ROMAERO: Teren pentru un terminal nou la Aeroportul din Băneasa

F.C.
Companii / 23 august 2018

Teren pentru un terminal nou la Aeroportul din Băneasa

Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în producţie, servicii şi cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile şi militare de pasageri sau cargo, vrea să pună la dispoziţie un teren de peste două hectare pentru construcţia unui terminal nou la Aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa, a declarat pentru News.ro directorul general al Romaero, Remus Vulpescu.

"Ne bucură orice proiect nou de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Capitalei. Bucureştiul creşte repede, iar capacitatea de tranzit de mărfuri şi de persoane nu pare să ţină pasul. Un aeroport nou în sudul Capitalei este o investiţie strategică şi binevenită, dar nu se va putea realiza mâine. Cred că Romaero poate da un plus de atractivitate unui aeroport nou prin siguranţa conferită operatorilor aerieni de o staţie de întreţinere şi reparaţii de avioane deschisă tuturor. Până atunci, ne bucurăm de fiecare dată când auzim că există planuri de extindere a aeroportului Henri Coandă (Otopeni) şi de reluare a traficului aerian comercial pe aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa). Durata şi costul unor astfel de proiecte ar putea răspunde mai bine nevoilor imediate ale Capitalei şi nu văd un conflict cu proiectul unui aeroport nou. Până va fi gata acela, Capitala va avea nevoie de toate trei", a declarat într-un interviu pentru News.ro directorul general al Romaero, Remus Vulpescu.

El spune că accesul clienţilor existenţi va fi mai uşor şi vor fi mai mulţi clienţi la staţia Romaero de întreţinere şi reparaţii.

"În prezent există o taxă şi un timp de aşteptare de până la câteva ore pentru trecerea din zona aeroportuară spre staţia de mentenanţă. Aeroportul Băneasa consideră că veniturile din această taxă, poate câteva zeci de mii de euro anual, sunt importante. Noi credem că ar putea câştiga milioane din creşterea activităţii aeroportuare. Am propus chiar să punem la dispoziţie un teren de peste două hectare pentru un terminal nou, cu acces direct spre oraş, care ar evita şi perturbarea traficului auto deja aglomerat de pe DN1", adaugă Vulpescu.

Acesta consideră că recuperarea functionalităţii aeroportului din Băneasa poate fi un proiect cu impact pozitiv major, fie pentru CNAB, fie pentru autorităţile locale.

"Noi vom sprijini orice soluţie prin care se fluidizează traficul aerian de călători şi de mărfuri", precizează şeful Romaero.

El spune totodată că piaţa imobiliară este dificilă, speculativă.

"Terenurile noastre sunt premium, dar sunt potenţiali cumpărători care se aşteaptă să le fie oferite la preţuri cu discount mare pentru că avem datorii la Fisc. Poate este preferabil să discutăm direct cu statul, în definitiv de la stat au venit aceste terenuri de zeci de hectare", spune Vulpescu.

Întrebat dacă îşi doreşte să asigure mentenanţa flotei Tarom, directorul general al Romaero spune că vrea să colaboreze cu Tarom în toate modurile benefice pentru ambele părţi şi mai ales pentru publicul călător.

"Ne-am manifestat disponibilitatea de mai multe ori şi o vom păstra în limita capacităţii libere din fiecare an. Pentru noi, mentenanţa aeronavelor este un domeniu principal de competenţă şi oferim pachete de lucrări mai multor operatori aerieni cu flote mai mici sau mai mari decât Tarom, dintre care unii zboară până în România special pentru a veni la Romaero. În perioada septembrie 2018 - aprilie 2019 avem deja acoperire pentru mai mult de 80% din capacitatea staţiei de mentenanţă din Băneasa, dar aceasta va creşte pe măsură ce vom spori numărul de personal calificat şi vom putea primi mai mulţi clienţi noi. Anul acesta investim sume importante în dotarea şi instruirea de specialitate a personalului mai nou sau mai vechi", subliniază Remus Vulpescu.

Acesta a vorbit şi despre contractele Romaero cu Boeing şi cu Airbus, pe care vrea să le dezvolte.

"Pentru Airbus comenzile de componente sunt permanente prin mai mulţi contractori şi căutăm să urcăm în lanţul valoric, să livrăm şi subansamble. Tot cu Airbus avem o colaborare foarte bună pentru dezvoltarea unui elicopter civil rapid, un proiect foarte important pentru noi. Relaţia cu Boeing este privilegiată prin vechimea ei, prin diversitatea produselor pe care le livrăm şi prin faptul că aeronavele Boeing sunt specialitatea noastră principală în serviciile de întreţinere şi reparaţii", a afirmat Vulpescu.

Şeful Romaero s-a referit şi la colaborările cu armata română.

"Cu armata colaborăm foarte bine. Căutăm să oferim echipamente şi servicii de care este nevoie, în condiţii tehnice şi comerciale cât mai echilibrate. Efortul de finanţare de la bugetul statului pentru înzestrarea armatei este deosebit şi avem încredere că putem avea o contribuţie semnificativă la succesul programelor de înzestrare", a adăugat Vulpescu.

Romaero vrea să mai angajeze încă 100 de persoane până la sfârşitul anului.

"Anul acesta vrem să angajăm încă 100 persoane, minim, ca să compensăm pensionările şi ca să asigurăm extinderea de capacitate a staţiei de mentenanţă la nivelul cererii. Pentru următorii 3-4 ani căutăm încă 600-700 de oameni potriviţi pentru proiectele noastre. Nu doar să fie la număr. Nivelul de efort necesar este considerabil. O redresare atât de rapidă nu ar fi posibilă fără cerinţe interne ridicate. Nu toţi vor, nu toţi pot. Anterior compania angaja după principiul "Intră cine poate, rămâne cine vrea'. Acum putem spune mai degrabă invers: "Intră cine vrea, rămâne cine poate'. Evaluăm performanţa la nivel individual şi colectiv, ajutăm fiecare salariat să se dezvolte şi investim în cei care arată implicare pe măsura obiectivelor companiei", mai precizează el.

Întrebat dacă sunt sustenabile creşterile de salarii, Remus Vulpescu spune că da, dacă este respectată semnificaţia salariului, de plată a muncii prestate în beneficiul angajatorului.

"Este important ca salariaţii noştri să-şi poată asigura prin muncă un trai decent în Bucureşti. Viaţa în Capitală nu este ieftină, piaţa muncii este competitivă, iar în aeronautică este nevoie de oameni bine pregătiţi şi dedicaţi, care merită să le fie recunoscute rezultatele prin modul de salarizare şi prin egalitatea de şanse la dezvoltare şi promovare profesională", punctează el.

Vulpescu consideră că salariile scăzute forţat reprezintă un mod toxic de reducere a cheltuielilor în activităţile unde performanţa economică se bazează pe muncă.

"Salariaţii buni care duc acasă bani mai puţini fără să aibă vreo vină se îndepartează de companie. Alţii încep să caute moduri incorecte de completare a veniturilor. Am făcut şi concedieri disciplinare, dar în principal căutăm să oferim o plată corectă a muncii efectuate în beneficiul companiei. Este o afacere bună pentru un angajator să-şi trateze salariaţii ca veritabili parteneri la câştig", declară Vulpescu.

Acesta mai spune că, la Romaero, insolvenţa nu a fost niciodată o soluţie.

"La companii de stat, într-un singur caz am considerat insolvenţa o soluţie corectă şi necesară (la Hidroelectrica, n.r.). Atunci am declanşat-o eu însumi ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar rezultatul a fost succesul spectaculos al Hidroelectrica în a trece de la un profit rizibil de 1 milion euro sau mai degrabă de la pierdere în 2011, la profitul de sute de milioane de euro din ultimii ani care arată potenţialul real al companiei dar şi unele dezechilibre în modul de organizare a producătorilor de energie după sursa primară alocată de stat în urma cu două decenii. La Romaero insolvenţa nu a fost niciodată o soluţie, ar fi însemnat închiderea companiei cu "mâna' unor persoane private. De trei semestre demonstrăm că redresarea este posibilă fără procedura insolvenţei, sau mai bine spus doar fără procedura insolvenţei", afirmă directorul general al Romaero.

El consideră că, pe termen lung, societatea îşi poate asigura forţa de muncă necesară prin salarizare corectă în condiţii de muncă la nivel occidental.

"Avem în vedere parteneriate speciale cu facultăţile de ştiinţe aerospaţiale din România şi cu licee, în primul rând Colegiul Tehnic de Aeronautică Henri Coandă învecinat cu Romaero, pentru formarea şi păstrarea în ţară a generaţiilor viitoare de specialişti. Înfiinţăm laboratoare de cercetare unde vom coopta studenţi. Asigurăm practica obligatorie sau opţională pentru studenţi şi liceeni. Oferim tinerilor locuri de muncă încă din timpul studiilor. Lucrăm cu conducerile instituţiilor publice de învăţământ pentru a îmbunătăţi programa de studii astfel încât tinerii să poată presta o muncă bine plătită imediat după absolvire. Într-un an sau doi, un mecanic de aviaţie cu studii medii va putea câştiga 1.000 euro net la vârsta de 20 ani. Inginerii cu studii aprofundate şi cu simt practic pot câştiga deja 2.000 euro net la Romaero. Şi asta în timp ce compania câştigă la rândul său din munca lor. De fapt, noi dăm valoare educaţiei şi muncii salariaţilor noştri. Cred că este un model de dezvoltare viabil şi ne propunem mai mult pe măsură ce stabilizăm rezultatele fiecărei etape", subliniază Vulpescu.

Acesta a menţionat şi relaţia cu sindicatele din companie.

"Avem un sindicat puternic şi activ în Romaero. La venire am fost avertizat că ar putea fi un partener dificil. De doi ani simt că observă şi analizează fiecare mişcare a conducerii, dar până acum nu am avut divergenţe. În fond, când succesul intreprinderii este partajat cu salariaţii, sindicatul ar trebui să fie mulţumit", adaugă el.

Altfel, el spune că lucrează 65-70 ore săptămânal.

"Am un contract de mandat limitat şi nu beneficiez de toate drepturile salariaţilor Romaero. Remuneraţia este «pe stil vechi», adică fixă, iar cuantumul în lei este comparabil cu suma în dolari care se plăteşte în privat pentru aceeaşi muncă. Nu mă îmbogăţesc şi nu trăiesc rău. Dar sunt şi alte satisfacţii importante pentru mine. Nu am mentalitatea unui om care lucrează doar pentru bani. Îmi place să construiesc, să repar, să îndrept, să am un impact pozitiv în jurul meu", mai spune el.

Romaero a raportat pierderi de 14,13 milioane lei în primul semestru, la jumătate faţă de cât fusese aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

Compania a realizat în primele şase luni ale acestui an venituri din exploatare de 51,45 milioane lei, cu 70,5% mai mult faţă de cât fusese planificat iniţial.

Comparativ, în primul semestru al anului trecut, Romaero a avut pierderi de 16,58 milioane lei şi venituri din exploatare de 35,38 milioane lei.

"Sunt cele mai bune rezultate de mulţi ani la Romaero. Pierderea de 14 milioane lei vine din accesoriile fiscale ale datoriilor istorice (8,9 milioane lei) şi din costurile fixe ale unor active industriale excedentare, dar rezultatul operaţional la 6 luni este un profit dublu faţă de întreg anul trecut, când a fost triplu faţă de 2016. Acest succes a fost posibil pentru că am demarat o restructurare profundă la nivelul companiei. Am renunţat la paleative, am refăcut echipa managerială pe criterii de competenţă şi etică profesională. Am putut astfel să oferim partenerilor noştri ce îşi doresc cel mai mult: deschidere şi siguranţă. Ne construim planurile de dezvoltare pe creşterea constantă din domeniul aviaţiei comerciale şi pe înnoirea bazei materiale a armatei cu un aport substanţial al industriei de apărare. Am impus şi vom păstra siguranţa ca valoare centrală a companiei: siguranţa în zbor a avioanelor, siguranţa în aprovizionare pentru Forţele Armate Române dar si pentru Boeing şi Airbus, siguranţa relaţiilor comerciale pentru furnizori, siguranţa locurilor de muncă pentru fiecare salariat implicat în efortul colectiv şi, bineînţeles, siguranţa investiţiilor pentru acţionari", concluzionează Vulpescu.

Societatea de stat estimează că ar putea ajunge pe profit anul viitor, cu un profit brut de 884.000 lei chiar dacă nu şi-ar rezolva problema datoriilor istorice.

Veniturile totale bugetate pentru acest an se ridică la 116,29 milioane lei, cu peste 65% mai mari faţă de cele realizate anul trecut, de 70,41 milioane lei.

Compania şi-a bugetat totodată investiţii de 27,39 milioane lei în acest an, de aproape nouă ori mai mari faţă de investiţiile realizate anul trecut, de 3,16 milioane lei.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are în prezent circa 800 de salariaţi şi o valoare de piaţă de 144,02 milioane lei, cu valoarea activelor de peste 800 milioane lei şi datorii de circa 400 milioane lei acumulate în ultimii zece ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb