Ritualuri postelectorale

Alegerile s-au încheiat, şi, cum era de aşteptat, nimeni nu a câştigat. Şi, pentru a acoperi manevrele de culise care urmăreau tranşarea politico-mediatică a evenimentului au fost declanşate două diversiuni succesive. Prima a vizat decredibilizarea institutelor de sonare a opiniei care au realizat exit-poll-uri pe 30 noiembrie, pe când a doua a vizat critica furibundă a "votului uninominal". Ori, dacă exit-poll-urile au fost inventate pentru a permite evitarea fraudelor - cum a fost cazul în cazul referendumului venezuelean din 2004 pentru demiterea lui Hugo Chávez sau al alegerilor prezidenţiale din Ucraina din acelaşi an - poate că atacul rapid împotriva lor are vreo legătură şi cu asta. În ceea ce priveşte a doua diversiune, unii au încercat nu doar să îşi ia revanşa după eşecul de acum un an de la referendumul din 25 noiembrie 2007, ci şi să camufleze manevrele privind formarea unui guvern pro-prezidenţial.

Aşa că întreg ritualul privind formarea guvernului s-a desfăşurat pe un fundal care nu dădea prea mult spaţiu de manevră PSD. Destul de repede, situaţia a înclinat în favoarea PDL, care, dispunând şi de majoritatea mandatelor şi având şi sprijinul preşedintelui, a preluat controlul. Între timp în PNL şi PSD începuseră luptele între fracţiuni.

PSD s-a divizat între aripa pro-Băsescu, sprijinită de majoritatea baronilor locali, şi care urmăreşte o alianţă necondiţionată cu PDL şi aripa anti-Băsescu care oscilează între o alianţă cu PNL, sau un guvern minoritar, dar fără PDL. A doua aripă, izolată în sediul din Kiseleff, nu prea are însă sprijin în interiorul partidului. Strategia acestei fracţiuni centrale a PSD se bazează pe o confruntare juridico-constituţională cu Traian Băsescu pornind de la articolul 36 din Legea partidelor care prevede că, "dacă niciunul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obţinut majoritatea absolută în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentară pot constitui coaliţii pentru asigurarea guvernării. Coaliţiile nu sunt supuse înregistrării, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziţii privind asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar". Or, acest scenariu procedural e mult prea complicat pentru liderii cartelurilor judeţene care sunt grăbiţi să ajungă la guvernare.

Pe de altă parte scenariul prezidenţial se bazează nu doar pe raportul de forţe favorabil PDL, ci şi pe ameninţarea tacită cu alegeri anticipate în cazul în care formula de guvernare nu va apărea repede. Mizând pe criza economică ca argument pentru a constrânge partidele la supunere, Traian Băsescu are acum pentru prima dată posibilitatea reală de a forţa alegeri anticipate. Căci dispoziţiile Articolului 89 din Constituţie, privind dizolvarea Parlamentului, pot fi cel mai uşor puse în cazul eşecului formării guvernului. Dacă "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură", atunci preşedintele este stăpân pe situaţie. Ieşite din alegeri incerte, vlăguite după patru campanii electorale, partidele nu mai pot lupta. E de presupus că vor încerca doar soluţii de supravieţuire pentru a-şi conserva totuşi organizaţia după ce ritualurile de iniţiere a noului guvern vor fi fost încheiate.