REVISTA PRESEI 20.06.2014

Willy Homner
Revista Presei / 20 iunie 2014

ADEVARUL

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a fost reţinut

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, el urmând să fie prezentat, vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti. De asemenea, joi seară, a fost reţinut şi Marian Căpăţînă, presupusul intermediar al mitei. Marian Adrian Căpăţână, despre care familia lui Bercea Mondial susţine că ar fi fost intermediarul mitei pentru Mircea Băsescu, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi seară, de către procurii DNA, cu acuzaţia de complicitate la trafic de influenţă. Căpăţână va petrece noaptea în arestul Poliţiei Capitalei, ca şi Mircea Băsescu, reţinut anterior, amândoi urmând a fi prezentaţi, vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Mircea Băsescu nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor, invocând dreptul la tăcere, a precizat avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, la ieşirea din sediul DNA. "Mi-a spus că nu sunt reale acele înregistrări şi cred în nevinovăţia dânsului", a precizat Nelu Taşcă, întrebat de jurnalişti ce a discutat cu Mircea Băsescu.

România, din nou pe prima pagină a ziarelor străine. Reţinerea fratelui preşedintelui Băsescu face înconjurul lumii

Suntem din nou cap de afiş în presa străină. Vestea arestării fratelui preşedintelui României face înconjurul lumii, o bună parte din agenţiile de ştiri şi canalele media internaţionale fiind la curent cu situaţia din România. La doar câteva minute de la reţinerea acestuia de către anchetatorii DNA, Fox News, unul dintre cele mai mari canale de ştiri americane, titra: "Preşedintele României neagă orice acuzaţie după ce fratele acestuia este filmat în timp ce vorbea despre mita primită." Şi Global Post, o altă instituţie media americană citează agenţia de ştiri Xinhua News Agency, în scandalul de corupţie: "Preşedintele României promite să nu se implice în scandalul de corupţie al fratelui său." De asemenea, şi agenţia France Presse notează că preşedintele statului, Traian Băsescu, a fost nevoit să ofere explicaţii opiniei publice după ce fratele său a fost citat într-un dosar de trafic de influenţă. "Preşedintele României se delimitează de toate implicaţiile într-un presupus caz de trafic de inluenţă în care apare numele fratelui său. Totodată, Traian Băsescu face apel la Justiţie să se pronunţe în acest caz", scrie France Presse.

"Academia Caţavencu" nu mai apare pe piaţă, din cauza neplăţii salariilor. Jurnaliştii, ameninţaţi cu poliţia

"Academia Caţavencu" îşi suspendă apariţia atât pe print, cât şi în online, deoarece "redacţia nu este dispusă să scrie gratis, la comanda administratorului de trust, cu acordul portarului şi cu supervizarea femeii de serviciu", potrivit unui comunicat remis paginademedia.ro. Redactorii "Academiei Caţavencu" au fost ameninţaţi cu poliţia după ce au decis să nu mai lucreze, potrivit unui anunţ făcut pe pagina de Facebook a publicaţiei. Publicaţia "Acadmia Caţavencu", deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu - în prezent arestat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro unor judecători - traversează o perioadă de criză, scrie Pagina de Media. Jurnaliştii din redacţie nu şi-au mai primit salariile şi, întrucât situaţia nu pare să fie remediată prea curând, au decis să nu mai lucreze.

Consiliul Fiscal pune sub semnul întrebării reducerea CAS: banii din taxa pe stâlp s-au epuizat, iar deficitul bugetar trebuie scăzut în 2015

Câştigul de circa un miliard lei la buget din taxa pe stâlp încasat faţă de estimat este deja epuizat, întrucât acoperă necolectarea din primul trimestru, de aceeaşi valoare, astfel că nu poate compensa reducerea CAS, iar pentru 2015 este nevoie de alte măsuri pentru a scădea deficitul la 1,4%, afirmă Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. "E adevărat că la taxa pe stâlp estimarea în buget era de 500 de milioane de lei. Se pare că discutăm totuşi de vreo 1,5 miliarde de lei, deci e 1 miliard în plus faţă de buget, însă este iluzoriu să crezi că acei bani mai sunt la dispoziţie, pentru că deja de la începutul anului sunt peste 1 miliard lei care nu s-au colectat faţă de program. Mi-e greu să cred că banii vor fi recuperaţi în lunile următoare, deci deja acel câştig pe care-l avem pe taxa pe stâlp s-a epuizat prin necolectarea taxelor din primul trimestru", a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, după ce a participat la un summit bancar.

Omul de afaceri Cristi Penescu a murit în faţa copiilor lui

Omul de afaceri târgujian Cristi Penescu, care a murit marţi seară într-un mod de-a dreptul absurd, şi-a dat sufletul în faţa soţiei şi a celor doi copii. Cristi Penescu avea 28 de ani şi era tatăl a doi copii, de trei ani şi un an. O echipă de lucrători a montat un aparat de aer condiţionat, iar Cristi s-a urcat pe scară să verifice modul în care a fost montat. Potrivit martorilor, copilul cel mare îl ruga să se grăbească pentru a merge la serbare şi glumea că-i trage scara. La un moment dat, omul de afaceri s-a dezechilibrat şi a căzut, de la o înălţime de aproape trei metri, izbindu-se cu capul de trotuar, în faţa copiilor şi a soţiei, care au fost şocaţi de cele întâmplate.

"Oamenii deştepţi distrug planeta", avertizează Noam Chomsky, unul dintre cei mai influenţi gânditori americani

"Este pentru prima dată în istorie când specia umană are capacitatea de a distruge condiţiile necesare pentru existenţa vieţii, iar asta se întâmplă deja", i-a mărturisit Chomsky jurnalistului Chirs Hedges, într-un interviu recent. Chomsky susţine că distrugerea speciilor a atins acelaşi nivel ca acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a lovit pământul, ştergând de pe faţa acestuia dinozaurii împreună cu multe alte specii. "Cine credeţi că accelerează procesul?", ne întreabă Chomsky. "Cei mai privilegiaţi dintre noi, aşa-numiţii indivizi avansaţi şi educaţi." Acesta compară fenomenul cu o teorie a lui Ernst Mayr, un biolog evoluţionist ce a trăit în secolul 20. Biologul susţinea că specia umană nu are nicio şansă să întâlnească extratereştrii deoarece formele de viaţă superioare au tendinţa de a se auto-distruge. "Mayr argumentează că valoarea adaptativă a ceea ce numim inteligenţă superioară este foarte scăzută. Gândacii şi bacteriile se adaptează cu mult mai uşor decăt oamenii. Rămâne să aflăm dacă e mai bine să fii deştept sau prost. S-ar putea să fim o eroare biologică, una care-şi va folosi cei 100 de mii de ani - durata estimată de Myer pentru ca o specie să se auto-distrugă - nu numai pentru a ne distruge pe noi dar şi multe alte forme de viaţă de pe planetă", susţine Chomsky.

CURIERUL NATIONAL

Dumitru: Este iluzoriu să crezi că Fiscul îşi va recupera toate creanţele

Rata medie de recuperare a datoriilor de către un creditor de la firmele în insolvenţă se situează la 30%, potrivit Băncii Mondiale, afirmă preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, arătând că este iluzorie premisa că Fiscul va recupera în totalitate creanţele pentru a susţine reducerea CAS, informează Mediafax. "Dacă ne uităm în rapoartele Băncii Mondiale, pentru România atunci când discutăm de o firmă în insolvenţă, cât durează insolvenţa şi cât recuperează din creanţă creditorul, discutăm de 30% rată de recuperare medie de creanţă şi o perioadă de peste trei ani. Dacă ne aşteptăm ca un creditor, fie el şi Fiscul, să recupereze în totalitate o creanţă faţă de o firmă în insolvenţă, probabil că este iluzoriu", a declarat Dumitru, după participarea la un summit bancar. Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că reducerea CAS cu 5 puncte la angajator poate fi menţinută pentru o perioadă de aproximativ 8 ani, la un cost bugetar de 4,8 miliarde de lei pe an, dacă vor fi recuperate cele 40 de miliarde de lei datorate de către contribuabilii aflaţi în insolvenţă către ANAF.

Companiile europene irosesc anual 9,6 mld. euro prin neutilizarea soft-urilor de business

Companiile europene risipesc anual investiţii în tehnologie în valoare de miliarde de euro, prin faptul că nu utilizează software-ul de business la întreaga capacitate, se arată într-un studiu comandat de Sage, furnizor de soluţii şi servicii de business management. Studiul, la care au participat 600 de manageri IT din companii din UE, a arătat că, în medie, fiecare dintre cele 222.628 de companii de mărime medie din Europa irosesc anual 43.138 de euro, sau, împreună, risipesc anual uimitoarea sumă de 9,6 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că 88% din totalul companiilor care au investit în implementarea soft-urilor de business management nu reuşesc să le folosească la adevărata lor capacitate.

ANISP şi INES au solicitat în instanţă anularea concesionării reţelei Netcity

ANISP: Aplicarea avizului ANCOM de către Netcity Telecom ar reduce costurile furnizorilor care utilizează reţeaua metropolitană a Capitalei cu 40-50%. Asociaţia furnizorilor de servicii de acces la Internet (ANISP) şi companiile de comunicaţii electronice membre (INES Group) au solicitat în instanţă, în luna mai, suspendarea şi anularea actului normativ prin care a fost aprobat contractul de concesiune al reţelei Netcity, chiar dacă acest proiect, în esenţa sa, ar fi trebuit să reprezinte un moment pozitiv în dezvoltarea industriei telecom la nivelul Capitalei, se precizează într-un comunicat al ANISP. Deşi avizul emis de ANCOM pe 30 mai 2013, privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, care modifica substanţial condiţiile tehnice şi economice în care trebuie să aibă loc accesul furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, la infrastructura Netcity, a avut ca termen maxim de implementare data de 1 octombrie 2013, nici Netcity Telecom SA, compania de proiect a concesionarului UTI Grup, şi nici Primăria Municipiului Bucureşti nu l-au pus până în prezent în aplicare.

Unde fug investitorii "curentaţi" de dobânzi

Ultimul exerciţiu de piaţă pentru un an de acum încolo, oferta publică iniţială derulată la Electrica în aceste zile pare a fi reţinut interesul investitorilor. Prin plasamente de peste 20 milioane lei, investitorii de retail au arătat că sunt dispuşi să îşi asume riscuri pe Bursă într-un context internaţional de represiune financiară la care s-a pliat şi Banca Naţională a României prin trendul consistent de reducere a dobânzilor la lei. Oferta evoluează bine şi ar putea fi subscrisă integral până luni, cu două zile înainte de încheierea perioadei de subscriere, anticipează ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat de Mediafax. "Este probabil să se întâmple acest lucru, iar ministrul poate că are informaţii şi din tranşa nevizibilă a investitorilor instituţionali", a declarat pentru Curierul Naţional Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la Prime Transaction. El a confirmat interesul pe care investitorii de retail l-au avut potrivit statisticilor de subscriere ce indică o acoperire în proporţie de 68% a ordinelor pentru alocările garantate şi o subscriere de 475% la tranşa cu discount.

China nu se teme de o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE

După o serie de declaraţii ale unor lideri de afaceri la nivel mondial, în care aceştia insistau că păstrarea Marii Britanii în Uniunea Europeană este foarte importantă în decizia lor de a investi în această ţară, una dintre figurile financiare de rang înalt din China a declarat că nu contează acest lucru de fapt. Într-un interviu pentru BBC, preşedintele băncii chineze China Construction Bank, Wang Hongzhang, a declarat că Londra este liderul de servicii financiare din Europa, o poziţie care nu va fi afectată de nicio decizie cu privire la Europa. "Dacă Marea Britanie va rămâne în UE sau nu, nu va afecta în niciun fel relaţiile comerciale şi cele financiare dintre Marea Britanie şi China", a spus el. "Avem o lume mai mică şi toată lumea este conectată cu fiecare şi este epoca globalizării. Cred că decizia Marii Britanii de a rămâne sau nu în UE nu va avea niciun impact", a adăugat Wang.

Niţă: Lucrăm la o schemă de sprijin pentru marii consumatori de gaze

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat, ieri, că lucrează alături de Ministerul Finanţelor Publice la elaborarea unei scheme de sprijin pentru marii consumatori de gaze naturale, precizând că evoluţia preţului reglementat al gazelor este prognozată pe o perioadă de patru-cinci ani. "Dar se pune întrebarea ce vom face cu micii consumatori de gaze, pentru că este posibil ca la un moment dat preţul reglementat să fie mai mare decât cel de pe piaţa liberă", a declarat Niţă, într-o conferinţă, adăugând că această evoluţie a preţului reglementat al gazelor este prognozată pe o perioadă de patru-cinci ani. Pe de altă parte, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că, în luna mai, procesul de convergenţă a preţurilor gazelor naturale pentru industrie s-a realizat şi nu mai este nevoie să fie majorate preţurile, aşa cum erau angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE).

Românii plătesc preţuri mai mari decât nemţii pe electronice

Preţurile bunurilor de consum şi serviciilor din România reprezintă 57% din media Uniunii Europene (UE), dar românii plătesc peste medie pentru electronice şi aproape de acest nivel pentru haine şi mijloace personale de transport - autovehicule, motociclete şi biciclete. În UE, doar Bulgaria are preţuri mai mici, reprezentând 48% din medie, cu aproape 10 puncte sub România, potrivit unui raport al Eurostat, Biroul de statistică al UE. Preţurile la bunuri de consum şi servicii au înregistrat diferenţe mari în rândul statelor membre pe parcursul anului 2013. Danemarca are cele mai mari preţuri - de 140% din medie, urmată de Suedia - cu 130%, Luxemburg şi Finlanda - ambele cu 123%. Peste media UE se situează şi Irlanda - cu 118%, Marea Britanie - cu 114%, Olanda - cu 110%, Belgia şi Franţa - ambele cu 109%, Austria - cu 107%, Italia - 103% şi Germania - 102%.

EVENIMENTUL ZILEI

Scandalul Bercea Mondialu'. Corespondenta EVZ de la Constanţa desluşeşte povestea legăturilor dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea

Avocatul Adrian Gheorghiţă a vorbit, în premieră, despre modul în care interlopii făceau presiuni asupra fratelui preşedintelui pentru a scăpa de puşcărie. Încă din primăvara lui 2011, Mircea Băsescu, asaltat de rudele lui Bercea Mondial, a sesizat Parchetul General şi IPJ Constanţa. Niciuna dintre instituţii nu a avut însă curiozitatea de a-l contacta măcar, susţine avocatul Adrian Gheorghiţă. Vreme de trei ani, pretenţiile clanului Bercea s-au transformat în cereri imperioase şi ulterior în ameninţări la integritatea fizică, dacă Mircea Băsescu nu-l scapă pe Bercea Mondial din puşcărie. În ianuarie 2010, un colaborator al lui Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, a venit la biroul acestuia însoţit de Sandu Anghel (Bercea Mondial), pe care i l-a prezentat drept o rudă apropiată, afirmă avocatul. Sandu Anghel l-a rugat să-i boteze o nepoată. La întâlnire nu s-a stabilit nimic, rămânând să se audă la telefon. Mircea Băsescu s-a consultat cu arhiepiscopul Teodosie şi cu parohul bisericii din cartierul său. Ambii i-au spus că face o faptă creştinească. Botezul a avut loc după două - trei zile, la Constanţa.

S-a pus pe hârtie privatizarea RADET

S-a pus pe hârtie transformarea Regiei de Distribuţie şi Transport a Energiei Termice Bucureşti (RADET). Concret, liderii aleşilor generali ai Capitalei au avut o întâlnire ieri cu edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, în acest sens, iar pe data de 30 iunie ar urma să se voteze transformarea instituţiei în societatea RADET SA. Sursele municipale au explicat, pentru EVZ, că după ce va fi aprobată, de către aleşii generali, transformarea regiei, se va căuta un investitor care să reabiliteze reţeaua de transport şi distribuţie a energiei termice. Potrivit surselor citate, operatorului economic privat ar urma să-i fie delegat serviciul de distribuţie a căldurii şi a apei calde pe o perioadă de până la 35 de ani. Viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, susţine că sunt investitori chinezi interesaţi de RADET şi că ei ar urma să demareze un proiect pilot: locuitorii unui cartier ar putea plăti mai puţin la întreţinere. Motivul: investitorii chinezi ar urma să reabiliteze reţeaua, eliminând astfel pierderile din sistem, pe care le suportă tot populaţia.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Tandemul Dan Voiculescu-Victor Ponta a declanşat o mineriadă împotriva Justiţiei

Traian Băsescu e la fine de mandat. Nu pe el îl vizează campania declanşată de Dan Voiculescu, sprijinit de întreaga maşinărie de propagandă a PSD. Campania, de notele unei mineriade, vizează Justiţia română. Cuplul Victor Ponta - Dan Voiculescu şi-a făcut un ţel al vieţii din compromiterea Justiţiei din ultimii zece ani ca fiind instrumentul politic al lui Traian Băsescu. De ce? Pentru ca toţi corupţii, în frunte cu Dan Voiculescu, să scape de sancţiunea Justiţiei după ce PSD pune mîna pe toată Puterea în România. Victor Ponta şi-a făcut un program din ceea ce el numeşte Dărîmarea Regimului Băsescu, după ce ajunge Preşedinte. În sintagma Regimul Băsescu e cuprinsă, alături de presa independentă, de Servicii, şi Justiţia. Scandalul Mircea Băsescu e un bun prilej de a mai compromite Justiţia română. Cu complicitatea liderilor Opoziţiei, care, fie din prostie, fie din interes, fac în acest caz jocul cuplului Dan Voiculescu - Victor Ponta.

Obama: SUA vor trimite 300 de consilieri militari în Irak

Preşedintele american a anunţat că aceştia vor ajutora serviciile de securitate irakiene în lupta cu insurgenţii sunniţi. "Statele Unite nu au de gând să trimită din nou trupe combatante în Irak, dar vom acţiona pentru apărarea intereselor noastre naţionale de securitate", a afirmat Obama, precizând că Washingtonul nu va interveni pentru susţinerea vreuneia dintre comunităţile etnice din Irak. Preşedintele SUA a avertizat că organizaţia teroristă Stat Islamic în Irak şi Levant, care ocupă regiuni din nordul Irakului şi avansează spre Bagdad, reprezintă "o ameninţare" atât pentru Irak cât şi pentru întregul Orient Mijlociu. Obama a precizat că Statele Unite vor consolida măsurile de securitate la ambasada americană din Bagdad, o parte a personalului american urmând să fie detaşată în locuri mai sigure.

Şi Victor Ponta se grăbeşte cu remanierea

Premierul Victor Ponta îi dă dreptate liderului PC Daniel Constantin, care a afirmat că, dacă va exista ideea unei remanieri guvernamentale mai ample, după plecarea lui Liviu Voinea la BNR, aceasta va trebui făcută în iulie. "Avea dreptate Daniel Constantin. Este unul dintre liderii coaliţiei, alături de Hunor Kelemen şi de Gabriel Oprea, şi imediat ce dorim să facem schimbări în Guvern le discutăm toţi patru şi după aceea le propun preşedintelui. Cred că domnul Daniel Constantin v-a răspuns la o întrebare legată de plecarea domnului Liviu Voinea. Eu am urmărit exact ce a spus şi a spus un lucru foarte corect", a afirmat Ponta. Întrebat dacă este nemulţumit de ministrul Dan Şova, Ponta a replicat: "Eu nu am nemulţumiri. Atunci când voi face schimbări, voi discuta cu miniştrii şi voi propune preşedintelui. Eu sunt mulţumit de activitatea tuturor miniştrilor şi atunci când sunt nemulţumit le spun lor, nu dumneavoastră. Aşa se lucrează într-o echipă".

Bogdan Oprea: Demisia preşedintelui ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, susţine că pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că o demisie a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti. 'Prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele Traian Băsescu l-ar putea da prestigiului justiţiei româneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că demisia preşedintelui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti. Astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai prim-ministrului Victor Ponta, cel care din înalta poziţie publică în care se află i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii din partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei', a declarat, joi, pentru Agerpres, Bogdan Oprea.

JURNALUL NATIONAL

Iohannis: Acuzaţiile care implică numele lui Traian Băsescu sunt de-a dreptul stupefiante

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, a declarat joi, la Buzău, că acuzaţiile aduse preşedintelui Traian Băsescu cu privire la scandalul de şantaj în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, sunt de o gravitate extraordinară. 'Acuzaţiile care implică numele lui Traian Băsescu sunt de-a dreptul stupefiante. Personal, sunt de părere că aceste acuzaţii sunt de o gravitate extraordinară, sunt acuzaţii care merg în zona siguranţei statului', a spus Iohannis, potrivit Agerpres. Liberalul consideră că este obligatoriu ca instituţiile abilitate să cerceteze de urgenţă dacă acuzaţiile sunt sau nu adevărate. 'Aceste lucruri nu sunt simple afirmaţii electorale, ci sunt chestiuni de interes de stat şi opinia publică are dreptul să afle ce este acolo. De aceea, instituţiile statului sunt obligate să trateze această chestiune cu maximă urgenţă, cu maximă seriozitate', a mai spus Iohannis.

Cum poate fi Rusia redusa la tacere

Daca din cauza sanctiunilor, Rusia ramane fara tehnologii occidentale, productia ei de petrol va fi puternic amenintata. Un avertisment lansat de expertii straini si acceptat de colegii lor rusi. Intr-adevar, spun acestia din urma, Rusia are nevoie de tehnologii, pe care nu le poate insa cumpara. Acesta este, de fapt, cel mai mare pericol care ameninta Rusia! Rusia depinde in totalitate de companii precum ExxonMobil, British Petroleum sau Halliburton, pentru ca fara tehnologiile occidentale nu va putea exploata niciodata resurse petroliere, evaluate la 8.200 miliarde de dolari. Un scenariu care s-ar transforma intr-un adevarat cosmar pentru Moscova, daca tarile occidentale vor adopta al treilea pachet de sanctiuni, care vizeaza, de aceasta data, nu companii sau oficiali din anturajul apropiat al presedintelui Vladimir Putin, ci ramuri intregi de activitate economica. "Fara partenerii straini, Rusiei ii va fi extrem de greu", recunoaste Aleksandr Kornilov, de la Alfa-bank. Pentru ca, explica el, "cu aceste tehnologii Rusia exploateaza zacamintele mai greu accesibile. Rezervele traditonale sunt aproape epuizate, iar productia scade in multe puncte de extractie.

NATIONAL

DNA anunta cod rosu de justitie pentru familia Basescu

Rudele nu ti le alegi, ci le ai asa cum ti le da Dumnezeu. Iar Dumnezeu i-a dat lui Traian Basescu un frate capabil sa-l bage in cele mai mari belele. Prietenia si afacerile derulate cu interlopul Bercea Mondial (Sandu Anghel pe numele din buletin) l-au bagat pe Mircea Basescu in ghearele DNA si in gura presei. Concret, din niste inregistrari audio-video aruncate miercuri seara pe piata reiese ca Mircea Basescu ar fi primit 250.000 de euro in schimbul promisiunii de a interveni in favoarea unui verdict favorabil lui Bercea Mondial in procesul in care acesta este acuzat ca si-a injunghiat un nepot. Ca si cum implicarea unei rude a presedintelui intr-un scandal cu interlopi celebri nu ar fi fost de ajuns, Mircea Basescu spune la un moment dat si ca presedintele Traian Basescu ar fi stiut de demers. Afirmatie care, in mod firesc, a provocat un adevarat uragan politico-mediatic.

Ofiterul acoperit de Securitate Sandor Corneliu va negocia intrarea Romaniei in Schengen!

Toate eforturile diplomatice de atatia ani si miliardele cheltuite pentru intrarea Romaniei in Schengen se dovedesc in zadar, dupa ce pana si ultimele sanse sunt acum compromise total prin iminenta numire in functia de subsecretar de stat in MAI a chestorului principal de politie Alexandru Corneliu. Acesta, pana acum cateva zile un pensionar oarecare, a castigat in urma unei "panarame" de concurs dreptul de a reveni in structura centrala a Ministerului de Interne, fiind acum doar chestie de ore pana la numirea sa ca subsecretar de stat care va coordona atat negocierile de integrare in Schengen, cat si toate relatiile internationale ale Ministerului de Interne. Insa occidentalii nu au cum sa fie atat de idioti sa colaboreze si sa lase cele mai sensibile informatii secrete la mana chestorului roman. Cel care, pana la revolutie, ii vana fara mila pe "spionii imperialisti", pentru ca actualul chestor Corneliu Alexandru este nimeni altul decat fostul ofiter acoperit de Securitate Sandor Corneliu. Care si-a romanizat apoi numele , ca sa poata fi reactivat sub acoperire prin structura "Doi s'un sfert".

Ion Tiriac incaseaza 700 de milioane de euro de la UniCredit

Banca UniCredit a anuntat ca va cumpara participatia lui Ion Tiriac la UniCredit Tiriac Bank, pentru 700 de milioane de euro. UniCredit detine 50,5% la UniCredit Tiriac Bank si, conform publicatiei italiene Il Messagero, isi va mari participatia la 96%. Ion Tiriac detine 45% din actiunile bancii care-i poarta numele si, prin vanzarea pachetului sau va obtine 700 de milioane de euro. La varsta de 73 de ani, omul de afaceri are o avere estimata la 800 - 850 milioane euro, iar tranzactia ii va dubla agoniseala. Oricum, el mai are numeroase afaceri in Romania, in domeniul auto, in asigurari, imobiliare, si distributia de produse petroliere. Grupul de firme Tiriac a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 500 de milioane de euro, aceeasi valoare fiind estimata si pentru anul in curs.

PUTEREA

CAMPANIILE PUTEREA. Întrebări publice pentru retailerii Carrefour, Metro, Selgros, Kaufland, Billa, Lidl, Auchan, Cora şi Mega Image

PUTEREA a transmis joi, 19 iunie 2014, celor nouă mari lanţuri de magazine ce operează în România o adresa prin care cere, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, raspuns la următoarele întrebări: 1) Comercializaţi produse "proaspete" (cârnaţi proaspeţi, crenvurşti proaspeţi, mici, carne tocată etc.) de la furnizori care folosesc materie primă - carne congelată - în fabricarea acestor produse pe care dvs. le revindeţi? 2) Fabricaţi produse "proaspete" din materie primă care conţine în compoziţie carne în stare congelată şi pe care o decongelaţi? 3) Informaţi cumpărătorul/consumatorul că în compoziţia acestor produse "proaspete" a fost folosită carne congelată în loc de carne proaspătă? 4) Cumpăraţi materie primă - carne congelată - pe care o decongelaţi şi o folosiţi în fabricaţie în compoziţia acestor produse "proaspete" şi pe care ulterior le vindeţi? 5) Cumpăraţi materie primă - carne congelată - pe care o decongelaţi în vederea fabricării acestor produse proaspete, iar apoi recongelaţi aceste produse? 6) Realizaţi cât de nocive sunt aceste practici şi că acestea pun în pericol sănătatea consumatorului şi, în special, a copiilor? 7) Practicaţi aceste metode şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene, în special sau mai ales Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Danemarca?

Strategia lui Antonescu pentru a-l detrona pe Iohannis din cursa pentru prezidenţiale: Lider PNL: Am vorbit cu Antonescu două ore despre asta

După ce Crin Antonescu a anunţat că este posibil să candideze din nou pentru a demonstra că nu este şantajat, anumiţi lideri PNL din judeţe se pregătesc de o susţinere masivă a lui Crin Antonescu la prezidenţiale, în pofida lui Klaus Iohannis. Un preşedinte de filială PNL a dezvăluit pentru ziarul PUTEREA că Antonescu plănuieşte o revenire în forţă, după ce în urma unei analize, a ajuns la concluzia că Iohannis nu are şanse să câştige alegerile prezidenţiale. În plus, acesta a mai precizat că la rândul său, filiala pe care o conduce se va alătura demersului PNL Argeş de a se organiza sondaje de opinie pentru desemnarea candidatului, fără a-l susţine pe Iohannis pentru Cotroceni. Mai mulţi lideri PNL s-au coalizat împotriva lui Klaus Iohannis, după ce acesta a pus la punct împreună cu Teodor Atanasiu scoaterea din joc a lui Crin Antonescu, atât din cursa pentru prezidenţiale, cât şi pentru şefia PNL, a precizat un preşedinte de filală judeţeană pentru PUTEREA.

ROMANIA LIBERA

Cum a scăpat Ponta de clientelismul politic

Potrivit unui raport al Expert Forum, care va fi astăzi făcut public, clientelismul în alocarea fondurilor publice a revenit după 2012. Din 2013 încoace, însă, nu mai sunt date care să permită verificarea destinaţiei sumelor de la buget, deoarece Guvernul Ponta a avut grijă să secretizeze totul. Concret, de luni bune (din noiembrie 2013, data adoptării OUG 103/2013), nu se mai publică în Monitorul Oficial listele cu primării şi CJ-uri care primesc bani şi/sau listele cu proiecte de investiţii finanţate de la buget. Acum, totul stă în pixul ministrului Dezvoltării, vicepremierul Liviu Dragnea, iar deciziile acestuia nu se fac publice şi nici nu se justifică prin proiecte şi stadiul acestora.

Polonia: Tentativă de lovitură de stat provocată de spionajul rus?

Premierul polonez, Donald Tusk, şi Banca Centrală a ţării sunt prinşi într-un scandal politic de amploare care ar putea duce spre alegeri anticipate. Săptămânalul Wprost a publicat conţinutul interceptărilor unor înalte personalităţi care îi pun în discuţie pe guvernatorul Băncii Poloniei, pe ministrul de Interne şi un fost ministru adjunct de finanţe. Se presupune că înregistrările ar fi opera serviciilor secrete ruse pentru destabilizarea Poloniei pe fondul crizei ucrainene.

ZIARUL FINANCIAR

Bursele mature ale lumii, ajunse la noi maxime, se uită din avion la bursa de la Bucureşti

Bursele internaţionale de acţiuni sunt la maxime istorice, ştergând practic criza din mintea investitorilor. Dar în timp ce bursa din SUA şi cea din Germania şi-au depăşit de mult maximele, cu 25% şi respectiv 23,5% peste nivelurile istorice din 2007, bursa de la Bucureşti ar trebui să mai crească cu 62% de la actualele niveluri doar ca să recupereze ce a pierdut din vara anului 2007. Şansa bursei autohtone este ca măsurile "draconice" anunţate la începutul lunii de şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, pentru susţinerea economiei zonei euro, prin introducerea dobânzilor negative la depozite şi ţinerea deschisă non-stop a tiparniţei de bani, să trezească interesul investitorilor şi pentru acţiuni româneşti. "În schema mare a lucrurilor, bursa de la Bucureşti nu se poate decupla semnificativ faţă de evoluţiile pe care le vedem în zona euro şi SUA", spune Mihai Nichisoiu, analist pieţe internaţionale la Tradeville.

Nicolas Maure, şeful Dacia: România poate fi câştigătoare şi în industrii foarte competitive

Din cele 2,45 de milioane de maşini asamblate anul trecut de Dacia şi Renault peste un milion sunt realizate pe platforma Logan, lansată pentru prima dată în producţie în uzina Dacia de la Mioveni în iunie 2004. Brandul Logan a ajuns să fie produs şi sub mărcile Renault, Nissan în Mexic şi Mahindra în India, dar şi în Iran, sub numele de Tondar şi chiar în Rusia sub marca Lada, în versiunea de caroserie MCV. Din iunie 2004 şi până la 1 iunie 2014, Grupul Renault a produs în total la nivel global peste 5,83 de milioane de automobile ce au la bază platforma Logan, pornind de la uzinele din America de Sud, Africa, Europa şi Asia, fiind printre foarte puţinele automobile comercializate în aceeaşi formă la nivel global. Cu toate că sunt produse pe alte continente, toate modelele realizate pe platforma Logan au la bază colecţii CKD (maşini dezasamblate) fabricate în România.

"Viteze mai mari dacă prelungiţi contractul." Este RCS&RDS în defensivă pe piaţa de net fix?

Campania RCS&RDS arată ca un operator care nu mai atacă, ci îşi apără baza de clienţi, spun unele voci din industrie. Nici vorbă, vrem doar să oferim cele mai mari viteze, răspunde Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS&RDS. Decizia RCS&RDS de a le propune clienţilor la serviciile de internet fix să migreze gratuit la viteze superioare fără niciun cost cu excepţia prelungirii contractelor cu încă un an de zile şi de a reduce cu aproape 1 euro tariful abonamentelor premium, cu viteze de 500 Mbps şi 1 Gbps, a generat discuţii aprinse pe piaţa de comunicaţii, unele voci susţinând că operatorul deţinut de Zoltan Teszari este într-o poziţie "defensivă", de apărare a bazei de clienţi în contextul în care competiţia cu Romtelecom şi UPC s-a intensificat. "Este o mişcare defensivă, în contextul în care în mai multe oraşe Romtelecom vine cu reţeaua în zonele acoperite până acum doar de RCS, iar orice operator care intră într-o zonă nouă vine şi cu promoţii, cu perioade de gratuitate. Operatorul care se apără trebuie să facă ceva, să reacţioneze", a comentat un manager de pe piaţa locală de telecom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb