REVISTA PRESEI - 30.06.2012

Willy Homner
Revista Presei / 30 iunie 2012

ADEVARUL

Victor Ponta: Decizia CNATDCU este ilegală. Nici vorbă de demisie!

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la plecarea de la Bruxelles, că nu va demisiona, fiindcă decizia CNATDCU a fost una "politică şi ilegală, luată de apropiaţii Preşedintelui ca represalii" pentru participarea sa la Consiliului European. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21. În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Cristian Tudor Popescu: În România lucrurile încep să arate precum în Germania, după victoria lui Hitler

"Lucrurile încep să arate în acest moment, şi am proprietatea termenilor, ştiu ce spun, ca în Germania după victoria naziştilor, după alegerea lui Hitler cancelar al Germaniei, în 1933. Este aceeaşi sfidare monstruoasă din partea noii puteri, de a-şi impune cu orice preţ voinţa, călcând în picioare orice regulă, desfiinţând o comisie atunci când există vreun pericol ca ea să dea vreun verdict neplăcut pentru domnul Ponta. Aud nişte prostii în faţă practicate de susţinătorii acestei puteri care mă scot din minţi. Nu este posibil să o auzi pe doamna Andronescu şi nu ştiu câţi am mai auzit că trebuie un verdict de specialitate, trebuie o comisie juridică care să analizeze. Ce să analizeze? Este suficient un grup de oameni, o gospodină, un elev, un ţăran, un grup de oameni care ştiu să scrie şi să citească pentru a proba această hoţie a domnului Ponta. Nici măcar nu e vorba de un plagiat. Oricine poate să ia şi să compare, dacă ştie să scrie şi să citească. Nu trebuie studii juridice. Plagiat înseamnă ceva mai fin", a spus Cristian Tudor Popescu, la Realitatea TV.

Consiliul desfiinţat de ministrul Pop cere tuturor universitarilor să se solidarizeze împotriva abuzurilor şi presiunilor Puterii

Consiliul nu va ataca în contencios administrativ odinul lui Pop, dar nu rămâne fără reacţie. Dimpotrivă, propune o formulă de protest care să angreneze nu doar membrii Consiliului desfiinţat, ci întreaga comunitate ştiinţifică din România. CNATDCU îi invită pe toţi universitarii să se solidarizeze pentru a-şi "exprima indignarea" şi să "protesteze vehement", alături de cei 19 membri ai Consiliului, faţă de "modul arbitrar şi nemotivat cu care am fost revocaţi". Într-un apel dat publicităţii la câteva ore după pronunţarea pe cazul Ponta, Consiliul acuză "maniera nedemnă" în care membrilor săi le-a fost încălcată demnitatea umană şi profesională, "cu ignorarea celor mai elementare principii ale libertăţii academice".

Cum au învins-o Spania şi Italia pe Angela Merkel la summitul UE

Germania nu a pierdut doar semifinala de la Campionatul European de fotbal cu Italia, ci şi partida cu finalistele de la acest turneu final la summitul UE. Angela Merkel a fost nevoită să facă concesii în privinţa ajutorului direct acordat băncilor. Italia şi Spania au obţinut un acces mai uşor la fondurile de salvare, o relaxare a cerinţelor de austeritate şi mai puţin control din partea troicii, ameninţând cu blocarea Pactului de creştere. "Este o înfrângere dureroasă pentru Merkel pentru că ea declarase în repetate rânduri că nu va face concesii sudicilor şi că supravegherea statelor îndatorate de către FMI este nenegociabilă. Mai mult, ea va trebui să vină în Bundestag şi să se adreseze parlamentarilor care vor vota astăzi în legătură cu aprobarea mecanismului European de stabilitate şi cu Pactul fiscal", a scris revista germană Spiegel.

Italia şi Spania s-au bucurat prea devreme:Merkel a evitat mutualizarea datoriilor, iar recapitalizarea băncilor va mai dura

Victoria Spaniei şi Italiei la summitul UE în faţa Germaniei este una aparentă, în contextul în care presiunile privind introducerea eurobondurilor nu au avut succes, iar asistenţa directă oferită sistemului bancar nu va fi posibilă fără noi reforme, conform unor apropiaţi ai Angelei Merkel. Este evident că o recapitalizare directă a băncilor spaniole nu va fi posibilă imediat pe baza actualelor seturi de reglementări", explică Norbert Barthle, purtătorul de cuvânt pe probleme bugetare al grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate, referindu-se la pachetul de măsuri care va fi supus aprobării Parlamentului federal german vineri seara. "Acesta ar fi un nou instrument al Mecanismului European de Stabilitate care va avea nevoie de aprobarea Bundestagului", atrage atenţia Barthle, citat de Bloomberg Business Week.

Analist:"Izolată şi enervată", Germania poate fi "periculoasă"

În urma acordului convenit târziu, noaptea trecută, de către liderii europeni, acord care îşi propune susţinerea obligaţiunilor suverane şi soluţionarea crizei bancare, un analist a avertizat că Germania pare din ce în ce mai izolată. "Este clar că acest acord a fost smuls Germaniei după o presiune imensă. Drept rezultat, Germania pare în prezent şi izolată politic dar şi, probabil, foarte enervată. Aceasta pare a fi o combinaţie foarte periculoasă", a declarat Simon Derrick, preşedintele departamentului de strategie valutară al băncii New York Mellon citat de CNBC. "Trebuie să ţinem minte că acordul convenit nu rezolvă problemele structurale ale zonei euro care au provocat, de fapt, criza. În schimb, pur şi simplu mută povara consecinţelor de pe umerii statelor pe cei ai fondurilor de urgenţă, ceea ce, de fapt, înseamnă umerii ţărilor nordice, în special cei ai Germaniei".

Jim Rogers: armaghedonul financiar ar fi fost de preferat actualului plan de salvare

Pieţele şi investitorii au fost plăcut surprinşi astăzi de acordul liderilor europeni cu privire la recapitalizarea sectorului bancar. Celebrul investitor american Jim Rogers susţine însă că soluţia este greşită, şi că ar fi fost de preferat falimentul băncilor cu probleme, fie chiar şi cu preţul unui eventual "armaghedon financiar". "Chiar dacă s-a găsit o modalitate prin care să se permită băncilor să ia mai uşor bani cu împrumut, nu înseamnă că s-a rezolvat problema. Dimpotrivă, o agravează (...) Lumea trebuie să se oprească din a cheltui bani pe care de fapt nu-i are. Soluţia pentru o datorie prea mare nu este creşterea acesteia. Iar aranjamentul european nu este altceva decât o formă de a permite băncilor să se îndatoreze şi mai tare, pe un termen şi mai lung" a declarat celebrul investitor american Jim Rogers, pentru CNBC.

Slovenia riscă să o ia pe urmele Greciei

Slovenia ar putea fi nevoită să ceară ajutor internaţional şi să "se confrunte cu un scenariu grecesc". Asta dacă opoziţia nu va sprijini în iulie modificările legislative în vederea stabilizării finanţelor publice, a declarat miercuri premierul conservator al acestui stat din zona euro, relatează AFP. "Iulie va fi clipa adevărului, când Parlamentul va vota introducerea regulilor bugetare în Constituţie şi modul de organizare a referendumurilor", a declarat şeful guvernului, Janez Jansa, într-un interviu pentru postul de radio Ognjisce. "Rezultatul votului din Parlament va stabili dacă slovenii pot învinge singuri criza economică sau vor trebui să se plieze pe condiţiile pe care le impun alţii (Uniunea Europeana)", a adăugat Jansa. Dacă deputaţii resping modificările, Slovenia "se va confrunta cu un scenariu grecesc", a avertizat oficialul.

Preşedintele director al Radioului public a demisionat. El spune că instituţia mai are bani pentru semnal terestru doar până în august

Demeter András, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), renunţă la funcţie şi spune că instituţia mai are bani pentru semnal terestru maximum până în august. Într-o solicitare adresată vineri celor două Camere ale Parlamentului României, Demeter András cere dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii sale de responsabilităţile conferite prin hotărârea de numire a sa. Un comunicat de presă arată că decizia a fost cauzată de nerespectarea de către autorităţile competente ale statului a dispoziţiilor imperative ale Legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune, serviciu public de interes naţional, periclitând astfel difuzarea programelor sale.

Petrom iese de pe piaţa îmbutelierii şi distribuţiei de GPL. A vândut subsidiara Petrom LPG

OMV Petrom a vândut subsidiara Petrom LPG companiei Crimbo Gas International, a anunţat producătorul de ţiţei şi gaze. Petrom iese astfel de pe piaţa îmbutelierii şi distribuţiei de GPL. Compania nu a precizat care a fost valoarea tranzacţiei. "Decizia luată de către Consiliul de Supraveghere al Petrom corespunde strategiei Petrom şi a Grupului OMV de optimizare a portofoliului de R&M în vederea îmbunătăţirii eficienţei. Părţile au agreat confidenţialitatea valorii tranzacţiei. Finalizarea acesteia este condiţionată de aprobarea prealabilă a Consiliul Concurenţei", se arată într-un comunicat Petrom. Până în 2008 Crimbo Gas International a fost controlată de Cristi Borcea, preşedintele executiv şi acţionar al FC Dinamo.

EVENIMENTUL ZILEI

OPERAŢIUNEA "ACOPERIŢI PLAGIATUL": Prim-ministru în Absurdistan

Ministrul Educaţiei a făcut eforturi disperate pentru a împiedica verdictul de furt intelectual pentru şeful său, Victor Ponta. Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare a decis ieri că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat. Comunicatul Consiliului afirmă că 85 de pagini din totalul de 307 al lucrării sunt copiate cuvânt cu cuvânt din alte trei lucrări de specialitate. Aceste pagini nu sunt încadrate ca citate, între ghilimele, şi nu fac trimitere spre autorii originali, nici în subsolul paginilor, nici la informaţiile biblografice de la sfârşitul lucrării de doctorat. O bună parte din paginile copiate de Victor Ponta sunt preluate dintr-o carte scrisă de Vasile Creţu, sursă care nu este menţionată deloc în lucrarea de doctorat a premierului. Verdictul de plagiat a fost dat în unanimitate de cei 13 membri prezenţi la şedinţă (7 academicieni şi 6 oameni de ştiinţă). Drept urmare, Comisia de Atestare a Titlurilor Universitare a înaintat o cerere oficială ministrului Educaţiei, pentru a-i retrage titlul de doctor în drept lui Victor Ponta.

Aveţi un deja vu? Abramburica se întoarce

Educaţia a căzut din lac în puţ: Ecaterina Andronescu va fi ministru. O numire previzibilă a fost făcută, ieri, în fruntea ministerului Educaţiei. Vestea că Ecaterina Andronescu va prelua fotoliul de ministru al Educaţiei a venit tocmai de la Bruxelles, din partea premierului Victor Ponta, însă în ţară anunţul n-a stârnit nici o emoţie. "Era de aşteptat, printre atâţia plagiatori, era singura soluţie", crede Cristian Hatu, consultant educaţional. Până şi apropiaţii fostului ministru admit că Andronescu era în cărţi, pentru funcţia de la Educaţie. "Cunoaşte foarte bine sistemul, ar fi cea mai bună soluţie", declara cu ceva timp în urmă Ioan Ciucă, responsabil cu învăţământul universitar. Tocmai faptul că ştie ministerul ca-n palmă ar putea să reprezinte o problemă, adaugă Ştefan Vlaston, expert în educaţie. "Ştie pe ce butoane să apese, iar oamenii sunt aceeaşi. O să fie mai rău decât cu Pop, oricum el acţiona la sfaturile ei", e de părere Vlaston.

Corespondenţă din Bruxelles: Ponta şi-a petrecut vizita la Bruxelles fugind de întrebări despre plagiat

Premierul Victor Ponta şi-a petrecut prima vizită la Consiliul European rezistând eroic unui val de întrebări despre doctoratul pe care, potrivit deciziei consiliului naţional de atestare a diplomelor, l-a plagiat. Fie că se afla la reuniunea Partidului Socialist European, fie intra în clădirea în care se ţinea reuniunea Consiliului European, fie făcea declaraţii pentru presă, ziariştii voiau să afle, în primul rând, ce se întâmplă cu plagiatul său. Primul-ministru a evitat cu talent acest asalt mediatic. Fie s-a prefăcut că nu aude întrebarea, fie plasa acelaşi răspuns: aici discutăm doar despre Consiliul European, nu despre chestiuni interne.

Andrei Tinu a primit moştenirea lăsată de tatăl său, ziaristul Dumitru Tinu. Patriciu rămâne cu "Adevărul"

După moartea năprasnică a ziaristului Dumitru Tinu, directorul cotidianului Adevărul, în anul 2003, în urma unui accident dubios de circulaţie, a urmat un şir lung de procese pentru fiul lui din afara căsătoriei, Andrei. După zece ani de procese, Andrei (Iucinu) Tinu, fiul jurnalistului Dumitru Tinu, a ajuns la o înţelegere cu Tamara şi Anna-Maria Tinu. În prima faza, judecătorii au stabilit că băiatul, atunci în vârstă de aproape 18 ani, este fiul natural al lui Dumitru Tinu. Fiica jurnalistului, Ana-Maria Tinu şi mama sa, Tamara Tinu făcuseră rapid succesiunea, aşa că un alt proces a fost deschis: moştenirea! Imobile, maşină, un teren la ţară, bani şi acţiuni la ziarul Adevărul, al cărui proprietar majoritar fusese Dumitru Tinu. Înţelegerea a fost parafată ieri şi a fost depusă ieri la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală. Andrei Tinu ne-a explicat că i-a revenit apartamentul tatălui său din Herăstrău, o casa de vacanţă în localitatea Breaza şi autoturismul Volvo.

Veştile bune de la Bruxelles sunt doar proiecte frumoase

Multe promisiuni, fără un beneficiu imediat, sunt rezultatele pentru România ale Consiliului European. Posibilitatea de a utiliza mai bine fondurile europene şi mai mulţi bani pentru dezvoltare şi redresare economică. Acestea sunt principalele potenţiale beneficii ale României în urma Consiliului European de ieri, potrivit premierului Victor Ponta. Tema realocării fondurilor a fost dezbătută pe larg şi de preşedintele Traian Băsescu în discuţiile cu Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene, la începutul lunii. Până acum, s-a vorbit despre posibilitatea de a transfera fonduri din programele operaţionale regionale către proiecte din sănătate sau spre reabilitări termice. Nici la Consiliu nu s-a luat o decizie fermă.

Băncile greceşti, golite de bani

Tendinţa de retragere a banilor din băncile greceşti s-a accelerat în mai la niveluri record, arată datele publicate ieri de Banca Centrală Europeană. Luna trecută, depozitele au scăzut la 163 miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb