REVISTA PRESEI 25.10.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 octombrie 2013

ADEVARUL

Atentat eşuat la cota unică de impozitare. Cum "au discutat ipotetic" liderii USL să crească taxele, iar acum bat în retragere

Liderii USL iau în calcul creşterea cotei unice la 22% în încercarea disperată de a aduce mai mulţi bani la buget. După ce vestea-şoc a "răsuflat" în spaţiul public, rând pe rând au respins măsura şi au catalogat-o drept "o discuţie ipotetică". Impactul devastator asupra economiei este ignorat. Liderii USL au vorbit vinerea trecută, la finalul şedinţei Uniunii, despre varianta creşterii cotei unice de 16% la 22% şi a reducerii TVA la 22%, în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014. Mai exact, în încercarea disperată a guvernanţilor de a creşte nivelul încasărilor la bugetul statului astfel încât să compenseze cheltuielile programate pentru 2014, an electoral, şi să nu fie depăşită ţinta de deficit bugetar de care FMI şi Comisia Europeană (CE) ţin cu dinţii. Ideea i-ar fi aparţinut chiar premierului Victor Ponta. Analistul Aurelian Dochia consideră propunerea drept "un balon de încercare". "Dar mi-e teamă că o măsură chiar se va lua, pentru că a fost un optimism exagerat pentru creşterea veniturilor la buget în acest an", a avertizat el.

Încă o veste proastă pentru mediul de afaceri: "Rectificarea bugetară va fi negativă", anunţă premierul Victor Ponta

A doua rectificare bugetară din acest an, programată pentru sfârşitul lunii octombrie, va fi una negativă, a anunţat premierul Victor Ponta. "În ultima şedinţă a USL am discutat cum stăm cu banii, că o să avem o rectificare negativă în acest moment", a spus Ponta. Surse oficiale citate de Mediafax au declarat că după primele nouă luni veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR. În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul "luăm bani de la unii şi dăm la alţii", Guvernul neavând niciun "rezervor secret" de fonduri.

Stenogramele şpăgii pentru şefii de la Hidroelectrica

Consilierul ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, pregătea încheierea contractului care urma să prejudicieze Hidroelectrica cu peste 90 de milioane de euro, "de trei, patru luni şi este doar primul dintr-un şir mai lung". Aşa arată procurorii în referatul trimis instanţei, referat prin care Mihăilă şi directorul de trading al Hidroelectrica, Eugen Brădean, au fost arestaţi ieri pentru 29 de zile pentru dare de mită şi complicitate. Totul a început pe 8 octombrie, când Eugen Brădean l-a abordat, pe holurile societăţii Hidroelectrica pe Remus Vulpescu - denunţătorul din acest dosar - căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini, din poziţia sa de executor al Consiliului de Supraveghere al companiei, acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme, potrivit anchetatorilor. Vulpescu a estimat că se urmărea producerea unui prejudiciu în dauna Hidroelectrica de aproximativ 300.000.000 - 400.000.000 de lei.

Coadă de sute de metri la poarta Patriarhiei. "Calea Sfinţilor" a deschis pelerinajul din Capitală

Procesiunea "Calea Sfinţilor", care a avut loc joi dimineaţă în Bucureşti, a deschis seria de evenimente religioase, ce se întinde până pe 29 octombrie. Manifestările au început cu trei procesiuni cu moaştele Ocrotitorului Bucureştiului, ale Sfântului Mucenic Artemie şi cu icoanele Sfintei Împărătese Elena şi ale Sfântului Împărat Constantin cel Mare. De asemenea, cu această ocazie, a sosit la Bucureşti şi o delegaţie a Bisericii Greciei condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului. Prelaţii greci au adus în Bucureşti icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei, precum şi icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase, de joi dimineaţă, în faţa Catedralei Patriarhale şi aşezate într-un baldachin special amenajat. Câteva mii de enoriaşi au format, încă de miercuri seară, un lanţ de sute de metri de la Catedrala Patriarhală până pe Bulevardul Regina Maria din Capitală.

Bruxelles: Liderii au ajuns la Summitul UE. Primele declaraţii ale şefilor de stat

Summitul european a început joi, la Bruxelles, sub auspiciile dezvăluirilor de spionaj ale asupra liderilor din Europa, inclusiv asupra telefonului mobil al Angelei Merkel.Angela Mekel s-a aflat în centrul atenţiei, mai mulţi dintre liderii Europei dorind să schimbe câteva vorbe cu Cancelarul Germaniei, care a afişat o stare de bună-dispoziţie. La polul opus, premierul Ungariei, Viktor Orban, părea stingher. Liderii europeni şi-au ocupat locurile la masa rotundă, unde vor dezbate teme aprinse în următoarele ore, unii dintre ei renunţând la ţinuta oficială. Printre cei care şi-au dat sacoul jos se numără preşedintele Traian Băsescu, premierul Regatului Unit, David Cameron şi preşedintele PE, Martin Schlulz. Traian Băsescu a discutat, pentru câteva minute, înainte de începerea summitului, cu preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskait.

Casa de 10.000 de euro are 18 metri pătraţi şi poate fi vizitată la Târgul Imobiliar Naţional

Expozanţii de la tIMOn afişează preţuri cuprinse între 450 şi 700 de euro pe metrul pătrat, cu discounturi masive şi facilităţi exclusive pentru perioada târgului. Vedeta sezonului: casa pe roţi, care costă între 10.000 şi 15.000 de euro. Dezvoltatorii imobiliari lansează în premieră la tIMOn - Târgul Imobiliar Naţional - patru proiecte rezidenţiale în Bucureşti, totalizând circa 500 de apartamente, la expoziţie fiind prezentat şi un nou concept de locuire: casa pe roţi. Firma SiPROTrading, lansează un nou concept de locuinţe de vacanţă, respectiv "Casa pe roţi", care poate fi mutată dintr-un loc în altul. Cea mai mică dintre case, cu un dormitor, bucătărie şi baie mobilate, va costa la târg 9.600 de euro, plus TVA, iar cea mai scumpă, cu două dormitoare, 13.500 euro. "Pentru aceste locuinţe nu se plătesc nici autorizaţii de construcţie, fiind mobile, nici impozite locative", precizează producătorii, care caută distribuitori locali în toată ţara. Casele de acest tip au între 6 şi 8 metri lungime şi o lăţime care poate fi de 2,5 sau de 3 metri.

EXCLUSIV Dimensiunea şpăgii la Albiţa: 4.000 de euro găsiţi în poşeta şefei pe "colectare". 17 vameşi arestaţi preventiv

Aproximativ 500 de oameni de pe ambele maluri ale Prutului au fost implicaţi în ancheta "mitei fraţeşti" de la vama româno-basarabeană, demarată pe 1 mai 2013. Dimensiunea fraudei descoperite în timpul investigaţiilor i-a şocat până şi pe procurori. Atât vameşii, cât şi poliţiştii de frontieră învinuiţi în dosar "taxau" la sânge orice autovehicul de transport marfă care tranzita punctul vamal. Şoferii aveau de achitat şpaga la ambele cabine, atât la Leuşeni, cât şi la Albiţa. Potrivit unor surse judiciare, angajaţii punctului vamal de la Leuşeni erau mai lacomi, ajungând să ceară şpăgi de 250-300 de euro per transport. Pe de altă parte, vameşii români n-au cerut investigatorilor sub acoperire mai mult de 200 de euro. Este vorba despre excepţii de la regula, care prevedea că şoferii trebuiau să pună în paşaport bancnote mici, de 5 sau 10 euro. Uneori se ajungea şi la 50 sau chiar 100 de euro. Deşi pare puţin, investigatorii au reuşit să găsească în timpul descinderilor de acum două zile, asupra unei singure vameşe, în jur de 3.500-4.000 de euro.

CURENTUL

Ministrul Barbu a plătit aproape 100.000 de euro ca să distrugă Poarta Sărutului şi baia de mulţime pregătită pentru Ponta

Autorităţile USL-iste din Târgu Jiu s-au lăudat, zilele trecute, cu restaurarea "Porţii Sărutului". Ba, mai mult decât atât, edilii de acolo s-au mai umflat în pene şi cu o recepţie oficială a "lucrării", parte a unei serii de evenimente dedicate aniversării a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor, care include Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Calea Eroilor şi Coloana Infinitului. De fapt, un soi de sărbătoare câmpenească la care ar fi urmat să participe însuşi Premierul Victor Ponta.. Ei bine, nu a fost să fie! Iar asta pentru că, în acest moment, autorităţile locale nu mai au cu ce se mai lăuda: mult lăudată restaurare a "Porţii Sărutului" s-a dovedit a fi un eşec penibil. Scandalul a izbucnit zilele trecute când s-a văzut că, în loc să-i ofere o nouă faţă, apropiată de cea pe care i-a dat-o cândva "Titanul de la Hobiţa", lucrările de restaurare au preschimbat "Poarta Sărutului" într-un imens bolovan gălbejit. Pus în faţa acestui dezastru estetic, Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a capodoperei brâncuşiene a acuzat Institutul Naţional al Patrimoniului că a distrus practic "Poarta Sărutului",

Dragnea susţine că şeful STS îi poartă sâmbetele

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, joi, că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute, când arăta că un şef de "aşa-zis" serviciu secret "umblă prin târg" şi susţine că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale. "Acel domn a spus că există anumite nereguli în acordarea unor ajutoare sociale de încălzire către anumiţi cetăţeni din România, că are aceste informaţii, că sunt undeva într-un studiu. De asemenea, a spus că prin procesul de descentralizare se urmăreşte ca acele nereguli să fie acoperite şi eu vreau să pun câteva întrebări: dacă ştie, a ştiut sau ştie în continuare că există nereguli sau ilegalităţi în procesul de alocare a ajutoarelor sociale, cum poate să explice că un proces de descentralizare ar putea acoperi aceste ilegalităţi, în condiţiile în care s-a spus public că tot ce înseamnă inspecţie şi control rămân la nivelul ministerelor, cum ar putea fi acoperite aceste ilegalităţi? Doi: de ce nu le face publice?

Hidrocefalie Scris de Tia Şerbănescu

Dl. Ponta are deja două majorităţi: una mare, de aproape 80% cu PNL, PC, UNPR + ½ PPDD, UDMR şi minorităţi şi alta mai mică, fără PNL. Majoritatea mare e utilizată pentru ratarea marilor proiecte, iar cea mică, pentru ratările de zi cu zi. Liberalul Sorin Ilieşiu s-a bucurat pentru PSD: "cei din PPDD intră tot în USL deci USL se întăreşte". Dar ce, era moale? La 70% tot flască era? În schimb, corupţia e foarte tare: la Hidroelectrica un director şi consilierul ministrului Niţă sunt acuzaţi de dare-luare de mită pentru un contract de energie ieftină. Energie negativă avem însă din belşug. Cel mai jalnic personaj din sectorul energetic e acum dl. Patriciu: soţia a băgat divorţ cerând jumătate din avere plus daune pentru suferinţele cauzate de infidelitatea rompetrolistului cu o chinezoaică. Miracolul chinezesc l-a adus pe dl. Patriciu la sapă de lemn. Cică să investeşti în China! Tot statul român e mai rentabil! Acum dl. Patriciu a cerut statului să-l scutească de taxa de timbru pentru partaj fiindcă a scăpătat. Nu, zău? Nu i-a dat destul? Soţia lui pretinde însă că dl. Patriciu şi-a pierdut discernământul în urma tratamentului chinezesc. Atenţie, şi dl. Ponta preferă China. Discernământ în pericol!

CURIERUL NATIONAL

Noi băieţi deştepţi la Hidroelectrica

Încercările autorităţilor de la Bucureşti de a schimba structura Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica s-au dovedit a fi fost mai mult decât justificate având în vedere că, la cererea procurorilor anticorupţie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus ieri arestarea preventivă pentru 29 de zile a unuia dintre membri Consiliului pentru dare de mită (Ioan Mihăilă) şi a unuia dintre membrii Directoratului companiei (Eugen Brădean), acuzat de complicitate la dare şi luare de mită în legătură cu încheierea unui contract păgubos companiei, "justificat" de obţinerea sumei de 1,4 mil. euro, anterior procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti trimiţându-l în judecată pe preşedintele Consiliului (Remus Borza) sub acuzaţia de conflict de interese.

Borbely, despre amânarea regionalizării: Slavă Domnului!

Laszlo Borbely a salutat, într-o conferinţă de presă, o eventuală amânare a regionalizării, anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, care a spus că, din cauza disputelor pe Legea referendumului - de care depinde modificarea Constituţiei -, regionalizarea trebuie să mai aştepte un an cel puţin, exclamând "Slavă Domnului!". Borbely a adăugat că Uniunea s-a opus proiectului actual al regionalizării, subliniind că, de fapt, Guvernul "nici măcar nu are o concepţie" faţă de acest subiect. "Slavă Domnului! Slavă Domnului! Nu suntem de acord cu regionalizarea, aşa cum... De fapt, nici nu e o concepţie a Guvernului. De ce să nu aşteptăm, dacă Guvernul nici măcar nu are o concepţie?", a declarat Borbely.

Guvernul vrea ca băncile să se implice în aprobarea fondurilor UE

Vicepremierul Liviu Dragnea a transmis comunităţii bancare că Guvernul este dispus să modifice legislaţia, respectând regulile Comisiei Europene, astfel încât băncile să se poată implica în faza iniţială a procesului de autorizare a beneficiarilor de fonduri europene, informează Mediafax. Băncile au propus autorităţilor, încă din primăvară, prin Asociaţia Română a Băncilor (ARB), să se poată implica în faza iniţială a procesului de autorizare de către autorităţile de management a proiectelor care ar urma să beneficieze de fonduri europene, având calitatea de cofinanţatori. "Propunerea noastră este ca legislaţia să permită ca la nivelul autorităţilor de management băncile să poată participa cu specialişti şi atunci când s-a aprobat un proiect, cofinanţatorul să fie implicat în acest proces şi, când clientul merge la bancă, lucrurile să fie deja cunoscute şi să poată continua foarte repede procesul", a declarat preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea, prezent la o conferinţă pe tema dezvoltării regionale organizate la Arenele BNR.

Cum ar putea pierde Franklin Templeton câteva miliarde de dolari

Nume mari din industria americană a investiţiilor riscă să piardă miliarde de dolari în piaţa obligaţiunilor din Puerto Rico, în condiţiile în care datoriile acumulate de această ţară au ajuns într-o zonă cu o sustenabilitate îndoielnică. Micul stat din Caraibe are împrumuturi de 87 miliarde dolari care, raportate la populaţia de 3,7 milioane locuitori, înseamnă câte 23.000 de dolari pentru fiecare cetăţean al ţării, scrie New York Times. Compania americană care administrează Fondul Proprietatea are a doua expunere pe piaţa obligaţiunilor din Puerto Rico, în valoare de 4,82 mld. dolari. Apăsat de povara unor datorii de 87 mld. dolari, micul stat din Caraibe are finanţările externe închise, iar investitorii cred că este în pericol de faliment

Pieţele emergente schimbă viteza de creştere

În ciuda avansului economic constant din ultimii câţiva ani, acestea au fost grav afectate de presiunile externe. Anul viitor este aşteptată o creştere de doar 4,7%, considerabil mai mică decât valoarea de 5,7% prognozată în iulie 2013. Pieţele emergente schimbă viteza de creştere cu o treaptă mai jos în 2014, perspectivele slabe privind evoluţia cererii interne şi, implicit, a fluxurilor comerciale din pieţele emergente fiind de aşteptat să genereze un ritm mai mic de creştere a PIB-ului acestor economii, potrivit raportului trimestrial EY - Rapid-growth markets forecast (RGMF).

JP Morgan riscă acuzaţii penale în cazul Madoff

Autorităţile federale americane pregătesc acuzaţii penale împotriva JP Morgan, în cadrul unei investigaţii în care banca este suspectată că a "închis ochii" în privinţa schemei piramidale operate de investitorul Bernard Madoff, relatează New York Times. Acest caz, care vine după un acord preliminar de 13 miliarde dolari pentru stingerea anchetelor civile referitoare la practicile JP Morgan în domeniul creditelor ipotecare, reprezintă o nouă ameninţare majoră la adresa reputaţiei celei mai mari bănci din Statele Unite în funcţie de active. JP Morgan a avut deja discuţii preliminare cu reprezentanţii procuraturii pentru un acord de închidere a investigaţiei, au declarat surse apropiate situaţiei. Un astfel de acord ar suspenda acuzaţiile penale împotriva băncii în schimbul unei amenzi, anumite concesii şi a menţionării faptului că JP Morgan va fi inculpată în cazul unor comportamente greşite ulterioare. Procuratura ar putea să ceară JP Morgan, care a susţinut în repetate rânduri că personalul său a acţionat cu bună-credinţă în colaborarea cu Madoff, să angajeze un supraveghetor independent.

EVENIMENTUL ZILEI

Traian Băsescu a avut o convorbire telefonică cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden

Preşedintele Traian Băsescu a avut aseară o convorbire telefonică cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, convorbire desfăşurată la cererea lui Biden. Vicepreşedintele SUA şi-a exprimat recunoştinţa faţă de preşedintele României pentru modul în care ţara noastră se implică în proiectele politice şi militare care privesc securitatea internaţională, precum şi pentru participarea trupelor româneşti în misiunile militare din Afganistan, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei. Totodată, Biden a saluta în numele Statelor Unite ale Americii, începerea lucrărilor la situl pentru amplasarea sistemului antirachetă de la Baza din Deveselu, o componentă a securităţii şi a structurii de apărare a NATO. Preşedintele Traian Băsescu a reiterat interesul deosebit pentru Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, subliniind că relaţiile bilaterale dintre ţările noastre reprezintă, în acest moment, una dintre cele mai puternice garanţii pentru securitatea României, precum şi pentru stabilitatea regională în Europa de Sud-Est.

"Cârtiţa" din Crima Organizată îndeamnă poliţiştii la răscoală

Poliţistul emerit Traian Berbeceanu, acuzat că a sifonat informaţii infractorilor obstrucţionând anchetele, instigă poliţiştii să nu-şi mai facă treaba. El a fost arestat pentru 29 de zile. O scrisoare a lui Berbeceanu ar fi fost strecurată către un om de încredere. "Am ales această cale ca pe o ultimă soluţie, pentru a vă transmite aspecte deosebit de grave. În aceste momente cumplite, asupra mea şi a echipei pe care o conduc se desfăşoară o acţiune mârşavă de mari proporţii, organizată şi coordonată de procurori ai DIICOT şi ofiţeri ai Serviciilor de informaţii". În scrisoare, poliţiştii sunt îndemnaţi să nu-şi mai facă treaba, să nu se mai întâlnească cu sursele lor, fiindcă pot fi filaţi şi monitorizaţi. În rest, în proporţie de 90 la sută conţinutul scrisorii redă aceleaşi aspecte pe care comisarul-şef Berbeceanu le-a sesizat autorităţilor competente.

De ce bulgarii pot spune nu străinilor sau cum minciuna românească este contrazisă de oficialii de la Bruxelles

Politicienii români şi oficialii din MADR s-au resemnat ca pământurile României, apreciate ca fiind printre cele mai fertile din UE, să poată fi cumpărate de străini la preţuri cu mult sub nivelul celor din alte state membre. De cealaltă parte, vecinii noştri bulgari au norocul să aibă decidenţi cu iniţiativă, care caută soluţii chiar şi acolo unde alţii, adică noi, au capitulat înainte de a se apuca de treabă. Parlamentul bulgar a decis marţi să extindă perioada moratoriului prin care cetăţenii străini nu au acces să cumpere teren agricol/extravilan pe persoană fizică. Decizia de a amâna liberalizarea pieţei până în 2020 vine în contradicţie cu tratatul de aderare semnat de Bulgaria şi în care, la fel ca România, se angaja să permită acest drept străinilor începând cu 1 ianuarie 2014. Totuşi, politicienii bulgari au ajuns la concluzia că nu pot sta la mâna UE şi că este mai important să îşi protejeze agricultura naţională decât să rişte ca membrii altor ţări să le cumpere pământurile la preţuri ridicole faţă de media celor din Occident.

JURNALUL NATIONAL

Ieri, copii de miliţieni,azi, < băieţi deştepţi >. Grupul de la Cluj care vroia să "spargă" Hidroelectrica, bazat pe odrasle de generali

La prima "strigare" a DNA sunt reţinute două persoane: Mihăilă, omul forte din consiliul de supraveghere, trimis să apere interesele statului, având şi calitatea de consilier al ministrului Energiei, şi Brădean, director comercial Hidroelectrica. Nu rezultă însă din comunicatul DNA dacă împotriva mituitorilor din compania care dorea să spolieze Hidroelectrica printr-un contract pe patru ani, s-a pornit vreo acţiune. Este un prim semn de întrebare al anchetei. Care să fie explicaţia pentru tratamentul discret aplicat grupului de băieţi deştepţi ai energiei de la Cluj? Nu credem că DNA i-ar proteja pe copiii lui Virgil Ardelean (Vulpea), Virgil Măgureanu, Rusu Stoian, general, fost comandant al miliţiei Cluj.

Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015, spune ministrul Apărării, Mircea Duşa

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Sibiu, că lucrările la baza de la Deveselu (Olt) vor începe de luni, statul român având misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională din 2015. "Ceea ce dumneavoastră cunoaşteţi ca scut anti-rachetă, de fapt, este vorba despre interceptări de rachete balistice, lucrare care trebuie să se realizeze în perioada următoare. Acest scut anti-rachetă trebuie să fie funcţional în 2015. Este prima facilitate de acest gen care se realizează în estul Europei, având în vedere că România este stat de graniţă al NATO şi al Uniunii Europene. Chiar domnul Chuck Hagel, secretarul american al Apărării aprecia că, deşi nu s-a ajuns la o înţelegere cu partenerul rus, vor începe lucrările", a declarat Mircea Duşa.

NATIONAL

Dragnea, uite-ti denuntatorul de la DNA! Traieste!

Marin Anton, un fost pilot militar in flotila de elita a aviatiei romanesti in perioada 1971-2009, dupa pensionare, incepand cu anul 2010 si pana in luna august 2013, a administrat baza aeriana de la Alexeni, ocupandu-se de infiintarea unei scoli de pilotaj si redarea aerodromului militar circuitului aviatiei civile. Prin relatiile formate in atatea decenii de pilotaj international, a reusit sa aduca un investitor strategic, dispus sa dea un miliard de euro pentru construirea, la Alexeni, a primului "green airport" din Europa de Est. Proiectul i-a fost prezentat personal de catre Marin Anton lui Liviu Dragnea, care era pe atunci ministrul MDRAT, proprietarul aerodromului. Administratorul de la Alexeni sustine ca "Liviu Dragnea s-a aratat entuziast de proiect, m-a felicitat calduros, numai ca la putin timp dupa aceea, fara nicio explicatie, a trecut la falimentarea fortata a bazei aeriene, inclusiv prin retragerea pazei".

Grefierii, jupanii Justitiei

Personajul cheie in rutina de zi cu zi a repartizarii dosarelor la un complet sau altul de judecata este nimeni altul decat grefierul, care nu introduce datele in sistem ca la carte, ci foloseste bresele spre a dirija cauzele spre judecatorii doriti. "National" dezvaluie punct cu punct manevrele de repartizare cu dedicatie a unor dosare, realizate cu complicitatea grefierilor. Astfel, este posibil ca o anumita cauza sa fie dirijata catre un anumit judecator, fara posibilitatea justitiabilului de a verifica respectarea, concordanta cu anumite reguli, de asemenea verificabile. Situatia este posibila prin intermedierea grefierului/judecatorului desemnat sa se ocupe de repartizarea computerizata a dosarelor.

PUTEREA

PLAGIAT. Radu Carp îl acuză de plagiat pe Titus Corlăţean

Radu Carp, ministru de externe din Guvernul alternativă al PDL, a declarat, într-o conferinţă de presă joi, că lucrarea lui Titus Corlăţean cu care a obţinut titlul de conferenţiar universitar ascunde mai multe tipuri de plagiat. "Presa a scris că ministrul Corlăţean s-a autoplagiat în lucrarea sa . Noi am identificat cel puţin patru surse după care domnul Corlăţean a copiat şi care nu au fost citate potrivit normelor de citare din standardele academice. Ministrul de externe al României a fost la aceeaşi şcoală de Drept precum premierul Ponta. De altfel, Adrian Năstase scrie şi prefaţa cărţii domnului Corlăţean", a spus Radu Carp. PDL strânge în continuare probe privind cazul de plagiat al ministrului Corlăţean şi urmează să facă o sesizare la Consiliul Naţional de Etică, organism al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, potrivit legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică.

Dragnea decapitează conducerile CNI şi ISC

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, s-a decis să facă ordine în instituţiile pe care le are în subordine. Acesta l-a demis, pe 16 octombrie, pe directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, iar săptămâna viitoare îl va demite şi pe Petru Cost din funcţia de inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Prim-vicepremierul Liviu Dragnea l-a demis pe Dan Nicolae Buşcu de la conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi a numit-o în locul acestuia pe Manuela Irina Pătrăşcoiu, care anterior ocupase postul de director economic al companiei. Dragnea a declarat pentru cotidianul PUTEREA că schimbarea a fost efectuată în urmă cu o săptămână, fără a preciza care au fost motivele care au dus la aceste demiteri.

ROMANIA LIBERA

Cât de sus ajungea mita în cazul de corupţie de la Hidroelectrica

Interceptările realizate de anchetatori în cazul de corupţie de la compania Hidroelectrica arată că favorizarea aşa-zişilor "băieţi deştepţi din energie" ar fi fost făcută cu acordul ministrului Economiei, Constantin Niţă, şi al unor ofiţeri din serviciile secrete. Ministrul a negat, pentru România liberă, această ipoteză. Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu (PNL) , şi totodată membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, a denunţat la DNA faptul că i s-a promis suma de 1,4 milioane de euro pentru a aproba un contract de 263 de milioane de euro (pentru energie electrică) în favoarea societăţii clujene ENERGON POWER&GAS. În această combinaţie murdară mai erau implicaţi directorul Hidroelectrica, Eugen Brădean, şi Ioan Mihăilă, consilierul ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă (PSD), şi membru în Directoratul Hidroelectrica.

Cine va câştiga alegerile prezidenţiale

Ruperea USL fiind inevitabilă, singura necunoscută în acest moment este dacă Crin Antonescu sau altcineva va ajunge în turul al doilea al prezidenţialelor de anul viitor pentru a se confrunta cu candidatul PSD, cel mai probabil Victor Ponta. Ca să câştige, orice candidat va trebui să speculeze curentul populist şi iraţional care traversează România. În 2009, cea mai mare parte a electoratului lui Antonescu venea din zona urbană, educată, activă, tânără. În 2013-2014, această zonă s-a radicalizat şi s-a mutat spre stânga revoluţionară şi para-revoluţionară, hip, naţionalistă, progresistă şi anticapitalistă, care se manifestă zgomotos şi spectaculos săptămânal pe tema Roşia Montană sau a gazelor de şist, dar care nu are reprezentare politică. Acesta este un curent politic în ascensiune şi de seducerea acestui electorat va depinde în mare măsură deznodământul alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Dar nu este obligatoriu să alegem între un comunistoid corupt, plagiator şi moralmente falimentar şi un fascistoid isteric.

Antonescu: "Ponta nu era în măsură să vorbească de recunoaşterea Kosovo, nu premierul hotăreşte"

Preşedintele PNl, Crin Antonescu l-a criticat, ieri, pe premierul Victor Ponta, după ce acesta a promis la Washington că România va recunoaşte, în 2015 statul Kosovo. "Există mai multe detalii legate de asta. Ponta probabil că nu a fost foarte atent la comunicare, în sensul că domnia sa, cel puţin aşa am înţeles, a dat garanţii că se va recunoaşte Kosovo, dar să plece Băsescu odată. Nu putea, nu era în măsură să dea aceste garanţii, pentru că nu prim-ministrul hotărăşte ce state se recunosc sau nu", a comentat Crin Antonescu, candidatul oficial al USL la alegerile prezidenţiale. Victor Ponta i-a explicat vicepreşedintelui American Joe Biden că, din 2015 România va recunoaşte independenţa Kosovoc, făcând referire, indirectă, la faptul că, în 2014 se încheie mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, care se opunere recunoaşterii Kosovo.

ZIARUL FINANCIAR

Bancherii dau împrumuturi clienţilor "premium" ca să cumpere acţiuni Romgaz

Oferta Romgaz, cea mai mare listare din istoria bursei, a stârnit mare rumoare în piaţa financiară, iar câteva bănci sunt dispuse să îşi finanţeze clienţii premium pentru a cumpăra cât mai multe acţiuni în ofertă. La mijloc sunt 370 milioane de lei pentru ca tranşa de acţiuni alocată micilor investitori să fie subscrisă. Aceasta este de departe cea mai mare ofertă de acţiuni făcută vreodată de o companie publicului larg din România. Potrivit unor surse din piaţă, BCR, BRD şi Banca Transilvania ar acorda finanţări pe termen scurt de tip "leverage" clienţilor cu conturi de tranzacţionare de valori mari pentru a subscrie la oferta Romgaz. Finanţarea acordată clienţilor premium poate ajunge până la de trei ori valoarea portofoliului de acţiuni al clientului, în cazul BCR. Clientul trebuie să returneze banii pe 6 noiembrie când are loc decontarea tranzacţiilor din oferta Romgaz, potrivit unor surse din piaţă.

Pentru că s-a ocupat mai mult de politică şi stat la televizor în loc de economie, guvernul Ponta are o mare problemă la buget. Finanţele au un minus de 8 miliarde de lei la încasări

Premierul i-a cerut ministrului finanţelor să facă o simulare de creştere a cotei unice, dar şi o reducere a TVA. Varianta unei creşteri a cotei unice de la 16% la 22%, concomitent cu reducerea TVA de la 24% la 22%, este pe masa Finanţelor, a premierului şi a USL. PNL spune că este doar teoretică, premierul că nu o ia în calcul, dar din simulările făcute ar rezulta un plus de venituri de 8 miliarde de lei la buget care ar acoperi golul de venituri înregistrat în acest an. Chiar dacă majorarea cotei unice este socotită teo­re­tică, mediul de afaceri îşi aminteşte de anul 2010 când peste noapte s-a majorat TVA şi s-au redus salariile tot pentru că bugetul nu avea încasări. Orice schimbare a taxelor va lovi în plin economia, care se află în continuare în convalescenţă după cinci ani de criză.

Cum a reacţionat mediul de afaceri la varianta teoretică de creştere a cotei unice şi reducerea TVA: "Aşa se întâmplă mereu, unde ar fi mirarea? Adoptăm măsuri şi apoi le anunţăm."

Raul Ciurtin, acţionarul majoritar al producătorului de lactate Albalact- "Aşa se întâmplă mereu, unde ar fi mirarea? Adoptăm măsuri şi apoi le anunţăm. Reducerea TVA ne-ar ajuta pentru că ar impulsiona consumul, însă acest lucru nu trebuie neapărat compensat cu majorarea altor taxe. " Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) - "O creştere a impozitului pe venit ar fi contrară declaraţiilor din ultimii ani privind reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă. Dacă urcă impozitul cu 6%, de la 16% la 22%, atunci salariile sigur nu vor mai fi majorate. Şi chiar dacă nu vor fi tăiate salariile, le taie inflaţia, iar veniturile ca putere reală de cumpărare vor scădea şi consumul va fi mai mic. Degeaba va fi redusă TVA, oamenii nu vor consuma mai mult pentru că nu vor avea cu ce." Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal - "Nu poţi să creşti taxele când economia performează slab. Este absolut clar care e problema. Problema nu este că avem taxele mici şi trebuie majorate. Problema este flagrantă în termeni de colectare. Prioritatea zero este îmbunătăţirea colectării."

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb