REVISTA PRESEI 24.10.2014

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 24 octombrie 2014

ADEVARUL

Cum şi-a băgat sforarul PSD fiul în afaceri ilegale

Andrei Hrebenciuc, fiul sforarului PSD, a ajuns după gratii. Tot acolo se află şi Gheorghe Sturdza, cel pentru care mai mulţi lideri din PSD ar fi intervenit pentru a primi ilegal de la stat 43.000 de hectare de pământ. Cei doi au fost aduşi joi seară la Curtea Supremă, cu propunere de arestare preventivă. Andrei Hrebenciuc şi Gheorghe Sturdza au dat declaraţii în faţa instanţei într-o şedinţă care a durat aproximativ patru ore. Apărătorii au cerut judecarea lor în libertate, în timp ce procurorii au cerut arestul preventiv. La finalul şedinţei, instanţa a rămas în pronunţare. Procurorii anticorupţie notează în referatul cu propunere de arestare preventivă că implicarea lui Andrei Hrebenciuc în afacerea pădurilor retrocedate ilegal rezultă şi din interceptările convorbirilor purtate de acesta cu membrii grupării şi "din faptul că este pus la curent cu demersurile efectuate".

Traseul lui Liviu "Teroristul" Dragnea de la baron local la lider naţional

Drumul lui Liviu Dragnea de la baron de provincie la lider al PSD înseamnă 20 de ani de politică, 14 ani de administraţie locală, doi ani de guvernare, o avere impresionantă, scandaluri cu fonduri europene şi un proces penal. Şi-a căpătat porecla de "Teroristul" de la Traian Băsescu, pe vremea când activa în PD, a creat legende despre morţii care votează şi a atras atenţia Comisiei Europene, pe vremea când gestiona fondurile la CJ Teleorman. Pare greu de crezut, ascultându-l pe Liviu Dragnea astăzi, că drumul său în politică a început la Partidul Democrat şi că în anii '90, pesedistul înfocat de astăzi a fost coleg de partid cu Traian Băsescu. Spre surprinderea multora, în decembrie 1996 , la doar 34 de ani şi câteva luni de activitate în administraţie, Dragnea este numit prefect de Teleorman. Dragnea se afirmase în partid jucând un rol important la alegerile din 1996 ca director de campanie al PD şi vicepreşedinte al PD Teleorman.

După ce ani de zile Rusia a şantajat Europa cu "arma energetică", acum Polonia şantajează Rusia în privinţa gazelor naturale

Polonia a anunţat de mai multe ori luna trecută că Gazprom a tăiat o parte dintre livrările de gaze naturale, mai întâi cu 25%, apoi cu 45%. Numai că, după analiza datelor privind înmagazinarea cu cele privind consumul, ceva nu dădea bine: Polonia nu avea nevoie de tot acel gaz pe care îl cere de la Gazprom şi, oricum, nu ar fi avut unde să-l stocheze. Statele din Europa de Est încep să îşi construiască, încet, dar sigur, alternative la gazele ruseşti. Polonia şi-a construit conducte către Germania şi Cehia, care îi permit importurile de gaze din Vest, iar de anul viitor va fi funcţional primul său terminal de gaze naturale lichefiate. "Către sfârşitul lui 2015, Polonia va fi pe deplin independentă în ceea ce priveşte posibilităţile tehnice de a cumpăra gaze din alte direcţii decât Estul", spune Jan Chadam, şeful Gaz-System, transportatorul polonez de gaze.

The Guardian: Zorii Dacia. Cum s-a transformat dintr-un constructor auto fără ambiţii în producătorul cu cel mai mare ritm de creştere din Europa

Dacă odinioară Dacia era subiect de glume, în acest moment profită de cererea de vehicule ieftine şi fiabile, iar producătorul a devenit unul dintre brandurile cu cele mai mari ritmuri de creştere din Europa, scrie The Guardian. Publicaţia a realizat un amplu reportaj despre constructorul de la Mioveni. Deţinută anterior de către statul comunist, Dacia a ajuns în posesia Renault în 1999 şi este marca europeană cu cea mai mare creştere, vânzările sale pe continent crescând cu 35% în primele şase luni ale acestui an, potrivit datelor Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile, citate de The Guardian, în principal datorită cererii mari de maşini ieftine şi fiabile. Anul trecut, în primele 12 luni de la lansarea pe piaţa din Marea Britanie, Dacia a vândut 17.146 maşini, un record pentru o lansare în acest stat, cu modelul Sandero având un preţ de pornire de 5.995 lire sterline, deşi a fost gluma atâtor emisiuni Top Gear.

Soros: Putin poate deschide cu forţa un drum din Rusia în Crimeea şi Transnistria, înainte să vină iarna

Miliardarul american George Soros a avertizat că expansionismul Rusiei reprezintă o ameninţare la adresa existenţei UE, iar naţionalismul agresiv al lui Vladimir Putin atacă valorile şi principiile Uniunii, îndemnând la susţinerea materială a Ucrainei. Investitorul şi filantropul american argumentează că amestecul de autoritarism şi naţionalism agresiv al lui Putin reprezintă modelul alternativ al democraţiilor liberale europene, evocând admiraţia pe care şi-au exprimat-o faţă de liderul rus lideri ai unor partide xenofobe şi antieuropene ca Nigel Farage (Ukip) şi Marine Le Pen (Frontul Naţional), ori premierul Ungariei Viktor Orbán, potrivit ziarului The Guardian. Soros apreciază că UE a devenit o relaţie disfuncţională între naţiuni-creditoare şi naţiuni-debitoare, generând un resentiment amplu. "Putin a stabilit relaţii bune cu cei care agită împotriva Europei", denunţă el.

Ruşii iau cu asalt magazinele din UE, după ce Putin le-a sistat importurile de alimente

Tot mai mulţi ruşi aleg să treacă graniţa în ţări vecine din UE, precum Polonia sau Finlanda, pentru a-şi cumpăra mâncare, după ce Vladimir Putin a decis să sisteze importurile de produse alimentare din spaţiul comunitar. Inainte de restricţii, ruşii importau aproximativ 40% din alimentele pe care le consumau. Deloc nou, fenomenul shoppingului transfrontalier s-a intensificat în ultimele două luni de-a lungul graniţelor Rusiei. La începutul lunii august, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că sistează complet importurile de produse alimentare din UE, în replică pentru cele patru seturi de sancţiuni aplicate de Bruxelles asupra economiei ruse din cauza agresiunii din Ucraina. Primul efect imediat al restricţiilor a fost o creştere abruptă a ratei inflaţiei în Rusia, care a ajuns în septembrie, după numai o lună de sancţiuni, la 8% - cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

BANCHERUL

Testele de stres derulate de BCE si Autoritatea Bancara Europeana, explicate pe intelesul tuturor

Testul de stres este unul dintre instrumente utilizate pentru supravegherea bancilor, cu scopul de a afla cat de rezistenta este o banca, daca dispune de suficient capital pentru a rezista in cazul unor socuri severe, precum scaderea PIB-ului cu pana la 7% in 2016 si cresterea somajului cu 2,9%. Testul de stres este, de fapt, lectia invatata si aplicata dupa 6 ani de la izbucnirea crizei financiare din 2008, cand o serie de mari banci americane si europene au falimentat sau au fost in pragul falimentului, fiind salvate de stat, cu bani publici, intrucut s-au dovedit "too big to fail", adica prea mari pentru a fi lasate sa cada si sa provoace efecte nebanuite la toate nivelurile societatii. Autoritatile europene vor acum sa se asigure ca bancile nu vor mai pati inca o data acest lucru, in cazul in care apare o noua criza sau alte asa-zise socuri severe cu efecte adverse. Iar pentru aceasta, bancilor li se impun doua lucruri, exemplificate cu constructia unui pod: o fundatie (capital) suficient de solida, precum si o structura (active, adica imprumuturi) de calitate.

Semnal de alarma pentru economie: creditele in lei pentru firme, in scadere pentru a treia luna consecutiv

Datele publicate ieri de BNR arata ca finantarile in lei acordate de banci firmelor sunt in scadere pentru a treia luna consecutiv, dupa o crestere permanenta, in fiecare din primele 6 luni ale anului, fapt care poate constitui un semnal de alarma cu privire la evolutia economiei. Cu atat mai mult cu cat finantarile in valuta s-au diminuat in acest an cu nu mai putin de 11 miliarde lei. Stocul de credite in lei pentru persoane juridice s-a redus cu 340 de milioane de lei in ultimele trei luni, la un total de 53,2 miliarde lei in septembrie. De la inceputul anului, creditele in lei pentru firme au avansat cu aproape 2 miliarde de lei, in timp ce finantarile in valuta au scazut permanent, ceea ce inseamna ca bancile continua sa-si ajusteze portofoliul de credite in valuta, atat cele pentru companii, cat si pentru populatie. Creditele in valuta ale companiilor se ridicau la echivalentul a 69,8 miliarde lei la inceputul anului, insa s-au redus la numai 58,6 miliarde lei in septembrie, ceea ce inseamna o ajustare uriasa, de 11,2 miliarde lei..

CURENTUL

Trecutul infracţional al lui Dumitru Iliescu şi mai vechea sa legătură cu Hrebenciuc

Legătura dintre Viorel Hrebenciuc şi Dumitru Iliescu este una veche şi solidă şi care începe în anii 90. Una dintre influenţele cumpărate de Mitică Iliescu de la Hrebenciuc apare în interceptările DNA. "Cu ocazia întâlnirii din data de 13.08.2014, Iliescu Dumitru i-a solicitat lui Hrebenciuc Viorel să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe Bontea Vlad, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, din funcţia pe care o exercita, cerere acceptată de către Hrebenciuc Viorel. Această solicitare a lui Iliescu Dumitru a fost făcută in contextul în care, dupa ce a înfiinţat societatea Agenţia Română de Securitate S.R.L. şi după ce a trecut-o pe numele lui Bontea Vlad şi soţia sa, Bontea Alina-Loredana, cei doi refuză la momentul actual să îi restituie părţile sociale ale societăţii.

Tandemul - de Tia Şerbănescu

De bine ce-a făcut "ordine şi disciplină" în PSD autosuspendând personal pe cei trei neastâmpăraţi (Şova, Vanghelie şi Ghiţă) care s-au trezit vorbind (indecent) despre scaunul lui, Ponta a fost nevoit să constate că ordinea şi disciplina sa n-au ţinut nicio zi. Proaspăt autosuspendat din "funcţia de PSD-online", Ghiţă a comunicat imediat că va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD "în tandem" cu Dragnea - ca preşedinte plin. Dragnea a confirmat că a discutat cu Ghiţă despre tandem pentru ca partidul să fie liniştit că încape pe mâini bune. Şi lungi. Ar fi al patrulea tandem al lui Dragnea după Năstase, Geoană (de neuitat secvenţa în care o ţinea de mânuţă pe Mihaela în timpul dezbaterii prezidenţiale fatale) şi Ponta. A aşteptat destul. Dacă tot s-a deschis licitaţia, Mădălin Voicu a zis că se gândeşte şi el să candideze. Probabil că Vanghelie a pus şi el ochii pe scaunul lui Ponta. Întărâtă-i drace! Surprins, Ponta a amuţit. A fost una din puţinele zile în care, după mica declaraţie de dimineaţă unde a anunţat că l-a sunat Joe Biden, Ponta şi-a închis gura şi microfonul, a anulat toate întâlnirile electorale şi s-a retras în budoar.

CURIERUL NATIONAL

Ne umflă preţurile, dar ne spun să mâncăm cozonac

Cum vi se pare ca reţeta îmbogăţirii să vă fie oferită de cei care vă sărăcesc? Educaţie, mobilitate, achiziţie de proprietăţi, câteva moşteniri şi demararea unei afa­ceri. Pare simplu şi la îndemâna oricui, nu-i aşa!? Până faceţi acest drum să nu vă deranjeze că banii pentru care munciţi din greu îşi pierd constant şi dramatic valoarea! Cică ar fi jocul normal în lumea economică modernă...Şefa băncii centrale a SUA, Janet Yellen, pare mai puţin preocupată de principala atribuţie a instituţiei pe care o conduce, respectiv soliditatea dolarului, cât să se uite peste gard în curţile familiilor de americani. Şi cum, pasămite, aceştia nu se chivernisesc tocmai bine, a găsit de cuviinţă să le dea câteva poveţe despre cum aceştia ar putea să-şi sporească averea. Inegalitatea din societatea americană se află la cele mai ridicate niveluri din ultima sută de ani, spune Yellen, într-un discurs rostit la Boston la finele săptămânii trecute. Nici nu mai contează că discrepanţele s-au adâncit cât Rezerva Federală Americană şi sistemul bancar american au promovat o politică monetară şi de credit expansivă,

Legea pieţelor ajunge la tarabă

Actul normativ de combatere a speculei în pieţe a fost promulgat. Ministerul Agriculturii promite că într-o lună va avea şi norme. Unii fermieri acuză probleme în lege, cum ar fi că primăriile nu au departamente pentru eliberarea carnetelor de comercializare. Deşi legea este în discuţie din 2008, tot există "portiţe". De exemplu, în pieţe se va putea declara că s-a vândut mai puţin decât în realitate. Noua lege a pieţelor, deja promulgată de preşedintele României, prin care adevăraţii producători agricoli vor avea acces la 40% din spaţiile de comercializare din pieţe, iar consumatorii vor şti că produsele achiziţionate sunt certificate, va putea fi aplicată până la sfârşitul lunii noiembrie, Ministerul Agriculturii având la dispoziţie 30 de zile de la promulgare pentru a emite normele metodologice.

Un nou şoc al scăderilor vine în pieţele financiare... şi vine în curând, spune economistul-şef al Saxo Bank

După etapa de respiro parcursă de pieţele financiare internaţionale, şocul scăderilor pe activele de risc ar urma să se reia în săptămânile următoare, spune economistul-şef de la Saxo Bank Steen Jakobsen, care se aşteaptă la atingerea unui minim intermediar pe indicii bursieri la jumătatea lunii noiembrie. Pieţele s-ar putea relansa parţial atunci în speranţa iniţierii unor noi programe de injecţii de lichiditate de către băncile centrale. Percepţia investitorilor va fi aceea că vor avea o a doua şansă, şi acesta este contextul în care băncile s-ar putea reîntoarce pe un parcurs pozitiv în ultima parte a anului. De unde vine noul şoc în pieţe? De la aceeaşi problemă a datoriilor, a explicat Jakobsen într-o intervenţie pentru Saxo TV preluată de portalul financiar tradingfloor.com. De datorii poţi scăpa în trei feluri: prin faliment, prin devalorizarea monedei sau printr-o creştere economică şi a randamentelor superioară ritmului de acumulare a stocului de credit. Acum niciuna dintre aceste variante nu se întâmplă, iar aceasta este problema actualei crize, a mai spus Jakobsen.

De ce nu reuşesc apartamentele noi să fie cu mult mai scumpe decât cele vechi

În majoritatea marilor oraşe, locuinţele noi încă sunt mai scumpe decât cele vechi, însă ecartul s-a restrâns după criză. În Cluj-Napoca, apartamentele nou-construite sunt deja mai ieftine decât cele vechi. Segmentul nou nu poate menţine distanţa faţă de cel vechi din cauză că dezvoltările au loc în special în zonele de periferie. În Bucureşti, evoluţia preţurilor de pe cele două segmente indică o restrângere clară a diferenţei dintre preţurile cerute de proprietari, iar cum oraşul nu se bucură de o reţea rutieră eficientă, mutatul într-o locuinţă nouă poate veni cu sacrificiul a 3-4 sau chiar mai multe ore pe zi, pierdute pe drumul către şi dinspre serviciu.

ANAF: Salariu de 322 lei şi diurnă de 2.500 euro pe lună

În cadrul verificărilor pe care Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) le-a efectuat în cursul acestui an asupra unor contribuabili autorizaţi ca agenţi de muncă temporară, instituţia a descoperit "discrepanţe majore între veniturile la care se stabilesc şi plătesc obligaţii fiscale, de regulă salariul minim în România, şi a celor considerate neimpozabile de agenţii de muncă temporară, semnificativ mai mari decât cele impozabile, diurna medie plătită fiind de aproximativ 1.500 de euro pe lună". "Au fost constatate însă şi cazuri extreme, în care veniturile asupra cărora s-a plătit impozit şi contribuţii sociale au fost la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară pentru un program de lucru parţial de 2 ore pe zi (reprezentând 322 lei în 2014), în timp ce diurna neimpozabilă a atins şi 2.000-2.500 euro", a informat ieri ANAF

Lista ruşinii din Parlament

Parlamentul României conţine un număr-record de aleşi certaţi cu legea. Din cei 580 de parlamentari, nu mai puţin de 35 au probleme penale. 11 au fost deja trimişi în judecată, 17 sunt urmăriţi penal, 3 au fost condamnaţi, iar pentru 4 dintre aceştia cererile de urmărire penală au fost respinse. Cel mai scandalos caz este cel al senatorului PNL, Tudor Chiuariu. Deşi a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumătate cu suspendare în dosarul Poşta Română, fostul ministru al Justiţiei este în continuare membru al Comisiei Juridice. Pe lista parlamentarilor trimişi în judecată pentru fapte de corupţie se regăsesc nume sonore cum ar fi Liviu Dragnea, Corneliu Dobriţoiu, Mircea Banias sau Ion Stan. PSD conduce lista, cu 7 aleşi. Partidul Social Democrat se află în fruntea listei ruşinii şi în cazul aleşilor urmăriţi penal.

Peste 1 miliard de carduri bancare IC emise în China

Numărul cardurilor bancare IC (circuit integrat) emise în China, până la 20 octom­brie, a depăşit un miliard, reprezentând peste 80% din cardurile bancare nou emise, informează China UnionPay. Mai sigure şi uşor de utilizat, cardurile bancare IC devin o opţiune a chinezilor în serviciile de plată. Până la sfârşitul lunii iunie, în China, au fost emise în total 280 de milioane de carduri bancare IC ce pot fi folosite pe automatele POS şi ATM, reţea ce acoperă întreaga ţară, a anunţat un reprezentant China Unionpay, potrivit Xinhua.

EVENIMENTUL ZILEI

Procurorii DNA au găsit agenda compromiţătoare a şpăgarului lui Viorel Hrebenciuc

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, inculpaţi în dosarul retrocedărilor, au fost aduşi, joi seară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare a procurorilor DNA pe numele celor doi. Potrivit procurorilor DNA, desfăşurarea în timp a activităţii infracţionale şi implicarea inculpaţilor Sturdza Paltin Gheorghe şi Hrebenciuc Andrei în aceasta rezultă şi din înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză. Sturdza Paltin Gheorghe este cel care a revendicat fraudulos 43.000 de hectare de pădure şi care trebuia să-i dea deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, şpaga de 12.000 de hectare. Potrivit DNA, din examinarea agendei aferente anului 2013 ce a fost ridicată de la domiciliul lui Paltin Gheorghe Sturdza cu ocazia percheziţiei, rezultă că în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuţie cu Bengescu Dan Costin , iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar vrea contract pe toată suprafaţa.

Parteneriat fără precedent în retail: Auchan se asociază cu Metro

După ce în urmă cu aproape doi ani francezii de la Auchan au cumpărat hipermarketurile Real deţinute de grupul german Metro în Europa Centrală şi de Est, inclusiv cele 20 de unităţi din România, cei doi retaileri au semnat un parteneriat internaţional pentru achiziţii comune care să le reducă din cheltuieli. Parteneriatul vizează două acorduri: unul care permite negocierea în comun a condiţiilor şi a serviciilor specifice la nivel internaţional pentru principalii furnizori multinaţionali de produse de consum, la nivel mondial; şi al doilea, un acord de sourcing internaţional care va fi implementat pentru a permite achiziţionarea în comun, la nivel mondial, de produse nealimentare pe care fiecare companie le va revinde individual sub formă de marcă proprie sau < no name >. Produsele electronice de masă sunt excluse din aceste două acorduri.

Incompatibilitatea îi dă bătăi de cap lui Iohannis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide luni dacă accelerează judecarea dosarului în care este implicat prezidenţiabilul ACL. Cu doar şase zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, judecătorii ÎCCJ vor discuta solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate privind judecarea cu celeritate a dosarului de incompatibilitate în care este implicat candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis. Deliberările vizează strict partea procedurală şi nu fondul dosarului, astfel încât nu se pune problema vreunui verdict. Practic, magistraţii stabiliseră iniţial că vor începe judecarea recursului ANI pe 18 noiembrie, la distanţă de două zile de la alegerea preşedintelui României. ANI a cerut însă Instanţei Supreme să judece mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înaintea scrutinului.

JURNALUL NATIONAL

Klaus Iohannis, somat să dea explicaţii privind traficul de copii

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Gabriela Firea, i-a cerut ieri, într-o conferinţă de presă, prezidenţiabilului ACL, Klaus Iohannis, să lămurească acuzaţiile legate de implicarea sa şi a soţiei sale în traficul internaţional de copii şi să spună în ce a constat remuneraţia primită pentru serviciile prestate unor cetăţeni străini. Senatorul PSD a ţinut să precizeze că nu se referă la adopţiile legale de copii, ci "la reţele ilegale, la mecanismele întunecate prin intermediul cărora copiii României au fost trimişi peste graniţă iar noi acum nu mai ştim nimic despre soarta lor". Gabriela Firea a prezentat cazul familiei Iliuţ, o "adopţie dubioasă" din anii '90, în care trei copii orfani au fost înfiaţi de o familie de canadieni, cu sprijinul familiei Iohannis, copii despre care rudele acestora din România nu mai ştiu nimic în prezent. "De ce nu şi-a respectat promisiunea făcută de familia Iliuţ, copii adoptaţi dubios? Copiii au dispărut din ţară, nu au mai fost văzuţi de 24 de ani. Pozele cu copiii au fost oferite de familia sa", a spus Gabriela Firea.

Ce se ascunde în spatele deranjului diplomatic SUA-Ungaria?

Analiştii cred că apropierea Budapestei de Moscova şi deriva sa naţionalistă sunt cheia. Statele Unite au interzis accesul pe teritoriul lor pentru mai multe personalităţi apropiate puterii de la Budapesta, bănuite de corupţie. Este pentru prima oară când personalităţi ale unei ţări membre a Uniunii Europene primesc interdicţie de intrare pe teritoriul american. Dar, se întreabă Euronews în acest context, este acesta unicul motiv de răcire a relaţiilor dintre cele două ţări? Corespondentul la Budapesta al Euronews, Andrea Hajagos, explică faptul că "punctul cheie în această poveste este de a afla dacă decizia americană se bazează doar pe aceste presupuse cazuri de corupţie sau dacă aceasta are o legătură cu faptul că SUA au criticat numeroase decizii ale Guvernului ungar".

Valentin Lazea: România are cea mai bună situaţie macroeconomică din Europa Centrală

Ţara nostră a îndeplinit 10 din cele 11 criterii de convergenţă şi are o economie care creşte. România are cea mai bună situaţie macroeconomică din Europa Centrală, iar ţara noastră a îndeplinit 10 dintre cele 11 criterii de convergenţă la UE, a declarat Valentin Lazea, economist-şef al BNR. "Macroeconomic, România stă foarte bine. România îndeplineşte 10 din cele 11 criterii de convergenţă la UE. Cel care a rămas sunt investiţiile nete internaţionale, criteriu pe care de altfel nicio ţară nu îl îndeplineşte. Stăm cel mai bine din Europa Centrală, stăm mai bine decât Lituania şi mai bine decât Suedia chiar", a spus oficialul BNR.

NATIONAL

"Mana moarta" a Laurei Codruta Kovesi

Agenda zilei este deja tinuta de o buna bucata de vreme de dosare ca Microsoft, EADS sau cel retrocedarilor de paduri. Aceste anchete reprezinta doar varful piramidei de fapte de coruptie pe care s-au cladit averile fabuloase ale politicienilor vizati de DNA si care au la baza licitatiile trucate pe banii statului. Iar pana acum, procurorii anticoruptie au reusit sa demaste mai multe astfel de infractiuni, comise in special de catre "baronii" locali care atribuiau contractele cu bani de la buget numai catre clientela cotizanta. Pana acum insa, anchetele nu s-au extins si asupra complicilor acestora, cu exceptia beneficiarilor contractelor sau a intermediarilor folositi drept "sageti". Blatuirea tuturor acestor licitatii nu ar fi fost posibila fara folosirea unor asa-zise "maini moarte". Adica firme controlate de alti politicieni si care participau la licitatii doar ca sa asigure conditiile minimale impuse de lege. Insa, dupa cum sustin sursele National, procurorii Laurei Codruta Kovesi vor taia cat de curand si aceasta "mana moarta" a "baronilor".

Viorel Hrebenciuc i-a facut "cadou" de nunta fiului sau o celula de arest

Abia insurat, in loc sa-si petreaca luna de miere pe o insula exotica, Andrei Hrebenciuc face cunostinta cu o celula de arest, fiind retinut in dosarul retrocedarilor ilegale in care prejudiciul este ametitor: peste 300 milioane de euro. "Cadoul" de nunta facut, prin intermediul DNA, de taticul influent vine ca un trasnet peste un tanar care abia a scos nasul atat in viata de familist, cat si in cariera. In tot acest timp, Viorel Hrebenciuc, "sforarul nr. 1" din politica, da vina pe... jocurile politice pentru tot ce se intampla.

Cazanciuc il da de gol pe premier: PSD si-a vandut singur baronii

In timp ce mai toti social-democratii isi fac cruce de trei ori si isi scuipa-n san de fiecare data cand aud de DNA sau de la Laura Codruta Kovesi, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, lauda cat il tine gura activitatea procurorilor anticoruptie. Altfel spus, Cazanciuc a confirmat scenariul de cosmar, potrivit caruia baronii partidului au fost vanduti, unul cate unul, cu acordul sefului lor, Victor Ponta. "PSD mi-a cerut sa sustin DNA si am acordat resursele de care a avut nevoie si in materie umana, si in materie normativa in asa fel incat sa ramana o institutie performanta. Atata timp cat lucrurile merg bine, nu are rost sa le schimbam", a declarat ministrul Justitiei.

PUTEREA

Premierul spune că e şef, dar Dragnea şi Ghiţă nu vor fi sancţionaţi

În lupta pentru putere din PSD, actualul preşedinte al partidului, Victor Ponta, a ţinut să spună joi că, deocamdată, el e şeful. Între timp, Gabriela Firea, acum purtător de cuvânt al social-democraţilor, a declarat că Dragnea şi Ghiţă nu au încălcat hotărârile partidului de la Orăştie, discutând despre şefia PSD înainte de terminarea prezidenţialelor. Ponta a fost la Mediaş, joi, şi acolo a fost întrebat de tabăra Dragnea-Ghiţă, dar a încercat să se eschiveze, susţinând că mai întâi vrea să vorbească despre România. La insistenţele jurnaliştilor, premierul a pozat în mare conducător: "Deocamdată eu sunt şeful PSD şi o să vă anunţ după aceea".

Ultimele achiziţii ale lui Sebastian Ghiţă

În campania electorală, lucru ştiut de când s-au inventat alegerile, gura lumii e mai slobodă ca oricând. În spatele necazului ce se abătu asupra familiei Hrebenciuc stă nimeni altul decât Sebastian Ghiţă. Bineînţeles că şi premierul Victor Ponta a pus umărul la greu. Hrebe ăl bătrân cică a zis-o în gura mare că Ponta şi Sârbu i-au băgat copilul în puşcarie, iar asta se plăteşte. Ghiţă vrea tot, mai vorbeşte târgul, care plusează cu o informaţie înspăimântătoare: Băsescu e abandonat de mai toţi, în afara câtorva procurori răsfiraţi, iar Kovesi, Coldea şi Maior sunt cu Ghiţă. Dacă e aşa, Viorel, Ponta Viorel, joacă prea periculos. În locul lui, Bursa Zvonurilor ar fi foarte atentă să nu-i explodeze bombele pe care le amorsează în mână.

Complexul Energetic Hunedoara, aproape de faliment

Unul dintre cei mai mari producători de energie din ţară, Complexul Energetic Hunedoara, ar putea intra în faliment. Departamentul pentru Energie, în subordinea căruia se află societatea, a supus dezbaterii publice un raport din care reiese că societatea "se confruntă cu o serie de incertitudini legate de capacitatea de a continua să funcţioneze pe o perioada rezonabilă de timp", din cauza scăderii cererii de energie. În plus, compania a ajuns să importe cărbune, deşi rezervele din solul României ar ajunge pentru o sută de ani. Compania se află astfel la un pas să se desfiinţeze.

ROMANIA LIBERA

Canalul Dunăre-Marea Neagră, autostrada grâului

Toamna aceasta a adus veşti bune pentru Portul Constanţa şi Canalul Dunăre - Marea Neagră. Producţia foarte bună de cereale şi cererea de export au făcut ca portul să fie principalul centru nodal al cerealelor în Europa, transformând CDMN într-o adevărată autostradă a grâului. Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, operatorul canalului, a anunţat ieri că în luna octombrie a acestui an s-a reuşit recuperarea pierderilor şi înregistrarea primelor depăşiri ale traficului prognozat la zi, cu un plus de 191.720 tone capacitate, în condiţiile unui început de an sub aşteptări, cu 83% din traficul prognozat pe primul semestru. "Pe primul loc la mărfuri transportate se află grâul, transportat în cea mai mare parte de România, urmată de Ungaria şi Bulgaria, apoi minereul de fier, transportat de Austria, România şi Serbia, şi porumbul transportat de Serbia, România şi Bulgaria", au precizat reprezentanţii companiei.

Rolul lui Andrei Hrebenciuc în mafia retrocedărilor

Firma "Reşedinţa Vârstnicilor" era puntea folosită de Viorel Hrebenciuc pentru a spăla banii obţinuţi din vânzare părţii de 12.000 de hectare de pădure, obţinută pentru contribuţia sa la retrocedarea domeniilor Ghica din judeţul Bacău. De aici, banii erau exportaţi în conturile unui off-shore din Cipru, controlat de fiul deputatului. Caracatiţa retrocedărilor nelegale de păduri şi terenuri agricole din dosarul DNA Braşov mai face o "victimă": Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului Viorel Hrebenciuc, economist-lector universitar la ASE, autor de cărţi. Andrei Hrebenciuc a intrat în afaceri încă de la vârsta de 18 ani. El apare, potrivit presei, în cel puţin cinci firme "Moda Zilei SRL" ( înfiinţată în 1991!); "Moda Zilei Group" SRL ( înfiinţată în 2004), "La Magic Roma" (2004), "Vero Moda Fashion" SRL şi Vlad Family Fashion (înfiinţate în 2005). Andrei Hrebenciuc a fost numit în 2013, când avea 28 de ani, membru în Consiliul de Administraţie al SIF Moldova, care administrează active de peste 260 de milioane de euro.

ZIARUL FINANCIAR

PwC: Angajaţii din companiile medii câştigă mai bine decât cei din corporaţii

Cele mai mari salarii sunt în companiile cu mai puţin de 1.000 de angajaţi şi afaceri între 25 şi 100 de milioane de euro. Un angajat dintr-o companie care are între 100 şi 1.000 de salariaţi în România câştigă, în medie, un salariu de 4.320 de lei brut (3.030 lei net) pe lună, cu 71% mai mult decât un salariat al unei companii mici şi cu 17% mai mult decât unul dintr-o corporaţie, arată cel mai recent studiu de salarizare realizat de compania de consultanţă fiscală şi audit PwC România. Mai mult, un angajat dintr-o companie de dimensiune medie câştigă mai mult cu 85% faţă de un angajat plătit la nivelul salariului mediu pe economie. În opinia lui Horaţiu Cocheci, senior manager şi lider al echipei de consultanţă în resurse umane în cadrul PwC, aceste diferenţe sunt generate de ritmul alert de creştere caracteristic organizaţiilor de dimensiune medie prin comparaţie cu companiile mari, care sunt într-o etapă de stabilizare, sau cu firmele mici, care abia îşi conturează afacerile.

Bursa din Polonia mizează pe importurile de listări: gigantul spaniol Santander vine în noiembrie

Listări internaţionale din care capul de afiş va fi gigantul spaniol Santander ală­turi de exploatarea poten­ţialului economiei locale, singura care nu a cunoscut recesiunea în Europa, sunt doar două din armele cu care bursa poloneză speră să reducă din impactul naţionalizării fondurilor de pensii private şi al privatizărilor aflate la final. Fondurile de pensii private din Polonia, rămase cu active de 37 miliarde de euro după ce guvernul le-a naţionalizat deţinerile în titluri de stat, sunt în căutare de companii lichide şi plătitoare de dividende, spune şeful bursei de la Varşovia, pentru a putea răs­pun­de obligaţiilor de plată către vi­itorii pensionari. Creş­terea până la 30% din active a pragului permis prin lege pentru expunerea pe companii străine în 2016 ar putea fi un avantaj pentru companiile listate la bursa din Bucureşti, recunoscute drept plătitoare de dividende ridicate.

Duminică este o zi cu mize mari pentru bănci: cele mai pesimiste voci spun că 18 bănci vor pica testul

Pentru o Europă pândită de deflaţie nu a fost niciodată mai importantă ca acum destuparea canalelor de creditare şi de aceea rezultatele testelor de stres la care au fost supuse 128 dintre cele mai mari bănci europene de către BCE au o miză enormă, încrederea investitorilor în sistemul bancar european. De aceste evaluări depinde şi credibilitatea BCE, care se pregăteşte să preia rolul de supraveghetor unic al sistemului bancar al UE, un pas important în crearea unei uniuni bancare europene. De asemenea, rezultatele vor aduce, probabil, creşteri pe bursă pentru acţiunile băncilor puternice, şi scăderi pentru cele slabe, influenţând astfel capitalul instituţiilor de credit. Analiştii de la PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni la nivel mondial, se aşteaptă ca 18 bănci, printre care unele germane şi austriece, să nu treacă testele, scrie agenţia Thomson Reuters.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb