REVISTA PRESEI 25.07.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 iulie 2011

ADEVARUL

Cine e de vină pentru eşecul ofertei Petrom

Brokerii şi analiştii de pe piaţa de capital susţin că oferta de vânzare a pachetului de 9,84% din acţiunile Petrom a fost insuficient promovată şi procesul de subscriere nu a fost transparent. Consultanţii care au intermediat oferta dau vina pe contextul extern nefavorabil, iar Ministerul Economiei se felicită că a ţinut la preţ şi nu a vândut acţiunile pe doi bani. Eşecul ofertei Petrom, anunţat vineri odată cu faptul că nu a fost atins pragul minim de subscriere de 80%, a încins spiritele pe piaţa de capital, dar şi în afara ei. Toată lumea dă vina pe toată lumea şi nimeni nu-şi asumă această nereuşită. Reprezentanţii Renaissance Capital, liderul consorţiului care a intermediat operaţiunea, arată cu degetul către contextul extern, care a redus interesul pentru investiţii. La rândul său, Rareş Nilaş, CEO al BT Securities, care a făcut parte din consorţiu, a amintit faptul că situaţia din Grecia şi Italia s-a înrăutăţit exact în timpul derulării ofertei.

România, într-o situaţie penibilă

Însă brokerii privesc acest eşec ca pe o puternică lovitură de imagine pentru economia ţării. "Toată lumea este dezamăgită de rezultatul acestei oferte, iar România este acum într-o situaţie penibilă. Ministerul nu trebuia să permită să se ajungă aici", ne-a declarat Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor. "În contractul de intermediere se spune că tot procesul va fi transparent, pe bursă. Prospectul, pe de altă parte, prevede o altă metodă, în care situaţia subscrierilor nu este cunoscută pe parcurs. Dacă se ştia din timp care este rezultatul, oferta putea fi oprită şi nu mai ajungeam în această situaţie. Mai mult, nu era nevoie de un preţ maxim", susţine Paul. La rândul său, Răzvan Paşol, preşedintele firmei de consultanţă financiară Intercapital Invest, spune că de vină sunt intermediarii, care au fost angajaţi să vândă acţiunile şi nu au găsit metoda optimă.

Ariton: "Am ţinut la preţ şi bine am făcut"

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a precizat, pentru "Adevărul", că oferta de vânzare a acţiunilor Petrom va fi reluată anul viitor. Întrebat despre cauza eşecului, ministrul a răspuns: "Noi nu avem nicio vină. Am ţinut la preţ şi am făcut foarte bine, pentru că Petrom este o companie care merită valoarea propusă. Mai ales în condiţiile în care Guvernul nu se află acum într-un moment dificil din punct de vedere financiar". Ariton a mai spus că programul de privatizări continuă conform planului. Pachete suplimentare de 15% din acţiunile Transelectrica şi Transgaz vor fi listate la bursă în acest an, iar 15% din Romgaz va fi privatizat tot pe piaţa de capital în prima parte a anului viitor.

Dobânda datoriei către FMI şi CE, vârf de plată în 2012

Costurile de finanţare ale acordului cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială totalizează peste 1,5 miliarde de euro. Comisioanele şi dobânzile către creditorii externi vor creşte de la 19,2 milioane de euro în 2009 la 219,6 milioane de euro în 2012. În 2009, primul an al acordului, Ministerul Finanţelor a plătit dobânzi şi comisioane de 6,9 milioane de euro către FMI şi de 12,3 milioane de euro către Comisia Europeană. În 2010, dobânzile şi comisioanele s-au ridicat la 100,7 milioane de euro (52,3 milioane către FMI, 42,2 milioane către CE şi 6,2 milioane de euro către Banca Mondială). Acum, în 2011, dobânzile şi comisioanele vor totaliza 167,1 milioane de euro, din care 110 milioane se vor achita Comisiei Europene, FMI va primi 51,1 milioane de euro, iar Banca Mondială va încasa 6,1 milioane de euro.

Rezervele valutare ale Chinei ating un nou record

Rezervele de valută ale Chinei au ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 3.200 de miliarde de dolari, fiind cu 30% mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Rezervele valutare ale Beijingului au crescut, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, cu 153 de miliarde de dolari, atingând astfel un nou maxim istoric. Veştile nu au fost însă primite cu entuziasm de oficialii de la Beijing, care se tem că inflaţia va continua astfel să atingă cote tot mai ridicate. În plus, creditarea bancară a avansat într-un ritm mult mai rapid decât se aşteptau autorităţile. Valoarea creditelor acordate de instituţiile bancare în China a crescut cu 16,9% în ultimul an. Datele au fost publicate la numai câteva zile după ce s-a aflat că rata inflaţiei în statul asiatic a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.

Mărturii din iadul norvegian: "Ne-a vânat ca pe animale"

Anders Breivik se compară pe manifestul lansat pe Facebook, cu şase ore înainte de atac, cu Richard Inimă de Leu, dar şi cu domnitorul român Vlad Ţepeş. Norvegianul care a ucis aproape 100 de oameni spune că a vrut să salveze Europa de "marxism şi islamizare". Şi-a plănuit atacurile din 2009 şi are legături cu extrema dreaptă. Întreaga Norvegie este în doliu şi încă în stare de şoc după atacul cu bombă din apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo şi după masacrul de pe insula Utoya. Potrivit şefului poliţiei, Sveinung Sponheim, bilanţul atentatelor de vineri se ridică la 93 de morţi şi 97 de răniţi.

Prostituţia, ce afacere! Cât ar aduce la stat sexul impozitat

În România există, oficial, cam 2.000 de prostituate, care câştigă lunar aproximativ 3 milioane de euro. Neoficial, suma este de aproape 20 de ori mai mare. Statisticile oficiale arată o realitate roz în ceea ce priveşte prostituţia din România. Potrivit poliţiştilor, sunt chiar judeţe unde nu există picior de femeie care-şi vinde trupul. Specialiştii spun că numărul real al celor care practică cea mai veche meserie din lume este de fapt de cel puţin 20.000, ceea ce înseamnă că, anual, veniturile înseamnă aproape 360 de milioane de euro. Mult sau puţin, legalizarea prostituţiei ar însemna ca parte din aceste venituri să ajungă la bugetul de stat. În total, ar însemna peste 100 de milioane de euro.

CURENTUL

Vlădescu: FMI ştie că Romånia şi-a rezolvat marile probleme

Deşi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) încă mai vin în "controale de rutină", în Romånia, aceştia ştiu deja că marile probleme pe care ţara noastră le are s-au rezolvat, este de părere fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "FMI ştie că marile probleme locale Romånia le-a rezolvat. Problema la noi este că, în momentul de faţă, întreprinderile de stat încă nu au fost privatizate. Această zonă este una foarte profitabilă, dar nu ştim să o gestionăm", a declarat Vlădescu. Acesta a afirmat că din cauza politizării managementului menţinut la nivel înalt în instituţii, niciuna dintre companii nu mai este competitivă.

BERD a îmbunătăţit prognoza de creştere economică pentru România, la 1,9%

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătăţit uşor prognoza economică pentru România, la 1,9%, de la 1,8% în mai, însă a avertizat că noile măsuri de austeritate asumate de Guvern în acordul preventiv cu FMI vor afecta relansarea cererii interne. În pofida revizuirii pozitive a prognozei, creşterea economică a României rămâne penultima între cele 29 de state în care operează BERD. Doar în cazul Croaţiei, cu o creştere estimată pentru acest an la 1,1%, aşteptările sunt mai slabe. În România şi Bulgaria, state membre ale Uniunii Europene, perspectivele economice se îmbunătăţesc, dar într-un ritm modest, notează BERD.

CURIERUL NATIONAL

Oferta Petrom, scenariu de Zmeura de Aur

Operaţiunea de piaţă derulată de stat la cea mai mare companie românească s-a încheiat cu un eşec de proporţii, investitorii ignorând un vânzător neserios. Nereuşita dă peste cap calendarul privatizărilor şi întârzie intrarea pieţei de capital locale în categoria pieţelor emergente. Mihai Chişu (IFB Finwest): Preţul neatractiv, promovarea slabă şi conlucrarea deficitară dintre ofertant şi intermediar au condus la acest insucces. "Dezastru pe toată linia!". Aşa a caracterizat Doru Lionăchescu, partener principal la Capital Partners, "eşecul de mari proporţii" al ofertei derulate de stat pentru o participaţie de 9,84% din OMV Petrom (SNP). Potrivit comunicatului Ministerului Economiei dat publicităţii vineri, operaţiunea a fost invalidată după ce investitorii nu au subscris procentul minim de 80% necesar pentru asigurarea succesului acesteia. Autorităţile nu au oferit însă detalii suplimentare asupra nivelului participării şi nici a palierelor de preţuri pe care investitorii au plasat ordine. "Rezultatele sunt atât de jalnice încât le e ruşine să le publice", a declarat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest, adăugând că pe surse a aflat că nivelul de subscriere ar fi fost mai mic de 33%.

Kenneth Rogoff : Summitul european a decis doar măsuri ce permit din nou câştigare de timp

Nu FMI poartă răspunderea pentru agravarea crizei datoriilor, ci Europa, "care a comis o eroare de diagnostic". Profesor la Harvard, fost economist-şef la FMI şi specialist în crize financiare, Kenneth Rogoff aprecia - într-un interviu acordat cotidianului "Le Monde" - că recentul plan adoptat la Bruxelles de şefii celor 17 state membre ale zonei euro pentru salvarea Greciei este "o etapă necesară, dar nedeterminantă" pentru a spune că criza euro a luat sfârşit. În opinia profesorului Rogoff, europenii au lăsat să treacă prea mult timp până la a recunoaşte că datoria Greciei nu este sustenabilă şi că trebuie redusă. El consideră drept pozitiv faptul că s-a considerat necesară contribuţia creditorilor privaţi ai Greciei, dar aceasta "este doar o etapă care nu rezolvă totul". Potrivit reputatului economist american, criza nu va putea fi rezolvată câtă vreme nu va fi redusă drastic - mergând până la 70 la sută - datoria Greciei. La fel în cazul datoriilor Irlandei şi Portugaliei, în proporţii ceva mai reduse.

EVENIMENTUL ZILEI

Sfârşitul căpşuniadei

Criza economică din Spania îi trimite pe români acasă. Ibericii le vor locurile de muncă şi pun interdicţii. La începutul anilor 2000, mii de români, femei şi bărbaţi, dormeau nopţile la cozi. Din Arad, Iaşi, Constanţa, Braşov, Craiova veneau ca furnicile să prindă biletul către visul iberic. Dimineaţa, la Oficiul de Migraţie a Forţei de Muncă, spaniolul analiza rândul lung. Prima selecţie se făcea din ochi, iar cei mai plăpânzi erau trimişi să mai prindă roşu în obraz până la următoarea pre selecţie. Restul, aleşii, plecau în Spania. Alţii ajungeau acolo prin intermediul rudelor aflate deja în Peninsula Iberică, unii urcau în autocar şi băteau direct la uşa angajatorului spaniol."Căpşunarii", peste 2 milioane la un moment dat, se mai întorceau în ţară doar vara, în concediu. Acum, jumătate dintre ei s-au întors de tot, alţii stau cu bagajele la uşă.

Sebastian Lăzăroiu: "Victor Ponta nu vrea puterea reală în partid, vrea doar confort şi iluzia că el conduce"

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a acordat în exclusivitate pentru EVZ un interviu în care vorbeşte tranşant despre toate temele de actualitate ale României. Fostul consilier prezidenţial spune că, în 2012, se va da o luptă între trecut şi viitor, iar declaraţiile sale politice, în care îi atacă dur pe liderii USL, le consideră normale. Sebastian Lăzăroiu îi consideră pe romi drept un motor de creştere economică, odată aduşi pe piaţa muncii.

Populismul, scânteie a tragediei de la Oslo

Reflexele criminale ale extremistului norvegian s-au format şi sub influenţa discursurilor politice radicale din nordul Europei, susţin analiştii. Atacurile din Norvegia, comise de un militant anti-Islam, au readus în dezbatere ascensiunea partidelor politice de extremă dreapta în nordul Europei şi impactul discursului radical la nivelul populaţiei văzute până de curând drept etalon al toleranţei etnice şi confesionale. Un comportament agresiv precum al norvegianului Anders Behring Breivik, autorul exploziei de la Oslo şi al masacrului de pe insula Utoeya, a fost potenţat de mesajele populiste lansate de partidele care profită de combinaţia explozivă între recesiunea economică, şomaj şi sentimentul anti-imigraţie tot mai puternic resimţit în societăţile respective pentru a se impune electoral, susţin analiştii.

Avantajele şi dezavantajele "marii contorizări" a României

Noua lege va obliga proprietarii să monteze noi aparate de măsurat şi să cheltuiască câteva sute de euro. Separarea facturilor la gaze, apă şi căldură pe fiecare apartament ar însemna lucrări ample în blocuri. În timp ce reprezentanţii Distrigaz spun că se poate face factură separată, cei care livrează căldură precizează că este greu şi aproape imposibil de pus în practică o astfel de reglementare. Cert este că, dacă Parlamentul va vota legea, care prevede că apa şi energia termică se vor achita separat, şi nu pe asociaţie, fiecare operator de utilităţi va fi obligat ca, în termen de şase luni, să încheie contracte separate cu fiecare proprietar.

Rusia îl acuză pe Traian Băsescu de declaraţii profasciste, în contextul atacurilor din Norvegia

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, a atras, astăzi, atenţia asupra propagării fascismului în Europa, în contextul atentatului din Norvegia soldat cu 92 de morţi, şi a evocat din nou declaraţia preşedintelui român Traian Băsescu, potrivit căreia, dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut.

Oltchim a ascuns Bursei o amendă de 14 milioane euro

Investitorii de pe piaţa de capital au cumpărat milioane de acţiuni Oltchim fără să ştie că aceasta a primit o amendă care o poate falimenta. Constantin Roibu, preşedintele şi directorul general al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, a ţinut secret faţă de investitori şi de Bursa de Valori faptul că societatea a fost amendată cu 14 milioane de euro, încălcând prevederile legii şi regulamentelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Anunţul sancţionării cu o amendă atât de mare ar fi putut povoca scăderea substanţială a preţului acţiunilor, iar ascunderea acestei informaţii a adus vânzătorilor profituri uriaşe, preţul acţiunilor crescând şi de cinci ori. Amenda a venit ca o consecinţă directă a faptului că Oltchim nu a depus la ANPM, până pe 30 aprilie 2010, 143.437 de certificate de emisie de gaze cu efect de seră. Câte unul pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă în atmosferă în anul 2009.

FINANCIARUL

Posibile explicatii: Guvernul nu a vrut, sau nu a putut sa vanda 9,8% din Petrom

Executivul a stabilit un pret de referinta neatractiv pentru investitorii de retail si nu a tinut cont de semnalele institutionalilor, care preferau un discount mai mare de 20% Ofertele Transelectrica si Transgaz pot avea succes, dimensiunile mult mai reduse asigurand capacitatea de absorbtie a bursei. Insuccesul ofertei de vanzare a pa­chetului reprezentand 9,84% din capi­talul Petrom - cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucuresti - poate trage un semnal de alarma asupra atractivitatii pietei autohtone de capital pentru investitorii straini, dar si in ceea ce priveste capacitatea Bursei locale de a absorbi o oferta de 485 de milioane de euro. Din acest exercitiu nereusit, singurii pagubiti par a fi antreprenorii romani, care devin constienti ca "piata" cere discounturi mai mari fata de o valoare justa a companiei.

Aurul a avut o evolutie ezitanta - a oscilat intre 1.600 si 1.610 dolari/uncie

Vor ajunge europenii la o solutie de salvare a Greciei? Economia Chinei este pe punctul de a intra intr-o faza de turbu­len­te? SUA vor reusi sa convina conditiile de ridicare a plafonului de indatorare pentru a evita un default? Sunt numai cateva dintre intrebarile care au sporit, saptamana trecuta, starea de neliniste a investitorilor. Pe acest fundal, piata metalelor a afisat o evolutie ezitanta la London Metal Exchange. Astfel, la inceputul intervalului de referinta, "pretul metalelor de baza a fost impulsionat de o serie de rezultate pozitive afisate de intreprinderile americane". Euforia s-a stins insa spre mijlocul saptamanii, pe masura ce se apropie summitul extraordinar din zona euro menit sa afle raspunsul la criza din Grecia.

Combinatul Krivoi Rog va ramane o problema in relatiile cu Ucraina

Interviu cu ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Ucrainei in Romania, Excelenta Sa Markiyan Kulyk. Relatiile dintre Romania si Ucraina evolueaza in directie corecta, ne asigura Markiyan Z. Kulyk, ambasadorul acestei tari la Bucuresti, in interviul acordat, cu amabilitate, cotidianului nostru. Este adevarat, exista minusuri si plusuri, dar nimic care sa umbreasca dialogul comun. Mai mult chiar, relatiile economice pot fi exemplu pentru alte domenii de colaborare. Dovada o constituie simplul fapt ca schimburile economice, in pofida dificultatilor generate, pentru ambele parti, de recenta recesiune mondiala, au atins nivelul de dinaintea crizei.

Fitch: Neperformanta in creditare va atinge maximul la sfarsitul anului

Agentia se asteapta la o majorare neta a creditarii in 2011. Un raport Fitch asupra sistemului bancar din Europa Centrala si de Est arata ca, in Romania, imprumuturile neperformante vor atinge nivelul maxim la sfarsitul anului, la 14%-16% din soldul creditelor, nivel ridicat pentru regiunea Europei Centrale si de Est. Agentia de evaluare financiara mai noteaza ca deprecierea leului in raport cu euro a fost limitata in timpul crizei si ca nu se asteapta la o schimbare a acestui trend pe termen scurt.

JURNALUL NATIONAL

FMI este nemulţumit de conducerea companiilor de stat

Sindicatele nu sunt de acord cu privatizarea companiilor de stat, vor depolitizarea managementului. Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu sunt mul­ţumiţi de stadiul alegerii de manageri privaţi la companiile statului şi insistă puternic în continuare asupra acestui aspect, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse apropiate discuţiilor. "Am constatat şi noi, şi FMI că există o tendinţă de amânare a modernizării companiilor de stat", a spus şi liderul BNS, Dumitru Costin, după întâlnirea cu delegaţia FMI.

Vosganian: Dacă se aprobă votul prin corespondenţă, va trebui să reluăm Piaţa Universităţii

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat că va ieşi în Piaţa Universităţii dacă actuala guvernare va aproba votul prin corespondenţă la alegerile din 2012. "Dacă, prin absurd, votul prin corespondenţă este aprobat atunci va trebui să reluăm Piaţa Universităţii. A doua zi voi ţine o conferinţă de presă în Piaţa Universităţii, acolo unde ţin minte că am stat, la ieşirea din metrou, intersecţia dintre Magheru şi Carol I", a declarat Vosganian, potrivit RTV. Potrivit lui Vosganian, aprobarea votului prin corespondenţă ar echivala cu o lovitură de stat. "Dacă nu am fi avut experienţa din 2008, cu votul de la ambasade, poate am mai putea discuta acum despre votul prin corespondenţă", a precizat liberalul.

Ariton, ministrul "succesurilor"

La nouă luni de la preluarea mandatului, ministrul Economiei, Ion Ariton, a eşuat lamentabil la mai toate domeniile pe care le guvernează. Ion Ariton, ministrul Economiei, a co­­lectat în nouă luni de mandat cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii ani. Părăsirea proiectului de realizare a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, eşe­cul celei mai mari vânzări pe bursa românească - 9,84% din Petrom, punerea pe butuci a realizării celor doi giganţi energetici naţionali, situaţiile catastrofale în care au ajuns o serie de companii din subordine, după ce acum câţiva ani erau extrem de profitabile, precum Electrica, sau o absorbţie de fonduri europene sub media celorlalte instituţii ale statului. Acestea sunt "realizările" lui Ariton, alături de schimbarea generală a directorimii din companiile din subordinea ministerului şi o serie de declaraţii năucitoare. "Sunt convins că vor depăşi acel 80%, deci va fi o subscriere 100% şi va fi o acţiune reuşită această vânzare", afirma marţea trecută Ion Ariton, pentru ca trei zile mai târziu să îşi facă un titlu de glorie că a cerut "preţul corect".

NATIONAL

Ploua cu stele de general in partidul lui Gabi Oprea

Ministrul Apararii a dat din nou drumul la "Fabrica de grade"! Saturatia este o stare necunoscuta Armatei Romane. Bineinteles, cu exceptia "pifanilor" care s-a saturat sa faca "masini blindate" din niste rable ruginite. Si din diurna de "carne de mici" pentru talibani singura solutie de salvare a familiilor din ghearele bancilor.

Hassan Awdi a cumpărat RODIPET tot pe banii RODIPET!

In 2003, cand Rodipet a fost preluat de catre grupul de firme condus de Hassan Awdi, prin Magnar System Com SRL, mai marii zilei se laudau cu o privatizare de succes, care a rupt gura targului. In realitate, s-a dovedit a fi una dintre cele mai tepe pe care statul roman a luat-o. Contractul de privatizare a Rodipet semnat de ministrul Ovidiu Musetescu a fost ticluit, pur si simplu, numai in favoarea cumparatorului. Nu erau prevazute decat niste penalitati in cazul in care cumparatorul vindea activele companiei iar rezilierea se putea face numai daca proprietarul, Magnar System Com SRL, disponibiliza personalul.

PUTEREA

Ruine de 27 de milioane de euro. Moara lui Assan, revendicată în instanţă

Urmaşii lui Basile Assan, fondatorul primei mori cu aburi din România şi primul român care a călătorit în ţinuturile arctice şi în jurul lumii, revendică complexul industrial cunoscut drept Moara lui Assan. Imobilele, care se întindeau pe o suprafaţă de 54.147 de metri pătraţi în zona Bucur Obor, au fost evaluate de către AVAS, în 2002, la aproape patru milioane de euro. Totuşi, după demolările sistematice şi după incendiul din 2008, care a făcut scrum aproape toată Moara lui Assan, urmaşilor industriaşului le-a mai rămas de revendicat terenul şi câteva ruine. Valoarea de piaţă a terenului în acea zonă este de aproximativ 27 milioane de euro.

Piese auto vândute direct de asigurător. Service-urile auto, în război cu Allianz Ţiriac Asigurări

Service-urile auto independente acuză societatea Allianz Ţiriac Asigurări de nerespectarea legislaţiei fiscale, prin achiziţia de piese auto, operaţiune care nu face parte din obiectul său de activitate. Mai mult, reprezentanţii service-urile auto au sesizat Comisia Europeană cu privire la nerespectarea legislaţiei fiscale de către Allianz Ţiriac Asigurări, reprezentanţii CE precizând într-un răspuns că vor cere autorităţilor din România să furnizeze anumite explicaţii cu privire la activitatea desfăşurată de această societate. În replică, oficialii Allianz Ţiriac Asigurări au precizat că societatea "a practicat exclusiv activităţi de asigurare, în limitele impuse de obiectul de activitate al companiei şi în conformitate cu Legea 32/2000".

Dosarul RODIPET. DIICOT a percheziţionat casele şi firma lui Said Baaklini

Casele şi sediul firmei libanezului Said Baaklini au fost percheziţionate din nou, dar de data asta într-o acţiune coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Primele percheziţii fuseseră efectuate de procurorii DNA, în dosarul "UCM Reşiţa", la începutul acestui an. Said Baaklini a fost identificat de procurorii DIICOT ca având legătură cu afacerile fraţilor Mehdi şi Hassan Awdi, patronii RODIPET, urmăriţi penal într-un dosar de anul trecut. Ancheta DIICOT priveşte afacerile derulate de Hassan Awdi la RODIPET (actualmente Network Press Concept SA). Procurorii au început urmărirea penală, în urmă cu un an, faţă de nouă persoane, printre care şi fraţii Awdi, acuzaţi că au fraudat cu 35,5 milioane de euro societatea de difuzare a presei RODIPET, după ce aceasta a fost privatizată.

ROMANIA LIBERA

Neagu Djuvara: "Cel mai mult îl urăsc pe Ion Iliescu"

Istoricul Neagu Djuvara (95 de ani) vorbeşte, într-un interviu destul de personal, acordat României libere, despre ceea ce-l enervează cel mai mult: faptul că românii scuipă pe stradă şi nu se bărbieresc, despre cum arată o zi din viaţa sa, dar şi despre cărţile pe care le are în lucru. Istoricul spune că nu are sentimente de ură, dar că totuşi pe Ion Iliescu îl urăşte cel mai mult, fiindcă îi urăşte "pe toţi cei care fac rău ţării mele".

Taxele din Deltă provoacă un nou război

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea spun că noua lege a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) îi va face o gaură semnificativă în buget, pentru că schimbă sistemul de taxare a autorizării activităţilor economice din Deltă. Printre modificările aduse de parlamentari Legii 82/1993, a ARBDD, se află şi prevederile articolului 11, care se referea la compentenţa CJ Tulcea de a încasa taxe pentru autorizarea acestor activităţi, noile prevederi spunând că "autorităţile locale pot stabili taxe pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul Rezervaţiei, cu acordul ARBDD". Guvernatorul ARBDD, Grigore Baboianu spune că s-a avut în vedere întărirea atribuţiilor consiliilor locale şi primăriilor din Deltă.

Cât e adevărata rată de impozitare a profiturilor

Nerecunoaşterea deductibilităţilor unei firme, măsurile arbitrare şi neclaritatea prevederilor legale ridică impozitul pe profit cu până la 9% faţă de rata oficială de 16%. Calcule făcute de firme de consultanţă fiscale din România arată că rata de impozitare a profitului este de 16% doar pe hârtie. In realitate aceasta este mai mare ca urmare a nerecunoaşterii de către Fisc a unor deductibilităţi sau din cauza aplicării arbitrare a aceloraşi prevederi de către diferiţi controlori ai Fiscului. În funcţie, de specificul activităţii firmelor şi de norocul contribuabililor - persoane juridice ca ei să fie controlaţi de inspectori fiscali mai riguroşi, rata de impozitare poate ajunge şi la 27%, spune Ionuţ Simion, tax partner al PricewaterhouseCoopers (PwC).

SAPTAMANA FINANCIARA

Eşecul Petrom sau cum se autosabotează Guvernul

Oferta de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom va fi reluată anul viitor, după ce investitorii au subscris mai puţin de 80% din titluri, din cauza preţului prea mare. "Un eşec răsunător", "indiferenţă totală din partea clasei politice", "lipsă de promovare, "netransparenţă" şi "lăcomie" sunt doar câteva dintre reacţiile la cald ale pieţei de capital după ce cabinetul Boc a fost incapabil să convingă investitorii şi populaţia să cumpere acţiuni la cea mai mare, cea mai cunoscută şi cea mai profitabilă companie din economia românească - OMV Petrom. Vinerea trecută, la închiderea ofertei, mai puţin de jumătate din pachetul de 9,84% pus pe "tarabă" de Guvern fusese subscris, potrivit surselor apropiate tranzacţiei, cu mult sub pragul de 80% la care oferta s-ar fi încheiat cu succes.

Cum s-au gândit FMI şi CE să păstreze banii băncilor în România

Dacă băncile ar cofinanţa 25% din fondurile UE accesibile României, volumul total al creditelor acordate de ele ar putea creşte cu peste 800 de milioane de euro pe an. Grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin au semnat la Viena, în august 2009, scrisori bilaterale prin care se angajau să-şi menţină expunerea pe piaţa românească într-o marjă de plus/minus 5% faţă de nivelul din martie 2009. Potrivit declaraţiilor şi statisticilor oficiale, băncile şi-au respectat angajamentele, menţinându-şi expunerile la nivelul convenit, în proporţie covârşitoare prin achiziţia de titluri de stat româneşti, în condiţiile în care cere­rea şi oferta de credite către sect­o­rul privat au rămas slabe. Situaţia este diferită anul acesta, iar pentru a împuşca doi iepuri dintr-un foc, FMI şi Comisia Europeană (CE) propun ca, pentru a avea unde să-şi plaseze banii, băncile din România să capete mai mult control, putere şi influenţă în procesul de absorbţie a fondurilor comunitare.

Grecii continuă să investească în România

Investiţiile greceşti în România sunt în deplină siguranţă, în ciuda gravelor probleme economice pe care guvernul de la Atena vrea să le rezolve cu sprijinul partenerilor săi europeni. Aceasta a fost principala concluzie a seminarului cu tema "Cât de solide sunt afacerile greceşti în România?", organizat săptămâna trecută de revista "Săptămâna Financiară" şi Fin.ro. "Între Grecia şi România există o prietenie istorică, pe care o respectăm foarte mult şi nu vom renunţa niciodată la investiţiile noastre în România", a spus Excelenţa Sa, Georgios Poukamissas, Ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, cu ocazia evenimentului. "Grecii sunt mândri, liberi şi democraţi. Ştiu cum să depăşească orice obstacol", a continuat diplomatul elen, referindu-se la situaţia economică din ţara sa. Oficialul a dat apoi exemplul Italiei, ţară care se confruntă cu probleme similare, dar care a dat recent primele semne de reviriment.

ZIARUL FINANCIAR

FT scrie despre eşecul vânzării acţiunilor Petrom: O lovitură în eforturile de impulsionare a bursei şi finanţelor publice

Eşecul Româniaie de a vinde pe bursă aproape 10% din acţiunile celei mai mari companii, OMV Petrom, este o lovitură la adresa finanţelor ţării şi a pieţelor locale de capital subdezvoltate, scrie Financial Times, în ediţia online de duminică. Eşecul operaţiunii de vineri ar putea arunca de asemnea o umbră asupra eforturilor făcute de alte state din regiune pentru privatizarea unor companii prin listare la bursă, cum sunt Polonia şi Rusia, notează cotidianul britanic. "Tranzacţia a fost greu de realizat în condiţiile de piaţă actuale", spune John Porter, unul din managerii companiei de intermediere Renaissance Capital. Analistul bancar Nicolae Chidesciuc, de la ING, spune că guvernul ar fi putu accepta un discount mai mare în interesul operaţiunii.

Cum ar putea afecta eşecul ofertei Petrom acţiunile de pe bursă

Acţiunile Fondului Proprietatea, care au generat anul acesta peste jumătate din rulajul întregii burse, ar putea avea de asemenea de suferit în condiţiile în care acţiunile Petrom reprezintă principala deţinere a fondului. Pachetul de 20,6% din acţiunile Petrom deţinut de Fondul Proprietatea valorează la ultimul preţ de pe piaţă, de 0,3762 lei/unitate, peste un miliard de euro, respectiv circa 59% din valoarea de piaţă actuală a fondului. Titlurile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sunt alte titluri asupra cărora acţiunile Petrom au un impact semnificativ. Vânzarea unui pachet de 9,84% din Petrom ar fi crescut semnificativ free-float-ul companiei, care este în acest moment de circa 8%, cu influenţă directă asupra rulajului Bursei. Totodată, Bursa de la Bucureşti ar fi încasat un comision de minimum 530.000 de euro dacă oferta Petrom s-ar fi încheiat cu succes.

Îndemnul unui bancher de investiţii pentru antreprenorii români: Dacă acum sunteţi în viaţă, puteţi trece la achiziţii în Europa de Vest

Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment România, unul dintre cei mai experimentaţi consultaţi de fuziuni şi achiziţii, spune că antreprenorii români care au depăşit cu bine criza ar trebui să se uite şi la eventuale achiziţii în afara ţării, chiar şi în Europa de Vest. Filipescu dă ca exemplu un mandat pe care îl are în derulare, clienţii săi fiind interesaţi de o preluare în Vest fără însă a preciza industria sau ţara în care intermediază această tranzacţie. La capitolul M&A (fuziuni şi achiziţii - mergers & acquistions), românii nu s-au avântat până acum cu prea mult curaj la preluări de companii în afara ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb