Românii au investit peste 2 miliarde lei în cea mai recentă ofertă de vânzare de titluri de stat

R.S.
Piaţa de Capital / 4 iulie

Românii au investit peste 2 miliarde lei în cea mai recentă ofertă de vânzare de titluri de stat

Ministerul Finantelor (MF) a atras peste 2,1 miliarde de lei (435,5 milioane euro) prin cea de-a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis, destinată populaţiei, derulată în acest an prin intermediul pieţei locale de capital. Oferta a fost structurată în cinci emisiuni: cele în moneda naţională au însumat subscrieri în valoare de 942,7 milioane lei, iar cele două emisiuni în euro au atras subscrieri de 245,9 milioane euro. Toate cele cinci emisiuni Fidelis au debutat la tranzacţionare joi, 4 iulie, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, conform unui comunicat transmis redacţiei.

"De şapte ediţii Fidelis reuşim să fim aproape de români şi de nevoile lor, atât pe plan financiar, cât şi social. Ne-am integrat cred eu suficient de puternic în piaţa de capital atât cu titlurile lansate în mod uzual, precum şi cu tranşa dedicată donatorilor. Investitorii înţeleg şi sprijină constant această iniţiativă, eforturile lor fiind răsplatite atât prin instrumentele în care investesc, dar şi prin sprijinul real social şi uman pe care îl aduc semenilor lor. La această ediţie, tranşa dedicată donatorilor a atras cea mai mare sumă din toate cele şapte tranşe speciale lansate până acum, având şi cea mai mare pondere în suma totală atrasă prin toate tipurile de instrumente oferite în luna iunie. Mulţumim investitorilor şi colaboratorilor noştri, băncile din sindicatul de intermediere şi BVB, pentru încrederea în titlurile Fidelis lansate de Ministerul Finanţelor", a declarat Marcel Boloş, Ministrul Finanţelor.

"Bursa a devenit tot mai atractivă pentru români, iar unul dintre factorii determinanţi este şi recurenţa programului Fidelis al Ministerului de Finanţe. Avem deja aproape 

"Ministerul Finanţelor se implică nu doar ca autoritate a statului în dezvoltarea pieţei de capital locale, ci şi în modul cel mai direct posibil, în calitate de emitent, în utilizarea bursei ca mecanism de finanţare. Românii au finanţat statul cu peste 31,6 miliarde lei prin cele 17 oferte Fidelis derulate din 2020 până în prezent. Mulţi dintre cei care au subscris în cadrul ofertelor Fidelis au interacţionat poate pentru prima dată cu bursa şi ne bucurăm că unii dintre ei au ales să devină investitori activi. Felicitări echipei de la Ministerul de Finanţe şi consorţiului de intermediere pentru listarea de succes a unor noi titluri de stat Fidelis", a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti, potrivit comunicatului.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi de Alpha Bank România, Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale (Intermediari).

"Construim în continuare încredere în instrumentele emise de Ministerul de Finanţe prin piaţa de capital. Investitorii au căpătat cunoştinţe şi experienţă pentru a continua un proces recurent de investiţie şi economisire. Fiecare nouă emisiune întăreşte convingerea că resursele financiare ale populaţiei pot fi plasate în aceste instrumente listate şi lichide şi că aceasta se poate îndrepta cu uşurinţă către piaţa de capital pentru diversificarea portofoliilor", a spus Vlad Pintilie, Director General Adjunct, BT Capital Partners.

"Succesul acestei emisiuni demonstrează încrederea investitorilor în stabilitatea şi fiabilitatea titlurilor de stat Fidelis, care oferă posibilitatea de a-şi proteja şi creşte economiile într-un mod sigur şi transparent. Pentru mulţi investitori, aceste titluri de stat reprezintă şi un prim pas către orizontul mai larg al investiţiilor la bursă. Ne bucurăm să le fim alături şi să îi sprijinim în acest demers. Mulţumim tuturor investitorilor care au participat şi suntem încrezători că titlurile de stat Fidelis vor continua să fie o opţiune de investiţie de încredere şi în viitor, atât pe piaţa primară, cât şi pe cea secundară", a declarat Emilian Dobran, Director Equity Trading, Alpha Bank România, se menţionează în comunicat.

"Titlurile de stat Fidelis îşi confirmă valenţa principală de instrument de portofoliu indispensabil pentru o bună parte a segmentului de retail şi acest lucru este dovedit prin înregistrarea unei audienţe ridicate a emisiunilor realizate de Ministerul Finanţelor. Explicaţiile constau în configuraţia actuală a pieţei financiare cu dobânzi încă ridicate, precum şi în faptul că preţurile acţiunilor sunt la cotaţiile maxime istorice. În acest context, titlurile de stat Fidelis reprezintă cel mai bun instrument pentru alocările temporare de cash în cadrul operaţiunilor de actualizare a portofoliilor investitorilor, care sunt mereu în căutarea celor mai bune decizii de alocare între principalele categorii de instrumente financiare", a declarat Irina Neacşu, Director Executiv Corporate Finance BRD - Groupe Societe Generale.

"Cooperarea dintre stat, bănci şi cetăţeni este esenţială în dezvoltarea unei culturi financiare solide şi în susţinerea pieţei de capital. Iar BCR este un partener pe termen lung pentru emisiunile Fidelis, un demers care contribuie la formarea disciplinei investiţionale şi la creşterea comunităţii de investitori. Mai mult decât atât, fiecare listare de titluri de stat ne ajută să susţinem conversaţia despre alegeri financiare inteligente şi crearea unui comportament responsabil de economisire şi investiţii în rândul populaţiei", a declarat Andrei Ionuţ Popescu, Director Executiv Pieţe Financiare BCR.

În cadrul ofertei derulată în perioada 18-28 iunie, românii au plasat 14.642 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Prin intermediul celor trei oferte Fidelis din 2024, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie 7,1 miliarde de lei (1,4 mld. euro). În total, prin cele 17 oferte Fidelis derulate începând cu august 2020, românii au finanţat statul cu peste 31,6 miliarde lei (6,4 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb