REVISTA PRESEI 22.05.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 22 mai 2012

ADEVARUL

Ce păţeşte România dacă revine drahma

În timp ce analiştii externi susţin că ieşirea Greciei din zona euro ar provoca haos pe toate pieţele, cei locali afirmă că România nu va fi afectată. Dacă se va lua decizia ieşirii Greciei din zona euro, noile bancnote nu ar putea fi imprimate suficient de repede. "Ar fi haos. Băncile s-ar prăbuşi şi ar trebui naţionalizate. Nu ai mai putea plăti decât în cupoane. Există o singură presă în toată Grecia, la un muzeu din Atena, şi nu mai funcţionează", explică Marios Efthymiopoulos, profesor la Universitatea Johns Hopkins, potrivit Reuters. Pe plan internaţional, pagubele financiare generate de ieşirea Greciei din zona euro ar depăşi de câteva ori costul ajutoarelor externe acordate în prezent statului elen. În acest context, va reuşi România să rămână imună la un posibil cutremur generat de statul elen pe pieţe?

"Băncile sunt bine capitalizate"

În ciuda previziunilor sumbre în cazul în care Grecia va reveni la drahmă, analiştii locali susţin că piaţa românească va rezista. Chiar în condiţiile în care băncile cu capital grecesc controlează aproximativ 13% din activele sistemului bancar din România, cele mai mari instituţii de credit elene fiind prezente şi în România prin Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank, Banca Românească, Emporiki Bank şi ATE Bank. Mai mult, aceste bănci deţin cea mai mare pondere din totalul capitalului, aproximativ 30%. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale (BNR), a încercat să alunge orice temere privind un posibil impact negativ, argumentând pentru CNBC.com că subsidiarele locale ale băncilor greceşti sunt bine capitalizate, iar rata medie de solvabilitate a sistemului depăşeşte 14%.

Dezastru perfect pe banii UE de la Muncă

Victor Ponta ar putea cere în premieră reacreditarea unei autorităţi care gestionează fonduri comunitare, dacă Raportul Comisiei Europene va constata probleme foarte grave pe resurse umane. Premierul Victor Ponta a anunţat ieri, în prezenţa ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, existenţa riscului iminent ca România să piardă cel puţin 100 de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Potrivit celor doi oficiali, în câteva zile urmează să sosească Raportul de audit al Comisiei Europene pe activitatea Autorităţii de Management-POSDRU, însoţit de anunţul suspendării fondurilor acordate pentru acest program.

Disputa Ponta - Băsescu, tranşată de Parlament

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că va solicita Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi reprezentantul României la summitul din 28 iunie. Decizia vine ca urmare a poziţiei preşedintelui Traian Băsescu de a nu renunţa la reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles în favoarea premierului Victor Ponta. "Îmi doresc să încheiem cât mai rapid această dezbatere politică care nu face bine României, motiv pentru care mă voi adresa Birourilor Permanente ale celor două Camere cu solicitarea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună a Parlamentului în care să prezint situaţia problemelor pe plan european pe care România le va avea de discutat în Consiliul European din 28 iunie", a spus Ponta.

România a cumpărat cinci drone fără muniţie

România face parte din grupul de 14 ţări din cadrul NATO care a decis să achizitioneze cinci vehicule aeriene fara pilot (drone) împreuna cu centrul de comandă şi control, a anunţat, duminică, Casa Alba, în prima zi a summit-ul NATO de la Chicago. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Chicago, că nu confirmă şi nici nu infirmă comunicatul transmis de Casa Albă cu privire la participarea României la achiziţionarea unor drone, împreună cu alte 13 state. Cele 14 ţari sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite.

Strauss-Kahn, fostul şef al FMI, cercetat de procurorii francezi pentru viol în grup

Strauss-Kahn nu mai scapă de probleme. Nici nu s-au liniştit apele după acuzaţia că ar fi violat o cameristă din New York, şi alte două femei se plâng poliţiei, de această dată acuzându-l de viol în grup. Potrivit publicaţiei franceze Liberation, citată de CNN, acuzaţiile procurorilor francezi la adresa lui Strauss-Kahn vin în urma unor declaraţii făcute de două femei intervievate de Poliţia belgiană, într-un caz de prostituţie din Lille.

Britanicii vor impozit unic şi reducerea ponderii sectorului public în economie

Mediul de afaceri şi contribuabilii din Marea Britanie cer guvernului introducerea unui impozit unic şi reducerea ponderii sectorului guvernamental în economie. Ambele solicitări au o puternică notă anti-intervenţionistă, şi contravin curentului care domină acum politicile economice din întreaga Europă. The Institute of Directors (Institutul Directorilor), o organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri britanic, şi-a manifestat susţinerea faţă de o propunere radicală care recomandă înlocuirea a unei părţi a sistemului fiscal britanic cu un impozit unic pe venit de 30% şi reducerea ponderii sectorului guvernamental în economia Marii Britanii la o treime.

BMW vrea să deschidă o nouă fabrică în Europa de Est. România e în cărţi

BMW intenţionează să deschidă o nouă fabrică de automobile, iar zonele pe care le are în vedere sunt Brazilia, Mexic, sau ţările din Europa de Est, scrie cotidianul german Handelsblatt. Potrivit sursei citate, extinderea este absolut necesară, dat fiind planul constructorului bavarez de la vinde două milioane de maşini pe an, în 2016, faţă de 1,67 milioane, anul trecut. BMW a anunţat de mai multă vreme că ar vrea o fabrică de asamblare în Brazilia, dar planul încă nu s-a concretizat. Producătorul a spus că speculaţiile privind deschiderea unei noi fabrici în Slovacia sunt neadevărate. Pe de altă parte, Ungaria îi curtează pe germane pentru deschiderea unei noi unităţi în această ţară.

Austeritate sau stimuli? După G8, Franţa şi Germania negociază soluţia crizei

Liderii Franţei şi Germaniei se vor întâlni în această săptămână pentru a întocmi un plan de redresare a zonei euro după ce summitul G8 a dezvăluit neînţelegerile cu privire la strategia de soluţionare a crizei. Neînţelegeri care au dus Grecia cu câţiva paşi mai aproape de ieşirea din zona euro şi la majorarea deficitului bugetar al Spaniei. Wolfgang Schauble, ministrul de Finanţe al Germaniei, va discuta, astăzi, cu omologul său francez Pierre Moscovici situaţia monedei unice în cadrul unei întâlniri care anticipează summitul liderilor UE din 23 mai. La rândul lor, după trei întâlniri care au avut loc săptămâna trecută, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Francois Hollande, preşedintele Franţei, vor încerca să găsească un compromis între măsurile de stimulare economică, propuse de Franţa şi insistenţa pe disciplină fiscală a Germaniei, anunţă agenţia de ştiri Bloomberg.

Uitaţi de programul 8-16! Ponta vrea să lucrăm 9-17

Premierul Victor Ponta a recomandat conducerii instituţiilor publice să modifice programul de lucru al angajaţilor şi să îl încadreze în intervalul orar 9.00-17.00, conform normelor Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

CURENTUL

Maricel Păcuraru, partenerul de afaceri al lui Guşă, condamnat la 8 ani de închsioare în dosarul asigurărilor de la Poştă

Omul de afaceri Maricel Păcuraru a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la opt ani de închisoare cu executare, iar fostul director general al Companiei Poşta Română Toader Mihai a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare, în dosarul poliţelor de asigurare pentru angajaţi. În acest dosar au mai fst condamnaţi Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), şi Niculae Pintilie, administratorul societăţii Continental Asig, la pedepse de câte şase ani de închisoare cu executare. Totodată, Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de dezvoltare strategică a CNPR, Iulian Ditcov, administrator la Genius Network, Daniela Moisă, administrator la Pronova şi Lucian Beşchea au primit pedepse de câte cinci ani de închisoare cu executare.

PDL Bucureşti negociază cu trădătorii guvernului Ungureanu cumpărarea voturilor romilor

Unul dintre trădătorii devoalaţi la vremea aceea de deputatul PSD Mădălin Voicu a fost reprezentantul Partidei Romilor, deputatul Nicolae Păun. După votarea moţiunii în uralele opoziţie, Mădălin Voicu a declarat că au existat discuţii anterioare votului cu cei de la minorităţi, iar USL aştepta "cel puţin 6 voturi" din partea acestora, inclusiv din partea deputatului Nicolae Păun. Or tocmai cu trădătorul Nicolae Păun s-au întâlnit ieri la prânz membrii marcanţi ai PDL Bucureşti, în frunte cu candidatul la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană. Întâlnirea s-a dorit una ascunsă de ochii curioşilor, motiv pentru care locul ales nu a fost vreun sediu de partid ci hotelul "Eurohotel" de pe strada Mareşal Averescu, care aparţine lui Dorin Cocoş, soţul preşedintei PDL Bucureşti, Elena Udrea.

CURIERUL NATIONAL

Ce se ascunde în spatele creşterii pieţei farma?

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi a atins nivelul de 2,93 mld. lei. în primul trimestru al anului, în creştere cu 21,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Trecerea medicaţiei injectabile oncologice din ambulatoriu în spitale şi efectul de bază sunt principalele cauze ale avansului. Comparativ cu ultimele luni din 2011, piaţa a scăzut cu 2,7%, în timp ce taxa clawback s-a dublat. Creşterea valorii medicamentelor eliberate către pacienţi în primul trimestru al acestui an, de peste 20% faţă de primul trimestru din 2011, este cauzată în principal de efectul de bază pe care l-au avut vânzările de medicamente din trimestrul 1 din 2011 - vânzări foarte slabe din cauza ameninţărilor de neînregistrare şi neplată a aşa-ziselor "reţete de sertar"- şi din cauza trecerii medicaţiei injectabile oncologice din ambulatoriu în spitale, consideră Dragoş Damian, CEO Terapia Ranbaxy.

Câmpeanu: Sistemul public de pensii trebuie să fie unul de acumulare

Sistemul public de pensii trebuie transformat într-o structură bazată pe principiul acumulării în conturi personale, banii strânşi urmând să fie utilizaţi ca fond de dezvoltare a statului, pe principii de eficienţă, nu pentru acoperirea "găurilor negre", a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. "Cred că sistemul public de pensii trebuie transformat într-un sistem de acumulare. Este normal să existe şi un sistem coordonat, garantat şi administrat de stat, dar principiile care trebuie să stea la baza acestuia trebuie să fie asemănătoare cu cele ale sistemului privat. Adică trebuie să mergem pe acumulare, deci o persoană trebuie să ştie şi să fie responsabilă din prima zi în care intră pe piaţa muncii că trebuie să îşi pună deoparte nişte bani pentru perioada când va ieşi la pensie, aceşti bani să se acumuleze într-un cont personal", a afirmat Câmpeanu.

Scăderile acum, cumpărările din toamnă

Radu Ciofu (Transilvania Capital): Trendul este descendent; investitorii trebuie să mai aştepte sau chiar să vândă dacă acţiunile urcă mai sus. Florin Cătinaş (WBS România): Va urma o perioadă de stagnare a preţurilor, în cel mai bun caz. Cristian Negoiţă (Confident Invest): Până când nu se va clarifica situaţia Greciei, consider că e foarte riscant să se investească în acţiuni. Anul acesta mulţi dintre emitenţii lichizi listaţi la cota Bursei de Valori Bucureşti au oferit randamente bune ale dividendelor aferente profiturilor obţinute în 2011, însă şi corecţia post-dividend a fost pe măsură. Indicii principali de la BVB au suferit pe parcursul acestei luni scăderi de 14-18%, iar reprezentanţii pieţei contactaţi ieri de Curierul Naţional spun că acestea ar putea continua în perioada imediat următoare.

EVENIMENTUL ZILEI

Ponta calcă pe muşuroiul intereselor baronilor USL

Bomba POSDRU, amorsată de Victor Ponta, s-ar putea să-i explodeze în mână. Fraudele cu aceste fonduri sunt realizate de căpuşele transpartinice, multe proiecte fiind câştigate de firmele unor lideri USL. Premierul Victor Ponta a mai aruncat ieri o petardă zgomotoasă spre presă: "Botiş, Lăzăroiu şi Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaură pe care am găsit-o până acum. A fost un jaf la POSDRU". Scandalul este reaprins de semnalul dat de Comisia Europeană că vrea să suspende din nou această axă de finanţare. Dar toate informaţiile prezentate ieri de Ponta - care a afirmat că le-a aflat "semioficial" abia duminică după-amiază - sunt urmarea anchetelor la POSDRU declanşate de Guvernul Boc încă din august 2011.

George Maior: Internetul, viitorul câmp de luptă al Serviciilor Secrete

Conducătorul SRI preia termenul jurnalistului Timothy Garton Ash şi explică "forma hibridă de schimbare" a acestui serviciu. Directorul SRI, George Maior, a publicat în revista International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, un lung articol în care explică transformările instituţionale prin care a trecut SRI, de la înfiinţare în prezent. Maior are o perspectivă critică asupra numeroaselor transformări prin care a trecut cel mai mare serviciu secret din România şi spune că termenul cel mai potrivit pentru a descrie acest proces este "refoluţie".

România, fără euro încă 10 ani?

Ţinta adoptării euro va fi rediscutată după alegerile din toamnă de guvernanţi, potrivit BNR. Unii analişti spun că ar trebui amânată după 2020, ceea ce ar putea implica, însă, amânarea reformelor. Situaţia actuală a Greciei, ţară care trece printr-o criză acută şi pentru că a intrat prea timpuriu în zona euro, pune România în faţa unei întrebări legitime: cât de oportună rămâne trecerea la moneda unică în 2015, ţinta asumată? " "Ţinta de trecere la euro în 2015 era nerealistă, deoarece până atunci nu vor fi întrunite condiţii fundamentale", a spus ieri Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al primului-ministru.

Posibilitatea de a renunţa la credit şi depozit pe un an cu dobândă lunară

Citibank a lansat un nou serviciu care permite clientului să renunţe la contractul de credit în 30 de zile, fără a plăti comision de rambursare anticipată, iar Milleniun un depozit pe un an a cărui dobândă poate fi încasată lunar. Acestea sunt două dintre cele mai interesante produse lansate de bănci zilele trecute.

JURNALUL NATIONAL

Pradă imobiliară. Casa lui Henri Coandă, vândută cu fals în acte

În loc să fie muzeu naţional, obiectiv turistic de însemnătate internaţională în administrarea Academiei Române, casa Coandă din Bucureşti a încăput pe mâna samsarilor imobiliari şi a fost vândută cu fals în acte, ascunzându-se faptul că este monument istoric. Generalul Constantin Coandă, tatăl savantului român Henri Coandă, a fost prim-ministru al României, în anul 1918. Deloc surprinzător, reşedinţa familiei Coandă este un impozant imobil din centrul Capitalei - pe Bulevardul Lascăr Catargiu, în apropierea Pieţei Romane. În 1969, încă din timpul vieţii academicianului Henri Coandă, familia Coandă a donat această avere imobiliară statului român, mai precis Academiei Române, cu singura condiţie să nu fie înstrăinată, ci amenajată ca muzeu Henri Coandă & Constantin Coandă.

Justiţia la secret. CSM vrea să scoată presa şi din tribunale şi din arhive

În vreme ce atenţia publică e îndreptată spre evenimentele din stratosfera vieţii politice, Justiţia caută să astupe ferestrele prin care mass-media încă putea trage cu coada ochiului la întâmplările din sala de judecată. Pe 17 mai, plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la iniţiativa Tribunalului Braşov, a sesizat Ministerul Justiţiei cu propunerea de ştergere sau cenzurare a datelor cu caracter personal de pe portalul instanţelor în cazul dosarelor arhivate. Motivaţia CSM, bazată pe dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, este copilărească, atâta vreme cât unele instanţe publică încheieri de şedinţă care conţin până şI adresele de domiciliu ale martorilor, desecretizate.

ANAF a blocat conturile TVR. Televiziunea publică: datorii de 229 milioane lei la bugetul de stat

Potrivit rtv.net, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a blocat conturile Televiziunii Române, din cauza acumulării datoriilor neplătite la bugetul de stat. Conform sursei citate, TVR a acumulat datorii la bugetul de stat de 229 de milioane de lei, ca urmare a neachitării taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale către bugetul de stat. Restul sumei, până la 308 milioane de lei, echivalentul a peste 50 de milioane de euro, reprezintă penalităţi. Procedura de executare silită a TVR a început în urmă cu câteva luni, când pe adresa Societăţii s-a trimis o somaţie. Cum lucrurile nu s-au schimbat, ANAF a decis să pună poprire pe conturile SRTV şi, se pare, şi sechestru pe bunuri aparţinând societăţii.

Morgan Stanley: Cum ar putea evolua criza datoriilor. Patru scenarii

Costurile pe termen lung ale menţinerii Greciei în zona euro ar putea fi mult mai ridicate decât pagubele imediate provocate de posibila revenire a statului la drahmă, potrivit unei analize care face o paralelă între situaţia actuală a Europei şi consecinţele reunificării Italiei în secolul XIX. Articolul, publicat de Financial Times, aparţine lui Edward Chancellor, expert în istorie financiară, jurnalist şi, din 2008, strateg la fondul de investiţii GMO din Boston. Materialul se bazează pe o analiză publicată la începutul lunii mai de banca americană de investiţii Morgan Stanley, care discută patru posibile scenarii în care ar putea evolua criza datoriilor de stat din zona euro.

NATIONAL

Aspiratul strazilor, o noua afacere marca Prigoana pe carca bucurestenilor

Silviu Prigoana are proiecte mari. In special pentru familia lui, asa cum a spus inca din momentul depunerii candidaturii la Primaria Capitalei. Vrea sa schimbe maturile celor de la salubritate cu aspiratoare. Asta in timp ce fosta sotie, cu care a facut afaceri si dupa divort, este unic importator de aspiratoare industriale produse in Italia.

Lazaroiu: PDL de la cap se impute

PDL nu are probleme la nivel local, ci la nivel central, considera fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu, care a precizat ca foarte multi oameni din leadership-ul formatiunii sunt compromisi. Din cauza faptului ca a incasat multe scocuri in utima perioada, PDL este un partid demobilizat. Opinia ii apartine sociologului Sebastian Lazaroiu, care ii sfatuieste pe democrat-liberali sa iasa din depresie.

Nastase: Basescu umple cu democratii reduta Cotroceniului

Adrian Nastase sustine ca Traian Basescu face, la Cotroceni, un "mini-guvern din umbra" cu pedelisti. Liderul PSD spune ca Basescu aduna la Presedintie, in vederea "reciclarii pentru un viitor joc politic", fosti guvernanti democrati si/sau aliatii ai lor, exemplele concrete date de Nastase fiind Monica Macovei, Cristian Preda, Cristian Diaconescu, Bogdan Dragoi, Eugen Tomac. Concentrarea de consilieri "numai din tabara PDL" la Cotroceni este de rau augur in ochii lui Nastase, care se intreaba cum ar putea Traian Basescu sa fie considerat "un presedinte impartial si un partener corect al guvernului USL" in aceste conditii.

Miliardarul Nelu Badea a deturnat fonduri europene cu garantii bancare false

Dupa cum "National" a dezvaluit in exclusivitate, controversatul om de afaceri Nelu Badea este suspectat de comiterea mai multor escrocherii. Cel supranumit "miliardarul de la Londra" a incasat cateva milioane bune de euro provenind din fonduri europene si de la bugetul Consiliului Judetean Dambovita, dupa ce a castigat licitatiile pentru construirea unor statii de epurare a apelor la Gaesti si Titu. Numai ca, prin intermediul unor firme fantoma din "suveica" internationala creata cu ajutorul omului sau de paie Ionel Blanculescu, Badea a transferat toti banii in conturile sale din Londra. In timp ce subcontractantii angajati pentru demararea lucrarilor si beneficiarii, in frunte cu CJ Dambovita, au ramas cu buzele umflate.

PUTEREA

CFR parazitate de Arcada Company

Arcada Company, deţinută de Mihai Humă şi Spiru Mantu, este una dintre companiile cu lipici la licitaţiile din banii publici în perioada în care Ministerul Transporturilor a fost "păstorit" de Anca Boagiu şi Alexandru Nazare. Firma gălăţeană a reuşit marea performanţă de a-şi atribui contractul de reabilitare a căii ferate Micăsasa-Coşlariu, de pe Coridorul IV paneuropean, în valoare de aproximativ 172 milioane de euro. Totodată, Arcada Company încasează de la CFRSA 12 milioane de euro pentru modernizarea gărilor Brăilaşi Vaslui. Surprinzător, firma care supervizează lucrările de reabilitare a celor două gări, Arex Lider Company, este patronată de aceeaşi "băieţi deştepţi" din Galaţi.

Subvenţii UE ca pentru români

Împărţeala banilor pentru agricultori în perioada 2014-2020 s-a cam terminat, României revenindu-i un plus de 3 miliarde de euro faţă de bugetul UE actual. Numai că nivelul subvenţiilor tot nu va ajunge la ceea ce încasează agricultorii occidentali, chiar dacă totul se petrece pe o piaţă comună, unde se pune accent pe nealterarea condiţiilor economice. Responsabili la nivel comunitar au ajuns la concluzia că standardul subvenţiilor trebuie limitat pentru fermele mari. "Plafonarea subvenţiilor se va opri la 300.000 de euro pentru fiecare fermă. Am făcut socoteala şi, în România, este vorba de câteva zeci de ferme care vor fi supuse acestei plafonări. În total, pe întreg exerciţiul financiar 2014-2020, este vorba de aproximativ 100 milioane de euro", a declarat Dacian Cioloş.

ROMANIA LIBERA

Avem scut antirachetă! Urmează reacţia Rusiei

Liderii NATO au anunţat luni seară la Chicago că prima fază a instalării scutului antirachetă a devenit operaţională. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, în acest stadiu numai sudul României este protejat, urmând ca "umbrela" scutului să se extindă asupra întregului teritoriu al ţării în 2015, când va deveni operaţional sistemul de la Deveselu. Băsescu a respins dreptul unor ţări din afara NATO de a pune condiţii legate de instalarea sistemului pe teritoriul României, dar a reafirmat că susţine "transparenţa totală a informaţiilor în raport cu Federaţia Rusă". Cu toate acestea, trebuie să ne aşteptăm la o reacţie ostilă faţă de NATO din partea Moscovei şi la presiuni asupra Bucureştiului.

A fost sau n-a fost "primăvară"? De ce a ajuns Hrebenciuc să-l contrazică pe Ponta?

Protestele din Piaţa Universităţii au fost urletul de luptă al poporului, aşa cum consideră premierul Victor Ponta, sau o manipulare grosolană, ca pentru o ţară din lumea a treia, după cum ne informează Viorel Hrebenciuc? Fosta Putere a susţinut răspicat că protestele din ianuarie 2012 nu au avut nici un impact asupra deciziilor politice luate ulterior, inclusiv înlocuirea unui guvern cu altul. Lucrurile se văd însă diferit dinspre actuala Putere, ai cărei reprezentanţi şi vectori de imagine au făcut o legătură directă între ieşirea oamenilor în stradă şi schimbările care au urmat, clamând astfel victoria Opoziţiei şi a societăţii civile la vremuri tulburi.

Iranul a descoperit petrol în Marea Caspică, pentru prima oară în peste 100 de ani

Iranul a descoperit petrol în apele sale teritoriale din Marea Caspică, pentru prima oară în peste 100 de ani, în timpul forajelor efectuate la un zăcământ de gaze naturale, relatează Bloomberg, conform Mediafax. Rezervele de petrol ale zăcământului descoperit la o adâncime de 2,5 kilometri ar putea fi de 10 miliarde de barili, cantitate echivalentă cu 7% din rezervele dovedite ale ţării, potrivit companiei iraniene National Iranian Oil, citată de agenţia de presă Fars. Iranul este al doilea mare producător de petrol membru al OPEC, iar majoritatea zăcămintelor descoperite până acum se află în sudul ţării şi în Golful Persic. Statul iranian, afectat de sancţiunile occidentale legate de programul său nuclear, nu extrage încă petrol din regiunea caspică, unde ţări precum Azerbaidjan extrag deja ţiţei, iar unele linii teritoriale de demarcaţie sunt în dispută.

Cezar Preda: Somnorosul Antonescu l-a convins pe Ponta ca bugetarii să doarmă mai mult cu o oră

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că singura contribuţie la guvernarea ţării a lui Crin Antonescu este propunerea ca bugetarii să înceapă programul de lucru de la ora 9 "şi să doarmă, ca şi el, cu o oră mai mult dimineaţa". "Somnorosul domn Antonescu a obţinut o victorie de prestigiu astăzi în şedinţa USL, prin faptul că l-a convins pe domnul Ponta ca bugetarii să doarmă mai mult cu o oră şi să înceapă programul la 9, uitând că toţi copiii se duc la şcoală de la 8 dimineaţa, iar soţia sau soţul bugetarului încep serviciul dimineaţa la 7. Dar, oricum, trebuia să obţină şi domnul Antonescu ceva, dacă PSD a luat totul", a spus Preda.

ZIARUL FINANCIAR

"BET-ul" politic: care guvernare a fost cea mai bună pentru bursă?

În perioada decembrie 2000 - decembrie 2004, când la guvernare s-au aflat Adrian Năstase şi PSD-ul, indicele BET a crescut de opt ori, în timp ce în timpul guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu (PNL) bursa de la Bucureşti şi-a atins maximul, dar a avut şi cea mai mare scădere din istorie, închizând perioada de patru ani pe minus. Guvernarea PD-L condusă de Emil Boc a fost marcată de o uşoară revenire pe bursă, dar BET-ul este încă departe de maximul istoric. Astfel, dacă ar fi să se respecte tradiţia, guvernarea PSD-PNL condusă de Victor Ponta ar trebui să aducă creşteri pe bursă şi un nou maxim pentru BET. Deocamdată însă principalul indice al bursei de la Bucureşti a pierdut 12% de când Ponta şi-a preluat mandatul.

Cum vor kazahii să îmbuneze statul român după "ţeapa" de la Rompetrol: Să înfiinţăm o firmă mixtă

Compania KazMunaiGaz din Kazahstan, care controlează Rompetrol, propune Ministerului Economiei înfiinţarea unei firme mixte de servicii petroliere în statul asiatic şi vrea să "dinamizeze" discuţiile privind creanţele Rompetrol. "Conducerea KazMunayGaz a lansat o invitaţie părţii române de a înfiinţa o societate mixtă pentru realizarea de operaţiuni de service la sondele petroliere din Kazahstan", a anunţat Ministerul Economiei. Ministrul economiei Daniel Chiţoiu a primit ieri o delegaţie din Kazahstan condusă de preşedintele KazMunaiGaz, Lyazzat Kiinov. Printre temele de discuţie s-a numărat şi "dinamizarea" negocierilor privind recuperarea creanţelor bugetare ale statului faţă de Rompetrol Rafinare Constanţa. Reprezentanţii KazMunaiGaz i-au mai transmis lui Chiţoiu că vor să extindă reţeaua de benzinării în România, în paralel cu dezvoltarea forajului şi extracţiei de petrol, se mai arată în comunicat.

Banca Angliei speră că Jocurile Olimpice vor scoate economia din recesiune. Experienţele altor ţări sunt însă descurajatoare

În urma găzduirii Jocurilor Olimpice din această vara, economia Marii Britanii va beneficia de impulsul de care are atât de multă nevoie, datorită turismului şi investiţiilor publice, care vor stimula activitatea şi pot scoate economia din re­cesiune, se arată într-un studiu al Băncii Angliei. Conform estimărilor băncii centrale, impactul găzduirii Jocurilor Olimpice de pe 27 iulie până pe 12 august asupra Produsului Intern Brut ar putea fi un aport de aproximativ 0,2% în al treilea trimestru, scrie The Guardian. Autorităţile britanice speră că Olimpiada va stimula cererea internă între lunile iulie şi septembrie atât de mult, încât ar putea să aducă economia britanică pe creştere după patru trimestre consecutive de declin.

Germania sfidează criza cu majorări salariale record, dar în această cutezanţă ar putea sta de fapt salvarea euro

Cu cele mai mari creşteri sala­riale din ultimii 20 de ani, de peste 6% pentru funcţionarii publici şi de peste 4% pentru membrii celui mai mare sindicat din ţară, Germania sfidează criza care zdruncină Europa profitând de reformele pe care l-a imple­mentat în timp. Majorările salariale ar putea fi însă benefice întregii Europe, deoarece pe de o parte vor încuraja consumul intern şi prin ur­mare importurile în cea mai mare economie europeană, iar pe de alta ar reduce decalajul de competitivitate dintre Germania şi ţările cu probleme de la periferia Uniunii Europene. IG Metall, cel mai influent sindicat din Germania, reprezentând aproximativ 3,6 milioane de angajaţi din sectorul metalurgic şi de inginerie, a obţinut în urma negocierilor care s-au încheiat la finele săptămânii trecute creşterea salariilor cu 4,3%, ce mai mare de după 1992, când sindicatul a determinat angajatorii să acorde o majorare de 5,4%, scrie Thomson Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb