Riscurile guvernării într-o coaliţie

Forţat să ia măsuri de ajustare structurală pentru a adapta România la valul de schimbări tehnologice rapide care se produc în economia globală, guvernul de coaliţie va fi pus la grea încercare în următorii patru (4) ani, deşi va avea şi cele mai mari resurse financiare de care ţara asta a dispus vreodată pe termen mediu. Aşteptările populaţiei vor fi mari şi pe termen scurt, ceea ce va expune guvernul de coaliţie unor riscuri politice, economice şi sociale aproape permanent.

Paradoxal, o parte din riscurile politice ce vor apărea decurg din resursele financiare foarte mari de care dispune acest guvern. Deşi, 82 de miliarde euro se cheltuie în 7 ani, primii 4 ani contează cel mai mult, întrucât managementul pe programe se fixează de această coaliţie în prima parte a intervalului. Ori, la nivelul administraţiei centrale, capacitatea instituţională pe latura proceselor este scăzută, iar majoritatea politicienilor care vor lua decizii privitor la modul de cheltuire a acestor fonduri uriaşe nu au experienţă în managementul pe obiective şi managementul proceselor în sectorul public, întrucât nu au lucrat în administraţie. Prin urmare, probabilitatea de a apărea sincope, întârzieri în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene este ridicată în acest moment, ceea ce va genera posibile frustrări, mai cu seamă în rândul antreprenorilor şi organizaţiilor neguvernamentale, ce constituie o bază electorală importantă pentru toate partidele din coaliţie. În al doilea rând, modul în care s-au împărţit portofoliile ministeriale şi implicit resursele financiare va constitui permanent o sursă de conflict între PNL şi USR-PLUS. În aceste condiţii nu ştiu daca guvernul va avea aceeaşi configuraţie în următorii 4 ani.

Un alt risc este legat de reforme politice şi economice. Reformarea unor instituţii politice (de ex. Curtea Constituţională, justiţia) şi economice (piaţa muncii, funcţionarea pieţelor) constituie în sine o sursă de conflict întrucât reconfigurează relaţiile între oameni, tranzacţiile, interesele de grup sau individuale. Asemenea conflicte pot apărea între guvernanţi şi guvernaţi, precum şi chiar în cadrul coaliţiei, cum s-a întâmplat în perioada 1996-2000, cu fiecare măsură de reformă propusă în acele timpuri. Sigur că deocamdată nu ştim în detaliu care sunt aceste "reforme" pentru că acordul de guvernare nu face referire la acestea. Vom vedea dacă reformele promise în campanie sunt înscrise în programul de guvernare. Însă, pe mine m-a surprins că în ziua lansării acordului de guvernare nici un lider nu a amintit de schimbările majore prin care este posibil să treacă România în următoarele trei (3) decenii începând cu 2021 şi cum va fi pregătită ţara asta pentru aceste schimbări care se produc la scară planetară. S-ar fi putut aminti măcar politicile pe care Uniunea Europeană le-a pregătit în baza Pactului Verde, al planului de rezilienţă şi a celor ce decurg din planificarea multianuală 2021-2027. Când intervine o schimbare majoră într-o ţară, apreciez că politicienii au obligaţia de a-şi pregăti poporul cel puţin din punct de vedere psihologic pentru aceste schimbări, separat de măsurile în plan operaţional. În cazul de faţă, asta înseamnă ca politicienii să transmită deschis mesajul că într-o perioadă de timp sau pe un termen nedefinit nu va exista stabilitate, ci o schimbare permanentă cu o anunita amplitudine şi magnitudine. Ori, mesajul transmis public de coaliţie a fost "stabilitate !" Ei bine nu va fi stabilitate.

Sunt însă trei "reforme" amintite în campania electorală de PNL şi USR-PLUS şi care sunt menţionate în prezent: "reforma constituţională", "reforma justiţiei" şi reforma administraţiei. Toate acestea pot contribui la o guvernare eficientă şi la succesul acestei coaliţii. De aceea, le amintesc la riscuri.

Reform constituţională este compromisă din punctul meu de vedere, din două motive. În primul rând, potrivit art. 151 din Constituţie, proiectul de revizuire trebuie adoptat cu o majoritate de cel puţîn două treimi din numărul membrilor fiecărei camere a parlamentului. O asemenea majoritate nu există, separat de faptul că pentru revizuire este necesar ca fiecare partid să participe la un asemenea proiect. Nu văd în PSD şi AUR persoane capabile profesional să contribuie pozitiv la modificarea Constituţiei, ci mai degrabă la denaturarea principiilor înscrise în legea fundamentală. Dacă fac o comparaţie cu anul 2003 când s-a modificat Constituţia, atunci comisia de revizuire era alcătuită din jurişti de calibru şi tot s-au comis erori, mai cu seama în privinţa competenţelor celor două camere ale parlamentului şi relaţiei preşedinte -prim ministru. Efectele negative se văd şi astăzi, mai cu seamă în ceea ce priveşte calitatea slabă a legilor.

De asemenea, dacă în USR-PLUS există o unitate de opinie în legătură cu amendarea Constituţiei, în PNL sunt două curente: unul reformist - dominant şi altul care nu manifestă propensiunea de a participa la modificarea Constituţiei. În al doilea rând, sunt formaţiuni politice în coaliţie care nu doresc o asemenea reformă. De exemplu, UDMR o formaţiune mercenar, a participat alături de PSD la denaturarea legilor justiţiei, iar acum este în tabăra opusă. Ori, modificarea Constituţiei priveşte Curtea Constituţională şi puterea judecătorească.

În privinţă modificării legilor justiţiei şi a codului administrativ, unde apar dispoziţii ce ţîn de domeniul legilor organice, compromisul în cadrul coaliţiei ar fi realizabil, dar prezenţa UDMR frânează curentul de schimbare. De asemenea, este nevoie de disciplină în cadrul coaliţiei pentru a se asigura cvorumul adoptării acestor legi, ceea ce înseamnă că ajustările vor fi limitate.

Un alt risc posibil este de natură socială şi tehnologică. Întârzierea restructurării pieţei muncii, a sistemului public de pensii şi a sistemului de asigurări sociale va creea tensiuni, de care va profita PSD, propulsând acest partid spre putere în 2024. Este un risc semnificativ. Piaţa muncii joacă rolul central în orice program de guvernare, întrucât schimbările tehnologice care se produc în economie distrug locuri de muncă şi profesii, dar şi crează altele noi, cu precădere pentru persoane cu studii superioare. Însă majoritatea populaţiei nu este alcătuită din persoane cu studii superioare şi nici nu este alfabetizată digital. La un orizont de timp de 4-7 ani, poate chiar mai rapid, cu excepţia sectorului agricol. cererea pentru forţă de muncă slab calificata vă scădea, pe măsura automatizării şi robotizării proceselor de producţie. Problema distrugerii locurilor de muncă prin noi tehnologii nu constituie obiectul vreunui studiu şi a unei politici publice. De asemenea, lipsa unor programe de adaptare a ofertei de muncă la cerere, poate afecta investiţiile în curs, ba chiar ar putea compromite realizarea unor investiţii private tip greenfield sau brownfield. Din această cauză am o mare îngrijorare faţă de modul în care este guvernat Ministerul Muncii întrucât activitatea sa se rasfange asupra întregii guvernări.