Riscurile teleguvernării

Dacă nu ştiaţi de ce a căzut de la putere echipa PDL, ascultaţi-i pe înalţii reprezentanţi ai partidului proaspăt intrat în opoziţie, pe uşa din dos, şi o să aflaţi: dumnealor nu au ştiut să CO-MUNICE!!! Mai pe înţelesul nostru, al prostimii, nu au fost în stare să găsească acele puţine cuvinte pe care le desluşim şi noi, repetenţii clasei, cu care să ne facă să înţelegem cît de bine merg toate treburile în ţara asta, cum sunt toate la locul lor şi înfloresc de bunăstare, cum dau peste noi oportunităţile de mai bine, cum se întrec megainvestitorii străini să prindă ultimul tren al intrării pe piaţa României, cum dăm pe dinafară de civilizaţie, cum şcolile şi spitalele noastre fac de ruşine pînă şi cele mai luxoase stabilimente din Elveţia, cum duduie economia şi se revarsă din visteria publică preaplinul de resurse, cum se speteşte administraţia să ne răsfeţe şi să ne facă toate nazurile, pe scurt, cît de fericiţi sunten noi, trăitorii epocii cu nuanţe, pînă mai de curînd, intens portocalii.

Cu luare-aminte la pocinogul celor pe care i-au înlocuit în jilţurile puterii, noii guvernanţi ai României par să fie convinşi că singura formulă de succes pentru echipa lor este "tele-guvernarea". Important nu este ce faci prin minister, ce decizii iei, ce consecinţe au ele, cum gestionezi grămada de moloz adunată în mijlocul ogrăzii din cauza propriilor erori, ale guvernării precedente... şi ale celei precedente... şi ale celei de dinaintea ei... etc., ci cît de des vorbeşti în faţa camerelor de luat vederi, cît timp ocupi pe ecran la ora de maximă audienţă a posturilor cu acoperire naţională şi rată de audienţă mare, cîţi metri pătraţi de platou frumos luminat ţi-au fost puşi la dispoziţie şi cu cît respect/bunăvoinţă te tratează moderatorul momentului care ţi-a dedicat ultima sa emisiune de osanale în direct. Pentru cei care nu-şi mai aduc aminte, este folositor să amintim că "argumentul" acesta a fost intens folosit de mai toate echipele post-decembriste, de îndată ce au părăsit poziţiile executive. Este inutil să pierdem timpul cu demons-trarea totalei falsităţi a acestei aşa-zise explicaţii a succesivelor ratări! Mai cu folos ar fi să punem sub lupă pericolele inerente acestei pseudo formule de guvernare! Nu de alta, dar tot noi plătim oalele sparte şi nu de azi, de ieri!

Prezenţa cvasi-permanentă a celor aflaţi la guvernare în vizorul camerelor de luat vederi satisface doar două cerinţe, niciuna esenţială pentru rezultatele administrării eficiente a treburilor publice: 1. nevoia televiziunilor care domină piaţa mediatică din România de a umple cu ceva cele 8-10 ore de transmisii în direct, de pe urma cărora trăiesc, comercial; 2. nevoia de ostoire a egotismului supra-dimensionat de care suferă cronic toate nulităţile care ajung să fie puse în funcţii publice, mai mult sau mai puţin importante, doar pentru că sunt membri loiali ai conducerii în exerciţiu a partidului din care fac parte şi care a pus mîna pe guvernare.

Pericolele tele-guvernării au ca origine, aproape toate, confuzia creată de substituţia ruinătoare a dinamicii şi a obiectivelor guvernării, cu dinamica şi obiectivele întreprinderilor mediatice. Timpul mediatic este unidimensional, este mereu acum şi aici. Timpul guvernării ar trebui să fie multi-dimensional, pentru că nimic sau foarte foarte puţine lucruri pot fi realizate instantaneu, în acest domeniu. În loc să-şi focalizeze atenţia asupra cursului natural al problemelor pe care le au de rezolvat, plecînd de la cauzele şi istoria lor, în loc să analizeze prospectiv consecinţele diferitelor soluţii între care au de ales, adică să gîndească activ în şi pentru viitor, politicianul prizonier al tele-reacţiei va încerca să rezolve acum şi aici! Consecinţa este pur şi simplu catastrofală! Puţine decizii luate pe picior au vreo şansă să reziste testului necruţător al timpului. Şi, pentru că nu rezistă, tele-politicianul aflat la guvernare intră în sarabanda fără de sfîrşit a îndreptării, cîrpirii şi rafistolării greşelilor pe care tocmai le-a făcut, călcînd cel mai adesea într-o groapă şi mai mare decît cea din care tocmai încerca să iasă!

A doua consecinţă a înlocuirii guvernării cu tele-guvernarea este pierderea oricărui control asupra complexităţii problemelor care trebuie rezolvate. Tele-guvernarea vrea simplu şi imediat. Guvernarea are însă de a face cu probleme care leagă domenii şi momente în timp foarte diferite, care dezvoltă consecinţe neliniare şi adesea greu previzibile. Arta guvernării eficiente constă tocmai în găsirea soluţiilor complexe şi eficiente pentru problemele sociale, care prin natura lor, nu sunt niciodată simple, uni-dimensionale.

În sfîrşit, tele-guvernarea creează false şi precare mecanisme de legitimare, respectiv cultivă eroarea de a crede că responsabilităţile politice şi de stat se decontează prin mecanismele "comunicării"; în realitate ele ţin de relaţiile indirecte dintre aleşi şi alegători, de modul şi proporţia în care se materializează angajamentele din contractul, fie el şi invizibil, nedeclarat, încheiat între alegător şi cel pe care l-a instituit cu putere, pentru de a-i reprezinta interesele.

Iluziile tele-guvernării sunt ruinătoare pentru orice politician. A te lăsa pradă lor, într-un moment atît de critic pentru România, ca cel de acum, este nu doar o dovadă de "imaturitate", ci de-a dreptul un act criminal faţă de interesele acestei ţări şi ale milioanelor de cetăţeni care trăiesc tot mai mult nu de azi pe mîine, ci de ieri pe azi.