Financial Times
• Unilever cumpără Alberto Culver pentru 3,7 miliarde dolari
Compania anglo - olandeză Unilever preia societatea americană Alberto Culver, în cadrul unei tranzacţii de 3,7 miliarde dolari. Afacerea este cea mai importantă de la momentul la care Paul Polman a devenit director executiv al Unilever, în ianuarie 2009.
..........
• Nestle investeşte în sectorul farmaceutic
Compania alimentară elveţiană Nestle vrea să investească 500 de milioane de franci elveţieni (510 milioane de dolari) în următorii zece ani, urmărind să sprijine crearea unei afaceri de sine stătătoare în domeniul farmaceutic.
.........
• RBS elimină încă 500 de salariaţi
Royal Bank of Scotland (RBS) a început procesul de disponibilizare a încă 500 de angajaţi de pe segmentul back-office al diviziei de investment banking. RBS continuă, astfel, să-şi diminueze cheltuielile.
..........
Wall Street Journal
• AOL negociază preluarea TechCrunch
Compania americană AOL Inc. a purtat negocieri pentru preluarea blogului tehnologic TechCrunch, spun surse apropiate situaţiei. Un purtător de cuvânt la TechCrunch a refuzat să comenteze informaţia.
..............
• Directorul Ford aşteaptă un profit solid
Ford Motor Co. încă aşteaptă să realizeze "un profit solid" anul acesta şi plănuieşte să investească 2,37 miliarde dolari în Marea Britanie, în următorii cinci ani, potrivit afirmaţiilor directorului executiv al companiei auto americane, Alan Mulally.
.........
• China Air îşi recunoaşte vinovăţia într-un caz de cartel
China Airlines Ltd. a decis să-şi recunoască vinovăţia într-un caz ce o acuză de fixare a preţurilor pentru transportul de mărfuri şi, în consecinţă, va plăti o amendă de 40 de milioane de dolari către Departamentul de Justiţie din SUA.
..........
New York Times
• Producătorul BlackBerry lansează o tabletă PC
Research In Motion, producătorul canadian al telefonului inteligent BlackBerry, a lansat, luni, prima sa tabletă PC. Noul dispozitiv, BlackBerry PlayBook, se adresează în principal utilizatorilor din sectorul business.
............
• Saab negociază o alianţă cu BMW
Saab Automobile, compania auto suedeză deţinută de Spyker Cars din Olanda, discută cu Bayerische Motoren Werke (BMW) pe marginea unei posibile cooperări în sectorul componentelor.