Statele lumii se pregătesc pentru perioada când pe piaţă va fi lansat primul vaccin eficient în lupta cu coronavirusul. Pare un fel de negociere a împărţirii "blănii ursului din pădure", dar nu este, zeci de instituţii lucrează deja la creearea unor vaccinuri.
Cei 193 de membri ai Adunării Generale a ONU au adoptat prin consens o rezoluţie reclamând un "acces echitabil" la "viitoarele vaccinuri" împotriva COVID-19 şi subliniind "rolul conducător determinant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii". Textul, iniţiat de Mexic, solicită "întărirea cooperării ştiinţifice internaţionale pentru a combate COVID-19 şi intensificarea coordonării", inclusiv în sectorul privat.
Apelul la obţinerea de vaccinuri pentru toate ţările intervine într-un context în care numeroase firme farmaceutice şi laboratoare de cercetare s-au lansat în punerea lor la punct. Aceste vaccinuri, considerate cruciale pentru a ajuta la neutralizarea bolii, reprezintă o miză financiară considerabilă. Rezoluţia îl îndeamnă pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să se asigure că mijloacele angajate permit "garantarea unui acces şi unei distribuţii corecte, transparente, echitabile, eficiente la instrumentele de prevenire, la testele de laborator, la medicamente şi viitoarele vaccinuri COVID- 19". Obiectivul trebuie să fie "a le face disponibile pentru cei care au nevoie de acestea, în special în ţările în curs de dezvoltare", insistă textul, al doilea al Adunării Generale consacrat COVID-19 de la începutul pandemiei. Cei 193 de membri ai Adunării Generale au adoptat la 3 aprilie prima lor rezoluţie asupra coronavirusului lansând un apel la "cooperare" pentru a lupta mai bine împotriva maladiei.
1. eu nu fac injectia!
(mesaj trimis de Vali în data de 22.04.2020, 17:31)
mai oameni buni... nu e oare mai bine sa ne imunizam direct prin contact cu virusul ? :)
eu nu voi face nici o injectie!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2020, 18:53)
Pai ce mai astepti? Du-te sa contactezi virusul! Stii unde-l poti gasi,asa ca lasa propaganda pentru un timp si da-i fuga la virus! Dupa o luna sa ne mai scrii!
1.2. Unde-l pot găsi? (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2020, 15:00)
Că văd că e peste tot și nicăieri. Dacă cineva face propagandă, sunt chiar penalii din presă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2020, 19:04)
Care tara va permite ca vaccinul,descoperit si produs pe teritoriul ei si din banii ei,sa fie distribuit altor tari inainte de a-si vaccina proprii cetateni? Hai sa fim seriosi! Organizatii mondiale fara nici o putere! Atata timp cat cele 5 puteri mondiale,membrii permanenti in consiliul de securitate al ONU,nu ajung aproape niciodata la un consens,ce sperante sa avem?
2.1. Verificați. ... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de NICO în data de 22.04.2020, 20:48)
Va functiona și cu imunizarea, dar mai tirziu spre toamnă pt ca anticorpii sa se formeze pe foarte mulți oameni. .. Peste 3 , 4 ani va fii un virus obișnuit. ..! Hai ROMANIA ... Curaj ...
3. vaccin pentru SARS-CoV-2
(mesaj trimis de alex în data de 22.04.2020, 23:59)
Este mult mai dificil de creat un vaccin pentru un virus ARN decat pentru virus ADN, intrucat virusurile ARN muteaza mult mai frecvent.
De aceea exista vaccin contra hepatitei virus B (care este ADN), dar nu si pentru hepatita C (virus ARN).
Tot din acelasi motiv, nu exista inca vaccin contra HIV sau SARS, ambele virusuri ARN desi s-a pompat mult capital in anii care au trecut de cand aceste virusuri au fost descoperite.
Cine crede ca pentru SARS-CoV-2 va fi descoperit un vaccin _eficient_ in urmatoarele 6-24 luni este optimist incurabil sau credul.
Un vaccin grabit poate de fapt sa potenteze infectia virala, asa cum s-a intamplat cu prima iteratie de vaccin contra febrei Dengue (vezi antibody dependent enhancement).
4. Pt cei cu IQ marit...No Vaccin!!!
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 23.04.2020, 01:34)
Eu cand v-am spus ca imunizarea naturala e cea mai buna solutie, nu m-a crezut nimeni (sau aproape nimeni)...uitati-va la comentariile mele de acum o luna.
Imunitatea personala conteaza cel mai mult...daca ai un stil de viata echilibrat (te odihnesti, nu te stresezi prea mult, hrana corespunzatoare, bagi niste suplimente naturale, vitamine, etc)...nu-ti trebuie nici un vaccin pentru nici o gripa, oricare ar fi ea.
Alex din comment-ul nr.3 va spus foarte bine cum sta treaba cu vaccinurile...tocmai de aceea eficienta oricarui vaccin impotriva unei gripe este eficient 40-45% (plus ca vaccinurile din zilele noastre sunt foarte controversate...pana nu te duci tu cu un vaccin la laborator sa vezi ce contine, mai bine las-o balta).
PS: Lumea a devenit atat de handicapata (pt ca asculta de Mass-Media = indobitocire) ca nu mai stie ca exista sistem imunitar, si se indoapa cu medicamente si vaccinuri! (Puneti mana pe carti, documentare, lasati prostirea in masa!)
PS2: Primul doctor esti chiar tu, apoi cel pe care il consulti sa te ajute!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Anonim în data de 30.05.2020, 23:12)
Subscriu, aveți perfecta dreptate. În afara de asta s-a făcut de fapt business cu frica(îmbrăcată în haina unui virus atât de versatil ca sincer ii pun la îndoială existenta, inafara de faptul ca de pe toată planeta nu s-a găsit nimeni altul decit Gates Bill - tatăl vaccinurilorsa prezică o atare pandemie cu exact acest virus, care face exact o atare simulare, după care China percuteaza prompt, asisderi OMS-la care numitul Gates este acționar pprincipal,), rastalmacind orice rezerva a bunului simt, pervertind și exacerband cele mai atavice instincte umane, eliminind orice disputa publica,orice voce avizata care nu este de acord cu versiunea oficiala impusa cu o mass-media corupta și cu zanganitul dosarelor penale pt dizidenți, cu amenințarea ridicării oamenilor din casele lor. Toate acestea nu au fost decât pt a ne arata ca ni se poate face "binele" și cu forta("bine" hotărât de alții și pus în practica de interpușii lor obedenti, corupti, lași, aroganți)) , sperind la rândul lor ca vor fi cruțati de soarta muritorilor de rand - se înșală amarnic-). Toată comedia este de o monstruozitate si de un tupeu fără margini și ar fi trebuit sa primească din partea noastră un răspuns pe masura-refuzarea masurilor restrictive, refuzarea justificării deceselor din alte cauze, ca fiind vezi doamne de covid, tragerea la răspundere a autorităților pt graba cu care au întrat în hora dementa a psihozei și cu care au împrumutat iarăși miliarde ce trebuiesc plătite, graba cu care ne-au aruncat în criza din care noi vom ieși ca iobagi. Ma întreb oare de ce nu s-a gindit la atare scenarii apocaliptice, negative(cu repetiție, dacă ne gindim ca în interviurile lui Bill Gates a mai prevazut astfel de pandemii și pt viitor, făcând pe Nostradamus sau Baba Vanga geloși, dacă ar mai trai) un alt miliardar, ca doar sint și alții? Oare chiar asa de angelic sa fie omul asta incit sa iubească necondiționat alte 7 miliarde de ființe pe care nu le cunoaște? Oare el nu are nici o parte întunecată? Sintem cu toții hipnotizați de privirea lui de psihopat și sociopat încât sa nu ne întrebam critic ce se ascunde în spatele unui demers de asemenea anvergura. Nu sint un teoretician al conspirațiilor, dar nici nici nu pot sa constat ca punerea în practica a acestora este un fapt.