ROMGAZ: "Estimăm finalizarea tranzacţiei cu ExxonMobil la sfârşitul lunii iulie"

M.G.
Piaţa de Capital / 30 iunie 2022

"Estimăm finalizarea tranzacţiei cu ExxonMobil la sfârşitul lunii iulie"

"În prezent au mai rămas două condiţii suspensive de îndeplinit pentru finalizarea tranzacţiei", se arată în comunicatul producătorului de gaze

Conducerea companiei Romgaz (SNG) estimează finalizarea tranzacţiei de achiziţie a participaţiei de 50% din zăcământul de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră de la ExxonMobil în finalul lunii iulie, potrivit unui raport al producătorului de gaze naturale transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Romgaz a semnat în debutul lunii mai contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor şi activelor ExxonMobil legate de perimetrul Neptun Deep, respectiv 50% din proiect, cu suma de 1,06 miliarde de euro, din care s-a plătit, cel puţin până la mijlocul lunii mai, doar avansul de 10%. Data de 30 iunie era anterior data pentru finalizarea tranzacţiei şi plata restului de bani.

Proiectul are ca scop creşterea rezervelor de gaze ale Romgaz şi OMV Petrom (SNP), companii care se confruntă cu un declin natural al producţiei - la Petrom declinul este unul accentuat, în timp ce la Romgaz ţinta este menţinerea declinului natural anual sub 2,5%.

Legea offshore a fost aprobată de altfel în luna mai pentru încheierea tranzacţiei Romgaz-Exxon şi implicit "plecarea" oficială a americanilor. De notat că evaluarea participaţiei Exxon s-a făcut în 2021, pe vechea lege offshore. Noua lege este însă mult mai favorabilă, în condiţiile în care vechea lege avea 80% "government take", iar acum are "doar" 60%, dar şi în condiţiile în care preţul activului s-a dublat sau chiar aproape triplat iar mulţi investitori caută proiecte de zăcăminte de gaze naturale.

Legea a fost blocată încă din 2018 de PSD-ul condus atunci de Liviu Dragnea - Parlamentul a majorat în 2018 taxele pentru concesionarii acordului petrolier, ceea a contribuit la plecarea din proiect a americanilor de la ExxonMobil. De notat că Exxon a avut în total cheltuieli mai mari cu Neptun decât a plătit Romgaz pe drepturile şi activele legate de perimetrul din Marea Neagră. Din sumat totală ce va fi plătită de Romgaz la momentul finalizării tranzacţiei, 325 de milioane de euro reprezintă finanţare bancară.

În următoarele luni este aşteptată de asemenea decizia finală de investiţie din partea Romgaz şi OMV Petrom.

În comunicatul Romgaz de astăzi se arată: "S.N.G.N. ROMGAZ S.A. aduce în atenţia pieţei de capital stadiul tranzacţiei cu privire la achiziţia a 100% din acţiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited. În prezent au mai rămas două condiţii suspensive de îndeplinit pentru finalizarea tranzacţiei, motiv pentru care se estimează că aceasta va avea loc la sfârşitul lunii iulie 2022, cu respectarea prevederilor din contractul de vânzare - cumpărare a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited.

Cele două condiţii suspensive sunt după cum urmează:

a) aprobarea sau aprobarea prezumată din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării cu privire la tranzacţiile prevăzute în Contract;

b) emiterea de către Guvernul României a unei hotărâri care să aprobe menţinerea valabilităţii Acordului Petrolier, respectându-se astfel dispoziţiile art. 34.5 din Legea Petrolului din România, ca urmare a notificării Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale cu privire la ttranzacţie şi la schimbarea controlului asupra ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited.

Menţionăm că prin raportul curent din data de 22 martie 2022, s-a estimat că finalizarea tranzacţiei va avea loc în trimestrul II anul curent, după îndeplinirea condiţiilor suspensive necesare finalizării tranzacţiei, astfel cum acestea sunt reglementate în contract".

Romgaz, companie controlată de statul român în proporţie de 70%, are o valoare de piaţă la BVB de 19,77 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Nimic nu va ieși de acolo, Marea Neagră, ptr ca nimeni nu baga bani în zona potențial periculoasa.Apoi, UE trebuie sa ia din Zona Leviatan

    1. Da, boss! Desigur.

      ...

      Mai pe aproape

    Romgaz și OMV Petrom vor fi pe cai mari dacă reușesc să aducă la țărm gazele din Marea Neagra, mai ales în condițiile actuale cand gazul va fii mai prețios decât aurul! Vedeți când va veni frigul iar Rusia va ieși din schema livrărilor către UE!

    ati citit articolul ala de pe TNR cu zacamantul de fraieri :)) ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb