"România trebuie să transmită mesajul că este deschisă pentru afaceri şi să-şi facă o campanie eficientă de PR"

Reporter: Care este opinia dumneavoastră în legătură cu mediul de afaceri din România?

Bryan Jardine: Cred că este în curs de îmbunătăţire. Recent, am găzduit o conferinţă împreună cu Trace International, o importantă organizaţie nonprofit pe probleme de conformitate, şi ambasada SUA din Bucureşti.

Am invitat speakeri din cadrul FBI şi din partea unei firme americane de avocatură, care au discutat despre Legea anticorupţie din Statele Unite, adoptată în anul 1977. Scopul acesteia era de a împiedica companiile să dea mită funcţionarilor străini pentru a obţine contracte. Problema a constat în faptul că, după ce a fost adoptată, această lege, a creat un dezavantaj pentru companiile respective, deoarece ele nu mai dădeau mită, în timp ce companiile concurente continuau să o facă, în schimbul unor contracte.

De-a lungul timpului, organizaţii precum OECD şi ţări precum Marea Britanie (care a adoptat propria lege privind combaterea corupţiei în urmă cu câţiva ani), au început să impună reguli companiilor care derulează activităţi comerciale, în mod special, cu funcţionari străini sau guverne. Trebuie implementate standarde foarte ridicate şi sisteme care interzic sau previn corupţia. Poate fi vorba şi de mită la nivel mic şi de mică valoare, spre exemplu, o excursie în Hawai pentru întreaga familia în vederea garantării unui contract. Aceasta reprezintă un mod ascuns de a da mită unui funcţionar pentru a obţine un contract.

În cadrul conferinţei despre care vă vorbeam, am discutat despre conformitate în sectorul privat. Cu toţii credem că ştim ce trebuie să facă sau să nu facă un funcţionar public. Această conferinţă, însă, s-a axat pe companiile din sectorul privat. Conformitatea se referă, spre exemplu, la faptul că în cazul care o persoană ştie că un coleg fură bani sau face înregistrări greşite în evidenţele contabile, aceasta are obligaţia să facă o sesizare şi de a-i atrage atenţia pentru a se face controale şi pentru a se lua măsuri de remediere.

Totul se rezumă la transparenţă în afaceri şi la respectarea celor mai bune practici în afaceri. Acest lucru este, evident, important şi cunoaştem cu toţii eforturile pe care le face România în lupta împotriva corupţiei. Dar, în acelaşi timp, trebuie date asigurări că orice companie care face afaceri în România, străină sau românească, respectă aceleaşi standarde etice şi de afaceri.

Această situaţie se va îmbunătăţi. Există o percepţie negativă în ceea ce priveşte România. Există o reticenţă, în unele cazuri îndreptăţită, în altele exagerată. Cred că în România se iau măsuri şi se depun eforturi pentru a soluţiona această problemă, iar acesta este un lucru bun.

Multe dintre legile implementate în România în acest domeniu sunt bune. Acestea au fost transpuse din legislaţia UE în privinţa combaterii corupţiei sau a tratării aspectelor cheie - spre exemplu, o mai mare transparenţă a procesului de achiziţii pentru contracte guvernamentale de valoare mare. România a implementat sau adoptat o bună parte din legislaţia cheie a UE. Provocarea constă acum în aplicarea efectivă a acesteia.

Următoarea provocare, însă, va fi ca procurorii, judecătorii, oamenii de afaceri să înţeleagă obligaţiile care le revin şi să asigure respectarea şi aplicarea efectivă a acestor legi, care au drept scop îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Reporter: Cum văd investitorii străini această campanie împotriva corupţiei? Există informaţii conform cărora investitori mari străini se tem să vină în România.

Bryan Jardine: Cred că nu vor să vină în România pentru că poate au avut o experienţă neplăcută în trecut sau au auzit poveşti anecdotice negative. Această ofensivă împotriva corupţiei trebuie văzută ca pe un lucru benefic. Problemele care ţineau investitorii la distanţă vor fi adresate astfel încât investitorii să reevalueze România ca pe o potenţiala piaţă.

Dacă ne uităm la clasamentul indexului de transparenţă, ne situăm în continuare destul de jos. Nu este la fel de rău ca nivelul unor ţări din Africa Subsahariană, totuşi, există mult loc de îmbunătăţire. Una din provocările României va fi să convingă comunitatea investitorilor că lucrurile s-au schimbat, că suntem deschişi către afaceri, că există un nou set de reguli şi că vom adera la aceste standarde de conformitate, vom fi deschişi şi transparenţi. Nu vom mai avea situaţii cu contracte de achiziţii suspicioase, în care o companie de care nu a auzit nimeni câştigă un contract de 300 milioane de euro. Acesta este genul de situaţie care îndepărtează investitorii.

Cred că România ar putea fi şi ar trebui să fie o piaţă foarte importantă şi interesantă pentru investitori, în special, în Europa de Sud-Est. Este cea mai mare ţară din regiune, are un potenţial enorm în ceea ce priveşte forţa de muncă educată, resursele naturale, poziţia geografică, aflându-se la intersecţia dintre Orientul Mijlociu, Europa de Vest şi Balcani. România are numeroase avantaje, inclusiv faptul că reprezintă o piaţă de 19 milioane de oameni, adică o piaţă internă semnificativă, astfel încât cineva care ar dori să înfiinţeze o fabrică ar putea utiliza România ca nod de export în UE, acesta fiind modelul tipic pentru orice investitor, dar ar putea fi interesat şi de consumul de pe piaţa internă.

Există motive pentru care, în opinia mea, România ar trebui să fie mai atractivă pentru investitorii străini decât pieţele mai mici din regiune, cum ar fi Bosnia, Bulgaria sau Serbia. Pe de altă parte, avem Ucraina, care reprezintă o piaţă mai mare şi despre care ştim că are probleme cu situaţia politică cu Rusia. Această criză creează, într-o anumită măsură, nişte oportunităţi pentru România în calitate de ţară vecină. România face parte din UE, Serbia şi Ucraina, nu. Există numeroase avantaje legate de acest lucru - legislaţia este percepută a fi armonizată cu alte ţări ale Uniunii Europene, oferind un oarecare confort investitorilor în această privinţă.

Cred că investitorii sunt destul de interesaţi de România. Într-adevăr, dacă vorbim de fonduri mari, de exemplu, investitorii trebuie să se uite la ratingul de credit sau la profilul de risc al ţării şi, în unele cazuri, dacă ţara respectivă nu atinge un anumit nivel, aceştia nu mai pot investi.

Situaţia macroeconomică a României continuă să se stabilizeze. Ştim cu toţii că, în ultimii 3 ani, România a cunoscut o creştere foarte bună comparativ cu alte ţări. Se preconizează a fi un alt an bun pentru România, chiar dacă este un an electoral şi chiar dacă unele dintre eforturile anticorupţie, pe termen scurt, pot duce la un efect de stagnare. Se poate observa o reticenţă, în rândul unor oficiali, în ceea ce priveşte negocierea sau semnarea unor contracte cu valoare mare, din cauza îngrijorării că acestea pot deveni ţinta unor investigaţii. Investitorii pot fi şi ei reticenţi în cazul în care consideră că partenerul îşi va schimba poziţia.

În ciuda acestui aspect negativ, se preconizează, totuşi, un an robust. Cred că ceea ce este important pentru România este să continue să afişeze cifre macro solide, să arate comunităţii investitorilor că se depun eforturi în acest sens şi să abordeze problemele de corupţie la nivel mai micro, să transmită un mesaj că România este deschisă pentru afaceri. Acest lucru poate fi corelat cu o campanie eficientă de PR. Deşi poate suna ciudat, după cum poate ştiţi, pe canalul CNN multe dintre aceste ţări îşi fac publicitate; cum ar fi Georgia sau Liban. România nu are un istoric puternic privind promovarea unei imagini pozitive. De multe ori sunt pe telefon cu potenţiali investitori şi ajung să petrec prima oră doar încercând să anulez anumite percepţii negative pe care şi le-au însuşit fie din povestioare, fie din lucruri care s-au întâmplat altor investitori, în trecut, în România. Uneori se bazează pe informaţii învechite sau negative, care au ajuns la ei la a doua sau a treia mână.

Un lucru pe care România l-ar putea face mai eficient este îmbunătăţirea imaginii sale în faţa comunităţii investitorilor într-un mod proactiv - misiuni comerciale, conferinţe. Guvernul doreşte acest lucru însă, problema este că acest guvern tehnocrat este un guvern de "asistenţă". În unele privinţe, ţările din această parte a lumii pot fi prea reglementate. De exemplu, ceea ce a făcut şi a fost foarte bun România este cota unică de impozitare pe care a implementat-o, reducerea TVA-ului şi reducerea impozitului la dividende pe profit. Aceştia sunt paşi importanţi în direcţia cea bună, care fac România competitivă şi atractivă pentru investitori.

Reporter: Este România o prioritate în planurile Wolf Theiss?

Bryan Jardine: Da. Wolf Theiss este o firmă de avocatură de renume, cu un număr de clienţi istorici de top, în special instituţii financiare - bănci, companii de asigurări, etc., care, după cum se ştie, sunt foarte active pe piaţa românească. Aşadar, în mare parte, prin intermediul acestor relaţii istorice solide dezvoltate în special de partenerii biroului din Viena, am avut şansa de a traduce acest lucru în colaborări cu respectivii clienţi pe pieţele regionale precum România.

Mai mult, fiind un avocat american activ în regiune, deja cu mulţi ani înainte de a mă alătura Wolf Theiss, am reuşit să aduc în firmă unii dintre vechii clienţi, companii americane obişnuite, cu care am colaborat anterior.

Reporter: Erste Bank este unul dintre clienţii dumneavoastră?

Bryan Jardine: Da, în general am colaborat cu Erste Bank în Austria şi în regiune şi de-a lungul timpului am lucrat la un număr de tranzacţii cu BCR. Nu avem o relaţie exclusivă, evident. BCR lucrează cu mai multe firme de avocatură locale, austriece şi internaţionale. Noi am lucrat şi cu alte bănci austriece, precum Raiffeisen Bank, Volksbank şi Unicredit, de asemenea, în condiţii de neexclusivitate.

Reporter: Ce se va întâmpla cu micii acţionari din cadrul Ţiriac Bank?

Bryan Jardine: Nu pot comenta acest lucru pentru că am fost implicaţi în tranzacţie.

Reporter: Credeţi că nou Cod Fiscal va îmbunătăţi cadrul legal?

Bryan Jardine: Ar trebui să înţeleg toate prevederile relevante. Cunosc câteva schimbări referitoare la chestiuni specifice legate de impozitare, dar ar trebui să studiez în mod integrat şi în context toate schimbările noului Cod Fiscal, deoarece anumite schimbări pozitive pot pierde din valoarea lor în faţa altor schimbări mai degrabă negative, introduse în acelaşi timp.

Am observat acest aspect în Statele Unite. Acolo statele îşi pot reglementa politica fiscală (cu excepţia taxelor federale) şi promovează ideea că nu există impozit pe venit la nivel de stat, dar dacă te uiţi mai atent aceleaşi state au, în schimb, impozite pe proprietate sau taxe pe vânzări foarte ridicate.

Un aspect foarte important este eficientizarea cerinţelor privind declararea veniturilor şi implementarea de noi tehnologii precum, completarea formularelor fiscale online, în scopul de a ne distanţa de modul vechi, tradiţional care implică hârtii şi birocraţie şi care poate fi un mare consumator de timp şi, totodată, frustrant, datorită rigidităţii regulilor.

Dacă putem crea o platformă care să permită contribuabililor să verifice rapid online ce sume au de plată şi să le poată plăti într-un mod care să fie foarte transparent, acest lucru ar încuraja reformarea politicilor fiscale. Partea bună este că în unele domenii, România nu trebuie să reinventeze roata. Există multe exemple în jur. Mă uitam la un show TV american, unde era invitat prim-ministrul Estoniei - o ţară cu un trecut similar, a făcut parte din sistemul sovietic care acum a devenit o piaţă liberă adevărată atractivă; acolo oamenii îşi plătesc taxele online şi chiar unii dintre candidaţii la preşedinţia Statelor Unite dădeau Estonia drept exemplu demn de urmat pentru americani. România are unele avantaje, însă: un nivel ridicat de resurse IT, forţă de muncă educată şi poziţia geografică. Aceste avantaje naturale trebuie dezvoltate şi valorificate mai eficient.

Reporter: Investitorii străini compară des România cu Polonia. În acest moment, situaţia Poloniei - cu noul guvern - nu este aşa favorabilă pentru investitori. Consideraţi că această nouă politică de la Varşovia va ajuta România?

Bryan Jardine: Nu este ca şi cum investitorii din Polonia vor pleca acum. Polonia are nişte avantaje sistemice, cel mai mare dintre ele fiind piaţa de capital. Evident că valorile de pe bursa de la Varşovia fac ca orice facem noi aici, la Bucureşti, să pară nesemnificativ. Ar trebui să încercăm, în continuare, să imităm într-o anumită măsura modelul Poloniei pentru ceea ce ar putea şi ar trebui să realizăm şi în România. Ştim că deseori românii ţintesc prea sus şi se compară cu SUA, Regatul Unit sau Franţa. Acest lucru nu este realist. În ceea ce priveşte Polonia, în schimb, există un trecut asemănător, şi anume dominaţia sovietică înainte de 1989. Polonia a luat nişte decizii imediat după 1989 şi acestea erau corecte, deşi dure - au făcut privatizări imediat după schimbările politice. Astfel, au fost stimulate pieţele de capital, creând un adevărat magnet pentru investitori.

Reporter: Ce credeţi despre faptul că Bursa de Valori din România nu are un rol mai mare în finanţarea economiei?

Bryan Jardine: Cred că în acest caz este vorba despre o profeţie autoîmplinită. Ca şi efectul bulgărelui de zăpadă. Dacă există câteva exemple semnificative de succes, companiile locale, IMM-urile, încep să realizeze că pot accesa finanţări pe piaţa de capital, că aceasta nu presupune un proces atât de dificil, de costisitor sau de consumator de timp aşa cum au apreciat iniţial. Investitorii încep, apoi, să vadă oportunităţi de investiţii şi încep să cumpere acţiuni în companiile listate la bursă, acolo unde pot obţine un profit bun. Se fac eforturi pentru a se aduce lichidităţi prin oferte publice iniţială şi secundare ale anumitor companii de stat - se încearcă listarea acestora la bursa de valori şi consider ca aceasta este o idee bună. Trebuie să se facă mai multe eforturi de a atrage şi lista la bursa de valori companii mici şi mijlocii. Cred că majoritatea antreprenorilor români care pun temeliile unei afaceri consideră că singura modalitate de finanţare este să vină cu banii lor de acasă, prin majorare de capital, sau să vândă o parte din afacere către un investitor de capital sau un fond de capital, ori să se împrumute de la bănci. De fapt, multe dintre aceste companii sunt bine poziţionate pentru a încerca listarea pe bursă. În Polonia acesta este un fenomen mai răspândit şi de aceea acolo există multe companii autohtone de succes care încep să se extindă şi în afara Poloniei. Există foarte puţine companii româneşti care au reuşit să se extindă în afara ţării, cu succes. Nu există niciun motiv pentru care companiile româneşti de succes să nu poată încerca extinderea în afara graniţelor, pe pieţe din ţările învecinate.

Nu pot comenta situaţia politică din Polonia, dar oricum politica este ceva schimbător. Guvernele pot naţionaliza companii sau (precum în exemplul Ungariei) pot introduce o taxa de tip "Robin Hood" sau pot lua alte măsuri care să fie percepute în mod negativ de comunitatea investitorilor străini. Acest lucru a afectat nefavorabil economia din Ungaria în ultimii ani, deşi acum se pare că lucrurile încep să se îndrepte - în ciuda, mai degrabă decât datorită măsurilor luate de guvernul de acolo.

Şi în cazul României, istoric vorbind, când am avut perioade de creştere, de exemplu înainte de criza din 2008, se poate argumenta că progresul a fost în ciuda politicienilor şi nu datorită acestora. Nu cred că în perioada 2004-2008 s-au implementat politici specifice care au determinat interesul investiţional crescut de atunci. Am avut multe lichidităţi pe pieţe internaţionale, a existat acea bulă pe piaţa imobiliară şi intrau mulţi bani. Cred că erau mulţi bani speculativi şi nu investiţii raţionale.

Acum observăm că investitorii care vin în România vor fi mult mai precauţi în acţiuni şi mai serioşi. În această situaţie, politicile guvernului trebuie să fie concepute pentru a stimula investiţiile. Nu pot sta deoparte, nefăcând nimic şi să se aştepte că investitorii vor veni de la sine. Ţările din regiune concurează între ele pentru banii investitorilor, dolari sau euro, iar Bulgaria, de exemplu, are un impozit forfetar de 10%, mult mai atractiv decât cel din România, de 16%. Poate în alte zone, precum corupţia, infracţionalitatea sau altele, Bulgaria nu este la fel de atractivă.

Ţările trebuie să se diferenţieze cumva de vecinii lor. Dacă o companie mare din SUA sau din Marea Britanie doreşte să vină să construiască o fabrică, va lua în considerare Ucraina, Serbia, România şi Bulgaria. Guvernul trebuie să promoveze România. Am menţionat exemplul reclamei de la CNN.

Vă pot spune că unul din factorii majori descurajanţi, pe lângă nivelul perceput de corupţie, este lipsa unei infrastructuri corespunzătoare. Mercedes, spre exemplu, era pe cale să construiască o fabrică în Cluj sau Sibiu, în urmă cu câţiva ani, dar a decis să nu o mai facă. Motivul menţionat a fost acela că, pur şi simplu, nu avea cum să pună produsele pe piaţă. Cunoaştem deja cazul Ford de la Craiova - au existat promisiuni că guvernul va realiza drumurile şi infrastructura de acces, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. În ciuda acestui fapt, Ford a anunţat recent că urmează să mai investească 200 de milioane pentru linia de fabricaţie de SUV-uri, iar acest lucru indică în mod clar angajamentul lor faţă de piaţă.

Gândiţi-vă cât de multe investiţii străine ar fi fost atrase în economia locală dacă s-ar fi construit autostrăzi în ultimii 20 de ani sau dacă guvernul ar fi creat politici pentru construirea infrastructurii în mod raţional şi susţinut.

Reporter: De ce sunt atât de puţine investiţii americane în România?

Bryan Jardine: În România sunt numeroase multinaţionale originare din SUA. Sunt şi multe investiţii americane care, poate, nu se reflectă în mod direct în statistici, întrucât sunt realizate prin offshore-uri, de exemplu printr-o structură de holding olandeză.

Multe companii olandeze sunt holding-uri, din motive fiscale. O investiţie americană poate fi făcută printr-o companie olandeză, fiind raportată statistic ca investiţie olandeză.

Multe mărci americane sunt prezente pe piaţa din România. În afară de Ford, pe care l-am menţionat deja, mai sunt Xerox, IBM, 3M, Microsoft, Google, Oracle, multe dintre acestea din domeniul IT. Sunt investitori şi în industria grea - Timken, un producător de rulmenţi prezent de mulţi ani, unii jucători din sectorul agricol...

Am oferit consultanţă unei companii americane - Toro, producătoare de gazon şi echipamente pentru golf. Cu câţiva ani în urmă, aceasta au construit o fabrică de echipamente de irigaţii. Şi GE este în România, au achiziţionat Lufkin, o companie americană cu sediul în Ploieşti. A fost preluată cu câţiva ani în urmă în SUA şi la nivel global. Noi am fost consultaţii locali ai Lufkin în acea tranzacţie.

Ideea este că sunt, probabil, mai mulţi investitori americani decât ar părea la prima vedere.

Investiţiile americane pot veni prin Olanda, deci nu apar în statistici, însă cred, de asemenea, că serviciul de comerţ al Ambasadei SUA, AmCham şi alte instituţii fac eforturi continue pentru a convinge companiile americane să aibă în vedere România.

Vă pot spune că de-a lungul anilor am discutat cu mai multe companii şi investitori americani interesaţi de România, însă orice conversaţie începe prin a încerca să schimbi înţelegerea şi percepţia negativă şi să combaţi stereotipurile negative despre România. După ce treci de acest prag, încerci să scoţi în evidenţă aspectele pozitive.

Trebuie să fim atenţi, totuşi, nu putem să denaturăm lucrurile, trebuie să fim realişti. Vorbim despre infrastructură (adică despre lipsa ei), dar şi despre alte subiecte - evident, birocraţia din unele domenii - mai ales în regiunile din afara Bucureştiului. Dacă ai de-a face, de exemplu, cu registrul de carte funciară în altă zonă a ţării, funcţionarii de la judeţe nu sunt cei mai proactivi sau abordabili, iar clienţii devin foarte frustraţi. Obţinerea unei autorizaţii de construcţie poate dura foarte mult timp. Însă, evident, acest lucru nu se întâmplă doar în România. Chiar şi în SUA există birocraţie. Trebuie să-i faci cumva pe clienţi să înţeleagă că aceste probleme pot fi surmontate prin consultanţă adecvată şi perseverenţă.

Un alt exemplu este fabrica Procter & Gamble de la Urlaţi. Sunt destule companii care au intrat pe piaţă. Aceste exemple reprezintă poveşti de succes, însă este esenţial ca guvernul să fie atent şi să nu considere prezenţa acestor investitori ca fiind ceva de la sine înţeles. În niciun caz nu trebuie considerate aceste investiţii ca un lucru de la sine înţeles. Am auzit o anecdotă, nu ştiu dacă este adevărată. Un investitor a venit în România fiindcă i s-au acordat unele stimulente fiscale.

Guvernul a retras aceste stimulente fiscale, încălcând contractul. Între timp, aceleaşi stimulente fiscale au fost acordate altui investitor din acelaşi sector. Primul investitor s-a plâns că nu e corect, iar un înalt oficial din guvern i-a spus "ei bine, acum că ai venit, nu mai e cale de-ntors".

Nu aceasta este atitudinea pe care guvernul trebuie să o aibă faţă de investitori. Este important să se înţeleagă că, în fond, investitorul nu trebuie văzut ca o "ţintă uşoară" pentru a creşte încasările la buget, întrucât aceşti investitori angajează sute de tineri care plătesc taxe şi contribuie în mod indirect la veniturile la buget. După cum spune un proverb vechi, fluxul ridică toate bărcile. Politica guvernului trebuie să fie foarte strategică şi pe termen lung, să nu vizeze câştiguri rapide de la investitorii străini, ci să încurajeze investitorii să intre pe piaţă. Mulţi dintre ei investesc şi în infrastructură. Construiesc unele drumuri, îmbunătăţesc conductele de gaz pe costul propriu. Sau pot investi în şcoli, locuri de joacă sau, spitale, în cadrul campaniilor de responsabilitate socială corporatistă. Mulţi dintre marii investitori străini sunt renumiţi pentru faptul că oferă ceva comunităţii. Dacă mai mulţi factori decizionali din guvern ar vedea investitorii ca parteneri egali, situaţia în România s-ar îmbunătăţi pe toate planurile.

Anecdota pe care v-am spus-o e veche de câţiva ani. Concurăm cu ţări din regiune pentru un număr limitat de investitori şi oricât de minunată credem că e România, investitorul va fi foarte obiectiv.

Aşa că, ce poate oferi România investitorilor, în plus faţă de Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria sau Polonia? Pe acest lucru trebuie să ne concentrăm - cum promovăm şi cum evidenţiem România ca piaţă puternică pentru investitorii străini?

Reporter: De ce credeţi că în România nu există o strategie pe termen lung?

Bryan Jardine: În unele domenii există. De multe ori fiindcă acest lucru este impus de UE. De exemplu, este în dezbatere o strategie energetică pe termen lung, până în 2030. Aşa cum am spus, e uşor să dai vina pe guvern. E valabil şi pentru alte ţări. Prin natura lor, politicienii au, de multe ori, o viziune pe termen scurt. Ei urmăresc "ce pot să fac în următorii 4 ani?" şi în general au o viziune limitată, care se rezumă la circumscripţia lor electorală. În SUA, aceasta ar reprezenta un district sau un stat. Şi noi avem aceleaşi probleme şi nemulţumiri, că politicienii nu au în vedere imaginea de ansamblu şi interesul întregii ţări.

Nu vreau neapărat să aduc o critică politicienilor sau guvernului din România, pentru că şi noi avem aceleaşi probleme. La noi, Donald Trump ar putea fi ales preşedinte, Dumnezeule, deci cine suntem noi să îi învăţăm pe alţii ce să facă?

Reporter: Are Donald Trump o şansă reală să câştige alegerile?

Bryan Jardine: Nu ştiu, nu cred că va câştiga, însă ar putea fi nominalizat pentru Republicani. Pare să se afle la cârmă. Dar repet, intenţia mea nu este să ţin prelegeri despre ce ar putea sau ce ar trebui să facă guvernul român, din perspectiva unui american.

Unul dintre lucrurile care mă bucură este mobilizarea pe reţelele de socializare în probleme precum protecţia mediului. Pentru mine este extrem de frustrant. Am o casă la ţară şi petrec mult timp curăţând gunoiul, pentru că oamenii aruncă pungi de plastic şi pet-uri peste tot. Nu există un sistem adecvat de eliminare a deşeurilor. Cred că România, ca strategie pe termen lung, ar trebuie să se axeze pe protejarea mediului şi pe găsirea unei soluţii pentru această problemă. Sună ciudat, însă e un lucru care, într-adevăr afectează pe toată lumea. Şi mentalitatea se schimbă. Acum 40 de ani, am avut şi noi probleme în SUA cu oamenii care aruncau gunoi pe marginea drumului. A fost lansată o campanie - Păstraţi America Frumoasă, o serie de anunţuri difuzate în interes public - care urmărea educarea copiilor. Când eram copil, am fost învăţat că nu trebuie să arunci gunoiul pe jos.

Drept urmare, aţi văzut că în Statele Unite este foarte curat sau cel puţin există percepţia generală că e urât să arunci gunoiul pe stradă.

S-au făcut multe eforturi. Citeam recent despre gunoiul din Oceanul Pacific, pungi de plastic şi alte chestii. Nu înţeleg de ce românii tratează ţara asta frumoasă ca pe un coş de gunoi. Ştiu că legea este aliniată, mai mult sau mai puţin, la standardele europene, însă aplicarea şi implementarea ei reprezintă o adevărată problemă.

Reporter: Cum comentaţi politica preţurilor de transfer din România? Companiile străine nu plătesc taxe ca cele româneşti. Taxele plătite de companiile străine sunt mult mai mici decât acelea plătite de firmele locale.

Bryan Jardine:Asta e o generalizare. Cred că depinde de companii. În primul rând, UE a emis recent nişte linii directoare privind preţurile de transfer la care ar trebui să adere companiile multinaţionale care operează în UE (inclusiv în România).

O companie care operează doar pe această piaţă nu are cheltuieli la nivel de grup sau alte costuri pe care trebuie să le aloce. Nu au un buget de publicitate internaţională, de exemplu. De obicei, o multinaţională care operează aici trebuie să suporte costuri de publicitate, costuri cu resursele umane, costuri cu asigurările, costuri de branding, costuri legate de IT, o serie de costuri suportate la nivel de grup şi alocate ulterior filialelor sau sucursalelor. Trebuie să existe o logică pentru modul în care sunt alocate aceste costuri, conform liniilor directoare europene şi principiului deplinei concurenţe, prevăzut la art. 9 din Modelul de Convenţie Fiscală OCDE.

Ideea este acceptabilă, în principiu, atâta timp cât nu se fac abuzuri. Nu se creează neapărat o denaturare a concurenţei, contraargumentul multinaţionalei este acela că cheltuielile sale generale, care sunt alocate proporţional, sunt în orice caz mai mari decât cele ale unei companii locale şi că aceste costuri afectează profiturile.

Reporter: Ce domenii merg bine în România?

Bryan Jardine: Cred că am menţionat deja domeniul IT, România este foarte norocoasă că are o infrastructură foarte bună. Multe din companiile care activează în acest domeniu - ex. Telekom, Vodafone, Orange, RCS RDS participă la această infrastructură.

Dacă te gândeşti la viteza internetului în România, eşti tentat să crezi că aşa e normal să fie, până când mergi în alte ţări, chiar şi în SUA, unde viteza internetului este mult mai mică.

Deci, cred că domeniul IT, am menţionat forţa de muncă calificată, forţa de muncă în domeniul cercetării şi dezvoltării, dezvoltarea de noi soluţii software. Există numeroase poveşti de succes despre companii româneşti care au dezvoltat soluţii software şi apoi au vândut produsul sau chiar compania locală unor mari jucători internaţionali. Cred că România ar putea fi un hub IT în regiune.

De asemenea, România ar putea fi competitivă şi în domeniul energetic. Am spus înainte că România se îndreaptă spre independenţa energetică. Avem petrol şi gaze, dar şi surse regenerabile, precum energia eoliană, solară, biomasă. Avem cărbuni şi cu tehnologii noi putem implementa soluţii energetice curate din surse fosile. Avem surse geotermice, în special lângă regiunea Banat, în Bazinul Carpatic. Ştiu că în Ungaria multe primării dezvoltă energia geotermică. Este o tehnologie curată excelentă. Se vorbeşte că România este un hub energetic pentru regiune. Avem capacitatea să generăm mai multă energie decât avem nevoie pentru piaţa internă şi am putea să exportăm.

Desigur, este nevoie de investiţii masive în reţeaua de transport, că e vorba de conductele de gaz sau de liniile de electricitate. După unele calcule, ar trebui investite câteva miliarde de euro pentru ca acest lucru să se concretizeze.

Acestea sunt proiecte uriaşe, nu culegi roadele decât după 10-20 de ani. Problema este dacă factorii decizionali din guverne şi din companiile private implicate sunt dispuşi să facă aceste investiţii şi să înţeleagă că avantajele nu se obţin imediat. Cred că acestea sunt tipurile de investiţii care ar trebui realizate, într-o abordare strategică.

Reporter: Sănătatea şi educaţia ridică mari probleme în România. Ce ar trebui să facă România ca să îmbunătăţească aceste două sectoare?

Bryan Jardine: Cred că problema constă, parţial, în nivelul foarte scăzut al salariilor. În SUA, medicii şi asistentele sunt foarte bine plătiţi comparativ cu România. Din câte îmi dau seama - însă nu sunt expert -, asistăm la un fenomen de "brain drain". Cei mai buni absolvenţi ai facultăţii de medicină emigrează în Canada, SUA sau Germania. Acolo câştigă mai bine. Unii vor rămâne şi vor avea o carieră de succes, iar alţii fac bani şi vor să se întoarcă. Chiar dacă vestul este atractiv, în cele din urmă românii îşi iubesc ţara şi vor să se vină şi să trăiască în România. Ceea ce este un lucru admirabil.

Cred că în domeniul sănătăţii, problema este cum să stimulezi cadrele medicale să rămână, astfel încât să existe mai mulţi oameni calificaţi şi să crească nivelul de calitate al actului medical.

Acestea fiind spuse, cred că există spitale private foarte bune, precum Regina Maria şi nu numai, unde trebuie să plăteşti sau să ai asigurare privată. Deci există o piaţă paralelă a serviciilor de sănătate, care sunt de calitate, însă sunt mai scumpe. Legat de sistemul de sănătate public şi privat, este o provocare.

În sistemul public, există tentaţia pentru un anumit grad de corupţie, care nu este bun. Trebuie să dai bani "pe sub masă" ca să te asiguri că eşti bine îngrijit sau că obţii o cameră privată etc. Dacă salariile cresc, această tentaţie de a lua bani pe sub masă dispare.

Cred că sunt multe provocări. Trebuie să îmbunătăţeşti spitalele, să investeşti în infrastructură, să ai dispozitive medicale mai performante şi mai este şi întârzierea plăţilor datorate de stat. În cazul unei licitaţii publice pentru îmbunătăţirea unei unităţi medicale, mulţi jucători din domeniul sănătăţii se tem că dacă încheie un contract cu statul, ar fi greu şi ar dura mult timp până ar primi banii. Şi acest lucru descurajează investiţiile. Ar trebui să se schimbe lucrurile în acest sens.

Nu aş putea spune pe loc în cel fel. Legat de sistemul de educaţie, fenomenul e similar. Înţeleg că avem aceeaşi problemă şi în Vest. Şi acolo profesorii sunt foarte prost plătiţi, mai ales în şcolile de stat.

În România, în ciuda faptului că oamenii se plâng de învăţământul de stat, găsesc uimitor faptul că în matematică sau robotică, românii ocupă întotdeauna primele locuri.

Evident, aveţi nişte oameni foarte inteligenţi şi cred că, oricât de criticat este sistemul de învăţământ, România generează absolvenţi de vârf la nivel internaţional, cu precădere în domeniile tehnice.

În mod cert, nu vreau să spun că sistemul este perfect, însă cred că problema este similară cu cea din domeniul sănătăţii. Profesorii sunt plătiţi pentru meditaţii private. De asemenea, ca şi în sistemul de sănătate, apar şcoli private, şcoli cu plată, care oferă un nivel mai bun de educaţie sau cu siguranţă educaţie în limbi străine, precum engleză, franceză şi germană, care încep să concureze cu şcolile primare şi liceele de stat.

Ca în toate situaţiile - piaţa va dictata. Mulţi aleg să-şi dea copii la licee private, prep schools, cum le numim noi în SUA. Oamenii cheltuiesc zeci sau sute de mii de dolari pentru a-şi da copii la şcoli private în Connecticut şi nu numai. Se tem de şcolile publice, de calitatea actului educaţional, de infracţiuni şi droguri.

Nu cunosc prea multe despre sistemul public de învăţământ din România, însă probabil că ceva bun se întâmplă acolo, din moment ce există români foarte inteligenţi care pleacă la universităţi de top din Vest.

Reporter: Dar despre refugiaţii din Europa?

Bryan Jardine: E o situaţie dificilă, o problemă pe care Europa trebuie să o rezolve. Nu există un răspuns simplu. Dacă e vorba de refugiaţi legitimi, azilul poate fi o soluţie, însă am văzut ce s-a întâmplat recent la Bruxelles - printre aceşti refugiaţi se pot ascunde terorişti.

Paradoxal, România are un avantaj. Din punct de vedere istoric, una dintre structurile epocii comuniste a fost Securitatea, care a fost condamnată în mod unanim, şi pe bună dreptate. Însă un aparat de securitate puternic este de apreciat acum. România îşi controlează graniţele în mod eficient, iar asta e un lucru bun, având în vedere pericolele actuale. Sper că România nu urmează sfatul lui Donald Trump, acela de a "construi un zid". . .

Reporter: Vă place în România?

Bryan Jardine: Cred că îmi place, având în vedere faptul că sunt aici de aproape 20 de ani. De fapt, am petrecut câţiva ani şi în Ungaria.

A fost interesant. Am venit aici, de fapt, în baza unui contract de voluntariat încheiat cu Baroul American în 1996, pentru un an. Am revenit apoi la activitatea mea din Los Angeles şi am fost abordat de o firmă de avocatură cu un birou în Budapesta, care m-a întrebat dacă aş vrea să înfiinţez un birou pentru ei în România. Intenţionau să se stabilească în România, aşa că m-am întors în august 1998. Am avut un birou aici câţiva ani apoi, la sfârşitul anului 2001, din diferite motive, firma a hotărât să plece din regiune, astfel biroul din Budapesta a fost achiziţionat de o altă firmă din SUA, iar aceea s-a afiliat cu firma românească.

Nu era un birou de sine-stătător în România, sediul principal era în Ungaria. Aşadar, între 2001 şi 2005 îmi petreceam timpul între Ungaria şi România. Făceam naveta cu trenul, o experienţă interesantă şi o adevărată provocare, având în vedere faptul că la momentul respectiv niciuna dintre cele două ţări nu era în UE, iar trecerea frontierei noaptea târziu era dificilă.

În 2005, am fost angajat de Wolf Theiss să coordonez biroul din Bucureşti. Acesta fusese înfiinţat recent şi reprezenta o provocare pentru mine; fiind format în SUA, mutarea la o firmă austriacă punea câteva probleme: nu vorbesc germana şi nu ştiam dacă mă puteam integra. Privind în urmă, realizez că a fost o decizie foarte bună.

Pentru austrieci, evident aceasta este piaţa principală. Este un teritoriu cunoscut, fostul Imperiu Habsburgic. Pentru americani, este o zonă îndepărtată. Evident, având în vedere situaţia globală, faptul că România este membră NATO şi UE este mai important acum. Dar la sfârşitul anilor 90, începutul anilor 2000, majoritatea relaţiilor comerciale SUA se concentrau în Europa Occidentală sau ţările "principale" din Europa de Est (Polonia, Republica Cehă şi Ungaria), iar firmele de avocatură americane se îndreptau către aceste pieţe, către oraşe precum Londra, Bruxelles, Frankfurt, Varşovia, Praga şi Budapesta. Într-adevăr, la momentul respectiv exista un număr de firme americane active în Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv în România, dar, de-a lungul timpului, unele dintre acestea au plecat, altele au venit. Dar aceasta reprezintă o piaţă mai importantă pentru piaţa austriacă şi investitorii austrieci decât pentru companiile sau interesele comerciale americane.