• ADEVARUL
• Corespondenţă de la Bruxelles. Europarlamentarii ameninţă că vor respinge bugetul UE
Membrii Parlamentului European au spus cuvinte grele despre acordul la care au ajuns liderii UE la ultimul summit. La Bruxelles a avut loc, luni, o nouă etapă din bătălia dură pentru bugetul multianual 2014-2020 al UE. În prezenţa preşedinţilor Schulz, Van Rompuy şi Barosso, europarlamentarii au dezbătut acordul semnat de şefii de state şi guverne la Consiliul European la începutul lunii februarie. Dezbaterile au adus în prim-plan momente fără precedent, cu semnificaţii multiple şi care, în funcţie de evoluţia ulterioară a lucrurilor, ar putea determina apariţia unui conflict inter-instituţional de amploare. O noutate a fost faptul că şefii marilor grupuri parlamentare au avut o poziţie comună, cea de atac violent şi nemilos la adresa acordului obţinut de către şefii de state şi guverne din UE asupra bugetului multianual 2014-2020 al Uniunii.
• DNA a declanşat urmărirea penală a fostului secretar de stat Valentin Preda. Odată cu el este cercetat şi un ofiţer DNA
Valentin Preda a fost până marţi, 19 februarie, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El a fost ridicat marţi dimineaţa, în jurul orei 10.30, de procurorii DNA, suspectat de fapte de corupţie. Cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, ofiţer de poliţie judiciară învinuitul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la D.N.A., pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la D.N.A.
• Reportaj de la funeraliile de faraon ale lui Dumitru Sechelariu. "Bacăul să-i poarte numele"
Îndrăgit şi respectat de unii, hulit şi blamat de alţii, una dintre cele mai controversate personalităţi ale României, Dumitru Sechelariu, ex-primar al Bacăului, a fost pentru prima şi ultima oară aplaudat la scenă deschisă de un oraş întreg. Cortegiul format din rude, douăzeci de preoţi, dar şi din studenţi ai Facultăţii de Teologie din Iaşi, oameni politici, reprezentanţi ai fostei şi actualei administraţii locale, precum şi vechi prieteni din lumea sportului a străbătut, ieri, de la un capăt la altul Bacăul, de la Academia de Tenis EMD, unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu, şi până la Cimitirul Central. Mii de oameni cu flori în mâini, dar şi cu ziarul patronat de Laudeta Sechelariu, soţia defunctului, au umplut străzile, trotuarele, balcoanele blocurilor, chiar şi acoperişurile caselor. Preţ de patru ore, în oraş, s-a circulat numai bară la bară, iar poliţiştii de la Rutieră au deviat traseele din Centru pe rute ocolitoare.
• Guvernul achită alte 16 milioane de euro pentru exproprieri la drumuri. Primesc bani Dan Ioan Popescu, Daniel Dăianu şi Adriean Videanu
Guvernul va retrage Academiei Agricole "Gheorghe Siseşti" 7.000 de metri pătraţi de teren şi va plăti 71,6 milioane de lei (16,3 milioane de euro) pentru terenuri necesare construcţiei de drumuri, printre cei mai cunoscuţi expropriaţi fiind foştii miniştri Daniel Dăianu şi Dan Ioan Popescu, dar şi firma Titan Mar deţinută de Adriean Videanu. Plăţile vor reprezenta noi despăgubiri acordate de la bugetul de stat pentru terenurile expropriate şi folosite la construcţia de drumuri. Cele mai mari despăgubiri, de aproape 49 de milioane de lei, vor fi acoperite pentru exproprieri de terenuri, în suprafaţă totală de 218.265 de metri pătraţi, la modernizarea centurii rutiere a municipiului Bucureşti, potrivit Mediafax.
• Lupta pentru putere la Vatican se ascute
Odată cu apropierea zilei limită a mandatului papei Benedict al XVI-lea, în interiorul Vaticanului lupta pentru putere capătă accente tot mai serioase, miza fiind concentrarea influenţei catolicismului la nivel mondial în mâinile Suveranului Pontif. Cert este că Biserica are nevoie stringentă de schimbare, însă scepticii pun la îndoială reforma din cauza unei ţesături dese de intrigi. O schimbare are loc în Biserica Catolică, deşi era cunoscută pentru inflexibilitatea cutumelor la care ţine atât de mult. S-a dat startul unei lupte la nivel mondial, o bătălie tăcută pentru conducerea influentului Imperiu din mijlocul Romei, cu legături întinse până în colţurile îndepărtate ale lumii.
• Dan Radu Ruşanu, din nou în cărţi pentru şefia Big Brotherului financiar
Dan Radu Ruşanu (PNL), preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, este din nou în cărţi pentru şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care ar urma să se înfiinţeze până la jumătatea lunii martie, după ce profesorul de economie Daniel Dăianu a refuzat funcţia. Numele lui Ruşanu a mai fost vehiculat, dar, la momentul respectiv, surse apropiate discuţiilor au declarat că acesta a declinat oferta. Dan Radu Ruşanu nu a putut fi contactat pentru a comenta eventuala sa numire în funcţia de preşedinte al ASF. Din PSD, numele cel mai des vehiculat este cel al fostului şef al AVAS Mircea Ursache, membru al partidului. El a mai condus Fondul Proprietatea şi World Trade Center.
• CURIERUL NATIONAL
• Recuperăm decalajul din Sănătate?
România se află la finalul clasamentului european privind speranţa de viaţă, iar acest lucru este un rezultat al investiţiilor reduse din sănătate, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Aceştia spun că pentru a recupera acest decalaj, ar trebui ca anual procentul din Produsul IB să crească cu 1 -1,5%. "Astfel, în anul 2020 se va ajunge la nivelul mediu european", a declarat Sorin Popescu, coordonatorul grupului de comunicare al Asociaţiei.
• Cine îşi ia banii acasă
Economia americană a depăşit faza critică însă în pieţele financiare hârtiile de valoare sunt supraevaluate, spune Mohamed El-Erian, CEO la PIMCO, companie financiară care are în administrare peste 1.000 miliarde dolari. Într-o intervenţie pentru Yahoo Finance de la sfârşitul săptămânii trecute, acesta a declarat că se află în tabăra investitorilor care se aşteaptă la scăderi ale activelor financiare, în condiţiile în care preţurile sunt artificial ridicate, iar politicile de relaxare monetară ale băncilor centrale devin tot mai puţin eficiente. "Este timpul să marchezi nişte profituri în aşteptarea unor puncte de intrare mai bune", a conchis El-Erian.
• Asociaţia Uztel cere scuze Venezuelei pentru injuriile aduse de Borza
Asociaţia Uztel Ploieşti, acţionarul majoritar al societăţii Uztel SA, a trimis ieri ambasadorului Venezuelei o scrisoare deschisă prin care arată că "se delimitează de afirmaţiile publice jignitoare ale domnului Remus Borza, actualul administrator judiciar al companiei, la adresa conducerii politice a Republicii Venezuela". Anterior, Borza declarase pentru Curierul Naţional că, în prezent, Uztel "are zero datorii fiscale şi zero datorii comerciale, profit de un milion şi ceva de euro pe anul 2012 şi marfă în stoc de peste 2 mil. euro". El a precizat atunci că, "dacă n-ar fi existat problemele din Venezuela, toată acea marfă ar fi fost vândută".
• Turiştii chinezi au cheltuit 85 miliarde de dolari în străinătate
Turiştii chinezi nu s-au abţinut de la cheltuieli în 2012, cu toate că criza a afectat întreg globul pământesc. Potrivit Washington Post, aceştia au cheltuit în străinătate nu mai puţin de 85 miliarde de dolari, reprezentând dublul venitului ExxonMobil în 2012, cea mai mare companie din punct de vedere al încasărilor. Datele oferite de Administraţia Naţională a Turismului vin în întâmpinarea acestor rezultate, astfel că mai mult de 80 milioane de chinezi au călătorit anul trecut, ceea ce duce la creşterea economică globală cu un salt de 15% anual. Pe baza informaţiilor oferite de Biroul de Turism din Singapore, cheltuielile în medie ale turiştilor chinezi din Singapore s-au triplat în ultimii 10 ani - la 1.340 de dolari de la 1.080 în 2011 şi 470 dolari în 2002.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Gest diplomatic fără precedent: Olandezii îl fac mincinos pe şeful diplomaţiei române!
12 februarie anul curent. Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, merge în vizită oficială la Haga şi este primit de omologul său din Regatul Ţărilor de Jos. Câteva ore mai târziu, Ministerul român de Externe transmite un comunicat victorios către naţiune: "Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, i-a transmis omologului român, Titus Corlăţean, aflat, marţi, în vizită oficială la Haga, că Guvernul Olandei nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de MCV." Ministerul de Externe de la Haga autorizează Ambasada Regatului Ţărilor de Jos de la Bucureşti să transmită un comunicat extrem de dur chiar dacă formulat în termeni diplomatici. Pe scurt, olandezii zic că Titus Corlăţean e un mincinos!
• Antonescu îşi securizează unanimitatea
Deşi este candidat unic la şefi a PNL la Congresul de vineri, acesta forţează statutul pentru a fi sigur că va avea cât mai puţine voturi împotrivă. Ţinta sa, gruparea disidentă a lui Chiliman. Ieri, situaţia a devenit chiar ridicolă. Pentru a-i împiedica pe disidenţi să participe la şedinţa conducerii PNL sector 1, unde se stabileau delegaţii la Congres, preşedintele interimar, ditamai vicepremierul Daniel Chiţoiu, a preferat să dea bir cu fugiţii. Pentru cazul în care disidenţii ar fi avut în gând să susţină cumva o conferinţă de presă, sala de şedinţe fusese încuiată. Dacă acest episod este mai degrabă ridicol, în filiala PNL sector 1 se întâmplă însă altele, mult mai grave. Conform declaraţiilor date de Călin Popescu Tăriceanu şi Andrei Chiliman, brusc 56 de membri ai PNL au cerut să se transfere la Sectorul 1. Dintre aceştia, 22 devin, ca demnitari, membri de drept ai conducerii PNL sector 1, ceea ce face ca gruparea lui Chiţoiu să aibă, deodată, majoritatea.
• SONDAJ CSOP-IRES. Încrederea în politicieni: Elena Udrea- 17%, Vasile Blaga- 15%
Potrivit unui sondaj CSOP-IRES, comandat de PDL şi dat publicităţii de România TV, Elena Udrea l-a devansat pe contracandidatul său la şefia partidului, Vasile Blaga în topul încrederii în politicieni: 17% la 15%. Cercetările sociologice relevă răsturnări de situaţie şi în celelalte partide. Citând sondaje efectuate de IRES şi CCSB la comanda PNL, România TV anunţă că fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu l-a depăşit la rândul său pe preşedintele PNL. Astfel Tăriceanu este cotat cu 34% încredere, în timp ce Crin Antonescu are doar 27%. De asemenea, sondajele interne ale PSD arată că, deşi premierul Victor Ponta are o cotă de încredere de 52%, acesta este întrecut de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care are 54%. În cadrul USL, intenţiile de vot se împart astfel: 65% PSD, 27% PNL şi 2% PC.
• JURNALUL NATIONAL
• SONDAJ: Crin Antonescu, câştigător detaşat al primului tur de scrutin al prezidenţialelor
Crin Antonescu ar obţine majoritatea voturilor în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, relevă un sondaj realizat de Avangarde în perioada 11-18 februarie 2013, comandat de Realitatea TV. Potrivit cercetării, Crin Antonescu ar obţine 35% din voturi, fiind urmat de Victor Ponta - 15%, şi de Dan Diaconescu şi de Mihai Răzvan Ungureanu, cu câte 9%. În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, opţiunile de vot s-ar distribui în modul următor: PSD - 37%, PNL - 24%. PDL - 13%, PP-DD - 11% şi Forţa Civică - 6%. 44% dintre repondenţi consideră că anul viitor alegerile europarlamentare ar trebui să se desfăşoare simultan cu cele prezidenţiale. De asemenea, 40% dintre repondenţi sunt de părere că Uniunea Social Liberală se va desfiinţa până la alegerile parlamentare ce se vor desfăşura în 2016.
• Secretarul de stat în ministerul Transporturilor Valentin Preda, ridicat de DNA. PSD Constanţa: Reţinerea aminteşte de Germania nazistă
PSD Constanţa afirmă într-un comunicat că Valentin Preda se bucură în continuare de sprijinul organizaţiei, reţinerea acestuia de către DNA fiind calificată ca fiind demnă de "Germania nazistă". "Valentin Preda a fost şi este susţinut de către PSD Constanţa în funcţia de ministru secretar de stat, performanţele şi experienţa sa în acest domeniu fiind recunoscute de specialişti la nivel naţional şi internaţional. Reţinerea abuzivă a lui Valentin Preda, din faţa Ministerului Dezvoltării, practic din stradă, aminteşte de practicile poliţiei politice din Germania nazistă sau din Rusia lui Stalin, reţineri abuzive perpetuate de miliţia securistă a lui Traian Băsescu", se arată în comunicatul PSD Constanţa.
• Datoriile Oltchim către stat vor fi convertite în acţiuni în insolvenţă; urmează privatizare pe modelul General Motors
Creanţa de 250 de milioane de euro către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi convertită în acţiuni ale statului la Oltchim în timpul insolvenţei, iar Oltchim are o şansă să fie viabil, dar nu va mai funcţiona cu 18 secţii şi peste 3.000 de angajaţi, a declarat aseară premierul Victor Ponta la Realitatea TV. El a spus că deşi statul câştigase dreptul de a converti creanţa în acţiuni, acţionarul minoritar PCC SE a blocat procesul, având 32% din acţiuni. "Oltchimul are o şansă de fi viabil - nu toate cele 18 secţii - în măsura în care, pe proceduri, administratorul judiciar încearcă să şteargă practic datoriile care nu sunt justificabile", a spus premierul. Oficialul s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea ca toţi cei peste trei mii de angajaţi ai combinatului să-şi poată păstra locurile de muncă.
• Sclavie în energie. Majorările urmează să-şi facă apariţia şi la noi, din cauza liberalizării şi regenerabilelor. Bulgarii au ieşit deja în stradă
În timp ce zeci mii de bulgari au protestat săptămâna trecută împotriva majorărilor consistente de preţ la electricitate, tăvălugul scumpirilor urmează să ajungă şi în România: liberalizarea va începe de la 1 iulie pentru consumatorii casnici, în timp ce acordarea de certificate verzi deja se vede în facturi şi pune presiune pe industrie. Proteste de amploare au avut loc duminică în Sofia, Varna dar şi Plovdiv şi Blagoevgrad. Manifestanţii au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le îndeplini cererile, una dintre acestea fiind renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute acum de către cehii de la CEZ şi EnergoPro, şi austriecii de la EVN.
• NATIONAL
• Flagrantul din parcarea Ministerului Dezvoltarii - pisica aratata lui Radu Mazare!
DNA a dat un nou tun mediatic prin retinerea secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Valentin Preda. Acesta a fost luat pe sus de ofiteri anticoruptie imbracati in civil din parcarea Ministerului Dezvoltarii, impreuna cu soferul sau. Preda, cunoscut drept unul dintre oamenii de incredere ai lui Radu Mazare, a picat in ghearele DNA tocmai la cateva zile dupa ce primarul Constantei i-a dat cateva "bobarnace" publice premierului Ponta. Socanta a fost locatia de unde cei de la DNA l-au luat pe sus pe Preda: din fata Ministerului Dezvoltarii. In ultimele doua luni secretarul de stat a fost monitorizat la sange de procurorii anticoruptie, care au strans dovezi despre "combinatiile" pe care Preda le aranja cu inalti functionari din cadrul Ministerului Dezvoltarii. Institutie condusa, in aceeasi perioada, tocmai de catre Liviu Dragnea, cel recunoscut drept unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Mazare.
• "Pregateste afacerea asta de milioane de euro cu Taher!" Giovanni dezvaluie de ce "a fugit" varul Gigi in Qatar
Finantatorul clubului Steaua nu a intentionat in niciun moment sa paraseasca definitiv Romania, vizita efectuata in Qatar, saptamana trecuta, avand legatura cu o afacere imobiliara pusa la cale cu Fathi Taher. Cei doi s-au intalnit saptamana trecuta pentru a pune la punct ultimele detalii ale unui "tun" de 40 de milioane de euro, dupa cum a dezvaluit Giovanni Becali, varul deputatului: "Gigi a fost plecat la Dubai pentru a face o afacere de 30-40 de milioane de euro cu Fathi Taher. Este o afacere foarte importanta pentru el". Printre altele, Becali ar intentiona sa construiasca o biserica ortodoxa in Iordania, pe un teren oferit gratuit de Fathi Taher.
• Firma de sub umbrela companiei petroliere, data in judecata de parteneri. Megascandal in ograda Lukoil!
Chiar daca face parte dintr-un holding care ruleaza sute de milioane de euro, Lukoil Technology Services Romania SRL pare sa aiba arici la buzunare cand este vorba de achitarea datoriilor catre furnizori. Societatea este etichetata drept rau-platnica de catre furnizori, iar unii dintre acestia au actionat-o in instanta, pentru a recupera prejudiciile. Printre firmele care au actionat in instanta compania din ograda Lukoil se numara si Global Resources SRL, unul dintre furnizorii de solutii IT ai Lukoil Technology Services Romania (care gestioneaza o mare parte din activitatea IT a grupului din Rusia). • "Astia trebuie sa plece!" Afla ce lovitura napraznica le pregateste Victor Ponta liberalilor
Premierul Victor Ponta intentioneaza sa faca mici schimbari in Guvern. Pe lista "transferurilor", la loc de cinste, s-ar afla ministrul Relu Fenechiu, dupa cum sustin surse din USL. Interesant este ca, la pachet cu Fenechiu, uselistii dau ca sigura si matrasirea ministrului de Interne Radu Stroe. Potrivit unor surse din USL, Stroe, pe langa faptul ca a fost rejectat din start de oamenii din sistem, a reusit performanta sa-l irite si pe premier. Ultimul, deocamdata, ar putea fi Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, capul lui fiind cerut de mai multi presedinti de Consilii Judetene, care-l acuza ca a generat haos in sistemul sanitar. Intentiile lui Victor Ponta ii nelinistesc insa si pe social-democrati, acestia declarand ca vor fi obligatisa sacrifice si ei cel putin un ministru.
• Jaf de 50 de milioane de dolari pe aeroportul din Bruxelles
Un jaf ca in filme s-a petrecut luni seara pe aeroportul din Bruxelles, fiind furate diamante in valoare de 50 de milioane de dolari. Diamantele erau transportate cu o furgoneta blindata a companiei americane Brink's, specializata in transportul de valori. Jaful s-a produs in momentul cand diamantele, slefuite si brute, care proveneau din Anvers, erau incarcate in cursa de Zurich, Elvetia. Un comando de opt indivizi, inarmati cu pusti de asalt cu optica laser, a fortat gardul de protectie al aeroportului din Bruxelles la bordul a doua masini Audi 8 si s-a oprit langa aeronava apartinand companiei Helvetic Airways. Fara sa fie nevoie sa traga niciun foc de arma, atacatorii au luat casetele cu diamante si dusi au fost. Publicatia belgiana RTBF estimeaza valoarea diamantelor furate la 350 milioane de euro!
• PUTEREA
• SUVEICA RUSEASCĂ. Mechel a vândut 4 combinate din România, cu 6.000 de angajaţi, pentru 50 de euro
Grupul rus Mechel a anunţat, ieri, că a vândut pentru 230 de lei (circa 50 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă, Svetlana şi Victor Chumakov. Firma cumpărătoare are un capital social de 100.000 lei, este activă pe piaţa românească din 1993 şi se ocupă cu vânzarea de echipamente pentru industria minieră. Tranzacţia include Ductil Steel Buzău, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila. Producţia la cele patru combinate, care au în jur de 6.000 de angajaţi, a fost suspendată la sfârşitul anului trecut, din cauza situaţiei dificile de pe piaţa oţelului.
• BĂTĂLIE PENTRU ŞEFIA ASF. Dan Radu Ruşanu se vrea "supraveghetor şef" peste pieţele financiare din România
Dan Radu Ruşanu, considerat "eminenţa cenuşie a PNL", este favorit pentru şefia Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), după ce profesorul de economie Daniel Dăianu a declinat oferta, au declarat surse din PSD, citate de HotNews. Naş al ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, Ruşanu este considerat a fi "Hrebenciucul" liberalilor pentru abilitatea de a trage sfori politice şi economice.
• Datoria externă a ţării, 80% din total
Ponderea cea mai mare a datoriei externe a României (80%), acumulată în perioada 2007-2012, este reprezentată de datoria pe termen mediu şi lung, iar cea pe termen scurt este de 20% a declarat Virgil Ştefănescu, şef serviciu Direcţia Statistică din Banca Naţională a României (BNR). "O valoare de siguranţă între cele două ar fi de 25%. În funcţie de creditori, datoria externă a României este deţinută de creditorii privaţi", a afirmat Ştefănescu, citat de Agerpres. Conform datelor BNR, datoria externă a ţării pe termen mediu şi lung a însumat 78,742 miliarde euro, la 31 decembrie 2012 (79,4% din total datorie externă), în creştere cu 3,7% faţă de perioada similară din 2011. Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la finele anului trecut, nivelul de 20,467 miliarde euro (20,6% din total datorie externă), în scădere cu 10,2% faţă de datele înregistrate la 31 decembrie 2011.
• Victor Ponta acuză "jaful" făcut la Oltchim de Blaga, Videanu, Boureanu şi spune că vrea să discute subiectul în Parlament
Victor Ponta a afirmat marţi că situaţia de la Oltchim poate fi soluţionată prin "hotărâri curajoase" ale Guvernului, acuzând totodată "jaful" făcut la compania respectivă de democrat-liberalii Vasile Blaga, Adriean Videanu sau Cristian Boureanu şi spunând că doreşte o discuţie în Parlament pe acest subiect."Referitor la Oltchim, eu i-am luat apărarea ministrului. Este o perioadă extrem de dificilă. Oamenii, pe bună dreptate, sunt nervoşi şi speriaţi de ceea ce se întâmplă. Nu ştiu dacă tonul a fost bun sau nu, dar fondul declaraţiei domnului ministru Vosganian este corect, şi anume, după tot jaful făcut de Blaga, de Dan Diaconescu, de Videanu, de Boureanu - că înţeleg că vor să discutăm în Parlament, de-abia aştept să discutăm în Parlament, să le scoatem toate cifrele şi toţi banii pierduţi în anii în care au fost implicaţi acolo.
• ROMANIA LIBERA
• Legătura directă dintre clientelismul politic şi migraţia primarilor
Un studiu al organizaţiei nonguvernamentale ExpertForum arată că, în perioada 2004-2011, majoritatea banilor pentru investiţiile de la nivel local s-au alocat fără criterii obiective, ci în urma clientelismului politic. În medie, în anul 2007, era de 3 ori mai probabil să primeşti fonduri dacă erai primar al puterii, decât dacă erai primar din opoziţie, se arată în studiu. Studiul ExpertForum arată că, în timpul celor opt ani analizaţi, maximul de clientelism politic a avut loc în anii 2007-2008, în timpul Guvernului Tăriceanu, pe aproape toate instrumentele de transferuri pentru investiţii. Analiza ONG-ului arată că, în acea perioadă, primarii celor trei partide de la guvernare au primit de şapte ori mai mulţi bani din Fondul de Urgenţă al Guvernului decât primarii PDL.
• Schimbare de lider pe piaţa asigurărilor
Astra Asigurări a revenit pe primul loc în topul societăţilor de asigurare din România. Compania a încheiat anul 2012 cu prime brute subscrise în valoare de 1,13 miliarde lei, în creştere faţă de anul precedent. Fostul lider, Omniasig, a depăşit cu puţin pragul de 1 miliard de lei în prime brute subscrise, marcând o scădere de aproximativ 15% faţă de anul 2011.
• Chiţoiu le răspunde "disidenţilor" din PNL: Cei 56 de liberali tranferaţi la Sectorul 1 sunt membri de vază ai partidului
Preşedintele interimar al PNL Sector 1, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la Parlament, că cei 56 de liberali care au solicitat transferul la filiala Sectorului 1 sunt "membri de vază ai PNL", parlamentari şi demnitari, potrivit Mediafax. "Delegaţia permanentă a fost convocată iniţial la sediul PNL Sector 1 de acum zece zile. Aseară am avut şedinţa Biroului Politic Teritorial, în care am stabilit lista delegaţilor pentru Congres şi am anunţat că în cazul în care membri Delegaţiei permanente confirmă prezenţa în totalitate şi nu au loc în sala de şedinţe a Filialei PNL Sector 1, ne vom muta la sala de grup din Camera Deputaţilor", a declarat Chiţoiu.
• Paradoxul bancar românesc: pierderi mari, marje de profit şi mai mari
Marja de profit a băncilor - adică diferenţa dintre dobânzile oferite la depozite şi cele cerute pentru credite - este, în România, cea mai mare din regiune. Bancherii din România motivează, de regulă, dobânzile mari la credite prin costurile mari ale finanţării: pentru că inflaţia în România este ridicată, atunci aceştia trebuie să ofere dobânzi ridicate la depozite, drept urmare dobânzile la credite trebuie să fie şi ele mai ridicate. Mai mult, costul riscului trebuie acoperit de către bănci de undeva. Logica bancherilor este, în mare măsură, valabilă. Doar că marja de câştig a băncilor din România din diferenţialul de dobândă este cu mult mai mare decât cea a băncilor din ţările din regiune, arată o analiză a economica.net.
• ZIARUL FINANCIAR
• Companiile străine deţin 40% din afaceri şi PIB, dar au doar 24% din salariaţi. Cifra de afaceri pe salariat la multinaţionale a depăşit în 2011 nivelul de 100.000 de euro/persoană, dublu faţă de restul economiei
Firmele cu capital străin (ISD) - cu mai mult de 20 de salariaţi şi peste 30 mil. lei cifră de afaceri - au avut circa 919.000 de salariaţi, adică circa un sfert din totalul de 3,8 milioane de salariaţi şi au realizat o cifră de afaceri de aproape 97 mld. euro, în anul 2011, în timp ce la nivelul întregii economii cifra de afaceri a fost de 237,4 mld. euro, potrivit statisticilor prezentate de Constantin Chirca, director adjunct la Direcţia Statistică din Banca Naţională. În ultimii ani investiţiile străine au fost în cădere liberă, ajungând în 2011 la 1,8 mld. Cifra de afaceri pe salariat la firmele străine a depăşit în 2011 nivelul de 100.000 euro/persoană, fiind aproape dublă faţă de nivelul indicatorului pe total economie. Totodată, productivitatea muncii (VAB/salariat) trecea în 2011 la companiile străine de 21.000 euro/persoană, faţă de 13.000 euro/persoană pe total economie, potrivit statisticilor prezentate de Chirca.
• Petrom ar putea anunţa joi cel mai mare profit din istorie
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, ar putea raporta pentru anul trecut un profit de peste 4 miliarde de lei, cel mai mare din istoria companiei şi din istoria României, potrivit estimărilor analiştilor contactaţi de Ziarul Financiar. Analiştii a şapte dintre cele mai importante bănci şi firme de brokeraj de pe bursă prognozează că profitul Petrom va fi cuprins între 4,06 şi 4,55 miliarde de lei, media estimărilor fiind de 4,25 mld. lei. În 2011, Petrom a raportat câştiguri de 3,76 miliarde de lei (886 mil. euro), cu 72% mai mari decât în 2010. În ciuda profiturilor record prognozate de analişti, acţiunile Petrom au avut o evoluţie modestă pe bursă de la începutul anului, câştigând doar 2%. Capitalizarea companiei este în prezent de 5,6 mld. euro, de circa 5,9 ori mai mare decât profitul net estimat pe 2011.
• Tema anului pentru ministrul Dan Nica: ce face cu acţiunile statului la Romtelecom
Guvernul României va trebui să ia în acest an o decizie în ceea ce priveşte viitorul participaţiei sale de 46% la Romtelecom şi să aprobe sau să respingă o fuziune a celui mai mare operator de telefonie fixă cu compania-soră, Cosmote, al treilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, acţiune pe care acţionarii majoritari, OTE (Grecia) şi Deutsche Telekom (Germania), o agreaseră încă din iulie 2011. În acest moment însă Ministerul Societăţii Informaţionale (MSI) nu are niciun răspuns la întrebările legate de acest subiect, chiar dacă în urma acordului din iulie 2011 au fost contractate pentru sute de mii de euro serviciile mai multor consultanţi şi avocaţi care să asiste fiecare parte din această posibilă tranzacţie.
• Fuziunea Bancpost - Banca Românească, un proces de durată
Bancpost şi Banca Românească pot începe să se pregătească de fuziune pentru a crea o nouă bancă de top 10 mai solidă după anunţul oficial privind succesul ofertei prin care National Bank of Greece (NBG) preia Eurobank. Surse bancare afirmă însă că procedurile se anunţă de durată cu atât mai mult cu cât încă sunt multe aspecte de clarificat la Atena înainte de a se ajunge la consolidarea locală. Astfel, un orizont de timp teoretic ar putea fi cel puţin undeva în toamnă. Potrivit surselor citate, ieri s-a aflat într-o scurtă vizită la Bucureşti şeful Eurobank (banca absorbită), Nicholas Nanopoulos, care a avut o întâlnire cu conducerea BNR. Banca centrală nu-şi face griji legate de fuziune, o consolidare la nivelul băncilor cu capital elen fiind aşteptată de mai mult timp.