Românii preferă activele mai riscante ETF-urilor

Bogdan Maioreanu, analist eToro
Comunicate de presă / 27 august 2021

Românii preferă activele mai riscante ETF-urilor

În România, investitorii individuali preferă investiţiile mai riscante, cum ar fi criptoactivele, în detrimentul instrumentelor mai diversificate, cum ar fi fondurile tranzacţionate la bursă (ETF), potrivit unui sondaj recent comandat de platforma de investiţii eToro.

Sondajul Retail investor Beat a întrebat 6.000 de investitori de retail din 12 ţări, printre care şi România, dacă au ETF-uri în portofoliul lor de investiţii. În România, 26% dintre respondenţi au răspuns afirmativ. Este ceva mai mult decât media de 24%, dar mai puţin decât cei 38% dintre investitorii din SUA şi cei 37% din Germania. Dintre ţările din Europa Centrală, 29% dintre respondenţii cehi şi doar 13% dintre cei polonezi au investit în ETF-uri.

Un ETF este un tip de titlu de valoare care urmăreşte un indice, un sector, o marfă sau un alt activ, dar care poate fi cumpărat sau vândut la o bursă de valori în acelaşi mod în care se tranzacţionează o acţiune obişnuită. Astfel de fonduri sunt un instrument potrivit pentru crearea unui portofoliu de investiţii larg şi diversificat într-un mod rentabil. Primul ETF a fost lansat în 1993 în Statele Unite, având ca referinţă indicele S&P 500 şi permiţând o investiţie diversificată şi cu costuri reduse.

Cetăţenii UE pot investi în ETF-uri care sunt desemnate UCITS - Undertakings for Collective Investments in Transferable Securities, un cadru de reglementare al Comisiei Europene care creează un regim armonizat în întreaga Europă pentru gestionarea şi vânzarea de asemenea fonduri. Potrivit Comisiei Europene, ETF-urile UCITS reprezintă aproximativ 75% din totalul investiţiilor colective ale micilor investitori din Europa. Una dintre utilizările ETF-urilor este de a crea strategii de investiţii pasive. Cu toate acestea, merită reamintit faptul că, în prezent, ETF-urile nu sunt doar "fonduri de indici", existând în prezent şi multe ETF-uri active pe pieţele mondiale.

Acum, când accesul la informaţii este mai rapid, iar avantajul informaţional al managerilor activi de fonduri de investiţii nu mai este atât de mare, este din ce în ce mai dificil pentru managerii profesionişti să obţină rezultate mai bune decât indicii. În ultimii 5 ani, mai puţin de 25% dintre fondurile cu capitalizare mare, gestionate în mod activ, din SUA şi Europa au depăşit performanţa indicelui corespunzător. Probabil că aceeaşi regulă se aplică şi în cazul investitorilor individuali.

Dacă teoria spune că este uşor de investit în ETF-uri, acestea oferă un grad ridicat de diversificare şi sunt economice, de ce unii dintre investitorii est-europeni nu le favorizează?

O posibilă explicaţie ar putea fi procentul mare de investitori tineri raportat la totalul investitorilor din această parte a lumii. Conform sondajului eToro Retail Investor Beat, România are cel mai mare segment de investitori tineri din cele 12 ţări care au participat la sondaj. 40% dintre investitorii români chestionaţi au vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani. România este urmată de Polonia şi Cehia, cu 34% dintre investitori din aceeaşi categorie de vârstă. La polul opus se află Marea Britanie cu 20%, Germania cu 18%, iar ultimii sunt Statele Unite cu 16%. Procentul mediu al investitorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani din ţările analizate este de 26%.

Este posibil ca numărul mare de investitori tineri să se traducă printr-un profil mai riscant al investiţiilor. În timp ce 46% dintre investitorii români au în portofoliu o formă de criptomonedă, urmaţi de 44% dintre polonezi, doar 53% dintre români şi 43% dintre polonezi deţin acţiuni. Procentul mediu al investitorilor care deţin acţiuni în cadrul studiului este de 62%, un procent uriaş de 84% dintre australieni şi 74% dintre americani deţinând astfel de active.

O altă posibilă explicaţie este faptul că aproape 47% dintre investitorii români investesc de mai puţin de 2 ani, potrivit sondajului, acesta fiind şi cel mai mare număr de investitori fără experienţă din toate cele 12 ţări analizate. Această lipsă de experienţă s-ar putea traduce printr-un apetit scăzut pentru instrumente mai puţin interesante, precum ETF-urile, pe care poate nu înţeleg cum să le folosească. Prin comparaţie, Polonia are 35%, iar Republica Cehă 34% dintre investitorii cu mai puţin de doi ani de experienţă. Media studiului este de 23%.

Cu toate acestea, ETF-urile se luptă pentru a-şi face loc în portofoliile de investiţii ale românilor, odată cu creşterea disponibilităţii acestora şi a discuţiilor educative legate de investiţii de pe diferite platforme sociale. Pe măsură ce oferta se diversifică, cu multe ETF-uri disponibile în întreaga lume, atât fonduri pasive, cât şi active, din mai multe sectoare diferite, investitorii au mai multe opţiuni legate de modul în care ar putea să investească. La nivel global, activele nete ale ETF-urilor au crescut de 6,5 ori în ultimul deceniu. În prezent, există peste 7600 de ETF-uri disponibile în lume, cu active totale evaluate la peste 9 trilioane de dolari. Unele dintre acestea pot fi găsite pe platforme de investiţii, cum ar fi eToro.

_

Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro, are peste 20 de ani de experienţă în domeniul serviciilor financiare şi al investiţiilor, precum şi un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziţii de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank şi OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanţă în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care şi IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss şi Washington University.

Cercetarea a fost realizată de Opinium în perioada 28 iunie 2021 - 21 iulie 2021 pe eşantion de 6.000 de investitori individuali din 12 ţări - câte 500 în fiecare ţară: Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Danemarca, Australia, Polonia, România şi Republica Cehă. Investitorii individuali au fost definiţi ca fiind persoane care se administrează singure sau care beneficiază de consiliere şi care deţin cel puţin un produs de investiţii, inclusiv acţiuni, obligaţiuni, fonduri, un ISA (cont individual de economii) pentru investiţii sau echivalent. Nu a fost necesar ca aceştia să fie utilizatori eToro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. investitorii români vor profit rapid si mare

    nu vor baga bani in ETF-uri

    cripto e pe val, inca se pot marca profituri mari 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb