REVISTA PRESEI 19.10.2013

Willy Homner
Revista Presei / 19 octombrie 2013

ADEVARUL

INTERVIU Thomas Holst, managerul Chevron România: "Suspendăm explorarea gazelor de şist, dar ne vom întoarce la Pungeşti"

Thomas Holst, managerul Chevron România, a acceptat vineri, în premieră, să discute despre revolta de la Pungeşti şi chiar a apreciat intervenţia Jandarmeriei Române la Vaslui. Holst este convins că sătenilor le lipsesc informaţii corecte despre ce urmează să se întâmple acolo. Chevron nu are nicio intenţie să dea înapoi. Încurajată de răspunsul Guvernului, compania americană spune că e doar o chestiune de timp până când operaţiunile se vor extinde de la Vaslui şi Bârlad spre Constanţa. La malul mării au început deja prospecţiunile şi, după un an de analize, Chevron va începe explorarea pentru care a primit deja un aviz de la autorităţile române. Thomas Holst: Această primă fază este, de fapt, o parte a activităţilor Chevron. Am subcontractat această lucrare către Prospecţiuni SA, o companie românească. Obiectivul acestei prime faze este să înţelegem straturile de rocă. Obiectivul nostru final este ca, atunci când foram un puţ, poate după un an, să avem o bucată de rocă precum aceasta dintr-un strat care se numeşte şist. Aşadar nu ştim de pe acum dacă această zonă este o afacere. De aceea o numim fază de explorare. Această fază va dura aproximativ cinci ani. Faza următoare, cea de producţie sau exploatare, aceea va dura 25-30 ani.

Dedesubturile "loviturii de forţă" de la DNA. Ce spun Traian Băsescu şi Lucian Papici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, că etichetele adresate procurorului Lucian Papici sunt propagandiste, iar USL nu concepe că Justiţia trebuie să aibă prioritate. În plus, procurorul a povestit într-un interviu cum s-a ocupat de dosarul "Referendumul", dar şi cum ar putea pune beţe în roate de către un procuror-şef numit politic. Preşedintele a explicat că legea privind numirile în cadrul secţiilor din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este corectă şi aceasta presupune două mandate de câte trei ani. Iar, potrivit acestuia, procurorul Papici a executat două mandate.

OTV nu emite de la Vatican. Biroul de presă al Sfântului Scaun îndeamnă "să nu se dea crezare afirmaţiilor lui Dan Diaconescu"

Televiziunea OTV, deţinută de Dan Diaconescu, nu emite de la Vatican, aşa cum a declarat patronul postului, potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al Sfântului Scaun. "Afirmaţiile lui Dan Diaconescu în mass-media din România conform cărora televiziunea OTV ar fi obţinut licenţa de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o < biserică a Vaticanului > şi rezidenţa în Vatican a lui Diaconescu însuşi sunt absolut false şi nefondate", afirmă preotul Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declaraţie trimisă purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Declaraţia reprezentantului Sfântului Scaun vine după afirmaţiile făcute de Dan Diaconescu în presa din România, potrivit catholica.ro. Singurele transmisiuni TV difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican, iar rezidenţa în Statul Cetăţii Vaticanului este acordată numai unui număr foarte mic de persoane - ecleziastici sau laici - datorită serviciilor aduse Sfântului Scaun sau Statului Cetăţii Vaticanului.

SURSE Ponta confirmă afirmaţia lui Băsescu: Predoiu a cerut să facă parte din Guvernul său

Surse politice au declarat, pentru "Adevărul", că premierul Victor Ponta ar fi confirmat declaraţiile făcute vineri de preşedintele Traian Băsescu, potrivit cărora prim-vicepreşdintele PDL, Cătălin Predoiu, ar fi vrut să facă parte din Cabinetul condus de liderul social-democrat. Vineri, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, iar la întâlnire a confirmat că democrat-liberalul Cătălin Predoiu şi-a exprimat dorinţa de a fi ministru în Cabinetul său, potrivit unor surse politice. Anterior, în cursul emisiunii "Evenimentul Zilei", difuzată de B1 TV, preşedintele Băsescu a declarat că Predoiu i-ar fi cerut să discute cu premierul Victor Ponta pentru a-i menţine funcţia de ministru al Justiţiei.

Marine Le Pen: "Uniunea Europeană se va prăbuşi ca Uniunea Sovietică"

Liderul partidului de extremă dreaptă Frontul National din Franţa, Marine Le Pen, susţine că "Uniunea Europeană se va prăbuşi ca Uniunea Sovietică" şi a promis că va înfiinţa o nouă facţiune radicală în cadrul Parlamentului European. Le Pen a descris Uniunea Europeană drept o "anomalie globală" şi a promis să transforme blocul comunitar într-o "cooperare a statelor suverane". "Consider că, în prezent, UE se aseamănă cu URSS: nu poate fi îmbunătăţită. Uniunea Europeană se va prăbuşi ca Uniunea Sovietică", a afirmat Marine Le Pen (45 de ani), informează "The Telegraph". Mai mult, liderul partidului de extremă dreapta din Franţa intenţionează să înfiinţeze un grup nou în cadrul Parlamentului European. În acest sens, Le Pen va face o vizită, luna viitoare, în Olanda pentru a discuta cu extremistul de dreapta Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii din Olanda.

Iliescu: Mugur Isărescu ar fi un preşedinte potrivit şi are şanse

Fostul preşedinte Ion Iliescu apreciază că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar fi un preşedinte potrivit pentru România, precizând că referirile actualului şef al statului, Traian Băsescu, vizavi de o candidatură a lui Isărescu sunt nefireşti.Întrebat dacă PSD poate susţine o posibilă candidatură a lui Mugur Isărescu la alegerile prezidenţiale, Ion Iliescu s-a eschivat. "Ar fi în orice condiţii un candidat cu şanse şi potrivit. Mai ales după experimentele din ultimii ani, ar fi altceva pentru o instituţie ca Preşedinţia", a fost răspunsul fostului preşedinte. Referitor la afirmaţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora Mugur Isărescu nu-şi doreşte să candideze pentru funcţia de preşedinte, Iliescu a arătat că este nefiresc ca şeful statului să se exprime într-un fel sau altul asupra acestui aspect.

DEZBATERE Resursele subsolului, între proprietatea statului şi un regim de proprietate privată. Care e mai bun?

Proiectul de lege iniţiat de Guvern în privinţa exploatării de la Roşia Montană şi protestele de zilele trecute faţă de amplasarea sondelor de explorare ale Chevron la Pungeşti au adus în discuţie un aspect nediscutat până acum în România: regimul de proprietate asupra resurselor subsolului. Mai exact, dacă acestea ar trebui să aparţină statului său, ar trebui să dispună de ele privaţii sub al căror teren se regăsesc. În acest moment, potrivit articolului 136 din Constituţie, "bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice ţi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice". În acest sistem, ţăranii nu sunt proprietari nici măcar asupra apei din fântâni, pentru că sunt resurse ale subsolului.

Mugur Isărescu anunţă o nouă revoluţie în industrie: "Digitalizarea va face trecerea de la producţia în masă la cea personalizată"

Avantajul de a folosi forţa de muncă din China dispare şi reapare avantajul de a avea producţia lângă piaţă, iar companiile mari deja revin în SUA, Europa, chiar şi în România, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anticipând trecerea de la producţia de serie mare la personalizare pe scară largă. Şeful băncii centrale crede că noua tehnologie va permite deschiderea unui nou ciclu de dezvoltare economică, de 50 de ani, caracterizat de trecerea de la producţia de serie mare (tipică celei de-a doua revoluţii industriale) la personalizare pe scară largă (mass customisation). Guvernatorul BNR a arătat că perioadele lungi de prosperitate tind să favorizeze impresia că ciclul economic aparţine trecutului şi economia a intrat într-o "eră nouă", iar astfel de exemple s-au văzut în anii '20, anii '60 şi anii '90. În cazul SUA, ciclurile de creştere tot mai lungi de după cel de-al Doilea Război Mondial sunt explicate de Isărescu şi pentru că publicul a fost educat.

România are cel mai de jos rating din categoria recomandată pentru investiţii. Agenţia Moody's explică de ce

Ratingul de credit al României este limitat de perspectivele slabe de creştere economică şi de vulnerabilitatea la şocuri financiare externe, iar îmbunătăţirea calificativului depinde totodată de continuarea consolidării fiscală şi îmbunătăţirea calităţii activelor bancare, potrivit Moody's. Moody's atribuie României ratingul "Baa3", cel mai redus nivel din categoria "investment grade" (active recomandate pentru investiţii pe termen lung), cu perspectivă negativă. "Ratingul Baa3 al obligaţiunilor guvernamentale ale României ţine cont de consolidarea fiscală reuşită în ultimii doi ani, însă este în continuare limitat de creşterea economică slabă din ultima perioadă de perspectiva slabă de creştere", se arată într-un comunicat transmis de Moody's. Moody's avertizează că, pe termen scurt, relaţiile strânse dintre economia românească şi UE reprezintă un factor de vulnerabilitate.

EVENIMENTUL ZILEI

ATAC DUR la adresa LIBERTĂŢII PRESEI sau un semnal de avertizare ticălos!. Guvernul Ponta a blocat conturile ziarului Evenimentul Zilei, la câteva ore după difuzarea interviului cu preşedintele Traian Băsescu pe postul B1TV

La câteva ore după difuzarea interviului cu preşedintele Traian Băsescu pe postul B1TV, Guvernul Ponta a blocat conturile ziarului Evenimentul Zilei. Trezoreria Statului, subordonată Ministerului de Finanţe, a informat telefonic EVZ că măsura a fost luată pentru neplata TVA-ului, datorie minoră prin comparaţie cu arieratele altor companii. EVZ a sesizat Ambasada SUA şi oficialităţile europene cu privire la noul atac al Guvernului Ponta asupra independenţei presei.

Ungaria ar putea avea cele mai mici preţuri la electricitate din Europa

Preţurile la electricitate din Ungaria ar putea ajunge, peste 4-5 ani, cele mai mici din Uniunea Europeană, dacă ar avea loc o creştere a capacităţii nucleare a ţării, a declarat vineri, la Mumbai, premierul ungar Viktor Orban, aflat într-o vizită în India, relatează agenţia ungară de presă MTI. Şeful executivului ungar a precizat, pe marginea unui forum de afaceri Ungaria-India, că în prezent guvernul de la Budapesta lucrează la reducerea preţului curentului electric pentru consumatorii casnici şi pe viitor are în vedere şi scăderea acestuia pentru consumatorii industriali. Dar, a notat premierul ungar, folosirea energiei nucleare este indispensabilă pentru reducerea preţurilor. Iar dacă în prezent circa 40% din consumul de electricitate al Ungariei este acoperit de energia nucleară, această proporţie ar putea fi majorată până la 60-70% printr-o creştere a capacităţii nucleare a ţării, a menţionat Orban. Potrivit acestuia, guvernul ungar este pe cale să semneze un acord care vizează o astfel de extindere.

Traian Băsescu: "La CFR Marfă, Ponta a vrut să-şi ajute un prieten"

Prezent pentru a doua oară în emisiunea "Evenimentul zilei", difuzată de B1TV, preşedintele Traian Băsescu a explicat de ce guvernul USL a vrut să amâne termenul de privatizare al CFR Marfă. Şeful statului a vorbit şi despre motivele pentru care România trebuie să exploateze gaze de şist. Jurnaliştii EVZ au abordat în discuţia cu preşedintele şi teme politice: soarta pactului de coabitare, unificarea forţelor de dreapta şi cursa pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Şeful statului nu a vrut să ofere detalii despre relaţia dintre Victor Ponta şi omul de afaceri Gruia Stoica, patronul GFR, dar a spus că are informaţii că această legătură l-a făcut pe premier să încerce prelungirea termenului de finalizare a privatizării CFR Marfă, astfel încât câştigătorul licitaţiei să găsească o sursă de finanţare. Totuşi, Băsescu şi-a exprimat optimismul în legătură cu viitorul acestei companii de stat.

Au început prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în judeţul Constanţa

Prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în sudul judeţului Constanţa au început şi vor dura aproximativ un an, a anunţat, vineri, Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni. Acesta a precizat că suprafaţa zonelor prospectate este, în total, de peste o mie de kilometri liniari. "Compania noastră face explorarea geofizică, în fapt prima etapă a explorării geofizice, şi anume prospecţiunea. Asta înseamnă nişte măsurători ale unor parametrii fizici ai pământului efectuaţi la suprafaţa solului. Practic, noi realizăm o ecografie, o radiografie a subsolului, obţinem o imagine a straturilor pământului", a declarat, vineri, Mihai Mitroi, citat Mediafax. El a precizat că după încheierea acestei etape rezultatul va fi transmis companiei Chevron, care se ocupă de explorarea gazelor de şist în judeţul Constanţa şi că această primă etapă este clasificată ca având un impact nesemnificativ asupra mediului.

JURNALUL NATIONAL

Presa germană: "Imigraţia sărăciei? Românii sunt prea săraci să emigreze"

În Germania continuă acuzaţiile clasei politice că, de la 1 ianuarie 2014, românii vor invada ţara pentru a abuza de sistemul social, un fenomen denumit deja "Imigraţia sărăciei". Jurnaliştii de la Frankfurter Rundschau şi Berliner Zeitung vin cu contraargumente care să demonteze aceste ipoteze. "România este în criză. În ultimii cinci ani, veniturile au scăzut, iar alcoolismul şi consumul de droguri au crescut. Chiar şi aşa relativ puţini săraci îşi părăsesc ţara", notează Frankfurter Rundschau . "În ciuda dreptului la libera circulaţie, garantat de UE, românii sunt blocaţi în tara lor din cauza problemelor sociale. Cei care ajung în străinătate se şi întorc acasă", scoate în evidenţă Berliner Zeitung. Economia României îşi revine treptat, dar oamenii simpli nu resimt asta. Venitul pe cap de locuitor s-a situat în 2012 la 194 de euro, faţă de 265, cât era în 2007. Un studiu economic a scos în evidenţă faptul că patru din zece români trăiesc de pe o zi pe alta. Media europeană este la 24%.

Ponta îi răspunde lui Băsescu: Minte cu o mentalitate securistă de care nu va scăpa

Privatizarea CFR Marfă a fost discutată de trei ori în CSAT, unde Traian Băsescu şi şefii serviciilor de informaţii au spus foarte clar că nu există nimic ilegal şi imoral, a declarat Victor Ponta, în replică la acuzaţiile preşedintelui. Premierul a precizat că este prieten cu Gruia Stoica aşa cum este "prieten" şi cu Băsescu. "Nu cred că preşedintele a minţit la CSAT, pentru că este o instituţie publică. Practic, a minţit astăzi. Este o mentalitate securistă de care nu va scăpa toată viaţa, aceea de a băga tot felul...Mentalitatea securistă, când o dobândeşti după atâţia ani, stai cu ea până la moarte", a spus Ponta, potrivit Mediafax. Întrebat de jurnalişti dacă există o relaţie de prietenie între el şi Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, declarat câştigător la privatizarea CFR Marfă, Ponta a răspuns: "Cum sunt prieten şi cu domnul Băsescu".

Ponta se va întâlni în SUA cu reprezentanţii Chevron şi vicepreşedintele Joe Biden

Premierul Victor Ponta va efectua, în perioada 21-23 octombrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, pe agenda vizitei fiind programate întâlniri cu vicepreşedintele american Joe Biden, la Casa Albă, cu secretarii de stat cu rang de ministru pentru Comerţ şi Energie, precum şi cu reprezentanţii companiilor americane ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM şi HP, informează agerpres.ro. "Consider că este extrem de important, strategic, ca România să-şi păstreze, să-şi consolideze şi să ofere o perspectivă de viitor a relaţiei noastre speciale, a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii", a declarat, vineri, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta. De asemenea, premierul se va întâlni şi cu şeful Băncii Mondiale. Şeful Guvernului va fi însoţit în vizita oficială din SUA de miniştrii pentru Energie, Externe, Mediu şi Educaţie.

Andrei Zaharescu, numit consul general al României la Cape Town

Andrei Zaharescu a fost trecut din postul de purtător de cuvânt al Guvernului în cea de consul general la Cape Town (Africa de Sud), potrivit Mediafax. Informaţia a fost confirmată de premierul Victor Ponta. Activitatea de comunicare va fi coordonată în perioada următoare de către consilierul său Mirel Palada. Numirea în funcţie a fost aprobată ieri, prin hotărâre de guvern. Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator de televiziune. Mirel Palada, doctor în sociologie şi cadru didactic la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, fusese numit, pe 4 septembrie, consilier de stat pe probleme de strategii guvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb