Polonia un contract cu firma britanică "Aurelian Oil&Gas", pentru începerea lucrărilor de explorare a două perimetre în Polonia şi trei în Slovacia, a declarat directorul general al "Romgaz", Marcel Piteiu. Domnia sa susţine: "Ca urmare a semnării în iunie 2008 a două contracte de transfer (drepturi şi obligaţii petroliere) cu compania Aurelian Oil&Gas şi a îndeplinirii de către Romgaz a condiţiilor prevăzute de acest contract, începând cu 22 ianuarie 2009, Romgaz a devenit cotitular de drepturi şi obligaţii petroliere în două perimetre din Polonia şi trei perimetre din Slovacia".
Potrivit NewsIn, în perimetrele de explorare din Polonia, "Romgaz" deţine o cotă de participare de 30%, iar în perimetrele de explorare din Slovacia 25%. "Lucrările de explorare vor demara cât de curând, deşi în sezonul rece este mai dificil", a mai spus directorul general al "Romgaz".
Producătorul român de gaze va desfăşura activitatea din Polonia prin sucursala constituită în Slovacia. "Romgaz" şi-a deschis, în cursul anului 2008, o sucursală la Bratislava, în Slovacia.
"Aurelian Oil&Gas" este o firmă britanică ce operează deja în România. "Romgaz" şi "Aurelian Oil&Gas" au semnat un acord de cooperare în comun privind explorarea, dezvoltarea şi exploatarea perimetrelor Brodina şi Cuejdiu.