REVISTA PRESEI 23.05.2018

V.D.
Revista Presei / 23 mai 2018

REVISTA PRESEI 23.05.2018

ADEVARUL

Europa, în viziunea ideologiei neo-imperiale a Eurasiei

Am prezentat hărţile imaginate de ideologii britanici şi americani care au fundamentat o viziuneasupra lumii pe baza căreia s-au articulat politicile specifice secolului trecut şi care, indubitabil, continuă să influenţeze şcoli de gândire contemporane, politice, economice şi militare.

Dar nu sunt singurii care şi-au imaginat asemenea hărţi viitoare pentru reorganizarea hărţilor, aglutinând sau despărţind teritorii pentru a forma (sau resuda) sfere de influenţă care să corespundă cât mai bine intereselor naţiunilor pe care le reprezintă, reflectând un mai vechi destin imperial prezentat opiniei publice drept "datorie sfântă" asumată de un popor de a le civiliza pe celelalte şi de a le aduce lumina propăşirii înspre noi orizonturi luminoase. Cred că este util să ştim ce-şi propune ideologia rusă în ce priveşte Europa, ce loc ar avea ea în noul imperiu Eurasiatic prezentat de Dughin drept singura soluţie pentru existenţa viitoare a Marii Rusii. Interesant de văzut cum o parte dintre aceste teze sunt reluate acum în discursul politic al Kremlinului. Iată prezentarea Europei de mâine, aşa cum se regăseşte ea într-un text intitulat "Proiectul Marii Europe", prezentat în cadrul Conferinţei Internaţionale "De la Atlantic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei" ,Chişinău, 26-27 mai, 2017 (Estic News, trad. Cristi Pantelimon: " "În ceea ce priveşte direct Europa, şi prin contrast cu alte planuri de a crea ceva "mare" în sensul vechiului imperialism - fie că este vorba despre Proiectul pentru un Mare Orient Mijlociu sau programul pan-naţionalist pentru o Mare Rusie sau o Mare Chină - noi propunem, ca o concretizare a abordării multipolare, o viziune echilibrată şi deschisă a Marii Europe ca nou concept pentru dezvoltarea viitoare a civilizaţiei noastre în dimensiunile sale strategice, sociale, culturale, economice şi geopolitice.

BANCHERUL

BRD a pierdut 10.000 de clienti in primele trei luni din acest an

BRD, subsidara bancii franceze Groupe Societe Generale, a pierdut 10.000 de clienti in primul trimestru din acest an, ceea ce inseamna ca zilnic peste 100 de clienti si-au inchis conturile la aceasta banca.

BRD a raportat un numar total de 2,317 milioane de clienti activi la finalul lunii martie 2018, in scadere de la 2,327 milioane cati avea la sfarsitul lui 2017. Conform definitiei BRD, "clientii activi sunt clienti detinatori a cel putin unui produs bancar de tipul: cont curent, card activ, depozit, cont de economii.")

Numarul clientilor tip retail (persoane fizice si firme mici) s-a redus cu 9.000 la 2,297 milioane, in timp ce numarul firmelor mari a scazut cu 1.000, la aproximativ 20.000.

Numarul clientilor persoane fizice a scazut la finalul lunii martie la 2,18 milioane, in timp ce numarul clientilor din randurile firmelor mici a ajuns la 116.000.

Fata de aceeasi luna a anului precedent, martie 2017, BRD spune ca are mai multi clienti: cu 33.000 mai multi in cazul persoanelor fizice si cu 4.000 in plus la firmele mici.

Numarul total al clientilor BRD a fost in crestere in ultimii ani (vezi graficul), singura scadere inregistrandu-se in primul trimestru al anului trecut, insa atunci pierderea a fost de doar 4.000 de clienti.

COTIDIANUL

Decizie surpriză pentru DNA, în cazul Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat. Este verdictul dat de Instanţa supremă în dosarul în care actualul preşedinte al Senatului a fost acuzat de mărturie mincinoasă. La ultimul termen al procesului, procurorul DNA a solicitat o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu.

"Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul", a afirmat în sala de judecată reprezentantul DNA.

De partea cealaltă, avocatul lui Călin Popescu Tariceanu a solicitat achitarea clientului său şi excluderea unor probe.

Totodată, atât procurorul DNA, cât şi avocatul lui Tăriceanu au solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice, şi anume menţinerea doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă şi eliminarea celei de favorizare a făptuitorului.

Decizia instanţei nu este una definitivă.

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Braşov în 2016, sub acuzaţiile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, alături de Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

CURENTUL

Luat din şomaj şi făcut director general adjunct la MAE după bruscarea jurnalistului Mălin Bot, Cezar Cătălin Marin şi-a falsificat declaraţia de avere

La unul din termenele procesului în care Liviu Dragnea este judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, jurnalistul Mălin Bot a reclamat la poliţie că ar fi fost lovit şi împins de Cezar Cătălin Marin. Acesta fost amendat de poliţie cu 200 de lei, conform procesului verbal pe acesta l-a transmis spre publicare FLUX 24. Din CNP-ul consemnat pe procesul verbal transmis de Marin către Flux 24 rezultă că acesta este una şi aceeaşi persoană cu directorul general adjunct din MAE şi fiul fostului general DIE Ion Marin.

Marin a fost candidat la alegerile locale din 2016 şi în această calitate a depus declaraţie de avere din care rezultă că nu deţine bijuterii, ceasuri, opere de artă peste 5000 de EURO. Conform acestei declaraţii de avere, Marin a încasat ZERO lei în anul fiscal aferent respectivei declaraţii.

În 19 februarie 2018 Marin este angajat de Meleşcanu, impresionat desigur de mârlănia sa în faţa jurnalistului Mălin Bot, ca adjunct al lui Harnagea amândoi luaţi din şomaj. Conform declaraţiei de avere depuse la angajarea în MAE, Marin are începând din 2001 bijuterii din aur, ceasuri de aur Rolex, President, Audemars Piguet, Jaeger Lecoultre în valoare de 275.000 de EURO.

CURIERUL NATIONAL

A crescut numarul locurilor de munca vacante

În trimestrul I 2018, rata locurilor de muncă vacante1 a fost de 1,20%, în creştere cu 0,07 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 58,4 mii, în creştere cu 3,7 mii locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,11 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3,8 mii.

În trimestrul I 2018, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s‐au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,95%), în administraţia publică (2,65%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,07%). În

industria prelucrătoare s‐a concentrat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (15,1 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,26%. Sectorul bugetar a însumat aproape 29% din numărul total al locurilor de muncă vacante.

JURNALUL NATIONAL

Scandalul Cambridge Analytica: Audierea lui Zuckerberg de către Parlamentul European, transmisă în direct pe internet

Întâlnirea de marţi între directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, şi eurodeputaţi, care i-au cerut fondatorului reţelei sociale să dea explicaţii despre lacunele acesteia în ce priveşte protecţia datelor personale, lacune dezvăluite de scandalul Cambridge Analytica, va fi transmisă în direct pe internet, a anunţat luni legislativul european, transmite AFP

'Am discutat cu dl Zuckerberg despre posibilitatea unei retransmisii în direct prin internet a acestei întâlniri. Sunt bucuros să anunţ că a acceptat această nouă solicitare', a informat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, pe contul său de Twitter.

'Este o veste excelentă pentru cetăţenii UE. Îi mulţumesc pentru respectul pe care îl arată Parlamentului European', a mai scris Tajani.

Întâlnirea între Mark Zuckerberg şi şefii grupurilor politice din PE, cerută de UE după izbucnirea scandalului Cambridge Analytica, fusese anunţată miercurea trecută şi, iniţial, urma să aibă loc cu uşile închise.

NATIONAL

Atac murdar la "fetitele" de la varful SPP!

Situatia pare sa fi scapat cu totul de sub control in sistem, acolo unde lupta purtata pentru pastrarea sau preluarea controlului a ajuns una mai murdara decat oricand. Pentru ca este de-a dreptul halucinant ca, folosind tehnica din dotare, ofiteri superiori sa foloseasca IP-uri securizate de Serviciul de Telecomunicatii Speciale nu doar pentru a intretine campanii de amenintari care au depasit de mult "linia rosie" a penalului, dar chiar sa-si ameninte in spatiul public superiorii, sefi de servicii secrete aflati in functiune, cu eventuale dezvaluiri privind orientarea homosexuala a acestora !

Iar dupa cum dovedesc primele verificari facute deja de organele competente in acest caz fara precedent, la mijloc ar putea fi vorba chiar de un veritabil santaj cu iz mafiot, ale carui ite duc inclusiv la ofiteri din cadrul Sectiunii de Siguranta Interna a SPP, de la U.M. 0163 H. Care, la doar cateva ore dupa schimbarile operate la varful organigramei Serviciului de Protectie si Paza de catre generalul Lucian Pahontu, probabil nemultumiti ca nu le-au iesit cartile cum sperau, ar fi recurs la un atac murdar in spatiul public, pe canale securizate de catre U.M 0319 Bucuresti din cadrul Serviciului de Telecomunicatii Speciale! Ajungandu-se astfel la situatia halucinanta ca adjuncti ai SPP sa fi catalogati drept "fetite" sau "domnisoare" si sa fie amenintati voalat cu posibile dezvaluiri privind legaturile homosexuale ale acestora!

ZIARUL FINANCIAR

România, ruptă în bucăţi. Harta celor mai mici salarii: în Suceava unu din doi salariaţi primeşte salariul minim pe economie, urmează Maramureş şi Vrancea. La polul opus, în Braşov numai 25% din angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Judeţele care au atras investiţii străine au reuşit să aibă salarii mai mari

Mai mult de o treime dintre angajaţii din România - adică peste 1,8 milioane de persoane - câştigă salariul minim pe economie de 1.162 de lei net pe lună, arată datele prelucrate de ZF pe baza informaţiilor de la Inspecţia Muncii.

Distribuţia investiţiilor străine din ultimii ani a adâncit decalajele de salarii dintre judeţe, astfel că în Suceava jumătate dintre salariaţi primesc salariul minim pe economie, în timp ce în Braşov doar unu din patru angajaţi are salariul minim pe contractul de muncă.

"Personal, nu cred că există salariul minim pe economie în condiţiile pieţei muncii actuale, pentru că dacă ne uităm la cerere şi la ofertă, observăm că este o piaţă a candidatului. Majoritatea angajatorilor oferă un sistem de bonusare care compensează veniturile nete de care au nevoie angajaţii pentru a avea o viaţă decentă, fie că le oferă bonusuri de productivitate, de prezenţă sau care poartă altă denumire", a spus Florin Godean, country manager al firmei de recrutare şi de închiriere de forţă de muncă în regim temporar Adecco România.

În prezent, salariul minim net este de 1.162 de lei pe lună, în creştere cu 97 de lei faţă de anul 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb