REVISTA PRESEI - 5.03.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 5 martie 2010

ADEVĂRUL

-Marian Clita, eliberat ca să ucidă

Ucigaşul disidentului Gheorghe Ursu a omorât o stewardesă în Danemarca, după ce a fost eliberat din arest pentru bună purtare. Marian Clită nu ar fi comis crima din Danemarca dacă era lăsat să-şi ispăşească toată pedeapsa, care i-ar fi expirat de drept la 31 martie 2010.

-Susţinătorii lui Antonie Solomon au ieşit şi ieri în stradă pentru a cere eliberarea edilului. În timp ce funcţionarii Primăriei Craiova protestează cu afişe lipite pe birouri, oamenii de rând au fost mobilizaţi pentru "mitinguri" şi slujbe religioase întru eliberarea lui Solomon. Şirul manifestărilor pro-Solomon au început încă de miercuri seară, când peste 500 de oameni, angajaţi ai primăriei, consilieri locali, revoluţionari şi oameni simpli au participat la un miting în Piaţa "Mihai Viteazul" din centrul Craiovei.

-De ce nu va ajunge România în situaţia Greciei

Toţi indicatorii economici arată clar că economia României nu poate ajunge în situaţia în care se află cea a Greciei. Şi totuşi, lecţia elenă este una din care guvernul ţării noastre are ce învăţa. Grecia are datorii de peste 300 de miliarde de euro şi se confruntă şi cu mişcări sindicale care blochează aplicarea măsurilor de austeritate. România nu poate ajunge în aceeaşi situaţie.

-Despre boieri şi morminte. Cu Neagu Djuvara

Scriitorul este foarte prins luna asta. Azi va fi decorat cu Ordinul Artelor şi Literelor. Peste câteva săptămâni va lansa, la Editura Humanitas, noua sa carte, în care face istoria propriei familii. "Ce au fost boierii mari în Ţara Românească. Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)" conţine povestea familiei, "arhivată" de ultimul ei descendent.

-Mihai Tănăsescu, : "Ieşirea României pe pieţele internaţionale de capital va fi un punct de cotitură pentru evoluţia economiei. În plus, momentul va reprezenta evaluarea corectă a perspectivelor de dezvoltare şi a încrederii pe care o au investitorii străini.

Dacă această emisiune va avea succes - şi eu cred că va avea succes - va fi de fapt strategia de ieşire din criză". Ministerul Finanţelor Publice şi banca centrală îşi vor trimite reprezentanţii într-un "road-show" (tur de prezentare), ce va începe luni şi va dura o săptămână.

CURENTUL

-Cum l-a ajutat Vîntu pe senatorul-avocat Mircea Andrei să devină unul dintre cei mai bogaţi români.

Una dintre acuzaţiile de cenzură lansate la adresa lui Vîntu, a fost cea legată de avocatul acestuia, Mircea Florin Andrei, actual senator PD-L.Acest avocat reprezintă ceva mai mult pentru Vîntu, decât un simplu colaborator. Fostul procuror, actualmente avocat, Mircea Andrei, a intrat în politică în 1997 în APR (partidul înfiinţat de Meleşcanu după ce a plecat din PSDR), a trecut la PNL, apoi la PD-L, devenind în 2008 senator al acestui partid.

-Vintu dat in vileag de fostii sai angajati de la Catavencu.

Ajunsa pe dric, pe cale de a-si da duhul prin infometare, publicatia Catavencu a reusit totusi, in aceste clipe macabre, sa atinga un maxim al nivelului comic. Colectivul revistei a iesit la drumul mare tipand ca din gura de sarpe ca nenea Vintu nu mai este gigea, ca e un "ot, un shmenar, un boulangiu etc.

-Geoană l-a plagiat pe Barroso

Ieri, Geoană a afirmat în cadrul unui seminar organizat la Banca Naţională a României (BNR) că modernizarea ţării ar putea fi realizată printr-un larg consens şi acord politic în jurul unui proiect, propunerea lui fiind "România 2020". Mircea Geoană a definit "teza" sa ca pe un "proiect naţional"de modernizarea statului, a administraţiei şi a infrastructurii. Nimic neobişnuit până aici. Numai că, miercuri, cu o zi înainte de "proiectul Geoană", Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), a prezentat strategia "Europa 2020"

-Liste de Tia Serbanescu

Dl Antonescu cere partidului să-i accepte echipa şi să rămână în opoziţie pregătindu-se pentru marşul "celor o mie de zile" către scrutinul din 2012 când "va înlătura PD-L" şi apoi către Cotroceni în 2014 când conducătorul "mişcării de rezistenţă" se va încorona ca preşedinte al României. Pentru ca această minune să se împlinească, PNL trebuie să ţină post negru abţinându-se să mănânce altceva decåt PD-L şi Băsescu în fiecare emisiune TV.

CURIERUL NAŢIONAL-

-Atenţie la croiala bugetară!

Guvernatorul BNR a avertizat că încercarea de a lua dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social.Isărescu a atras atenţia asupra faptului că sistemele de pensii foarte generoase duc la situaţii chiar dramatice, ca în cazul Greciei. ""Nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu când numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor"".

-Marcel Murgoci: Piaţa este amorţită. Corecţia întârzie, dar nu vine nici creşterea

Ieri a fost o nouă şedinţă nehotărâtă, cu modificări minore ale indicilor

Lichiditatea totală pe piaţa de acţiuni abia s-a apropiat de 13 milioane de lei

În schimb, sectorul de obligaţiuni de depăşit 51 milioame de lei

-Sistemul de frontieră Schengen ne costă 440 milioane de euro

"Atât pentru reabilitarea infrastructurii, cât şi pentru dotarea punctelor de trecere a frontierei este necesar un serios efort bugetar din partea Guvernului României, iar autorităţile publice implicate MAI, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor vor trebui să accelereze măsurile de implementare pentru aderearea la spaţiul Schengen", a apreciat Vasile Blaga, ministrul Administraţiei

EVENIMENTUL ZILEI

-Anul 2010: gri pentru români şi roz pentru autorităţi.

În timp ce populaţia taie cât poate din cheltuieli şi nu se aşteaptă la o revenire rapidă, şeful BNR şi guvernul cred că vom încheia acest an într-o notă optimistă. Conaţionalii noştri au decis să taie cât pot de mult cheltuielile în acest an, arată un studiu realizat de compania de cercetare 360insights. Cele mai drastice reduceri sunt la banii alocaţi pentru ţigări, alcool, îmbrăcăminte şi electrocasnice.

-PDL momeşte cu funcţii liberalii

După hemoragia de parlamentari din PSD trecuţi la independenţi, PDL îi pândeşte pe liberalii aflaţi cu un picior în afara partidului să-i adopte după Congresul PNL. Prin liderii de filiale, democrat-liberalii au declanşat deja operaţiunea de antamare a mai multor deputaţi PNL cu care se află în tratative. PDL-iştii îi vizează însă, în paralel, şi pe liberalii din gruparea lui Gabriel Oprea.

-Catedrala Neamului pune cruce traficului bucureştean.

Construcţia colosului din spatele Palatului Parlamentului ar trebui să vină după finalizarea noului bulevard Uranus, avertizează Ordinul Arhitecţilor. Actualul plan al Catedralei Mântuirii Nemului stârneşte proteste din partea Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). Membrii organizaţiei critică amplasarea "defectuoasă" în spatele Palatului Parlamentului, dimensiunile prea mari şi lipsa de identitate arhitecturală a proiectului.

-Casele de lux, fără clienţi chiar şi la reduceri.

Criza a prăbuşit ca pe un maldăr de moloz piaţa proprietăţilor de lux din Capitală. Clienţii dispuşi să plătească numeroase milioane de euro pentru o casă-monument, amplasată central, sau o vilă ultra modernă, au dispărut fără urmă. În lipsa lor, cei care vor să vândă astfel de proprietăţi scad preţurile pe zi ce trece, fără să aibă mai mult succes.

FINANCIARUL

-Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, atrage atenţia că nivelul economiei subterane este îngrijorător de mare Domeniile afectate cel mai mult de evaziune sunt industria alimentară, a tutunului şi ţigaretelor şi cea a băuturilor alcoolice Prejudiciul oficial adus Bugetului de stat de operaţiunile financiare ilegale este de 1,368 miliarde de euro, în creştere cu 45,6% faţă de 2008. Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat, în exclusivitate pentru "Financiarul", că valoarea prejudiciilor stabilite de inspectorii fiscali anul trecut a crescut cu aproape 50%.

-Guvernul a cheltuit discreţionar 19 miliarde de lei în 10 ani

Recordul a fost atins în 2006, când guvernul PNL - P-DL a distribuit peste şase miliarde de lei din Fondul de rezervă. Prin Bugetul de stat se decide iniţial o sumă, iar la sfârşitul anului Executivul raportează un decont de câteva sute de ori mai mare.

-Taxarea ofertelor publice în avans, nocivă pentru piaţa de capital. CNVM favorizează ocolirea legii. Brokerii cred că autoritatea de reglementare a luat măsura taxarii anticipate "la supărare". Modificarea peste noapte, după episodul Rompetrol, a regulilor de tarifare a ofertelor publice de cumpărare, cu revendicarea "în orb" a 1% din valoarea acestora, este probabil cea mai aberantă ordonanţă emisă de autoritatea pieţei de capital vreodată.

-CEC Bank, locul 5 în topul activelor, o poziţie fragilă fără recapitalizare.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a promis că va convinge UE să accepte infuzia de capital. Activele CEC Bank au crescut anul trecut cu 53,6%, la 20,9 miliarde lei, astfel că banca a urcat patru locuri, de pe locul 9 pe locul 5 în clasamentul general al sistemului bancar în funcţie de cota de piaţă pe active. Anunţul a fost făcut de către preşedintele băncii Radu Graţian Gheţea.

GÂNDUL

-Guvernatorul se teme de o întărire puternică a leului

După prognozele pesimiste de la finele anului trecut, moneda naţională riscă să se aprecieze prea mult: un leu tarenu încurajează exporturile şi frânează relansarea economiei. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că se teme de o întărire prea puternică a leului, după ce la finele anului trecut, prognozele pentru moneda naţională nu erau deloc îmbucurătoare.

-Germanii se oferă "să ajute" Grecia: "Vindeţi insule, dacă vreţi bani"

Ajutorul UE pentru Grecia nu ar trebui aprobat fără garanţii sigure precum proprietăţi imobiliare (inclusiv insule nelocuite) sau participaţii la companii de stat, cred legislatorii din coaliţia la putere în Germania. "Oricine este în faliment trebuie să vândă tot ce are, pentru a face bani şi a-şi îndestula creditorii. Grecia deţine imobile, companii şi câteva insule nelocuite, care pot fi folosite acum pentru plata datoriilor

JURNALUL NAŢIONAL

-La vârful PD-L se poartă penalii şi cătuşele

Bilanţul PD-L: un primar în puşcărie, un primar în arest preventiv, un vicepreşedinte de organizaţie arestat pentru crimă în Irlanda, un fost ministru care nu se prezintă la anchete din motive de sarcină. Partidul refuză să îi excludă.

Traian Băsescu, în 2004, în campanie: "Voi strânge de gât cu mâna mea pe orice ministru al partidului suspectat de corupţie!".

-"Noi trăim pe seama românilor".

Cartierul ţiganilor din Buzescu e pustiu. Castelanii sunt plecaţi prin lume, la produs. Fac "învârteli", adică se descurcă. Ce înseamnă asta pentru bugetul ţării în care trăiesc? Nula. Zero. Canci, adică. Câteva palate au în uşă un anunţ: "Casă de vânzare". Nici un preţ, nici un număr de telefon. E pus la sanchi. Nu pentru perceptorii veniţi să încaseze taxe, nici pentru executori, ci pentru cămătarii croiţi să-şi încaseze datoriile.

- La trântă cu giganţii.

La patru ani de la Uraganul Katrina, care a ucis în Statele Unite 1.800 de oameni şi a lăsat mii de familii fără un acoperiş deasupra capului, justiţia americană a declarat validă o plângere a locuitorilor statului Mississippi împotriva marilor poluatori. Reclamanţii susţin că, din cauza giganţilor industriali, ritmul schimbărilor climatice s-a intensificat, dând naştere unor fenomene extreme de felul acestui ciclon tropical.

- Lupta pentru feudele Securităţii

Mulţi s-au întrebat în primele două luni de libertate pe unde sunt şi ce mai fac ofiţerii fostei Securităţi. Sunt în reorganizare, a sunat răspunsul oficial. Cine croia planurile, cum, unde şi de ce nu s-a precizat. Noii lideri intraseră deja în concurenţă, inclusiv pentru controlul foştilor ofiţeri de Securitate şi al secretelor deţinute de aceştia. Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, a povestit recent chinurile facerii SRI.

ROMÂNIA LIBERĂ

-Caragiu: "Vrei să faci din mine turnătorul tău?"

O carte de memorii a unui fost medic veterinar şi director în anii "70 al Institutului de Cercetări Avicole de la Corbeanca, intitulată "Stacana. Triptic cu Ahoe şi Toma Caragiu", dezvăluie o faţă necunoscută a marelui actor, de la a cărui dispariţie s-au împlinit ieri 33 de ani. Miron Costin, autorul volumului, îi face un portret nuanţat lui Toma Caragiu: artistul de o mare generozitate era în acelaşi timp şi un fricos secretar de partid al Teatrului Bulandra.

-Pe cine poate înfunda primarul Craiovei din arest

Fiind printre cei mai informaţi din Craiova, edilul le-ar putea da fiori multora dacă, în schimbul unei pedepse mai mici, le va oferi procurorilor informaţii preţioase despre afacerile ilegale ale unor interlopi, magistraţi şi politicieni din zonă.

-În ajunul Congresului Extraordinar de astăzi, liderul PNL Crin Antonescu a reuşit să-şi asigure supunerea partidului dinamitând vechile reguli ale liberalilor. > Conducerea extinsă a partidului a adoptat cu 131 de voturi pentru, 42 impotriva şi 5 abţineri ca PNL să treacă la votul pe moţiuni. Deşi se putea baza pe o majoritate confortabilă la alegerile de sâmbătă, Crin Antonescu a reuşit să impună Delegaţiei Permanente a PNL trecerea de la votul uninominal pentru alegerea conducerii partidului la votul pe listă.

ZIARUL FINANCIAR

-Topul concedierilor pe piaţa bancară. Cinci bănci au tăiat peste 2.000 de joburi.

Prăbuşirea cererii de credite a eliminat peste 3.700 de locuri de muncă din bănci, majoritatea din top 10. Cinci bănci de pe piaţă - patru din top 10 - şi-au redus anul trecut personalul cu peste 2.000 de oameni în total, presate de criză să-şi ajusteze costurile. Recesiunea din 2009 a înghiţit peste 3.700 de locuri de muncă de pe piaţa bancară, numărul total al angajaţilor coborând la circa 67.900.

-300 de români vor face componente pentru Airbus

EADS va încasa în următorii zece ani 700 de milioane de euro prin vânzarea de componente pentru avioane pe care le va produce pe platforma IAR Ghimbav Braşov începând cu septembrie anul acesta. IAR şi Premium Aerotec, subsidiară a concernului european EADS, au semnat ieri un contract prin care IAR cedează dreptul de folosinţă asupra unui teren de 60.000 mp de pe platforma industrială de la Braşov unde urmează să fie realizată o investiţie de tip green-field într-o fabrică de componente pentru aeronave.

-Udrea promite investiţii pe termen nelimitat.

Producătorii de materiale de construcţii aşteaptă salvarea de la Ministerul Dezvoltării, după ce anul trecut consumul a scăzut cu 30%. Ministerul are proiecte de investiţii de miliarde de euro, dar multe dintre ele sunt "pe foaie". Patronatele din industria construcţiilor, o piaţă anuală de 12 mld. euro, echivalentul a 10% din PIB, afirmă că proiectele de investiţii ale Ministerului - sunt prea mici şi prea puţine pentru a revigora piaţa construcţiilor, iar termenul lor de începere este incert.

-În primele două săptămâni de la demararea "Rabla" s-au casat peste 20.000 de maşini, dar s-au vândut numai 460, potrivit statisticilor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Scopul realizării unui program de casare nu este creşterea vânzărilor de automobile, ci reducerea impactului pe care îl au cele vechi asupra mediului.

-CNVM le-a interzis brokerilor cehi de la Capital Partners să mai deruleze operaţiuni

Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a interzis firmei de investiţii Capital Partners din Cehia să mai activeze pe piaţa locală de capital, motivând că societatea nu este autorizată ca intermediar şi că a adus o serie de prejudicii investitorilor români, urmând să sesizeze şi Comisia Europeană.

-BCR şi BRD au din nou jumătate din plafonul la "Prima casă"

Fiecare din cele 21 de bănci care s-au înscris în ediţia de anul acesta a programului "Prima casă" a primit puţin mai mult de jumătate din suma solicitată BCR şi BRD ajung să concentreze împreună garanţii de 376 de milioane de euro, dintr-un total de 700 de milioane de euro nou-intrate în program: Banca Carpatica şi RIB.

-Românii încep să-şi mute economiile din valută în lei.

Depozitele în valută ale românilor au crescut în ultimul an cu 16,9% la valori exprimate în euro, ajungând la sfârşitul lui ianuarie la 9,1 mld. euro (35,5 mld. lei), arată datele BNR. În ultimele luni însă economisirea în valută a încetinit abrupt, în paralel cu stabilizarea cursului de schimb.

-Grecia a ieşit din vizorul speculatorilor, care acum caută noi ţinte de atacat

După ce Grecia a anunţat un nou program de austeritate, investitorii încep să-şi îndrepte atenţia către ceilalţi "bolnavi" ai Europei, iar unii analişti se tem că s-ar putea repeta scenariul crizei financiare din SUA, care a început cu problemele Bear Stearns şi s-a agravat odată cu falimentul Lehman Brothers şi naţionalizarea AIG.

Este Spania noua Greciei? Sau va veni rândul Italiei? Să fie oare Portugalia?

-Guvernul Ungariei este acuzat că ascunde o parte din deficit

Guvernul trebuie să spună "adevărul" despre economia ţării şi "nu poate continua să mintă" cu privire la deficitul bugetar, a declarat Viktor Orban, liderul celui mai mare partid de opoziţie din Ungaria, Fidesz, care conduce în sondaje înaintea alegerilor de luna viitoare, citat de Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb