ROCA Industry, holdingul românesc de companii de materiale de construcţii, a făcut public al doilea Raport de Sustenabilitate, realizat în conformitate cu Standardele GRI. Conform raportului, companiile din portofoliul ROCA Industry au avut în desfăşurare în 2023 multiple proiecte cu focus pe componenta ESG.
Printre acestea se numără stabilirea unei strategii şi a unor obiective de sustenabilitate, realizarea unei analize de riscuri climatice conform cadrului internaţional TCFD (Task Force On Climate Related Financial Disclosures), precum şi analizarea emisiilor de gaze cu efect de seră conform domeniilor de aplicare 1 şi 2 (emisii generate direct şi indirect de activitatea companiilor din holding).
Totodată, la finalul anului 2023 ROCA Industry a demarat procesul de analiză a emisiilor indirecte, conform domeniului de aplicare 3 (emisii care apar în lanţul valoric din surse externe companiilor - furnizori, parteneri etc).
Potrivit Raportului de Sustenabilitate al ROCA Industry, aferent anului 2023, indicatorii amprentei de carbon au suferit modificări. Măsurile luate pentru reducerea amprentei de carbon au produs rezultatele scontate, valoarea acestui indicator scăzând considerabil în toate companiile în care acestea au fost aplicate.
"Anul 2023 a fost primul nostru an complet de la înfiinţare în care am alocat resurse şi focus în mod sistematic pentru a ne atinge obiectivele de sustenabilitate. Am asigurat o bună guvernanţă şi am implementat practici responsabile în toate operaţiunile noastre. De asemenea, am început un plan de decarbonizare ambiţios, optimizând constant utilizarea resurselor pentru a minimiza impactul nostru asupra mediului. Începând din 2023, ne-am pregătit intens pentru a ne alinia rapid la noile standarde ESRS (European Sustainability Reporting Standards) stipulate în Directiva europeană de raportare a sustenabilităţii şi aplicabile de anul viitor", a declarat Ionut Bindea, CEO Roca Industry.
Integrarea proceselor ESG ca misiune asumată de Holding în toate companiile sale
Din punct de vedere al businessului holdingului ROCA Industry, anul 2023 a fost unul activ, cu investiţii în tehnologie, produse noi şi acces pe pieţe noi atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
ROCA Industry a integrat în portofoliul său, pe parcursul anului trecut, două noi companii, prin achiziţia directă a Electroplast (iunie 2023) şi achiziţia integrală a Iranga Technologijos, UAB, de către BICO (mai 2023), acestea intrând în procesul transformaţional specific holdingului, pe parcursul a trei etape, de transformare, consolidare şi scalare. În acest proces, strategia de sustenabilitate ocupă un rol cheie, asigurând trecerea companiilor nou achiziţionate la nivelul următor inclusiv în ceea ce priveşte îmbunătăţirea proceselor şi reducerea impactului activităţilor de producţie asupra mediului în toate filialele.
De asemenea, pe tot parcursul procesului transformaţional prin care trec companiile din cadrul holdingului, ROCA Industry are în focus şi integrarea sustenabilităţii prin linii de producţie de materiale de construcţii şi produse sustenabile.
ROCA Industry îşi propune ca în anul 2024, prin filialele sale, să obţină o cifră de afaceri de 655,4 mil. RON, în crestere cu 54% faţă de rezultatul consolidat al anului 2023. Această creştere are la baza extinderea canalelor de distribuţie, o creştere a cantităţilor vândute, dar şi preluarea integrală în situaţiile consolidate a companiilor intrate în cadrul holdingului pe parcursul anului 2023.