România are al doilea cel mai redus cost din regiune pentru înfiinţarea unui SRL

A.C.
Companii / 28 mai 2014

România se află pe locul al doilea în regiune în ceea ce priveşte costurile pentru înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), ca aport la capitalul social, respectiv 45 de euro, potrivit unui studiu realizat de Accace, transmite un comunicat remis redacţiei.

Prima poziţie în acest top este ocupată de Cehia, unde capitalul minim pentru înfiinţarea unui SRL este doar 1 euro.

La polul opus se află Slovacia, unde este necesară o sumă minimă de 5.000 euro pentru înfiinţarea unui SRL. În Ungaria şi Polonia este necesar un capital minim de 1.737 euro, respectiv 1.200 euro.

Cehia are cel mai mare cost pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni (S.A.), capitalul minim pentru înfiinţarea unei astfel de companii fiind de 72.930 euro, în timp ce în Ungaria este necesară suma de 69.462 euro. România se clasează pe locul al treilea în acest top, la egalitate cu Slovacia, cu un capital minim de 25.000 euro, cel mai redus cost fiind în Polonia, de 24.000 euro.

Pe lângă sumele minime necesare înfiinţării există şi anumite taxe administrative, acestea variind de la ţară la ţară.

"În România, în afară de plata capitalului social este necesară şi achitarea unei taxe de registru, aceasta putând ajunge până la maxim 400 de lei", a precizat Elena Radu, Junior Corporate Services Consultant Accace.

Nicoleta Boaru, Corporate Services Manager Accace: "Comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, putem spune că România se află totuşi printre ţările care încurajează afacerile noi, dacă luăm în calcul nivelul relativ redus al costurilor pentru înfiinţarea unei societăţi, dar mai ales timpul scurt în care o companie devine funcţională".

Accace oferă în prezent servicii de externalizare şi consultanţă în regiunea Europei Centrale şi de Est şi la nivel mondial, atât prin intermediul birourilor din România, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina şi Marea Britanie, precum şi în alte 12 ţări prin partenerii săi, respectiv în Austria, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia şi SUA.

Accace oferă servicii de contabilitate, raportare financiară, servicii corporate şi secretariale, salarizare, administrare de personal, consultanţă fiscală şi de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb