comitetul Executiv al UEFA a adop­­tat la sfarsitul lunii trecute Legea fair-play-ului financiar, un set de reguli clare pe care toa­te cluburile vor fi nevoite sa le respecte daca nu vor sa riste exclud­erea din competitiile europene. Astfel, fiecare echipa va fi obligata sa cheltuiasca doar ceea ce produce, astfel ca banii trebuie sa fie mult mai atent chivernisiti. Noile reglementari financiare sunt insa tratate cu superficialitate de patronii de fotbal autohtoni, invatati sa bage mana in propriul buzunar ori de cate ori clubul pe care-l pastoresc se afla la ananghie.

Directiile MFP din teritoriu, "privatizate" politic, protejeaza evaziunea

In umbra institutiilor statului sunt protejate interese de zeci de milioane de euro prin controale formale si audituri ale societatilor detinute de familiile functionarilor.

Functionarii de la Directia Finan­telor Publice Alba au brevetat un sistem de protectie a firmelor care incearca sustragerea de la plata taxelor catre stat. Sunt implicate familii de contabili care tin auditul acestor firme, directori care stabilesc echipele de control dupa bunul plac, sefi ai serviciilor de informatii care asigura protectia informativa. Cazul descoperit la Alba este aplicat in mai toate directiile judetene unde functionari de varf au rude cu societati profitabile in domeniul auditului si consultantei financiare.

Dividendele companiilor de stat au generat pentru FP un castig de 432 mil. lei in doua luni

SIF Muntenia a reusit sa obtina profit, dupa pierderea de 2 milioane de lei de la finalul lunii aprilie. Castigurile societatilor de inves­titii listate la BVB au sporit sem­ni­ficativ in luna mai, ca urmare a inregistrarii, in cadrul situa­tiilor contabile, a dividendelor ce urmeaza sa fie incasate de la companiile din portofoliu. Cel mai mare castig a fost raportat de Fondul Proprietatea, care a fost avantajat de politica de dividend a compa­niilor de stat din portofoliu, inregistrand un profit lunar de 162,5 milioane de lei.

JURNALUL NATIONAL

"Sfântul" pedelist Mihai Alexa de la Iaşi

În pridvorul bisericii din Podu Iloaiei - Iaşi, familia pedelistului Mihai Alexa a luat faţa sfinţilor, investind în a-şi face chip cioplit. In localitatea ieşeană Podu Iloaiei fostul primar veghează cu ochi zugrăviţi întru veşnicie din pridvorul bisericii, de-a dreapta Sfântului Cassian. Se glumeşte prin oraş cum că politicianul s-ar fi împrumutat. În orice caz, a dat circa o jumătate de miliard ca să refacă pictura bisericii de la Cimitirul Eroilor din Podu Iloaiei. Pentru asta (şi, se pare, niscaiva aprobări edilitare post-electorale), popa i-a imortalizat chi­pul. În culori vii. Credincioşii l-au votat, iar el a ajuns stăpân pe averea oraşului, recuperându-şi înzecit "investiţia". Este vorba despre fostul primar PDL Mihai Alexa.

1.400 de lei, o uniformă de poştaş

Directorul Oficiului Judeţean Mureş rupe tăcerea şi acuză contractele păguboase ale Poştei Române, "recuperate" pe spatele angajaţilor. Începând cu 2006, Compania Na­ţio­nală Poşta Română a încheiat o se­rie de contracte prin care a externa­lizat serviciile specifice şi a împovărat nota de plată cu 1,2 miliarde de lei. Acu­zaţiile la adresa fostei conduceri a Companiei Naţionale Poşta Ro­mâ­nă vin din teritoriu, unde acum anga­ja­ţii sunt nevoiţi să suporte din propriul buzunar dezastrul financiar în care se află compania. Directorul Oficiului Judeţean de Poştă Mureş, Eu­gen Crişan, arată cu degetul spre contractele păguboase pe care le-a semnat conducerea poştei, prin care serviciile practicate de poştă de zeci de ani au fost externalizate.

Încă un soldat român rănit în Afganistan

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Ministerul Apărării Naţionale anunţă că un soldat român, putonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, "a fost rănit uşor în zona ochilor", joi după-amiază, după explozia unui dispozitiv improvizat. MApN precizează că starea militarului este stabilă, iar viaţa sa nu este pusă în pericol. Plutonierul Bica a fost transportat la spitalul din Kandahar pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

NATIONAL

Bursa locurilor de munca in industria sexului

Va fi lansata si in Romania celebra piata de prostituate "sexjobs". A facut furori in toata Europa, fiind considerata cea mai sigura si uzitata metoda de a-ti face rost de o "fetita". Sau, de asemenea, este si calea de urmat pentru cele care vor sa urmeze o cariera erotica profesionista sau, pur si simplu, sa castige niste bani. Piata virtuala a prostituatelor va patrunde acum si in Romania, singura tara unde nu exista o bursa organizata a locurilor de munca din industria sexului. Iar de zilele urmatoare, oricine poate intra pe "sexjobs.ro" .

Magistratii sar la gatul lui Basescu

Suparati ca presedintele Traian Basescu le-a cam scuturat cojocul in interventiile sale recente, magistratii s-au gandit sa-i intoarca favoarea desfiintand proiectul de Constitutie prezentat de seful statului. Ofuscati de criticile prezidentiale, reprezentantii CSM au luat la puricat proiectul legii de revizuire a Constitutiei elaborat la Cotroceni. Dupa ce au studiat cu atentie documentul, magistratii au sarit ca arsi tipand cat ii tine gura ca Basescu a intrat cu bocancii in idependenta justitiei.

PUTEREA

Meserie grea, boală sigură... Două milioane de lei cheltuieşte Serviciul de Informaţii Externe pe medicamente pentru stomac şi ficat

Angajaţii Serviciului de Informaţii externe au probleme cu stomacul. Cel puţin aşa rezultă potrivit ultimei achiziţii publice făcute de acest serviciu secret, care a cumpărat medicamente pentru ulcer şi alte tulburări gastrice, dar şi pentru protejarea ficatului. Serviciul de Informaţii Externe a cumpărat, prin contracte de achiziţie publică, de la 21 de furnizori de medicamente preparate farmaceutice şi medicale pentru combaterea şi tratarea ulcerului, a greţurilor, dar şi împotriva constipaţiei. Pentru aceasta, SIE a cheltuit din bugetul propriu peste două milioane de lei cu TVA inclusă.

Populaţia plăteşte indirect gazele scumpite cu 25% pentru consumatorii industriali. Facturile consumatorilor casnici ""îngheaţă"" nouă luni

Pe măsură ce se apropie anul electoral, Guvernul Boc încearcă o cosmetizare a imaginii prin măsuri cu tentă socială. Una dintre acestea este îngheţarea preţului gazelor pentru populaţie până în martie 2012. Guvernul Boc a adoptat, în ultima şedinţă, o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii gazelor, astfel încât populaţia şi producătorii de energie termică să utilizeze mai multe gaze de producţie internă, iar preţul plătit de aceştia să nu fie modificat nouă luni. În schimb, surse ministeriale ne-au declarat că pentru consumatorii industriali, preţul gazelor se majorează cu aproximativ 25%.

Care dintre cei 14 pedelişti şefi de consilii judeţene îi vor spune NU lui Băsescu? USL lansează operaţiunea ""Nici un judeţ fără referendum!""

Victor Ponta şi Crin Antonescu, liderii USL, au demarat procedurile de organizare a câte unui referendum în fiecare judeţ. Tema consultării populaţiei locale: intenţiile lui Traian Băsescu şi ale Guvernului de a reorganiza România în doar opt regiuni administrative. Întrebarea pe care o vor PSD şi PNL la referendum este: "Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?". Conform legii, referendumul local poate fi demarat de consiliile judeţene. În acest moment, 14 din cele 41 de consilii judeţene sunt conduse de pedelişti.

Oprescu pregăteşte festivităţile. Pasajul Basarab, gata de inaugurare, cel mai probabil sâmbătă

Pasajul Basarab din Capitală ar urma să fie inaugurat la sfârşitul acestei săptămâni, cel mai probabil sâmbătă. Asta în cazul în care primarul general, Sorin Oprescu, va fi suficient de rapid în a pregăti "festivităţile". Potrivit viceprimarului Capitalei, Mircea Raicu, singurele lucrări care mai trebuie finalizate la pasajul Basarab sunt cele la staţia de tramvai de pe pod şi la lift, care ar mai dura aproximativ două luni. Aceste ultime lucrări nu afectează însă circulaţia pe pasaj, potrivit sursei citate.

Parlamentul magistraţilor cere jurisdicţie în cea mai influentă instanţă din România. Consiliul Superior al Magistraturii vrea să numească judecătorii Curţii Constituţionale

Horaţius Dumbravă, preşedintele CSM, a anunţat, ieri, că numirea judecătorilor la Curtea Constituţională trebuie să revină parlamentului magistraţilor, şi nu politicienilor. De asemenea, CSM cere dreptul de a iniţia legile ce privesc funcţionarea sistemului judiciar. Consiliul Superior al Magistraturii solicită să îi numească pe cei trei reprezentanţi ai puterii judecătoreşti, membrii Curţii Constituţionale. Este prima dată când se discută public despre faptul că această instanţă, ale cărei decizii sunt definitive şi obligatorii, trebuie ferită de influenţa exclusivă a politicienilor!

ROMANIA LIBERA

Un CAP nedesfiinţat la revoluţie acum face super-profit şi dă tractoriştilor lefuri de 2300 euro

CAP-ul capitalist de la Curtici are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plăteşte asociaţilor câte 1500 de kilograme de grâu la hectar, un record naţional, iar tractoriştii câştigă 2300 de euro pe lună. În 1987 inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la "CAP Lumea Nouă" din localitatea arădeană Curtici. În doar doi ani, cooperativa a trecut de la 500.000 lei pierdere la 9 milioane lei profit şi le-a făcut ţăranilor brutărie în sat. Apoi a venit Revoluţia şi marea împroprietărire postdecembristă. Într-o zi, Muscă s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri. "< Noi nu vrem să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă?

Ce dividende primeşte un asociat la Combinatul Agro-Industrial Curtici

În contextul în care în majoritatea satelor României cantitatea de grâne pe care un ţăran o primeşte când îşi arendează pământul nu depăşeşte 600 kg/ha, ţăranii de la asociaţia din Curtici au beneficii de 2,5 ori mai mari: "Omul primeşte în medie 1500 de kilograme de cereale pe hectarul de pământ adus în societate.

Forma de plată e flexibilă. Pentru fiecare hectar de teren adus în asociaţie, un membru poate opta să primească fie 750 de kilograme de porumb boabe uscat şi 750 de kilograme de grâu, fie contravaloarea în bani a grânelor la preţul pieţei. De asemenea, în locul celor 750 de kilograme de grâu poate alege să primească 300 de kilograme de pâine: "Primeşte bonuri şi vine şi îşi ia de ele în fiecare zi pâinea proaspătă de la brutăriile noastre", explică inginerul.

Cum a ajuns Grecia să depindă de economiile românilor

Cele şase bănci elene prezente în România, în special cele de dimensiuni mari, au probleme mai serioase ca niciodată în ţara de origine. Unii analişti spun că grecii au început deja să direcţioneze o parte a resurselor atrase din România către centrala din Grecia. Patru dintre cele mai mari grupuri bancare din Grecia, toate prezente şi în România cu active totalizând peste 10 miliarde de euro au primit săptămâna aceasta o lovitură care le-ar putea fi chiar fatală într-un orizont mediu de timp. Într-o mişcare fără precedent, agenţia Standard& Poor"s(S&P) a retrogradat grupurile Alpha, EFG, National Bank of Greece şi Piraeus, la nivelul " extrem de speculativ", al doilea cel mai slab din grila de evaluare.

Blejnar, împrumutat de socru cu 150.000 euro

Şeful ANAF spune în declaraţia sa de avere că socrul său l-a împrumutat anul trecut cu 550.000 de lei, după ce în 2009 ar fi luat de la aceeaşi persoa­nă aproximativ 50.000 de lei. Sorin Blejnar, şeful Fiscului, a câştigat, anul trecut, 163. 477 lei (adică 3.405 euro net lunar). 58.795 lei provin din salariul său de la ANAF, iar 104.682 lei, au fost încasaţi în calitate de membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări) de la EXIM Bank.

Declaraţia de avere pentru 2010 arată că Blejnar a vândut un apartament cu 120.000 de euro unei anume Delia Lupu, şi a împrumutat 550.000 de lei de la socrul său, Toader Filipescu Buzabrici. Interesant este că în 2009, şeful Fiscului a împrumutat de la aceeaşi persoană 49.850 lei.

Superjudeţele încing relaţia Bucureşti-Budapesta: "O problemă de viaţă şi de moarte"

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat la MAE ca urmare a declaraţiei vicepremierului ungar Zsolt Semjen, cum că reorganizarea României ar constitui o încercare de schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice. Declaraţiile oficialului maghiar sunt însă interpretate diferit de parlamentari. "Este o problemă de viaţă şi de moarte pentru etnicii maghiari ca regiunea istorică a Ţinutului Secuiesc şi judeţele populate de etnici maghiari să rămână unite. România şi-a asumat angajamente internaţionale să nu schimbe forţat harta etnică", a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjen, potrivit Mediafax, care citează agenţia MTI.

ZIARUL FINANCIAR

Băncile greceşti au băgat peste un miliard de euro în imobiliarele româneşti

Având în vedere situaţia din Grecia, BNR monitorizează atent băncile româneşti cu capital grecesc.

Băncile greceşti de pe piaţa locală - Banc­post, Alpha, Piraeus şi Banca Românească - au pompat în ultimii cinci ani cel puţin un miliard de euro într-o serie din cele mai mari proiecte imobiliare pe piaţa locală, alături de UniCredit grecii fiind cei mai mari finanţatori din real estate. La nivel local băncile elene au acordat credite totale de circa 13 miliarde de euro, atât prin sucursalele locale, cât şi prin băncile-mamă, în timp ce depozitele atrase se ridică la doar 6 miliarde de euro.

Immofinanz vrea să ridice cartiere întregi pe terenurile Adama

Fondul austriac de investiţii Immofinanz, cu active imobiliare de 900 mil. euro în România, a cumpărat pen­tru 42,4 mil. euro 69,2% din dezvoltatorul imobiliar Adama, scoţând din acţionariat companiile Lehman Brothers, Morgan Stanley şi Tiger Global, precum şi acţionarii fondatori. Immofinanz deţinea 30% din Adama încă din 2007, iar negocierile pentru achiziţia integrală a companiei au început în 2009. Adama este dezvoltatorul străin care a realizat cele mai multe apartamente noi în România, circa 1.500 de unităţi, în timp ce portofoliul de terenuri cuprinde alte 40 de loturi pentru investiţii viitoare.

Prima listare a unui fond imobiliar: NEPI vine luni pe bursa de la Bucureşti

Titlurile fondului de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) vor fi tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti începâne de luni, 20 iunie, potrivit unui anunţ al BVB. NEPI este primul fond imobiliar listat pe piaţa locală. Fondul sud-african este listat în prezent pe bursa din Johanesburg (Africa de Sud) şi pe sistemul alternativ al bursei de la Londra (AIM), având o capitalizare de circa 229 mil. Euro. Titlurile NEPI vor fi listate la categoria Alte Instrumente Financiare Internaţionale a BVB. NEPI este unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România, unde a cumpărat mai multe proprietăţi în ultimii ani, profitând de scăderea preţurilor din real-estate. Cea mai mare parte a proprietăţilor grupului sunt localizate în România.

Georgescu, BNR: Avem plan de reacţie şi monitorizăm atent băncile greceşti

BNR a luat măsuri preventive de monitorizare atentă a băncilor româneşti cu capital grecesc, inclusiv prin solicitarea unor raportări săptămânale, iar rezultatele raportărilor au arătat că aceste bănci sunt solide din punct de vedere financiar, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR şi responsabil cu politica bancară. "Datele bilanţiere recente arată că aceste bănci sunt bine capitalizate, au o rată de solvabilitate de 15,7%, cu un punct procentual peste media sistemului. Din punct de vedere financiar ele sunt într-o situaţie foarte bună.

Olandezii de la ING se gândesc să-şi mute sediul central din Kiseleff într-un turn de 14 etaje de lângă Piaţa Victoriei

ING Bank, care de peste 15 ani are sediul central în Palatul Kiseleff de pe bulevardul bucureştean cu acelaşi nume, s-ar putea muta la toamnă în Crystal Tower, o clădire cu structură din metal şi sticlă care urmează să fie definitivată pe bulevardul Iancu de Hune­doara, în apropierea Pieţei Victoriei. Noua clădire de 14 etaje şi cu o suprafaţă închiriabilă de peste 18.000 de metri pătraţi îi aparţine omului de afaceri Michael Stanciu, care controlează şi firma de proiectare în domeniul ingineriei Search Corporation, potrivit unor surse de pe piaţă. Sursele citate afirmă că deocamdată nu fost semnate angajamente contractuale între cele două părţi, discuţiile fiind în derulare. Conform informaţiilor disponibile, con­tractele de închiriere încheiate de olandezii de la ING pentru sediul central din Kiseleff, precum şi pentru birourile din complexul

Cum se calculează cursul leu/franc elveţian şi de ce cei care au luat credite în franci plătesc cu 50% mai mult decât în 2008

Francul elveţian a urcat joi la cursul BNR până pe la 3,5050 lei, un nou maxim istoric. Această creştere îi loveşte în plin pe cei care au luat credite în franci elveţieni, având în vedere că de la 3 ianuarie 2008 până acum francul elveţian a urcat cu 60%. În această perioadă euro a urcat faţă de leu cu numai 17%. La 3 ianuarie 2008, cursurile afişat de BNR pentru euro a fost de 3,5971 lei iar pentru francul elveţian de 2,1911 lei. Cei care au luat credite în franci sunt extrem de nemulţumiţi de această creştere de 60% şi pe BNR care nu intervine în sprijinul lor, pentru că ei sunt dezavantajaţi faţă de cei care au credite în euro, unde cursul a fost mai stabil.

Veştile negative de pe plan extern duc cotaţiile în jos pe Bursă

Bursa a scăzut cu 1,21%, influenţată de corecţiile de pe pieţele externe, cu un ritm mai alert, de peste 2,9%, în cazul acţiunilor SIF Transilvania şi SIF Oltenia, după ce Curtea Constituţională a respins o sesizare de neconstituţionalitate a pragului de deţinere la SIF, de 1% din capitalul social. Majoritatea acţiunilor au fost transferate la preţuri în scădere încă din primele minute, investitorii reacţionând la linia descendentă a pieţelor externe, determinate de temerile jucătorilor legate de criza datoriilor de stat din Grecia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb