REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 09.11.2015

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 noiembrie 2015

FINANCIAL TIMES

Băncile globale trebuie să obţină 1.100 miliarde dolari până în 2022

Cele mai mari bănci internaţionale trebuie să obţină până la 1.100 de miliarde de dolari până în 2022 ca să prevină salvarea lor cu banii contribuabililor, potrivit unui grup de bancheri care pretind că "au creat instrumentele necesare încheierii capitolului «prea mare ca să dea faliment»".

Arabia Saudită nu-şi reduce producţia de petrol

Arabia Saudită este hotărâtă să-şi menţină producţia de petrol ca să-şi protejeze cota pe piaţa globală, în pofida efectelor financiare pe care le are declinul preţului ţiţeiului asupra economiei regatului.

Santos strânge 3 miliarde dolari australieni ca să lupte împotriva ofertelor de preluare

Compania petrolieră australiană Santos vinde o deţinere la un zăcământ de gaze, obţinând 3 miliarde de dolari de la acţionari şi de la un investitor chinez, în cadrul unui efort menit să susţină finanţele acesteia şi să ţină la distanţă ofertanţii interesaţi de o preluare.

WALL STREET JOURNAL

UniCredit ar putea tăia posturi

UniCredit SpA ia în considerare reducerea a cel mult 12.000 de locuri de muncă şi vânzarea unor active, ca parte a unui plan de revizuire strategică, menit să atenueze presiunile pentru lansarea unei majorări de capital.

Exporturile Chinei, în declin

Exporturile Chinei au scăzut în octombrie pentru a patra lună la rând, fiind afectate de slăbirea cererii globale.

Administraţia Vamală Generală din China a anunţat că, luna trecută, exporturile ţării s-au redus cu 6,9%, în ritm anual, după un declin de 3,7% în septembrie.

Boeing obţine, în India, o comandă pentru 75 de avioane noi 737

Boeing Co. a semnat o comandă de 75 de avioane cu Jet Airways din India, evaluată la circa 8 miliarde de dolari, conform listei de preţuri a companiei.

REUTERS

Ericsson şi Cisco, într-un parteneriat

Producătorul suedez de echipamente mobile Ericsson şi compania americană de reţelistică Cisco Systems Inc. au ajuns la un acord de parteneriat de afaceri şi tehnologie, estimat că va genera venituri de un miliard de dolari pentru fiecare parte, din 2018.

Continental îşi creşte ţintele de profit

Producătorul german de componente auto Continental şi-a majorat uşor ţintele de profit pe acest an, după ce a raportat un câştig în creştere pentru trimestrul al treilea, pe fondul vânzărilor mari de maşini din Europa şi America de Nord.

Compania aşteaptă, acum, o marjă de profit ajustată "de peste 11%", faţă de "circa 11%", cât preconiza anterior.

Boeing, în parteneriat cu Tata

Boeing Co. va pune bazele unei societăţi mixte cu Tata Advanced Systems (TASL) din India, ca să construiască împreună fuzelaje pentru elicopterul de luptă AH-64 Apache, în India.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb