România va avea de suferit din cauza nefinalizării legii investiţiilor

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 13 decembrie 2007

Britanicii sunt dispuşi să investească în viitor în România , în sectorul componentelor auto

Britanicii sunt dispuşi să investească în viitor în România , în sectorul componentelor auto

România ar putea avea de suferit pe viitor din cauză că Guvernul nu a finalizat nici până în prezent Legea investiţiilor, fapt care atrage după sine lipsa absorbţiei fondurilor structurale în sectorul privat, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, directorul Diviziei de Taxe al KPMG România, Raymond Breden. "Au trecut 12 luni de la data aderării şi guvernanţii nu au finalizat încă Legea investiţiilor. România nu este departe de un scandal, deoarece niciun eurocent din fondurile structurale ale Uniunii Europene destinate României nu au fost absorbite în proiecte ale sectorului privat în care nu s-au implicat instituţiile publice. Ne-am săturat să auzim Executivul spunând, lună de lună, încă din vară, că Legea investiţiilor va fi gata luna viitoare", a spus Breden, care este şi director în cadrul Camerei de Comerţ Britanică-Română (CCBR). Acesta a subliniat că cele mai mari obstacole pe care le întâlnesc investitorii străini când încearcă să facă afaceri în România sunt lipsa autostrăzilor şi problemele din piaţa forţei de muncă. Reprezentantul KPMG nu consideră că sistemul românesc este fundamental diferit de sistemele celorlalte ţări europene, iar Codul Fiscal este asemănător. În opinia lui Breden, aceste elemente nu afectează investiţiile în România cum, nu o face nici taxa unică de impozitare de 16 la sută introdusă de Guvernul Tăriceanu.

Preşedintele CCBR, Brian Davies, consideră că atragerea companiilor britanice către România este influenţată negativ de lipsa forţei de muncă. "Cu toate că forţa de muncă românească este prezentă peste tot în Europa, cine are afaceri în România întâmpină reale probleme în acest domeniu la toate nivelele. Soluţia este creşterea productivităţii prin investiţii în tehnologie, pentru ca investitorul cu aceeaşi forţă de muncă să producă în cantităţi mai mari", a spus Davies. Acesta a anunţat că sectoarele în care britanicii sunt dispuşi să investească în viitor, în România, sunt cel al componentelor auto, construcţii, energie, apă şi sectorul de mediu. Acesta nu a dat nume de viitori investitori pentru a nu afecta concurenţa.

Preşedintele CCBR estimează că schimburile comerciale dintre România şi Marea Britanie vor depăşi, la sfârşitul acestui an, valoarea de două miliarde euro. Volumul schimburilor a atins 1,2 miliarde euro în prima jumătate a anului 2007, printre principalii investitori numărându-se Glaxo-SmithKline, AVIVA, Vodafone şi Marks & Spencer. Circa 3.000 de companii britanice îşi desfăşoară în prezent activitatea pe piaţa românească, în sectoare ca industria textilelor, a produselor farmaceutice şi telecomunicaţii. Exporturile româneşti în Marea Britanie au ţintit sectoare cum este cel al textilelor, echipamentele electrice şi mobilă. Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe, la 30 noiembrie 2006, volumul schimburilor comerciale româno-britanice a fost de 2,050 miliarde euro, din care exportul a fost de 1,134 miliarde euro, iar importul de 916,26 milioane euro. Soldul pozitiv al balanţei comerciale a înregistrat 218,16 milioane euro. Volumul schimburilor bilaterale a crescut cu 4,75, iar exportul s-a majorat cu 1,45 la sută, plasând Marea Britanie pe locul şase în rândul ţărilor beneficiare de produse româneşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb