REVISTA PRESEI 22.12.2012

Willy Homner
Revista Presei / 22 decembrie 2012

ADEVARUL

Miniştrii Guvernului Ponta au depus jurământul. Mesajul preşedintelui: "Sunteţi condamnaţi să aveţi succes"

Miniştrii Cabinetului Ponta 2, proaspăt învestiţi de Parlament, au depus jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Traian Băsescu. La finalul ceremoniei, şeful statului le-a spus noilor miniştri că sunt "condamnaţi" să aibă succes, întrucât un eventual eşec va fi doar responsabilitatea acestora. "Aveţi o experienţă de şapte luni de guvernare şi ştiţi deja ce aveţi de făcut. Vreau să vă spun ca un om care a trăit în realitatea acestei ţări din 2004 şi până acum ... Au trebuit să existe oameni politici care să îşi asume redresarea economiei în 2009 şi mai ales în 2010. Unii dintre voi aţi fost la guvernare atunci. Aţi uitat. Vă doresc să vă atingeţi toate obiectivele, care sunt mari, astfel încât să deveniţi Guvernul care poate aduce românii la egalitatea cu celelalte state din Uniunea Europeană".

Preşedintele Traian Băsescu nu a dat mâna cu Gabriel Oprea, Radu Stroe şi Relu Fenechiu la ceremonia depunerii jurământului de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu a dat mâna cu premierul Ponta şi cu vicepremierul Liviu Dragnea, după ce aceştia au depus jurământul. Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a depus jurământul. Acesta s-a îndreptat apoi spre preşedintele Băsescu pentru a-i înmâna jurământul semnat, aşa cum este protocolul. Oprea i-a dat documentul preşedintelui, acesta l-a luat, niciunul neschiţând gestul de a da mâna.

Guvernul Ponta 2 a trecut cu 402 voturi. Băsescu a semnat decretele de numire în funcţie a celor 27 de miniştri

Parlamentarii au încheiat votul pentru învestirea noului Guvern Ponta. Acesta a trecut cu 402 voturi "pentru" şi 120 de voturi "împotrivă". Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire în funcţie pentru cei 27 de miniştri ai Cabinetului condus de premierul desemnat Victor Ponta. Noul Guvern se va întruni, azi, începând cu ora 10.00, în prima şedinţă de guvern.

Premierul Italiei a demisionat. Ultimele cuvinte ale lui Mario Monti ca şef al Guvernului: "Au fost 13 luni dificile, dar fascinante"

Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, i-a prezentat demisia, vineri seară, preşedintelui Giorgio Napolitano. Prim-ministrul italian şi-a respectat astfel promisiunea de a demisiona doar după ce Parlamentul aprobă bugetul pe anul 2013. În timpul şedinţei de guvern, Monti a anunţat că va merge la sediul Preşedinţiei pentru a-i prezenta şefului statului demisia sa şi cea a întregului Cabinet, transmite AFP. "Vă mulţumesc că mi-aţi permis să închei alături de voi aceste 13 luni dificile, dar fascinante", a declarat, vineri, premierul demisionar Mario Monti, în faţa unei reuniuni a ambasadorilor italieni de la Palatul Farnesina, sediul Ministerului Afacerilor Externe de la Roma, relatează publicaţia italiană "Il Messaggero". "Acestea sunt ultimele mele cuvinte înainte de a îndeplini toate formalităţile pentru depunerea demisiei în faţa şefului statului", a adăugat Monti.

Deficitul bugetar, la un minim istoric: 1,77% din PIB în primele 11 luni din 2012

În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2012, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 10,8 miliarde de lei, respectiv 1,77 % din PIB, a anunţat Ministerul Finanţelor. În aceeaşi perioadă din anul precedent, decalajul dintre cheltuielile şi veniturile bugetare fusese de 16,3 miliarde de lei, respectiv 2,8% din PIB. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 175,4 miliardede lei, reprezentând 28,8 % din PIB, au fost cu 7,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,6 pp ca pondere în PIB. Veniturile fiscale au înregistrat o creştere cu 10,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la impozitul pe venit (+11,6%), taxa pe valoarea adăugată (+7,6%), accize (+7,3%) şi impozit pe profit (+5,8%).

Niţă vrea să facă "ordine": preţul energiei "o ia razna" dacă nu schimbăm legea

Ministrul desemnat al Energiei, Constantin Niţă, a declarat vineri, la audierea în comisiile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, că probabil vor trebui modificate legile privind parteneriatele public-private şi a energiei, pentru că altfel, în cazul celei din urmă, preţul "o ia razna". Niţă a precizat: "Intenţia mea este să facem ordine în sectorul energetic (...). Sunt adeptul parteneriatului public-privat, trebuie probabil să schimbăm legea. Trebuie modificată şi legea energiei, altfel preţul o ia razna". Potrivit ministrului desemnat al Energiei, dacă preţul gazelor de şist va fi unul avantajos, Guvernul ar trebui să fie de acord cu extragerea acestor resurse. Niţă a adăugat că statul nu are suficiente fonduri pentru a susţine investiţia de 4 miliarde de euro în construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă, iar soluţia ar fi cedarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei care derulează această investiţie, EnergoNuclear, către investitori privaţi.

Comoară de o jumătate de miliard de dolari, găsită la Zidul Plângerii

Un plic cu sute de cecuri care au valoare totală de circa o jumătate de miliard de dolari a fost găsit miercuri aproape de Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc al iudaismului din Ierusalim, scrie presa israeliană. Cel care a găsit preţiosul pachet ce conţinea 507 cecuri, fiecare în valoare de aproape un milion de dolari, este un simplu trecător. El a dus preţiosul plic la biroul de obiecte pierdute, de unde proprietarul, dacă va dori, va putea să-l recupereze, a anunţat într-un comunicat Western Wall Heritage Foundation, instituţia israeliană care administrează Zidul Plângerii. Micky Rosenfeld, un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene, a declarat că instituţia verifică "originea cecurilor şi dacă acestea au acoperire". Descoperirea acestei "comori" a uimit instituţia care gestionează Zidul Plângerii, deoarece funcţionarii acesteia erau obişnuiţi ca între blocurile de piatră ale acestui zid sfânt pentru evrei să găsească în general obiecte mici şi puţin valoroase.

EVENIMENTUL ZILEI

Dosarul de corupţie se complică. Voiculescu poate juca liniştit Justiţia pe degete

Dosarul devalizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care liderul PC este acuzat de spălare de bani şi trafic de influenţă, a fost retrimis la Înalta Curte. Doar această instanţă poate judeca parlamentari. Numai că... Voiculescu nu este încă senator cu acte-n regulă şi nu există un termen până la care e obligat să depună jurământul, pentru a-i fi validat mandatul. Deşi a fost ales senator la scrutinul din 9 decembrie, mandatul său nu a fost validat, pentru că nu a venit să depună jurământul. Pe blogul său, Voiculescu a argumentat prin faptul că, în această perioadă, va efectua "un control medical mai amănunţit", pentru că acum câţiva ani a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. Din acest motiv, nu va "participa la activităţile curente".

"Fenechiu SRL" vrea să privatizeze şi să concesioneze tot ce se poate, renunţă greu la autostrăzi şi nu vrea să-i facă cadou portul lui Mazăre

Ministrul desemnat al Transporturilor, Relu Fenechiu, spune că regretă faptul că nu se va ocupa de partea de autostrăzi şi le-a explicat miniştrilor că în opinia lui tot trebuie concesionat sau privatizat: hoteluri, terenuri, clădiri, 40% din liniile ferate. În plus, noul ministru vrea ca mai multe drumuri naţionale să poarte denumirea de drumuri regionale, şi doar cele europene şi cele naţionale mai mari să rămână DN-uri. Acesta a recunoscut pe holurile Parlamentului că vrea să reorganizeze CNADNR-ul, chiar dacă instituţia nu va mai fi în subordinea lui, dar şi faptul că noua reorganizare a ministerelor ar putea bloca programele derulate de Ministerul Transporturilor cu finanţare de la Uniunea Europeană.

UN NOU STAT PE HARTA EUROPEI: Va avea deja bancă centrală

Preşedintele Generalitat în funcţie, Artur Mas, a anunţat în prima zi de dezbatere pentru învestitură, că marele său obiectiv pentru următoarea legislatură va fi să doteze Catalonia cu "structuri ale unui stat propriu" care ar trebui să fie pregătite pentru 2014, anul în care este prevăzută organizarea consultării pe tema independenţei, stabilită cu ERC (Stânga Republicană Catalană). Pe durata discursului său, Mas a accentuat că noul Guvern pe care-l va conduce aspiră la construirea scheletului unui stat propriu, cu elemente care în prezent, se află în mâinile Guvernului central.

Fenechiu pierde în faţa lui Şova

Prima criză serioasă din USL a fost soluţionată ieri dimineaţă, după o şedinţă matinală în biroul senatorial al lui Crin Antonescu. Principalul păgubit a ieşit ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, care a rămas fără administrarea autostrăzilor, trecute, la pachet cu Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în parohia ministrului pesedist pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova. Premierul Victor Ponta a anunţat că, ulterior, "când se vor rezolva toate problemele juridice", drumurile naţionale or să revină la Transporturi. Şi PNL pare să fi câştigat o bătălie. Prefecţii, pe care Ponta voia să-i treacă în subordinea Ministerului Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, condus de Liviu Dragnea, vor rămâne la Interne, la liberalul Radu Stroe. Ei vor fi, însă, după cum a precizat Ponta, în coordonarea directă a premierului. ANAF, despre care se zvonise că va trece direct în subordinea premierului, rămâne la Finanţe.

JURNALUL NATIONAL

Traian Băsescu: "Sunteţi condamnaţi să aveţi succes. Dacă nu, veţi fi singurii responsabili"

Discursul preşedintelui Traian Băsescu, rostit cu prilejul ceremoniei de învestire a cabinetului Ponta, a fost, practic, primul ţinut după victoria zdrobitoare obţinută de USL la alegerile parlamentare. Discursul şefului statului a fost unul aproape teatral, pigmentat de "toate urările de succes" către echipa guvernamentală condusă de Victor Ponta. "Vă felicit pentru succesul electoral şi pentru cel de astăzi, din Parlament. Sunteţi obligaţi, sunteţi condamnaţi să aveţi succes. Pentru că dacă veţi avea succes, va avea succes România. Dacă însă nu veţi avea, şi nu doresc acest lucru, veţi fi singurii responsabili. V-aţi făcut o încălzire foarte bună 7 luni pentru o guvernare de 4 ani. Au fost unii care au plătit doar asumarea răspunderii de a nu-i lăsa pe români să păţească ce păţesc acum grecii sau alte popoare europene, care aşteaptă din trei în trei luni ajutoare. Azi aveţi o ţară echilibrată din punct de vedere macroeconomic, cu o şansă uriaşă de a genera creştere. Vă doresc foarte sincer să vă atingeţi toate obiectivele pe care le-aţi anunţat, pentru că aţi rămâne în istorie ca guvernul care a adus românilor şi României prosperitate. Vă asigur că, în măsura în care veţi avea nevoie, veţi avea tot sprijinul meu.

Crin Antonescu: "Avem forţa şi maturitatea să rămânem împreună până în 2016"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu s-a declarat absolut încrezător că până în 2016 PNL şi PSD vor sta împreună, dar a recunoscut că sunt multe "bocitoare, cobitoare de la naşterea USL". Crin Antonescu a fost întrebat despre faptul că mulţi nu dau şanse ca PNL şi PSD să stea mult împreună, fiindu-i solicitat să precizeze cât timp crede că cele două partide vor fi alături.

Ion Stan a demisionat din PSD

Deputatul Ion Stan a demisionat din PSD. "Domnule preşedinte, subsemnatul Stan Ion membru al PSD din anul 1995 vă rog să luaţi notă de demisia mea definitivă, irevocabilă şi necondiţionată din Partidul Social Democrat pe care l-am slujit cu abnegaţie şi devotament timp de 17 ani obţinând de 4 ori mandat de parlamentar cu o largă majoritate", scrie în demisia înaintată de Stan. Camera Deputaţilor a respins, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului PSD Ion Stan. Potrivit unor surse citate de de Antena3, s-au înregistrat 226 de voturi "împotriva" cererii MJ se încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD şi doar 145 de voturi "pentru". Votul a fost secret cu bile.

Planurile economice ale noilor miniştri - de la îmblânzirea preţului energiei, la exploatarea aurului şi gazelor de şist

Nu şi-au intrat bine în pâine însă au mari proiecte. Miniştri cabinetului Ponta 2 au venit în faţa comisiilor reunite ale Senatului şi Parlamentului pentru a spune ce vor să facă. Constantin Niţă, ministrul desemnat al Energiei, a declarat că vrea să modifice legea energiei pentru că "preţul o ia razna". "Intenţia mea este să facem ordine în sectorul energetic (...). Sunt adeptul parteneriatului public-privat, trebuie probabil să schimbăm legea. Trebuie modificată şi legea energiei, altfel preţul o ia razna", a afirmat Niţă. Preţul energiei electrice va creşte cu 10% de la 1 ianuarie, întrucât pe lângă creşterea de 6% determinată de recunoaşterea unor costuri mai mari pentru producători din cauza secetei, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va modifica şi sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb