REVISTA PRESEI 17.06.2017

Willy Homner
Revista Presei / 17 iunie 2017

REVISTA PRESEI 17.06.2017

ADEVARUL

Parlamentul a fost convocat duminică pentru citirea moţiunii de cenzură

PSD vrea ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul reunit al Parlamentului duminică, urmând să fie convocat un plen reunit al celor două Camere, a anunţat senatorul PSD Mihai Fifor. "O să convocăm colegii parlamentari pentru duminică şi duminică, începând cu ora 16.30, în plenul Parlamentului, se va citi moţiunea de cenzură. Asta înseamnă că programul pentru ziua de duminică va fi următorul: începând cu ora 15.00, vor avea loc şedinţele de grup ale grupurilor parlamentare social-democrate şi ALDE. De la 16.00 va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite, iar de la 16.30 şedinţa de plen reunit, în care va fi citită moţiunea de cenzură", a anunţat Mihai Fifor, la sediul PSD. El a spus că PSD nu mai poate aştepta şi "asista impasibil" la acţiunile lui Sorin Grindeanu şi Victor Ponta.

Primele epurări. Dragnea şi Grindeanu îşi elimină unul altuia oamenii fideli

Premierul Sorin Grindeanu l-a înlocuit vineri din funcţia de secretar general al Guvernului pe Mihai Busuioc, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea. În locul lui Busuioc a fost instalat Victor Ponta, rivalul lui Dragnea. În acest timp, Sevil Shhaideh, fidelă lui Dragnea, a lăsat-o pe Rovana Plumb fără putere de decizie în Ministerul Fondurilor Europene. Plumb era singurul ministru din Guvernul Grindeanu apropiat de Victor Ponta. Premierul Sorin Grindeanu a demis-o, vineri, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, pe Andreea Lambru, ea fiind acuzată, potrivit unui comunicat al Executivului, că a blocat, alături de Mihai Busuioc, deciziile prim-ministrului. Demiterea a fost publicată în Monitorul Oficial.

UDMR decide azi dacă votează moţiunea de cenzură PSD

Consiliul Permanent al UDMR se va reuni, sâmbătă, la Cluj, pentru a analiza situaţia politică actuală, iar la finalul şedinţei concluziile vor fi prezentate de către Kelemen Hunor. Liviu Dragnea a avut ieri o întâlnire cu preşedintele UDMR Kelemen Hunor, în care i-a promis trei portofolii într-un viitor Guvern, dar şi postul de vicepremier, cu condiţia să susţină moţiunea de cenzură.

Helmut Kohl a murit

Helmut Kohl, fost cancelar al Germania şi liderul căruia i se atribuie reunificarea Germaniei, a murit ieri, la vârsta de 87 de ani. Kohl a fost mentorul politic al actualului cancelar german, Angela Merkel, pe care o alinta "mica fetiţă". Merkel n-a ezitat însă să-l linşeze public şi să-i ceară demisia atunci când a fost prins cu conturi secrete şi finanţări ilegale. Helmut Kohl este considerat unul dintre cei mai puternici cancelari germani de la Bismark încoace, iar reuşite sale sunt comparabile astăzi doar cu cele ale protejatei sale, Angela Merkel, care a fost numită în 2015 - pentru al zecelea an consecutiv - cea mai puternică femeie din lume. Numele lui Helmut Kohl se leagă invariabil de cel al Angelei Merkel. Kohl a fost cel care a promovat-o şi îndrumat-o pe Merkel.

Iohannis: L-am pierdut pe Helmut Kohl, un mare om de stat, lider european şi o sursă de inspiraţie pentru noi toţi

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, pe Twitter, un mesaj de condoleanţă după decesul fostului cancelar german Helmut Kohl, afirmând că el a fost un "mare om de stat", un lider şi o "sursă de inspiraţie" pentru toţi."Astăzi l-am pierdut pe Helmut Kohl, un mare om de stat, lider european şi o sursă de inspiraţie pentru noi doţi. Sincerele mele condoleanţe poporului german", se arată în mesajul şefului statului, postat pe Twitter. Helmut Kohl, cancelar al Germaniei între 1982-1998, aproape că nu a mai apărut în public, după căderea sa pe scări, în 2008, urmată un an mai târziu de un accident vascular cerebral, care l-a slăbit puternic, imobilizându-l practic într-un scaun cu rotile. În anul 2012 a suferit o operaţie dificilă pe cord.

Congres PNL. Liberalii îşi aleg noul preşedinte al partidului

Aproximativ 5.000 de delagaţi liberali vor participa pe 17 iunie la Congresul PNL în care va fi ales viitorul lider al formaţiunii. Ludovic Orban şi Cristian Buşoi sunt cei doi candidaţi şefia PNL, ambii având în spatele lor susţinători puternici. Organizaţiile performante la alegeri vor avea un cuvânt greu de spus, în condiţiile în care, potrivit numărului de delegaţi, primele 10 organizaţii au peste 33% din numărul celor care vor vota. "Podiumul" organizaţiilor, ca număr de delegaţi, e împărţit de următoarele filiale: Suceava, Bihor, Alba, Cluj. Lista celor mai puternice organizaţii la Congresul de sâmbătă e completată de Prahova, Arad,Sibiu, Constanţa, Timiş, Ilfov.

Angela Merkel, îngrijorată că noile sancţiuni americane împotriva Rusiei ar putea afecta companii europene

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este îngrijorată că noile sancţiuni americane împotriva Rusiei, necoordonate cu UE, ar putea afecta companii europene, a spus vineri purtătorul ei de cuvânt, în vreme ce ministrul economiei a avertizat că ar putea fi luate contra-măsuri. Purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat vineri că Angela Merkel împărtăşeşte temerile exprimate anterior într-o declaraţie comună de ministrul ei de externe, Sigmar Gabriel, împreună cu omologul austriac al acestuia, Christian Kern, care au protestat împotriva noilor sancţiuni americane, ei subliniind că "aprovizionarea cu energie a Europei este o problemă a Europei, nu a SUA".

Italia este paralizată de o grevă de proporţii în transporturi

talia este paralizată vineri de o grevă de proporţii în transporturi, sindicatele cerând condiţii mai bună de muncă pentru angajaţi şi protestând faţă de privatizări, relatează Reuters. Metrouri, trenuri, avioane şi autobuze au fost anulate în greva de 24 de ore ce a început joi seară. Ministrul Transporturilor, Graziano Delrio, a declarat că a încercat să negocieze cu liderii de sindicat, dar, "din păzate, va fi o vinere neagră". Oamenii care s-au adăpostit de soare în staţiile de autobuz din jurul gării Termini, din Roma, principalul nod de transport din oraş, s-au plâns că nu este corect că sindicatele puternice din ţară încă mai recurg la greve. Italia urmează să privatizeze părţi din compania de căi de ferate, pentru a reduce datoria publică enormă.

EVENIMENTUL ZILEI

Adevărul din spatele războiului Grindeanu - Dragnea: O diversiune pentru salvarea lui Kövesi

Chiar dacă la prima vedere pare o mişcare lipsită de logică şi complet ineficientă, adevărul poate fi altul. Blogerul Conteledesaintgermain.ro căruia nu identitate nu i se cunoaşte, dar pare a fi un ofiţer superior din SRI are o teorie aproape ireală. Razboiul Dragnea - Grindeanu nu este nimic altceva decât o diversiune pentru salvarea Laurei Codruţa Kovesi. "Dovada cea mai puternică a diversiunii vine din atitudinea războinică a premierului Grindeanu. Faptul că a refuzat să-şi dea demisia, un gest absolut stupid şi sinucigaş după retragerea sprijinului politic, denotă executarea unui ordin, din cadrul unei misiuni de inflamare a societăţii. Pentru ca diversiunea să-şi atingă cât de cât scopul, ea trebuia să şi dureze. O demisie a lui Grindeanu imediat după terminarea şedinţei CEX ar fi scurtat considerabil timpul de revenire la normal. Aşa, bruierea scandalurilor legate de Kovesi, va dura ceva mai mult", a scris rl.

Victor Ponta: "Miniştrii care nu vin la muncă răspund penal"

Noul Secretar General al Guvernului, Victor Ponta, a susţinut în aseară o conferinţă de presă în care a anunţat că miniştrii demisionari sunt obligaţi să vină la muncă, altfel riscând să răspundă penal şi civil. Fostul premier a anunţat că va ocupa funcţia de secretar general doar temporar, până la stabilizarea situaţiei. Ponta a mai anunţat că premierul Sorin Grindeanu a trimis către preşedinţie demisiile miniştrilor Sevil Sheidah şi Carmen Dan şi propunerile de înlocuiri. Astfel Augustin Jianu îi va lua locul ministrului dezvoltării, iar Grindeanu va prelua Ministerul Afacerilor Interne.

Guşă îl atacă DUR pe Dragnea, după numirea lui Ponta: "Grindeanu reprezintă ţara, Dragnea-trei judeţe"

Cozmin Guşă a apreciat, vineri, la Realitatea TV, după numirea lui Victor Ponta ca Secretar general al Guvernului, că această mişcare "reaşază jocul politic", urmând cel mai probabil migrări importante de partea premierului Grindeanu. "Mişcarea cu Ponta SGG ar trebui să fie bomba bombelor. V-o spune cineva care e foarte critic la adresa lui Ponta, pentru că Victor Ponta a fost antrenat pentru mult mai mult decât ce a făcut, în niciun caz să organizeze o guvernare Ponta-Ghiţă şi un simulacru administrativ la final, dar a fost numit SGG fostul premier al acestui partid, fostul preşedinte al acestui partid, o persoană cu legături multe, adânci, ramificate, ceea ce ne arată, din acest moment oficializat, magnitudinea mişcării din spatele lui Grindeanu", a punctat Guşă.

Augustin Jianu devine vicepremier în Guvernul Grindeanu

Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, cel care a refuzat să demisioneze din Guvern a fost numit în această seară vicepremier şi Ministru al Dezvoltării. Jianu o înlocuieşte astfel Sevil Shaideh, care şi-a dat demisia din Guvern. Augustin Jianu şi-a motivat refuzul demisiei din Guvern prin faptul că el este concentrat pe rezultate, nu pe jocuri politice. Tânărul ministru spune că nu recunoaşte autoritatea Comitetului Executiv, ci doar pe aceea a unui Congres. "Cine spune că acest Guvern nu mai are susţinere politică? Singurul for statutar este Congresul. Nu există varianta ca un Comitet Executiv să excludă un membru de partid. Ce înseamnă sprijin politic? Noi ne bazăm pe oamenii care au muncit în campanie i-a întrebat cineva?", a declarant Jianu. Acesta a dezvăluit şi o informaţie ciudată. De pe site-ul PSD a dispărut statutul.

JURNALUL NATIONAL

Victor Ponta a revenit la Palatul Victoria într-o nouă funcţie: Grindeanu merită sprijin

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat vineri că nu se aştepta să fie numit în această funcţie, ea nefiind pe lista sa de dorinţe, dar a precizat că, după ce a discutat cu premierul Sorin Grindeanu, a acceptat. "Funcţia de secretar general al Guvernului nu era exact ceea ce aveam în planul de carieră sau pe lista de dorinţe pe funcţii publice, dar nu cred că este cazul de orgolii aici, eu cred că este cazul să asigurăm primul ministru, miniştrii care vor fi în funcţii şi trebuie să fie în funcţii în perioada următoare, funcţionarea Guvernului pentru binele tuturor cetăţenilor. Guvernul nu va fi niciodată al unui partid. (...) Nu se poate închide ca un supermarket pe perioada unei crize politice", a punctat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Guvern.

Ultima mişcare: Tudorel Toader a scos DETAŞAŢII din Ministerul Justiţiei

Tudorel Toader nu şi-a depus demisia până nu a rezolvat problema detaşaţilor care sufocau Ministerul Justiţiei. În şedinţa din 15 iunie Secţia judecători a CSM a fost avizată prin vot unanim cererea ministrului Toader de ÎNCETARE A TUTUROR DETAŞĂRILOR MAGISTRATILOR în cadrul MJ, justificând că majoritatea acestora au termene legale de mult depăşite şi împiedică angajarea în minister a unor specialişti tineri. După şedinţa CSM, ministrul Toader si-a anunţat demisia, astfel încât valabilitatea măsurii să nu poată fi contestată. Detaşările încetează cu data de 15 iulie 2015. Practica detaşărilor prelungite şi răsprelungite prin artificii procedurale a fost folosită de factorii politici pentru a plasa în Ministerul Justiţiei neveste, prieteni, pile ocolind procedurile de angajare prin concursuri.

Speculaţiile presei ruse asupra numelui viitorului premier al României

Varianta în limba română a publicaţiei ruse, Sputnik , publică un articol nesemnat în care susţine că ştie numele viitorului premier pe care PSD îl va desemna. În viziunea publicaţiei, viitorul premier va fi Ana Birchall pe care "o recomandă înalta pregătire profesională atât în drept cât şi în economie-finanţe, experienţa diplomatică, relaţiile internaţionale extreme de active, precum şi o excelentă cunoaştere a limbii engleze." Articolul vine în mod curios după ce seara trecută Sorin Grindeanu reproşa PSD că i-a fost pus în cârcă şi faptul că nu a întărit relaţiile comerciale cu Federaţia Rusă. Amintim că atât UE cât şi SUA au impus sancţiuni economice Federaţiei Ruse după anexarea peninsulei Crimeea, în anul 2014.

Top cinci probleme rămase în aer

Criza politică declanşată în cadrul principalului partid de guvernământ aruncă în aer economia şi lasă în ceaţă o serie de măsuri care ar fi trebuit aplicate în următoarele săptămâni. Cum nu se ştie în cât timp vom avea un nou Guvern, iar vacanţa parlamentară bate la uşă, este foarte posibil ca economia să rămână "pe pilot automat" până la toamnă şi lucrurile să se complice. Indicatorii macroeconomici, în special cei bugetari, ar putea să scape de sub control, cu efecte dramatice asupra cursului leu-euro şi leu-dolar, iar fondurile europene au toate şansele să rămână doar pe hârtie. În ciuda creşterii economice record, anul 2017 ar putea fi ratat din punct de vedere economic.

Sfaturi despre eliminarea tarifelor de roaming

15 iunie 2017 a fost prima zi fără tarife de roaming în Uniunea Europeană. Practic, convorbirile telefonice, mesajele scrise şi consumul de date în roaming în interiorul Uniunii sunt taxate de astăzi la fel ca şi cele naţionale. Până în prezent, dacă cineva călătorea în altă ţară din UE, operatorul de telefonie mobilă percepea un tarif diferit - mai ridicat - pentru comunicaţiile mobile (apeluri telefonice, SMS-uri, date) efectuate în ţara respectivă. Nu uita că eliminarea tarifelor de roaming nu înseamnă că poţi vorbi chiar nelimitat atunci când călătoreşti în Europa. Tariful este pentru minutele pe care le ai în abonament. Dacă le depăşeşti vei fi taxat conform tarifelor din ţara ta pentru convorbiri în afara reţelei. Atunci când vorbim de eliminarea tarifelor de roaming ne referim în principal la apeluri şi sms-uri, nu şi la transferul de date. Internetul va fi mai ieftin, dar nu va fi gratuit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb