România şi următorul război total

Cine se aştepta ca Rusia să rămînă inertă după deciziile de la Bucureşti, privind integrarea în NATO a Ucrainei şi a Georgiei, s-a înşelat. În ciuda eforturilor, reuşite, de-a mobiliza scepticismul Franţei şi al Germaniei, Moscova a cîştigat doar timp, nu prea mult. În cel mai bun caz, pînă la viitoarea reuniune la nivel înalt, care va marca 60 de ani de existenţă a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord; în cel mai rău caz, doar pînă în decembrie anul acesta, cînd se va face "procesul verbal" al evaluării finale, înainte de intrarea în MAP a Ucrainei şi a Georgiei. Rezultatul este acelaşi, consemnat prin votul Consiliului Nord Atlantic, iar Rusia nu mai poate interveni asupra lui. De aceea, a scos imediat din sertar Planul B: destrămarea Ucrainei şi amputarea Georgiei! Informaţii scoase din sala Consiliului NATO-Rusia, la doar cîteva ore după încheierea lui şi oferite, deloc inocent, presei, fac credibilă reacţia.

Este acesta un scenariu posibil? Care sunt şansele ca el să devină realitate? Ce consecinţe ar putea urma, dacă o asemenea eventualitate începe să se materializeze? Toate aces-te întrebări şi multe altele care pot fi construite adiţional, pentru a detalia tema, sunt de interes vital pentru România. Nu numai pentru că Ucraina este cel mai mare vecin al ţării noastre, ci şi pentru faptul că, urmare a unei asemenea evoluţii, România ar putea avea din nou graniţă cu Rusia, nu înainte de-a trece printr-o criză capabilă să precipite un nou "război total".

Dintre toate scenariile posibile am ales unul care, chiar dacă este simplificat, rămîne cît se poate de realist!

Faza 1. NATO înscrie Ucraina în planul de acţiune pentru aderare, în decembrie, iar pes-te un an se pregăteşte să anunţe invitaţia de aderare. Reacţia Rusiei trebuie să preceadă actul propriu zis al integrării, deci fereastra de acţiune este dată de intervalul dintre acordarea MAP şi următoarea reuniune la nivel înalt. Din punct de vedere juridic, Rusia ar trebui să anuleze toate tratatele pe care le-a semnat cu Ucraina şi să denunţe recunoaşterea internaţională a acesteia. Pentru aceasta, ar trebui să găsească motive serioase. Nu le are acum, nu le va avea nici peste cîteva luni.

Faza 2. De aceea, este mai probabil că va trece peste aspectele şi formalităţile dreptului internaţional, aplicînd politica faptului împlinit. Un referendum masiv, în stradă şi la urne, organizat fulger de autorităţile locale din Ucraina de Est şi Crimeea va proclama refuzul populaţiei de aderare la NATO şi voinţa de reunificare cu Rusia. Dacă a fost respectată voinţa celor mai puţin de 2 milioane de kosovari, oprimaţi de guvernul de la Belgrad, iar comunitatea internaţională le-a acordat dreptul la un stat, de ce-ar ignora voinţa a peste 30 de milioane de locuitori ai Ucrainei, care s-ar declara tîrîţi cu forţa, într-o alianţă pe care nu şi-o doresc, de un guvern pe care nu-l mai recunosc. Cerinţa lor n-ar fi un stat nou, ci doar reunificarea cu "patria mamă"!

Faza 3. La cîteva ore după proclamarea rezultatelor referendumului, Duma de Stat a Rusiei ar lua act de situaţie şi ar proclama solemn "reîntregirea", anunţînd la ONU şi tuturor statelor comunităţii internaţionale noile sale graniţe. În mai puţin de 24 de ore, forţele speciale ar securiza noua frontieră a Rusiei, iar dispozitivele militare complexe ar urma în cîteva zile. Concomitent, Rusia ar emite o avertizare dramatică, ameninţînd cu represalii masive, inclusiv nucleare, pe oricine ar fi tentat să calce noile sale frontiere, sau să atace obiective din noul său teritoriu. În plus, toate statele care nu recunosc imediat şi necondiţionat noua realitate politică internaţională, îşi vor vedea anulate contractele energetice cu Rusia.

Faza 4. Consiliul NATO se întruneşte de urgenţă pentru a decide asupra unei reacţii politice colective. ONU nu este de niciun folos pentru că Rusia opune veto-ul său oricărei încercări a Consiliului de Securitate de-a se amesteca în problemă. Pe masa de la Bruxelles se află propunerea de a nu recunoaşte alipirea la Rusia a teritoriilor Ucrainei. Este reafirmat sprijinul pentru integritatea teritorială şi independenţa politică a Ucrainei. Se va putea obţine consensul?

De aici căile se despart. Scenariul se bifurcă. Dacă NATO alege confruntarea cu Rusia şi îşi asumă astfel riscurile unui conflict total, economic şi militar, cu Rusia, inclusiv posibilitatea unei escaladări nucleare, România se trezeşte, peste noapte, în linia întîi! Dacă NATO nu realizează în Consiliul Nord Atlantic consensul de care are nevoie, pentru decizia de a confrunta Rusia, atunci statele rămîn să-şi rezolve problema, fiecare cum poate şi cum crede de cuviinţă. Pentru a-şi atinge acest obiectiv politic, este posibil ca Rusia să recurgă la manevre spectaculoase şi eficiente. Spre exemplu!

Faza 5. Prin canale speciale, Moscova ar putea face Româ-niei cunoscut că este gata să recunoască reunificarea cu R. Moldova, fără Transnistria, la care se vor adăuga şi ţinuturile istorice al Herţei şi Bucovinei de Nord, pînă de curînd parte a fostului stat Ucraina. Propunerile sunt întărite de textul unui Tratat Bilateral care pecetluieşte recunoaşterea reciprocă, în noile graniţe, şi oferă avantaje economice suplimentare României, pentru a o convinge că nou redobîndita vecinătate cu Rusia nu este un pericol, ci o fertilă bază de cooperare în viitor. Rusia ar putea face o propunere similară şi Poloniei, "invitată" să reintegreze partea din teritoriile sale ce au fost alipite de URSS, la sfîrşitul celui de-al doilea Război Mondial.

Faza 6. Sub presiunea dramatică a sancţiunilor energetice impuse de Rusia şi refuzînd categoric posibilitatea unei confruntări militare cu ea (imposibil de susţinut fără resurse petroliere!), ţările europene cedează, una cîte una şi recunosc noile graniţe rezultate din dezmembrarea Ucrainei. În faţa unei asemenea dezvoltări, cine ar mai avea timp să se ocupe de faptul că Osetia şi Abhazia şi-au declarat independenţa, recunoscute fiind, imediat, de Rusia şi de alte state interesate să susţină interesele ei?

Faza 7. Se naşte o nouă entitate politică statală numită Ucraina, între Polonia şi Rusia, de dimensiunea actuală a României, sau mai mică, a cărei stabilitate depinde de integrarea rapidă în UE. Doar că aceasta nu ar fi posibilă înainte ca noul stat să recunoască formal, prin tratate, renunţarea, acum şi în viitor, la orice pretenţii teritoriale faţă de vecinii săi. Serbia de azi este un model destul de aproape de ceea ce ar putea fi rezultatul final al dezmembrării Ucrainei, nu ca evoluţie a eve-nimentelor, ci ca situaţie internă şi statut internaţional.

Faza 7. NATO este obligată să reformuleze rapid şi dramatic conceptul său strategic, reîntorcîndu-se la o postură mai aproape de cea a Războiului Rece. Rusia nu mai este partener NATO, iar lumea intră într-o eră a "Păcii Reci", prevestită de Moscova, încă din 1994, prin vocea lui Elţîn.

Faza 8. Relaţia Rusia-SUA se redefineşte ca o competiţie ce nu mai exclude posibilitatea confruntării, pe toate dimensiunile şi în toate punctele nevralgice ale lumii globalizate.

Pe frontispiciul ONU stă scris, mai nou: "Bine aţi venit în lumea noului război total!"