REVISTA PRESEI 19.05.2012

Willy Homner
Revista Presei / 19 mai 2012

ADEVARUL

Valeriu Stoica: PSD a făcut un serviciu PDL prin preluarea guvernării

Democrat-liberalul Valeriu Stoica a declarat, ieri, la o dezbatere politică la Sibiu, că PSD a făcut "un serviciu" PDL în momentul în care a preluat guvernarea, întrucât l-a transformat "în principala speranţă a României". "PDL are o strategie pentru alegerile parlamentare. Credem că poziţia pe care o are PDL azi, ca principal partid de opoziţie, este favorabilă pentru o strategie electorală în toamnă foarte puternică. În pofida celor care cred că PDL este azi în cădere sub aspectul susţinerii electorale, noi credem că PSD a făcut un serviciu PDL în momentul în care, prin manevre care sunt la limita procedurilor constituţionale, a preluat guvernarea. Nu a făcut altceva decât să transforme PDL în principala speranţă a României", a spus Valeriu Stoica. La dezbatere au mai participat deputaţii Sever Voinescu şi Raluca Turcan, Cristina Trăilă din partea Institutului de Studii Populare şi candidatul PDL la Primăria Sibiu, Mariana Brunchea.

Un nou scandal de plagiat! Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, este acuzată că şi-ar fi copiat lucrarea de doctorat. Ea a sesizat CSM în apărarea sa

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi este acuzată de plagiat, după ce şi-ar fi copiat anumite fragmente din lucrarea de doctorat din lucrări de specialitate şi chiar de pe anumite site-uri de internet. Prof. dr. Viorel Paşca - îndrumătorul tezei de doctorat a procurorului general al României Codruţa Kovesi - spune că definiţiile date în acte normative, în texte juridice, nu înseamnă plagiat, precizând că lucrarea şefului Ministerului Public a fost verificată. Cei care formulează acuzaţia sunt Grupul de Investigaţii Politice (GIP) şi Miliţia Spirituală. În schimb, Codruţa Kovesi a sesizat vineri Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputaţiei sale profesionale.

Scandal mare în Consiliul Superior al Magistraturii

Georgiana Iorgulescu a comentat pe blogul personal afirmaţiile Corinei Dumitrescu făcute în mass media. În plin scandal legat de CV-ul ei, care conţinea informaţii inexacte legate de studiile sale la Stanford, Corina Dumitrescu a făcut o declaraţie ciudată pentru un membru CSM din partea societăţii civile. "Personal, am acceptat această candidatură la limita timpului în care actele urmau să fie depuse. Iniţial, refuzasem această candidatură la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoană foarte ocupată si numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului în care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au făcut din nou această propunere pe care, în cele din urmă, am acceptat-o", a spus la începutul lunii mai, Corina Dumitrescu.

Cum răspunde UE disputei Ponta - Băsescu legată de participarea la reuniunile de la Bruxelles: Componenţa delegaţiei e treaba României

Principiul de bază al întrunirilor Consiliilor Europene - cele regulate sau extraordinare - este acela potrivit căruia, statele membre sunt informate în legătură cu detaliile reuniunii de secretariatul Consiliului prin reţeaua diplomatică. Statele membre sunt cele care indică apoi componenţa delegaţiei lor, au precizat, pentru Adevărul Europa, reprezentanţi ai Consiliului. Premierul Victor Ponta a reclamat imediat după ce a preluat mandatul că, deşi recunoaşte dreptul constituţional al şefului statului în politica externă, temele Consiliilor Europene sunt tot mai economice astfel că şeful Guvernului are dreptul să participe la aceste reuniuni. Ponta cere aşadar dreptul să fie prezent la Consiliile Europene, însă, după două săptămâni de polemici la nivel de politicieni, analişti, consilieri şi diplomaţi, premierul şi şeful statului nu au ajuns la un compromis. Potrivit ultimelor poziţii, Victor Ponta ar putea renunţa la participarea de la reuniunea informal de miercuri, dar nu va ceda în legatură cu prezenţa sa la summitul European din iunie.

Funeriu îi dă replica lui Ponta: Fără clasa pregătitoare, 20 000 de copii nu ar fi mers nici la şcoală, nici la grădiniţă

"Înainte să spună că vrea să desfiinţeze clasa pregătitoare, dl Ponta ar trebui să ştie că fără introducerea clasei pregătitoare în septembrie 2012, 20 000 de copii nu ar fi mers nici la şcoală nici la grădiniţă. Îşi asumă ca România să aibă cea mai îmbătrânită populaţie şcolară? Îşi asumă ca grădiniţele se aglomerează din nou? Îşi asumă faptul că zeci de mii de copii pierdeau un an din viaţă repetând în grupa mare pregătitoare acelaşi lucru pe care îl făceau la grupa mare, în loc să aibă un curriculum diferit?", scrie Funeriu, într-un comunicat dat publicităţii vineri seara. El i-a răspuns astfel primului-ministru Victor Ponta, care a spus înfiinţarea clasei pregătitoare este un demers pentru cheltuirea a 50 de milioane de lei din bugetul de stat, însă demersul nu poate fi oprit în acest an.

Macovei: Propunerea lui Ponta privind procurorul general, o restauraţie a regimului Năstase-Stănoiu

Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că propunerea premierului Victor Ponta de schimbare a procedurii de numire a procurorului general şi a procurorilor şefi DNA şi DIICOT reprezintă "o restauraţie a regimului Năstase-Stănoiu", notează Mediafax. Potrivit lui Macovei, procedura actuală asigură răspunderea celor care hotărăsc propunerea şi numirea procurorilor. "Din 2005, propunerea o face ministrul Justiţiei, iar numirea o face preşedintele ţării. Dacă aceştia fac o numire proastă, electoratul ştie cine este responsabil şi trebuie să dea socoteală. Eu l-am propus pe Daniel Morar la conducerea DNA şi, în faţa întregii ţări, mi-am luat răspunderea pentru această propunere. La fel, şi preşedintele Băsescu pentru numirea lui.

Karel de Gucht: Europa studiază scenarii în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată

Instituţiile europene studiază scenarii în cazul intrării Greciei în incapacitate de plată, a declarat comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, într-un interviu acordat cotidianului "De Standaard", în care nu precizează însă dacă face referire la ieşirea Republicii Elene din zona euro, transmite AFP. "Acum un an şi jumătate, poate că exista pericolul unui efect de domino, însă în prezent există, atât în cadrul Băncii Centrale Europene, cât şi în cadrul Comisiei Europene, servicii care studiază scenarii de ajutorare în cazul în care Grecia nu se descurcă", a declarat De Gucht. Potrivit Belga, agenţie care a preluat aceste declaraţii, comisarul european este de părere că Republica Elenă va rămâne în zona euro.

Secretarul general al ONU: Este nevoie de un nou model de creştere economică

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a avertizat că eforturile actuale de depăşire a crizei economice globale nu sunt însoţite de crearea de locuri de muncă, de eliminarea inegalităţii şi a sărăciei. Ca urmare, a afirmat oficialul ONU, este nevoie de un nou model de creştere economică. "Să privim lucrurile aşa cum sunt. Vechiul model nu mai este bun. Trebuie să adoptăm un nou model de creştere economică. Se impune o nouă paradigmă bazată pe o economie stabilă, pe locuri de muncă decente şi pe oportunităţi pentru toţi", a declarat, joi, secretarul general al ONU, la o reuniune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York. De la începutul crizei, milioane de oameni şi-au pierdut locurile de muncă şi, prin urmare, veniturile, a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, notează serviciul de presă al ONU.

Marile companii se pregătesc să cheltuie peste 8.000 de miliarde de dolari

Compania de servicii financiare American Express a publicat un raport care arată că 45% dintre directorii financiari ai celor mai mari companii din întreaga lume vor înceta să mai economisească bani şi vor începe să cheltuie din economiile făcute până acum. Potrivit datelor, doar 34% dintre aceştia vor continua să pună deoparte bani albi pentru zile negre. La nivel global, rezervele financiare a firmelor sunt estimate la circa 8.000 de miliarde de dolari. Studiul "American Express/CFO Research Global Business & Spending Monitor", a fost făcut în luna martie şi publicat la jumătatea lunii mai. Cercetarea a fost făcută în Statele Unite, Europa, Canada, America Latină, Asia şi Australia, şi a presupus chestionarea a 541 directori financiari (Chief Financial Officer - CFO) ai celor mai importante companii.

La reuniunea G8, Germania s-ar putea afla în opoziţie contra restului lumii

Înainte de reuniunea G8 de la Washington, Statele Unite au "salutat evoluţia dezbaterii europene" către creşterea economică. Germania, însă, s-ar putea trezi izolată la acest eveniment datorită insistenţei sale asupra necesităţii măsurilor de disciplină fiscală. În încercarea de a face reuniunea G8 un eveniment mai puţin formal şi mult mai productiv, Barak Obama, preşedintele SUA va găzdui această întâlnire departe de atenţia mass-mediei, la reşedinţa prezidenţială de vacanţă de la Camp David, Maryland, anunţă publicaţia financiară "Financial Times". Tot pe agenda reuniunii se vor regăsi probleme diverse precum situaţia din Iran, Siria, Afganistan sau Nord Coreea, însă capul de afiş va fi constituit de criza datoriilor suverane.

EVENIMENTUL ZILEI

Iar scapă! "Băieţii deştepţi", mângâiaţi pe creştet de USL

Ministrul Economiei i-a tratat pe români ca pe copiii de grădiniţă. S-a pierdut în explicaţii când adevărul e simplu: se dă energie preferenţial. Ministerul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat, ieri, că a renegociat preţurile la care băieţii deştepţi cumpără energie şi le-a adus la "nivelul pieţei concurenţiale". Totuşi, Chiţoiu nu a oferit niciun detaliu concret: care este exact preţul la care vor cumpăra "băieţii deştepţi" energie, care sunt companiile cu care a reuşit să ajungă la o înţelegere şi pe ce perioadă au fost prelungite contractele bilaterale. "Vreau să vă spun că alte detalii tehnice nu vă dau, negocierile sunt în derulare", a spus Chiţoiu.

Traian Băsescu: Trebuie explicat populaţiei că gazele de şist nu sunt periculoase pentru mediu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va fi necesară o strategie pentru a explica populaţiei faptul că exploatarea gazelor de şist nu are efecte periculoase în ceea ce priveşte mediul înconjurător. "În România avem deja o dezbatere privind gazele de şist şi trebuie să dezvoltăm o strategie de a explica populaţiei că nu sunt riscuri serioase cu aceste gaze", a afirmat Băsescu, la întâlnirea cu Richard Morningstar, trimisul special al Secretarului de Stat al SUA pentru Energie în Eurasia. El a fost completat şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care a declarat că va discuta personal cu ministrul Economiei în acest sens.

Pro-europenii câştigă teren în faţa crizei

Grecii vor, în proporţie de 88%, ca ţara lor să rămână în zona euro, dar UE să relaxeze măsurile de austeritate. Liderii europeni ar putea răsufla uşuraţi în privinţa rezultatelor scrutinului din Grecia, din 17 iunie, care va fi decisiv pentru o eventuală ieşire a ţării din zona euro. Cel mai recent sondaj de opinie arată că partidul conservator Noua Democraţie se află în fruntea opţiunilor electoratului, cu câteva puncte în faţa radicalilor de stânga, din partidul Syriza, care au promis că anulează angajamentele de austeritate semnate până acum. Fără împrumuturile externe, Grecia se îndreaptă, în mod sigur, spre faliment şi spre ieşirea din zona euro, cu consecinţe grave pentru întregul continent. Posibilitatea ca Syriza, condus de Alexis Tsipras, să câştige alegerile anticipate a stârnit îngrijorare pe pieţele europene.

Cu bicicleta la plimbare în "Noaptea Muzeelor"

Muzee şi instituţii culturale vor fi deschise în această noapte. RATB pune la dispoziţie autobuze, iar I'Velo va împărţi biciclete pentru cei care vor să parcurgă "eco" traseul dintre obiective. Evenimentul, care se bucură în fiecare an de un succes nebun, va avea loc începând cu această seară. La Muzeul Antipa, ziua de astăzi este una foarte aglomerată. Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor între orele 18.00 şi 01.00. Aşa cum au anunţat administratorii, accesul se va face în grupuri de 20 de persoane, din sfert în sfert de oră. "Augumented Reality", una dintre cele mai spectaculoase tehnologii, va fi adusă tot la Antipa de către o companie de telefonie mobilă. Cu ajutorul acesteia, bucureştenii care au un smartphone vor putea vedea doi elefanţi fosili în 3D.

NATO caută reţeta de supravieţuire

Aliaţii vor să vadă ce rol al putea juca organizaţia în Afganistan şi după retragerea din 2014. Cei 28 de membri ai Ali­anţei Nord-Atlantice, reuniţi mâine şi luni la Chicago, şi-au stabilit temele de discuţie, dar trei dosare vor domina dezbaterile: războiul din Afganistan, programul nuclear iranian şi viitorul NATO. 60 de şefi de stat vor participa la summitul din acest an, considerat crucial şi cel mai mare din istoria organizaţiei. Chicago va fi şi o rampă de lansare a iniţiativei denumită "apărarea inteligentă" a NATO, ce vizează promovarea unor proiecte de cooperare, majoritatea privind formarea şi antrenamentul, mai ales al piloţilor de elicopter şi al echipajelor de la sol. Pe agenda de la Chicago se va căuta răspuns la o altă problemă majoră: viitorul Alianţei, confruntată azi cu mai multe provocări decât oricând. Prima ţine de retragerea trupelor combatante din Afganistan, până la finele lui 2014.

Răsplata lui Ponta pentru aportul lui Geoană la debarcarea lui Ungureanu: şefia comisiei senatoriale de politică externă

Senatorul independent Mircea Geoană ar putea prelua şefia Comisiei de politică externă din Senat, după numirea actualului preşedinte al comisiei, social-democratul Titus Corlăţean, în funcţia de ministru al Justiţiei, susţin surse parlamentare. Numirea ar fi o răsplată pentru cele cinci voturi aduse de Geoană la moţiunea de cenzură care au contribuit la căderea Guvernului Ungureanu. Conform surselor citate de agenţia Mediafax, cel mai probabil, la prima şedinţă a conducerii Senatului, care va avea loc luni, Mircea Geoană va fi propus pentru a prelua şefia Comisiei de politică externă.

Franciza, o afacere la îndemână

Dacă doriţi să vă câştigaţi independenţa financiară, varianta unei afaceri la cheie este o soluţie optimă. Aţi pus ceva bani deoparte şi aveţi nevoie de idei pentru a-i înmulţi? Există o reţetă care vă oferă acces la succesul brandurilor consacrate: franciza. Cea mai recent inaugurată franciză cunoscută în România este Subway, care, însă, implică un cost de 7.500 euro taxă de franciză plus 100.000 de euro investiţie în spaţiu. În ultimii ani, au apărut sute de francize, unele venite de peste hotare, altele promovate de antreprenori români. Trebuie doar să vă decideţi câţi bani puneţi la bătaie şi în ce domeniu veţi activa. Piaţa francizelor s-a cifrat la 1,2 miliarde de euro, anul trecut, potrivit lui Constantin Anton, preşedintele Asociaţiei Române de Franciză.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb