FINANCIAL TIMES
• Franţa, aproape de salvarea Peugeot
Franţa este pe punctul să semneze un acord pentru sprijinirea PSA Peugeot Citroen prin acordarea de garanţii financiare de 5-7 miliarde euro diviziei de creditare a companiei auto. Planul de salvare necesită aprobarea Comisiei Europene.
• DuPont taie 1.500 de posturi
Compania americană DuPont, din sectorul chimicalelor, va tăia 1.500 de locuri de muncă în vederea îmbunătăţirii productivităţii sale. Societatea a obţinut un profit inferior aşteptărilor în trimestrul al treilea şi anunţă că a slăbit cererea de materiale din domeniu.
• Băncile din Canada preiau active din SUA
TD Bank şi Royal Bank of Canada, cele mai mari bănci din Canada, au decis să cumpere o divizie de finanţare şi operaţiuni de carduri de credit din SUA. TD va plăti aproape 5,9 miliarde dolari către Target pentru un portofoliu de carduri de credit, iar RBC preia pe 4,1 miliarde dolari divizia canadiană de finanţare a băncii americane Ally Financial.
WALL STREET JOURNAL
• Whirlpool şi-a modificat în creştere estimările de profit
Producătorul american de electrocasnice Whirlpool Corp. a raportat profituri peste aşteptări pentru trimestrul al treilea, în America de Nord, pe fondul reducerii cheltuielilor. În condiţiile date, compania estimează că va avea un profit anual de 6,90 - 7,10 dolari/acţiune, faţă de 6,50 - 7 dolari/titlu, cât preconiza în iulie.
• Acţiunile Apple au scăzut după lansarea iPad Mini
Compania americană Apple Inc. a lansat, ieri, o versiune mai mică a tabletei iPad, al cărei preţ începe de la 329 dolari - cost mai mare decât cel al produselor rivale. În condiţiile date, acţiunile companiei au scăzut cu 3,26%, la 613,36 dolari.
• Roche ar putea fi amendată
Societatea Roche Holding AG din Elveţia ar putea fi amendată pentru că nu a raportat în mod corespunzător anumite aspecte privind siguranţa medicamentelor, după ce autoritatea de reglementare din Europa a anunţat că va lansa o procedură de infringement asupra companiei farmaceutice.
NEW YORK TIMES
• Surse: UBS va reduce 400 de posturi în sectorul de investiţii
UBS va elimina 400 de locuri de muncă pe segmentul de investment banking, conform unei surse apropiate situaţiei, care precizează că vor urma şi alte disponibilizări la cea mai mare bancă elveţiană.
• LG Electronics, pe profit
Producătorul sud-coreean de electronice de consum LG Electronics Inc. a raportat profit pentru trimestrul al treilea, pe fondul cererii de telefoane inteligente. Câştigul net al LG Electronics a fost de 157 miliarde woni (142 milioane dolari) în cele trei luni încheiate în 30 septembrie, comparativ cu o pierdere de 414 miliarde woni în acelaşi interval din 2011.
• Încetinesc vânzările InterContinental Hotels în SUA
Creşterea vânzărilor Intercontinental Hotels Group a încetinit în trimestrul al treilea, în SUA, în condiţiile în care Ziua Americii (4 iulie) a căzut la mijlocul săptămânii, iar în calendarul sărbătorilor religioase din septembrie au avut loc unele schimbări.
Cea mai mare companie hotelieră a informat că venitul pe cameră disponibilă a sporit cu 4,6% în perioada menţionată, ritm inferior celui consemnat anul trecut.