• ADEVARUL
• Gaddafi a fost ucis! Colonelul a murit împuşcat. Se ascundea ca Saddam într-o groapă
Reprezentanţi ai Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia au declarat că Muammar Gaddafi a fost prins. El a fost grav rănit, iar potrivit Reuters şi AFP, ar fi murit. Rebeli libieni susţin că au ucis astăzi şi doi fii ai dictatorului. Este vorba despre Saif Al-Islam şi despre Moutassim. Preşedintele american Barack Obama a anunţat, într-o intervenţie televizată, că Muammar Gaddafi este mort! Trupele franceze au oprit convoiul cu care voia să fugă Gaddafi. Ministrul francez al Apărării, Gérard Longuet, a declarat că avioanele franceze au oprit convoiul în care se afla colonelul Muammar gaddafi, în încercarea sa de a părăsi Sirte.
• Franţa şi Germania nu se înţeleg pe soluţiile crizei din zona euro. Se pregăteşte un al doilea summit pentru decizii
Liderii europeni vor avea un al doilea summit pe tema crizei din zona euro, cel mai probabil miercurea viitoare, din cauza unor neînţelegeri franco-german discordie pe o serie de aspecte-cheie pentru rezolvarea problemelor monedei unice, a anunţat EuObserver. O declaraţie comună a Parisului şi Berlinului transmisă joi seară arată că toate elementele planificate "de răspuns global şi ambiţios" la criza din zona euro vor fi examinate într-un "mod profund", duminică, 23 octombrie. Deciziile, însă, vor fi luate "în o doua întâlnire, cel mai târziu miercuri." Între Paris şi Berlin există mai multe diferenţe de opinie legate de modul de a alimenta, cu resurse suplimentare fondul de salvare din zona euro pentru a opri răspândirea contagiunii în Italia, modul în care se va face recapitalizarea băncilor şi măsura în care investitorii privaţi ar trebui să participe la preluarea datoriei greceşti.
• Parlamentul grec aprobă măsurile de austeritate, în ciuda "mamei tuturor grevelor"
Singurul deputat al socialiştilor (la putere) care a votat împotrivă a fost dat imediat afară din partid. Premierul grec, Giorgios Papandreu, a reuşit să obţină un vot la limită pentru a trece noul pachet de austeritate prin Parlament. Măsurile, cerute de creditorii FMI, UE şi BCE, au trecut cu 153 de voturi din 300. Măsurile se referă la concedierea a 30.000 de angajaţi din sectorul public, la noi taxe şi noi reguli care să facă piaţa muncii (atât în domeniul public, cât şi cel privat) mai flexibilă. Acesta a fost articolul care a creat cele mai multe nemulţumiri în rândul sindicatelor, deoarece presupune o angajare şi o concediere mai simplă a angajaţilor. Însă în ciuda celor două zile de grevă ce au paralizat întreaga Grecie, pachetul a fost votat.
• Grecia se califică pentru ajutorul financiar. Are nevoie de bani "cât mai repede posibil"
Grupul de experţi ai Băncii Centrale Europene (BCE) şi Comisiei Europene (CE), cei care au realizat, împreună cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un raport al reformelor de austeritate din Atena au recomandat liderilor europeni să aprobe următoarea tranşă de împrumut pentru Grecia, devenită în acest moment crucială pentru supravieţuirea economiei sale. Conform raportului obţinut înainte de publicarea sa oficială de către reporterii Reuters, Grecia se califică pentru următorul împrumut internaţional, care ar trebui să i se ofere "cât de repede posibil", în ciuda dinamicii "extrem de îngrijorătoare" a datoriei suverane.
• Sarkozy, de la maternitate la întâlnire cu Merkel
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a stat doar o jumătate de oră cu soţia sa, Carla, şi cu fiica lor nou-născută, pentru ca imediat după să meargă la o întâlnire de urgenţă cu Angela Merkel, cancelarul german. Doar o jumătate de oră a putut petrece Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, la maternitate, alături de soţia sa, Carla Bruni, şi fetiţa lor nou-născută. Imediat după aceea, liderul de la Paris s-a urcat într-un avion cu destinaţia Frankfurt, unde a fost convocat la o întâlnire de urgenţă cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, miercuri noapte.
• Reuniune la nivel înalt
Pe lângă Merkel şi Sarkozy, la şedinţa de urgenţă au participat Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, Jean-Claude Trichet, actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, cel care va prelua şefia peste două săptămâni, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. La discuţii au fost prezenţi, de asemenea, Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, şi François Baroin, omologul său francez.
• Fost consilier al lui Merkel: Dacă zona euro se dezintegrează, vom intra în era întunericului
"Angela Merkel nu va permite zonei euro să se prăbuşească, pentru că înţelege foarte bine că o astfel de situaţie ar duce la o eră a întunericului pentru zona euro," a spus astăzi (20 octombrie) un fost consilier al lui Merkel, Jeremy Rifkin, citat de Bloomberg. "Europa are 500 de milioane de locuitori şi cea mai bogată piaţă de pe Pământ. Europenii sunt lideri în dezvoltarea diferitelor tehnologii pentru energie curată, transport şi telecomunicaţii, eforturi menite să determine o creştere economică globală care să nu se bazeze pe petrol," a spus Jeremy Rifkin, profesor la Wharton Business School şi fost consilier, pentru şase ani, al cancelarului german Angela Merkel, citat de Bloomberg.
• Statele UE sunt de acord doar cu 100 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor, jumătate din estimările FMI
Uniunea Europeană a ajuns la un acord în legătură cu suma de care este nevoie pentru recapitalizarea băncilor europene: în jur de 100 de miliarde de euro, a anunţat Reuters. Suma a fost discutată cu statele membre şi este "acceptabilă" pentru toată lumea. Financial Times a deschis ediţia dedicată Europei cu acest subiect arătând că acordul este pe suma de "doar 90 de miliarde", jumătate din estimările Fondul Monetar Internaţional. UE rămâne însă divizată cu privire la modul în care ar putea creşte suma din fondul de salvare pentru zona euro, mai scrie Reuters. Băncile vor fi obligate să vină mai întâi cu capital de la acţionari. În cazul în care nu reuşesc, guvernele naţionale vor oferi sprijin. Numai ca o ultimă soluţie Fondul european pentru salvare în zona euro ar putea să fie utilizat pentru recapitalizare.
• Banii românilor sunt mai puţini şi mai greu de obţinut
Consilierul guvernatorului BNR crede că societatea românească intră într-o nouă etapă în care statele nu se mai pot bucura de economiile altor ţări. Bani mai puţini şi tot mai scumpi. Sub această sintagmă se va înscrie economia românească în anii următori, este de părere Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). El crede că ne îndreptăm către "o nouă normalitate", în care românii şi companiile sunt tot mai "strânşi". Oficialul BNR face apel la calcule realizate de instituţia pe care o reprezintă şi afirmă că intrările de capital însumau anual aproximativ 16 miliarde de euro în perioada 2004-2008. Însă odată cu începutul crizei acest flux de bani s-a diminuat la un nivel estimat la numai trei-cinci miliarde de euro anual.
• CURENTUL
• Vasile Astărăstoae - chemat azi la DNA să dea explicaţii în legătură cu scandalul de corupţie din ograda sa
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF "Gr.T. Popa" din Iaşi trebuie să se prezinte azi în faţa procurorilor DNA , pentru a fi interogat în legătură cu scandalul de corupţie care zguduie celebrul institut de învăţământ medical superior. Aceasta este cea de a treia convocare a rectorului Astărăstoae în faţa organelor de anchetă. Pe prima a "fentat-o", la mijlocul săptămânii trecute, când s-a internat pentru câteva ore la Spitalul "Sfântul Spiridon". Marţi a sărit peste cea de a doua convocare la DNA, motivând că avocata lui este ocupată cu procesul unei alte cliente. Dacă azi va găsi vreun nou motiv să nu onoreze "invitaţia" DNA, anchetatorii vor fi obligaţi să emită pe numele rectorului un mandat mandat de aducere, aşa cum se procedează în cazul tuturor celor care se sustrag de la "întâlnirea" cu legea.
• Informatorul Felix a pus la cale asasinarea "trădătorului" Răuţă
Constantin Răuţă, ultimul român condamnat la moarte de regimul comunist pentru trădare şi a cărui sentinţă nu a fost anulată încă de o instanţă românească, a obţinut, ieri, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rejudecarea dosarului finalizat în urmă cu 37 de ani de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Prin decizia instanţei supreme s-a admis, astfel, recursul la respingerea cererii de revizuire a sentinţei de condamnare la moarte, pronunţate în 1974. Printre cei care şi-au adus contribuţia la identificarea locului în care se afla Constantin Răuţă, după dezertare, şi încercarea de asasinare a lui se află şi un misterios personaj ascuns sub numele conspirativ "Felix".
• PSD îi îndeamnă pe români să încalce legea
Fostul premier PSD Adrian Năstase scrie pe blog că "Recensământul populaţiei este una dintre cele mai importante acţiuni de calibrare a politicilor de dezvoltare ale unei naţiuni. Din păcate, puterea pedelistă nu ratează nimic, reuşind şi de această dată să deturneze semnificaţia celei mai importante măsurători statistice a populaţiei într-un instrument de furt al identităţii şi frauda electorala prin impunerea declarării Codul Numeric Personal". Interesantă este amnezia de care dă dovadă Adrian Năstase, având în vedere faptul că formularele recensământului făcut în urmă cu 10 ani, în vremea guvernării sale, prevedeau de asemenea obligativitatea declarării CNP.
• CURIERUL NATIONAL
• Băncile scot greu bani pentru firmele mici
Instituţiile financiare le cer întreprinzătorilor să garanteze nu numai cu afacerea, ci şi cu casa sau maşina proprie. Şaramet (FNGCIMM): Fără un compromis între IMM şi bănci nu vom avea un proces sănătos de creditare. Hidegcuti (FRC): Criza a făcut o prăpastie între mediul de afaceri şi cel financiar. Garantarea finanţării pentru dezvoltarea unei întreprinderi a devenit tot mai dificilă având în vedere criza de la nivel mondial. Garanţiile solicitate IMM de către bănci nu se limitează doar la garantarea cu afacerea sau a garanţiilor financiare alocate de fondurile de garantare şi contragarantare, ele vor şi garanţii materiale (n.r. - casă, maşină şi alte bunuri personale ale întreprinzătorului).
• BM: România a îngreunat pornirea unei afaceri prin solicitarea cazierului fiscal
Experţii instituţiei financiare arată, într-un raport, că România a coborât şapte locuri în topul anual al Băncii Mondiale privind mediul de afaceri. România a coborât şapte locuri în topul anual al Băncii Mondiale privind mediul de afaceri, Doing Business 2012, până pe poziţia 72 din 183, în principal din cauza introducerii "cazierului fiscal" pentru sediul social al unei firme înainte de înregistrarea acesteia, informează Mediafax.
• AVAS poate să despăgubească firmele la valoarea contabilă a imobilelor retrocedate
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al României, la iniţiativa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) privind despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile, astfel încât valoarea clădirii să fie raportată la valoarea contabilă, actualizată cu inflaţia, nu la valoarea de piaţă.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Moartea lui Muammar Gaddafi reaprinde Orientul Mijlociu
Eliminarea de pe scena politică a fostului dictator de la Tripoli va da, cel mai probabil, un imbold revoltelor populare din lumea arabă, subliniază analiştii. Colonelul libian Muammar Gaddafi a fost ucis, ieri, de forţele rebele, care au cucerit oraşul său natal, Sirt, ultimul bastion al trupelor fidele liderului de la Tripoli. Gaddafi a fost la putere patru decenii, în parte şi datorită manipulării triburilor din Libia, centre de putere într-o ţară conservatoare, foarte puţin populată, din deşert. Istoricii spun că veteranul conducător a folosit privilegiile economice, mariajele de alianţă şi ameninţarea cu forţa pentru a construi relaţii cu cele 20 de triburi în care este împărţită populaţia de şase milioane de locuitori a Libiei. Propriul trib al lui Gaddafi, Al-Gaddadfa, este amplasat în jurul oraşului de pe coasta mediterană, Sirt.
• Zona euro, în perfuzii. Ce mai poate salva moneda unica?
Un consilier FMI aruncă bomba: uniunea monetară s-ar putea prăbuşi curând. Economiştii ne invită însă la calm şi să ţinem cont de conotaţiile politice. Când se credea că actuala criză a datoriilor suverane nu poate ajunge mai jos de atât, iată că realitatea poate valida scenariile pesimiste. Cu doar trei zile înaintea summit-ului UE de pe 23 octombrie, consilierul în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) Robert Shapiro, subsecretar american şi doctor în economie la Harvard, vine cu o declaraţie bombă. Potrivit unui interviu acordat BBC, acesta consideră că zona euro se va prăbuşi în două săptămâni, dacă nu vor fi luate măsuri eficiente de redresare. "Criza aceasta ar fi mult mai serioasă decât cea din 2008, apărută după colapsul Lehman Brothers", a avertizat oficialul.
• JURNALUL NATIONAL
• Udrea a pus-o pe liber pe Topoliceanu. Fosta şefă a CNI e legată de ministrul Turismului de o colaborare de peste 11 ani
Ana Maria Topoliceanu nu mai este blonda de încredere a... Elenei Udrea. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat joi cererea de eliberare din funcţie a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii "CNI" SA, Ana Maria Topoliceanu. Motivele oficiale invocate în comunicatul de presă al ministerului ţin de starea de sănătate a doamnei Topoliceanu. Surse din MDRT ne-au declarat însă că în ultima vreme între cele două intervenise o ruptură. Topoliceanu era din ce în ce mai nemulţumită de faptul că în capul său se sparg toate scandalurile în care este implicată Elena Udrea. Ultimul proiect cu care fusese însărcinată şefa CNI a fost reabilitarea Cazinoului din Constanţa.
• 2.000 de persoane din Kuwait vor să vină la tratament în România
Reprezentanţii unui spital privat din Kuwait dezvoltă un proiect de sănătate în România prin care vor să trimită la tratament în România circa 2.000 de persoane în fiecare an, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii, s-au întâlnit joi la sediul MDRT cu reprezentanţii unui spital privat din Kuwait care dezvoltă un proiect de turism de sănătate în România. "Proiectul a demarat în cursul acestui an şi presupune tratament de recuperare pentru pacienţii kuwaitieni ai spitalului Alorf în unităţi turistice specializate din staţiunea balneară Băile Felix, ţinta fiind de 2.000 de turişti pe an în România", se arată în comunicat.
• Lukoil arunca 2 miliarde de dolari pe fundul marii
Producatorul rus Lukoil va investi in urmatorii ani 400 de milioane de dolari in explorarea zacamintelor concesionate in Marea Neagra iar daca lucrarile se vor incheia cu succes compania va investi inca 1,5 miliarde de dolari, a declarat Vladimir Nekrasov, vicepresedinte al grupului rus. Cele 400 de milioane vin din forarea a 3 sonde, fiecare costand circa 130 de milioane de dolari. Pentru ca lucrarile sa fie considerate un succes este necesar ca o sonda sa gaseasca titei si gaze, a declarat Alexandru Patruti, presedintele Agentiei Nationale de Resurse Minerale (ANRM).
• Taxă pe profiturile băncilor în Slovacia
Slovacia va impune o taxă specială pe profiturile băncilor în încercarea de a reduce deficitul bugetar, informează agenţia Associated Press. Parlamentarii de la Bratislava au votat cu o majoritate covârşitoare în favoarea instituirii acestei taxe prin care Guvernul speră să încaseze anual circa 80 de milioane de euro (111 milioane de dolari). Ministrul slovac al Finanţelor a propus această nouă taxă întrucât se previzionează o scădere a veniturilor la bugetul de stat din cauza crizei economice din Europa. Asociaţia slovacă a Băncilor avertizează că măsura ar putea afecta stabilitatea sectorului bancar.
• NATIONAL
• CSM vrea Justitie doar pe bani!
Romanilor li se pregateste o surpriza care ii va arde rau la buzunare, dar si mai rau la dreptul la justitie. Fara sa le pese ca in Constituitie se mai prevede totusi ca accesul la actul de justitie este neingradit, magistratii Consiliului Superior al Magistraturii au lucrat intens la un proiect de-a dreptul socant. Conform surselor noastre, propunerile inaintate deja Ministerului Justitiei, caruia i se cere adoptarea lor in regim de urgenta, prevad nu doar marirea taxelor judiciare de acum, dar si generalizarea acestora, inclusiv pentru plangerile contraventionale. In plus, pentru plangerile respinse sau cele retrase, deponentii vor plati usturatoare cheltuieli de judecata.
• Antonescu cocheteaza cu o demisie in grup
Crin Antonescu se jura ca parlamentarii USL vor pleca din Parlament, daca liderii Uniunii vor decide la o adica o asemenea masura extrema. Liderul PNL ameninta cu demisia in grup in cazul in care regionalizarea va trece prin asumarea raspunderii in Parlament: "Opozitia stie ce are de facut, poate merge pana la retragerea din Parlament daca, intr-un fel sau altul, Puterea constrange UDMR-ul sa nu respecte ceea ce a spus pana acum - ca nu se face reorganizarea pana in 2012".
• Atentie! Ce declarati la recensamant nu va incrimineaza, dar deschide ochii Fiscului!
A inceput cel mai important si mai complex recensamant realizat in Romania post-decembrista, primul dupa aderarea la Uniunea Europeana. "National" va prezinta cele mai importante elemente ale recensamantului populatiei si locuintelor ce are loc intre 20 si31 octombrie. Sfat: nu trebuie sa pomeniti si darul de nunta de la bunica; tratati cu mare atentie informatiile divulgate care pot deschide ochii Fiscului! Datele din chestionare nu pot fi folosite impotriva persoanelor care le-au divulgat, dar asta nu inseamna ca, in anumite situatii, Fiscul sau alte autoritati de control nu se pot autosesiza din oficiu...
• Scandal de proportii: Bancile au manipulat dobanda la creditele in euro
Scumpirea creditelor in euro din ultima vreme are la baza speculatiile si intelegerile intre unele banci din UE. Comisarii europeni cerceteaza aceste institutii, printre ele numarandu-se si Deutsche Bank. Comisia Europeana (CE) desfasoara in prezent o ancheta, dupa ce s-a constatat ca anumite banci ar fi incalcat legislatia UE, care interzice activitatile tip cartel. Reprezentantii CE au demarat investigatii la sediile mai multor banci din spatiul comunitar. Desi nu au fost facute nominalizari, o astfel de investigatie a avut loc recent la sediul din Londra al Deutsche Bank. Acuzatile sunt foarte grave si se refera la specularea dobanzii Euribor cu buna stiinta si in folosul bancilor anchetate.
• PUTEREA
• PSD sabotează Recensământul 2011
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România, cea mai importantă măsurătoare statistică a ultimilor zece ani, a demarat ieri. Realizarea recensământului va trebui, însă, să facă faţă scepticismului românilor de a răspunde la întrebările recenzorilor. Cu atât mai mult cu cât reticenţa populaţiei este alimentată de PSD, principalul partid de Opoziţie. Una dintre informaţiile pe care românii trebuie să le ofere operatorilor de la recensământ nu este deloc pe placul PSD. Este vorba despre furnizarea Codului Numeric Personal. Fostul premier Adrian Năstase sau senatorii Dan Şova şi Georgică Severin au transmis ieri apăsat următorul mesaj: "Nu spuneţi CNP-ul!".
• Boc comasează oficial alegerile
La întrebarea unui deputat PSD "când vor avea loc alegerile din 2012", premierul Boc lasă să se înţeleagă un răspuns halucinant: atunci când o să vrea Guvernul. Chiar dacă liderii PDL în frunte cu prim-ministrul Emil Boc au declarat în repetate rânduri că raţiunea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale ţine de reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat, în realitate, planul democrat-liberalilor are explicaţii pur politice. Dacă în luna august Boc spunea la Radio România Actualităţi că un prim avantaj al comasării alegerilor ar fi "economia de circa 30 de milioane de euro la buget", acum recunoaşte că e vorba doar de un interes politic.
• România mare, de vânzare
Piaţa imobilelor de mari dimensiuni a devenit suprasaturată. Hoteluri, hale, uzine, centre comerciale, toate sunt scoase la vânzare pe fondul problemelor aduse de criza economică. Totuşi, conform specialiştilor imobiliari, nu există aproape nici un cumpărător pentru uriaşa ofertă de pe piaţă. Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates, afirmă că oferta de spaţii de mari dimensiuni este considerabilă în acest moment. Explicaţia stă în criza financiară, care i-a obligat pe proprietari să caute lichidităţi oriunde pot."Oferta este uriaşă din punct de vedere cantitativ şi tocmai de aceea este dificil de realizat o cuantificare a acesteia.
• Economia globală, controlată de o supercorporaţie
"Doar 1% dintre oameni controlează economia şi deţin 99% din bogăţia totală", aşa susţin protestatarii care au ocupat Wall Street. Pentru prima dată un studiu dedicat exclusiv acestei probleme confirmă că un număr limitat de companii deţin o mare parte din capitalul global. O echipă de la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich a analizat o bază de date cu 37 de milioane de companii, căutând să afle gradul de interdependenţă al acestora, scrie "The New Scientist". Aceştia au ajuns la concluzia că un nucleu format din 1.318 companii sunt interconectate la un anumit nivel, cifra medie a acestor legături fiind de 20. Astfel, se poate vorbi că o supercorporaţie controlează majoritatea. Cele mai multe corporaţii provin din domeniul financiar (Barclays Bank, JPMorgan sau grupul Goldman Sachs).
• ROMANIA LIBERA
• Iran. Gardienii Revoluţiei au ţesut un imperiu financiar. Khamenei a transformat revoluţia islamică în afacerea secolului
Corpul de elită al Gardienilor Revoluţiei, cunoscut ca Pasdaran, cu forţe terestre, maritime şi aeriene, a acaparat peste jumătate din economia Iranului. Societăţile afiliate controlează peste 57% din importurile ţării şi peste 30% din exporturile nepetroliere. Domeniul petrolier şi al gazului este integral sub controlul Gardienilor. Veniturile obţinute din activităţile pe piaţa neagră depăşesc 12 miliarde dolari şi 68% din exporturile ţării trec prin porturile şi cheurile ilicite controlate de Pasdaran. Gardienii Revoluţiei - Pasdaran - constituie coloana vertebrală a puterii absolute în Iran, controlată direct de Ghidul suprem al regimului, ayatollahul Ali Khamenei.
• Trădătorii de la CSM, în slujba sistemului ticăloşit
Falanga sistemului corupt şi clientelar care sufocă România a strâns rândurile după ce două judecătoare de la instanţa supremă au fost puse sub acuzare pentru luare de mită şi acum îl atacă pe şeful DNA, Daniel Morar, cu complicitatea odioasă a "muschetarilor" din CSM. Cu două zile în urmă, 98 de deputaţi aparţinând PSD şi PNL - cu Victor Ponta şi Adrian Năstase în frunte - au votat împotriva unui proiect de lege care incriminează cămătăria. Ce argument imaginabil ar putea fi invocat pentru a convinge aproape 100 de legiuitori români - şi socialişti pe deasupra - că a tolera cămătăria este un lucru bun pentru societatea românească?
• ZIARUL FINANCIAR
• Ţiriac renunţă la CEO pentru holding şi vine cu doi directori operaţionali
Miliardarul român este cel care în continuare ia hotărâri zilnice în grup pe tot ce este operaţional, spune fiul lui. Omul de afaceri Ion Ţiriac a decis să scoată din organigrama holdingului care reuneşte toate afacerile familiei sale poziţia de CEO, cel mai înalt nivel executiv dintr-o companie, pentru prima dată în ultimii zece ani, delegând responsabilitatea executării operaţiunilor zilnice câte doi directori operaţionali. Petru Văduva, cel care a ocupat din 2009 poziţia de CEO, nu mai deţine o funcţie executivă în cadrul grupului. În 2010 Ţiriac Holdings, care operează în auto, real-estate, asigurări, bănci, transport aerian, servicii financiare, a avut afaceri de 600 milioane de euro, faţă de 2 miliarde de euro în perioada de boom economic.
• Analiza bugetelor din ultimii patru ani: lecţia anilor de criză arată cât de nocivă este supraestimarea veniturilor
Când au scăpat frâiele cheltuielilor şi de ce este atât de dificil de revenit la nivelul din 2008? Cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 16 miliarde de lei, adică aproape 4 miliarde de euro, între 2008, când economia românească a atins un vârf din punct de vedere al produsului intern brut de după 1990, şi anul în curs, cu toate că guvernul clamează restructurarea. Astfel, în 2008 cheltuielile bugetare totale - buget de stat, bugete locale, bugetul de pensii, de sănătate şi bugetul instituţiilor autofinanţate - au fost de 190,3 miliarde de lei, pentru ca în 2011 să ajungă, după rectificarea bugetară din august, la 206 miliarde de lei cheltuială bugetară estimată.
• Leul s-a depreciat mai puţin decât zlotul şi forintul, dar cursul nu mai scade sub 4,30 lei/euro
Din septembrie de când lumea financiară internaţională a intrat într-o nouă serie de turbulenţe accentuate, cursul leu/euro a atins de două ori pragul de 4,35 lei pentru un euro, însă imediat a dat înapoi. În ultima perioadă cursul s-a consolidat totuşi deasupra cotei de 4,30 lei/euro, astfel că nu au mai fost înregistrate reveniri ale cotaţiilor sub acest nivel. În ciuda impactului vizual/psihologic pe care îl are trecerea de la cursuri de 4,2 la 4,3 lei/euro, deprecierea leului în raport cu euro de-abia s-a apropiat de 3% în perioada amintită, în timp ce în cazul forintului maghiar s-a dus chiar spre 10%. De asemenea, zlotul polonez a înregistrat şi deprecieri de peste 6% din cauza retragerilor de capital străin.
• Energia verde, una dintre cele mai mari afaceri, are OK-ul: schema de sprijin de 10 mld. euro intră în aplicare
Schema de sprijin prin care în următorii zece ani se vor acorda ajutoare de peste 10 miliarde de euro pentru producătorii de energie verde se va aplica începând de săptămâna viitoare, aceasta fiind o veste pe care investitorii o aşteptau de trei ani de zile şi care va debloca investiţii de miliarde de euro, dar va duce şi la creşterea semnificativă a facturilor la electricitate. În Monitorul Oficial de miercuri, a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 care stabileşte sistemul de promovare a energiei din surse regenerabile.
• Expunerea băncilor europene pe România a urcat la şase luni cu 9 mld dolari, la 118 mld dolari
Expunerea băncilor europene pe România a crescut la 117,7 miliarde de dolari la jumătatea acestui an, de la 96,4 miliarde de dolari în iunie anul trecut şi 108,8 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI). În primele primele şase luni din acest an creşterea a fost de peste 8%, iar raportată la nivelul din iunie 2010 de 22%. Băncile străine aveau o expunere totală pe România de 123 miliarde de dolari în iunie. Cea mai mare expunere pe economia românească o au băncile din Austria, urmate de cele din Grecia, Franţa, Italia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Turcia, Spania, Portugalia şi Belgia, potrivit datelor BRI. De altfel, expunerea pe România este a doua ca mărime pentru băncile din Austria şi Grecia, ridicându-se la 44,6 miliarde de dolari, respectiv 21,7 miliarde de dolari.
• Continuă scandalul la Argus: administratorii SIF Oltenia nu au fost primiţi în sediu pentru şedinţa Consiliului de Administraţie
Cei doi administratori oficiali ai producătorului de ulei Argus Constanţa (UARG), Dan Voiculescu şi Radu Constantin, nu au fost primit în sediul companiei pentru desfăşurarea şedinţei Consiliului de Administraţie programată pentru data de miercuri, 19 octombrie, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti. Potrivit procesului-verbal semnat de cei doi, accesul în sediul companiei le-a fost interzis de Edy Gabriel Mânjineanu, care a fost numit de Cătălin Chelu preşedinte al Consiliului de Administraţie al Argus în urma unei adunări generale a acţionarilor (AGA) care a avut loc în septembrie, la care reprezentanţii SIF Oltenia nu au putut participa din cauză că intrarea în sediul companiei le-a fost blocată.
• Politicienii trebuie să facă în trei zile ce nu au făcut în doi ani, altfel toată Europa va fi măturată
Americanii se răstesc la Europa, germanii nu se înţeleg cu francezii, nordul răcneşte la sud, iar băncile urlă la politicieni. Aceasta este atmosfera în care se va desfăşura cel mai important summit pentru moneda unică europeană. Astăzi cei 17 miniştri de finanţe ai zonei euro se vor întâlni la Bruxelles, iar omologii lor din celelalte zece state ale UE li se vor alătura mâine, urmând ca duminică şefii de stat şi de guvern să se reunească pentru a aproba pachetul de măsuri anticriză pe care investitorii îl aşteaptă de o bună bucată de vreme. Întâlnirile au fost programate la sfârşitul săptămânii pentru ca pieţele financiare să fie închise şi astfel să aibă "linişte" atunci când vor lua deciziile deoarece toată lumea se teme de reacţia investitorilor.
• Fondul EFSF, plasa de siguranţă a Europei, va fi mai flexibil şi va putea cumpăra obligaţiuni direct de la state
Liderii europeni se concentrează în aceste zile pe transformarea Fondului European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) într-un mecanism care să ofere un răspuns rapid şi flexibil în lupta cu criza financiară care macină Europa. Cotidianul de business The Wall Street Journal a obţinut un document care descrie modul în care va fi reformat fondul european de 440 mld. euro. Potrivit documentului, care a fost înaintat parlamentarilor germani, EFSF ar urma să fie înzestrat cu capacitatea de a achiziţiona obligaţiuni suverane direct de la statele care le emit sau de pe piaţa secundară. Conform agenţiei de presă Thomson Reuters, vor fi eligibile numai ţările care îşi respectă angajamentele de reducere a deficitului bugetar conform legislaţiei UE. Mai mult, o ţară va avea nevoie de un istoric de costuri "rezonabile" de finanţare, va trebui să nu aibă probleme de insolvenţă în sectorul bancar şi să-şi respecte angajamentele privind reducerea dezechilibrelor macroeconomice.