Rocket Bike Fest: 1.000 de persoane au participat la competiţia de ciclism

Alexandru Costea
Comunicate de presă / 3 iunie 2015

Rocket Bike Fest: 1.000 de persoane au participat la competiţia de ciclism

Rocket Bike Fest, competiţia de ciclism organizată de Asociaţia Help Autism şi BikeXpert, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, pe 31 mai, dedicată strângerii de fonduri pentru susţinerea programelor de diagnostic precoce, evaluare psihologică şi intervenţie timpurie în autism, s-a încheiat cu participarea a peste 1.000 de persoane, dintre care peste 400 de concurenţi de toate vârstele.

Potrivit unui comunicat remis azi redacţiei, amfitrionii competiţiei, Ovtavian Strunilă, ce a fost alături de concurenţi pe tot parcursul zilei în calitatea sa de MC, şi Radu Naum, Ambasador al Rocket Bike Fest, au felicitat concurenţii şi le-au oferit premiile, puse la dispozitie de partenerii ediţiei, pe scena amplasată în mijlocul pădurii.

Premiul special al ediţiei a fost cel al categoriei "Foundraiser voluntar" şi a fost câştigat de Sara Maria Nicoară, în vârstă de 4 ani, concurentă şi câştigătoarea locului trei la categoria "Bicicletă cu roţi ajutătoare", care în urma fondurilor strânse de la prieteni pentru copiii cu autism, a fost recompensată cu un city break la Roma, oferit de Agenţia de turism Christian Tour.

"Declarat cel mai important eveniment dedicat unei cauze nobile, Rocket Bike Fest reuşeşte să integreze printre copiii tipici şi copiii cu autism, oferindu-le şansa de a concura, de a învăţa să iubească sportul, natura şi învăţându-i, astfel, să comunice cu ceilalţi copii. Acestea sunt lecţii importante de viaţă pe care acest eveniment doreşte să le ofere tuturor participanţilor sub indemnul «Pedalez, mă distrez, donez!»", notează organizatorii evenimentului.

Un concurent de marcă al competiţiei a fost Principele Nicolae al României, un performer al ciclismului, implicat activ în acţiuni de binefacere. "Vă mulţumesc pentru prezenţa mea aici, m-am mai implicat în actiuni pentru diverse Asociaţii şi sper să revin şi la alte ediţii", a declarat domnia sa. Tot acesta declara pe pagina sa de Facebook, la doar o zi după concurs: "Azi, de ziua copiilor, şi eu mă simt ca în copilărie după concursul de ieri la Rocket Bikefest, cu zgârieturi şi vânătăi serioase care mi-au rămas peste tot corpul!"

Fondurile strânse la ediţia a cincea din implicarea voluntarilor, donaţii la locul evenimentului şi sponsorizări de la parteneri au ajuns la suma de 3.700 euro, suma cu care Asociaţia va asigura servicii gratuite de diagnostic precoce, evaluare psihologică şi intervenţie timpurie copiilor cu tulburare din spectrul autist, fiind primul pas spre recuperare. Aceşti bani acoperă 333 de ore de terapie pentru copiii din Centrele Asociaţiei Help Autism.

Sponsorizările de la partenerii Rocket Bike Fest, în produse şi servicii, atât pentru premiile concurenţilor, tombolă, cât şi pentru publicul din ziua evenimentului, au constat în: vouchere cadou, bilete de avion, vacanţă în Europa, biciclete, cine romantice, şedinţe foto, îngheţată, tabere de vară în România, asigurarea hidratării necesară concurenţilor şi celor implicaţi în organizare, jucării, dulciuri, ridicându-se la suma de aproximativ 15.000 euro şi contribuind la desfăşurarea acestui eveniment.

Rocket Bike Fest este un concurs de ciclism cross country (XCO) care îşi propune să sprijine un stil de viaţă sănătos şi să promoveze ciclismul ca mod de petrecere al timpului liber, fiind o competiţie dedicată familiilor, copiilor, pasionaţilor de natură, pasionaţilor de ciclism şi performerilor în acest sport. Obiectivul principal este conştientizarea autismului si susţinerea programelor de integrare a copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist din cadrul centrelor Asociaţiei Help Autism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb